Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 200 din 17 martie 2000  privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea   Legii nr. 255/1998 privind protectia noilor soiuri de plante    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 200 din 17 martie 2000 privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protectia noilor soiuri de plante

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 30 martie 2000
În temeiul <>art. 46 alin. (3) din Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante,

Guvernul României hotãrãşte:

ARTICOL UNIC
Se aproba Regulamentul pentru aplicarea <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemneazã:
---------------
Preşedintele Oficiului de Stat
pentru Invenţii şi Mãrci,
Gabor Varga

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes

Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Ioan Avram Muresan



ANEXA 1


REGULAMENT
pentru aplicarea <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante

CAP. 1
Dispoziţii generale

REGULA 1
Obiectul protecţiei
Drepturile amelioratorului asupra noilor soiuri de plante, protejate în condiţiile legii, sunt recunoscute şi aparate pe teritoriul României prin eliberarea unui brevet de soi de cãtre Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci.
REGULA 2
Definiţii
În sensul prezentului regulament se înţelege prin:
a) lege - <>Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 31 decembrie 1998;
b) regulament - Regulamentul pentru aplicarea <>Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante;
c) O.S.I.M. - Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci;
d) M.A.A. - Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;
e) autoritatea nationala competenta - Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.) sau o alta autoritate desemnatã de M.A.A.;
f) Registrul naţional al cererilor de brevete de soiuri - registrul în care se înscriu cererile de brevete de soi (RNCBS);
g) Registrul naţional al brevetelor de soiuri protejate - registrul în care se înscriu brevetele de soi acordate (RNBSP);
h) Buletinul oficial de proprietate industriala - secţiunea soiuri protejate prin brevete de soi (BOPI-SSPBS);
i) mandatar autorizat - persoana fizica sau juridicã cu domiciliul sau cu sediul în România, atestata de O.S.I.M. şi imputernicita de solicitant sau de titular sa îl reprezinte în procedurile în fata O.S.I.M.;
j) soi candidat - soiul pentru care s-a depus la O.S.I.M. o cerere de brevet de soi;
k) soi protejat - soiul cultivat nou-creat pentru care O.S.I.M. a acordat un brevet de soi;
l) soi iniţial - soiul protejat şi care poate constitui material de baza pentru un soi nou, esentialmente derivat;
m) soi dependent - soiul care, în vederea producerii, necesita folosirea repetatã a unui soi iniţial, protejat, sau care este esentialmente derivat dintr-un soi protejat, cu condiţia ca la rândul sau acesta sa nu fi fost şi el esentialmente derivat; soiul dependent poate face obiectul unui brevet de soi independent de soiul protejat, iniţial, dacã îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, omogenitate şi stabilitate, potrivit legii;
n) soi esentialmente derivat - soiul derivat dintr-un alt soi iniţial, protejat, dacã este predominant derivat din soiul iniţial, sau dintr-un alt soi care este predominant derivat din soiul iniţial şi retine expresia caracteristicilor esenţiale, rezultate dintr-un genotip al soiului iniţial sau dintr-o combinatie de genotipuri; soiul esentialmente derivat trebuie sa se distinga clar de soiul iniţial, protejat, prin una sau mai multe caracteristici ce pot fi precis descrise;
o) soi modificat genetic - orice soi obţinut prin folosirea tehnicilor de inginerie genetica;
p) soi de arbori ornamentali - soi de arbori aparţinând oricãrei specii horticole sau silvice asupra cãruia s-a desfãşurat o activitate de ameliorare;
r) soi notoriu cunoscut - soi prezent într-o colectie de referinta recunoscuta, într-o banca de gene sau într-un catalog/registru oficial şi care se poate reproduce şi cultiva atunci când este necesar.
REGULA 3
Reprezentarea
(1) Solicitantul sau titularul unui brevet de soi poate fi reprezentat în procedurile în fata O.S.I.M. printr-un mandatar autorizat, cu domiciliul sau cu sediul în România.
(2) Solicitantul sau titularul unui brevet de soi care nu are domiciliul sau sediul pe teritoriul României va fi reprezentat obligatoriu în fata O.S.I.M. printr-un mandatar autorizat.
(3) Desemnarea mandatarului se face printr-o comunicare scrisã, transmisã la O.S.I.M., denumita procura, în care sunt înscrise numele şi semnatura solicitantului sau ale titularului, dupã caz.
(4) Procura se va referi la o singura cerere de brevet de soi sau la un brevet de soi aparţinând persoanei care a dat mandatul.
(5) Orice act solicitat prin mandatar cu privire la retragerea cererii de brevet de soi, de renunţare la brevetul de soi, precum şi la orice cerere vizând transferul de drepturi cu privire la un soi se va face numai pe baza unui mandat special, în care sa se menţioneze expres actul retragerii, al renunţãrii sau al transmiterii.
(6) În cazul în care solicitantul este reprezentat prin mandatar, acesta poate semna cererea de brevet de soi pe baza procurii date de solicitant. Dacã în termen de 3 luni de la depunerea cererii procura nu este prezentatã la O.S.I.M., cererea se respinge în condiţiile art. 20 alin. (2) din lege.
(7) Solicitantul sau titularul nu poate avea decât un singur mandatar, iar în caz ca sunt înscrişi în cerere sau într-un alt act separat mai mulţi mandatari, nu va fi luat în considerare decât primul înscris.

CAP. 2
Brevetabilitatea noilor soiuri de plante

REGULA 4
Condiţii pentru acordarea protecţiei
O.S.I.M. acorda un brevet pentru un nou soi, dacã sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevãzute la art. 5 din lege, respectiv noutate, distinctivitate, omogenitate şi stabilitate, în funcţie de grupa de specii din care face parte soiul pentru care se solicita protecţie, şi dacã acesta poarta o denumire corecta, conform art. 15 din lege.
REGULA 5
Noutatea
(1) Soiul nu îşi pierde noutatea în sensul art. 6 alin. (2) din lege, dacã:
a) constituie obiectul unui contract prin care o persoana produce material de înmulţire din soiul în cauza în numele amelioratorului ori al succesorului sau în drepturi, cu condiţia ca materialul de înmulţire produs sa se întoarcã la ameliorator sau la succesorul sau în drepturi şi sa nu fie folosit pentru înmulţirea unui alt soi;
b) constituie obiectul unui contract prin care o persoana desfãşoarã teste de creştere în camp sau în laborator ori cultiva soiul pe suprafeţe mici în vederea evaluãrii acestuia;
c) formeazã obiectul unei obligaţii administrative în ceea ce priveşte securitatea biologica sau înregistrarea soiurilor într-un catalog oficial de soiuri admise pentru comerţ;
d) implica material recoltat ca subprodus, produs secundar sau surplus provenit de la soiul nou-creat sau din activitãţile prevãzute la alin. (1) lit. a)-c).
(2) În aplicarea art. 6 alin. (2) din lege nu sunt distrugatoare de noutate actele:
a) exploatarea comercialã a soiului de cãtre ameliorator în România, pana la un an înainte de transmiterea cererii de brevet de soi la O.S.I.M.; amelioratorul poate vinde numai cu un an înainte de completarea cererii materialul de înmulţire sau producţia obţinutã în vederea verificãrii pieţei;
b) pentru soiurile create de solicitanti strãini exploatarea comercialã a soiului sau punerea la dispoziţie a acestuia în vederea comercializãrii în alte state, cu 4 ani înainte de depunerea cererii de brevet de soi la O.S.I.M.; pentru speciile de pomi fructiferi, arbori, precum şi pentru vita de vie exploatarea comercialã este de pana la 6 ani înainte de depunerea cererii la O.S.I.M.
REGULA 6
Distinctivitatea
(1) Distinctivitatea se stabileşte, conform art. 7 din lege, comparativ cu soiul martor şi fata de orice alt soi notoriu cunoscut la data depunerii cererii de brevet de soi sau la data de prioritate revendicata, dacã soiul candidat se deosebeşte clar prin unul sau prin mai multe caractere relevante.
(2) Caracterele morfologice, fiziologie şi/sau biochimice, luate în considerare la examinarea soiului pentru stabilirea distinctivitatii, sunt caracterele considerate relevante şi independente de condiţiile de mediu şi uşor de descris.
(3) Depunerea cererii de protecţie pentru un nou soi sau înregistrarea unui soi înscris într-un catalog de soiuri admise pentru comercializare face ca soiul sa fie considerat parte integrantã din soiurile notorii cunoscute, cu condiţia ca cererea sa conducã la acordarea şi recunoaşterea dreptului amelioratorului şi ca soiul sa existe sub forma de material biologic.
(4) În aprecierea notorietatii unui soi pe teritoriul României pot fi prezentate documente şi înscrisuri din care sa rezulte exploatarea soiului, înregistrarea într-un catalog de soiuri oficial sau ţinut de o asociaţie profesionalã înregistratã, dacã este inclus într-o colectie de referinta recunoscuta pe plan internaţional sau într-un stat membru al Uniunii Internaţionale privind Protecţia Noilor Soiuri de Plante.
(5) De regula, la stabilirea distinctivitatii unui soi pot fi luate în considerare şi caracterele care afecteazã valoarea agronomica a soiului; acestea se folosesc numai pentru unele specii agricole şi în mãsura în care caracterele respective sunt agrobotanice, fiind precise şi nesupuse fluctuatiilor de mediu.
REGULA 7
Omogenitatea
(1) Omogenitatea se determina ţinându-se seama de grupa de specii cãreia îi aparţine şi de variatiile interspecifice cunoscute, ce se produc în timpul inmultirii sexuate sau vegetative, dacã soiul rãmâne uniform în caracterele relevante folosite pentru stabilirea distinctivitatii şi pentru descrierea soiului.
(2) Pentru soiurile care se inmultesc pe cale vegetativa şi pentru soiurile care sunt obţinute din plante autopolenizatoare gradul de omogenitate se stabileşte în funcţie de specie.
(3) Pentru soiurile care aparţin speciilor cu polenizare incrucisata şi care au un grad mare de eterogenitate nivelul de omogenitate cerut este mãsurat în relatie cu cel gãsit la soiurile de comparatie.
REGULA 8
Stabilitatea
Stabilitatea unui soi candidat în sensul art. 9 din lege se determina dupã reproduceri repetate şi în conformitate cu specificitatea fiecãrui ciclu de reproducere a noului soi, dacã rãmâne neschimbat în caracterele relevante folosite pentru examinarea distinctivitatii, precum şi pentru descrierea soiului.

CAP. 3
Dreptul la protecţie

REGULA 9
Dreptul la eliberarea brevetului de soi
(1) Persoana indreptatita la acordarea protecţiei în sensul art. 10 alin. (1) din lege este amelioratorul care a creat, a descoperit şi a dezvoltat noul soi.
(2) Dacã amelioratorul a transmis drepturile sale asupra soiului printr-un contract de cesiune, printr-o licenta sau printr-o alta modalitate de transmitere a drepturilor, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege, acestea aparţin succesorului sau în drepturi. Transmiterile se publica în BOPI.
(3) Dacã doua sau mai multe persoane au creat, au descoperit şi au dezvoltat împreunã noul soi, brevetul de soi se acorda în comun.
(4) Dacã doua persoane au creat, au descoperit şi au dezvoltat în mod independent acelaşi soi, persoana indreptatita la eliberarea brevetului de soi este cea care a depus prima cerere de brevet de soi.
(5) Dacã cererile pentru acelaşi soi au fost depuse de 2 solicitanti în aceeaşi zi la O.S.I.M., protecţia se acorda ambilor solicitanti şi soiul se va exploata în mod egal.
(6) Dreptul la eliberarea brevetului de soi poate aparţine în comun amelioratorului şi unei alte persoane, dacã cei 2 declara în scris ca vor sa detina acest drept în comun.
(7) Dacã o persoana interesatã notifica O.S.I.M. ca solicitantul nu este persoana indreptatita la protecţie pentru un nou soi şi ca stabilirea paternitãţii noului soi face obiectul unui litigiu în curs de judecare, O.S.I.M. suspenda procedura de examinare a cererii de brevet de soi pana când i se comunica hotãrârea judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã.

CAP. 4
Procedura de examinare a cererii de eliberare a brevetului de soi

REGULA 10
Depunerea cererii de brevet de soi
(1) Orice persoana fizica sau juridicã, care doreşte sa protejeze un soi nou-creat şi care are dreptul la eliberarea brevetului, poate sa depunã cererea la O.S.I.M. direct sau printr-un mandatar autorizat.
(2) Depunerea cererii de brevet de soi la O.S.I.M. se poate face:
a) direct şi cu confirmare de primire de la Registratura generalã a O.S.I.M.;
b) prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire;
c) prin mijloace electronice, cu transmiterea ulterioara a originalului prin posta.
(3) Registratura generalã menţioneazã pe cerere anul, luna şi ziua primirii.
REGULA 11
Conţinutul cererii de brevet de soi
(1) Cererea de brevet de soi se întocmeşte în doua exemplare, pe formulare tip, şi se referã la un singur soi.
(2) Cererea de brevet de soi trebuie sa conţinã:
a) solicitarea expresã de eliberare a unui brevet de soi;
b) numele şi prenumele/denumirea şi adresa/sediul solicitantului sau solicitanţilor;
c) numele şi prenumele/denumirea şi adresa/sediul amelioratorului, dacã acesta nu este şi solicitantul cererii;
d) când solicitantul este o persoana fizica sau juridicã strãinã, denumirea statului al cãrui cetãţean este sau denumirea statului în care îşi are domiciliul ori sediul;
e) când este reprezentat de un mandatar autorizat, numele şi domiciliul acestuia;
f) denumirea taxonului botanic în limba latina, însoţitã de denumirea populara a speciei cãreia îi aparţine soiul pentru care se solicita protecţie;
g) propunerea de denumire a soiului, facuta de ameliorator pe un formulat tip, separat;
h) în cazul în care se revendica prioritatea unei prime cereri din alt stat, o declaraţie de prioritate din care sa rezulte data depozitului reglementar constituit în acel stat;
i) o descriere standardizata a soiului prezentat, în conformitate cu normele internaţionale privind descrierea soiurilor protejate, însoţitã de cel puţin o reproducere color;
j) originea geograficã a soiului;
k) semnatura solicitantului ori a mandatarului sau, dupã caz.
(3) Cererea de brevet de soi trebuie sa fie însoţitã de:
a) dovada plãţii taxei de înregistrare a cererii de brevet de soi;
b) procura de reprezentare a solicitantului sau titularului, întocmitã în limba romana sau însoţitã de traducerea autentificatã în limba romana;
c) o declaraţie din partea solicitantului, facuta pe propria rãspundere, din care sa rezulte ca soiul nu a fost exploatat comercial în sensul prevederilor art. 6 alin. (1) din lege;
d) numele/denumirea amelioratorului şi o declaraţie din partea solicitantului, din care sa rezulte ca, dupã propria sa cunostinta, nici o alta persoana nu a mai fost implicata în munca de creare, descoperire şi dezvoltare a noului soi;
e) actul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de soi, când solicitantul nu este aceeaşi persoana cu amelioratorul;
f) documente care confirma prioritatea dintr-un alt stat.
(4) Cererea de brevet de soi poate fi însoţitã de orice alte documente care dau indicaţii despre o prima cerere de protecţie pentru soiul în cauza, depusa într-o alta ţara.
(5) Intreaga documentaţie care însoţeşte cererea de brevet de soi trebuie depusa în limba romana.
(6) În cazul revendicãrii prioritatii pentru o prima cerere depusa în alt stat, O.S.I.M. va cere solicitantului ca în termen de 3 luni de la depunerea cererii de brevet de soi sa transmitã o traducere autentificatã în limba romana a acestei cereri.
REGULA 12
Data depozitului reglementar al cererii de brevet de soi
(1) Data depozitului reglementar al unei cereri de brevet de soi este data depunerii la O.S.I.M. a cererii de brevet de soi conţinând cel puţin elementele prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d) din lege, redactatã în limba romana şi însoţitã de dovada plãţii taxei de înregistrare a acesteia conform art. 12 alin. (2) lit. a) din lege.
(2) Data depozitului reglementar este cea prevãzutã la art. 13 alin. (1) din lege şi pentru solicitantii, persoane fizice sau juridice, care au depus cererea într-o limba strãinã, cu condiţia ca în termen de 3 luni de la înregistrarea cererii de brevet de soi sa transmitã la O.S.I.M. traducerea în limba romana, autentificatã, a documentaţiei.
(3) În termen de doua luni de la data primirii cererii O.S.I.M. examineazã dacã aceasta îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (2) lit. a) din lege. În caz afirmativ O.S.I.M. decide atribuirea datei de depozit reglementar, înscrierea datelor cererii în RNCBS, notifica aceasta solicitantului şi publica elementele de identificare ale cererii în BOPI-SSPBS.
(4) În cazul în care din cerere lipsesc unele dintre elementele prevãzute la alin. (3), O.S.I.M. notifica aceasta solicitantului, acordându-i un termen de maximum 3 luni pentru remedierea acestora în vederea acordãrii datei de depozit reglementar.
(5) Dacã solicitantul completeazã cererea în termenul prevãzut la alin. (4), data depozitului reglementar va fi data primirii documentaţiei la O.S.I.M.
(6) În cazul în care solicitantul nu completeazã cererea în termenele stabilite, O.S.I.M. va considera ca cererea nu a fost depusa şi va înapoia solicitantului documentaţia, cu restituirea taxelor de examinare a cererii, dacã acestea au fost plãtite.
REGULA 13
Dreptul de prioritate
(1) Dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din lege se aplica şi pentru cererile de brevet de invenţie sau pentru alte cereri având ca obiect noi soiuri de plante, dacã legislaţia în baza cãreia au fost depuse prevede criterii identice de acordare a protecţiei, respectiv distinctivitate, omogenitate şi stabilitate.
(2) Dacã o prioritate a fost revendicata în condiţiile art. 14 alin. (2) din lege, solicitantul va face o menţiune expresã în cererea de brevet de soi depusa la O.S.I.M. şi va depune documentele de identificare ale primului depozit de la administraţia nationala a tarii unde a fost constituit.
(3) În scopul dovedirii prioritatii din alta ţara, solicitantul trebuie sa transmitã la O.S.I.M., în termen de 3 luni de la depunerea cererii de brevet de soi, o traducere în limba romana, autentificatã, a documentelor de prioritate prevãzute la alin. (2).
(4) Dacã solicitantul nu respecta termenul prevãzut la alin. (3) şi nu achitã taxa de prioritate, O.S.I.M. decide nerecunoasterea prioritatii invocate.
(5) Depunerea altor cereri în termen de 12 luni de la constituirea primului depozit, publicarea datelor de identificare ale altor cereri, folosirea soiului pentru care s-a solicitat protecţia nu pot fi motive de respingere a cererii ulterioare în acest interval de timp şi nu dau naştere la drepturi pentru terţi.
(6) Nerecunoasterea prioritatii pentru un nou soi va fi consideratã ca şi cum cererea a fost depusa prima data la O.S.I.M.
REGULA 14
Denumirea soiului
(1) Soiul protejat va purta o denumire generica, care sa permitã identificarea acestuia pe piata. Denumirea este menţionatã în brevetul de soi.
(2) Denumirea soiului va fi propusã de solicitant şi va fi transmisã la O.S.I.M. o data cu cererea de brevet de soi, fiind completatã pe un formular tip.
(3) De regula, denumirea soiului este alcãtuitã dintr-un cuvânt sau dintr-o combinatie de cuvinte cu sau fãrã semnificatie, la care se pot adauga litere sau cifre, astfel încât sa poatã fi diferenţiatã de orice alta denumire a altui soi existent, cunoscut, protejat sau înscris într-un catalog de soiuri protejate ori de comerţ şi care aparţine unei specii sau subspecii, varietati, subvarietati de plante, inrudita îndeaproape cu soiul şi de rangul botanic cel mai scãzut pentru care se solicita protecţie.
(4) Denumirea noului soi nu trebuie sa fie compusa numai din cifre, cu excepţia cazurilor recunoscute ca fãcând parte din practica internationala de desemnare pentru denumirea acelei specii.
(5) Este interzisã pe teritoriul României, pe toatã perioada de valabilitate a brevetului de soi, folosirea denumirii soiului protejat pentru desemnarea altui soi inrudit, care ar putea da naştere la confuzii cu privire la caracterele sale distincte.
(6) Interdicţia prevãzutã la alin. (5) se menţine şi dupã expirarea perioadei de valabilitate a brevetului de soi, dacã exploatarea soiului continua sau dacã denumirea cade sub incidenta art. 7 din lege.
(7) Orice persoana care oferã spre vânzare, vinde sau comercializeazã într-un alt mod material de înmulţire aparţinând soiului protejat este obligatã sa foloseascã denumirea soiului. Aceasta dispoziţie se aplica şi pentru soiurile la care se referã prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din lege.
(8) Dacã o cerere de brevet pentru acelaşi soi este depusa în România şi în alte state, soiul se înregistreazã cu aceeaşi denumire, în afarã de cazurile în care:
a) denumirea este apreciatã de O.S.I.M. ca fiind nepotrivita pentru acest soi;
b) denumirea a fost folositã anterior de terţi pentru acel soi sau pentru un alt soi, creând confuzie pe piata autohtona.
În situaţiile prevãzute la lit. a) şi b) O.S.I.M. cere solicitantului sa propunã o alta denumire pentru soiul candidat.
(9) Înregistrarea denumirii unui soi va fi refuzatã dacã va conţine un element de natura sa aducã atingere sau sa creeze un risc de confuzie cu o alta denumire comercialã a altui soi sau a unei mãrci ori a unui alt drept de proprietate industriala sau intelectualã protejat anterior.
(10) Dacã O.S.I.M. considera ca sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 15 din lege, denumirea propusã de solicitant pentru soiul candidat la protecţie este publicatã în BOPI-SSPBS.
(11) În termen de 3 luni de la data publicãrii, orice persoana interesatã poate formula obiecţii în scris şi motivat referitoare la denumirea soiului candidat.
(12) O.S.I.M. comunica obiecţiile solicitantului şi îl invita sa depunã observaţiile sale în termen de 30 de zile de la data primirii notificãrii.
(13) În termenul acordat de O.S.I.M., prevãzut la alin. (12), solicitantul poate transmite o noua propunere de denumire a soiului.
(14) Noua propunere de denumire a soiului va fi supusã examinãrii şi va fi publicatã în BOPI-SSPBS, dacã îndeplineşte condiţiile prevãzute în anexa la lege.
(15) Când noua denumire a soiului nu este în conformitate cu prevederile art. 15 din lege, O.S.I.M. va notifica aceasta solicitantului, cerandu-i sa propunã o alta denumire. Dacã solicitantul nu rãspunde, cererea de brevet de soi va fi respinsã.
(16) Denumirea înregistratã va fi menţionatã în brevetul de soi.
(17) O.S.I.M. radiaza denumirea înregistratã, dacã:
a) se constata ca a fost înregistratã cu nerespectarea cel puţin a uneia dintre condiţiile prevãzute la art. 15 alin. (1)-(9) din lege;
b) solicitantul cere aceasta, demonstrand ca exista un interes legitim;
c) exista o hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã care interzice folosirea denumirii pentru acel soi.
(18) O.S.I.M. va informa solicitantul despre motivele radierii prevãzute la alin. (17) lit. a) sau c) şi îi va cere sa propunã o noua denumire a soiului în termen de 30 de zile de la data primirii notificãrii.
(19) Denumirea propusã va fi supusã procedurii de examinare şi publicare.
(20) Orice persoana interesatã, înainte de a depune o cerere de brevet de soi şi pentru a propune o denumire corecta pentru soiul candidat la protecţie, poate solicita la O.S.I.M. efectuarea unei cercetãri documentare preliminare, cu plata taxelor prevãzute în anexa la lege.
REGULA 15
Examinarea formala a cererii de brevet de soi
(1) Examinarea formala a cererii de brevet de soi se face de cãtre O.S.I.M. şi consta în a analiza dacã documentaţia depusa de solicitant satisface cerinţele art. 10 alin. (1)-(4) şi ale art. 12 din lege.
(2) O.S.I.M. examineazã, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1)-(4) din lege, dacã:
a) solicitantul, persoana indreptatita la eliberarea brevetului de soi, este amelioratorul;
b) dreptul la eliberarea brevetului de soi aparţine mai multor amelioratori;
c) dreptul la eliberarea brevetului de soi aparţine în comun amelioratorului şi altei persoane, conform unei declaraţii scrise şi semnate de acestea;
d) amelioratorul fiind salariat şi creând soiul în timpul serviciului, dreptul la brevet aparţine unitãţii al carei angajat este.
(3) O.S.I.M. examineazã, în conformitate cu prevederile art. 12 din lege, dacã cererea de brevet de soi conţine:
a) numele/denumirea şi adresa/sediul solicitantului;
b) propunerea de denumire pentru noul soi;
c) taxonul botanic (denumirea în limba latina a genului, familiei, speciei, subspeciei sau varietatii cãreia îi aparţine soiul), denumirea populara şi/sau comercialã;
d) originea geograficã a noului soi;
e) prezentarea noului soi în forma standardizata, conform normelor internaţionale pentru descrierea unui nou soi în funcţie de specia de apartenenţa; dacã aceasta nu este completa, solicitantului i se acorda doua luni pentru a o completa;
f) prioritatea anterioarã a unei prime cereri pentru soiul ce face obiectul cererii de brevet de soi, dacã aceasta a fost revendicata, precum şi documentele de prioritate; şi
g) dacã cererea de brevet de soi este însoţitã de dovada privind plata taxei de înregistrare a cererii;
h) dacã exista procura de reprezentare semnatã de solicitant;
i) declaraţia prin care solicitantul declara pe propria rãspundere ca nu a comercializat noul soi în conformitate cu prevederile art. 6 din lege;
j) numele şi adresa amelioratorului sau ale amelioratorilor implicaţi în crearea sau descoperirea şi în dezvoltarea noului soi;
k) actul de cesiune a dreptului la eliberarea brevetului de soi, dacã este cazul;
l) alte documentaţii şi informaţii cu privire la provenienta şi condiţiile de cultura pentru soiul candidat.
(4) Când dupã examinarea cererii de brevet de soi se constata ca sunt îndeplinite prevederile art. 12 din lege, cererea de brevet de soi primeşte o data de depozit reglementar, se înregistreazã în RNCBS şi se notifica solicitantului.
(5) Cererile înregistrate se publica în BOPI-SSPBS în termen de maximum 3 luni de la data depozitului reglementar.
(6) Pentru fiecare soi candidat se publica specia şi denumirea soiului sau denumirea provizorie, data depunerii cererii, prioritatea invocatã, unde este cazul, numele şi adresa solicitantului.
(7) Când cererea este incompleta, incorectã sau conţine neclaritati, O.S.I.M. notifica solicitantului neregulile şi îi acorda un termen de 30 de zile de la primirea notificãrii, pentru remedierea deficienţelor.
(8) Dacã solicitantul nu rãspunde şi nici nu solicita o prelungire a termenului acordat pentru remedierea deficienţelor şi nu îşi completeazã descrierea standardizata în intervalul acordat, O.S.I.M. respinge cererea de brevet de soi.
REGULA 16
Examinarea în fond a cererii de brevet de soi
(1) Cererea de brevet de soi care îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 16 alin. (1) din lege va fi examinata în fond pe baza informaţiilor transmise de solicitant, pentru a se constata dacã:
a) cererea se referã la un soi în înţelesul art. 2 lit. a) din lege;
b) soiul se încadreazã în taxonul botanic declarat;
c) soiul candidat este nou conform prevederilor art. 6 din lege;
d) denumirea propusã de solicitant este corecta şi îndeplineşte prevederile art. 15 din lege.
(2) O.S.I.M. nu va lua o decizie de respingere a cererii de brevet de soi decât dupã notificarea cãtre solicitant a motivelor respingerii, acordându-i un termen de maximum 3 luni pentru remedierea acestora.
(3) La cererea expresã a solicitantului termenul prevãzut la alin. (2) poate fi prelungit de O.S.I.M. cu încã doua luni, conform prevederilor art. 17 alin. (3) din lege.
(4) Dacã cererea îndeplineşte cumulat prevederile art. 6, 10, 12 şi 16 din lege, O.S.I.M. hotãrãşte începerea examinãrii tehnice, cerând solicitantului sa transmitã materialul biologic de înmulţire necesar pentru efectuarea testelor de creştere.
(5) În cazul în care solicitantul nu rãspunde în termenul acordat, O.S.I.M. respinge cererea de brevet de soi.
REGULA 17
Examinarea tehnica a noului soi
(1) I.S.T.I.S. sau autoritatea desemnatã de M.A.A. examineazã, în conformitate cu art. 18 din lege, dacã:
a) soiul candidat aparţine taxonului botanic declarat de solicitant şi identificat în cadrul examinãrii formale;
b) soiul este distinct, omogen şi stabil conform art. 7-9 din lege;
c) redactarea descrierii oficiale a noului soi este efectuatã astfel încât sa permitã diferentierea acestuia de un alt soi cunoscut.
(2) Dacã solicitantul nu prezintã rezultatele testarii noului soi, efectuatã de o alta autoritate competenta, recunoscuta internaţional, se vor organiza teste de creştere autohtone, în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii:
a) de cãtre I.S.T.I.S. sau de o alta autoritate desemnatã în numele ei de M.A.A.;
b) de cãtre solicitant, la cererea I.S.T.I.S. sau a O.S.I.M., pentru speciile rare pentru care nu exista colecţia de referinta.
(3) În vederea desfãşurãrii corecte a testelor de creştere, solicitantul va furniza materiale informative cu privire la modul de cultura a soiului candidat.
(4) În situaţia în care nu au fost efectuate testãri de cãtre I.S.T.I.S. sau de autoritatea desemnatã de M.A.A. ori de o autoritate recunoscuta internaţional, O.S.I.M. poate hotãrî acordarea protecţiei pe baza raportului tehnic efectuat de o alta autoritate competenta, dacã solicitantul este de acord sa cumpere acest raport tehnic, plãtind taxa prevãzutã în anexa la lege.
(5) În vederea efectuãrii testelor de creştere, solicitantul este obligat sa furnizeze, fãrã plata, material de înmulţire în cantitãţile cerute de executantul testarilor şi sa notifice în scris atât autoritãţii naţionale competente, cat şi O.S.I.M. cantitatea şi felul materialului de înmulţire transmis, precum şi data la care a fost livrat.
(6) În cazuri excepţionale durata de testare poate fi prelungitã de I.S.T.I.S sau la cererea solicitantului, cu plata taxei legale prevãzute în anexa la lege.
(7) În cazul respingerii protecţiei şi al contestarii acestei decizii, solicitantul poate cere repetarea experimentarilor, cu plata taxei de verificare a testelor de creştere, prevãzutã în anexa la lege.
(8) Pe baza experimentarilor practice efectuate I.S.T.I.S. elaboreazã un raport tehnic care trebuie sa conţinã caracterele morfologice şi fiziologice relevante care fac soiul distinct, omogen şi stabil fata de orice alt soi notoriu cunoscut aparţinând aceluiaşi taxon botanic.
(9) Raportul tehnic efectuat de o autoritate internationala sau de ameliorator se poate supune analizei formale a autoritãţii naţionale competente, în vederea validãrii sau invalidãrii acestuia.
(10) Dacã O.S.I.M. constata ca testele sunt invalidate de autoritatea nationala competenta, notifica solicitantului rezultatul, acordându-i un termen de 3 luni pentru rãspuns. La expirarea acestui termen, dacã solicitantul nu va rãspunde, O.S.I.M. ia hotãrârea de respingere a cererii de brevet de soi şi o publica în BOPI-SSPBS.
(11) Pe intreaga perioada de examinare a noului soi O.S.I.M. şi autoritatea nationala competenta se vor informa reciproc despre stadiul examinãrii cererii de brevet de soi, în vederea acordãrii protecţiei.
(12) Hotãrârea de respingere a cererii de brevet de soi poate fi contestatã de solicitant la comisia de reexaminare a O.S.I.M. în termen de 3 luni de la comunicare. Contestaţia va fi formulatã în scris, va fi motivatã şi se va plati taxa prevãzutã în anexa la lege.
(13) Comisia de reexaminare hotãrãşte, dupã caz:
a) admiterea contestaţiei şi acordarea brevetului pentru soiul candidat;
b) admiterea contestaţiei şi retransmiterea cererii de brevet de soi pentru examinarea în fond, iar dacã este cazul, refacerea testelor de creştere;
c) respingerea contestaţiei şi menţinerea hotãrârii de respingere a cererii de brevet de soi.
(14) Hotãrârile luate de comisia de reexaminare se înscriu în RNCBS şi se publica în BOPI-SSPBS.
REGULA 18
Testarea noului soi
(1) Autoritatea nationala competenta, în funcţie de specia cãreia îi aparţine soiul, organizeazã şi conduce teste de creştere cu mijloace proprii şi poate sa ia în considerare şi/sau sa inspecteze culturile şi testele efectuate de ameliorator şi/sau de solicitant şi sa aprecieze dacã soiul în cauza îndeplineşte condiţiile de distinctivitate, omogenitate şi stabilitate.
(2) Metodologia de conducere a testelor de creştere este stabilitã de M.A.A. împreunã cu O.S.I.M., pe baza normelor existente pe plan internaţional, prezentate în forma standardizata şi completate cu normele naţionale existente pentru analizarea soiurilor introduse în lista oficialã a soiurilor sau cu cele considerate specifice condiţiilor pedoclimatice ale tarii, pentru fiecare specie.
(3) În cazul efectuãrii testelor de creştere conform art. 19 alin. (3) din lege, O.S.I.M. împreunã cu autoritatea nationala competenta stabilesc cantitatea de material de înmulţire necesarã pentru organizarea experimentarilor, locul şi adresa la care trebuie transmise de cãtre solicitant.
(4) O.S.I.M. şi/sau I.S.T.I.S. ori autoritatea desemnatã de M.A.A., în vederea organizãrii şi desfãşurãrii în bune condiţii a examinãrii tehnice, pot cere solicitantului informaţii, materiale şi documente pentru aceasta, acordand un termen pentru transmiterea lor.
(5) Dacã solicitantul nu rãspunde la cererile prevãzute la alin. (4) în termenul acordat şi nici nu cere o amânare în care sa prezinte o motivatie temeinica, cererea de brevet de soi se respinge.
(6) Solicitantul are dreptul pe perioada de testare, oricând, la solicitarea sa expresã, sa poatã vizita culturile experimentale efectuate, în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii pentru soiul sau.
REGULA 19
Hotãrârile O.S.I.M.
(1) Dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 7-9 şi la art. 16 din lege, O.S.I.M. ia hotãrârea de acordare a brevetului de soi şi o publica în BOPI. În caz contrar noul soi se considera necalificat pentru protecţie şi cererea de brevet de soi va fi respinsã.
(2) Hotãrârea de respingere nu se ia înainte ca O.S.I.M. sa transmitã solicitantului în scris motivele respingerii cererii de brevet de soi şi sa îi acorde un termen de cel puţin 3 luni pentru a formula un rãspuns. Pentru motive întemeiate solicitantul poate cere o amânare în vederea formularii unui rãspuns pertinent.
(3) În termen de 3 luni de la data publicãrii orice persoana interesatã poate formula în scris şi motivat obiecţii la acordarea brevetului de soi şi poate cere revocarea, cu condiţia plãţii taxei de revocare prevãzute în anexa la lege.
(4) O data devenitã publica, descrierea oficialã poate fi adaptatã de cãtre titular sau de cãtre O.S.I.M. pe intreaga perioada de valabilitate a brevetului de soi, fãrã ca întinderea protecţiei sa fie afectatã, dacã evoluţia cunoştinţelor agrobiologice şi/sau metodologice de descriere a soiului o cere. Adaptarile se fac de cãtre O.S.I.M. numai dupã ce s-a cerut acordul titularului şi au avut loc consultãri reciproce. Adaptarile descrierii oficiale se publica în BOPI-SSPBS.
(5) Contestaţiile se soluţioneazã de comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M., acestea fiind depuse şi formulate, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) din lege, în termen de 3 luni de la publicarea hotãrârilor luate.
REGULA 20
Protecţia provizorie
(1) Solicitantul cererii de brevet de soi poate cere sa li se interzicã terţilor sa efectueze actele prevãzute la art. 27 din lege numai dupã publicarea cererii de brevet de soi, în termenul prevãzut la art. 16 alin. (3) din lege.
(2) În cazul în care cererea de brevet de soi a fost respinsã, solicitantul nu beneficiazã de drepturile prevãzute la art. 27 din lege.
REGULA 21
Prelungirea termenului limita
(1) Solicitantul poate cere prelungirea termenului de examinare pana la maximum un an.
(2) Prelungirea termenului de examinare se face printr-o cerere scrisã transmisã la O.S.I.M., în care se vor preciza motivele, şi care va fi însoţitã de plata taxei prevãzute în anexa la lege, în funcţie de procedura la care se referã.
REGULA 22
Retragerea cererii de brevet de soi
(1) Solicitantul poate sa retragã cererea de brevet de soi depusa la O.S.I.M. în orice moment pana la luarea hotãrârii de acordare a brevetului de soi.
(2) Dacã procedura de examinare tehnica a soiului a început, taxele de examinare nu se restituie solicitantului.
(3) Retragerea cererii de brevet de soi de cãtre solicitant se face prin depunerea unei notificãri la O.S.I.M.
REGULA 23
Revocarea hotãrârii de acordare a brevetului de soi
(1) Hotãrârea de acordare a brevetului de soi se publica în BOPI-SSPBS.
(2) În termen de 3 luni de la data publicãrii orice persoana interesatã poate cere revocarea hotãrârii numai pentru urmãtoarele obiecţii:
a) soiul nu este nou;
b) soiul nu este distinct;
c) soiul nu este omogen;
d) soiul nu este stabil;
e) solicitantul nu este persoana indreptatita la protecţie;
f) denumirea soiului nu este corespunzãtoare sau incalca unele drepturi anterioare.
Cererea de revocare se face în scris, motivat, şi va fi însoţitã de dovada privind plata taxei de examinare a acesteia, prevãzutã de lege, şi de documente în susţinerea revocãrii.
(3) În termen de maximum 3 luni de la depunere comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. va analiza cererea de revocare şi va lua o hotãrâre cu privire la soiul candidat.
(4) În vederea luãrii unei decizii O.S.I.M. poate solicita persoanei care a formulat cererea de revocare documente şi informaţii suplimentare cu privire la soiul în cauza.
(5) În cazul în care cererea de revocare se întemeiazã pe neîndeplinirea condiţiei de distinctivitate, omogenitate şi/sau stabilitate, comisia de reexaminare poate solicita repetarea testelor de cãtre I.S.T.I.S. sau de o alta autoritate desemnatã de M.A.A.
(6) Comisia de reexaminare poate solicita analizarea soiului candidat de cãtre experţi atestaţi în culturile respective.
(7) În aceste cazuri solicitantul va fi informat de cãtre O.S.I.M. ca a fost formulatã o cerere de revocare şi i se va acorda un termen pentru rãspuns.
(8) În cazul repetarii testelor de creştere solicitantul va putea inspecta loturile de cultura pentru a-şi putea susţine soiul.
(9) În termen de 15 zile de la pronunţare hotãrârea comisiei de reexaminare va fi comunicatã atât solicitantului, cat şi persoanei care a cerut revocarea.
(10) Hotãrârile rãmase definitive şi irevocabile se publica în BOPI-SSPBS în termen de 30 de zile şi sunt supuse cãilor de atac prevãzute la art. 38 din lege.
REGULA 24
Eliberarea brevetului de soi şi înregistrarea denumirii soiului
(1) Dacã dupã examinarea soiului se stabileşte ca acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevãzute la art. 5 din lege şi ca solicitantul este îndreptãţit la eliberarea brevetului de soi, comisia de examinare din cadrul O.S.I.M. hotãrãşte acordarea brevetului de soi. În termen de 6 luni de la publicarea hotãrârii în BOPI-SSPBS directorul general al O.S.I.M. elibereazã un brevet de soi la care se anexeazã descrierea oficialã a soiului protejat.
(2) Soiul protejat este înscris în RNBSP, acesta fiind deschis terţilor pentru inspectarea publica contra taxei de inspectare prevãzute în anexa la lege.
(3) Când cererea de brevet de soi este depusa la O.S.I.M. de doi sau de mai mulţi solicitanti, brevetul de soi însoţit de descrierea oficialã se elibereazã primului solicitant, ceilalţi fiind îndreptãţiţi sa primeascã câte un duplicat, cu condiţia plãţii taxei prevãzute în anexa la lege.

CAP. 5

REGULA 25
Durata protecţiei soiului
(1) Durata protecţiei soiului este de 25 ani de la data eliberãrii brevetului de soi.
(2) Durata protecţiei pentru noile soiuri de pomi fructiferi, vita de vie şi arbori ornamentali, incluzând şi speciile silvice, este de 30 de ani de la data eliberãrii brevetului de soi.
(3) Pe intreaga durata a protecţiei soiului solicitantul va achitã taxele anuale de menţinere în vigoare a brevetului de soi la termenele prevãzute în anexa la lege.

CAP. 6
Dreptul titularului brevetului de soi

REGULA 26
Dreptul exclusiv al titularului brevetului de soi
În aplicarea prevederilor art. 27 din lege titularul brevetului de soi beneficiazã de dreptul exclusiv de exploatare a noului soi şi poate interzice terţilor sa efectueze fãrã autorizaţia sa urmãtoarele acte: producerea şi reproducerea materialului biologic în vederea inmultirii, condiţionarea în scopul inmultirii, oferirea spre vânzare sau vânzarea, exportul ori importul şi depozitarea, în aceste scopuri.
REGULA 27
Excepţii de la dreptul exclusiv al titularului de brevet de soi
Orice persoana interesatã, în conformitate cu art. 28 din lege, poate sa efectueze fãrã autorizaţia titularului urmãtoarele acte:
a) folosirea soiului protejat în scop personal şi necomercial, de exemplu de cãtre un fermier pentru necesitãţile familiale sau de cãtre un amator în gradina sa;
b) folosirea soiului protejat în scopuri experimentale şi în procesul de ameliorare care permite continuarea folosirii soiurilor protejate şi asigurarea continuãrii muncii de creare de noi soiuri.
REGULA 28
Epuizarea dreptului titularului brevetului de soi
(1) În sensul art. 29 din lege, actele care se referã la orice material din soiul protejat nu sunt considerate o încãlcare a dreptului titularului pentru soiul protejat sau pentru un soi acoperit de prevederile art. 27 din lege, dacã a fost vândut sau comercializat de titular ori cu consimţãmântul acestuia.
(2) Este considerat material, conform alin. (1):
a) materialul de înmulţire de orice fel;
b) plantele întregi sau pãrţile de plante; şi
c) orice produs obţinut direct din materialul recoltat.

CAP. 7
Încetarea efectelor brevetului de soi

REGULA 29
Anularea brevetului de soi
(1) Persoana interesatã poate solicita la O.S.I.M., oricând în perioada de protecţie a soiului, anularea brevetului de soi pentru oricare dintre motivele prevãzute la art. 30 alin. (2) din lege.
(2) Cererea de anulare a brevetului de soi va fi prezentatã comisiei de reexaminare din cadrul O.S.I.M., în scris, motivatã şi însoţitã de documente de sustinere a anulãrii, precum şi de dovada privind plata taxei legale.
(3) Comisia de reexaminare va anula brevetul de soi, dacã:
a) persoana interesatã dovedeşte ca la data depunerii cererii de brevet de soi acesta nu îndeplinea condiţia de noutate în înţelesul art. 6 din lege;
b) persoana interesatã dovedeşte ca soiul nu era distinct în înţelesul art. 7 din lege;
c) soiul nu era omogen în conformitate cu prevederile art. 8 din lege;
d) soiul nu era stabil în conformitate cu prevederile art. 9 din lege la data acordãrii brevetului de soi;
e) constata, pe baza notificãrii transmise de persoana interesatã, ca solicitantul nu era îndreptãţit la protecţie.
(4) Dacã o transmitere de drepturi asupra unui soi a avut loc şi brevetul de soi a fost eliberat cu nerespectarea art. 10 alin. (1) din lege, O.S.I.M. anuleazã brevetul de soi acordat şi elibereazã un alt brevet de soi persoanei cãreia i-a fost transmis dreptul la brevet de soi.
(5) Comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. nu ia nici o hotãrâre înainte de a-i comunica solicitantului ca a fost depusa o cerere de anulare a brevetului de soi şi de a-i da posibilitatea acestuia sa îşi prezinte punctul de vedere în fata comisiei.
(6) Hotãrârea comisiei de reexaminare se comunica pãrţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi este supusã cãilor de atac prevãzute la art. 38 din lege.
(7) Hotãrârea de anulare a brevetului de soi, definitiva şi irevocabilã, se înscrie în RNBSP şi se publica în BOPI-SSPBS.
(8) Brevetul de soi se considera anulat începând cu data la care s-a depus cererea de brevet de soi la O.S.I.M.
REGULA 30
Decãderea din drepturi a titularului brevetului de soi
(1) O.S.I.M. nu va proceda la decãderea titularului din drepturi decât dupã notificarea cãtre titular a neîndeplinirii uneia dintre condiţiile prevãzute la art. 31 alin. (1) din lege şi dupã acordarea unui termen de 3 luni pentru rãspuns.
(2) Dacã titularul nu rãspunde în termenul acordat şi nici nu cere o prelungire a termenului în vederea remedierii deficienţelor, O.S.I.M. decade titularul din drepturile conferite de brevetul de soi, înscrie decãderea în RNBSP şi o publica în BOPI-SSPBS, aceasta producand efecte de la data înscrierii.
(3) Titularul beneficiazã de un termen de 6 luni de la publicarea decãderii din drepturi pentru a cere revalidarea brevetului de soi dupã remedierea deficienţelor şi achitarea taxei anuale aferente.
(4) Cererea de revalidare a brevetului de soi se depune la O.S.I.M. şi va fi soluţionatã de comisia de reexaminare, în funcţie de motivul pentru care titularul a fost decãzut din drepturi.
(5) Hotãrârile comisiei de reexaminare, referitoare la cererea de revalidare a brevetului de soi, se comunica titularului în termen de 15 zile de la pronunţare şi pot fi supuse cãilor de atac prevãzute la art. 38 din lege.
(6) Hotãrârile de revalidare, definitive şi irevocabile, se publica în BOPI-SSPBS.
(7) Sãvârşirea de cãtre terţi a actelor prevãzute la art. 27 din lege, respectiv exploatarea soiului în scopuri comerciale în perioada dintre decãderea titularului din drepturi şi revalidarea brevetului de soi, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5) din lege, nu constituie o încãlcare a drepturilor titularului.
REGULA 31
Renunţarea la brevetul de soi
(1) Renunţarea la brevetul de soi se face printr-o declaraţie scrisã, depusa la O.S.I.M., semnatã de titular.
(2) Titularul, înainte de a renunţa la brevetul de soi, va comunica amelioratorului intenţia de renunţare.
(3) Amelioratorul are dreptul sa ceara titularului transmiterea drepturilor asupra brevetului de soi, iar titularul are obligaţia de a acorda acest drept.
(4) Renunţarea la brevetul de soi sau, dup caz, transmiterea dreptului asupra soiului protejat produce efecte de la data înscrierii în RNBSP.

CAP. 8
Exploatarea soiului protejat

REGULA 32
Menţinerea soiului protejat
(1) La cerere titularul va furniza O.S.I.M., I.S.T.I.S. sau autoritãţii desemnate de M.A.A., într-o perioada prestabilita, esantioane din soiul protejat sau, unde este necesar, componente ale acestuia.
(2) O.S.I.M. poate solicita titularului sa menţinã şi sa conserve mostre de material de înmulţire în numele O.S.I.M., I.S.T.I.S. sau al autoritãţii desemnate de M.A.A.
(3) La cererea O.S.I.M. titularul este obligat sa furnizeze material de înmulţire în vederea verificãrii dacã a fost menţinut corespunzãtor sau dacã soiul protejat mai satisface condiţiile de distinctivitate, omogenitate sau stabilitate.
(4) Titularul este obligat sa transmitã, la cererea O.S.I.M., informaţii şi documente în vederea verificãrii existenţei soiului protejat.
(5) Nerespectarea cererilor formulate de O.S.I.M. şi/sau de I.S.T.I.S. ori de autoritatea desemnatã de M.A.A. atrage şi decãderea titularului din drepturile conferite de brevetul de soi, conform prevederilor art. 31 alin. (1) lit. a) din lege.
REGULA 33
Transmiterea drepturilor asupra soiului
(1) Transmiterea drepturilor asupra soiului se face conform art. 34 din lege şi poate fi totalã sau parţialã.
(2) În cazul soiurilor protejate, dependente de alte soiuri protejate, transmiterea drepturilor este posibila numai în totalitate, cu acordul titularului primului soi protejat.
(3) Cererea de înscriere a transmiterii dreptului va fi depusa la O.S.I.M. şi va fi însoţitã, dupã caz, de urmãtoarele documente:
a) contract de cesiune;
b) contract de licenta;
c) act de succesiune legalã/testamentarã;
d) alte documente care sa dovedeascã transferul cãtre un nou titular.
(4) Transmiterea drepturilor nu va afecta drepturile obţinute de terţi anterior transmiterii.
(5) Cesiunea sau licenta se înscrie în RNCBS sau în RNBSP, dupã caz, o data cu publicarea în BOPI-SSPBS, şi produce efecte fata de terţi de la data înscrierii.
(6) Înscrierea în registrele prevãzute la alin. (5) se face cu condiţia plãţii taxei prevãzute în anexa la lege.
REGULA 34
Contractul de cesiune
Cesiunea se va face în scris, printr-un contract de cesiune în care se vor mentiona datele de identificare a amelioratorului şi a persoanei cãreia i s-a cesionat dreptul, obiectul cesiunii, data şi semnãturile pãrţilor interesate, prezentate în forma autenticã.
REGULA 35
Contractul de licenta
(1) Licenta poate fi exclusiva, când se acorda unei singure persoane, sau neexclusiva, când se acorda mai multor persoane interesate.
(2) În cazul contractului de licenta exclusiva titularul acorda licentiatului dreptul exclusiv de exploatare a soiului protejat.
(3) Licenta exclusiva se acorda pentru o anumitã perioada.
(4) Persoana care a primit un contract de licenta neexclusiva de la titular nu are dreptul sa acorde altor persoane un drept de exploatare asupra soiului pentru care a încheiat contractul de licenta neexclusiva.
(5) Licenta neexclusiva se poate înscrie în RNBSP, la cerere, cu plata taxei prevãzute în anexa la lege.
(6) La solicitarea titularului şi cu plata taxei legale, O.S.I.M. publica oferta de acordare a licenţelor de exploatare în BOPI, indicând soiul protejat şi datele de identificare a titularului, pentru a fi contactat de persoanele interesate în obţinerea licenţei.
REGULA 36
Licenta obligatorie
(1) Orice persoana interesatã poate depune la O.S.I.M. o cerere pentru acordarea unei licenţe obligatorii, în condiţiile prevãzute la art. 37 din lege.
(2) Cererea de acordare a licenţei obligatorii trebuie sa conţinã datele de identificare a solicitantului, motivul pentru care solicita acordarea licenţei obligatorii, documente care sa dovedeascã faptul ca are competenta, condiţii materiale şi facilitãţi pentru exploatarea corespunzãtoare a soiului protejat pentru care solicita licenta obligatorie.
(3) Cererea de acordare a licenţei obligatorii trebuie sa fie însoţitã de dovada privind plata taxei prevãzute în anexa la lege.
(4) Licenta obligatorie conferã licentiatului un drept neexclusiv de exploatare a soiului protejat.
(5) Licenta obligatorie fiind neexclusiva permite titularului brevetului de soi sa exploateze în continuare noul soi şi/sau sa acorde licenţe de exploatare unor terţi.
(6) O.S.I.M. va acorda licenţe obligatorii de exploatare, la cererea unei persoane interesate, numai dupã o analiza temeinica, putând solicita avizul organizaţiilor profesionale specializate.
(7) Comisia de reexaminare va stabili condiţiile de exploatare a soiului protejat, durata licenţei obligatorii, precum şi drepturile bãneşti cuvenite titularului de brevet de soi.
(8) Nerespectarea condiţiilor de cãtre beneficiarul licenţei obligatorii poate atrage retragerea licenţei de cãtre O.S.I.M.
(9) Licenta obligatorie poate fi retrasã şi la cererea titularului de brevet de soi, pentru motive întemeiate.
(10) Retragerea licenţei obligatorii se face de O.S.I.M. prin comisia de reexaminare.
(11) O.S.I.M. poate prelungi licenta obligatorie, dacã exista în continuare un interes public şi se menţine situaţia pentru care a fost iniţial acordatã.
(12) Hotãrârile de acordare sau de retragere a licenţei obligatorii se comunica pãrţilor în termen de 15 zile de la pronunţare, se publica în BOPI-SSPBS şi sunt supuse cãilor de atac prevãzute la art. 38 din lege.

CAP. 9
Apãrarea drepturilor

REGULA 37
Hotãrârile O.S.I.M.
(1) Toate hotãrârile luate de O.S.I.M. pot fi contestate la comisia de reexaminare în termen de 3 luni de la comunicare.
(2) Contestaţiile, cererile de revocare, de anulare sau de revalidare a brevetului de soi trebuie sa fie formulate în scris şi motivat, însoţite de acte doveditoare şi de dovada privind plata taxei legale.
(3) Comisia de reexaminare va avea o alta componenta decât comisia de examinare şi va fi formatã dintr-un preşedinte şi din 2 sau 4 membri, în funcţie de motivele expuse în aceste cereri, în componenta sa fiind numiţi atât experţi ai M.A.A., cat şi ai O.S.I.M., dupã caz; un membru al comisiei va fi consilier juridic din cadrul O.S.I.M.
(4) Membrii comisiei de reexaminare vor fi aprobaţi prin ordin al directorului general al O.S.I.M.
(5) Comisia de reexaminare va analiza cererile în interval de maximum 3 luni de la depunerea acestora la O.S.I.M.
(6) Pentru cazuri speciale, justificate, care necesita eventuale repetari ale testelor de creştere în vederea soluţionãrii lor, termenul de luare a hotãrârilor se poate prelungi.

CAP. 10

REGULA 38
Competente
(1) În aplicarea art. 44 alin. (2) din lege O.S.I.M. are urmãtoarele competente:
a) înregistreazã cererile de brevet de soi;
b) publica cererile de brevet de soi, cu data de depozit, în BOPI-SSPBS;
c) examineazã formal şi în fond cererile de brevet de soi, în conformitate cu regulile 15 şi 16;
d) transmite cererea de brevet de soi examinata formal şi în fond, admisã, autoritãţii naţionale competente pentru validare, atunci când solicitantul depune rezultate ale examenului tehnic sau pentru organizarea de teste de creştere în vederea stabilirii distinctivitatii, omogenitatii şi stabilitatii soiului candidat;
e) acorda şi elibereazã brevetele de soi şi stabileşte descrierea finala pe baza rezultatelor transmise în forma standardizata de cãtre I.S.T.I.S. sau de autoritatea competenta desemnatã de M.A.A.;
f) organizeazã şi gestioneazã RNCBS şi RNBSP.
(2) O.S.I.M. editeazã la intervale regulate BOPI-SSPBS, în care sunt cuprinse toate informaţiile cu privire la cererile de brevete de soi şi brevetele de soi acordate.
(3) O.S.I.M. publica în BOPI urmãtoarele informaţii:
a) cererile de brevete de soi;
b) cererile de denumire a soiurilor;
c) denumirile înregistrate pentru soiurile protejate;
d) retragerile de cereri de brevete de soi;
e) respingerile de cereri de brevete de soi;
f) acordarile de brevete de soi;
g) schimbãrile de persoane, respectiv de solicitanti şi de titulari;
h) schimbarea mandatarilor autorizaţi;
i) decãderile de brevete de soi;
j) licenţe;
k) alte modificãri şi observaţii.
(4) Informaţiile de mai sus se vor inregistra şi în forma electronica pe CD, în vederea asigurãrii schimbului de informaţii cu oficiile şi administraţiile naţionale din alte tari şi cu organizaţiile şi organismele internaţionale de specialitate.
(5) O.S.I.M. împreunã cu M.A.A. stabilesc pentru fiecare specie caracteristicile ce trebuie înscrise în chestionarul tehnic şi în descrierea standard, parte integrantã a cererii de brevet de soi, depusa la O.S.I.M. în vederea examinãrii şi acordãrii protecţiei pentru un nou soi.
(6) În vederea reprezentãrii solicitanţilor de cãtre mandatarii autorizaţi în procedurile de examinare, O.S.I.M. împreunã cu M.A.A. organizeazã cursuri de pregãtire şi îi atesta în aceasta calitate.
(7) M.A.A., în aplicarea art. 18 şi 19 din lege, are urmãtoarele competente:
a) stabileşte metodologia de conducere a testelor de creştere şi de organizare a experientelor în camp şi/sau în sere, în conformitate cu experienta existenta în ţara şi cu normele internaţionale;
b) stabileşte fluxul de examinare tehnica a soiurilor de plante;
c) coopereazã cu O.S.I.M., cu asociaţia nationala a amelioratorilor, cu deţinãtorii de brevete de soi, cu asociaţiile producãtorilor de seminţe şi de alte materiale de înmulţire şi cu alte organisme prevãzute la art. 44 alin. (3) lit. b) din lege;
d) stabileşte diferite criterii de apreciere a noilor soiuri şi a modificãrii metodologiilor de lucru şi solicita experţi sau cercetãtori-amelioratori pentru speciile la care este necesarã elaborarea metodologiilor de conducere a testelor de creştere şi de identificare a noilor soiuri de plante;
e) desemneazã pentru comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. experţi de culturi, în cazurile în care motivele contestaţiilor sunt legate de examinarea tehnica a soiului candidat.
REGULA 39
Termene
(1) Termenele stabilite pe zile cuprind zilele calendaristice şi nu includ nici ziua când a început termenul şi nici ziua când s-a împlinit acesta. Termenele stabilite pe luni se împlinesc în ziua lunii corespunzãtoare zilei de plecare.
(2) Termenul care începe la data de 29, 30 sau 31 a lunii şi se împlineşte într-o luna care nu are asemenea zi se va considera împlinit în prima zi a lunii urmãtoare.
(3) Termenul care se împlineşte într-o zi de sãrbãtoare legalã sau într-o zi nelucrãtoare se va prelungi pana la sfârşitul primei zile lucrãtoare.
(4) Termenele încep sa curgã de la data comunicãrii actelor de procedura, intelegandu-se prin aceasta data la care actul emis de O.S.I.M. a fost primit de solicitant, de titular sau de mandatar, dupã caz. Aceasta data se confirma cu ştampila oficiului poştal receptor.
(5) Actele de procedura trimise la O.S.I.M. prin posta se considera îndeplinite în termen, dacã au fost predate la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului.
(6) Neîndeplinirea actelor de procedura în termenele notificate de O.S.I.M. nu atrage sancţiunile prevãzute în lege, dacã solicitantul dovedeşte ca a fost împiedicat de o împrejurare mai presus de vointa lui şi dacã îndeplineşte procedura într-un termen de doua luni de la încetarea cauzei.
REGULA 40
Formulare
(1) În procedurile în fata O.S.I.M. se vor utiliza formulare tip.
(2) O.S.I.M. furnizeazã la cerere formularele prevãzute la alin. (1).
REGULA 41
Registrul naţional al cererilor de brevete de soiuri
În RNCBS se înscriu urmãtoarele elemente:
a) numãrul cererii;
b) specia, taxonul botanic şi denumirea;
c) data de depozit;
d) numele şi adresa solicitantului;
e) numele şi adresa amelioratorului;
f) numele şi adresa mandatarului;
g) modificãri în situaţia juridicã.
REGULA 42
Registrul naţional al brevetelor de soiuri protejate
În RNBSP se înscriu urmãtoarele elemente:
a) data şi numãrul cererii depuse la O.S.I.M.;
b) data de prioritate;
c) data de depozit;
d) numele şi adresa solicitantului;
e) statul pe teritoriul cãruia solicitantul îşi are domiciliul;
f) numele şi adresa mandatarului;
g) numele şi adresa amelioratorului;
h) taxonul botanic;
i) denumirea definitiva a soiului;
j) numele/denumirea şi adresa/sediul titularului;
k) modificãri privind adresa şi numele titularului;
l) orice modificare şi transmitere de drepturi;
m) plata taxelor de eliberare şi de menţinere în vigoare a brevetului de soi;
n) titularul brevetului de soi;
o) declaraţia titularului de renunţare la brevetul de soi;
p) hotãrârea de anulare sau hotãrârea de decãdere a titularului din drepturi, dupã caz.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016