Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2009 privind unele mãsuri financiar-bugetare, aprobatã prin Legea nr. 240/2011, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 (1) Se aprobã modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevãzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, care se alocã Departamentului pentru Relaţii Interetnice. (2) Suma de 83.000 mii lei se repartizeazã şi se utilizeazã potrivit destinaţiilor prevãzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Secretariatul General al Guvernului executã operaţiunile financiare privind fondurile prevãzute în bugetul propriu, destinate sprijinirii organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care funcţioneazã potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 246/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi realizãrii acţiunilor, programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei şi cuprinse la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012. ART. 3 (1) Secretariatul General al Guvernului alocã, în tranşe lunare egale în cadrul fiecãrui trimestru, fondurile destinate sprijinirii organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat potrivit dispoziţiilor cap. III, respectiv art. 14-22 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, cuprinse la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012, respectiv în anexa nr. 1 la prezenta hotãrâre, pe baza solicitãrilor cuprinse în formularul A1, prevãzut în anexa nr. 1. (2) Utilizarea şi justificarea fondurilor alocate organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale se realizeazã potrivit protocolului încheiat între acestea şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. (3) Organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale comunicã lunar utilizarea fondurilor alocate potrivit formularului A2, prevãzut în anexa nr. 1 la prezenta hotãrâre. (4) La sfârşitul anului, organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale justificã fondurile alocate şi utilizate potrivit formularului A3, prevãzut în anexa nr. 1. (5) Fondurile alocate organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale şi rãmase neutilizate la sfârşitul anului se reporteazã în anul urmãtor, potrivit prevederilor art. XIII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2009 privind unele mãsuri financiar-bugetare, aprobatã prin Legea nr. 240/2011. (6) Rãspunderea privind utilizarea şi justificarea sumelor prevãzute în anexa nr. 1 revine organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale. (7) Monitorizarea utilizãrii fondurilor alocate organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, în ceea ce priveşte respectarea destinaţiilor legale, se exercitã de cãtre Departamentul pentru Relaţii Interetnice. ART. 4 (1) Secretariatul General al Guvernului alocã fondurile destinate realizãrii acţiunilor, programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei, prevãzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012, respectiv în anexa nr. 2 la prezenta hotãrâre, pe baza devizelor de cheltuieli întocmite şi certificate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice privind legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora. (2) Departamentul pentru Relaţii Interetnice utilizeazã fondurile prevãzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012 pentru acţiuni, programe şi proiecte interetnice şi de combatere a intoleranţei realizate la iniţiativa sa sau în parteneriat, precum şi pentru finanţãri nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţãrilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitãţi nonprofit de interes general, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Metodologia privind regimul de finanţare nerambursabilã a programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei, precum şi Ghidul de finanţare a programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei, elaborate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, se aprobã prin ordin al secretarului general al Guvernului. (3) Departamentul pentru Relaţii Interetnice justificã fondurile prevãzute la alin. (2), alocate în conformitate cu prevederile alin. (1), prin documente legale aprobate de secretarul de stat. (4) Rãspunderea privind utilizarea şi justificarea sumelor pe destinaţiile prevãzute în anexa nr. 2 la prezenta hotãrâre revine Departamentului pentru Relaţii Interetnice. ART. 5 (1) La solicitarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice şi cu aprobarea ordonatorului de credite se pot acorda avansuri de pânã la 30% din valoarea contractelor de finanţare încheiate pentru derularea acţiunilor, programelor şi proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei prevãzute în anexa nr. 2, fãrã solicitarea unei scrisori de garanţie bancarã. (2) Pentru sumele avansate potrivit alin. (1), beneficiarii prezintã, pânã la data de 30 noiembrie 2012, documente justificative cu privire la utilizarea acestora. În caz contrar, sumele avansate se restituie integral pânã la data de 10 decembrie 2012. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemneazã: --------------- Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila p. Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Christiane Gertrud Cosmatu Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 18 ianuarie 2012. Nr. 31. ANEXA 1 ------- Modul de repartizare şi utilizare a sumelor prevãzute la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011 Total sume: 79.200 mii lei, alocate pentru sprijinirea organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat în baza dispoziţiilor cap. III, respectiv art. 14-22 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activitãţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicatã, cu completãrile ulterioare, prin acoperirea parţialã a: - cheltuielilor materiale pentru funcţionarea sediilor organizaţiilor şi filialelor acestora, lucrãrilor de întreţinere şi reparaţii ale acestora; - cheltuielilor de personal; - cheltuielilor pentru presã, carte, manuale şcolare şi publicaţii; - cheltuielilor pentru organizarea de acţiuni culturale, ştiinţifice, simpozioane, întruniri ale membrilor conform statutului şi alte asemenea manifestãri organizate în ţarã şi în strãinãtate; - cheltuielilor pentru investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare desfãşurãrii activitãţii organizaţiilor; - cheltuielilor privind cofinanţarea programelor realizate din fonduri europene şi internaţionale cu impact asupra cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale.
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
│Nr. │ Organizaţia │ Sumele │
│crt.│ │ alocate │
│ │ │- mii lei -│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 1.│Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. │ 1.661│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 2.│Asociaţia Liga Albanezilor din România │ 1.386│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 3.│Asociaţia Macedonenilor din România │ 1.890│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 4.│Asociaţia Partida Romilor "Pro-Europa" │ 11.164│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 5.│Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România │ 4.340│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 6.│Federaţia Comunitãţilor Evreieşti din România │ 2.580│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 7.│Forumul Democrat al Germanilor din România │ 6.217│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 8.│Uniunea Democratã Maghiarã din România │ 17.178│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 9.│Uniunea Armenilor din România │ 3.375│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 10.│Uniunea Bulgarã din Banat - România │ 2.785│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 11.│Uniunea Croaţilor din România │ 1.940│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 12.│Uniunea Culturalã a Rutenilor din România │ 1.172│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 13.│Uniunea Democratã Turcã din România │ 2.924│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 14.│Uniunea Democraticã a Slovacilor şi Cehilor din România │ 2.748│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 15.│Uniunea Democraticã a Tãtarilor Turco-Musulmani din România│ 3.255│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 16.│Uniunea Elenã din România │ 3.014│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 17.│Uniunea Polonezilor din România │ 2.024│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 18.│Uniunea Sârbilor din România │ 3.086│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 19.│Uniunea Ucrainenilor din România │ 6.461│
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ │ TOTAL: │ 79.200│
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
Formular A1 ----------- Organizaţia Sume necesare pentru activitãţile organizaţiei în luna ......................... 2012 (lei)
┌────────┬─────────────────┬──────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│Fonduri │din care: │Fonduri │ din care pentru: │ % │
│necesare│contribuţie │solicitate├────────────┬──────────┬────────┬─────────────┬──────────────┬──────────────┤sume │
│pentru │proprie │de la │Funcţionare │Cheltuieli│Presã, │Acţiuni │Investiţii │Cofinanţare │solicitate│
│luna ├────────┬────────┤bugetul de│sedii şi │de │carte, │culturale, │în bunuri │programe │de la │
│........│ sume │ % │stat │filiale, │personal │manuale │ştiinţifice, │mobile şi │realizate │bugetul de│
│ │ │ │pentru │lucrãri de │ │şcolare │simpozioane, │imobile │din fonduri │stat din │
│ │ │ │luna │întreţinere │ │şi pu- │întruniri │necesare │europene şi │fondurile │
│ │ │ │..........│şi reparaţii│ │blicaţii│conform │desfãşurãrii │internaţionale│necesare │
│ │ │ │ │ale acestora│ │ │statutului │activitãţilor │cu impact │ │
│ │ │ │ │ │ │ │şi alte │organizaţiilor│asupra │ │
│ │ │ │ │ │ │ │asemenea │ │cetãţenilor │ │
│ │ │ │ │ │ │ │manifestãri │ │aparţinând │ │
│ │ │ │ │ │ │ │organizate │ │minoritãţilor │ │
│ │ │ │ │ │ │ │în ţarã şi în│ │naţionale │ │
│ │ │ │ │ │ │ │strãinãtate │ │ │ │
├────────┼────────┼────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
├────────┼────────┼────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────┴────────┴──────────┴────────────┴──────────┴────────┴─────────────┴──────────────┴──────────────┴──────────┘
Preşedinte, Responsabil financiar-contabil,
........... ...............................
Formular A2 ----------- Organizaţia Situaţia lunarã a cheltuielilor efectuate pe destinaţii conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012 luna ................ anul 2012
Date despre cheltuieli
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ Cheltuieli efectuate conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la │Suma │
│ bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012 │cheltuitã│
│ │- lei - │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 1 │Cheltuieli materiale pentru funcţionarea sediilor şi │ │
│ │filialelor şi pentru lucrãri de întreţinere şi reparaţii ale │ │
│ │acestora (1.1 + 1.2), │ │
│ │din care: │ │
│ │1.1. funcţionarea sediilor şi filialelor │ │
│ │1.2. lucrãri de întreţinere şi reparaţii ale acestora │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 2 │Cheltuieli de personal │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 3 │Cheltuieli pentru presã, carte, manuale şcolare şi publicaţii │ │
│ │(3.1 + 3.2 + 3.3 + 3.4), │ │
│ │din care: │ │
│ │3.1. presã │ │
│ │3.2. carte │ │
│ │3.3. manuale şcolare │ │
│ │3.4. publicaţii │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 4 │Cheltuieli pentru organizarea de acţiuni culturale, │ │
│ │ştiinţifice, simpozioane, întruniri ale membrilor conform │ │
│ │statutului şi alte asemenea manifestãri organizate în ţarã şi │ │
│ │în strãinãtate │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 5 │Cheltuieli pentru investiţii în bunuri mobile şi imobile │ │
│ │necesare desfãşurãrii activitãţilor organizaţiilor │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 6 │Cheltuieli pentru cofinanţarea programelor realizate din │ │
│ │fonduri europene şi internaţionale cu impact asupra │ │
│ │cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 7 │Total cheltuieli în luna .................... (7.1 + 7.2), │ │
│ │din care: │ │
│ │7.1. cheltuieli efectuate din suma alocatã de la bugetul de │ │
│ │stat (1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6) │ │
│ │7.2. cheltuieli efectuate din sume provenite din alte surse │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘
Preşedinte, Responsabil financiar-contabil,
........... ...............................
Formular A3 ----------- Organizaţia Situaţia anualã a cheltuielilor efectuate pe destinaţii conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012 Anul 2012
Date generale despre suma alocatã de la bugetul de stat
- lei -
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
│ 1.│ Suma alocatã în anul 2012 │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 2.│ Suma rãmasã necheltuitã din anul anterior │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────┤
│ 3.│ Suma totalã (1 + 2) │ │
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘
Date despre cheltuieli
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│ Cheltuieli efectuate conform lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la │Suma │
│ bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012 │cheltuitã│
│ │- lei - │
├───┬──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 1 │Cheltuieli materiale pentru funcţionarea sediilor şi │ │
│ │filialelor şi pentru lucrãri de întreţinere şi reparaţii ale │ │
│ │acestora (1.1 + 1.2), │ │
│ │din care: │ │
│ │1.1. funcţionarea sediilor şi filialelor │ │
│ │1.2. lucrãri de întreţinere şi reparaţii ale acestora │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 2 │Cheltuieli de personal │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 3 │Cheltuieli pentru presã, carte, manuale şcolare şi publicaţii │ │
│ │(3.1 + 3.2 + 3.3 + 3.4), │ │
│ │din care: │ │
│ │3.1. presã │ │
│ │3.2. carte │ │
│ │3.3. manuale şcolare │ │
│ │3.4. publicaţii │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 4 │Cheltuieli pentru organizarea de acţiuni culturale, │ │
│ │ştiinţifice, simpozioane, întruniri ale membrilor conform │ │
│ │statutului şi alte asemenea manifestãri organizate în ţarã şi │ │
│ │în strãinãtate │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 5 │Cheltuieli pentru investiţii în bunuri mobile şi imobile │ │
│ │necesare desfãşurãrii activitãţilor organizaţiilor │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 6 │Cheltuieli pentru cofinanţarea programelor realizate din │ │
│ │fonduri europene şi internaţionale cu impact asupra │ │
│ │cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 7 │Total cheltuieli în anul 2012 (7.1 + 7.2), │ │
│ │din care: │ │
│ │7.1. cheltuieli efectuate din suma alocatã de la bugetul de │ │
│ │stat (1 + 2 + 3 + 4 + 5 + 6) │ │
│ │7.2. cheltuieli efectuate din sume provenite din alte surse │ │
├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┤
│ 8 │Suma alocatã de la bugetul de stat rãmasã necheltuitã la │ │
│ │sfârşitul anului 2012 │ │
└───┴──────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘
Preşedinte, Responsabil financiar-contabil,
........... ...............................
ANEXA 2 ------- Modul de repartizare şi utilizare a sumei prevãzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2012, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011 Total sumã: 3.800 mii lei, alocatã pentru finanţarea unor acţiuni, programe şi proiecte interetnice şi de combatere a intoleranţei realizate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, la iniţiativa sa sau în parteneriat cu structuri din ţarã şi din strãinãtate care desfãşoarã activitãţi în sfera de competenţã a Departamentului pentru Relaţii Interetnice (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii, organisme internaţionale etc.), precum şi pentru finanţãri nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţãrilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitãţi nonprofit de interes general, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: a) promovarea diversitãţii etnice, lingvistice, culturale, religioase, precum şi a dialogului intercultural; b) cultivarea bunei cunoaşteri şi înţelegeri între minoritãţile naţionale, precum şi între majoritate şi minoritãţi naţionale; c) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional privind minoritãţile naţionale; d) promovarea de politici şi programe de combatere a intoleranţei; e) continuarea parteneriatului cu societatea civilã, instituţiile publice şi autoritãţile locale; f) întãrirea capacitãţii de monitorizare şi de lucru a Departamentului pentru Relaţii Interetnice în parteneriat cu instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii din ţarã şi din strãinãtate, precum şi cu organisme internaţionale; g) contribuţia Departamentului pentru Relaţii Interetnice la implementarea Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea disparitãţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene Extinse - B.4 Fondul de reformã privind incluziunea romilor şi a altor grupuri vulnerabile; h) participarea la diferite programe şi colaborãri europene şi internaţionale.Acţiunile, programele şi proiectele se pot realiza prin: 1. organizarea şi participarea la seminare, colocvii, simpozioane, conferinţe, congrese, mese rotunde, reuniuni, întâlniri de lucru, şedinţe, plenare, ateliere, workshopuri desfãşurate în ţarã şi în strãinãtate; 2. organizarea şi participarea la manifestãri culturale, interculturale şi sportive care promoveazã cultura toleranţei şi a diversitãţii etnice, de interes naţional şi internaţional (festivaluri, spectacole, concursuri, competiţii, reuniuni, expoziţii, lansãri de carte, târguri etc.); 3. organizarea şi participarea la activitãţi educaţionale desfãşurate în ţarã şi în strãinãtate (tabere, şcoli de varã, cãlãtorii, vizite de studiu, concursuri, traininguri etc.); 4. organizarea şi participarea la acţiuni în cooperare cu organisme internaţionale, organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice, din ţarã şi din strãinãtate; 5. organizarea şi participarea la schimburi de experienţã, vizite de documentare şi de studiu, cursuri, traininguri, programe de pregãtire, formare şi perfecţionare în ţarã şi în strãinãtate, în domenii utile promovãrii diversitãţii etnice şi culturale, precum şi dezvoltãrii relaţiilor interetnice; 6. realizarea, editarea, tipãrirea, achiziţionarea, traducerea şi difuzarea de materiale documentare (broşuri, buletine informative, pliante, albume, publicaţii periodice, cãrţi, manuale şcolare, antologii, postere, bannere, calendare, agende, enciclopedii, afişe, compact-discuri, DVD-uri, multimedia etc.); 7. comandarea şi/sau realizarea de filme documentare şi filme artistice; 8. achiziţionarea de rechizite şi materiale promoţionale; 9. vizite ale unor invitaţi strãini, cu acoperirea cheltuielilor de transport internaţional şi de sejur pe teritoriul României, conform prevederilor legale în vigoare; 10. achiziţionarea de spoturi publicitare, închirierea şi achiziţionarea de spaţii de emisie şi de comunicare în massmedia şi internet; 11. reconfigurarea designului şi actualizarea paginii web a Departamentului pentru Relaţii Interetnice; 12. achiziţionarea de servicii de internet, multimedia şi audio-video; 13. comandarea realizãrii de sondaje de opinie, studii şi cercetãri în domeniul relaţiilor interetnice; 14. achiziţionarea unor servicii de publicitate, de consultanţã în publicitate, consultanţã în gestionarea şi evaluarea proiectelor, precum şi consultanţã în relaţii cu publicul; 15. realizarea de campanii de informare publicã şi imagine; 16. abonamente la publicaţii în domeniu; 17. realizarea de programe şi emisiuni în parteneriat cu Societatea Românã de Radiodifuziune şi Societatea Românã de Televiziune şi difuzarea acestora pe frecvenţe radio, TV şi internet; 18. alte activitãţi necesare şi oportune pentru pãstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identitãţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minoritãţilor naţionale. Pentru acţiunile, programele şi proiectele prevãzute la pct. 1-5 Departamentul pentru Relaţii Interetnice poate acoperi cheltuieli pentru un numãr maxim de participanţi şi invitaţi dupã cum urmeazã: - 250 de persoane/manifestare, pentru pct. 1; - 800 de persoane/manifestare, pentru pct. 2; - 300 de persoane/manifestare, pentru pct. 3; - 100 de persoane/manifestare, pentru pct. 4; - 100 de persoane/manifestare, pentru pct. 5. Pentru acţiunile, proiectele şi programele interetnice şi de combatere a intoleranţei se pot acoperi urmãtoarele cheltuieli: - cazare, transport (auto, feroviar, naval şi aerian) şi indemnizaţie de delegare pentru deplasãrile în ţarã ale persoanelor salariate în cadrul departamentului; - cazare, transport, diurnã şi alte cheltuieli pentru deplasãrile în strãinãtate ale persoanelor salariate în cadrul departamentului, conform prevederilor Hotãrârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în strãinãtate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - masã, la un barem de 85 lei/zi/persoanã, cazare în unitãţi hoteliere, în regim de 3 stele şi în pensiuni turistice, precum şi transport (auto, cu microbuz sau autocar, feroviar, naval şi aerian) pentru participanţii la acţiunile, programele şi proiectele realizate la iniţiativa departamentului sau în parteneriat şi pentru participanţii la programele şi proiectele finanţate de departament, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - trataţii, reprezentare, mese oficiale, cocktailuri, cadouri şi vizionarea unor spectacole pentru delegaţiile strãine, conform normativelor de cheltuieli aprobate de ordonatorul principal de credite; - taxe de participare şi vizitare, taxe poştale, bilete la spectacole, taxe de vizã, poliţe de asigurare pentru cãlãtorii în strãinãtate şi asigurãri medicale; - comunicaţii telefonice şi internet; - premii, onorarii, achiziţii de bunuri şi servicii, inclusiv servicii de organizare a expoziţiilor, târgurilor, seminarelor, spectacolelor, conferinţelor, congreselor, închirierea şi amenajarea de spaţii destinate manifestãrilor, precum şi decorarea acestora cu aranjamente florale; - editare, tipãrire, multiplicare, difuzare, traducere, realizarea de obiecte promoţionale, filme documentare şi filme artistice, servicii de publicitate, consultanţã în publicitate, consultanţã în gestionarea şi evaluarea proiectelor, consultanţã în relaţii cu publicul, realizarea de sondaje de opinie, studii şi cercetãri, realizarea de campanii de informare publicã şi imagine, închiriere de bunuri mobile şi imobile, inclusiv aparaturã de sonorizare, traducere simultanã, echipamente informatice şi audiovideo. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.