Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 161 din 13 februarie 2008  pentru modificarea si completarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin   Hotararea Guvernului nr. 1.226/2007     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 161 din 13 februarie 2008 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.226/2007

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 19 februarie 2008
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. I
Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptãrii/aprobãrii, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.226/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 25, dupã litera g) se introduc trei noi litere, literele h)-j), cu urmãtorul cuprins:
"h) Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii - în situaţia în care obţinerea avizului este obligatorie, potrivit prevederilor <>Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, precum şi potrivit altor dispoziţii legale în domeniu;
i) Consiliul Economic şi Social - în situaţia în care obţinerea avizului acestuia este obligatorie, potrivit prevederilor <>Legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi potrivit altor dispoziţii legale în domeniu;
j) Consiliul Superior al Magistraturii - în situaţia în care obţinerea avizului acestuia este obligatorie, potrivit prevederilor <>Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi potrivit altor dispoziţii legale în domeniu."
2. La articolul 33, alineatele (7) şi (10) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"(7) Proiectele de acte normative se transmit Ministerului Justiţiei în original, împreunã cu o copie, numai dupã obţinerea tuturor avizelor autoritãţilor publice interesate în aplicare. Ministerul Justiţiei avizeazã proiectele exclusiv din punctul de vedere al legalitãţii, încheind operaţiunile din etapa de avizare interministerialã. Proiectele de acte normative vor fi însoţite de toate documentele necesare, inclusiv de tabelul de concordanţã şi de tabelul comparativ, dacã este cazul.
...............................................................
(10) În situaţia în care Ministerul Justiţiei, Departamentul pentru Afaceri Europene sau Ministerul Economiei şi Finanţelor avizeazã proiectul de act normativ cu observaţii, iniţiatorul elaboreazã o notã justificativã care cuprinde modalitatea însuşirii sau, dupã caz, argumentele care au condus la neînsuşirea observaţiilor. O copie a notei justificative se transmite de iniţiator instituţiei care a avizat proiectul cu observaţii."
3. Dupã articolul 33 se introduc douã noi articole, articolele 33^1 şi 33^2, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 33^1. - Dupã finalizarea procesului de avizare interministerialã a proiectului de document de politici publice sau, dupã caz, a proiectului de act normativ, în condiţiile prevãzute la art. 33, forma finalã însoţitã, dacã este cazul, de observaţiile instituţiilor avizatoare şi de nota justificativã privind nepreluarea acestora se transmite Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Consiliului Economic şi Social şi/sau Consiliului Superior al Magistraturii, dupã caz, în vederea obţinerii avizelor cerute de lege, potrivit art. 25 lit. e), f), h), i) şi j).
Art. 33^2. - Dupã obţinerea avizelor instituţiilor prevãzute la art. 33^1, iniţiatorul va transmite Secretariatului General al Guvernului forma finalã a proiectului de document de politici publice sau, dupã caz, a proiectului de act normativ, însoţit de eventualele observaţii ale tuturor instituţiilor avizatoare, precum şi de nota justificativã privind nepreluarea acestora, dacã este cazul."
4. La articolul 34, alineatele (5) şi (6) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"(5) Proiectele de acte normative pentru care, potrivit legii, este necesar avizul Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Consiliului Economic şi Social şi/sau al Consiliului Superior al Magistraturii se transmit Secretariatului General al Guvernului numai dupã obţinerea acestor avize de cãtre iniţiator.
(6) Pentru proiectele de acte normative, Secretariatul General al Guvernului solicitã de îndatã avizul Consiliului Legislativ, ce urmeazã sã fie emis potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de:
a) 24 de ore pentru proiectele de ordonanţe de urgenţã;
b) 2 zile pentru proiectele de legi care urmeazã sã fie transmise Parlamentului cu solicitarea dezbaterii în procedurã de urgenţã;
c) 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative."
5. La articolul 34, alineatul (7) se abrogã.
6. La articolul 36 alineatul (1), literele b) şi c) se abrogã.
7. La articolul 38, dupã litera c) se introduce o nouã literã, litera c^1) , cu urmãtorul cuprins:
"c^1) avizul Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Consiliului Economic şi Social şi/sau al Consiliului Superior al Magistraturii, dupã caz;".
8. La articolul 38, dupã litera g) se introduce o nouã literã, litera g^1), cu urmãtorul cuprins:
"g^1) observaţiile instituţiilor avizatoare şi nota justificativã privind nepreluarea acestora;".
9. Articolul 47 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 47. - (1) Proiectele de acte normative cãrora li s-au adus modificãri de fond ca urmare a discutãrii şi adoptãrii lor în şedinţa Guvernului vor fi supuse unei noi avizãri a Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Consiliului Economic şi Social şi/sau al Consiliului Superior al Magistraturii, dupã caz. În situaţia în care, ca urmare a noii avizãri de cãtre aceste autoritãţi, este necesarã operarea unor modificãri de fond ori avizul respectiv este negativ, proiectul de act normativ va fi repus în mod obligatoriu pe agenda de lucru a şedinţei Guvernului.
(2) Repunerea pe agenda de lucru a şedinţei Guvernului este obligatorie şi în cazul proiectelor de acte normative adoptate potrivit art. 44, dacã:
a) acceptarea ulterioarã a observaţiilor cuprinse în documentele prevãzute la art. 36 alin. (1) determinã modificãri de fond ale proiectului;
b) avizul Consiliului Legislativ, Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei, Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Consiliului Economic şi Social şi/sau al Consiliului Superior al Magistraturii sunt negative, dupã transmiterea de cãtre iniţiator a punctului sãu de vedere la Secretariatul General al Guvernului.
(3) În toate cazurile, dacã ulterior adoptãrii iniţiatorul solicitã operarea altor modificãri care nu au fost aprobate de Guvern, Secretariatul General al Guvernului are obligaţia sã repunã respectivul proiect de act normativ pe agenda de lucru."
ART. II
<>Hotãrârea Guvernului nr. 1.226/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptãrii/aprobãrii, cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta hotãrâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouã numerotare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
--------------
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan

Ministrul interimar al justiţiei,
Teodor Viorel Meleşcanu

Bucureşti, 13 februarie 2008.
Nr. 161.

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016