Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor <>art. 6 alin. (3) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 983/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în data de 16 decembrie 2009, hotãrãşte: ART. 1 Se aprobã formularele de raport anual pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR), persoane fizice şi juridice, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2. ART. 2 Auditorii financiari, persoane fizice, membri ai CAFR, care au obţinut venituri din activitãţi de audit financiar/statutar, audit intern şi/sau alte activitãţi în calitate de auditor financiar ca urmare a încheierii unor contracte în aceastã calitate, vor transmite CAFR raportul anual, prin completarea formularului prevãzut în anexa nr. 1 - Raport anual privind activitatea desfãşuratã - persoane fizice. ART. 3 Auditorii financiari, persoane juridice, membri ai CAFR, care au obţinut venituri din activitãţi de audit financiar/statutar, audit intern şi/sau alte activitãţi în calitate de auditor financiar ca urmare a încheierii unor contracte în aceastã calitate, vor transmite CAFR raportul anual, prin completarea formularului prevãzut în anexa nr. 2 - Raport anual privind activitatea desfãşuratã - persoane juridice. ART. 4 Prezenta hotãrâre se aplicã pentru anul de raportare 2009. Anexele A3 şi A4 la <>Hotãrârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 75/2006 pentru modificarea formularelor de raport anual prevãzute în Normele privind procedurile de control al calitãţii auditului financiar, aprobate prin <>Hotãrârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 11/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2007, se abrogã. Anexele A1 şi A2 la <>Hotãrârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 75/2006 devin anexele nr. 3 şi 4 la prezenta hotãrâre. ART. 5 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 6 Departamentul de servicii pentru membri va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotãrâri. ART. 7 Prezenta hotãrâre se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Ion Mihãilescu Bucureşti, 1 februarie 2010. Nr. 156. ANEXA 1 RAPORT ANUAL privind activitatea desfãşuratã - persoane fizice Acest raport se referã la activitatea desfãşuratã în cursul anului ....................... de cãtre auditorul financiar, persoanã fizicã, ...................................... Nr. carnetului ................................ Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) solicitã raportul anual în vederea monitorizãrii activitãţii desfãşurate de cãtre membrii sãi.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ CONFIRMĂRI ŞI ANGAJAMENTE │
│ Dacã nu puteţi sã declaraţi unul sau mai multe dintre urmãtoarele puncte, vã│
│rugãm sã tãiaţi şi sã includeţi o prezentare detaliatã a motivelor pentru care│
│nu puteţi sã faceţi declaraţia respectivã. │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ÎNREGISTRARE │
│ 1. Confirm cã îndeplinesc condiţiile legale pentru exercitarea independentã │
│a profesiei, ca auditor financiar activ. Confirm cã sunt în concordanţã cu │
│reglementãrile legale în vigoare. │
│ 2. Confirm cã am stabilit şi am aplicat procedurile necesare pentru ca eu, │
│angajaţii, colaboratorii şi/sau subcontractanţii sã putem desfãşura, într-un │
│mod competent, activitãţi de audit financiar, audit intern şi/sau orice alte │
│activitãţi în calitate de auditor financiar. │
│ 3. Confirm cã am notificat CAFR, în mod prompt, toate modificãrile de │
│circumstanţe apãrute. │
│ 4. Îmi asum responsabilitatea cã activitatea mea, a angajaţilor, colabora- │
│torilor şi subcontractorilor se va desfãşura în permanenţã în conformitate cu │
│reglementãrile legale în vigoare. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
SEMNĂTURI Subsemnatul certific în deplinã cunoştinţã de cauzã cã angajamentele, confirmãrile şi informaţiile conţinute în acest raport reprezintã o declaraţie adevãratã şi corectã privind circumstanţele în care îmi desfãşor activitatea. Semnãtura auditorului financiar .................... L.S. [SIGLA*] membru CAFR Data completãrii .............................-------------- NOTĂ(CTCE) *) Sigla se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 168 din 16 martie 2010 la pagina 2 (a se vedea imaginea asociatã). Informaţii generale privind completarea formularului Vã rugãm ca la completare sã adãugaţi orice explicaţii sau note direct pe acest formular. Dacã spaţiul nu este suficient, ataşaţi pagini suplimentare şi menţionaţi pe formular acest lucru, notând numãrul de pagini adãugate. În anumite circumstanţe, formularul cere ataşarea unor declaraţii care sã conţinã informaţii suplimentare. Acolo unde astfel de informaţii au fost oferite CAFR într-un formular anterior, iar circumstanţele nu s-au schimbat de la acea datã, ataşaţi copia acelei declaraţii. Acolo unde se cer rãspunsuri de tipul DA, NU sau NICIUNA, încercuiţi opţiunea adecvatã. A. Date de identificare Secţiunea A conţine date relativ constante. Membrii CAFR sunt obligaţi sã notifice acesteia, în termenul legal prevãzut în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 983/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, orice modificãri intervenite. A.1. Identificarea persoanei fizice
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Numele şi prenumele auditorului financiar: │
│ Adresa: │
│ Telefon fix şi mobil: │
│ Fax: │
│ Cod numeric personal/Cod fiscal: │
│ E-mail: │
│ Numãrul certificatului de auditor financiar: │
│ Societatea/Instituţia unde se desfãşoarã activitatea de bazã: │
│ Funcţia: │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
A.2. Auditorii financiari care desfãşoarã activitate în numele şi în contul dvs. (angajaţi, cu excepţia subcontractorilor şi colaboratorilor, care se vor declara la subsecţiunea B.1)
┌────┬───────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ Numele şi prenumele │ Nr. carnetului │
│crt.│ │ │
├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 1. │ │ │
├────┼───────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│ 2. │ │ │
└────┴───────────────────────────────────┴───────────────────────┘
B. Colaborare cu auditori financiari, diverşi experţi
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│Aţi colaborat în elaborarea lucrãrilor cu alţi auditori financiari,│ │
│persoane fizice sau juridice, ori diverşi experţi? │ DA/NU │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
Dacã NU, vã rugãm sã treceţi la secţiunea C. Dacã DA, se vor menţiona: B.1. Activitate cu utilizare de subcontractanţi sau colaboratori - auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │Numele/Denumirea subcontractantului/│Nr. carnetului/│ Onorariul acordat │
│crt.│ colaboratorului │ autorizaţiei │conform contractului│
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.2. Activitate în calitate de subcontractant sau colaborator - auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Numele/Denumirea contractorului │Nr. carnetului/│ Onorariul obţinut │
│crt.│ principal │ autorizaţiei │conform contractului│
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.3. Contracte comune - auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Numele/Denumirea partenerului │Nr. carnetului/│ Onorariul │
│crt.│ │ autorizaţiei │ repartizat │
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.4. Colaborare cu experţi
┌────┬───────────────────────────┬───────────┬─────────────────────────────────┐
│Nr. │ Numele/ │ │ │
│crt.│ Denumirea expertului │ Calitatea │ Organismul profesional al cãrui │
│ │ │ │ membru este (dupã caz) │
├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤
│ 2. │ │ │ │
└────┴───────────────────────────┴───────────┴─────────────────────────────────┘
C. Clienţi şi onorarii obţinute Informaţii generale privind completarea secţiunii Secţiunea C trebuie completatã cu informaţiile valabile la data de 31 decembrie a anului pentru care se întocmeşte raportul anual. În cadrul acesteia trebuie sã declaraţi doar societãţile-client pentru care au fost prestate activitãţi în calitate de auditor financiar. Societãţile-client care fac parte dintr-un grup trebuie sã fie tratate ca un singur client, dacã auditaţi întregul grup. Vã rugãm, menţionaţi în subsecţiunea C.1 numãrul de clienţi pentru care s-au prestat servicii în anul pentru care se raporteazã, cu excepţia misiunilor de audit financiar/statutar, pentru care raportarea se face doar în anul în care se emite raportul de audit. C.1. Numãr de clienţi
┌────────────────────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐
│ │ Entitãţi de │ │
│ Activitatea │ interes public**)│ Alte entitãţi │
│ ├──────────────────┼─────────────────┤
│ │ Nr. contracte │ Nr. contracte │
│ ├─────────┬────────┼────────┬────────┤
│ │ C.P.*) │ S*) │ C.P.*) │ S*) │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit financiar, din care: │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│ - Audit statutar │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit intern │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Revizuirea situaţiilor financiare │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit cu scop special │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Proceduri convenite │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Servicii de compilare a situaţiilor │ │ │ │ │
│financiare │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Consultanţã │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Alte activitãţi │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Total │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┴────────┴────────┴────────┤
│Cursuri de pregãtire profesionalã │ DA/NU │
└────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘
-------- *) C.P. înseamnã clienţi unde firma de audit este contractant principal. S înseamnã clienţi unde sunteţi subcontractant sau colaborator. **) Entitãţi de interes public:
┌──────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┬────────────┬─────────┐
│ Situaţia clienţilor (C.P.) de interes public │ Audit │ Audit │ │ Scop │Proceduri│ │ │
│ la data de 31.12. ........... (anul) │statutar│intern │Revizuire│special│convenite│Consultanţã │Compilare│
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1. Societãţi reglementate şi supravegheate de │ │ │ │ │ │ │ │
│Banca Naţionalã a României (instituţii de │ │ │ │ │ │ │ │
│credit): │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.1. Bãnci: │ │ │ │ │ │ │ │
│- din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.2. Cooperative de credit │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.3. Instituţii financiare nebancare │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│2. Societãţi reglementate şi supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │
│de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor - │ │ │ │ │ │ │ │
│societãţi de asigurare şi reasigurare: │ │ │ │ │ │ │ │
│- din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│3. Instituţii reglementate şi supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │
│de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare***)│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│4. Companii şi societãţi naţionale │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│5. Societãţi comerciale ale cãror valori │ │ │ │ │ │ │ │
│mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o │ │ │ │ │ │ │ │
│piaţã reglementatã: │ │ │ │ │ │ │ │
│- piaţa principalã (BVB); │ │ │ │ │ │ │ │
│- piaţa alternativã de tranzacţionare (RASDAQ)│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│6. Persoane juridice care aparţin unui grup de│ │ │ │ │ │ │ │
│societãţi şi intrã în perimetrul de consolidare │ │ │ │ │ │ │
│de cãtre o societatemamã care aplicã Standarde│ │ │ │ │ │ │ │
│Internaţionale de Raportare Financiarã (IFRS) │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│7. Persoane juridice, altele decât cele │ │ │ │ │ │ │ │
│prevãzute la pct. 1-6, care beneficiazã │ │ │ │ │ │ │ │
│de împrumuturi nerambursabile sau cu │ │ │ │ │ │ │ │
│garanţia statului │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│TOTAL GENERAL: │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┴────────────┴─────────┘
-------- *** Aceste entitãţi conform clasificãrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt: intermediari care presteazã servicii de investiţii financiare în România, agenţi, traderi, consultanţi de investiţii, societãţi de administrare a investiţiilor, fonduri deschise de investiţii, societãţi de investiţii, fonduri închise de investiţii, societãţi de investiţii de tip închis, depozitari, operatori de piaţã, operatori de sistem, reprezentanţi ai compartimentului de control intern, administratori speciali, lichidatori, evaluatori/experţi independenţi, investitori calificaţi, entitãţi care efectueazã operaţii posttranzacţionare. C.2. Veniturile obţinute în calitate de auditor financiar C.2 a) Venitul din misiunile de audit al situaţiilor financiare Totalul onorariilor contractate din desfãşurarea activitãţii de audit financiar/statutar se raporteazã integral în anul în care s-a emis raportul de audit. Pentru calculul cotizaţiei variabile se va ţine cont şi de onorariul mediu orar calculat ca urmare a inspecţiilor de calitate efectuate în exerciţiul anterior, publicate pe site-ul CAFR la începutul fiecãrui an (baza de calcul al cotizaţiilor variabile pentru misiunile de audit financiar, conform <>Hotãrârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 140/2009 privind aprobarea cotizaţiilor şi tarifelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România şi pentru stagiarii în activitatea de audit financiar).
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Situaţia misiunilor de audit al situaţiilor financiare finalizate │
├──────────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────────────┤
│Indicativ client (CP) │ Onorarii │ Numãr │ │
│ │ (conform │ de ore │ Onorarii cedate │
│ │ contractului) │ planificate │ subcontractorilor │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C1 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C2 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C3 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C4 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C5 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C6 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C7 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C8 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C9 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C10 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ ....... │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ TOTAL: │ │ xxxxxxxxxxxxx │ │
└──────────────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────────────────┘
C.2 b) Venitul din alte activitãţi Totalul onorariilor obţinute din desfãşurarea celorlalte activitãţi angajate în calitate de auditor financiar, pentru perioada de raportare, se obţine prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fãrã TVA), mai puţin sumele ce au fost cedate subcontractorilor şi colaboratorilor, membri ai CAFR, cu obligaţia menţionãrii lor în subsecţiunea B.1.
Venituri din alte activitãţi - lei -
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 1 - Audit intern │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2 - Revizuirea situaţiilor financiare │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3 - Audit cu scop special │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4 - Proceduri convenite │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 5 - Servicii de compilare a situaţiilor financiare │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 6 - Consultanţã │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 7 - Cursuri de pregãtire profesionalã │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 8 - Alte activitãţi │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ Total venituri obţinute din alte activitãţi: │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D. Criterii de autoevaluare a independenţei, competenţei şi a calitãţii activitãţii D.1. Independenţã
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ a) Aţi stabilit şi aplicat proceduri privind asigurarea respectãrii │
│de cãtre dvs., angajaţii, subcontractanţii şi colaboratorii dvs. a │ DA/NU │
│principiilor de confidenţialitate şi independenţã, aşa cum sunt │ │
│menţionate în Codul privind conduita eticã şi profesionalã? │ │
│ b) Deţineţi dvs. sau persoanele implicate în activitãţile dvs. o │ │
│influenţã notabilã asupra unei alte societãţi ori o altã societate │ │
│deţine o influenţã notabilã asupra dvs. sau asupra persoanelor │ DA/NU │
│implicate în activitãţile dvs.? Dacã "DA", care este obiectul │ │
│principal de activitate al acestei societãţi? │ │
│ c) Este ameninţatã independenţa dvs. de unul sau mai mulţi dintre │ │
│urmãtorii factori: │ │
│ (i) dependenţã financiarã faţã de un client? │ DA/NU │
│ (ii) relaţii personale sau familiale? │ DA/NU │
│ (iii) participaţii la fonduri mutuale ce au investit într-un │ │
│client? │ DA/NU │
│ (iv) implicare ca administrator de fonduri al unui client? │ DA/NU │
│ (v) interese de afaceri comune cu clienţii? │ DA/NU │
│ d) Aţi stabilit şi urmat proceduri pentru: │ │
│ (i) a împiedica orice persoanã sã aibã o influenţã ce ar putea │ │
│sã afecteze independenţa sau integritatea în cadrul activitãţilor │ │
│desfãşurate? │ DA/NU │
│ (ii) a asigura faptul cã independenţa sau capacitatea de a │ │
│efectua activitate în mod corespunzãtor sunt luate în considerare │ │
│şi înregistrate înaintea încheierii contractului? │ DA/NU │
│ Dacã se rãspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b), cu "DA" │ │
│la una dintre întrebãrile de la lit. c) sau cu "NU" la una dintre │ │
│întrebãrile de la lit. d), vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie care │ │
│sã clarifice situaţia şi prezentaţi orice alte mãsuri de protecţie │ │
│adoptate de dvs. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.2. Reputaţie moralã şi profesionalã
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│a) Aţi stabilit şi urmat proceduri pentru a vã asigura cã dvs., │ │
│ca auditor financiar, precum şi persoanele implicate în activitã- │ │
│ţile dvs. aveţi o reputaţie profesionalã şi moralã adecvatã? │ DA/NU │
│ b) Existã aspecte în ceea ce vã priveşte pe dvs. sau persoanele │ │
│implicate în activitãţile dvs. care sã ridice semne de întrebare │ │
│asupra bunei reputaţii profesionale şi morale? │ DA/NU │
│ c) Dacã "DA", a luat CAFR cunoştinţã de aspectele respective? │ DA/NU │
│ Dacã se rãspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b) sau cu │ │
│"NU" la lit. c), vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie explicativã. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.3. Asigurare profesionalã şi reclamaţii
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ a) Aţi fost asigurat profesional pentru riscul din audit finan- │ DA/NU │
│ciar, audit intern şi/sau riscul din alte activitãţi exercitate în │ │
│calitate de auditor financiar, pe perioada de raportare, conform │ │
│cerinţelor CAFR? │ │
│ b) Privind activitatea desfãşuratã, aţi primit reclamaţii care nu │ DA/NU │
│au fost rezolvate sau care ar putea sã rãmânã nerezolvate de la │ NICIUNA │
│ultimul raport anual sau de la înregistrare (dacã prezentul este │ │
│primul raport anual)? (Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu s-au primit │ │
│reclamaţii). │ │
│ Dacã rãspundeţi cu "NU" la lit. a) sau cu "DA" la lit. b), vã │ │
│rugãm sã oferiţi informaţii suplimentare. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.4. Competenţã în audit
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ a) Aplicaţi procedurile minimale de audit? │ DA/NU │
│ b) Utilizaţi o listã de verificare a prezentãrii conturilor │ │
│actualizatã? │ DA/NU │
│ c) Utilizaţi o documentaţie adecvatã acolo unde angajamentul │ │
│presupune utilizarea unor experţi? │ DA/NU │
│(Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu aţi avut niciun client care sã │ NICIUNA │
│necesite utilizarea acestora.) │ │
│ d) (i) Dvs. şi angajaţii care sunt auditori financiari aţi │ │
│efectuat orele de pregãtire profesionalã continuã structurate şi │ DA/NU │
│nestructurate, conform normelor emise de CAFR? Dacã rãspundeţi cu │ │
│"DA", vã rugãm sã specificaţi perioada şi organizatorul............│ │
│.......... (Departamentul admitere pregãtire continuã şi stagiari).│ │
│ (ii) Existã o pregãtire adecvatã pentru angajamentele │ DA/NU │
│specializate? (Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu aveţi clienţi de │ NICIUNA │
│acest tip.) │ │
│ (iii) Pãstraţi evidenţe privind procesul de pregãtire profesionalã│ │
│continuã? │ DA/NU │
│ Dacã rãspundeţi cu "NU" la oricare dintre întrebãrile de mai sus, │ │
│vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie oferind detalii despre cum este │ │
│menţinutã şi ţinutã evidenţa competenţei individuale. Dacã │ │
│rãspundeţi cu "DA" la lit. c), vã rugãm sã vã asiguraţi cã aţi │ │
│completat secţiunea B4. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
E. Alte informaţii
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ a) Sunteţi membru al altor organisme profesionale de profil din │ │
│ţarã şi/sau din strãinãtate? (Dacã se rãspunde cu "DA", vã rugãm │ DA/NU │
│sã menţionaţi aceste organisme..................................) │ │
│ b) Aţi intrat în posesia tuturor numerelor revistei CAFR "Audit │ │
│financiar"? (Dacã "NU", vã rugãm sã menţionaţi numerele revistei │ DA/NU │
│pe care nu le deţineţi...........................................) │ │
│ c) Avansul la cotizaţia variabilã aferentã prezentului raport │ │
│anual (calculatã pentru onorariile facturate pentru semestrul I al │ │
│anului de raportare) a fost achitat cu (tip document).............,│ │
│(numãr document)................., (datã document)................ │ │
│ d) Cotizaţia fixã pentru dvs. aferentã anului urmãtor celui de │ │
│raportare a fost achitat cu (tip document)............, (numãr │ │
│document)................, (datã document)........................ │ │
│ e) Diferenţa de cotizaţie variabilã aferentã prezentului raport │ │
│anual a fost achitatã cu (tip document)................, (numãr │ │
│document)..............., (datã document)......................... │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
PROCEDURĂ DE VERIFICARE: Înainte de a expedia formularul completat, vã rugãm sã revedeţi toate secţiunile, pentru a vã asigura cã raportul este complet şi corect. Corecturile şi corespondenţa ulterioarã sunt costisitoare. Pasul 1. Verificaţi dacã aţi completat toate secţiunile. Pasul 2. Verificaţi dacã angajamentele şi confirmãrile de pe prima paginã au fost citite şi semnate de persoana(ele) potrivitã(e). Pasul 3. Asiguraţi-vã cã toate valorile monetare sunt exprimate în lei. Pasul 4. Verificaţi dacã aţi ataşat la raport toate declaraţiile cerute, acolo unde este cazul. Pasul 5. Pãstraţi o copie a raportului şi a oricãror declaraţii împreunã cu datele primare utilizate pentru compilarea acestuia. Pasul 6. Asiguraţi-vã cã trimiteţi CAFR toate paginile completate ale formularului, împreunã cu orice declaraţii cerute. Pasul 7. Vã rugãm sã anexaţi urmãtoarele documente: a) o copie a contractului de asigurare pentru risc profesional aferent perioadei de raportare, inclusiv a documentului/documentelor de platã a primei/primelor de asigurare; b) copii ale documentelor care atestã îndeplinirea obligaţiilor de cãtre toţi auditorii financiari asociaţi/acţionari, administratori sau angajaţi, privind cele 20 de ore de pregãtire profesionalã continuã structuratã, în cazul în care v-au fost eliberate; c) copii ale documentelor care atestã îndeplinirea obligaţiilor de cãtre toţi auditorii financiari asociaţi/acţionari, administratori sau angajaţi, privind cele 20 de ore de pregãtire profesionalã continuã nestructuratã, în cazul în care v-au fost eliberate. VĂ MULŢUMIM CĂ AŢI COMPLETAT ACEST FORMULAR. ANEXA 2 RAPORT ANUAL privind activitatea desfãşuratã - persoane juridice Acest raport se referã la activitatea desfãşuratã în cursul anului .................. de cãtre auditorul financiar, persoanã juridicã ................................. . Nr. autorizaţiei ....... Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) solicitã raportul anual în vederea monitorizãrii activitãţii desfãşurate de cãtre membrii sãi.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ CONFIRMĂRI ŞI ANGAJAMENTE │
│ Dacã nu puteţi sã declaraţi unul sau mai multe dintre urmãtoarele puncte, vã│
│rugãm sã tãiaţi şi sã includeţi o prezentare detaliatã a motivelor pentru care│
│nu puteţi sã faceţi declaraţia respectivã. │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ ÎNREGISTRARE │
│ 1. Confirm cã structura acţionariatului şi controlul firmei sunt în │
│concordanţã cu reglementãrile legale în vigoare. │
│ 2. Confirm cã firma a stabilit şi a aplicat procedurile necesare pentru ca │
│auditorii financiari asociaţi, angajaţi, colaboratori şi/sau subcontractanţi │
│care desfãşoarã activitãţi de audit financiar, audit intern şi alte activitãţi│
│în calitate de auditor financiar sã fie şi sã continue sã fie competenţi │
│pentru a desfãşura activitãţile mai sus menţionate pentru care sunt │
│responsabili. │
│ 3. Confirm cã am notificat CAFR, în mod prompt, toate modificãrile de │
│circumstanţe apãrute. │
│ 4. Îmi iau angajamentul cã activitatea firmei se va desfãşura în │
│permanenţã în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare. │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
SEMNĂTURI Subsemnatul certific în deplinã cunoştinţã de cauzã cã angajamentele, confirmãrile şi informaţiile conţinute în acest raport reprezintã o declaraţie adevãratã şi corectã privind circumstanţele în care firma îşi desfãşoarã activitatea. Numele reprezentantului firmei de audit ........................ L.S. Semnãtura reprezentantului firmei de audit ..................... [SIGLA*] membru CAFR Data completãrii .............................-------------- NOTĂ(CTCE) *) Sigla se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 168 din 16 martie 2010 la pagina 8 (a se vedea imaginea asociatã). Informaţii generale privind completarea formularului Vã rugãm ca la completare sã adãugaţi orice explicaţii sau note direct pe acest formular. Dacã spaţiul nu este suficient, ataşaţi pagini suplimentare şi menţionaţi pe formular acest lucru, notând numãrul de pagini adãugate. În anumite circumstanţe, formularul cere ataşarea unor declaraţii care sã conţinã informaţii suplimentare. Acolo unde astfel de informaţii au fost oferite CAFR într-un formular anterior, iar circumstanţele nu s-au schimbat de la acea datã, ataşaţi copia acelei declaraţii. Acolo unde se cer rãspunsuri de tipul DA, NU sau NICIUNA, încercuiţi opţiunea adecvatã. A. Date de identificare Informaţii generale privind completarea secţiunii Secţiunea A conţine date relativ constante. Membrii CAFR sunt obligaţi sã notifice acesteia, în termenul legal prevãzut în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 983/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, orice modificãri intervenite. A.1. Sediu social şi puncte de lucru A.1.1. Identificarea firmei de audit - sediul social
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea firmei de audit: │
│ Cod unic de înregistrare: │
│ Adresa sediului social: │
│ Telefon fix şi mobil: │
│ Fax: │
│ E-mail: │
│ Numãrul autorizaţiei: │
│ Persoana de contact: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
A.1.2. Identificarea firmei de audit - punctul de lucru*)
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Adresa punctului de lucru: │
│ Telefon fix şi mobil: │
│ Fax: │
│ E-mail: │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-------- *) În cazul în care existã mai multe puncte de lucru, ataşaţi pagini suplimentare şi scrieţi pe formular cã aţi fãcut acest lucru. A.2. Asociaţi/Acţionari şi administratori ai firmei de audit A.2.1. Asociaţi/Acţionari ai firmei
┌────┬────────────────────┬────────────────┬─────────┬─────────────────┬────────────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele/│Adresa biroului/│ Telefon │ Nr. carnetului/ │ Pãrţi sociale/ │
│crt.│ Denumirea firmei │ Sediul social │ │ autorizaţiei │acţiuni deţinute│
│ │ │ │ │(dacã este cazul)│ % │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 3.│ │ │ │ │ │
└────┴────────────────────┴────────────────┴─────────┴─────────────────┴────────────────┘
A.2.2. Administratori ai firmei
┌────┬────────────────────┬────────────────┬─────────┬─────────────────┬────────────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele/│Adresa biroului/│ Telefon │ Nr. carnetului/ │ │
│crt.│ Denumirea firmei │ Sediul social │ │ autorizaţiei │ Puteri deţinute│
│ │ │ │ │(dacã este cazul)│ │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 1.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 2.│ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────────┼────────────────┤
│ 3.│ │ │ │ │ │
└────┴────────────────────┴────────────────┴─────────┴─────────────────┴────────────────┘
A.3. Auditori financiari care desfãşoarã activitate în numele şi în contul firmei de audit (asociaţi, administratori şi angajaţi, cu excepţia subcontractorilor şi colaboratorilor, care se vor declara la subsecţiunea B.1)
┌────┬──────────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Numele şi prenumele │ Nr. carnetului │
├────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│ 1. │ │ │
├────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│ 2. │ │ │
├────┼──────────────────────┼─────────────────┤
│ 3. │ │ │
└────┴──────────────────────┴─────────────────┘
A.4. Asocieri şi firme de audit cu conducere comunã A.4.1. O asociere naţionalã este orice asociaţie sau federaţie de firme ce acţioneazã pe teritoriul României. O asociere internaţionalã este orice asociaţie sau federaţie internaţionalã de firme în afara graniţelor naţionale.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│Face parte firma de audit dintr-o asociere naţionalã sau │ │
│internaţionalã? │ DA/NU │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
Dacã NU, vã rugãm sã treceţi la subsecţiunea A.4.2. Dacã DA, se va menţiona:
┌────┬─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
│Nr. │ │ │
│crt.│ Numele asocierii │ Detalii privind asocierea │
├────┼─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
│ │ │ │
└────┴─────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
A.4.2. Firmele cu conducere comunã reprezintã douã sau mai multe firme de audit la care unul sau mai mulţi asociaţi/acţionari sau administratori sunt comuni.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│Asociaţii/Acţionarii sau administratorii firmei de audit sunt şi │ │
│asociaţi/acţionari ori administratori la alte firme de audit? │ DA/NU │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
Dacã NU, vã rugãm sã treceţi la secţiunea B. Dacã DA, se va menţiona:
┌────┬───────────────────────────────┬──────────┬────────────┬────────────────┐
│Nr. │ Numele auditorului financiar │ Firma │ Nr. │ Calitatea │
│crt.│asociat/acţionar/administrator │conectatã │autorizaţiei│ în cadrul │
│ │ │ │ │firmei conectate│
├────┼───────────────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────────────┴──────────┴────────────┴────────────────┘
B. Colaborare cu auditori financiari, diverşi experţi
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────┐
│A colaborat firma în elaborarea lucrãrilor cu alţi auditori │ │
│financiari, persoane fizice sau juridice, ori cu diverşi experţi? │ DA/NU │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┘
Dacã NU, vã rugãm sã treceţi la secţiunea C. Dacã DA, se va menţiona: B.1. Activitate cu utilizare de subcontractanţi şi/sau de colaboratori - auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │Numele/Denumirea subcontractantului/│Nr. carnetului/│ Onorariul acordat │
│crt.│ colaboratorului │ autorizaţiei │conform contractului│
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.2. Activitate în calitate de subcontractanţi şi/sau de colaboratori - auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Numele/Denumirea contractorului │Nr. carnetului/│ Onorariul obţinut │
│crt.│ principal │ autorizaţiei │conform contractului│
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.3. Contracte comune cu alţi auditori financiari
┌────┬────────────────────────────────────┬───────────────┬────────────────────┐
│Nr. │ Numele/Denumirea partenerului │Nr. carnetului/│ Onorariul │
│crt.│ │ autorizaţiei │ repartizat │
│ │ │ │ (lei) │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 1.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼───────────────┼────────────────────┤
│ 2.│ │ │ │
└────┴────────────────────────────────────┴───────────────┴────────────────────┘
B.4. Colaborare cu diverşi experţi
┌────┬───────────────────────────┬───────────┬─────────────────────────────────┐
│Nr. │ Numele/ │ │ │
│crt.│ Denumirea expertului │ Calitatea │ Organismul profesional al cãrui │
│ │ │ │ membru este (dupã caz) │
├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤
│ 1. │ │ │ │
├────┼───────────────────────────┼───────────┼─────────────────────────────────┤
│ 2. │ │ │ │
└────┴───────────────────────────┴───────────┴─────────────────────────────────┘
C. Clienţi şi onorarii obţinute Informaţii generale privind completarea secţiunii Secţiunea C trebuie completatã cu informaţiile valabile la data de 31 decembrie a anului pentru care se întocmeşte raportul anual. În cadrul acesteia, trebuie sã declaraţi doar societãţile-client pentru care au fost prestate activitãţi în calitate de auditor financiar. Societãţile-client care fac parte dintr-un grup trebuie sã fie tratate ca un singur client, dacã auditaţi întregul grup. Vã rugãm menţionaţi în subsecţiunea C.1 numãrul de clienţi pentru care s-au prestat servicii în anul pentru care se raporteazã, cu excepţia misiunilor de audit financiar/statutar, pentru care raportarea se face doar în anul în care se emite raportul de audit. C.1. Numãr de clienţi
┌────────────────────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐
│ │ Entitãţi de │ │
│ Activitatea │ interes public**)│ Alte entitãţi │
│ ├──────────────────┼─────────────────┤
│ │ Nr. contracte │ Nr. contracte │
│ ├─────────┬────────┼────────┬────────┤
│ │ C.P.*) │ S*) │ C.P.*) │ S*) │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit financiar, din care: │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│ - Audit statutar │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit intern │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Revizuirea situaţiilor financiare │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Audit cu scop special │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Proceduri convenite │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Servicii de compilare a situaţiilor │ │ │ │ │
│financiare │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Consultanţã │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Alte activitãţi │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┤
│Total │ │ │ │ │
├────────────────────────────────────────┼─────────┴────────┴────────┴────────┤
│Cursuri de pregãtire profesionalã │ DA/NU │
└────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘
--------- *) C.P. înseamnã clienţi unde firma de audit este contractant principal. S înseamnã clienţi unde sunteţi subcontractant sau colaborator. **) Entitãţi de interes public:
┌──────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┬────────────┬─────────┐
│ Situaţia clienţilor (C.P.) de interes public │ Audit │ Audit │ │ Scop │Proceduri│ │ │
│ la data de 31.12. ........... (anul) │statutar│intern │Revizuire│special│convenite│Consultanţã │Compilare│
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1. Societãţi reglementate şi supravegheate de │ │ │ │ │ │ │ │
│Banca Naţionalã a României (instituţii de │ │ │ │ │ │ │ │
│credit): │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.1. Bãnci: │ │ │ │ │ │ │ │
│- din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.2. Cooperative de credit │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1.3. Instituţii financiare nebancare │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│2. Societãţi reglementate şi supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │
│de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor - │ │ │ │ │ │ │ │
│societãţi de asigurare şi reasigurare: │ │ │ │ │ │ │ │
│- din care cotate │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│3. Instituţii reglementate şi supravegheate │ │ │ │ │ │ │ │
│de Comisia Naţionalã a Valorilor Mobiliare***)│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│4. Companii şi societãţi naţionale │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│5. Societãţi comerciale ale cãror valori │ │ │ │ │ │ │ │
│mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o │ │ │ │ │ │ │ │
│piaţã reglementatã: │ │ │ │ │ │ │ │
│- piaţa principalã (BVB); │ │ │ │ │ │ │ │
│- piaţa alternativã de tranzacţionare (RASDAQ)│ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│6. Persoane juridice care aparţin unui grup de│ │ │ │ │ │ │ │
│societãţi şi intrã în perimetrul de consolidare │ │ │ │ │ │ │
│de cãtre o societate-mamã care aplicã Standarde │ │ │ │ │ │ │
│Internaţionale de Raportare Financiarã (IFRS) │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│7. Persoane juridice, altele decât cele │ │ │ │ │ │ │ │
│prevãzute la pct. 1-6, care beneficiazã │ │ │ │ │ │ │ │
│de împrumuturi nerambursabile sau cu │ │ │ │ │ │ │ │
│garanţia statului │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│TOTAL GENERAL: │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┴────────────┴─────────┘
--------- ***) Aceste entitãţi conform clasificãrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt: intermediari care presteazã servicii de investiţii financiare în România, agenţi, traderi, consultanţi de investiţii, societãţi de administrare a investiţiilor, fonduri deschise de investiţii, societãţi de investiţii, fonduri închise de investiţii, societãţi de investiţii de tip închis, depozitãri, operatori de piaţã, operatori de sistem, reprezentanţi ai compartimentului de control intern, administratori speciali, lichidatori, evaluatori/experţi independenţi, investitori calificaţi, entitãţi care efectueazã operaţii posttranzacţionare. C.2. Veniturile obţinute în calitate de auditor financiar C.2 a) Venitul din misiunile de audit al situaţiilor financiare Totalul onorariilor contractate din desfãşurarea activitãţii de audit financiar/statutar se raporteazã integral în anul în care s-a emis raportul de audit. Pentru calculul cotizaţiei variabile se va ţine cont şi de onorariul mediu orar calculat ca urmare a inspecţiilor de calitate efectuate în exerciţiul anterior, publicate pe site-ul CAFR la începutul fiecãrui an (baza de calcul al cotizaţiilor variabile pentru misiunile de audit financiar, conform <>Hotãrârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 140/2009 privind aprobarea cotizaţiilor şi tarifelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România şi pentru stagiarii în activitatea de audit financiar).
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Situaţia misiunilor de audit al situaţiilor financiare finalizate │
├──────────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────────────┤
│Indicativ client (CP) │ Onorarii │ Numãr │ │
│ │ (conform │ de ore │ Onorarii cedate │
│ │ contractului) │ planificate │ subcontractorilor │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C1 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C2 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C3 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C4 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C5 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C6 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C7 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C8 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C9 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ C10 │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ ....... │ │ │ │
├──────────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────────────────┤
│ TOTAL: │ │ xxxxxxxxxxxxx │ │
└──────────────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────────────────┘
C.2 b) Venitul din alte activitãţi Totalul onorariilor obţinute din desfãşurarea celorlalte activitãţi angajate în calitate de auditor financiar, pentru perioada de raportare, se obţine prin însumarea valorii facturilor emise în cursul anului de raportare (fãrã TVA), mai puţin sumele ce au fost cedate subcontractorilor şi colaboratorilor, membri ai CAFR, cu obligaţia menţionãrii lor în subsecţiunea B.1.
Venituri din alte activitãţi - lei -
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ 1 - Audit intern │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 2 - Revizuirea situaţiilor financiare │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 3 - Audit cu scop special │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 4 - Proceduri convenite │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 5 - Servicii de compilare a situaţiilor financiare │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 6 - Consultanţã │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 7 - Cursuri de pregãtire profesionalã │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ 8 - Alte activitãţi │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┤
│ Total venituri obţinute din alte activitãţi: │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D. Criterii de autoevaluare a independenţei, competenţei şi a calitãţii activitãţii D.1. Independenţã
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│ a) A stabilit şi a aplicat firma dvs. proceduri privind asigurarea│ │
│respectãrii de cãtre auditorii financiari asociaţi, toţi angajaţii,│ DA/NU │
│subcontractanţii şi colaboratorii a principiilor de confidenţiali- │ │
│tate şi independenţã, aşa cum sunt menţionate în Codul privind │ │
│conduita eticã şi profesionalã? │ │
│ b) Deţine firma dvs. sau persoanele implicate în activitãţile de │ │
│audit, inclusiv dvs., o influenţã notabilã asupra unei alte firme │ DA/NU │
│sau o altã firmã deţine o influenţã notabilã asupra dvs., a firmei │ │
│dvs. sau asupra persoanelor implicate în activitãţile desfãşurate? │ │
│Dacã "DA", care este obiectul principal de activitate al acestei │ │
│firme? │ │
│ c) Este ameninţatã independenţa firmei dvs. de unul sau mai mulţi │ │
│dintre urmãtorii factori: │ │
│ (i) dependenţã financiarã faţã de un client? │ DA/NU │
│ (ii) relaţii personale sau familiale? │ DA/NU │
│ (iii) participaţii la fonduri mutuale ce au investit într-un │ │
│client? │ DA/NU │
│ (iv) implicare ca administrator de fonduri al unui client? │ DA/NU │
│ (v) interese de afaceri comune cu clienţii? │ DA/NU │
│ d) A stabilit şi a urmat firma dvs. proceduri pentru: │ │
│ (i) a împiedica orice persoanã sã aibã o influenţã ce ar putea sã │ │
│afecteze independenţa sau integritatea în cadrul activitãţilor │ DA/NU │
│desfãşurate? │ │
│ (ii) a asigura faptul cã independenţa sau capacitatea de a efectua│ │
│activitate în mod corespunzãtor sunt luate în considerare şi │ DA/NU │
│înregistrate înaintea încheierii contractului? │ │
│Dacã se rãspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b), cu "DA" │ │
│la una dintre întrebãrile de la lit. c) sau cu "NU" la una dintre │ │
│întrebãrile de la lit. d), vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie care │ │
│sã clarifice situaţia şi prezentaţi orice alte mãsuri de protecţie │ │
│adoptate de firmã. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.2. Reputaţie moralã şi profesionalã
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│a) A stabilit şi urmat firma dvs. proceduri pentru a se asigura cã │ │
│dvs. ca auditor financiar-asociat, precum şi persoanele implicate │ DA/NU │
│în activitãţile firmei dvs. au o reputaţie profesionalã şi moralã │ │
│adecvatã? │ │
│b) Existã aspecte în ceea ce vã priveşte pe dvs., toţi angajaţii, │ │
│subcontractanţii sau colaboratorii, care sã ridice semne de │ DA/NU │
│întrebare asupra bunei reputaţii profesionale şi morale a firmei │ │
│dvs.? │ │
│c) Dacã "DA", a luat CAFR cunoştinţã de aspectele respective? │ DA/NU │
│Dacã se rãspunde cu "NU" la lit. a), cu "DA" la lit. b) sau cu │ │
│"NU" la lit. c), vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie explicativã. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.3. Asigurare profesionalã şi reclamaţii
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│a) A fost firma dvs. asiguratã profesional pentru riscul de audit │ │
│financiar,audit intern şi/sau riscul din alte activitãţi exercitate│ DA/NU │
│în calitate de auditor financiar, pe perioada de raportare, conform│ │
│cerinţelor CAFR? │ │
│b) Privind activitatea desfãşuratã, a primit firma reclamaţii care │ │
│nu au fost rezolvate sau care ar putea sã rãmânã nerezolvate de la │ DA/NU │
│ultimul raport anual sau de la înregistrare (dacã prezentul este │ NICIUNA │
│primul raport anual)? (Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu s-au primit │ │
│reclamaţii). │ │
│Dacã rãspundeţi cu "NU" la lit. a) sau cu "DA" la lit. b), vã │ │
│rugãm sã oferiţi informaţii suplimentare. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
D.4. Competenţã în audit
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│a) Aplicã firma procedurile minimale de audit? │ DA/NU │
│b) Este utilizatã o listã de verificare a prezentãrii conturilor │ │
│actualizatã? │ DA/NU │
│c) Se utilizeazã o documentaţie adecvatã acolo unde angajamentul │ │
│presupune utilizarea unor experţi? │ DA/NU │
│(Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu aţi avut niciun client care sã │ NICIUNA │
│necesite utilizarea acestora.) │ │
│d) (i) Dvs. şi angajaţii care sunt auditori financiari aţi │ │
│efectuat orele de pregãtire profesionalã continuã structurate şi │ │
│nestructurate, conform normelor emise de CAFR? Dacã rãspundeţi cu │ DA/NU │
│"DA", vã rugãm sã specificaţi perioada şi organizatorul .......... │ │
│.............. │ │
│(ii) Existã o pregãtire adecvatã pentru angajamentele specializate?│ DA/NU │
│(Rãspundeţi cu "NICIUNA" dacã nu aveţi clienţi de acest tip.) │ NICIUNA │
│(iii) Pãstreazã firma evidenţe privind procesul de pregãtire │ │
│profesionalã continuã? │ DA/NU │
│Dacã rãspundeţi cu "NU" la oricare dintre întrebãrile de mai sus, │ │
│vã rugãm sã ataşaţi o declaraţie oferind detalii despre cum este │ │
│menţinutã şi ţinutã evidenţa competenţei individuale. Dacã │ │
│rãspundeţi cu "DA" la lit. c), vã rugãm sã vã asiguraţi cã aţi │ │
│completat secţiunea B.4. │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
E. Alte informaţii
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┐
│a) Este firma dvs. membrã a altor organisme profesionale de profil │ DA/NU │
│din ţarã şi/sau din strãinãtate? (Dacã se rãspunde cu "DA", vã │ │
│rugãm sã menţionaţi aceste organisme ..............................│ │
│............................... ..................................)│ │
│b) Avansul la cotizaţia variabilã aferentã prezentului raport anual│ │
│(calculatã pentru onorariile facturate pentru semestrul I al anului│ │
│de raportare) a fost achitat cu (tip document) ....................│ │
│........................, (numãr document) ................., (datã│ │
│document) ........ . . │ │
│c) Cotizaţia fixã pentru firma de audit aferentã anului urmãtor │ │
│celui de raportare a fost achitatã cu (tip document) ..., (numãr │ │
│document) ......, (datã document) ........ . │ │
│d) Diferenţa de cotizaţie variabilã aferentã prezentului raport │ │
│anual a fost achitatã cu (tip document) ..., (numãr document) ....,│ │
│(datã document) ........ . │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┘
PROCEDURĂ DE VERIFICARE: Înainte de a expedia formularul completat, vã rugãm sã revedeţi toate secţiunile, pentru a vã asigura cã raportul este complet şi corect. Corecturile şi corespondenţa ulterioarã sunt costisitoare. Pasul 1. Verificaţi dacã aţi completat toate secţiunile. Pasul 2. Verificaţi dacã angajamentele şi confirmãrile de pe prima paginã au fost citite şi semnate de persoana(ele) potrivitã(e). Pasul 3. Asiguraţi-vã cã toate valorile monetare sunt exprimate în lei. Pasul 4. Verificaţi dacã aţi ataşat la raport toate declaraţiile cerute, acolo unde este cazul. Pasul 5. Pãstraţi o copie a raportului şi a oricãror declaraţii împreunã cu datele primare utilizate pentru compilarea acestuia. Pasul 6. Asiguraţi-vã cã trimiteţi CAFR toate paginile completate ale formularului, împreunã cu orice declaraţii cerute. Pasul 7. Vã rugãm sã anexaţi urmãtoarele documente: a) o copie a contractului de asigurare pentru risc profesional aferent perioadei de raportare, inclusiv a documentului/documentelor de platã a primei/primelor de asigurare; b) copii ale documentelor care atestã îndeplinirea obligaţiilor de cãtre toţi auditorii financiari asociaţi/acţionari, administratori sau angajaţi, privind cele 20 de ore de pregãtire profesionalã continuã structuratã, în cazul în care v-au fost eliberate; c) copii ale documentelor care atestã îndeplinirea obligaţiilor de cãtre toţi auditorii financiari asociaţi/acţionari, administratori sau angajaţi, privind cele 20 de ore de pregãtire profesionalã continuã nestructuratã, în cazul în care v-au fost eliberate. VĂ MULŢUMIM CĂ AŢI COMPLETAT ACEST FORMULAR. ANEXA 3 - Se completeazã numai de cãtre persoane fizice fãrã activitate - DECLARAŢIE cu privire la activitatea desfãşuratã - persoane fizice - Subsemnatul/Subsemnata, ....................... domiciliat/domiciliatã în ............................., str. .................. nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. .., ap. ..., judeţul/sectorul ......., telefon fix ....., mobil ....., fax ....., e-mail ....................., angajat/angajatã la ..........., în funcţia de .........., având calitatea de membru activ al CAFR, posesor al carnetului de auditor financiar nr. ..........., declar pe propria rãspundere cã NU am desfãşurat activitãţi de audit financiar, audit intern sau orice alte activitãţi în calitate de auditor financiar şi, prin urmare, nu am obţinut niciun fel de venituri din exercitarea acestei profesii în anul ..... . Menţionez cã: [] sunt membru şi al urmãtoarelor organisme profesionale de profil din ţarã şi/sau din strãinãtate: ........................................................; [] NU sunt membru al altor organisme profesionale de profil din ţarã şi/sau din strãinãtate. Data ......... Semnãtura .............. L. S. ANEXA 4 - Se completeazã numai de cãtre persoane juridice fãrã activitate - DECLARAŢIE cu privire la activitatea desfãşuratã - persoane juridice - Societatea Comercialã ............, membrã CAFR cu autorizaţia nr. ...................., cu sediul în ..........., str. .......... nr. ..., bl. .., sc. .., et. .., ap. ..., judeţul/sectorul ......., telefon fix ............, mobil ............., fax ....., e-mail ........................., reprezentatã prin ............., declar cã societatea mai sus menţionatã NU a desfãşurat activitãţi de audit financiar, audit intern sau orice alte activitãţi în calitate de auditor financiar şi, prin urmare, nu a obţinut niciun fel de venituri din exercitarea acestei profesii în anul ..... . Menţionez cã societatea: [] este membrã şi a urmãtoarelor organisme profesionale de profil din ţarã şi/sau din strãinãtate .......................................................; [] NU este membrã a altor organisme profesionale de profil din ţarã şi/sau din strãinãtate. Data ......... Semnãtura reprezentantului legal ............. L. S. -------