Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Se aprobă alocarea sumei de 9.050 milioane lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 1996, pentru realizarea lucrărilor de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996 în judeţele prevăzute în anexele nr. 1-19, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 (1) Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 pentru fiecare judeţ se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale, din sumele puse la dispoziţie de către organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor. (2) Sumele necesare pentru efectuarea lucrărilor prevăzute a se realiza în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale şi sumele reprezentând ajutoare financiare pentru familiile sinistrate, în vederea refacerii şi reparării gospodariilor distruse, vor fi stabilite de către comisii constituite din reprezentanţi ai consiliilor locale şi ai consiliilor judeţene, împreună cu organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi prefecturile. ART. 3 Execuţia lucrărilor se realizează prin încredinţare directă agenţilor economici cu activităţi de construcţii, în condiţiile prevederilor art. 16 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993, aprobată şi modificată prin Legea nr. 83/1994. ART. 4 Sumelor alocate potrivit art. 1 şi neutilizate până la data de 31 decembrie 1996 li se aplică prevederile art. 72 din Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice. ART. 5 Ministerul Finanţelor va introduce modificările corespunzătoare în bugetul de stat pe anul 1996. PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: -------------- Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Octav Cozmanca Bucureşti, 5 aprilie 1996. Nr. 239. ANEXA 1 JUDEŢUL ALBA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Alba pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată

TOTAL, 1.000
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene
şi comunale din zona localităţilor: Baia de Criş - Avram
Iancu; Huedin - Albac; Aiud - Rîmeţ - Bucium; Galda de
Jos - Intregalde - Mogoş; Posaga de Sus; Ordâncuşa;
Valea Mănăstirii; Ocoliş; Gura Sohodol - Poiana; Avram
Iancu - Târsa; Vidrisoara - Muntele Găina; Vadu Moţilor -
Poiana Vadului; Vadu Moţilor - Lăzeşti; Câmpeni - Certege;
Bistra - Poiana; Sălciua - Valea Largă; Valea Abruzel -
Bisericani; Cuiculeşti; Mogoş - Cristeşti - Bogdăneşti;
Bărbeşti; Buteşti; Valea Mlacii; Poienele - Mogoş; Lupuleşti -
Poieni - Stânişoara; Muntari - Jurculeşti; Biharia,
Pătrânjeni - Valea Mică; Poiana Ampoiului 1.000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 2 JUDEŢUL ARAD LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Arad pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 500
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodăreşti
(alimentari cu apa, canalizări, epurare ape, transport de
persoane etc.) în oraşul Sebiş şi în comuna Conop 21,5
2. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în comunele: Bata, Bârzava, Conop, Păuliş, Petriş, Săvârşin,
Vărădia de Mureş, Dieci, Gurahonţ, Hălmagiu, Moneasa, Pilu 82,5
3. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în comunele:
Săvîrşin, Păuliş, Hălmăgel, Hălmagiu, Vârfurile, Pleşcuţa,
Gurahonţ, Brazii, Chisindia, Moneasa, Dezna, Pilu, Zerind,
Sebiş, Ineu 216,0
4. Lucrări de refacere a atelierelor-şcoala din oraşul Ineu 1,0
5. Sprijin financiar ce se acorda familiilor sinistrate pentru
refacerea caselor şi a anexelor gospodăreşti din oraşul
Ineu şi din comunele: Dieci, Moneasa, Vîrfurile, Gurahonţ 179,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 3 JUDEŢUL ARGEŞ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Argeş pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 900
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene
şi comunale din zona localităţilor: Teiu, Morăreşti,
Cotmeana, Uda şi Bogaţi 100
2. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Săpata, Miceşti, Albota, Mihăeşti,
Albeştii de Muscel, Babana 800
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 4 JUDEŢUL BIHOR LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Bihor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 500
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodăreşti
(Uzina de apa Aleşd, Staţia de epurare Beiuş şi conductă
de aducţiune apă Vaşcău) 126
2. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene şi
comunale din zona localităţilor: Bulz, Bratca, Aleşd,
Curăţele, Dobreşti, Finiş, Abram 148
3. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Finiş, Pietroasa, Tărcaia, Lazuri de Beiuş,
Ceica, Tăuteu 226
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 5 JUDEŢUL CLUJ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Cluj pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 920
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodăreşti
(alimentari cu apa, canalizări, epurare ape, transport
persoane etc.) în localităţile: Măguri-Răcătău, Gilău,
Câţcău, Floreşti, Moldoveneşti, Câmpia Turzii, Poieni,
Mărgău 220
2. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene si
comunale din zona localităţilor: Gilău, Măguri-Răcătău,
Vad, Unguraş, Jichişu, Bobîlna, Pânticeu, Mărişel, Valea
Ierii, Mărgău, Secuieni, Poieni 570
3. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Gilău, Măguri-Răcătău, Unguraş, Pânticeu,
Beliş, Casei, Vad, Iara, Mihai Viteazul, Luna, Mărgău,
Săcuieu, Poieni 45
4. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Cluj-Napoca, Măguri-Răcătău, Floreşti, Beliş, Gilău, Turda,
Câmpia Turzii, Mărgău 70
5. Sprijin financiar ce se acorda familiilor sinistrate pentru
refacerea caselor şi a anexelor gospodăreşti din localităţile:
Dej, Măguri-Răcătău, Gilău, Luna, Mărgău 15
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 6 JUDEŢUL DÎMBOVIŢA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Dîmboviţa pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 500
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene şi
comunale din zona localităţilor: Titu, Ludeşti, Butoiu-
Hulubeşti, Bărbuleţu, Zimbreşti-Vişina 300
2. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Titu, Bezdead şi Glodeni 200
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 7 JUDEŢUL GIURGIU LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Giurgiu pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 80
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor podeţe în localităţile: Gostinari,
Ulmi (satul Trestieni) şi Iepureşti 80
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 8 JUDEŢUL HARGHITA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Harghita pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 300
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe şi punţi
pietonale, inclusiv lucrări de apărări şi consolidări de
maluri aferente în localităţile: Topliţa, Remetea,
Subcetate, Miercurea-Ciuc 300
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 9 JUDEŢUL HUNEDOARA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Hunedoara pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 1.000
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodăreşti
(alimentari cu apa, canalizări, epurare ape, transport
persoane etc.) în localităţile: Brad, Crişcior, Vaţa de Jos,
Geoagiu şi Geoagiu-Băi 260
2. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene şi
comunale din zona localităţilor: Teliucu Inferior - Topliţa
- Lunca Cernii; Blăjeni - Crişuri - Grosuri 320
3. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Orăştioara de Sus, Buceş, Boşorod-Luncani,
Stretea - Gurasada, Burjuc - Tisa 230
4. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Şimeria, Dobra, Brad - Vata de Jos 158
5. Lucrări de refacere a unor obiective social-culturale în
localităţile: Vaţa de Jos şi Teliucu Inferior 20
6. Lucrări de refacere şi reparare a caselor şi anexelor
gospodăreşti ale populaţiei din localităţile: Mihăileni,
Buceş, Crişcior şi municipiul Brad 12
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 10 JUDEŢUL MARAMUREŞ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Maramureş pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 950
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene
şi comunale din zona localităţilor: Dragomireşti, Suciu de
Sus, Repedea, Strâmtura, Câmpulung la Tisa 270
2. Lucrări de refacere a unor poduri şi podeţe în localităţile:
Şomcuţa Mare, Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmaţiei,
Repedea, Poienile de sub Munte 330
3. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Recea, Vadu Izei, Giuleşti,
Suciu de Sus, Băiuţ, Siseşti, Tăuţii Măgherăuş 350
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 11 JUDEŢUL MUREŞ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Mureş pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 500
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene si
comunale din zona localităţilor: Fântânele, Iernut, Ibăneşti,
Coroisînmartin, Rusii-Munţi, Mica, Suplac, Dătăşeni, Ogra,
Bălăuşeri, Sărăţeni, Chirileu, Hodac, Gorneşti 243,6
2. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Fîntînele, Iernut, Ibăneşti, Coroisînmartin,
Rusii-Munţi, Mica, Suplac, Dataseni, Ogra, Bălăuşeri, Sarateni,
Gorneşti, Hodac - Toaca - Chirileu, Aluniş, Lunca Bradului,
Stânceni, Răstoliţa, Petelea, Batos, Solovăstru, Gurghiu, Sînpaul,
Crăciuneşti, Eremitul, Deda, Sovata 252,4
3. Lucrări de refacere a amenajărilor-anexe la Şcoala generală
Lunca Bradului 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 12 JUDEŢUL NEAMŢ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Neamţ pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 300
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a drumului sătesc (5 km) din comuna
Poiana Teiului 10
2. Lucrări de refacere integrala a podului din lemn din comuna
Poiana Teiului, în lungime de 50 m 100
3. Sprijin financiar ce se acorda familiilor sinistrate pentru
refacerea caselor şi anexelor gospodăreşti din comuna
Poiana Teiului 190
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 13 JUDEŢUL SATU MARE LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Satu-Mare pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 400
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene si
comunale din zona localităţilor: Bătarci, Bixad, Călineşti,
Certeze, Gherţa Mare, Gherţa Mica, Oraşu Nou, Racşa, Tarna Mare,
Satu Mare 103
2. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Bătarci, Bîrsău de Sus, Călineşti-Oaş, Certeze,
Gherţa Mică, Racşa, Tarna Mare, Satu Mare, Botiz 211
3. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Călineşti-Oaş, Certeze, Gherţa Mică, Tarna Mare, Vama, Oraşu Nou,
Negreşti-Oaş, Boineşti, Trip, Târşolţ, Bocicău, Satu Mare 86
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 14 JUDEŢUL SĂLAJ LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Sălaj pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 200
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drum pe drumul judeţean
191 Nuşfălău - Sâg - Tusa Ciucea, poz. 17 + 800 - 17 + 900 200
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 15 JUDEŢUL SUCEAVA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Suceava pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în anii 1994, 1995 şi în luna ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 474,0
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a amenajărilor edilitar-gospodăreşti
(alimentări cu apă, canalizări, epurare apă, transport
persoane etc.) în localităţile: Fălticeni, Iacobeni 20,0
2. Lucrări de refacere a unor porţiuni de drumuri judeţene şi
comunale în localităţile şi pe tronsoanele specificate în
continuare: Ulma, Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldova-Suliţa,
Breaza, Fundu Moldovei 50,0
3. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale in
localităţile: Izvoarele Sucevei, Pojorâta, Gura Humorului,
Bogdăneşti, Râşca, Boroaia, Cârlibaba, Iacobeni 150,0
4. Lucrări de apărare şi consolidări de maluri în localităţile:
Ulma, Brodina, Fundu Moldovei, Pojorâta, Râşca, Vicovu de Sus 254,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 16 JUDEŢUL TELEORMAN LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Teleorman pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 150
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a terasamentului de drum judeţean 701 in
punctul Graţia 15
2. Lucrări de refacere a unor poduri, podeţe, punţi pietonale
în localităţile: Trivalea-Moşteni, Tătărăştii de Jos,
Crevenicu, Vârtoape, Bragadiru, Conteşti, Smârdioasa,
Storobăneasa, Mârzăneşti, Sârbeni, Graţia 135
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 17 JUDEŢUL TULCEA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Tulcea pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 40
din care, pentru:
1. Lucrări de reparare a digului local în suburbia Tudor
Vladimirescu din municipiul Tulcea 40
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 18 JUDEŢUL VÎLCEA LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile judeţului Vîlcea pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 300
din care, pentru:
1. Lucrări de consolidare terasamente pe DJ 665 km 61+6,66 in
comuna Vaideeni 50
2. Lucrări de refacere la pod din beton armat peste Pârâul
Luncavat pe DJ 677 A km 34+850 comuna Şirineasa (apărări
maluri) 100
3. Refacere "Pod din beton armat peste Pârâul Luncavăţ pe
drumul local Popeşti-Firijba km 0+200" 48
4. Lucrări de consolidare teren şi refacerea canalizării în
localitatea Băile Olăneşti 100
5. Sprijin financiar ce se acorda familiilor sinistrate pentru
refacerea caselor şi anexelor gospodăreşti în localităţile
Vaideeni şi Berislăveşti 2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 19 SECTORUL AGRICOL ILFOV LISTA lucrărilor prevăzute a se realiza în localităţile sectorului agricol Ilfov pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile decembrie 1995 şi ianuarie 1996
- milioane lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Denumirea obiectivelor Suma alocată
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL, 36
din care, pentru:
1. Lucrări de refacere a podului din beton armat peste Râul
Ialomiţa în comuna Nuci, satul Balta Neagră 36

-------