Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 164 din 19 octombrie 2012  pentru aprobarea Normei privind asigurarea pe termen scurt, in numele si in contul statului, a riscului de neplata la extern, riscuri nonpiata (NI-ASR-07-III/0)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 164 din 19 octombrie 2012 pentru aprobarea Normei privind asigurarea pe termen scurt, in numele si in contul statului, a riscului de neplata la extern, riscuri nonpiata (NI-ASR-07-III/0)

EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 29 octombrie 2012

    În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a Normei privind asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă (NI-ASR-07-III/0) şi ţinând seama de:
    - Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;
    - Avizul de transmitere nr. 2.404 din 11 iulie 2012 întocmit de Banca de Export-Import a României EXIMBANK -- S.A.;
    - discuţiile şi propunerile formulate în şedinţa din data de 19 octombrie 2012 de către membrii Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,

    Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, întrunit în plenul şedinţei din data de 19 octombrie 2012, hotărăşte:

    ART. 1
    Se aprobă Norma privind asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă (NI-ASR-07-III/0), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    ART. 2
    La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior nr. 15.649/2007 pentru aprobarea Normelor privind derularea, în numele şi în contul statului, a activităţii de asigurare pe termen scurt a riscului de neplată la extern (cod ISO: NI-ASR-07-II/0), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 20 aprilie 2007.


         Preşedintele Comitetului Interministerial
           de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,
                       Enache Jiru


    Bucureşti, 19 octombrie 2012.
    Nr. 164.


    ANEXĂ

                                        NORMĂ
         privind asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului,
         a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă (NI-ASR-07-III/0)

    Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată*1), cu Comunicarea Comisiei Europene adresată statelor membre în temeiul articolului 93 alineatul (1) din Tratatul Comisiei Europene privind aplicarea articolelor 92 şi 93 din tratatul privind asigurarea creditului la export pe termen scurt*2), cu modificările şi completările ulterioare, cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în numele şi în contul statului*3), cu modificările şi completările ulterioare.
_________
    *1) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007.
    *2) Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 281 din 17 septembrie 1997.
    *3) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2007.


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Prezenta normă stabileşte termenii şi condiţiile în baza cărora Banca de Export - Import a României EXIMBANK - S.A. (denumită în continuare EximBank) realizează, în numele şi în contul statului, operaţiuni de asigurare a creditelor la export pe termen scurt, prin preluarea riscurilor nonpiaţă.
    (2) În baza prezentei norme, EximBank asigură, în numele şi în contul statului, pe o perioadă de asumare a riscului mai mică de 2 ani (care include durata de rambursare şi durata de fabricaţie), exporturile româneşti de bunuri şi/sau servicii cu plata pe credit. EximBank realizează aceste operaţiuni în limitele competenţelor ce i-au fost stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare.
    ART. 2
    Pentru asigurarea creditelor la export pe termen scurt, EximBank poate încheia contracte, convenţii, acorduri de reasigurare/coasigurare. Acestea se încheie pe baza aprobării Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, denumit în continuare C.I.F.G.A.
    ART. 3
    (1) Sursa de realizare a acestor operaţiuni este, potrivit art. 10 lit. b) din Legea nr. 96/2000, republicată, "Fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de export, a garanţiilor de export, a operaţiunilor de export în leasing şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale", denumit în continuare Fondul.
    (2) Fondul va putea fi angajat în limita maximă de expunere stabilită de către C.I.F.G.A.

    CAP. II
    Definiţii

    ART. 4
    În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc după cum urmează:
    1. asigurarea creditului la export - instrument financiar specific, de susţinere oficială de către stat a exportului de bunuri şi servicii, care constă în acoperirea riscurilor comerciale, politice şi de forţă majoră aferente creditelor la export;
    2. asigurarea riscului de prelivrare - asigurarea împotriva riscurilor comerciale şi politice a cheltuielilor apărute în derularea contractului de export de la data începerii asigurării, până la data vânzării bunurilor/prestării serviciilor, inclusiv posibile cheltuieli care rezultă inevitabil, direct şi în întregime, ca urmare a apariţiei riscului (cost de stocare, taxe, rambursarea tranşelor);
    3. asigurarea riscului de postlivrare - asigurarea împotriva riscurilor comerciale şi politice a datoriilor nedisputate apărute din vânzarea mărfurilor sau din prestarea serviciilor care fac obiectul asigurării, cu condiţia ca livrarea, expedierea mărfurilor ori prestarea serviciilor să se facă în cadrul perioadei de asigurare, iar facturile aferente acestora să se întocmească în perioada maximă de facturare;
    4. asigurat - exportatorul român care acordă creditul la export în baza unui contract de export;
    5. contract de export - orice contract încheiat în orice formă, obligatoriu pentru debitor şi exportator din punct de vedere juridic, având ca obiect vânzarea de bunuri sau servicii în ţări cu riscuri nonpiaţă. Vânzările încheiate cu condiţia aprobării şi vânzările în consignaţie nu sunt considerate contracte de export;
    6. credit la export - facilitate financiară care permite cumpărătorului extern să achiziţioneze bunuri/servicii de la exportatorul român şi să le achite la un anumit termen de la livrare (plata pe credit);
    7. datoria - valoarea uneia sau a mai multor facturi datorate de cumpărător conform unui contract de export care face obiectul asigurării;
    8. debitor - cumpărătorul extern (public sau privat) sau garantul acestuia, care are obligaţia de a plăti contravaloarea bunurilor/serviciilor exportate;
    9. debitor public - orice entitate care reprezintă, sub orice formă, însăşi autoritatea publică şi care nu poate fi declarată insolvabilă din punct de vedere juridic sau administrativ: fie entităţi suverane ce acţionează în numele şi cu garanţia statului (ministerul de finanţe, banca centrală, altele asemenea), fie entităţi publice subordonate (autorităţi regionale, locale ori parastatale) sau alte instituţii similare;
    10. garanţie - orice ipotecă, sarcină, gaj, garanţie personală sau orice altă garanţie reală ori personală sau altă grevare prin care se garantează obligaţiile debitorului;
    11. informaţii negative - orice eveniment care poate ajunge la cunoştinţa asiguratului şi care a condus sau poate conduce la o deteriorare a situaţiei financiare a cumpărătorului, în special neonorarea cecurilor ori cambiilor, neonorarea mandatelor de debit direct, prelungiri de cambii convenite după livrare, deteriorarea crescută a conduitei de plată, încetarea relaţiei de afaceri din motive ce ţin de bonitatea bancară a cumpărătorului, începerea procedurilor arbitrale sau judiciare de recuperare, inclusiv, dar fără a se limita la orice notificare arbitrală ori judiciară cu privire la o întârziere la plată ori la neplată a datoriilor sau o acţiune arbitrală ori judiciară împotriva debitorului, angajarea unei agenţii de recuperare sau a unui avocat în vederea recuperării datoriilor;
    12. insolvenţa - insolvenţa va fi considerată a apărea în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) procedurile de insolvenţă au fost fie iniţiate de instanţă, fie încetate de aceasta din cauza lipsei de active;
    b) planul de reorganizare a fost aprobat de instanţă;
    c) oînţelegere de plată a creanţelor a fost stabilită cu toţi creditorii în afara instanţei;
    d) executarea sarcinii asupra proprietăţii debitorului instituite de către asigurat nu a avut ca rezultat stingerea completă a datoriei;
    e) există anumite condiţii care, în alt sistem legislativ, produc efecte în mare măsură similare cu cele de mai sus;
    13. limită de credit - suma maximă a facturilor neîncasate la un moment dat şi asigurate de EximBank pe un debitor. Limita de credit stabilită pentru asigurare nu poate depăşi 85% din valoarea contractului/comenzii confirmate de export;
    14. neplata - neplata datoriei de către debitor la data scadenţei, în moneda şi la locul specificat în contractul de export;
    15. operator economic asociat - orice companie controlată de solicitant în mod direct/indirect sau care controlează solicitantul în mod direct/indirect ori care este direct/indirect controlată de aceeaşi companie ce controlează solicitantul.
    Situaţia de control poate apărea în următoarele cazuri:
    a) compania care controlează altă companie deţine în mod direct ori indirect majoritatea drepturilor de vot în cadrul acesteia (compania controlată), respectiv majoritatea indirectă a drepturilor de vot prin intermediul oricăror altor companii (controlate) sau ca urmare a acordurilor încheiate cu alţi acţionari, ori
    b) în cazul în care compania (ce deţine controlul) are dreptul de a numi sau de a revoca membrii organelor de conducere, inclusiv administratorii companiei, directorii executivi şi alte persoane deţinând funcţii similare în cadrul unei companii (controlate), ori
    c) mai mult de jumătate din membrii organelor de conducere ale companiei (controlate) fac parte din organele de conducere, incluzând administratorii, directorii executivi şi alte funcţii similare, sau din orice alte organe administrative ori persoane împuternicite ale companiei (ce deţine controlul) sau ale oricărei alte companii asociate acesteia, ori
    d) compania (care deţine controlul) poate avea o influenţă de control (decisivă) asupra conducerii altei companii;
    16. perioada de aşteptare - perioada care corespunde duratei stabilite pentru ca riscul acoperit să se materializeze, după expirarea căreia asiguratul poate să solicite despăgubirea;
    17. poliţa de asigurare - contractul încheiat între EximBank şi asigurat, prin care EximBank se obligă să plătească asiguratului, în termenii şi în condiţiile stabilite, o parte din pierderea înregistrată de acesta, ca urmare a producerii unui risc asigurat;
    18. răspundere maximă - totalul despăgubirilor care ar putea fi plătite de către EximBank ca urmare a producerii riscurilor asigurate într-o singură perioadă de asigurare;
    19. riscuri nonpiaţă - riscuri aferente debitorilor publici şi privaţi stabiliţi în ţări din afara Uniunii Europene şi în anumite ţări membre OCDE, conform Listei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta normă. Lista se completează de drept cu ţările declarate de Comisia Europeană definitiv sau temporar cu riscurinonpiaţă;
    20. vânzări de tip plată contra documente - vânzările în cazul cărora termenii de plată aplicabili prevăd că asiguratul va păstra dreptul de proprietate asupra bunurilor până la data la care va fi efectuată plata integrală către organul responsabil cu înmânarea titlurilor de proprietate către cumpărător.

    CAP. III
    Descrierea asigurării

    ART. 5
    EximBank asigură, în numele şi în contul statului, pe o perioadă de asumare a riscului mai mică de 2 ani (care include durata de rambursare şi durata de fabricaţie), creanţele rezultate din contractele de export de mărfuri generale, bunuri de larg consum şi prestări de servicii pe credit, împotriva riscurilor nonpiaţă.
    ART. 6
    Asigurarea creanţelor rezultate din contractele de export acoperă, în limita procentului asigurat, pierderile suportate de asigurat în perioada de prelivrare ori postlivrare, ca urmare a producerii unuia sau mai multor factori generatori de pierdere:
    a) Factori de natură comercială:
     (i) rezilierea arbitrară a unui contract de către un debitor, adică orice decizie arbitrară luată de un debitor de a întrerupe sau de a suspenda contractul, ori refuzul arbitrar şi nelegitim al unui debitor de a accepta bunurile/serviciile ce fac obiectul contractului de export/comenzii confirmate;
     (ii) insolvabilitatea debitorului privat sau a garantului său;
     (iii) neplata prelungită de către un debitor sau de către garantul său a unei datorii rezultate dintr-un contract.
    b) Factori de natură politică:
     (i) dificultăţi şi întârzieri în transferul banilor din ţara debitorului, ca urmare a unui moratoriu general privitor la datoria externă declarat de guvernul din ţara debitorului sau de guvernul unei terţe ţări prin intermediul căreia plata trebuie efectuată, şi care îl pun pe debitor în imposibilitatea de a rambursa total ori parţial creditul la export, adică de a achita creanţele comerciale rezultate din contractul de export;
     (ii) orice alte acţiuni ale guvernului din ţara debitorului care îl pun pe acesta în imposibilitatea de a rambursa total sau parţial creditul la export;
     (iii) orice alte acţiuni ale guvernelor străine care împiedică derularea contractului de export sau determină întârzieri în transferul banilor;
     (iv) război, război civil, revoluţii şi alte evenimente similare, în afara României, care împiedică debitorul să achite creditul la export;
     (v) toate pierderile legate de debitorii publici (măsuri sau decizii ale acestora care sunt asimilate unor intervenţii guvernamentale ce împiedică derularea contractului de export);
     (vi) toate pierderile rezultând din imposibilitatea de a institui proceduri legale în ţara debitorului, din cauza lipsei sau a proastei funcţionări a sistemului legal ori judiciar din ţara în cauză.
    c) Factori generatori de pierdere de natura forţei majore:
     (i) evenimente de tipul catastrofelor naturale, declarate şi constatate în mod oficial de autoritatea competentă din ţara debitorului (inundaţii, erupţii vulcanice, cutremure, orice fenomen de origine nucleară etc.), cu excepţia celor apărute pe teritoriul României, care îl pun pe debitor în imposibilitatea de a-şi îndeplini, total sau parţial, obligaţiile din contractul de export;
     (ii) alte evenimente asimilate forţei majore care conduc la neîndeplinirea, totală sau parţială, a obligaţiilor debitorului, aşa cum sunt stipulate în contractul de export.
    ART. 7
    (1) EximBank asigură, în numele şi în contul statului, riscurile comerciale sau pe cele de neplată a debitelor asociate cumpărătorilor guvernamentali, numai împreună cu riscurile politice, pentru toţi debitorii unui asigurat, indiferent de ţara debitorilor.
    (2) EximBank poate asigura, în numele şi în contul statului, numai riscuri politice în cazurile în care debitorii, conform contractelor de export, prezintă modalităţi de plată asiguratorii (acreditiv irevocabil şi necondiţionat, scrisori de garanţie de plată etc.).
    ART. 8
    Asigurarea nu acoperă:
    a) exportul de armament;
    b) exportul de mărfuri înscrise în Lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin EximBank*4);
________
    *4) Lista în vigoare la data aprobării prezentei norme este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

    c) contracte de export încheiate cu:
     (i) o companie asociată;
     (ii) o persoană fizică;
    d) contractele de export pentru care plata se efectuează:
     (i) înainte de expediere (plată în avans);
     (ii) prin acreditiv irevocabil confirmat de o bancă înregistrată în ţara asiguratului;
    e) următoarele pierderi:
     (i) sumele neachitate care depăşesc limita de credit stabilită;
     (ii) sumele neachitate pentru care asiguratul nu a respectat toate condiţiile care au stat la baza încheierii asigurării;
     (iii) sumele neachitate aferente livrărilor/expedierilor efectuate şi serviciilor prestate după data refuzării sau retragerii unei limite de credit pentru cumpărătorul în cauză;
     (iv) legate de livrările/expedierile efectuate şi/sau serviciile prestate în baza contractelor de export încheiate cu:
      - un cumpărător în legătură cu care a fost transmisă sau ar fi trebuit să fie transmisă o notificare a unei informaţii negative ori a unei sume cu scadenţa depăşită, dacă debitul rămâne neîncasat;
      - un cumpărător care este insolvabil sau este declarat insolvabil ori despre care asiguratul are cunoştinţă că este insolvabil;
     (v) rezultate din neîndeplinirea de către asigurat sau un terţ care acţionează în numele asiguratului a obligaţiilor şi condiţiilor contractului de export;
     (vi) rezultate din pierderea controlului asupra bunurilor, ca urmare a nerespectării de către asigurat a oricărei reguli sau practici aplicabile CAD (plată contra documente), în cazul utilizării acestei modalităţi de plată;
     (vii) rezultate din nerespectarea de către asigurat sau de către un terţ care acţionează în numele asiguratului a reglementărilor şi legilor în vigoare aplicabile contractului de export ori pentru care asiguratul nu are licenţa necesară;
     (viii) dobânzi pentru întârzieri în efectuarea plăţii, penalizări.
    ART. 9
    (1) Procentul asigurat este de maximum 85% din valoarea limitei de credit stabilite.
    (2) Procentul poate fi majorat sau diminuat în funcţie de rezultatul analizei riscurilor şi de oportunitatea asigurării lor.
    (3) Procentul asigurat nu se poate reduce sub 50% şi nici majora peste 95%.
    ART. 10
    (1) Dacă solicitantul/asiguratul are interese în firma debitoare, asigurarea poate fi refuzată sau procentul poate fi diminuat proporţional cu partea independentă, dar nu sub 50%.
    (2) Dacă se asigură numai riscul politic, prevederile de la alin. (1) nu se aplică.
    ART. 11
    (1) Poliţele de asigurare sunt formate din: condiţiile generale de asigurare aplicabile în general tuturor tranzacţiilor de acest tip, lista condiţiilor specifice, ataşată fiecărei poliţe încheiate şi, acolo unde este cazul, clauze adiţionale. Orice acte adiţionale încheiate ulterior fac parte integrantă din poliţa de asigurare.
    (2) Poliţele de asigurare se încheie în lei sau în valută liber convertibilă.

    CAP. IV
    Criterii de eligibilitate

    ART. 12
    Pentru acordarea asigurării este necesar a fi îndeplinite cumulativ criteriile de eligibilitate de mai jos, la data înregistrării cererii de asigurare, însoţită de documentaţia completă:
    a) exportatorul este persoană juridică română legal constituită;
    b) împotriva exportatorului nu a fost instituită procedura judiciară a insolvenţei, conform legislaţiei în vigoare;
    c) exportatorul nu înregistrează datorii restante către bugetul general consolidat al statului, al căror mod de plată nu a fost reglementat (convenţii de eşalonare, amânare, compensare, cereri de rambursare/compensare TVA depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru sume ce acoperă valoarea datoriilor restante etc.). În cazul în care la data depunerii cererii de asigurare criteriul nu este îndeplinit, se poate accepta îndeplinirea acestuia până cel târziu la data intrării în vigoare a poliţei de asigurare. În această situaţie, solicitantul va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere referitoare la achitarea datoriilor la buget, iar aprobarea va conţine condiţii specifice privind intrarea în vigoare a poliţei de asigurare;
    d) exportatorul nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cu EximBank.

    CAP. V
    Documentaţia, analiza şi aprobarea solicitării de asigurare

    ART. 13
    Solicitantul depune la EximBank cererea de asigurare completată, însoţită de documentele necesare analizei solicitării.
    ART. 14
    (1) EximBank analizează solicitarea de asigurare, potrivit reglementărilor proprii, pe următoarele coordonate:
    a) riscul de neplată din partea debitorului extern;
    b) riscurile asociate tranzacţiei de export;
    c) riscurile asociate ţării de destinaţie a exportului;
    d) alte elemente relevante pentru acordarea asigurării.
    (2) EximBank are dreptul să solicite informaţii suplimentare în situaţia în care elementele cuprinse în cererea de asigurare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea termenilor şi condiţiilor specifice ale operaţiunii de asigurare.
    ART. 15
    (1) În funcţie de caracteristicile fiecărei tranzacţii pentru care s-a solicitat asigurarea (termenii şi condiţiile de livrare şi de plată) şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei, EximBank stabileşte termenii şi condiţiile specifice de asigurare referitoare la riscurile acoperite, limita de credit, perioada maximă de credit, procent asigurat, alte condiţii specifice de asigurare.
    (2) Limita de credit solicitată poate fi acceptată în totalitate, acceptată parţial sau refuzată, în funcţie de informaţiile deţinute la momentul analizei (inclusiv cele transmise de către reasigurător, dacă este cazul) şi de rezultatul acesteia. Decizia privind refuzarea limitei de credit aparţine C.I.F.G.A. Refuzul şi motivele acestuia vor fi comunicate în scris solicitantului de către EximBank.
    ART. 16
    (1) În situaţia în care tranzacţia de export pentru care se solicită asigurare este în stadiu incipient, EximBank poate emite o promisiune de asigurare, valabilă 6 luni de la data emiterii.
    (2) Contractele de export introduse de asigurat ulterior încheierii poliţei de asigurare pot fi asigurate în cadrul aceleiaşi poliţe, pe baza cererii transmise de asigurat la EximBank.
    ART. 17
    Încheierea poliţelor de asigurare şi a promisiunilor de asigurare se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A.
    ART. 18
    (1) EximBank monitorizează poliţele de asigurare emise, prin acţiuni şi operaţiuni specifice, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora.
    (2) Pe parcursul etapei de monitorizare a poliţelor de asigurare se pot diminua sau retrage limita/limitele de credit aferente unui/unor debitor(i). În acest caz, EximBank poate propune reducerea ori retragerea unei/unor limite de credit, pe baza informaţiilor despre debitor sau despre ţara acestuia.
    (3) C.I.F.G.A. aprobă reducerea, retragerea sau suspendarea unei limite de credit, indiferent de valoarea acesteia, pentru limitarea cât mai grabnică a riscului asigurat. EximBank va aduce la cunoştinţa asiguratului decizia C.I.F.G.A.

    CAP. VI
    Despăgubiri/Recuperări

    ART. 19
    (1) Asiguratul are dreptul la plata despăgubirii în termenii şi în condiţiile prevăzute în poliţa de asigurare, după expirarea perioadei de aşteptare.
    (2) În cazul unei dispute apărute în legătură cu datoria, asigurarea este suspendată până la soluţionarea disputei în favoarea asiguratului printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrară definitivă, obligatorie pentru ambele părţi şi după încuviinţarea executării hotărârii în ţara debitorului.
    (3) Plata despăgubirii se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A.
    ART. 20
    Odată cu plata despăgubirii, EximBank se subrogă, proporţional cu despăgubirea plătită, în drepturile, acţiunile şi garanţiile asiguratului faţă de debitorul extern. EximBank va întreprinde toate demersurile necesare pentru recuperarea, de la debitorul extern, a sumelor plătite din fondurile statului.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale

    ART. 21
    În scopul aplicării prezentei norme, EximBank elaborează proceduri care se supun aprobării C.I.F.G.A.


    ANEXA 1
    la normă

                            LISTA
                  ţărilor cu riscuri nonpiaţă

    Ţările cu riscuri nonpiaţă sunt toate ţările care nu sunt înscrise în tabelul următor:

┌──────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐
│ Uniunea Europeană │ State membre ale Organizaţiei pentru │
│ │Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Austria │Australia │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Belgia │Canada │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Bulgaria │Islanda │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Cipru │Japonia │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Danemarca │Noua Zeelandă │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Estonia │Norvegia │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Finlanda │Elveţia │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Franţa │Statele Unite ale Americii │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Germania │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Grecia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Irlanda │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Italia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Letonia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Lituania │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Luxemburg │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Malta │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Olanda │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Polonia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Portugalia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Slovacia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Slovenia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Spania │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Suedia │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Ungaria │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Regatul Unit al Marii Britanii│ │
│şi al Irlandei de Nord │ │
└──────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘


    Prezenta listă se revizuieşte ca urmare a deciziilor Comisiei Europene care sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

                 _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016