Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 2.295 din 9 decembrie 2004  pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a Politiei Comunitare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 2.295 din 9 decembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a Politiei Comunitare

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 3 din Legea nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Se aprobã Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


──────────────
p. Ministrul de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat

Ministrul delegat
pentru administraţia publicã,
Gheorghe Emacu

Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale
şi familiei,
Dan Mircea Popescu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucureşti, 9 decembrie 2004.
Nr. 2.295.

ANEXĂ

REGULAMENT - CADRU
de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Personalul Poliţiei Comunitare se compune din funcţionari publici şi personal contractual.
(2) Funcţionarul public din Poliţia Comunitarã este înarmat, poartã uniformã în timpul serviciului şi exercitã atribuţiile specifice stabilite prin lege.
ART. 2
(1) Funcţionarul public din Poliţia Comunitarã este învestit cu exerciţiul autoritãţii publice, pe timpul şi în legãturã cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
(2) Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitatã în interes personal.
ART. 3
Funcţionarul public din Poliţia Comunitarã îşi desfãşoarã activitatea profesionalã în interesul comunitãţii locale, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pazei şi protecţiei obiectivelor de interes public, local şi privat de pe raza de competenţã, acţioneazã în sprijinul instituţiilor statului şi executã orice alte activitãţi date în competenţã, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialitãţii, nediscriminãrii, proporţionalitãţii şi gradualitãţii.
ART. 4
(1) Funcţionarul public din Poliţia Comunitarã este obligat sã respecte drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţãrii, jurãmântul, angajamentul de serviciu, prevederile normelor interne şi sã îndeplineascã dispoziţiile legale ale superiorilor ierarhici privind activitatea sa profesionalã.
(2) Funcţionarul public din Poliţia Comunitarã rãspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi executã atribuţiile de serviciu.
ART. 5
Funcţionarii publici de conducere din cadrul Poliţiei Comunitare rãspund pentru legalitatea dispoziţiilor date personalului din subordine şi sunt obligaţi sã verifice dacã acestea au fost înţelese corect şi sã controleze modul de îndeplinire a acestora.
ART. 6
Calitatea de funcţionar public din Poliţia Comunitarã se dobândeşte şi se pierde în condiţiile prevãzute de <>Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã, cu modificãrile ulterioare.

CAP. II
Structura organizatoricã şi categorii de funcţionari publici

ART. 7
(1) La nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, Poliţia Comunitarã se organizeazã, dupã caz, ca serviciu public ori ca structurã fãrã personalitate juridicã - direcţie, serviciu, birou sau compartiment - în cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliilor locale, în condiţiile legii.
(2) În funcţie de necesitãţi, consiliile locale, municipale, orãşeneşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot aproba organizarea structurilor de Poliţie Comunitarã pe domenii de activitate, astfel:
a) ordine publicã, pazã bunuri şi valori;
b) instruire.
ART. 8
(1) Funcţiile din Poliţia Comunitarã se clasificã dupã cum urmeazã:
a) clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a cãror ocupare sunt necesare studii superioare de lungã duratã, absolvite cu diplomã de licenţã sau echivalent;
b) clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a cãror ocupare sunt necesare studii superioare de scurtã duratã, absolvite cu diplomã;
c) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a cãror ocupare sunt necesare studii medii liceale, absolvite cu diplomã.
(2) Funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã, numiţi în funcţiile publice prevãzute pentru clasele a II-a şi a III-a, pot ocupa numai funcţii publice de execuţie.
ART. 9
(1) Dupã nivelul atribuţiilor, funcţionarii publici din cadrul Poliţiei Comunitare pot fi funcţionari publici de conducere sau funcţionari publici de execuţie.
(2) Funcţionarii publici de conducere din cadrul Poliţiei Comunitare sunt numiţi în una dintre urmãtoarele funcţii publice:
a) director executiv;
b) director executiv adjunct;
c) şef serviciu;
d) şef birou.
ART. 10
(1) Funcţionarii publici de execuţie din cadrul Poliţiei Comunitare sunt numiţi în funcţia publicã specificã de agent comunitar.
(2) Funcţia publicã de execuţie de agent comunitar este structuratã pe grade profesionale, astfel:
a) superior, ca nivel maxim;
b) principal;
c) asistent;
d) debutant.
ART. 11
(1) Funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã pot fi numiţi debutanţi sau definitivi, în condiţiile legii.
(2) La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcţionarilor publici debutanţi din Poliţia Comunitarã se evalueazã în conformitate cu procedura de evaluare a activitãţii funcţionarilor publici debutanţi.

CAP. III
Selecţionarea, pregãtirea şi numirea poliţiştilor comunitari

ART. 12
Statutul de funcţionar public în cadrul Poliţiei Comunitare se dobândeşte în condiţiile legii.
ART. 13
(1) La înfiinţarea Poliţiei Comunitare, personalul acesteia va fi angajat din rândul gardienilor publici care vor fi testaţi din punct de vedere psihologic şi medical de cãtre instituţii specializate, iar profesional, de cãtre o comisie de specialişti stabilitã prin hotãrâre a consiliului local, municipal, orãşenesc sau al sectoarelor municipiului Bucureşti, dupã caz, la propunerea primarului.
(2) La testãri pot participa toţi gardienii publici care îndeplinesc condiţiile prevãzute în prezentul regulament.
(3) În vederea participãrii la testãri, solicitanţii întocmesc o cerere adresatã primarului sau persoanei desemnate de acesta, dupã caz.
(4) Testarea profesionalã se realizeazã în scris, pe baza tematicii stabilite şi aduse la cunoştinţã publicã prin afişare sau publicare în mass-media locale, în condiţiile legii.
(5) Pentru persoanele declarate admise, primarul emite dispoziţii de numire în funcţia publicã, respectiv de încadrare a personalului contractual, în termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului de contestare a rezultatelor testãrii şi de soluţionare a acestora.
ART. 14
Pentru funcţiile neocupate în condiţiile art. 13 se organizeazã concurs conform prevederilor legale.
ART. 15
Persoana care se înscrie la concurs şi urmeazã sã fie numitã pe o funcţie publicã în cadrul Poliţiei Comunitare, indiferent de rasã, naţionalitate, sex, religie, avere sau origine socialã, trebuie sã îndeplineascã condiţiile generale legale prevãzute pentru funcţionarii publici şi condiţiile specifice de ocupare a funcţiei publice pentru care se organizeazã concurs.
ART. 16
(1) Funcţiile publice vacante din cadrul Poliţiei Comunitare se ocupã prin promovare, transfer, redistribuire sau concurs, în condiţiile legii.
(2) Condiţiile de organizare şi desfãşurare a concursului sau examenului se stabilesc prin hotãrâre a consiliului local, cu respectarea prevederilor legale.
ART. 17
(1) Concursul va cuprinde trei etape, astfel:
a) selectarea dosarelor de înscriere;
b) lucrare scrisã/teste-grilã, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor funcţiei sau postului;
c) interviu.
(2) Condiţiile generale, condiţiile specifice, precum şi bibliografia concursului se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la organizarea şi desfãşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice.
ART. 18
Ocuparea postului de cãtre personalul contractual se face prin susţinerea unei probe practice şi a interviului, în raport cu cerinţele stabilite prin fişa postului, conform prevederilor legale aplicabile personalului contractual.
ART. 19
(1) Dosarele candidaţilor se întocmesc, în condiţiile legii, diferenţiat pentru funcţionarii publici sau personalul contractual, dupã caz.
(2) Documentele privind organizarea şi desfãşurarea concursului, lucrãrile candidaţilor la probele susţinute şi procesul-verbal cuprinzând punctajul obţinut se îndosariazã separat, pentru fiecare concurs.
ART. 20
(1) Dosarele întocmite conform prevederilor art. 19, în cazul candidaţilor admişi, se completeazã cu copia procesului-verbal cuprinzând punctajul obţinut.
(2) Dosarele candidaţilor respinşi se restituie acestora, la cerere, pe bazã de semnãturã.
ART. 21
(1) Candidaţii declaraţi admişi au obligaţia sã se prezinte în vederea numirii în funcţia publicã în termen de 5 zile lucrãtoare de la expirarea termenului prevãzut de lege pentru soluţionarea contestaţiilor.
(2) Dosarele candidaţilor admişi se prezintã primarului de cãtre comisia de concurs, însoţite de propunerea de numire. Primarul emite dispoziţia de numire în funcţia publicã în termen de 15 zile lucrãtoare de la data la care candidaţii au fost declaraţi admişi.
(3) Neprezentarea candidaţilor în vederea numirii atrage decãderea din dreptul de a fi numiţi în funcţiile publice pentru care au candidat. În acest caz, este notificat urmãtorul candidat din lista cuprinzând punctajele finale ale concursului, cu condiţia ca acesta sã fi obţinut punctajul final minim necesar promovãrii concursului.
ART. 22
(1) Dupã prezentarea în vederea numirii, funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã urmeazã un curs de formare, cu durata de 3 luni, organizat în centrele proprii ale Poliţiei Comunitare sau în instituţiile de învãţãmânt ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform planificãrii.
(2) La terminarea cursurilor, funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã obţin certificate de absolvire.
(3) Contravaloarea cursurilor de formare se suportã din bugetul primãriei la care a fost numit în funcţia publicã.
ART. 23
(1) La numirea în funcţia publicã, funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã depun jurãmântul de credinţã în faţa şefului Poliţiei Comunitare, în prezenţa superiorului ierarhic şi a unui coleg.
(2) Jurãmântul are urmãtorul conţinut: "Jur sã respect Constituţia, drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, sã aplic în mod corect şi fãrã pãrtinire legile ţãrii, sã îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin potrivit funcţiei, sã respect normele de conduitã profesionalã şi civicã şi sã pãstrez secretul profesional. Aşa sã-mi ajute Dumnezeu." Formula de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.
(3) Refuzul depunerii jurãmântului prevãzut la alin. (2) atrage revocarea actului administrativ de numire în funcţie.
(4) Jurãmântul de credinţã este semnat de cãtre funcţionarul public din Poliţia Comunitarã, de şeful Poliţiei Comunitare, superiorul ierarhic, precum şi de cãtre colegul asistent.
(5) Jurãmântul de credinţã este contrasemnat de primar, se pãstreazã la dosarul personal al funcţionarului public din Poliţia Comunitarã, iar o copie se înmâneazã acestuia.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) se aplicã şi funcţionarilor publici din Poliţia Comunitarã proveniţi din rândul gardienilor publici.
ART. 24
(1) Funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã nou-încadraţi sunt obligaţi sã încheie angajamente de serviciu pentru o perioadã de 3 ani.
(2) Angajamentul se încheie în formã scrisã şi cuprinde clauze pentru ambele pãrţi, referitoare la drepturi şi obligaţii, condiţiile de pregãtire şi perioada pentru care funcţionarul public se obligã sã desfãşoare activitãţi în cadrul Poliţiei Comunitare.
(3) Dupã semnare, angajamentul va fi inclus în dosarul personal al fiecãrui funcţionar public din Poliţia Comunitarã.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplicã şi pentru funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã proveniţi din rândul gardienilor publici.
ART. 25
Dacã funcţionarului public din Poliţia Comunitarã numit în funcţia publicã îi înceteazã raporturile de serviciu din motive imputabile acestuia, înaintea expirãrii perioadei prevãzute în angajamentul de serviciu, acesta este obligat sã restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate cu pregãtirea sa, proporţional cu perioada rãmasã neefectuatã pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 24 alin. (1).
ART. 26
(1) Funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã au dreptul la uniformã de serviciu şi echipament de protecţie specific locului şi condiţiilor de desfãşurare a serviciului, care se acordã gratuit din fondurile primãriei.
(2) Articolele din care se compune uniforma şi durata maximã de uzurã sunt prevãzute în anexa nr. 1.
(3) Descrierea uniformei de serviciu, a legitimaţiei de serviciu şi a însemnelor distinctive de ierarhizare ale personalului Poliţiei Comunitare este prevãzutã în anexa nr. 2.
(4) Uniforma şi însemnele distinctive se poartã numai în timpul executãrii serviciului.

CAP. IV
Atribuţiile personalului Poliţiei Comunitare

ART. 27
În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, conform legii, Poliţiei Comunitare, personalul de conducere, de coordonare, de pazã şi de ordine rãspunde de organizarea şi funcţionarea pazei unitãţilor stabilite prin hotãrâre a consiliului local sau preluate pe bazã de contract de prestãri de servicii, participã la asigurarea climatului de ordine şi linişte publicã, a siguranţei persoanelor, integritãţii corporale, vieţii sau bunurilor cetãţenilor ori ale domeniului public, urmãreşte respectarea regulilor de comerţ stradal şi a curãţeniei localitãţilor, conform competenţelor stabilite prin legi, hotãrâri ale consiliilor locale sau prin dispoziţii ale primarilor.
ART. 28
(1) Directorul executiv îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului, este şef al întregului personal din subordine şi are urmãtoarele atribuţii:
a) organizeazã, planificã şi conduce întreaga activitate a Poliţiei Comunitare;
b) întreprinde mãsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzãtor;
c) asigurã cunoaşterea şi aplicarea întocmai de cãtre întregul personal a prevederilor legale;
d) rãspunde de pregãtirea profesionalã a personalului din subordine;
e) coordoneazã activitatea de preluare a obiectivelor în pazã şi urmãreşte îndeplinirea întocmai a clauzelor prevãzute în contractele de prestãri de servicii încheiate;
f) aprobã planurile de pazã întocmite pentru obiectivele preluate pe bazã de contract de prestãri de servicii;
g) studiazã şi propune unitãţilor beneficiare de pazã introducerea amenajãrilor tehnice şi a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei;
h) analizeazã trimestrial activitatea Poliţiei Comunitare şi indicatorii de performanţã stabiliţi de consiliul local;
i) asigurã informarea operativã a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a poliţiei locale despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activitãţii Poliţiei Comunitare;
j) colaboreazã cu alte organe ale statului cu atribuţii privind asigurarea climatului de ordine şi linişte publicã, siguranţa persoanelor, integritatea corporalã, viaţa, bunurile acestora ori ale domeniului public, curãţenia şi combaterea comerţului stradal neautorizat;
k) asigurã ordinea interioarã şi disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul sã propunã acordarea de recompense şi aplicarea de sancţiuni în condiţiile legii;
l) studiazã şi propune consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti adoptarea de mãsuri, în cadrul obiectului de activitate, menite sã asigure realizarea de beneficii suplimentare, cum ar fi: întreţinerea şi repararea mijloacelor tehnice de pazã şi a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, asigurarea pazei transporturilor de valori importante, înfiinţarea şi deservirea dispeceratelor de zonã pentru semnalarea pãtrunderilor prin efracţie şi altele asemenea;
m) propune spre aprobare consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti tarifele la care se vor executa prestãrile de servicii pentru beneficiari;
n) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
(2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin directorul executiv emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine.
ART. 29
(1) Directorul executiv adjunct se subordoneazã directorului executiv şi are urmãtoarele atribuţii principale:
a) coordoneazã activitatea de aprovizionare, repartizare, întreţinere şi pãstrare, în condiţii de siguranţã, a armamentului şi muniţiei din dotare;
b) urmãreşte modul de echipare a personalului cu uniforme şi însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzãtoare a acestora;
c) întreprinde mãsuri de aprovizionare şi menţinere în stare de funcţionare a aparaturii de pazã şi alarmare, radiocomunicaţii şi a celorlalte amenajãri destinate serviciului de pazã şi ordine;
d) menţine legãtura permanentã cu beneficiarii privind modul în care se desfãşoarã activitatea de pazã, semnaleazã neregulile referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi propune mãsurile necesare pentru creşterea eficienţei pazei;
e) analizeazã contribuţia funcţionarilor publici din Poliţia Comunitarã la apãrarea ordinii şi liniştii publice, la constatarea contravenţiilor în domeniile prevãzute de lege şi ia mãsuri de îmbunãtãţire a acesteia;
f) organizeazã şi executã controale tematice şi inopinate asupra modului cum sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de cãtre funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã;
g) organizeazã sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite;
h) organizeazã activitãţile de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor.
(2) În lipsa directorului executiv, directorul executiv adjunct exercitã prerogativele acestuia.
ART. 30
Conducãtorul compartimentului ordine publicã, pazã bunuri şi valori se subordoneazã directorului executiv şi directorului executiv adjunct şi are urmãtoarele atribuţii specifice, în funcţie de responsabilitãţile încredinţate:
a) organizeazã, planificã, conduce şi controleazã activitatea personalului Poliţiei Comunitare privind asigurarea pazei bunurilor, participarea la apãrarea ordinii şi liniştii publice, a vieţii şi integritãţii persoanelor;
b) participã, la solicitare, la încheierea contractelor de prestãri de servicii cu beneficiarii din zona de competenţã, întocmeşte planurile de pazã, asigurã cunoaşterea prevederilor acestora şi punerea lor în practicã, menţine legãtura permanentã cu beneficiarii, urmãrind modul de desfãşurare a activitãţilor specifice, şi ia mãsuri de remediere a neregulilor constatate;
c) urmãreşte ca în planurile de pazã sã se prevadã toate punctele vulnerabile pãtrunderii în obiectiv, amenajãrile tehnice necesare, sistemele de alarmare împotriva efracţiei, obligativitatea cu privire la menţinerea lor în stare de funcţionare şi rãspunderea concretã în cazul nerealizãrii lor;
d) asigurã cunoaşterea şi aplicarea întocmai de cãtre funcţionarii publici din Poliţia Comunitarã din subordine a prevederilor legale ce reglementeazã activitatea de pazã, asigurarea ordinii şi liniştii publice, regulile de convieţuire socialã, integritatea corporalã a persoanelor, curãţenia şi comerţul stradal şi a normelor de protecţie a muncii;
e) constatã contravenţiile date în competenţã, aplicã sancţiunile potrivit legii şi ţine evidenţa acestora;
f) conduce pregãtirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilitã;
g) stabileşte reguli cu privire la predarea-primirea armamentului şi muniţiei, portul şi folosirea acestora în timpul serviciului, precum şi întreţinerea şi asigurarea deplinei lor securitãţi când nu se aflã asupra personalului;
h) informeazã de îndatã conducerea Poliţiei Comunitare despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de pazã şi apãrare a ordinii publice şi ţine evidenţa acestora;
i) analizeazã lunar activitatea personalului din subordine;
j) întreprinde mãsuri eficiente pentru ca întregul personal sã execute corespunzãtor sarcinile ce îi revin, sã aibã o comportare civilizatã, sã respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense şi sancţiuni corespunzãtoare.
ART. 31
(1) Conducãtorul compartimentului instruire este subordonat directorului executiv şi directorului executiv adjunct şi are urmãtoarele atribuţii:
a) întocmeşte planul de pregãtire profesionalã a personalului, coordoneazã activitatea de elaborare a temelor, urmãreşte modul de desfãşurare a pregãtirii şi ţine evidenţa rezultatelor obţinute;
b) asigurã cunoaşterea armamentului din dotare, condiţiile de pãstrare şi întreţinere a acestuia şi instruieşte personalul dotat cu armament cu privire la modul de folosire;
c) sesizeazã de îndatã şefii ierarhici şi structurile Inspectoratului General al Poliţiei Române competente, potrivit legii, despre cazurile de pierdere, deteriorare, distrugere sau folosire a armamentului din dotare;
d) întocmeşte zilnic nota cu principalele evenimente şi o prezintã şefului Poliţiei Comunitare ori adjunctului acestuia.
(2) La structurile Poliţiei Comunitare care nu au constituit compartiment instruire, atribuţiile prevãzute la alin. (1) sunt îndeplinite de directorul executiv sau de directorul executiv adjunct al Poliţiei Comunitare.
ART. 32
Funcţionarii publici de execuţie din Poliţia Comunitarã au urmãtoarele atribuţii specifice:
a) sã se prezinte la serviciu în condiţii corespunzãtoare pentru îndeplinirea îndatoririlor ce le revin şi sã nu consume bãuturi alcoolice pe timpul executãrii sarcinilor de serviciu;
b) la intrarea în serviciu sã verifice locurile şi punctele vulnerabile, existenţa şi starea încuietorilor, a amenajãrilor tehnice şi a sistemelor de pazã şi alarmare şi sã ia, în caz de nevoie, mãsurile care se impun;
c) sã cunoascã prevederile legale privind accesul în obiective şi regulile stabilite în planurile de pazã;
d) sã supravegheze ca persoanele cãrora li s-a permis accesul în incintã, pe baza documentelor stabilite, sã se deplaseze numai în locurile pentru care au primit permisiunea de acces;
e) sã nu pãrãseascã postul încredinţat decât în situaţiile şi condiţiile prevãzute în consemnul postului;
f) sã verifice obiectivul încredinţat spre pazã, cu privire la existenţa unor surse care ar putea produce incendii, explozii sau alte evenimente grave. În cazul în care acestea s-au produs, sã ia primele mãsuri de salvare a persoanelor şi a bunurilor, precum şi pentru limitarea consecinţelor acestor evenimente şi sã sesizeze organele competente;
g) în cazul sãvârşirii unei infracţiuni flagrante ia mãsuri de conducere şi de predare a fãptuitorului structurilor Inspectoratului General al Poliţiei Române competente potrivit legii. Dacã fãptuitorul a dispãrut, asigurã paza bunurilor, nu permite pãtrunderea în câmpul infracţional a altor persoane şi anunţã unitatea de poliţie competentã, întocmind totodatã proces-verbal cu cele constatate;
h) sã constate contravenţiile date în competenţã şi sã aplice sancţiunile potrivit legii;
i) sã facã uz de armamentul din dotare numai cu respectarea strictã a prevederilor legale.
ART. 33
Pe timpul patrulãrii pe raza sectoarelor municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, personalul Poliţiei Comunitare poate folosi autovehicule cu însemnul distinctiv "POLIŢIA COMUNITARĂ".
ART. 34
Pe timpul executãrii serviciului, funcţionarului public din Poliţia Comunitarã îi este interzis:
a) sã încredinţeze arma altei persoane;
b) sã întreprindã acţiuni care nu au legãturã cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
c) sã încredinţeze fãrã aprobarea superiorului ierarhic paza postului unei alte persoane;
d) sã pãrãseascã postul înainte de ora stabilitã prin consemn sau înainte de a fi schimbat, atunci când serviciul de pazã se executã pe mai multe schimburi.
ART. 35
Atribuţiile personalului încadrat pe funcţii tehnico-economice şi în alte specialitãţi administrative se stabilesc de directorul executiv.

CAP. V
Valorificarea patrimoniului, soluţionarea drepturilor şi obligaţiilor nãscute din contracte

ART. 36
(1) Patrimoniul Corpului Gardienilor Publici constituit pânã la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, administrat de fiecare corp la nivel judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, inclusiv centrele de pregãtire, se preiau în condiţiile legii de cãtre consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
(2) Inventarierea patrimoniului se realizeazã de comisii constituite la nivelul fiecãrui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, din reprezentanţi ai consiliului şi ai gardienilor publici.
(3) Patrimoniul inventariat potrivit prevederilor alin. (2) se repartizeazã autoritãţilor administraţiei publice locale, pentru înfiinţarea Poliţiei Comunitare, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 371/2004 .
ART. 37
(1) Comisiile constituite conform art. 36 alin. (2) se pronunţã şi asupra drepturilor şi obligaţiilor nãscute din contractele încheiate de Corpul Gardienilor Publici pânã la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 371/2004 .
(2) Drepturile şi obligaţiile menţionate la alin. (1) se preiau de cãtre structurile Poliţiei Comunitare, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 371/2004 , în limita efectivului existent.
(3) În situaţia în care efectivele Poliţiei Comunitare sunt insuficiente, obiectivele asigurate cu paza de gardienii publici vor fi asigurate cu alte sisteme de pazã, conform legii.
ART. 38
Asigurarea tehnico-materialã a structurilor Poliţiei Comunitare la nivelul unitãţilor administrativ-teritoriale se va desfãşura conform reglementãrilor proprii, stabilite prin hotãrâri ale consiliilor locale.
ART. 39
Poliţia Comunitarã este autorizatã sã achiziţioneze, sã deţinã şi sã foloseascã arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzãtoare, pentru înarmarea personalului propriu, în condiţiile prevãzute de lege.

CAP. VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 40
Prevederile <>Legii nr. 188/1999 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale celorlalte acte normative în vigoare referitoare la funcţionarii publici se aplicã în mod corespunzãtor funcţionarilor publici din Poliţia Comunitarã, în mãsura în care prin legea de organizare şi funcţionare a acesteia nu se dispune altfel.
ART. 41
(1) Personalul Poliţiei Comunitare îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului şi nu poate primi însãrcinãri din partea altor persoane.
(2) Primarul poate delega prerogativele ce îi revin unei persoane desemnate prin dispoziţie.
ART. 42
Personalul Poliţiei Comunitare poate înfiinţa şi se poate asocia în organizaţii sindicale sau în alte organizaţii, în condiţiile legii.
ART. 43
Personalul Poliţiei Comunitare beneficiazã de salarizarea funcţionarilor publici sau a personalului contractual, în funcţie de categoria din care face parte, potrivit legii.
ART. 44
Pânã la definitivarea preluãrii de cãtre Poliţia Comunitarã a patrimoniului, a drepturilor şi obligaţiilor nãscute din contractele încheiate de Corpul Gardienilor Publici, în termenul prevãzut de lege, vor fi menţinute normele actuale referitoare la salarizare, raporturile financiar-contabile cu instituţiile administraţiei centrale şi locale şi cu personalul de conducere şi execuţie existent.
ART. 45
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentul regulament.

ANEXA 1
────────
la regulament
──────────────

ARTICOLELE
din care se compune uniforma şi durata maximã de uzurã





──────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Durata maximã de uzurã
crt. Denumirea articolului - ani -
──────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Şapcã pentru costum de varã 2
2. Şapcã pentru costum de iarnã 3
3. Bascã 2
4. Şepcuţã cu cozoroc 2
5. Pãlãrie (femei) 2
6. Cãciulã 3
7. Cravatã 1
8. Fular din P.N.A. 3
9. Cãmaşã 1/2
10. Cãmaşã - bluzã 1
11. Costum de varã 2
12. Costum de iarnã 3
13. Scurtã de vânt 2
14. Pulover 2
15. Costum de intervenţii de varã 2
16. Costum de intervenţii de iarnã 2
17. Pelerinã de ploaie 3
18. Scurtã îmblãnitã 3
19. Mãnuşi din piele 3
20. Pantofi de varã de culoare neagrã 1
21. Pantofi de iarnã de culoare neagrã 2
22. Ghete din piele de culoare neagrã 2
23. Centurã din piele 6
24. Curea din piele 6
25. Portcarnet din piele 6
26. Portbaston din piele 6
27. Emblemã pentru şapcã, basc, cãciulã,
pãlãrie şi şepcuţã 1
28. Însemne distinctive 1
29. Portcãtuşe din piele 3
──────────────────────────────────────────────────────────────────



NOTĂ:
1. Însemnele distinctive se asigurã pentru fiecare articol de echipament (hainã, cãmaşã-bluzã, scurtã de vânt, scurtã îmblãnitã, pulover, pelerinã de ploaie).
2. La solicitãri personale se pot confecţiona, contra cost, haine din piele tip geacã, de culoare neagrã.
3. Dupã expirarea duratei de uzurã sau dupã încetarea raporturilor de muncã, articolele de uniformã nu pot fi înstrãinate; articolele se pot transforma în echipament cu croialã civilã, eliminându-se în mod obligatoriu accesoriile, însemnele şi vipuştile.

ANEXA 2


────────
la regulament
──────────────

DESCRIEREA
uniformei de serviciu, a legitimaţiei de serviciu şi a însemnelor distinctive de ierarhizare ale personalului Poliţiei Comunitare


A. Uniforma de serviciu
Uniforma de serviciu pentru personalul Poliţiei Comunitare este confecţionatã în varianta varã-iarnã şi se compune din:
1. Haina se confecţioneazã din tergal pentru varianta de varã, iar pentru varianta de iarnã, din stofã, ambele fiind de culoare neagrã.
Croiala este dreaptã, puţin cambratã în talie (pentru a acoperi în întregime bazinul), şi se încheie la un rând de nasturi.
Spatele hainei se confecţioneazã din douã bucãţi, având cusãtura pe mijloc, fãrã şliţ.
Are în partea inferioarã, lateral, la nivelul mijlocului dintre cei doi nasturi, douã buzunare ascunse, prevãzute cu clapã. În partea superioarã, stânga sus, are prevãzutã o bentiţã, cusutã în partea exterioarã, iar sub guler este prinsã cu un nasture, pe care se pun tresele pentru ierarhizare.
Haina se poartã cu cãmaşã de culoare bleu şi cravatã de culoare neagrã.
2. Pantalonul, în varianta varã-iarnã, se confecţioneazã din aceleaşi materiale ca şi haina, fiind de culoare griînchis, cu vipuşcã de culoare neagrã inclusã în cusãturã. Are croiala dreaptã, fãrã manşetã, lungimea poate ajunge pânã la partea superioarã a tocului încãlţãmintei, iar lãrgimea ei este între 210-250 mm, în raport cu talia. Pantalonul este prevãzut cu douã buzunare laterale şi un buzunar la spate, închis cu clapã şi nasture. Pantalonul se confecţioneazã cu betelie obişnuitã şi este prevãzut cu patru gãici lungi de 70 mm şi late de 20 mm, prinse în partea superioarã prin cusãtura beteliei, iar în partea inferioarã prinse cu nasture de format mic, astfel încât pantalonul sã permitã portul centurii a cãrei lãţime este de 50 mm.
3. Fusta se confecţioneazã, în locul pantalonului, numai la costumul de varã al femeilor. Croiala este dreaptã, lãrgimea stabilindu-se în raport cu talia, iar lungimea este de 50 mm sub rotula genunchiului.
4. Cãmaşa-bluzã se confecţioneazã din poplin sau tercot de culoare bleu, închisã la gât şi încheiatã cu 5 nasturi; mâneca este scurtã, în partea superioarã având douã buzunare cu burduf şi clape care se încheie cu câte un nasture de format mic. Pe clapa buzunarului din partea stângã se aplicã o bentiţã latã de 30 mm, cusutã în partea exterioarã şi prinsã cu un nasture spre interior, pe care se aplicã tresele pentru ierarhizare.
Cãmaşa-bluzã se poartã deschisã la gât (sau cu cravatã), cu partea inferioarã introdusã în pantaloni sau în fustã. Poate fi purtatã şi sub hainã, cu cravatã.
5. Cãmaşa se confecţioneazã din pânzã, poplin sau tercot de culoare bleu. Se poartã cu cravatã sub veston sau scurtã de vânt.
6. Scurta de vânt se confecţioneazã din tercot impermeabilizat de culoare neagrã. Se poartã deschisã la gât, putând fi purtatã şi închisã datoritã croiului cu revere rãsfrânte; se încheie cu fermoar pe interior şi la 4 nasturi pe exterior.
În partea de jos şi la mâneci este prevãzutã cu elastic.
Scurta de vânt este prevãzutã cu douã buzunare oblice ascunse, care se încheie cu fermoar. Pe interior, în partea dreaptã, este prevãzutã cu un buzunar care se încheie cu un nasture.
Pe cusãtura de deasupra buzunarului oblic, din partea stângã, se aplicã o bentiţã din acelaşi material, latã de 30 mm, cusutã în exterior şi prinsã cu nasture în interior, pe care se aplicã tresele pentru ierarhizare.
Spatele este confecţionat din trei pãrţi, una în partea de sus şi douã în partea de jos, prevãzute cu pense. Lungimea trebuie sã depãşeascã talia cu 100-120 mm.
7. Pelerina de ploaie are croialã tip raglan şi este deschisã la gât, cu posibilitatea de a fi purtatã şi închisã. Se încheie în faţã la un rând cu 4 nasturi ascunşi, iar ajustarea în talie se face cu ajutorul unui cordon cu douã catarame din metal sau înlocuitori.
Mâneca are croialã raglan. Pelerina este prevãzutã cu douã buzunare aşezate oblic (ascunse) cu nasturi (de 170-180 mm lungime şi de 40 mm lãţime) sub guler, şi se prinde cu 3 nasturi mici.
Gluga este confecţionatã din acelaşi material.
Pelerina de ploaie este de culoare neagrã şi se confecţioneazã dintr-un material impermeabil.
În partea stângã sus are o bentiţã cusutã în exterior (lungã de 100 mm şi latã de 30 mm) şi prinsã cu un nasture sub rever, pe care se aplicã tresele pentru ierarhizare.
8. Scurta îmblãnitã se confecţioneazã din tercot impermeabilizat de culoare neagrã, uşor matlasatã, cu mesadã detaşabilã, de culoare asortatã cu faţa scurtei. Modelul este tip sport, se încheie cu fermoar în interior şi cu butoni în exterior, are guler pe gât, prevãzut cu şnur ascuns.
În talie şi în partea de jos, pentru ajustare pe corp, este prevãzutã tot cu şnur ascuns. Lateral (stânga-dreapta), în partea de jos, sunt dispuse douã buzunare aplicate, drepte, cu clape care se încheie cu nasturi. În partea de sus (stânga-dreapta) va fi prevãzutã cu buzunare drepte cu clape care se închid cu nasturi. Pe clapa buzunarului de sus, din partea stângã, este prevãzutã o bentiţã (100 mm lungime şi 30 mm lãţime) cusutã în partea dinspre umãr şi prinsã cu un nasture în partea interioarã, pe care se aplicã tresele de ierarhizare. Lãrgimea scurtei îmblãnite se stabileşte în raport cu talia, acoperind în întregime bazinul.
9. Şapca se confecţioneazã din acelaşi material cu costumul de varã sau de iarnã, dupã caz.
Calota şepcii este de formã ovalã, cu distanţã de 20 mm între diametrul lãţimii şi diametrul lungimii, este întinsã cu ajutorul unei sârme din oţel, pentru a-şi menţine forma.
Banda are diametrul ce rezultã din mãrimea şepcii şi se confecţioneazã din carton tare. Pe partea exterioarã a benzii se aplicã o ţesãturã din lânã (latã de 40 mm) de culoare neagrã, cu romburi de culoare bleu.
Şapca este cãptuşitã cu ţesãtura de culoare asortatã calotei.
Cozorocul este de culoare neagrã, de formã ovalizatã, şi se fixeazã la şapcã, înclinat.
Şapca este prevãzutã deasupra cozorocului cu un şnur dublu de culoare neagrã. Capetele şnurului sunt prinse pe linia colţurilor cozorocului cu câte un buton de culoare galbenã. Şapca are aplicatã, în faţã - la centru - pe bandã, emblemã.
Cozorocul de la şapca şefului Poliţiei Comunitare şi a adjunctului (adjuncţilor) acestuia este prevãzut cu trei rânduri de frunze de stejar, pentru şefii de servicii cu douã rânduri de frunze de stejar, pentru şefii de birouri şi compartimente cu un rând de frunze de stejar, iar pentru funcţionarii publici de execuţie acesta este simplu. Frunzele de stejar se confecţioneazã din metal de culoare galbenã.
10. Şepcuţa cu cozoroc se confecţioneazã din tercot de culoare gri-petrol. Calota se confecţioneazã în clini şi are inscripţionat pe mijlocul ei "POLIŢIA COMUNITARĂ".
La spate este prevãzutã cu un sistem reglabil de strângere. În faţã, sub inscripţia "POLIŢIA COMUNITARĂ", este aplicatã emblema pentru coifurã.
11. Bascul se confecţioneazã din stofã de postav, este de culoare neagrã, iar în lateral, pe partea stângã, se aplicã emblema.
12. Cãciula este de culoare neagrã, confecţionatã din postav, prevãzutã cu douã clape din blanã naturalã de ovine. Clapa din faţã este rotunjitã, iar cea din spate formeazã douã urechi laterale, prevãzute cu doi nasturi şi o bentiţã pentru încheierea acestora deasupra capului sau sub bãrbie. La mijlocul clapei din faţã se aplicã emblema.
Cãciula este cãptuşitã cu ţesãturã din celofibrã în amestec cu fibre poliamidice sau poliesterice, asortatã la culoarea calotei.
Pentru şeful Poliţiei Comunitare şi adjunctul (adjuncţii) acestuia, blana de la cãciulã este din astrahan (caracul).
13. Bocancii sau ghetele sunt din piele de culoare neagrã, prevãzuţi cu bombeuri, au talpã şi tocuri din cauciuc şi se încheie cu şireturi sau cu fermoar.
14. Pantofii sunt din piele de culoare neagrã, prevãzuţi cu bombeuri, fãrã ornamentaţie, şi se încheie cu şireturi.
Pentru sezonul de varã se pot confecţiona pantofi perforaţi, iar pentru femei aceştia pot avea decupaj.
15. Centura este de culoare neagrã, fãrã diagonalã, are lãţimea de 50 mm şi se încheie cu o cataramã din metal de culoare galbenã.
16. Emblema se aplicã pe şapcã şi pe cãciulã de cãtre personalul Poliţiei Comunitare cu drept de uniformã. Se confecţioneazã din metal de culoare galbenã, în formã de rozetã circularã, cu diametrul de 40 mm, încadratã cu un rând de frunze de stejar.
Pentru şeful Poliţiei Comunitare, adjunctul (adjuncţii) şi şefii de servicii emblema este încadratã cu trei rânduri de frunze de stejar, este bombatã, având în centrul sãu un triunghi echilateral cu colţurile rotunjite şi latura de 35 mm, emailat în culorile drapelului de stat al României, şi are imprimatã în relief, în partea superioarã, inscripţia de culoare albã "ROMÂNIA", iar în partea inferioarã, iniţialele "P.C."
17. Cravata se confecţioneazã din ţesãturã poliestericã tip mãtase, este de culoare neagrã, cu un medalion cu inscripţia "P.C." pe fond de culoare albastrã şi cu tricolorul în diagonalã.
18. Fularul se confecţioneazã din fibre P.N.A. tip lânã, de culoare neagrã.
19. Puloverul se confecţioneazã din fire tip lânã de culoare gri-petrol cu anchior, cu sau fãrã mâneci.
Puloverul este prevãzut pe umeri cu platcã şi epoleţi de culoare bleu. Pe spatele mânecii sunt prevãzute cotiere din acelaşi material. Pe pieptul stâng este prevãzutã o bandã velcro pentru fixarea însemnului de grad. La 3 cm de umeri se aplicã ecusonul "POLIŢIA COMUNITARĂ".
20. Ecusonul pentru mânecã se confecţioneazã din fibre poliesterice pe fond de culoare bleu, având în partea superioarã inscripţia "POLIŢIA COMUNITARĂ", la mijloc culorile drapelului de stat al României, aşezate în poziţie verticalã, iar în partea inferioarã se înscrie denumirea oraşului. Se poartã pe braţul stâng de cãtre întregul personal cu drept de uniformã şi se aplicã la 5 cm de cusãtura umãrului.
21. Numãrul matricol se confecţioneazã din metal în formã de octogon, pe fond de culoare galbenã, în care se înscrie o rozetã circularã reprezentând culorile drapelului de stat al României şi inscripţia "POLIŢIA COMUNITARĂ", iar la mijloc, un cerc de culoare bleu, unde sunt trecute numãrul matricol al personalului cu drept de uniformã şi abrevierea denumirii oraşului. Se poartã pe partea dreaptã, deasupra buzunarului.
22. Portcarnetul se confecţioneazã din piele sau din înlocuitori, de culoare neagrã, şi se compune din douã feţe prinse printr-un burduf. Partea din spate se rabateazã sub formã de capac şi se încheie în faţã printr-un buton sau tic-tuc. Se poartã fixat pe centurã prin douã gãici.
23. Pãlãria pentru femei se confecţioneazã din fetru de culoare neagrã; deasupra borului se monteazã o bandã la fel ca la şapcã.

B. Legitimaţia de serviciu
Legitimaţia de serviciu se confecţioneazã din imitaţie de piele (ecologicã), cu dimensiunile de 200 x 80 mm, cu deschidere pe verticalã, cuprinzând urmãtoarele menţiuni: în partea superioarã, tricolorul, iar sub acesta, inscripţia "ROMÂNIA"; sub acestea se înscriu în partea stângã consiliul local care a eliberat-o, menţiunea "POLIŢIA COMUNITARĂ", numãrul legitimaţiei, iar în partea dreaptã va fi aplicatã fotografia deţinãtorului; dupã aceasta se înscriu numele şi prenumele funcţionarului public din Poliţia Comunitarã, codul numeric personal, numãrul matricol, data emiterii legitimaţiei, semnãtura şefului Poliţiei Comunitare din care face parte deţinãtorul şi ştampila structurii.
În partea inferioarã a legitimaţiei se introduce emblema Poliţiei Comunitare, dupã care se alocã 6 spaţii suprapuse pentru aplicarea vizelor anuale care se semneazã de şeful Poliţiei Comunitare.

C. Însemnele distinctive de ierarhizare
În raport cu funcţiile îndeplinite, însemnele distinctive de ierarhizare au urmãtoarele forme şi mãrimi:
a) şeful Poliţiei Comunitare - trei stele tip octogon metalice, de culoare galbenã, aşezate pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, la o distanţã de 5 mm între ele;
b) adjunctul şefului - douã stele tip octogon metalice, de culoare galbenã, aşezate pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, la o distanţã de 5 mm între ele;
c) şeful de serviciu - o stea tip octogon metalicã, de culoare galbenã, aşezatã pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, prinsã la jumãtatea bentiţei;
d) şeful de birou sau compartiment - trei trese din metal, de culoare galbenã, cu lãţimea de 10 mm, aşezate paralel pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, având între ele o distanţã de 5 mm;
e) funcţionarul public superior - douã trese din metal, de culoare galbenã, cu lãţimea de 10 mm, aşezate paralel pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, având între ele o distanţã de 5 mm;
f) funcţionarul public principal - o tresã din metal, de culoare galbenã, cu lãţimea de 10 mm, aşezatã pe bandã de culoare bleu, din ţesãturã de lânã, cu lãţimea de 15 mm, prinsã la jumãtatea bentiţei;
g) funcţionarul public - o tresã din poliester de culoare albastrã, cu lungimea de 15 mm, având inscripţia "P.C."

______________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016