Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 261 din 31 martie 2010  privind aprobarea programelor nationale de sanatate pentru anul 2010    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 261 din 31 martie 2010 privind aprobarea programelor nationale de sanatate pentru anul 2010

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 1 aprilie 2010
HOTĂ?RÂRE nr. 261 din 31 martie 2010
privind aprobarea programelor naţionale de sãnãtate pentru anul 2010
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 1 aprilie 2010

În temeiul <>art. 108 din Constituţia României, republicatã , şi al <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
(1) Se aprobã programele naţionale de sãnãtate pentru anul 2010 prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
(2) În anul 2010, programele naţionale de sãnãtate se deruleazã în mod distinct sau în comun de Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate, dupã caz.
(3) Programele naţionale de sãnãtate se finanţeazã de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii, din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate şi prin transferuri din bugetul Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizãri, în condiţiile legii.
(4) Programele naţionale de sãnãtate reprezintã potrivit legii un ansamblu de acţiuni multianuale, organizate în scopul evaluãrii, prevenirii, tratamentului şi controlului bolilor cu impact major asupra stãrii de sãnãtate a populaţiei.
ART. 2
(1) Structura programelor naţionale de sãnãtate, obiectivele anuale şi necesarul de resurse ale acestora sunt prevãzute în anexã.
(2) Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sãnãtãţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate.
ART. 3
(1) Programele naţionale de sãnãtate prevãzute în anexã sunt elaborate, implementate şi coordonate la nivel naţional de structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sãnãtãţii.
(2) Atribuţiile structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sãnãtãţii cu privire la elaborarea, implementarea şi coordonarea programelor naţionale de sãnãtate sunt prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(3) Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate organizeazã, implementeazã, deruleazã şi monitorizeazã programele naţionale de sãnãtate prevãzute la lit. B din anexã, conform strategiei aprobate de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 4
(1) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi centrelor de sãnãtate publicã, respectiv din cadrul direcţiilor de sãnãtate publicã asigurã implementarea şi monitorizarea la nivel regional, respectiv local a programelor prevãzute la lit. A din anexã.
(2) Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate, prin casele de asigurãri de sãnãtate, rãspunde de asigurarea, urmãrirea, evidenţierea şi controlul utilizãrii fondurilor aprobate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţã pentru programele prevãzute la lit. B din anexã.
(3) Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate transmite structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sãnãtãţii prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate, trimestrial, în primele 20 de zile ale lunii urmãtoare încheierii trimestrului, indicatorii fizici şi de eficienţã pentru programele prevãzute la lit. B din anexã.
ART. 5
Repartizarea fondurilor destinate programelor naţionale de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii se face în condiţiile legii.
ART. 6
(1) Din sumele alocate programelor naţionale de sãnãtate prevãzute în anexã se finanţeazã lunar instituţiile şi furnizorii de servicii medicale prin care se deruleazã programele şi subprogramele de sãnãtate, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, însoţite de documentele justificative prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate şi în limita fondurilor aprobate.
(2) Pentru obiectivele programelor naţionale de sãnãtate prevãzute la art. 11 alin. (1), (2), (3) şi (5), Ministerul Sãnãtãţii transferã lunar cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate sumele necesare pentru derularea programelor şi subprogramelor de sãnãtate în limita fondurilor aprobate prin <>Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , la solicitarea fundamentatã a Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, în condiţiile prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(3) Pentru realizarea atribuţiilor referitoare la programele naţionale de sãnãtate prevãzute la lit. A din anexã, direcţiile de sãnãtate publicã pot încheia contracte cu furnizori de servicii medicale autorizaţi şi evaluaţi, dupã caz, potrivit legii.
(4) Sumele prevãzute în bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pentru finanţarea programelor naţionale de sãnãtate cu scop curativ prevãzute la lit. B pct. I din anexã se alocã dupã cum urmeazã:
a) în baza contractelor negociate şi încheiate între furnizori şi casele de asigurãri de sãnãtate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti şi Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, denumite în continuare case de asigurãri de sãnãtate, precum şi între centrele-pilot sau furnizorii privaţi de servicii de dializã (hemodializã convenţionalã, hemodiafiltrare intermitentã on-line, dializã peritonealã continuã, dializã peritonealã automatã), dupã caz, şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate;
b) în baza contractelor încheiate de casele de asigurãri de sãnãtate şi ofertanţii desemnaţi câştigãtori ai procedurilor de achiziţie publicã organizate la nivel naţional, conform art. 10 alin. (1).
ART. 7
Raporturile stabilite între furnizorii care deruleazã programele naţionale de sãnãtate şi casele de asigurãri de sãnãtate, respectiv Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate sunt raporturi juridice civile, care vizeazã acţiuni multianuale, ce se stabilesc şi se desfãşoarã pe bazã de contract.
ART. 8
(1) Modelele de contract pentru derularea programelor naţionale de sãnãtate sunt prevãzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate pentru anul 2010.
(2) Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevãzute clauze suplimentare, negociate între pãrţile contractante, conform şi în limita prevederilor legale în vigoare.
(3) Toate documentele care stau la baza încheierii contractelor cu furnizorii prin care se deruleazã programele naţionale de sãnãtate sunt certificate pentru conformitate cu originalul prin semnãtura reprezentantului legal al furnizorului, pe fiecare paginã.
(4) Documentele care stau la baza decontãrii serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi altele asemenea în cadrul programelor naţionale de sãnãtate se certificã prin semnãtura reprezentanţilor legali ai furnizorilor, care rãspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate.
(5) Unitãţile sanitare cu paturi transferate cãtre autoritãţile administraţiei publice locale pot derula programe naţionale de sãnãtate finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, din transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sãnãtãţii, cãtre Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din bugetul Ministerului Sãnãtãţii, din fonduri de la bugetul de stat, din sumele alocate direcţiilor de sãnãtate publicã judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru cheltuieli materiale - bunuri şi servicii, în baza contractelor încheiate cu aceste instituţii publice.
ART. 9
(1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sãnãtate se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor sanitare publice, respectiv în veniturile furnizorilor privaţi de servicii medicale prin care acestea se deruleazã şi se utilizeazã potrivit destinaţiilor stabilite.
(2) Unitãţile şi instituţiile sanitare publice care deruleazã programe naţionale de sãnãtate au obligaţia gestionãrii eficiente a mijloacelor materiale şi bãneşti şi a organizãrii evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare program sau subprogram, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, precum şi a organizãrii evidenţei nominale, pe baza codului numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.
(3) Furnizorii privaţi de servicii medicale care deruleazã programe naţionale de sãnãtate au obligaţia gestionãrii eficiente a mijloacelor materiale şi bãneşti şi a organizãrii evidenţei nominale, pe baza codului numeric personal, a beneficiarilor programului/subprogramului.
ART. 10
(1) Pentru realizarea obiectivelor şi activitãţilor cuprinse în unele programe naţionale de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate, dupã caz, organizeazã la nivel naţional proceduri de achiziţie publicã, în condiţiile legii. Programele naţionale de sãnãtate pentru care se organizeazã la nivel naţional proceduri de achiziţie publicã sunt prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(2) Modalitatea de contractare şi decontare a produselor achiziţionate la nivel naţional se aprobã prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate. Pânã la finalizarea procedurii de achiziţie publicã la nivel naţional prin semnarea contractelor cu ofertanţii desemnaţi câştigãtori, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, care se acordã pe perioada spitalizãrii bolnavilor incluşi în programele naţionale de sãnãtate, se achiziţioneazã de unitãţile sanitare cu paturi prin care se deruleazã programul, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la un preţ care nu poate depãşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii.
(3) Pentru realizarea obiectivelor şi activitãţilor cuprinse în programele naţionale de sãnãtate finanţate de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, pentru care nu se organizeazã proceduri de achiziţie publicã la nivel naţional, achiziţionarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale şi altora asemenea se face de instituţiile/unitãţile sanitare care deruleazã programele respective, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, la un preţ care nu poate depãşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sãnãtãţii, în condiţiile legii.
(4) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi altele asemenea, eliberate prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate, care se acordã bolnavilor cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sãnãtate, se suportã la nivelul preţului de decontare aprobat prin ordin al ministrului sãnãtãţii, în condiţiile legii. Prescrierea medicamentelor în ambulatoriu se face utilizându-se denumirea comunã internaţionalã (DCI), cu excepţia cazurilor justificate medical în fişa medicalã a pacientului, când prescrierea se face pe denumire comercialã.
(5) Pentru medicamentele utilizate în cadrul programelor naţionale de sãnãtate care se importã cu avizul Ministerului Sãnãtãţii, preţul de decontare se stabileşte în condiţiile legii.
(6) Pentru asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cu diabet zaharat, al celor care au efectuat transplant şi al pacienţilor cu unele boli rare aprobate prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate, medicamentele antidiabetice specifice - antidiabetice orale şi de tipul insulinelor, medicamentele pentru tratamentul stãrii posttransplant, precum şi medicamentele pentru unele boli rare se elibereazã prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate. Contravaloarea acestor medicamente se asigurã prin transferuri din bugetul Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, dupã caz.
(7) Medicamentele pentru tratamentul recidivei hepatitei cronice (VHB) la pacienţii cu transplant hepatic se asigurã prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unitãţilor sanitare prin care se deruleazã programul. Contravaloarea acestor medicamente se asigurã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
(8) Pânã la finalizarea procedurii de achiziţie publicã la nivel naţional prin semnarea contractelor cu ofertanţii desemnaţi câştigãtori, medicamentele specifice care se acordã, pe perioada spitalizãrii, bolnavilor incluşi în Programul naţional de oncologie se achiziţioneazã de unitãţile sanitare, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, la un preţ care nu poate depãşi preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sãnãtãţii, în condiţiile legii.
(9) Eliberarea medicamentelor specifice pentru tratamentul ambulatoriu al bolnavilor cu afecţiuni oncologice incluşi în Programul naţional de oncologie se realizeazã dupã cum urmeazã:
a) prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate, pentru formele farmaceutice cu administrare oralã;
b) prin farmaciile cu circuit închis din structura unitãţilor sanitare aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate, pentru formele farmaceutice cu administrare parenteralã, începând cu data la care se finalizeazã procedurile de achiziţie publicã. Pânã la data finalizãri procedurii, eliberarea se face în aceleaşi condiţii ca medicamentele nominalizate la lit. a).
În vederea decontãrii contravalorii medicamentelor specifice acordate în cadrul programului, prescripţiile se depun la casele de asigurãri de sãnãtate împreunã cu borderoul centralizator şi cu documentele justificative prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(10) Contravaloarea medicamentelor necesare atât pentru tratamentul în ambulatoriu, cât şi în spital al bolnavilor cu afecţiuni oncologice se asigurã prin transferuri din bugetul Ministerului Sãnãtãţii cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
(11) Contravaloarea medicamentelor şi testelor de monitorizare a tratamentului pentru bolnavii cu HIV/SIDA se suportã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
(12) Medicamentele care se acordã pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu HIV/SIDA cuprinşi în Programul naţional de boli transmisibile se elibereazã prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unitãţilor sanitare prin care se deruleazã acest program, pe bazã de prescripţie medicalã în condiţiile prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate. În vederea decontãrii contravalorii medicamentelor specifice acordate în cadrul programului, aceste prescripţii se depun la casele de asigurãri de sãnãtate împreunã cu borderoul centralizator şi cu documentele justificative prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
ART. 11
(1) Sumele aferente obiectivului prevãzut la lit. b) din structura Programului naţional de boli transmisibile (infecţie HIV, tuberculozã, infecţii cu transmitere sexualã şi alte boli transmisibile prioritare) cuprins în cadrul Programelor naţionale privind bolile transmisibile, prevãzute la lit. A pct. I din anexã, se asigurã din bugetul Ministerului Sãnãtãţii prin transferuri cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, dupã caz.
(2) Obiectivele Programelor naţionale privind bolile netransmisibile prevãzute la lit. A pct. III din anexã pentru care sumele se asigurã din bugetul Ministerului Sãnãtãţii, prin transferuri cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, sunt urmãtoarele:
a) obiectivul prevãzut la lit. a) din structura Programului naţional de boli cardiovasculare;
b) obiectivele prevãzute la lit. b), c) şi d) din structura Programului naţional de oncologie;
c) obiectivul prevãzut la lit. f) din structura Programului naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umanã;
d) obiectivul prevãzut la lit. b) din structura Programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltã performanţã;
e) obiectivul prevãzut la lit. b) din structura Programului naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever.
(3) Obiectivele Programelor naţionale privind bolile netransmisibile prevãzute la lit. A pct. III din anexã pentru care sumele se asigurã din bugetul Ministerului Sãnãtãţii, prin transferuri cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, dupã caz, sunt cele prevãzute la lit. a), b) şi c) din cadrul Programului naţional de diabet zaharat.
(4) Sumele aferente obiectivului prevãzut la lit. a) şi c) din structura Programului naţional de boli rare şi sepsis sever cuprins în cadrul Programelor naţionale privind bolile netransmisibile, prevãzute la lit. A pct. III din anexã, se asigurã din bugetul Ministerului Sãnãtãţii.
(5) Sumele aferente compensãrii în cuantum de 40% a medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de pânã la 700 lei/lunã în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţã al medicamentelor prevãzut la lit. A pct. VIII din anexã se asigurã din bugetul Ministerului Sãnãtãţii, prin transferuri cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 12
(1) Testele pentru automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi se elibereazã prin farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate.
(2) Pentru asigurarea testelor de automonitorizare a bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi, casele de asigurãri de sãnãtate încheie acte adiţionale la contractele pentru furnizare de medicamente cu şi fãrã contribuţie personalã cu farmaciile cu circuit deschis.
(3) Farmaciile cu circuit deschis sunt obligate sã elibereze testele de automonitorizare a glicemiei bolnavilor cu diabet zaharat insulinotratat la preţul de decontare aprobat prin ordin al ministrului sãnãtãţii, în condiţiile legii.
(4) Condiţiile de acordare a testelor de automonitorizare a glicemiei bolnavilor cu diabet zaharat insulinotratat se stabilesc prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(5) Testele de automonitorizare a glicemiei bolnavilor cu diabet zaharat insulinotratat achiziţionate de direcţiile de sãnãtate publicã şi unitãţile sanitare se elibereazã, pânã la epuizarea stocurilor, prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unitãţilor sanitare.
ART. 13
(1) Valabilitatea contractelor de comodat încheiate între direcţiile de sãnãtate publicã şi cabinetele de medicinã de familie, prin care au fost atribuite în folosinţã gratuitã tehnica de calcul şi programele informatice necesare derulãrii Programului naţional privind evaluarea stãrii de sãnãtate a populaţiei în asistenţa medicalã primarã, se prelungeşte pânã la data de 31 decembrie 2010, prin acte adiţionale încheiate în termenul de valabilitate a contractelor.
(2) Tehnica de calcul şi programele informatice atribuite în folosinţã gratuitã cabinetelor de medicinã de familie în condiţiile prevãzute la alin. (1) se utilizeazã pentru monitorizarea persoanelor incluse în programele naţionale de sãnãtate, precum şi pentru derularea unor programe naţionale de sãnãtate la nivelul cabinetelor de medicinã de familie.
ART. 14
(1) Pentru realizarea unor activitãţi specifice programelor naţionale de sãnãtate derulate de Ministerul Sãnãtãţii, unitãţile sanitare finanţate integral din venituri proprii şi instituţiile publice care deruleazã programe de sãnãtate pot finanţa cheltuieli de personal.
(2) Activitãţile pentru care se utilizeazã personalul prevãzut la alin. (1) se nominalizeazã în normele tehnice de realizare a programelor, aprobate în condiţiile legii.
(3) Pentru realizarea activitãţilor şi obiectivelor cuprinse în cadrul programelor naţionale de sãnãtate ca acţiuni multianuale, unitãţile de specialitate prin care se deruleazã programe pot angaja personal pe toatã perioada de derulare a acestora.
ART. 15
În sumele prevãzute pentru finanţarea programelor naţionale de sãnãtate se cuprind şi cheltuielile ocazionate de monitorizarea şi controlul acestora.
ART. 16
(1) Ministerul Sãnãtãţii poate realiza studii, activitãţi şi lucrãri aferente programelor naţionale de sãnãtate, prin contracte încheiate, în condiţiile prevãzute de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, cu unitãţile din coordonarea sau aflate sub autoritatea sa.
(2) În contractele încheiate cu unitãţile prevãzute la alin. (1) se vor preciza urmãtoarele: activitãţile care fac obiectul contractului, sumele aferente fiecãrei activitãţi, modul de raportare şi valorificare a rezultatelor, termenele intermediare şi termenul final de predare. În funcţie de îndeplinirea acestor cerinţe va fi aprobatã decontarea contravalorii lucrãrilor sau a prestaţiilor, dupã caz.
(3) Contractele prevãzute la alin. (1), încheiate între Ministerul Sãnãtãţii şi unitãţile din coordonarea sau aflate sub autoritatea sa, precum şi contractele încheiate pentru produsele şi serviciile necesare realizãrii obiectivelor şi activitãţilor cuprinse în unele programe naţionale de sãnãtate pentru care Ministerul Sãnãtãţii organizeazã licitaţii la nivel naţional sunt atribuite de compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice. Dupã atribuire, monitorizarea şi derularea contractelor se realizeazã de cãtre structurile de specialitate din cadrul Ministerului Sãnãtãţii, în condiţiile prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
(4) Realizarea imunizãrii copiilor din grupele eligibile pentru vaccinare, stabilite conform calendarului naţional de imunizare, precum şi realizarea campaniilor de vaccinare suplimentare decise de Ministerul Sãnãtãţii sau direcţia de sãnãtate publicã judeţeanã/a municipiului Bucureşti, ca mãsuri de sãnãtate publicã sau în situaţii epidemiologice cu risc crescut de îmbolnãvire, este obligatorie pentru toţi medicii de familie şi medicii care deservesc unitãţile sanitare şi unitãţile de învãţãmânt, în condiţiile legii.
ART. 17
(1) Sumele utilizate de Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate pentru finanţarea programelor naţionale de sãnãtate de la data de 1 ianuarie 2010 pânã la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri reprezintã cheltuieli ale programelor respective şi sunt cuprinse în sumele aprobate pe anul 2010.
(2) Cheltuielile angajate, lichidate şi ordonanţate în cadrul prevederilor bugetare aprobate pentru programele naţionale de sãnãtate în anul 2009 şi neplãtite pânã la data de 31 decembrie 2009 se vor plãti în contul bugetului pe anul 2010.
(3) Cheltuielile angajate în cadrul programelor naţionale de sãnãtate din creditele de angajament aprobate prin bugetul anului 2009 se plãtesc din creditele bugetare aprobate în anul 2010 pentru programele naţionale de sãnãtate.
ART. 18
Sumele alocate în anul 2010 din bugetul de stat şi veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii prin transferuri cãtre bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate se utilizeazã dupã cum urmeazã:
a) pentru realizarea obiectivelor şi activitãţilor desfãşurate în anul 2010 în cadrul unor programe naţionale de sãnãtate, aprobate în condiţiile legii;
b) pentru stingerea obligaţiilor rãmase nefinanţate din veniturile proprii ale Ministerului Sãnãtãţii pânã la 31 decembrie 2009.
ART. 19
În vederea derulãrii în bune condiţii a programelor naţionale de sãnãtate, în urma evaluãrilor trimestriale ale indicatorilor specifici şi în funcţie de realizarea obiectivelor şi activitãţilor propuse se stabileşte modul de alocare a resurselor rãmase neutilizate.
ART. 20
În cadrul programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţã renalã cronicã, modalitatea de platã a serviciilor de dializã efectuate în baza contractelor încheiate cu casele de asigurãri de sãnãtate sau cu Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate este, dupã caz, tarif pe şedinţã de hemodializã convenţionalã, tarif pe şedinţã de hemodiafiltrare intermitentã on-line, tarif/pacient cu dializã peritonealã continuã/an şi tarif/pacient cu dializã peritonealã automatã/an, tarife care sunt exprimate în lei şi sunt prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
ART. 21
Instituţiile, furnizorii publici şi privaţi de servicii medicale, precum şi farmaciile cu circuit deschis care deruleazã programe naţionale de sãnãtate au obligaţia sã respecte prevederile legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
ART. 22
Dispoziţiile prezentei hotãrâri intrã în vigoare la data de 1 aprilie 2010.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemneazã:
-----------------
Ministrul sãnãtãţii,
Cseke Attila

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate,
Nicolae Lucian Duţã

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 31 martie 2010.
Nr. 261.

ANEXÃ


STRUCTURA
programelor naţionale de sãnãtate, obiectivele
anuale şi necesarul de resurse

A. PROGRAME NAŢIONALE DE SÃNÃTATE DE EVALUARE, PROFILACTICE ŞI CU SCOP CURATIV FINANŢATE DIN BUGETUL MINISTERULUI SÃNÃTÃŢII

Necesar de resurse:

1. Buget de stat:


┌────────────────────────┬─────────────────┐
│- credite de angajament │ 468.034 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 468.034 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│ din care: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│a) bunuri şi servicii: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament │ 87.980 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 87.980 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│b) transferuri: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament │ 380.054 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 380.054 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│ din care: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│transferuri FNUASS: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament │ 273.333 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 273.333 mii lei│
└────────────────────────┴─────────────────┘



2. Venituri proprii:


┌────────────────────────┬─────────────────┐
│- credite de angajament 𗈕.237.262 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare 𗈕.237.262 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│ din care: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│a) bunuri şi servicii: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament │ 155.744 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 155.744 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│b) transferuri: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament 𗈕.081.518 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare 𗈕.081.518 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│ din care: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│transferuri FNUASS: │ │
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament │ 991.518 mii lei│
├────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare │ 991.518 mii lei│
└────────────────────────┴─────────────────┘



STRUCTURĂ?:

I. Programele naţionale privind bolile transmisibile
1. Programul naţional de imunizare
Obiectiv:
Protejarea sãnãtãţii populaţiei împotriva principalelor boli care pot fi prevenite prin vaccinare.
2. Programul naţional de boli transmisibile (infecţie HIV, tuberculozã, infecţii cu transmitere sexualã şi alte boli transmisibile prioritare)
Obiective:
a) supravegherea şi controlul infecţiei HIV/SIDA, tuberculozei, infecţiilor cu transmitere sexualã şi ale altor boli transmisibile prioritare;
b) asigurarea tratamentului bolnavilor cu tuberculozã.
Structurã:
2.1. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
2.2. Subprogramul de supraveghere şi control al infecţiei HIV;
2.3. Subprogramul de supraveghere şi control al tuberculozei;
2.4. Subprogramul de supraveghere şi control al bolilor cu transmitere sexualã;
2.5. Subprogramul naţional de intervenţie în pandemia de gripã;
2.6. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculozã.
3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale
Obiectiv:
Creşterea calitãţii serviciilor medicale în unitãţile sanitare cu paturi prin reducerea riscului la infecţie nosocomialã.
4. Programul naţional de hematologie şi securitate transfuzionalã
Obiectiv:
Asigurarea cu sânge şi componente sanguine, în condiţii de maximã siguranţã şi cost-eficienţã.
5. Programul naţional pentru asigurarea managementului programelor naţionale privind bolile transmisibile
Obiective:
a) asigurarea coordonãrii tehnice a programelor naţionale privind bolile transmisibile la nivel naţional, regional şi local;
b) asigurarea pregãtirii şi formãrii profesionale corespunzãtoare a personalului cu responsabilitãţi în derularea programelor naţionale de sãnãtate privind bolile transmisibile;
c) asigurarea sistemului informaţional şi informatic, naţional şi internaţional.

II. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţã şi muncã
Obiectiv:
Protejarea sãnãtãţii publice prin prevenirea îmbolnãvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţã şi muncã.

III. Programele naţionale privind bolile netransmisibile
1. Programul naţional de boli cardiovasculare
Obiective:
a) tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare prin:
- proceduri de dilatare percutanã a stenozelor arteriale;
- proceduri de electrofiziologie a aritmiilor;
- implantare de stimulatoare cardiace în bradiaritmii;
- implantare de defibrilatoare interne în aritmii severe, rezistente la tratament convenţional;
- implantare de dispozitive de resincronizare cardiacã în insuficienţa cardiacã severã;
- proceduri de chirurgie cardiacã şi vascularã;
- intervenţie coronarianã percutanã în infarctul miocardic acut;
b) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de boli cardiovasculare.
Structurã:
1.1. Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare;
1.2. Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut.
2. Programul naţional de oncologie
Obiective:
a) profilaxia cancerului de col uterin prin vaccinarea HPV a populaţiei feminine eligibile;
b) reducerea incidenţei formelor invazive de cancer de col uterin şi a mortalitãţii datorate acestora prin screening pentru depistarea precoce activã a cancerului de col uterin;
c) tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
d) monitorizarea activã a terapiilor specifice oncologice;
e) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de cancer.
Structurã:
2.1. Subprogramul de profilaxie a cancerului de col uterin prin vaccinarea HPV;
2.2. Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activã a cancerului de col uterin;
2.3. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
2.4. Subprogramul de monitorizare activã a terapiilor specifice oncologice.
3. Programul naţional de sãnãtate mintalã
Obiective:
a) asigurarea accesibilitãţii, continuitãţii şi calitãţii serviciilor pentru persoanele cu probleme severe de sãnãtate mintalã;
b) asigurarea accesibilitãţii, continuitãţii şi calitãţii serviciilor pentru persoanele cu tulburãri legate de consumul de substanţe psihoactive;
c) prevenirea consumului de droguri şi asigurarea tratamentului specific la persoanele cu toxicodependenţã;
d) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de psihiatrie.
Structurã:
3.1. Subprogramul de profilaxie în patologia psihiatricã şi psihosocialã;
3.2. Subprogramul de prevenire şi tratament ale toxicodependenţelor.
4. Programul naţional de diabet zaharat
Obiective:
a) prevenţia secundarã a diabetului zaharat prin depistarea precoce a complicaţiilor acestuia [inclusiv prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA 1c)];
b) tratamentul medicamentos al pacienţilor cu diabet zaharat;
c) automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi;
d) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de diabet zaharat.
5. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umanã
Obiective:
a) creşterea numãrului de donatori vii, donatori aflaţi în moarte cerebralã, precum şi de donatori fãrã activitate cardiacã;
b) coordonarea activitãţilor de transplant;
c) asigurarea testãrii imunologice şi virusologice a potenţialilor donatori, precum şi a receptorilor;
d) asigurarea supleerii fiziologice a organelor aflate în insuficienţã cronicã ireversibilã şi/sau înlocuirea ţesuturilor nefuncţionale prin transplant de organe, ţesuturi şi/sau celule;
e) evaluarea periodicã a pacienţilor transplantaţi;
f) tratamentul stãrii posttransplant în ambulatoriu a pacienţilor cu transplant;
g) crearea şi gestionarea unei baze de date informatice pe teritoriul României privind persoanele fizice care şi-au dat acceptul pentru a dona celule stem hematopoietice periferice şi centrale;
h) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de transplant.
Structurã:
5.1. Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umanã;
5.2. Subprogramul de transplant de celule stem hematopoietice periferice şi centrale.
6. Programul naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltã performanţã
Obiective:
a) asigurarea investigaţiilor diagnostice şi a tratamentului chirurgical al unor afecţiuni complexe cu ajutorul dispozitivelor de înaltã performanţã;
b) tratamentul surditãţii prin proteze auditive implantabile.
Structurã:
6.1. Subprogramul de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minimum invazivã asistatã robotic;
6.2. Subprogramul de radiologie intervenţionalã;
6.3. Subprogramul de tratament al surditãţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive).
7. Programul naţional de boli endocrine
Obiective:
Prevenirea şi depistarea precoce a afecţiunilor endocrine cu impact major asupra stãrii de sãnãtate a populaţiei, în scopul:
a) scãderii morbiditãţii prin guşã datoratã carenţei de iod şi a complicaţiilor sale;
b) diagnosticãrii tumorilor endocrine evolutive şi delimitãrii lor de incidentaloame.
8. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever
Obiective:
a) diagnosticarea precoce şi prevenirea complicaţiilor la bolnavii cu unele boli rare;
b) tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli rare prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate;
c) realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional de boli rare.
Structurã:
8.1. Subprogramul de tratament al bolilor rare;
8.2. Subprogramul de tratament al sepsisului sever.
9. Programul naţional de urgenţã prespitaliceascã
Obiective:
Creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de urgenţã adecvate, indiferent de zona de reşedinţã.
10. Program naţional de monitorizare activã a bolnavilor cu dizabilitãţi de ambulaţie (copii şi adulţi)
Obiective:
Realizarea, implementarea şi managementul Registrului naţional al bolnavilor cu dizabilitãţi de ambulaţie (copii şi adulţi).

IV. Programul naţional de promovare a sãnãtãţii şi educaţie pentru sãnãtate
Obiectiv:
Îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate a populaţiei prin promovarea unui stil de viaţã sãnãtos şi combaterea principalilor factori de risc.
Structurã:
1. Subprogramul de informare, educare, comunicare pentru prevenirea cancerului de col uterin;
2. Subprogramul de promovare a unui stil de viaţã sãnãtos;
3. Subprogramul de prevenire şi combatere a consumului de tutun.

V. Programul naţional de sãnãtate a femeii şi copilului
Obiective:
a) creşterea accesului şi a calitãţii serviciilor specifice de sãnãtate a reproducerii pentru prevenirea sarcinilor nedorite, morbiditãţii şi mortalitãţii materne;
b) regionalizarea îngrijirilor perinatale pentru copiii cu greutate micã la naştere sau alte patologii grave în perioada perinatalã;
c) realizarea screeningului la naştere al unor afecţiuni cu un potenţial invalidant şi posibilitãţi de prevenţie a handicapului;
d) ameliorarea stãrii de nutriţie a gravidei şi a copilului;
e) asigurarea sãnãtãţii orale a copiilor;
f) depistarea precoce şi prevenirea secundarã a unor complicaţii la unele boli cronice ale copilului.
Structurã:
1. Subprogramul pentru ameliorarea stãrii de nutriţie a gravidei şi copilului
Intervenţii pentru ameliorarea stãrii de nutriţie a gravidei şi copilului:
a) promovarea alimentaţiei sãnãtoase şi prevenirea obezitãţii la copil;
b) profilaxia anemiei feriprive la gravidã;
c) profilaxia distrofiei la copiii cu vârsta cuprinsã între 0 şi 12 luni, care nu beneficiazã de lapte matern, prin administrare de lapte praf;
d) profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate micã la naştere;
e) profilaxia anemiei feriprive la sugar;
f) profilaxia rahitismului carenţial al copilului.
2. Subprogramul de sãnãtate a copilului
Intervenţii pentru sãnãtatea copilului:
a) prevenirea deceselor neonatale prin creşterea accesului la îngrijiri adecvate în unitãţi regionale;
b) screening neonatal pentru depistarea fenilcetonuriei şi hipotiroidismului congenital, precum şi confirmarea diagnosticului şi tratamentul specific al cazurilor depistate;
c) screening pentru depistarea precoce a deficienţelor de auz;
d) screening pentru depistarea precoce a retinopatiei de prematuritate, tratamentul şi dispensarizarea bolnavilor;
e) diagnosticul precoce, prevenţia primarã şi secundarã, precum şi monitorizarea unor afecţiuni cronice la copil;
f) prevenirea complicaţiilor, prin diagnostic precoce, tratament medicamentos specific şi recuperare neuropsihomotorie, pentru urmãtoarele afecţiuni: epilepsie, paralizii cerebrale, întârzieri neuropsihomotorii de cauze multifactoriale;
g) profilaxia infecţiei cu virusul respirator sinciţial la copiii cu risc crescut de infecţie;
h) screening pentru depistarea precoce a scoliozei la copii;
i) asigurarea sãnãtãţii orale a copiilor.
3. Subprogramul de sãnãtate a femeii
Intervenţii pentru sãnãtatea femeii:
a) creşterea accesului la servicii moderne de planificare familialã;
b) creşterea accesului, calitãţii şi eficienţei serviciilor medicale specifice pentru gravidã şi lãuzã;
c) profilaxia şi diagnosticul pre- şi postnatal al malformaţiilor şi/sau al unor afecţiuni genetice;
d) profilaxia sindromului de izoimunizare Rh;
e) şcoala mamei.
4. Subprogramul de monitorizare şi evaluare a Programului naţional de sãnãtate a femeii şi copilului.

VI. Programul naţional de administraţie sanitarã
Obiectiv:
Evaluarea performanţei spitalelor în scopul îmbunãtãţirii asistenţei spitaliceşti şi a performanţei sistemului spitalicesc din România.
Structurã:
1. Subprogramul de evaluare a performanţei spitalelor.

VII. Programul naţional de tratament în strãinãtate
Obiectiv:
Asigurarea accesului la investigaţii şi tratament în strãinãtate pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în ţarã.

VIII. Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţã al medicamentelor
Obiectiv:
Asigurarea fondurilor necesare compensãrii în cuantum de 40% a medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de pânã la 700 lei/lunã în cadrul Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţã al medicamentelor

IX. Programul naţional de asistenţã medicalã comunitarã şi acţiuni pentru sãnãtate*)
-----------
*) Programul naţional de asistenţã medicalã comunitarã şi acţiuni pentru sãnãtate s-a derulat în trimestrul I 2010 în baza prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sãnãtate în anul 2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

Obiectiv:
Îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate a populaţiei, prin creşterea accesului la servicii medicale furnizate la nivel comunitar al populaţiei vulnerabile, din zone defavorizate.

B. PROGRAME NAŢIONALE DE SÃNÃTATE DE EVALUARE, PROFILACTICE ŞI CU SCOP CURATIV, FINANŢATE DIN BUGETUL FONDULUI NAŢIONAL UNIC DE ASIGURÃRI DE SÃNÃTATE

Necesar de resurse:


┌──────────────────────────────────────────────┬─────────────────┐
│Bugetul FNUASS: │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament 𗈖.307.752 mii lei│
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare 𗈖.307.752 mii lei│
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│ din care: │ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│transferuri din bugetul Ministerului Sãnãtãţii│ │
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite de angajament 𗈕.264.851 mii lei│
├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
│- credite bugetare 𗈕.264.851 mii lei│
└──────────────────────────────────────────────┴─────────────────┘



STRUCTURĂ?:
I. Programe naţionale de sãnãtate cu scop curativ
1. Programul naţional de boli transmisibile
Obiective:
a) tratamentul şi monitorizarea persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere;
b) tratamentul bolnavilor cu tuberculozã.
Structurã:
1.1. Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere;
1.2. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculozã.
2. Programul naţional de boli cardiovasculare
Obiective:
Tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare prin:
a) proceduri de dilatare percutanã a stenozelor arteriale;
b) proceduri de electrofiziologie a aritmiilor;
c) implantare de stimulatoare cardiace în bradiaritmii;
d) implantare de defibrilatoare interne în aritmii severe, rezistente la tratament convenţional;
e) implantare de dispozitive de resincronizare cardiacã în insuficienţa cardiacã severã;
f) proceduri de chirurgie cardiacã şi vascularã;
g) intervenţie coronarianã percutanã în infarctul miocardic acut.
Structurã:
2.1. Subprogramul de tratament al pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare;
2.2. Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut.
3. Programul naţional de oncologie
Obiective:
a) tratamentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice;
b) monitorizarea rãspunsului la tratament specific al bolnavilor cu afecţiuni oncologice.
Structurã:
3.1. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice;
3.2. Subprogramul de monitorizare activã a terapiilor specifice oncologice.
4. Programul naţional de boli neurologice
Obiective:
a) tratamentul sclerozei multiple*);
---------
*) Subprogramul de tratament al sclerozei multiple s-a derulat în trimestrul I 2010 în baza prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sãnãtate în anul 2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
b) tratamentul surditãţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive).
Structurã:
4.1. Subprogramul de tratament al sclerozei multiple*);
---------
*) Subprogramul de tratament al sclerozei multiple s-a derulat în trimestrul I 2010 în baza prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor naţionale de sãnãtate în anul 2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
4.2. Subprogramul de tratament al surditãţii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear şi proteze auditive).
5. Programul naţional de diabet zaharat
Obiective:
a) prevenţia secundarã a diabetului zaharat [prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA 1c)];
b) tratamentul medicamentos al pacienţilor cu diabet zaharat;
c) automonitorizarea bolnavilor cu diabet zaharat insulinotrataţi.
6. Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever
Obiectiv:
Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli rare şi sepsis sever prevãzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sãnãtate.
Structurã:
6.1. Subprogramul de tratament al bolilor rare*);
---------
*) Începând cu trimestrul II al anului 2010, fondurile necesare pentru tratamentul bolnavilor cu sclerozã multiplã se asigurã în cadrul Subprogramului de tratament al bolilor rare.
6.2. Subprogramul de tratament al sepsisului sever.
7. Programul naţional de boli endocrine
Obiectiv:
Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu osteoporozã, guşã datoratã carenţei de iod şi proliferãri maligne.
8. Programul naţional de ortopedie
Obiectiv:
Asigurarea tratamentului:
a) bolnavilor cu afecţiuni articulare prin endoprotezare;
b) pierderilor osoase importante epifizo-metafizare de cauzã tumoralã sau netumoralã endoproteze articulare tumorale;
c) bolnavilor cu diformitãţi de coloanã vertebralã prin implant segmentar de coloanã.
9. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umanã
Obiective:
a) tratamentul stãrii posttransplant în ambulatoriu a pacienţilor cu transplant;
b) tratamentul recidivei hepatitei cronice (VHB) la pacienţii cu transplant hepatic.
10. Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţã renalã cronicã
Obiectiv:
Asigurarea serviciilor de supleere renalã, inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice, investigaţii medicale paraclinice specifice, transportul nemedicalizat al pacienţilor hemodializaţi prin hemodializã convenţionalã sau hemodiafiltrare intermitentã on-line de la şi la domiciliul pacienţilor, transportul lunar al medicamentelor şi materialelor sanitare specifice dializei peritoneale continue sau automate la domiciliul pacienţilor.
11. Programul naţional de terapie intensivã a insuficienţei hepatice
Obiectiv:
Tratamentul pacienţilor cu insuficienţã hepaticã prin epurare extrahepaticã

II. Programele naţionale de sãnãtate profilactice
1. Programul naţional de depistare precoce activã a afecţiunilor oncologice
Obiectiv:
Reducerea incidenţei formelor invazive de cancer de col uterin şi a mortalitãţii datorate acestora, prin screening pentru depistarea precoce activã a cancerului de col uterin.
Structurã:
Subprogramul de screening pentru depistarea precoce activã a cancerului de col uterin.


-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016