Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 2.193 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor privind privatizarea societatilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 6 ianuarie 2005
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 14 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 324/2003 , cu modificãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobã Normele privind privatizarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul educaţiei şi cercetãrii,
Alexandru Athanasiu
Preşedintele Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului,
Mircea Ursache
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Alin Teodorescu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 30 noiembrie 2004.
Nr. 2.193.
ANEXĂ
NORME
privind privatizarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat
care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea
ART. 1
Privatizarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea, definite conform codurilor CAEN 73 şi 74, denumite în continuare societãţi comerciale de CD, se va face potrivit cadrului legislativ existent, referitor la privatizarea societãţilor comerciale, şi în conformitate cu dispoziţiile prezentelor norme.
ART. 2
La privatizarea societãţilor comerciale de CD trebuie avute în vedere atât considerente de ordin strategic, cât şi considerente de oportunitate şi atractivitate, care vizeazã în principal:
a) experienţa şi rezultatele obţinute de societatea comercialã de CD în domeniul sãu de activitate;
b) interesul cumpãrãtorului pentru pãstrarea, continuarea şi creşterea volumului activitãţii de cercetare-dezvoltare şi menţinerea personalului încadrat pe funcţii de specialitate;
c) raportul între cererea şi oferta produselor ştiinţifice în domeniu;
d) aspecte legate de eficientizarea activitãţii, valorificarea superioarã a dotãrii, creşterea calitãţii rezultatelor prin dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale, valorificarea rapidã a rezultatelor, asigurarea informãrii tehnico-ştiinţifice la zi, perfecţionarea pregãtirii salariaţilor şi altele asemenea;
e) gradul în care privatizarea societãţii comerciale de CD determinã dezvoltarea în perspectivã a unor domenii, corelarea unor sectoare şi subsectoare, restructurarea şi retehnologizarea unor societãţi comerciale şi altele asemenea.
ART. 3
Procesul de privatizare a fiecãrei societãţi comerciale de CD se va realiza cu respectarea prevederilor strategiei specifice de privatizare.
ART. 4
(1) Strategia specificã de privatizare a unei societãţi comerciale de CD, stabilitã de instituţia publicã implicatã, va consta în ansamblul de metode de privatizare/restructurare/lichidare permise de lege, propuse a fi aplicate individual sau într-o combinaţie datã pentru îndeplinirea urmãtoarelor obiective prioritare:
a) pãstrarea profilului de cercetare-dezvoltare a respectivelor societãţi comerciale, dupã privatizare;
b) protejarea, valorificarea şi dezvoltarea drepturilor de proprietate intelectualã existente în patrimoniul societãţii comerciale de CD.
(2) Pentru a stabili strategia specificã se procedeazã la identificarea:
a) caracteristicilor specifice societãţilor comerciale de CD, care determinã nivelul importanţei în domeniul lor de activitate, cum ar fi: participarea la programe naţionale ori internaţionale în domeniu, valoarea calitativã a patrimoniului şi a documentaţiilor/rezultatelor cercetãrii, valoarea calitativã a personalului specializat, relaţii de interdependenţã cu societãţi comerciale cu semnificaţie internaţionalã, naţionalã şi/sau regionalã şi altele asemenea;
b) caracteristicilor generale preconizate ale potenţialului cumpãrãtor al pachetului de acţiuni, care poate fi: investitor strategic, de portofoliu, asociaţie de salariaţi;
c) clauzelor contractuale specifice, recomandate a fi avute în vedere la încheierea contractelor de vânzarecumpãrare de acţiuni, suplimentare faţã de cele prestabilite prin contractul-cadru de vânzare-cumpãrare de acţiuni, prevãzute la art. 11.
ART. 5
(1) Instituţia publicã implicatã întocmeşte sau dispune întocmirea dosarului de prezentare a societãţii comerciale de CD. Dosarul de prezentare a societãţii comerciale de CD, întocmit conform reglementãrilor legale în vigoare, conţine şi listele cu:
a) rezultatele activitãţilor de cercetare-dezvoltare obţinute în baza derulãrii unui contract finanţat din fonduri publice, astfel cum sunt definite prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 324/2003 , cu modificãrile ulterioare, denumite în continuare rezultatele cercetãrii, deţinute de societatea comercialã de CD pânã la data elaborãrii raportului de evaluare, dupã cum urmeazã:
(i) rezultatele cercetãrii de tipul brevete de invenţie cu obiect care se încadreazã în categoria documentaţiilor de interes naţional sau care conţin informaţii clasificate;
(ii) rezultatele cercetãrii, altele decât cele prevãzute la pct. (i);
b) documentaţiile de interes naţional aflate în arhivele societãţii comerciale de CD, acumulate pânã la data privatizãrii.
(2) Listele prevãzute la alin. (1) se întocmesc pe propria rãspundere de cãtre reprezentanţii legali ai societãţii comerciale de CD şi se verificã prin sondaj de cãtre instituţia publicã implicatã.
ART. 6
(1) Prin documentaţie de interes naţional se înţelege documentaţia scrisã şi/sau desenatã, indiferent de suportul sau modul de înregistrare/copiere utilizat, care cuprinde informaţii de interes naţional, de natura celor de mai jos:
a) titluri care conferã drepturi;
b) hãrţi;
c) lucrãri cu informaţii ecologice, geologice, marine, sanitare, meteorologice şi altele asemenea;
d) lucrãri de structurã, infrastructurã, suprastructurã;
e) planuri ale construcţiilor de utilitate publicã, ale cãilor de comunicaţie, planuri cu privire la reţelele publice de telecomunicaţii;
f) planuri relevând capacitãţi de stocare, cheiuri, diguri, sisteme de irigaţii, amenajãri funciare;
g) desene-planuri, scheme şi certificate de înregistrare a desenelor şi modelelor;
h) lucrãri de investiţii de interes public;
i) documentaţii referitoare la domeniul nuclear, magistrale de transport al combustibilului, ca de exemplu: produse petroliere, gaze naturale şi altele asemenea;
j) documentaţii cu privire la resursele naturale ale României;
k) orice alte bunuri, activitãţi şi servicii din domeniul public al statului.
(2) Documentaţiile de interes naţional, create şi/sau deţinute de societãţile comerciale de CD supuse privatizãrii, se identificã de o comisie, numitã în acest scop de cãtre instituţia publicã implicatã, în conformitate cu prevederile <>Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi se depun la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare sau la instituţiile publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii sau la Arhivele Naţionale. Comunicarea va fi transmisã în timp util Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii de cãtre instituţia publicã implicatã.
(3) În cazul rezultatelor cercetãrii prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. (i), calitatea de titular al acestora se transmite institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare sau instituţiilor publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii.
ART. 7
(1) Vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societãţile comerciale de CD se realizeazã de cãtre instituţia publicã implicatã, prin utilizarea metodei de negociere cu selecţie pe bazã de oferte tehnice, în cadrul cãreia oferta tehnicã va avea o pondere de 60%.
(2) În cazul în care procesul de privatizare a unei societãţi comerciale de CD nu se poate finaliza în urma aplicãrii, de douã ori consecutiv în termenul de valabilitate a preţului de ofertã, a metodei prevãzute la alin. (1), pentru motive întemeiate, cum ar fi: lipsa ofertanţilor, neîndeplinirea criteriilor de precalificare şi altele asemenea, în limitele strategiei de privatizare, instituţia publicã implicatã poate schimba metoda de privatizare cu una dintre urmãtoarele metode:
a) negociere pe bazã de oferte finale, îmbunãtãţite şi irevocabile;
b) licitaţie cu strigare la preţul simbolic reprezentând echivalentul unui euro.
ART. 8
(1) În vederea stabilirii preţului de ofertã, instituţia publicã implicatã va dispune întocmirea unui raport de evaluare de cãtre un evaluator autorizat, persoanã fizicã sau juridicã, românã ori strãinã, agreat de cãtre aceasta în baza unei preselecţii.
(2) La întocmirea raportului de evaluare se vor lua în considerare:
a) activele necorporale de tipul: brevete, licenţe, know-how, mãrci, înscrise în bilanţul contabil;
b) calitatea şi structura personalului de specialitate;
c) activele corporale;
d) documentaţia specificã deţinutã în proprietate;
e) rezultatele cercetãrii prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. (ii).
ART. 9
(1) Anunţul de vânzare şi oferta de vânzare se publicã de cãtre instituţia publicã implicatã, conform reglementãrilor legale în vigoare.
(2) Anunţul de vânzare de acţiuni va cuprinde şi urmãtoarele informaţii cu privire la precalificarea potenţialilor cumpãrãtori, alţii decât asociaţiile de salariaţi:
a) criteriile de precalificare pentru participarea la negocieri/licitaţii;
b) documentele care atestã îndeplinirea criteriilor de precalificare;
c) persoana desemnatã de cãtre instituţia publicã implicatã sã punã la dispoziţie gratuit regulamentul de organizare şi desfãşurare a şedinţei de precalificare şi sã dea informaţii privind desfãşurarea acesteia;
d) data limitã de depunere a documentelor necesare precalificãrii pentru participarea la negocieri/licitaţii;
e) data ţinerii şedinţei de precalificare a potenţialilor cumpãrãtori.
(3) Criteriile de precalificare se stabilesc de cãtre instituţia publicã implicatã, având în vedere criteriile orientative de precalificare, astfel încât sã-i permitã sã aprecieze dacã potenţialii cumpãrãtori:
a) posedã competenţã tehnicã, experienţã, capacitate managerialã, reputaţie şi altele asemenea, care le permit sã-şi îndeplineascã obligaţiile rezultate din contractul de vânzare-cumpãrare de acţiuni;
b) nu sunt insolvabili, în incapacitate de platã, în stare de faliment, activitãţile lor comerciale nu sunt suspendate ori împotriva lor nu existã sentinţe definitive şi irevocabile pentru oricare dintre situaţiile arãtate.
(4) Criteriile orientative de precalificare a potenţialilor cumpãrãtori sunt prevãzute în anexa nr. 1.
(5) Asociaţiile de salariaţi constituite în cadrul societãţii comerciale de CD care se privatizeazã, potrivit prevederilor art. 56-60 şi anexei nr. 1.1A la Normele metodologice privind privatizarea societãţilor comerciale şi vânzarea de active, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 55/1998 , cu modificãrile ulterioare, sunt considerate precalificate pentru participarea la negocieri/licitaţii, deoarece sunt interesate în pãstrarea şi continuarea activitãţii de cercetare-dezvoltare.
ART. 10
(1) La vânzarea acţiunilor prin negociere cu selecţie pe bazã de oferte tehnice, respectiv prin negociere pe bazã de oferte finale îmbunãtãţite şi irevocabile, cele douã oferte, tehnicã şi financiarã, se selecteazã prin aplicarea Criteriilor de evaluare şi a grilei de punctaj pentru oferta financiarã şi tehnicã, adaptate la specificul activitãţii de cercetare-dezvoltare, conform anexei nr. 2, astfel încât dupã privatizare sã fie asigurate pãstrarea şi dezvoltarea activitãţilor de cercetare-dezvoltare.
(2) În sensul prezentelor norme, oferta tehnicã include şi planul de afaceri care va fi prevãzut ca anexã la contractul de vânzare-cumpãrare de acţiuni. Planul de afaceri se încheie pentru o perioadã de minimum 5 ani.
(3) În evaluarea finalã ponderea celor douã oferte va fi: 60% pentru oferta tehnicã şi 40% pentru oferta financiarã.
ART. 11
Contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni ale societãţilor comerciale de CD cuprind clauze specifice, ferme, privind:
a) pãstrarea şi dezvoltarea obiectului de activitate de cercetare-dezvoltare al societãţii comerciale de CD şi pãstrarea personalului încadrat pe funcţii de specialitate pentru o perioadã de minimum 5 ani de la data privatizãrii;
b) asumarea de cãtre cumpãrãtor a obligaţiilor de a realiza un volum de investiţii care sã asigure viabilitatea societãţii comerciale de CD;
c) alte mãsuri de protecţie socialã a salariaţilor, cu respectarea prevederilor legale;
d) protecţia internã şi internaţionalã, dupã caz, a mãrcilor şi indicaţiilor geografice, a proprietãţii intelectuale;
e) pãstrarea în custodia societãţii comerciale de CD a rezultatelor cercetãrii prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. (ii), care nu au fost evaluate şi cuprinse în preţul de ofertã;
f) mãsuri de protejare a rezultatelor cercetãrii prevãzute la art. 5 alin. (1) lit. a) pct. (i), prin depunere la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare sau la instituţiile publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii;
g) mãsuri de protejare a documentaţiilor de interes naţional, prin depunere la institutele naţionale de cercetare-dezvoltare sau la instituţiile publice de cercetare-dezvoltare desemnate în acest scop de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi la Arhivele Naţionale;
h) pãstrarea şi conservarea de cãtre cumpãrãtor a arhivei societãţii comerciale de CD privatizate, în condiţiile stipulate de <>Legea nr. 16/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
i) pãstrarea condiţiilor din contract, indiferent de schimbarea proprietarului.
ART. 12
(1) În perioada de custodie, documentaţiile prevãzute la art. 11 lit. e) pot fi utilizate de cãtre societatea comercialã de CD care se privatizeazã, pentru elaborare de alte proiecte proprii.
(2) Costurile menţinerii în custodie a documentaţiilor prevãzute la alin. (1) sunt suportate de societatea comercialã de CD care se privatizeazã.
ART. 13
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentele norme.
ANEXA 1
la norme
Criterii orientative de precalificare a potenţialilor cumpãrãtori
Pentru participarea la negociere sau licitaţie, potenţialii cumpãrãtori vor depune documentele care atestã îndeplinirea criteriilor de precalificare:
A - Reputaţie (criteriu eliminatoriu)
Existenţa sancţiunilor penale pentru sãvârşirea urmãtoarelor fapte: gestiune frauduloasã, abuz de încredere, fals, înşelãciune, delapidare, mãrturie mincinoasã, dare sau luare de mitã sau alte contravenţii şi infracţiuni prevãzute în <>Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, atrage eliminarea de la negocieri/licitaţii a potenţialilor cumpãrãtori numai dacã nu a operat reabilitarea.
Documente doveditoare pentru:
a) persoane fizice române/strãine: certificat de cazier judiciar,
b) persoane juridice române/strãine:
(i) certificat de cazier judiciar pentru managerul şi prepuşii sãi implicaţi în mod direct;
(ii) certificat emis de Oficiul Registrului Comerţului prin care se confirmã/infirmã cã persoana juridicã are înscrise menţiuni cu privire la faliment, condamnãri, amenzi, abuz de încredere, fals, concurenţã neloialã, abateri
B - Experienţa potenţialilor cumpãrãtori în domeniul cercetãrii-dezvoltãrii pentru ramura de ştiinţã a societãţii comerciale de CD sau pentru o ramurã înruditã
B=B1+B2
Bmax. =B1max+B2max= 50 pct
Bmin. = B1+B2min= 30 pct
B1 - Vechime neîntreruptã
● de la 0 la 1 an............. 0 pct
● de la 1 an la 5 ani........ 10 pct
● peste 5 ani ............... 30 pct
Documente doveditoare pentru:
a) persoane fizice române/strãine: diploma de studii şi/sau specializãri; cartea de muncã,
b) persoane juridice române/strãine: certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; actul constitutiv, inclusiv actele adiţionale relevante.
B2 - Experienţã în realizarea de contracte pentru execuţia de proiecte/teme de cercetare-dezvoltare
● fãrã participare............. 0 pct
● participare ia 0-10 contracte......... 05 pct
● participare la peste 10 contracte ... 20 pct
B2min=05pct
Documente doveditoare pentru:
a) persoane fizice române/strãine: declaraţie pe proprie rãspundere şi referinţe de la conducãtorul contractului
b) persoane juridice române/strãine: declaraţie pe proprie rãspundere şi extrase de pe toate actele relevante.
C - Bonitate financiarã şi capacitate de a prelua o nouã afacere
C=C1+C2
Cmax. = 50 pct
Cmin. = 30 pct
C1 - Profitul brut, indicator de bonitate,
Profitul brut, obţinut în afaceri de cãtre potenţialul cumpãrãtor în ultimul an, exprimat în %, rezultã din situaţia financiarã anualã înregistratã la organele fiscale locale.
0 - 2% .......... 0 pct
2 - 5%......... 10 pct
> 5%......... 25 pct
Documente doveditoare pentru:
-persoane juridice române/strãine: date financiare conform ultimului bilanţ contabil înregistrat la organele fiscale locale.
C2 - Nivelul datoriilor potenţialului cumpãrãtor
Nivelul datoriilor, exprimat în % faţã de cifra de afaceri, cumulate de potenţialul cumpãrãtor pânã la data depunerii ofertei de cumpãrare. Nivelul datoriilor se determinã pe baza datelor din ultima balanţã contabilã aprobatã.
> 50%.......... 0 pct
30 - 50%...........05 pct
10 - 30%.......... 15 pct
< 10 %......... 25 pct
Documente doveditoare pentru :
-persoane juridice române/strãine: situaţia financiarã întocmitã pe baza datelor din ultima balanţã contabilã aprobatã de conducerea persoanei juridice.
Punctaj final
Pmax = Bmax + Cmax = 100pct
Pmin = Bmin + Cmin = 60pct
Se considerã precalificat acel potenţial cumpãrãtor care, în urma analizei documentelor de la lit B şi C, întruneşte minimul de 60 puncte din cele 100 de puncte maxime şi care corespunde criteriului de la lit. A
Documente doveditoare vor fi prezentate în original sau în copie legalizatã şi dupã caz, traduse şi legalizate. Documente doveditoare se depun de fiecare potenţial cumpãrãtor în plic închis, sigilat, cu opis de documente. Pe plic se înscripţioneazã:
● denumirea, sediul, telefonul potenţialului cumpãrãtor.
● denumirea societãţii comerciale de CD la care se vând acţiuni,
● conţinutul plicului respectiv : documente pentru preselecţie.
ANEXA 2
la norme
Criteriile de evaluare şi grila de punctaj pentru oferta financiarã şi
tehnicã
Instituţia publicã implicatã va solicita potenţialilor cumpãrãtori ca oferta financiarã şi oferta tehnicã sã fie depuse separat, în plicuri sigilate, indiferent de felul negocierii.
OFERTA FINANCIARĂ (O.F.)
1. PREŢUL PE ACŢIUNE
Preţ oferit de potenţial cumpãrãtor
Nr. puncte = --------------------------------------- x 100 ............ = ....puncte
Preţ vânzãtor
Total(1)............................................................... = .....puncte
2. INVESTIŢII DIN SURSE PROPRII ALE POTENŢIALULUI CUMPĂRĂTOR NECESARE PENTRU DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE
2.1. Volumul total de investiţii garantat
a1) Anul 1.
Volumul total de investiţii în anul 1 100
- Nr. puncte = --------------------------------------- x ...... = ...puncte
n x Capitalul social 1
a2) Anul 2.
Volumul total de investiţii în anul 2 100
- Nr. puncte = --------------------------------------- x ...... = ...puncte
n x Capitalul social 2
a5) Anul 5.
Volumul total de investiţii în anul 5 100
- Nr. puncte = --------------------------------------- x ..... = ...puncte
n x Capitalul social 5
Total(2.1) = (a1+a2+........a5)........................... = ...puncte
Notã : Perioada de realizare a investiţiilor pentru dezvoltarea societãţii, ce va sta la baza determinãrii punctajului, este de maxim 5 ani;
n = reprezintã raportul dintre volumul total de investiţii necesar pentru dezvoltarea societãţii, menţionat de vânzãtor, şi capitalul social al societãţii
2.2. Programul de investiţii care asigurã realizarea mãsurilor de restructurare şi retehnologizare a societãţii comerciale.
Total(2) + k x Total(2.1)
- unde k este un coeficient de corecţie cu valori cuprinse între 0 şi 1;
- coeficientul k este raportul dintre numãrul de puncte obţinut de potenţialul cumpãrãtor la subcriteriile "mãsuri de restructurare" şi "mãsuri de retehnologizare" şi numãrul maxim de puncte acordat pentru aceste doua subcriterii.
suma obţinutã pentru subcriteriile 4 şi 5
K = ------------------------------------------ =
39
3. Modalitate de plata
Plata integrala la termen şi/sau în rate
Punctajul se determinã dupã urmãtoarea formulã de calcul:
Preţ investitor - Avans
Total(3) = Avans + ------------------------- = ............... .puncte
Perioada
în care:
Avans = .............puncte
(corespunde % din preţul oferit de investitor)
Preţ investitor =100 puncte
Perioada = numãr de ani în care se achitã preţul contractului = (1+5 ani)
4. REEŞALONAREA PLĂŢII DATORIILOR CĂTRE CREDITORII BUGETARI preluate de cumpãrãtor, care urmeazã a fi plãtite din sursele proprii ale acestuia:
a1) Anul 1.
Volumul datoriilor plãtite în anul 1 100
- Nr. puncte = ------------------------------------- x ..... = ...puncte
Total datorii reeşalonate 1
a2) Anul 2.
Volumul datoriilor plãtite în anul 2 100
- Nr. puncte = -------------------------------------- x .... = ...puncte
Total datorii reeşalonate 2
a5) Anul 5.
Volumul datoriilor plãtite în anul 5 100
- Nr. puncte = ------------------------------------- x .... = ...puncte
Total datorii reeşalonate 5
Total(4) = (a1+a2+........a5)....................................= ...puncte
5. CAPITAL DE LUCRU (APORT DE NUMERAR)
Capital de lucru (aport de numerar) oferit de P.C.
Nr. puncte = --------------------------------------------------- x 100 = ...puncte
Cel mai mare capital de lucru oferit
Total(5).....................................................................................= puncte
Notã: în calculul punctajului pentru selecţia cumpãrãtorului se va considera şi un aport de numerar în suma mai mare de ...USD ce va fi considerat capital de lucru pentru plata materiilor prime, materiale şi altele necesare producţiei societãţii, in termen de maxim .....luni de la semnarea contractului de vânzare - cumpãrare acţiuni. Garantarea se va realiza prin instrumente de garantare realã financiarã de tip scrisoare de garanţie, bilet la ordin avalizat sau prin depunerea aportului de numerar intr-un cont de garanţie.
Punctajul ofertei financiare se determina astfel:
Pf =Total(1) x A + Total(2) x B + Total(3) x C + Total(4) x D + Total(5) x E =...puncte
A = 0,40
B = 0,15
C = 0,05 in care A,B,C,D,E, reprezintã ponderile elementelor
D = 0,30 componente in punctajul ofertei financiare
E = 0,10
------
Total 1,00
Notã: ponderile elementelor componente in punctajul ofertei financiare, stabilite si aprobate prin i(Nota privind propunerea de preţ, se vor comunica ofertanţilor.
OFERTA TEHNICA (O.T)
Oferta tehnicã reprezintã angajamentul ferm al potenţialului cumpãrãtor de conformare cu caietul de sarcini şi cuprinde PLANUL DE AFACERI pe 5 ani.
Sunt punctele obligatorii ale Planului de afaceri urmãtoarele capitole:
1) Rezumatul executiv cu elementele esenţiale ale planului de afaceri:
Punctaj 0 - 5 puncte
Gradul de complinire*) 0 - 3 puncte
Claritatea şi concizia
rezumatului 0 - 2 puncte
------
*)aratã cât de complet este rezumatul executiv (dacã au fost atinse toate punctele esenţiale)
2) Analiza firmei care se privatizeazã prin care potenţialul cumpãrãtor probeazã cunoaşterea firmei/afacerii. Sunt prezentate principalele puncte tari şi slabe ale firmei, oportunitãţile si pericolele (riscurile) prezente şi viitoare în raport cu concurenţa şi cu piaţa previzionatã.
Punctaj 0 - 10 puncte
a) Cunoaşterea societãţii comerciale (activitate, produse/sevicii, organizare, active si mijloace fixe, resurse umane, situaţia financiarã, nevoile societãţii, punctele tari şi punctele slabe etc.)
Punctaj 0 - 5 puncte
b) Cunoaşterea pieţii de cercetare-dezvoltare-proiectare
(produsele/seviciile, clienţii, stadiul si tendinţele pieţii de cercetare-dezvoltare-proiectare, oportunitãţi, riscuri/pericole, identificarea concurenţei etc.)
Punctaj 0 - 5 puncte
3) Obiectivele principale propuse pentru menţinerea şi dezvoltarea activitãţii de cercetare-dezvoltare, precum şi a altor activitãţi competitive pe piaţã, preconizate a se desfãşura în firmã.
Punctaj 0 - 10 puncte
a) Calitatea şi concreteţea obiectivelor în raport cu punerea în valoare a punctelor tari, diminuarea efectelor punctelor slabe, fructificarea oportunitãţilor etc.
Punctaj 0 - 6 puncte
b) Realismul obiectivelor (posibilitatea realizãrii acestora cu resursele financiare şi umane existente sau preconizate la termenele propuse).
Punctaj 0 - 3 puncte
c) Obiectivele legate de activitãţi noi cerute pe piaţã.
Punctaj 6 - 1 puncte
4) Mãsuri de restructurare de natura organizatoricã, a forţei de muncã, managerialã şi financiarã pentru realizarea obiectivelor propuse, evaluarea costurilor necesare şi a termenelor de execuţie privind aceste mãsuri.
Punctaj 0 - 19 puncte
4.1. Mãsuri organizatorice majore privind:
- restructurarea personalului:
a) menţinerea personalului
existent (±5%) timp de 2 ani 4 puncte
b) idem, timp de 3 ani 5 puncte
c) idem, timp de 4 ani 6 puncte
d) idem, timp de 5 ani 7 puncte
e) disponibilizãri de personal
mai mari de 5% faţã de cel existent 0 puncte
- instruire, perfecţionarea/specializarea
personalului 0 - 2 puncte
- stimularea participãrii personalului
(cointeresare etc.) 0 - 5 puncte
4.2. Alte mãsuri de natura organizatoricã
managerialã şi/sau financiarã 0 - 5 puncte
Notã: Disponibilizarea de personal intr-un procent mai mare de 5%, face inaplicabila acordarea de puncte potrivit prevederilor de la literele a, b, c, sau d.
5) Mãsuri de retehnologizare şi modernizare şi programe de investiţii necesare şi/sau rentabile. În programul de investiţii necesare pentru asigurarea profitabilitãţii şi dezvoltãrii firmei sunt arãtate investiţiile în echipamente si instalaţii, tehnologii şi training de personal, investiţiile pentru realizarea de noi activitãţi sau amenajãri de spaţii etc.
Programul cuprinde atât valori de investiţii cât şi eşalonarea acestora, care nu va depãşi de regulã o duratã 5 ani.
Punctaj 0 - 20 puncte
-a) Mãsuri de retehnologizare privind:
-a.1) modernizarea şi dezvoltarea activitãţii de cercetare-dezvoltare
Punctaj 0 - 4 puncte
-a.2) introducerea de noi activitãţi sau tehnologii în cercetare-dezvoltare
Punctaj 0 - 3 puncte
-b) Program de investiţii
b.1)- principalele aparate, echipamente şi instalaţii pentru reînoirea şi modernizarea activitãţii de cercetare-dezvoltare
Punctaj 0 - 5 puncte
b.2)- principalele aparate, echipamente şi instalaţii pentru introducerea de noi tehnologii în activitatea de cercetare-dezvoltare
Punctaj 0 - 3 puncte
b.3)- principalele elemente "software" si "hardware" pentru proiectare/procesare asistatã de computer
Punctaj 0 - 2 puncte
b.4)- principalele echipamente şi instalaţi necesare extinderii gamei de produse/servicii ale societãţii comerciale
Punctaj 0 - 2 puncte
b.5)-alte elemente pentru investiţii noi
Punctaj 0 - 1 puncte
6) Sursele de finanţare şi analiza capacitãţii de finanţare a investiţiilor şi a celorlalte mãsuri identificate la punctele 4 şi 5
Punctaj 0 - 30 puncte
- a) Pentru capital din surse atrase se acordã puncte n=0,8[30-(C-SA)]
- b) Pentru capital din surse proprii, numãrul de puncte se calculeazã cu formula:
Nr. puncte = 30-(C-SP) =.......puncte, în care:
C = capital necesar pentru realizarea investiţiilor şi pentru plata datoriilor
(C = 30 puncte)
SP = capitalul din surse proprii angajat în realizarea investiţiilor pentru dezvoltarea societãţii comerciale, precum şi pentru plata datoriilor acesteia.
(SP se exprimã în puncte corespunzãtor % pe care SP îl reprezintã in raport cu "C").
SA = capitalul din surse atrase
7) Opţiuni de utilizare a activelor şi a altor mijloace fixe, disponibile, existante în firmã
Punctaj 0 - 3 puncte
a) Pentru opţiunea vânzãrii activelor disponibile ne se acordã puncte.
b) Pentru opţiunea contractelor de închiriere sau de leasing imobiliar cu clauzã fermã de cumpãrare a activelor disponibile
Punctaj 0 - 1 puncte
c) Pentru opţiunea utilizãrii activelor disponibile în scopul dezvoltãrii activitãţii sau pentru noi activitãţi profitabile
Punctaj 2 - 3 puncte
8) Planul financiar, evaluarea profitabilitãţii afacerii, situaţii previzionate (pe 5 ani)
Ex.: - evoluţia cifrei de afaceri
- evoluţia previzionatã a profitului
- evoluţia numãrului de salariaţi
- evoluţia estimativã a producţiei
- termene de realizare a obiectivelor
- costuri estimate pentru realizarea mãsurilor de restructurare şi retehnologizare
Punctaj 0 - 5 puncte
a) Fundamentarea (justificarea) evaluãrilor şi a previzionãrilor
Punctaj 0 - 3 puncte
b) Corelarea evaluãrilor
Punctaj 0 - 2 puncte
Punctajul ofertei tehnice
i=9
P(ot) = Σ pi puncte
i=1
unde Pi este numãrul de puncte obţinui de potenţialul cumpãrãtor pentru fiecare capitol al planului de afaceri.
IMPORTANT
1.- Dupã depunerea ofertei finale, la componenta tehnicã nu se permit modificãri sau adãugiri, dar, la cererea comisiei de negociere, se pot face clarificãri, inclusiv detalieri.
2.- Ofertantul care, pentru oferta tehnicã, componentã a ofertei finale, nu obţine un punctaj minim de 50% din punctajul maxim care se poate acorda pentru aceastã componentã, este descalificat.
În evaluarea finalã ponderea celor doua oferte, tehnicã şi financiarã, va fi urmãtoarea:
-Oferta tehnicã 60%
-Oferta financiarã 40%
Formula finalã de calcul pentru evaluarea ofertelor şi desemnarea câştigãtorului va fi (rezultatul însumãrii punctajului obţinut pentru oferta financiarã şi a celui pentru oferta tehncã):
PF = Pot x 0,6% + Pof x 0,4%
SELECŢIA OFERTELOR
1. Se vor puncta Ofertele tehnice conform grilei de punctaj a ofertei tehnice şi se vor selecta potenţialii cumpãrãtori care vor întruni punctajul minim precizat.
Se va puncta Oferta financiarã conform grilei de punctaj a ofertei financiare.
Punctajul final va reprezenta suma celor doua punctaje, ţînând seama de ponderea fiecãrei oferte, financiarã şi tehnicã, în punctajul final.
2. Ofertele nu vor cuprinde condiţionãri ce contravin reglementãrilor legale in vigoare şi/sau a cãror rezolvare nu intrã în competenţa instituţiei publice implicate
3. Dintre ofertanţii admişi la negociere se selecteazã ofertantul cu punctajul cel mai mare;
4. La punctaj egal, va fi selectat ofertantul a cãrei ofertã tehnicã are punctajul cel mai mare.
Notã:
a) La stabilirea punctajului se va lua în calcul un volum total de investiţii garantat, menţionat de vânzãtor, în mãrime de nx capital social al societãţii comerciale;
b) Volumul total al investiţiilor pentru protecţia mediului prezentat în ofertã nu poate fi mai mic decât volumul investiţiilor menţionat de vânzãtor;
c) Valoarea investiţiilor în lei se va consolida în echivalentul In dolari SUA la data angajãrii acestora, respectiv la data semnãrii procesului- verbal de selecţie;
d) Data de referinţã a calculelor temporale, respectiv eşalonarea investiţiilor, este data semnãrii contractului de vânzare - cumpãrare acţiuni;
e) nvestiţiile vor fi considerate realizate dacã documentele privind înregistrarea în contabilitatea societãţii a investiţiilor- vizate de comisia de cenzori -, precum şi documentele care sã ateste majorarea capitalului social cu valoarea acestor investiţii) reprezintã echivalentul în lei a sumei în dolari SUA, determinatã in condiţiile menţionate la litera c);
f) Sunt considerate "surse proprii de finanţare" a investiţiilor angajate de cumpãrãtori prin contractele de vãnzare-cumpãrare de acţiuni, urmãtoarele:
- aporturi ale cumpãrãtorului la capitalul social al societãţii comerciale:
● în numerar, în moneda naţionalã sau în valuta convertibil;
● în naturã, constând în imobilizãri corporale (mijloace fixe noi, precum: clãdiri şi construcţii, utilaje, echipamente tehnologice, mijloace de transport destinate exclusiv producţiei, consolidãri, refaceri reţele, etc.) şi necorporale (concesiuni, brevete, licenţe, know-how, mãrci şi indicaţii geografice, programe informatice create sau achiziţionate de la terţi, etc), a cãror valoare va fi stabilitã şi înregistratã în conformitate cu prevederile legale;
- credite angajate de cumpãrãtor pe numele sãu şi garantate de acesta fãrã a implica patrimoniul societãţii;
- suma netã a dividentelor obţinute de cãtre societate, cuvenitã cumpãrãtorului proporţional cu cota de capital deţinutã de acesta;
- bunuri care fac obiectul unor contracte de leasing încheiate între cumpãrãtor şi o altã persoanã fizicã/juridicã şi a cãror folosinţã exclusivã aparţine societãţii. Contractele de leasing vor trebui sã fie încheiate pe o perioadã mai micã sau cel mult egalã cu perioada de efectuare a investiţiilor. Cumpãrãtorul se va obliga faţã de vânzãtor ca, la sfârşitul perioadei de leasing, sã cumpere aceste bunuri şi sã majoreze corespunzãtor capitalul social al societãţii;
g) Sunt considerate "surse atrase pe numele sãu" aporturile în numerar şi/sau în naturã ale acţionarilor/asociaţilor/afiliaţilor persoanei juridice cumpãrãtoare, creditele angajate de cãtre acţionarii/asociaţii/afiliaţii persoanei juridice cumpãrãtoare şi o altã persoanã fizicã/juridicã, în aceleaşi condiţii precum cele arãtate la litera f)
h) Pentru ambele tipuri de surse de realizare a investiţiilor arãtate se va include o clauzã prin care cumplãrãtorului i se va da posibilitatea realizãrii unei delegaţii perfecte/imperfecte a obligaţiei investiţionale cãtre o altã persoanã fizicã/juridicã, cu acordul prealabil al vânzãtorului;
i) Cumpãrãtorul rãmâne responsabil pentru realizarea integrala a volumului de investiţii angajat prin contractul de vânzare-cumpãrare, pânã la finalizarea demersurilor legale pentru includerea investiţiilor, efectuate în nume propriu sau prin aportul unor terţe persoane, în capitalul social al societãţii comerciale;
j) Ofertele care includ "investiţii în naturã" vor fi confirmate prin facturã externã, raport al comisiei de cenzori şi raport de expertizare efectuat de un evaluator neutru, agreat de comun acord de cumpãrãtor şi vânzãtor.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: