Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevãzute în memorandumurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeanã referitoare la Programul naţional PHARE 2004 pentru România, la Programul 2004 pentru sprijin comunitar în domeniul securitãţii nucleare pentru România şi la programele 2004 de cooperare transfrontalierã şi de vecinãtate - cooperare transfrontalierã a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina, aprobatã prin <>Legea nr. 93/2005 , şi în conformitate cu prevederile Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeanã referitor la Programul naţional PHARE 2004 pentru România, semnat la Bucureşti la 21 decembrie 2004, publicat conform <>Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.412/2005 , Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã plata de la bugetul de stat în limita echivalentului în lei al sumei de 249.500 euro, reprezentând contribuţia Ministerului Mediului şi Gospodãririi Apelor la realizarea proiectelor PHARE 2004/016 772.05.02.02.05 "Îmbunãtãţirea sistemului de management al inundaţiilor (MOSES)" şi PHARE 2004/016 772.05.02.02.06 "Monitorizare, prognozã şi cele mai bune practici pentru diminuarea şi prevenirea inundaţiilor în regiunea CADSES (FLOODMED)" din cadrul programului PHARE 2004/016 - 772.05.02 "Sprijin acordat României în participarea la iniţiativele comunitare", potrivit anexei care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 (1) Echivalentul în lei al sumei în euro prevãzute la art. 1 se asigurã din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Gospodãririi Apelor pe anul 2007. (2) Echivalentul în lei al sumei prevãzute la alin. (1) se calculeazã pe baza cursului InforEuro în vigoare la data efectuãrii plãţii. ART. 3 Implementarea proiectelor va fi realizatã de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodãrire a Apelor ca unitate componentã a Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi ca beneficiar al celor douã proiecte. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã:
─────────────────
Ministrul mediului
şi gospodãririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul integrãrii europene,
Anca Daniela Boagiu
p. Ministrul finanţelor publice,
Doina-Elena Dascãlu,
secretar de stat
Bucureşti, 28 februarie 2007.
Nr. 198.
ANEXĂ
PROIECTELE
ce vor beneficia de contribuţie din bugetul Ministerului Mediului şi Gospodãririi Apelor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Valoarea
contribuţiei
Nr. Titlul proiectului Valoarea Ministerului
crt. grantului Mediului
şi Gospodãririi
Apelor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Monitorizare, prognozã şi cele mai 180.000 euro 117.500 euro
bune practici pentru diminuarea şi
prevenirea inundaţiilor în regiunea
CADSES (FLOODMED)
2. Îmbunãtãţirea sistemului de management 225.000 euro 132.000 euro
al inundaţiilor (MOSES)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 405.000 euro 249.500 euro
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.