Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 2 din 3 iunie 2010  pentru aprobarea Normelor privind accesul in profesia de asistent social    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 2 din 3 iunie 2010 pentru aprobarea Normelor privind accesul in profesia de asistent social

EMITENT: COLEGIUL NATIONAL AL ASISTENTILOR SOCIALI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2010
În temeiul dispoziţiilor <>art. 27 lit. d) şi j) din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social şi ale art. 7 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, cu completãrile ulterioare,

Consiliul Naţional al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali hotãrãşte:

ART. 1
Se aprobã Normele privind accesul în profesia de asistent social, potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Se mandateazã preşedintele în vederea emiterii de decizii, pentru punerea în aplicare şi detalierea prezentei hotãrâri.
ART. 3
Prezenta hotãrâre se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Colegiului
Naţional al Asistenţilor Sociali,
Florian-Valeriu Sãlãjeanu

Bucureşti, 3 iunie 2010.
Nr. 2.


ANEXĂ


NORME
privind accesul în profesia de asistent social

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Prezentele norme privind accesul în profesia de asistent social, denumite în continuare norme, reglementeazã procedura unicã de acces în profesia de asistent social al absolvenţilor instituţiilor de învãţãmânt superior, din domeniu, specializarea asistenţã socialã, care au obţinut diploma de licenţã în asistenţã socialã sau asimilatã, în condiţiile <>Legii nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, denumitã în continuare lege, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, cu completãrile ulterioare, denumit în continuare regulament, precum şi ale prezentelor norme.
(2) Prezentele norme stabilesc şi cadrul normativ privind avizarea şi atestarea profesionalã, precum şi recunoaşterea profesionalã în vederea exercitãrii profesiei de asistent social pe teritoriul României de cãtre cetãţenii strãini, în condiţiile legii.
(3) Prezentele norme reglementeazã procedura unicã de acces în profesia de asistent social şi de asimilare al persoanelor care au dreptul de a exercita profesia de asistent social, potrivit prevederilor art. 34 din lege, precum şi al persoanelor care au obţinut o diplomã de licenţã asimilatã celei obţinute în asistenţã socialã, în condiţiile legii.
ART. 2
(1) Prin absolvent al unei instituţii de învãţãmânt superior cu specializarea asistenţã socialã se înţelege persoana fizicã românã, care a urmat cursurile universitare de licenţã cu specializarea asistenţã socialã, în România sau în strãinãtate, la una dintre instituţiile de învãţãmânt acreditate, potrivit prevederilor <>Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, obţinând dupã finalizarea acestora diploma de licenţã în asistenţã socialã, domeniul asistenţã socialã, specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, dupã caz.
(2) Prin cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene care au obţinut titlul profesional de asistent social în ţara de origine se înţelege cetãţenii strãini absolvenţi ai unei instituţii de învãţãmânt superior, care au urmat cursurile universitare de licenţã cu o duratã de minimum 3 ani în domeniul asistenţei sociale, specializarea asistenţã socialã, în condiţiile legii ţãrii de origine, la una dintre instituţiile de învãţãmânt acreditate în condiţiile legii, obţinând dupã finalizarea acestora diploma de licenţã în asistenţã socialã, domeniul asistenţã socialã, specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, şi care au fost atestaţi ori autorizaţi de cãtre autoritãţile naţionale profesionale competente din ţara de origine sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, pentru exercitarea profesiei de asistent social.
(3) Prin cetãţeni strãini care au obţinut titlul profesional în unul dintre statele cu care România a încheiat convenţii bilaterale în domeniu, cu excepţia statelor membre ale Uniunii Europene, se înţelege cetãţenii strãini absolvenţi ai unei instituţii, care au urmat cursurile universitare de licenţã cu o duratã de minimum 3 ani în domeniul asistenţei sociale, specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, în condiţiile legii, la una dintre instituţiile de învãţãmânt acreditate în condiţiile legii, obţinând dupã finalizarea acestora diploma de licenţã în asistenţã socialã, domeniul asistenţã socialã, specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, şi care au fost atestaţi ori autorizaţi de cãtre autoritãţile naţionale profesionale competente din ţara de origine.
(4) Prin autoritate românã competentã pentru profesia de asistent social şi autoritate de reglementare pentru profesia de asistent social se înţelege Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, denumit în continuare Colegiul, în condiţiile legii.
(5) Prin persoanã asimilatã în condiţiile legii pentru desfãşurarea activitãţilor specifice asistentului social se înţelege persoana care se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege.
(6) Prin titlu de calificare profesionalã se înţelege atestatul de liberã practicã sau avizul de exercitare a profesiei de asistent social, eliberat de cãtre Colegiu pentru asistenţii sociali sau persoanele asimilate, dupã caz. Titlul profesional de asistent social se acordã doar persoanelor care au obţinut diploma de licenţã în domeniul asistenţei sociale, specializarea asistenţã socialã, precum şi o altã diplomã echivalatã, în condiţiile legii.
ART. 3
(1) Dispoziţiile privind dobândirea dreptului de practicã în asistenţã socialã, prevãzute de lege, regulament, precum şi de alte acte administrative cu caracter normativ aprobate de cãtre Colegiu se aplicã în mod corespunzãtor, în condiţiile legii şi ale prezentelor norme.
(2) Cetãţenii români, cetãţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniu, care au obţinut dreptul de şedere permanentã în România, pot solicita obţinerea avizelor de exercitare a profesiei de asistent social sau a atestatelor de liberã practicã în asistenţã socialã în România, în condiţiile legii şi ale prezentelor norme.
ART. 4
(1) Absolvenţii unei instituţii de învãţãmânt superior, care au obţinut diploma de licenţã cu specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, în condiţiile legii, pot solicita obţinerea avizului de exercitare a profesiei de asistent social sau a atestatului de liberã practicã în asistenţã socialã, în oricare dintre treptele de competenţã profesionalã, cu respectarea condiţiilor de vechime în profesie şi formare profesionalã complementarã sau continuã, stabilite de Colegiu.
(2) Persoanele prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege pot obţine dreptul de liberã practicã în profesia de asistent social numai dupã obţinerea diplomei de licenţã în asistenţã socialã, dupã caz, cu obligaţia respectãrii şi a celorlalte prevederi legale.
(3) În vederea aplicãrii dispoziţiilor art. 8 din lege, pentru obţinerea titlului de calificare în profesia de asistent social persoanele interesate depun la secretariatul Colegiului urmãtoarele documente:
a) cerere, în original;
b) fotocopie a cãrţii de identitate;
c) declaraţie pe propria rãspundere cã nu se aflã în unul dintre cazurile de interdicţie/incompatibilitate/conflict de interese cu exercitarea profesiei de asistent social, în original;
d) certificat de cazier judiciar, în original;
e) adeverinţã medicalã sau certificat medical, în original;
f) dovada exercitãrii profesiei de asistent social sau a vechimii în domeniul asistenţei sociale, dupã caz;
g) adeverinţã privind exercitarea atribuţiilor specifice asistentului social, dupã caz;
h) curriculum vitae, în original;
i) scrisoare de motivaţie şi 3 recomandãri din partea asistenţilor sociali, dupã caz;
j) dovada achitãrii taxei de analizare a dosarului;
k) alte documente stabilite prin decizie a preşedintelui.
(4) Emiterea avizului de exercitare a profesiei de asistent social/atestatului de liberã practicã se realizeazã în condiţiile stabilite prin decizie a preşedintelui Colegiului.

CAP. II
Obţinerea titlului profesional de asistent social debutant

ART. 5
(1) Absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt superior care au obţinut diploma de licenţã cu specializarea asistenţã socialã sau asimilatã pot solicita obţinerea avizului de exercitare a profesiei de asistent social, treapta de competenţã profesionalã debutant, în cazul în care nu pot face dovada practicãrii în condiţii legale a profesiei pe o perioadã de minimum un an, înainte de data intrãrii în vigoare a legii.
(2) Dupã data intrãrii în vigoare a legii, perioada de practicã în asistenţã socialã, fãrã deţinerea titlului profesional de asistent social, nu poate fi valorizatã în obţinerea unei trepte de competenţã profesionalã superioare.
(3) Accesul în profesia de asistent social dã dreptul persoanei la exercitarea activitãţilor prevãzute la art. 3 alin. (3) din lege, în condiţii specifice treptelor de competenţã profesionalã, în una dintre formele de exercitare a profesiei de asistent social, dupã caz.
(4) Asistenţii sociali care au fost acceptaţi în profesie urmeazã în mod obligatoriu la debutul în profesie un stagiu de mentorat/coordonare profesionalã cu o duratã de minimum un an.
(5) Avizul de exercitare a profesiei de asistent social în treapta de competenţã profesionalã asistent social debutant are o valabilitate de un an de la momentul comunicãrii.
ART. 6
Condiţiile realizãrii stagiului de mentorat/coordonare profesionalã se detaliazã prin dispoziţie a preşedintelui Colegiului.

CAP. III
Obţinerea titlului profesional de asistent social de cãtre cetãţenii strãini

ART. 7
(1) Accesul în profesia de asistent social al cetãţenilor strãini se realizeazã în una dintre urmãtoarele forme:
a) recunoaşterea titlului profesional de asistent social obţinut în ţara de origine de cãtre cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, precum şi de cãtre cetãţenii statelor cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniu, care au obţinut titlul profesional în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în regim de servicii permanente sau în regim de servicii temporare;
b) recunoaşterea titlului profesional de asistent social obţinut în ţara de origine de cãtre cetãţenii statelor cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniu, în regim de servicii permanente sau în regim de servicii temporare;
c) obţinerea atestatului de liberã practicã în condiţiile legii de cãtre cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, precum şi de cãtre cetãţenii statelor cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniu, care au obţinut titlul profesional în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care şi-au stabilit domiciliul în România sau au drept de şedere în România, pentru perioada acordãrii acestui drept.
(2) Recunoaşterea titlului profesional obţinut potrivit alin. (1) lit. a) şi b) atrage în mod automat eliberarea avizului de exercitare a profesiei sau a atestatului de liberã practicã, dupã caz, şi înregistrarea în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România, Partea I.
(3) În vederea recunoaşterii titlului profesional obţinut în ţara de origine de cãtre cetãţenii unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, precum şi de cãtre cetãţenii statelor cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniu, care au obţinut titlul profesional în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, în regim de servicii permanente sau temporare, aceştia trebuie sã prezinte urmãtoarele documente:
a) cererea de acces în profesia de asistent social sau declaraţia de exercitare a profesiei de asistent social, dupã caz;
b) paşaportul sau actul de identitate, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
c) certificatul de recunoaştere eliberat de cãtre autoritatea competentã pentru profesia de asistent social din ţara de origine, tradus şi legalizat în România sau recunoscut de cãtre misiunile diplomatice române din ţara de origine, dupã caz;
d) certificat eliberat de cãtre autoritatea competentã pentru profesia de asistent social din ţara de origine cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevãzute de legea naţionalã pentru desfãşurarea activitãţii de asistent social în ţara de origine de cãtre solicitant, precum şi cu privire la competenţele şi vechimea în profesie ale acestuia, tradus şi legalizat în România sau recunoscut de cãtre misiunile diplomatice române din ţara de origine, dupã caz;
e) declaraţie pe propria rãspundere cã nu se aflã în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevãzute de lege, în original;
f) diploma de licenţã obţinutã, tradusã şi legalizatã în România sau recunoscutã de cãtre misiunile diplomatice române din ţara de origine;
g) dovada obţinerii şi înregistrãrii dreptului de şedere în România, în fotocopie, semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
h) dosar cu şinã.
ART. 8
Cetãţenii strãini care au obţinut recunoaşterea profesionalã în profesia de asistent social au obligaţia de a efectua la debutul în profesie un stagiu de mentorat/coordonare profesionalã de minimum un an, concomitent cu formarea profesionalã continuã.

CAP. IV
Stagiul de mentorat/coordonare profesionalã

ART. 9
(1) Asistenţii sociali debutanţi îşi pot exercita profesia numai sub condiţia efectuãrii unui stagiu de mentorat/coordonare profesionalã de minimum un an.
(2) Stagiul de mentorat/coordonare profesionalã este independent de formarea profesionalã continuã şi are ca scop asigurarea managementului activitãţii profesionale desfãşurate de cãtre asistentul social debutant.
(3) Activitatea de mentorat/coordonare profesionalã se poate realiza numai în cazul în care asistentul social debutant poate face dovada cã exercitã profesia în una dintre formele prevãzute de lege, în limitele competenţelor conferite de treapta de competenţã obţinutã.
(4) Activitatea de mentorat/coordonare profesionalã constituie un atribut profesional exclusiv al asistenţilor sociali.
(5) Raporturile de mentorat/coordonare profesionalã se dovedesc numai prin încheierea unor convenţii, al cãror format este aprobat prin decizie a preşedintelui Colegiului, cu un asistent social mentor/coordonator, fiind înregistrate la Colegiu.
ART. 10
(1) Structura activitãţii de mentorat/coordonare profesionalã, modalitãţile de control profesional al asistenţilor sociali care desfãşoarã activitatea de pregãtire profesionalã, precum şi evidenţa asistenţilor sociali mentori/coordonatori se aprobã prin hotãrâre a Biroului executiv al Colegiului.
(2) Celelalte prevederi referitoare la desfãşurarea activitãţii de mentorat/coordonare profesionalã se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 11
(1) Finalizarea activitãţii de mentorat/coordonare profesionalã se realizeazã în condiţiile legii şi ale hotãrârilor adoptate de cãtre Biroul executiv al Colegiului, fiind certificatã prin elaborarea raportului de mentorat/coordonare profesionalã.
(2) În urma finalizãrii activitãţii de mentorat/coordonare profesionalã, precum şi a formãrii profesionale continue specifice, asistenţii sociali debutanţi pot solicita obţinerea titlului profesional de asistent social practicant, care conferã deţinãtorului drepturi profesionale autonome.
ART. 12
(1) Pentru recunoaşterea profesionalã a studiilor universitare de master sau a cursurilor de formare profesionalã organizate de cãtre furnizorii de formare profesionalã avizaţi de Colegiu, acestea vor conţine în mod obligatoriu, pe toatã perioada derulãrii cursurilor, activitãţi practice specifice de asistenţã socialã, într-un procent din programa de curs apreciat drept semnificativ de cãtre Biroul executiv.
(2) Asistentul social mentor/coordonator are obligaţia întocmirii raportului de mentorat/coordonare profesionalã.
(3) În perioada de mentorat/coordonare profesionalã, asistentul social debutant este obligat sã facã dovada cã exercitã profesia în condiţiile legii.
(4) La finalul stagiului de mentorat/coordonare, asistentul social debutant are obligaţia întocmirii unui raport de activitate profesionalã, pentru întregul stagiu parcurs.

CAP. V
Obţinerea titlului profesional de asistent social practicant

ART. 13
(1) Asistenţii sociali care au finalizat stagiul de mentorat/coordonare profesionalã sau au o vechime în profesie de cel puţin un an, anterior intrãrii în vigoare a legii, pot obţine titlul profesional de asistent social practicant în urma promovãrii interviului/examenului organizat de Colegiu, dupã caz.
(2) În vederea înscrierii la interviul/examenul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social practicant, înainte cu cel puţin 15 zile de data interviului, solicitanţii vor depune în mod obligatoriu la secretariatul Biroului executiv sau la secretariatele structurilor teritoriale, dupã caz, documentele necesare.
(3) Documentele necesare înscrierii la interviul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social practicant sunt prevãzute la art. 8 din lege, la care se adaugã urmãtoarele:
a) cerere de susţinere a interviului;
b) convenţia de mentorat/coordonare profesionalã, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
c) raportul de mentorat/coordonare profesionalã elaborat de cãtre asistentul social mentor/coordonator;
d) dovada formãrii profesionale continue, dupã caz, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
e) dovada exercitãrii profesiei în una dintre formele de exercitare a profesiei, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
f) dovada achitãrii taxei de analizare a dosarului şi/sau de susţinere a interviului/examenului.
ART. 14
(1) Organizarea şi structura interviului/examenului se stabilesc prin hotãrâre a Biroului executiv, cu cel puţin 30 de zile înainte de organizarea acestuia.
(2) În termen de 5 zile de la data împlinirii termenului-limitã de depunere a dosarelor de înscriere, Colegiul afişeazã evidenţa finalã a asistenţilor sociali înscrişi pentru susţinerea examenului de capacitate profesionalã.
(3) Interviul/Examenul se organizeazã de cãtre Biroul executiv al Colegiului prin Comisia de avizare şi atestare profesionalã, potrivit dispoziţiilor prezentelor norme.
(4) Secretariatul Biroului executiv al Colegiului va asigura secretariatul tehnic pentru organizarea interviului/examenului.
(5) În urma promovãrii interviului/examenului, asistentul social primeşte avizul de exercitare a profesiei de asistent social, treapta de competenţã profesionalã asistent social practicant, cu o valabilitate de 2 ani.
ART. 15
(1) Persoanele prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege, care fac dovada îndeplinirii condiţiilor de formare profesionalã prevãzute în lege, precum şi a condiţiilor de vechime în domeniu, se pot înscrie la interviul/examenul organizat pentru dobândirea titlului de calificare profesionalã, respectiv avizul de exercitare a profesiei de asistent social, având competenţe profesionale similare cu cele ale asistentului social practicant.
(2) Persoanele prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege au toate drepturile aferente asistentului social, în treapta de competenţã asistent social practicant, cu condiţia respectãrii tuturor obligaţiilor profesionale specifice.
(3) Persoanele prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege au dreptul la utilizarea avizului de exercitare a profesiei de asistent social pentru o perioadã nedeterminatã, cu condiţia pãstrãrii domeniului de activitate.

CAP. VI
Obţinerea titlului profesional de asistent social specialist

ART. 16
(1) Asistenţii sociali avizaţi profesional care au o vechime în profesie de cel puţin 3 ani ori persoanele care au obţinut diploma de licenţã cu specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, având o vechime de minimum 3 ani în profesie, realizatã anterior intrãrii în vigoare a legii, dupã caz, pot obţine titlul profesional de asistent social specialist în urma promovãrii interviului/examenului organizat de Colegiu.
(2) În vederea înscrierii la interviul/examenul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social specialist, înainte cu cel puţin 15 zile de data interviului, solicitanţii vor depune în mod obligatoriu la secretariatul Biroului executiv sau la secretariatele structurilor teritoriale, dupã caz, documentele necesare.
(3) Documentele necesare înscrierii la interviul/examenul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social specialist sunt prevãzute la art. 8 din lege, la care se adaugã urmãtoarele:
a) cerere de susţinere a interviului/examenului;
b) dovada formãrii profesionale continue, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
c) dovada exercitãrii profesiei în una dintre formele de exercitare a profesiei, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
d) dovada achitãrii taxei de susţinere a interviului.
(4) Persoanele care au obţinut anterior titlul profesional de asistent social, în temeiul legii, nu sunt obligate sã prezinte documentele prevãzute la art. 8 din lege.
(5) Comisia de avizare şi atestare profesionalã analizeazã şi propune eliberarea avizului de exercitare a profesiei de asistent social specialist.
(6) Avizul de exercitare a profesiei de asistent social în treapta de competenţã profesionalã asistent social specialist are o valabilitate de 2 ani de la data comunicãrii.

CAP. VII
Obţinerea titlului profesional de asistent social principal

ART. 17
(1) Asistenţii sociali care au o vechime în profesie de cel puţin 5 ani ori persoanele care au obţinut diploma de licenţã cu specializarea asistenţã socialã sau asimilatã, având o vechime de minimum 5 ani în profesie, realizatã anterior intrãrii în vigoare a legii, dupã caz, vor putea obţine titlul profesional de asistent social principal în urma promovãrii interviului/examenului organizat de Colegiu.
(2) În vederea înscrierii la interviul/examenul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social principal, înainte cu cel puţin 15 zile de data interviului, solicitanţii vor depune în mod obligatoriu la secretariatul Biroului executiv sau la secretariatele structurilor teritoriale, dupã caz, documentele necesare.
(3) Documentele necesare înscrierii la interviul/examenul pentru obţinerea titlului profesional de asistent social principal, respectiv a dreptului de liberã practicã în asistenţã socialã sunt prevãzute la art. 9 din lege, la care se adaugã urmãtoarele:
a) cerere de susţinere a interviului;
b) dovada formãrii profesionale continue, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
c) dovada exercitãrii profesiei în una dintre formele de exercitare a profesiei, în fotocopie semnatã de cãtre titular pentru conformitate cu originalul;
d) dovada achitãrii taxei de susţinere a interviului.
(4) Comisia de avizare şi atestare profesionalã analizeazã şi propune eliberarea atestatului de liberã practicã în asistenţã socialã, treapta de competenţã asistent social principal.
(5) Atestatul de liberã practicã în asistenţã socialã are o valabilitate nelimitatã, cu condiţia exercitãrii profesiei şi îndeplinirii condiţiilor generale profesionale.

CAP. VIII
Certificarea conformitãţii titlului de calificare profesionalã

ART. 18
(1) Colegiul, în calitate de autoritate românã competentã pentru profesia de asistent social, este singura instituţie care asigurã certificarea conformitãţii pentru actele de calificare şi recunoaştere profesionalã eliberate asistenţilor sociali, în condiţiile legii.
(2) Asistenţii sociali sau instituţiile angajatoare solicitã certificarea conformitãţii titlurilor de calificare profesionalã ale asistenţilor sociali, în vederea încadrãrii asistenţilor sociali şi îndeplinirii condiţiilor de desfãşurare a activitãţilor de asistenţã socialã.
(3) Biroul executiv al Colegiului elibereazã, la propunerea Corpului de control profesional, certificate de conformitate individuale sau colective, dupã caz, pentru toate documentele de avizare şi atestare profesionalã emise cãtre asistenţii sociali sau persoanele prevãzute la art. 34 alin. (1) şi (2) din lege.

CAP. IX
Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART. 19
(1) De la data intrãrii în vigoare a prezentelor norme, acestea reglementeazã procedura unicã de acces în profesia de asistent social, respectiv obţinerea titlului profesional de asistent social şi a titlurilor de calificare profesionalã în domeniul asistenţei sociale.
(2) În temeiul prezentelor norme, Biroul executiv al Colegiului aprobã hotãrâri obligatorii privind procedura interviului/examenul organizat pentru accesul în profesia de asistent social.
(3) În aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din lege, începând cu anul universitar 2010-2011, studiile universitare de master în asistenţã socialã sau cursurile de formare profesionalã continuã în asistenţã socialã, care nu sunt avizate de cãtre Biroul executiv al Colegiului, nu pot fi valorizate ca modalitãţi de efectuare a formãrii profesionale continue pentru asistenţii sociali.
(4) Biroul executiv al Colegiului va putea aproba prin hotãrâri mãsuri cu caracter normativ în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor privind libera circulaţie a serviciilor de asistenţã socialã, precum şi cu privire la accesul în profesia de asistent social al profesioniştilor din statele membre ale Uniunii Europene.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016