Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 23 din 29 octombrie 2009 privind contestarea inregistrarii candidaturii domnului George-Crin-Laurentiu Antonescu la alegerile pentru Presedintele Romaniei din anul 2009
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 2 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
La data de 28 octombrie 2009 a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã contestaţia formulatã de domnul Ştefan Diţã împotriva înregistrãrii candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.
Contestaţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 7.929F/2009, fiind transmisã de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. J6.010 din 28 octombrie 2009.
În temeiul dispoziţiilor <>art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţioneazã fãrã înştiinţarea pãrţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizãrii şi a celorlalte documente aflate la dosar.
În motivarea contestaţiei formulate, domnul Ştefan Diţã îşi exprimã nemulţumirile faţã de modul de funcţionare a sistemului administraţiei publice locale şi a sistemului judiciar. În acest sens, indicã o serie de acte administrative emise de Instituţia Prefectului judeţului Brãila, precum şi hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în cauze în care a avut calitatea de parte, toate acestea fiind apreciate de contestator ca fiind acte lovite de nulitate, emise în mod abuziv, cu rea-credinţã şi pentru inducerea sa în eroare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei, considerând, faţã de termenele prevãzute de art. 11 alin. (2) şi <>art. 11^2 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 , cã aceasta a fost tardiv introdusã.
CURTEA,
examinând contestaţia în raport cu prevederile <>Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, vãzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine urmãtoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale <>art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, precum şi celor ale <>art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea Constituţionalã este competentã sã soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu pentru funcţia de Preşedinte al României.
Examinând contestaţia, Curtea constatã cã, potrivit <>art. 11 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 , în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturilor la funcţia de Preşedinte al României, Biroul Electoral Central decide în sensul înregistrãrii sau respingerii înregistrãrii acestora. Prevederile art. 11^2 alin. (1) din aceeaşi lege dau dreptul candidaţilor, partidelor politice, organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţelor politice, alianţelor electorale şi alegãtorilor de a contesta înregistrarea sau respingerea înregistrãrii candidaturilor. Contestaţiile pot fi formulate în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevãzut de art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege.
Biroul Electoral Central a decis înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu pe data de 17 octombrie 2009. Contestaţia formulatã de domnul Ştefan Diţã împotriva înregistrãrii candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009 a fost înregistratã la Biroul Electoral Central pe data de 28 octombrie 2009, fiind transmisã Curţii Constituţionale în aceeaşi zi.
Faţã de aceste aspecte, Curtea constatã cã a fost tardiv introdusã contestaţia formulatã de domnul Ştefan Diţã, fiind depãşit termenul în care <>Legea nr. 370/2004 permite depunerea acestui tip de contestaţii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B. a), al <>art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992 , precum şi al <>art. 11^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia formulatã de domnul Ştefan Diţã privind înregistrarea candidaturii domnului George-Crin-Laurenţiu Antonescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.
Hotãrârea este definitivã, se comunicã Biroului Electoral Central şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: