Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 183 din 31 martie 1995  cu privire la indexarea pensiilor de asigurari sociale de stat, I.O.V.R., ale agricultorilor si a altor venituri ale populatiei, incepand cu luna aprilie 1995    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 183 din 31 martie 1995 cu privire la indexarea pensiilor de asigurari sociale de stat, I.O.V.R., ale agricultorilor si a altor venituri ale populatiei, incepand cu luna aprilie 1995

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 31 martie 1995

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    Ca urmare a creşterii preţurilor de consum, se indexează cu 10% următoarele venituri ale populaţiei:
    a) pensiile de asigurări sociale de stat, I.O.V.R. şi cele stabilite potrivit Legii nr. 42/1990, republicată;
    b) pensiile agricultorilor;
    c) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat;
    d) indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate;
    e) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislaţiei de pensii;
    f) suma lunară acordată mamelor eroilor-martiri, potrivit Legii nr. 42/1990, republicată;
    g) indemnizaţiile şi sporurile ce se acorda invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991, cu modificările aduse prin Legea nr. 55/1992 şi prin Legea nr. 44/1994;
    h) ajutoarele băneşti trimestriale care se acordă potrivit Decretului-lege nr. 70/1990;
    i) ajutoarele pentru sotiile militarilor în termen;
    j) ajutoarele ocazionale care se acordă potrivit H.C.M. nr. 454/1957;
    k) alocaţiile de întreţinere pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi, potrivit legii, unor familii ori persoane;
    l) ajutoarele băneşti lunare stabilite conform art. 14 din Legea nr. 23/1969;
    m) indemnizaţiile lunare acordate pe baza Decretului-lege nr. 118/1990, republicat;
    n) indemnizaţia lunară acordată în baza Legii nr. 51/1993.
    ART. 2
    Alocaţia de stat pentru copii, în cuantumul reglementat prin Legea nr. 61/1993, devine 7.000 lei lunar pentru fiecare copil.
    ART. 3
    Ajutorul care se acordă, potrivit legii, în cazul decesului salariatului sau al pensionarului de asigurări sociale de stat şi I.O.V.R. se stabileşte la 70.000 lei, iar în cazul decesului unui membru din aceste familii ori al unei persoane dependente social, la 55.000 lei.
    ART. 4
    (1) Alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sociale de stat se indexează tinându-se seama de creşterea prognozată a preţurilor la produsele alimentare şi sunt prevăzute în anexa nr. 1.
    (2) Drepturile acordate donatorilor onorifici de sânge potrivit legii, indexate în corelare cu coeficientul de creştere prognozată a preţurilor la produsele alimentare, se stabilesc la 6.900 lei pentru bonurile valorice pentru produsele alimentare acordate la fiecare donare de sânge şi la 28.500 lei pentru recompensele valorice acordate la fiecare a cincea donare.
    ART. 5
    Premiile, primele şi alte drepturi de această natură, prevăzute în Normele privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 280/1994, se indexează cu 8%.
    ART. 6
    Cuantumul burselor, ajutoarele sociale, precum şi alte drepturi pentru elevi şi studenţi, rezultate în urma indexării potrivit prezentei hotărâri, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.
    ART. 7
    Drepturile cuvenite persoanelor care la data indexării sau în continuare se află în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an sau în alte situaţii în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcţie de salariul de bază, se vor determina în continuare în raport cu noul cuantum al salariului de bază indexat.
    ART. 8
    (1) Sumele rezultate în urma indexării se includ, începând cu data de 1 aprilie 1995, în drepturile la care se referă, obţinându-se astfel noile cuantumuri ale acestora.
    (2) Sumele reprezentând rezultatele indexării se suportă din aceleaşi fonduri ca şi drepturile la care se aplică.
    (3) Sumele reprezentând rezultatele indexării nu se includ în calculul veniturilor în funcţie de care se acordă sau se stabilesc chiriile pentru locuinţe din fondul de stat, contribuţiile datorate de susţinătorii legali ai persoanelor internate în instituţii de asistenţă socială, ajutoarele băneşti trimestriale şi ocazionale, reducerile care se acordă salariaţilor şi pensionarilor pentru procurarea de proteze şi produse ortopedice.
    (4) Plafoanele reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 360/1991, în raport cu care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe, sunt prevăzute în anexa nr. 3.
    (5) Costul mesei calde şi indemnizaţia de hrană care se acordă, potrivit reglementărilor în vigoare, salariaţilor din unele regii autonome şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, care se suportă din cheltuielile de producţie, pot fi majorate în limita a 12%. Cu coeficientul de 12% pot fi majorate şi costul mesei calde şi indemnizaţia de hrană care se acordă, potrivit legii, salariaţilor din unele unităţi bugetare.
    ART. 9
    Se recomandă societăţilor comerciale cu capital majoritar privat şi organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti, sistemelor de asigurări sociale - altele decât cele de stat - să aplice măsurile de protecţie socială prevăzute de prezenta hotărâre.
    ART. 10
    Prezenta hotărâre se aplică începând cu data de 1 aprilie 1995.
    ART. 11
    Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

              PRIM-MINISTRU
            NICOLAE VĂCĂROIU

                       Contrasemnează:
                     -----------------
                 Ministru de stat, ministrul muncii
                     şi protecţiei sociale,
                      Dan Mircea Popescu

                      p. Ministru de stat,
                      ministrul finanţelor,
                          Dan Mogoş,
                       secretar de stat

    Bucureşti, 31 martie 1995.
    Nr. 183.


    ANEXA 1

                  ALOCAŢIA ZILNICĂ DE HRANĂ
       pentru consumul colectiv în unităţile sociale de stat

                                                                  - lei/zi -
                                                                  ───────────
                    Învăţământ
Copii în grădiniţe cu program prelungit 1.290
Copii în grădiniţe cu program săptămânal 1.530
Copii în case de copii preşcolari şi grădiniţe speciale 1.850
Elevi şi tineri din casele de copii, din unităţile de ocrotire
şi învăţământ special pentru deficienţi recuperabili şi parţial
recuperabili, din centrele de calificare sau recalificare a
deficienţilor şi invalizilor 2.020
Elevi din şcolile speciale de reeducare 1.520
Elevi din învăţământul primar şi gimnazial, din şcoli
complementare şi de meserii, din şcoli profesionale,
din licee şi şcoli postliceale 1.640
Studenţi 1.900
Elevi bolnavi TBC cu forme stabilizate, din şcoli speciale 2.140
Participanţi la concursuri profesionale şi cultural─artistice
ale elevilor şi studenţilor la fazele judeţene şi finale şi
la olimpiadele internaţionale 1.890
Copii în tabere, colonii şi excursii 1.640
Copii în tabere internaţionale 1.890

                    Sănătate
Bolnavi adulţi internaţi în unităţi sanitare 1.960
Bolnavi internaţi în staţionare de zi 1.020
Copii nou─născuţi prematur, în maternităţi, secţii sau
compartimente*) 300
Copii 0─3 ani, internaţi în unităţi sanitare 940
Copii 3─16 ani, internaţi în unităţi sanitare 1.700
Copii în creşe cu program zilnic 980
Copii în creşe cu program săptămânal 1.520
Copii în leagăne de copii 1.630
Bolnavi arşi, internaţi în unităţi sanitare 2.570
Bolnavi în leprozerii 3.300
Insoţitori ai bolnavilor internaţi în unităţi sanitare 1.890
Alocaţie pentru o raţie de 0,500 l lapte la bucătăriile de lapte 180
Donatori de sânge 3.430
Bolnavi străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie
şi Geriatrie 6.420

                     Asistenţă socială
Cămine de batrâni şi pensionari 1.590
Cămine─spital pentru adulţi 1.850
Cămine pentru copii minori cu deficienţe şi centre de
primire minori 1.700
Cantine de ajutor social 1.510

────────────────────────────────

    *) In cazul alimentaţiei naturale, de alimentaţia nou─nascutului
       poate beneficia mama copilului.

                    Activitatea sportivă
    I. Activitatea sportivă de performanţă
                                                                   ─ lei/zi ─
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                              Plafoane maxime
                                      ─────────────────────────────────────────
          Acţiunea La cantine La restaurante
                                    (exclusiv regia) (inclusiv regia)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Competiţii sportive interne:
 ─ etapa pe localitate până la 6.300 ─
 ─ etapa judeţeană până la 8.630 până la 14.500
 ─ etapa de zona (interjudeţeană)
   şi divizia B până la 9.930 până la 16.700
 ─ etapa finală, cupe, competiţii
   cu etape direct finale, divizia
   A, superliga până la 11.170 până la 19.590
b) Cantonamente, semicantonamente
   şi tabere:
 ─ organizate de direcţiile pentru
   tineret şi sport judeţene şi a
   municipiului Bucureşti, cluburi
   şi asociaţii sportive cu sportivii
   din secţiile acestora până la 11.260 până la 20.330
 ─ organizate de Ministerul
   Tineretului şi Sportului,
   Comitetul Olimpic Român,
   Ministerul Învăţământului,
   federaţii, alte instituţii
   centrale, de direcţiile pentru
   tineret şi sport judeţene şi
   a municipiului Bucureşti, de
   cluburi şi asociaţii sportive
   cu sportivii din loturile
   olimpice şi naţionale până la 12.400 până la 21.890
c) Competiţii şi acţiuni sportive
   internaţionale:
 ─ organizate de cluburi şi
   asociaţii sportive până la 13.540 până la 24.830
 ─ organizate de Ministerul
   Tineretului şi Sportului, Comitetul
   Olimpic Roman, Ministerul
   Învăţămîntului, federaţii,
   direcţiile pentru tineret şi
   sport judeţene şi a municipiului
   Bucureşti, alte instituţii
   centrale până la 14.790 până la 26.300
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
                                                        Plafoane maxime
                                                          ─ lei/zi ─

  II. Acţiuni sportive, altele decât cele de
     performanţă:
 ─ competiţii sportive interne 2.710
 ─ cantonamente, semicantonamente şi tabere 2.870
 ─ competiţii sportive internaţionale 3.540

  III. Drepturile stabilite la pct. 19 lit. i), k), l) şi m), precum şi cele
pentru alimentaţia de efort prevăzute în Normele privind reglementarea unor
probleme financiare în activitatea sportiva, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr. 280/1994, pot fi indexate de către Ministerul Tineretului şi Sportului cu
12%, corespunzător creşterii prognozate a preţurilor la produsele alimentare.

                       Transporturi
                                                                     ─ lei/zi ─
                                                                    ───────────
1. Nave maritime de transport mărfuri şi călători, nave maritime
de cercetare, tancuri petroliere de transport fluvial, platforme
de foraj şi extracţie maritimă, nave de pescuit maritim, nave
fluviale cu propulsie de transport mărfuri şi călători, tancuri
propulsate de bunkeraj, dragi fluviale şi maritime, salande,
macarale autopropulsate şi nepropulsate, slepuri, ceamuri,
remorchere portuare şi pilotine 2.950
2. Restul navelor şi corpurilor plutitoare nespecificate la
pct. 1, nave de orice categorie pe timpul cât sunt în conservare,
pe timpul iernatului, pe timpul construcţiei şi reconstrucţiei,
în ţară 2.700
3. Scafandri 3.200


    NOTĂ:
    Nivelul alocaţiilor de hrană cuprinse în prezenta anexă poate fi depăşit, la solicitarea beneficiarilor, cu suportarea cheltuielilor de către aceştia.

    ANEXA 2

             BURSE, AJUTOARE SOCIALE ŞI ALTE DREPTURI
                   pentru elevi şi studenţi

                                                                   ─ lei/luna ─
                                                                   ─────────────
    I. Burse
1. Bursă socială pentru elevi:
  ─ clasele I─VIII 16.800
  ─ clasele IX─XII 24.650
2. Bursă de merit pentru elevi 5.950
3. Bursă de merit pentru studenţi 68.350
4. Bursă de studiu pentru studenţi 47.750
5. Bursă socială pentru studenţii din ciclul I şi II 42.900
6. Bursă de studiu pentru studenţii din ciclul de studii aprofundate 68.350
7. Bursă socială pentru studenţii din ciclul de studii aprofundate 50.400
8. Bursă pentru tinerii români din Republica Moldova şi Ucraina,
   primiţi la studii în România, pentru tinerii de origine etnică
   română şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate
   şi pentru cetăţenii străini bursieri ai statului român:
   ─ pentru elevi 53.000
   ─ pentru studenţi 68.350
   ─ pentru doctoranzi şi postuniversitari 73.800


    II. Ajutoarele sociale şi alte drepturi acordate elevilor şi studenţilor potrivit Hotărârii Guvernului nr. 657/1994, sumele alocate pentru asigurarea drepturilor copiilor din leagăne, case de copii şi instituţii de învăţământ special potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 56/1994, aprobată prin Legea nr. 146/1994, se indexează cu 10%, iar premiile acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 369/1994 se indexează cu 8%. Nivelurile absolute ale acestor drepturi vor fi stabilite de către Ministerul Învăţământului.

    ANEXA 3

                                PLAFOANELE
     în raport cu care se stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea
                   copiilor în creşe şi grădiniţe

                                                                ─ lei/lună ─
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
            Plafoanele prevăzute în Plafoanele indexate
    Hotărârea Guvernului nr. 360/1991 de la 1 aprilie 1995
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    până la 12.000 până la 155.500
   12.001 ─ 20.000 155.501 ─ 225.700
      peste 20.000 peste 225.700
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

                        ───────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016