Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 153 din 6 martie 2000  privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Ministerul Educatiei Nationale din Romania si Ministerul Educatiei si Stiintei din Republica Moldova pentru anul de invatamant 1999/2000, semnat la Cluj-Napoca la 6 mai 1999    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 153 din 6 martie 2000 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Ministerul Educatiei Nationale din Romania si Ministerul Educatiei si Stiintei din Republica Moldova pentru anul de invatamant 1999/2000, semnat la Cluj-Napoca la 6 mai 1999

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 13 martie 2000
Guvernul României hotãrãşte:

ART. 1
Se aproba Protocolul de colaborare dintre Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de învãţãmânt 1999/2000, semnat la Cluj-Napoca la 6 mai 1999.
ART. 2
Cheltuielile ocazionate de aducerea la îndeplinire de cãtre partea romana a protocolului de colaborare se suporta în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare în România.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemneazã:
---------------
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Adrian Miroiu,
secretar de stat

Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Petre Roman

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remes


PROTOCOL
de colaborare între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de învãţãmânt 1999/2000

Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, denumite în continuare pãrţi, în baza Acordului interguvernamental privind colaborarea în domeniul ştiinţei, învãţãmântului şi culturii dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chisinau la 19 mai 1992, au convenit asupra celor ce urmeazã:

ART. 1
Cele doua pãrţi vor acorda în anul de învãţãmânt 1999/2000 burse pentru studii preuniversitare, universitare (complete sau parţiale), postuniversitare (masterat, doctorat şi specializare).
România va acorda în anul de învãţãmânt 1999/2000 urmãtoarele burse:
- 1.600 de luni - bursa pentru stagii de specializare cu durata de la o luna la 9 luni, din care 400 de luni - bursa pentru învãţãmântul superior, 600 de luni - bursa pentru învãţãmântul preuniversitar (specializãri individuale pe perioade de la o luna la 9 luni sau/şi pentru cursuri pe grupe de câte 25 de persoane/luna) şi 600 de luni bursa pentru practica în producţie a studenţilor care învaţã în Republica Moldova;
- 100 de burse pentru doctorat - forma cu frecventa;
- 40 de burse pentru doctorat - forma fãrã frecventa;
- 1.000 de burse pentru studii complete sau parţiale în învãţãmântul superior;
- 165 de burse pentru studii postuniversitare (studii aprofundate sau masterat, din care 25 de burse pentru SNSPA);
- 800 de burse pentru studii în învãţãmântul preuniversitar (din care 20 de burse pentru învãţãmântul special, mai ales pentru nevãzãtori);
- 50 de burse pentru tineri alolingvi (cu an pregatitor de limba romana).
Pãrţile vor sprijini primirea/trimiterea, la solicitare, a unui numãr de bursieri din Transnistria în cadrul burselor menţionate mai sus.
Republica Moldova va acorda în anul de învãţãmânt 1999/2000 urmãtoarele burse:
- 25 de burse pentru doctorat - forma cu frecventa;
- 60 de burse pentru doctorat - forma fãrã frecventa;
- 250 de burse pentru studii complete sau parţiale, cursuri de zi, în învãţãmântul superior;
- 10 burse pentru studii în învãţãmântul preuniversitar;
- 50 de burse pentru studii complete sau parţiale, cursuri fãrã frecventa, în învãţãmântul superior;
- pana la 30 de luni - bursa pentru practica în producţie a studenţilor romani care învaţã în România;
- 25 de burse pentru studii postuniversitare în domeniul medical (rezidentiat).
ART. 2
Pãrţile pot oferi suplimentar burse, în mãsura posibilitãţilor.
ART. 3
Condiţiile de primire la studii vor fi înscrise în anexa care face parte integrantã din prezentul protocol şi în regulamentul de admitere elaborat de comisia mixtã.
ART. 4
Pãrţile vor primi la studii, la cerere, la toate formele de învãţãmânt, fãrã plata taxelor de studii (pe cont propriu nevalutar).
ART. 5
Pãrţile pot primi la studii, la toate formele de învãţãmânt, cu plata taxelor în moneda tarii primitoare.
Taxele pentru studii se stabilesc conform reglementãrilor în vigoare din statul primitor, în cuantumul prevãzut pentru cetãţenii proprii.
ART. 6
Cele doua pãrţi vor sprijini colaborarea directa dintre instituţiile de învãţãmânt superior şi dintre institutele de cercetare din domeniul învãţãmântului, precum şi dintre şcoli şi inspectorate şcolare teritoriale.
Universitãţile din România şi Republica Moldova vor deschide filiale în celãlalt stat cu sprijinul ministerelor de resort. În acest scop pãrţile vor sprijini înfiinţarea unei universitãţi la Cahul, ca filiala a Universitatii "Dunarea de Jos" din Galaţi.
Pãrţile vor sprijini înfiinţarea de şcoli cu predare în limba romana în sudul Republicii Moldova, precum şi înfiinţarea de şcoli pentru învãţãmântul special în Republica Moldova.
ART. 7
Cele doua pãrţi vor colabora în probleme legate de organizarea şi modernizarea învãţãmântului de toate gradele. În anul de învãţãmânt 1999/2000 fiecare parte va primi delegaţii din cealaltã ţara, dupã cum urmeazã:
- din învãţãmântul preuniversitar, câte 3-4 delegaţii formate din 3-5 persoane, pentru cel mult 5 zile fiecare;
- din învãţãmântul superior, câte 1-2 delegaţii formate din 2-3 persoane, pentru cel mult 5 zile fiecare;
- pentru problemele de conducere şi organizare a cercetãrii ştiinţifice în domeniul învãţãmântului, câte 2-3 delegaţii formate din câte 2-3 persoane, pentru cel mult 5 zile fiecare;
- pentru problemele legate de legislaţia învãţãmântului, îndrumare şi organizare, schimb de informaţii şi experienta privind sistemele naţionale de învãţãmânt, asigurarea bazei materiale, relaţii internaţionale, câte 3-4 delegaţii formate din 3-5 persoane, pentru cel mult 5 zile fiecare.
ART. 8
În cursul anului de învãţãmânt 1999/2000 vor fi invitaţi:
● în Republica Moldova:
- 2-3 specialişti din România în diverse probleme de învãţãmânt, pentru perioade de pana la doua luni fiecare;
- 3-4 specialişti din România, pentru schimb de experienta în domeniul perfecţionãrii învãţãtorilor şi a profesorilor de limba şi literatura romana, pentru perioade de 1-3 luni fiecare;
- 2-3 profesori de limba romana, care predau în şcoli cu limba de predare a minoritãţilor, pentru a lucra în şcoli similare din Republica Moldova, pe perioade de 1-3 luni fiecare;
● în România:
- 2-3 profesori de limba romana din Republica Moldova, pentru efectuarea unui schimb de experienta în şcolile din România în care se preda în limbile minoritãţilor, pentru perioade de 1-3 luni fiecare.
ART. 9
Pãrţile vor colabora în vederea elaborãrii, expertizarii şi armonizarii programelor şi manualelor şcolare la nivelul cerinţelor Uniunii Europene. În acest scop se vor constitui grupe de lucru, pe discipline de învãţãmânt, formate din câte 2 specialişti din fiecare parte, care se vor intalni de 2-3 ori, pe perioade de pana la 5 zile, alternativ în România şi în Republica Moldova.
O comisie formatã din câte 2-3 reprezentanţi ai celor doua ministere se va întruni la Bucureşti, pana la data de 15 octombrie 1999, pentru a stabili, în prealabil, disciplinele prioritare pentru realizarea prevederilor acestui articol.
ART. 10
Pãrţile vor colabora pentru:
- realizarea de donaţii, schimburi de publicaţii şi de materiale didactice;
- sprijinirea în continuare a relaţiilor directe dintre institutele de cercetare din domeniul învãţãmântului;
- stabilirea unor relaţii de colaborare între instituţiile de învãţãmânt şi bibliotecile acestora din România şi Republica Moldova.
ART. 11
Ministerul Educaţiei Naţionale din România va pune la dispoziţie Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova cursuri şi cãrţi de specialitate necesare învãţãmântului preuniversitar şi superior din Republica Moldova, în limita sumei aprobate prin hotãrâre a Guvernului din Fondul la dispoziţia Guvernului României pentru relaţiile cu Republica Moldova.
Titlurile şi numãrul de exemplare vor fi solicitate de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova în baza listei cuprinzând titlurile puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei Naţionale din România.
Pãrţile vor sprijini tipãrirea în Republica Moldova a unor tiraje din manualele solicitate. Condiţiile concrete de realizare a acestei prevederi vor fi convenite ulterior.
ART. 12
Pãrţile au hotãrât sa constituie o comisie mixtã condusã de cei 2 miniştri sau de reprezentanţii lor, care sa examineze semestrial stadiul colaborãrii dintre cele doua pãrţi, potrivit prezentului protocol. Membrii acestei comisii mixte se vor intalni de doua ori pe an, alternativ la Bucureşti şi la Chisinau.
ART. 13
Pãrţile au convenit ca, pentru selecţionarea bursierilor (învãţãmânt preuniversitar, învãţãmânt superior, învãţãmânt postuniversitar), în ambele state sa se constituie o comisie mixtã formatã din câte 4 persoane din fiecare parte, care sa se intalneasca, pentru fiecare nivel de învãţãmânt, la Bucureşti şi, respectiv, la Chisinau.
ART. 14
Pãrţile vor crea posibilitatea ca învãţãtori şi profesori din România sa îşi poatã desfasura activitatea ca detasati în Republica Moldova şi învãţãtori şi profesori din Republica Moldova sa fie încadraţi ca detasati în România.
ART. 15
Partea romana va acorda 25 de burse pentru persoane din Republica Moldova, la cursurile de vara de limba şi civilizatie, organizate de universitãţi din România. Cheltuielile de transport vor fi suportate de partea trimitatoare.
ART. 16
Pãrţile vor primi la studii, fãrã plata taxelor şcolare, în învãţãmântul preuniversitar, superior şi postuniversitar, salariaţi ai misiunilor diplomatice, precum şi persoane care lucreazã oficial în instituţiile de stat din România şi, respectiv, din Republica Moldova şi pe copiii acestora, pe baza unei cereri a Ambasadei României la Chisinau şi, respectiv, a Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.
ART. 17
Pentru bursierii celor doua pãrţi se acorda:
- bursa lunarã, conform reglementãrilor interne din fiecare stat, dupã cum urmeazã:
a) pentru bursierii de la forma cu frecventa, pe baza de reciprocitate:
- o bursa de instalare (echivalentul bursei pe o luna) la sosirea la studii, în cuantumul prevãzut de legislaţia în vigoare în fiecare dintre cele doua state;
- bursa lunarã pe 12 luni, pe perioada studiilor;
- pentru absolvenţi - pentru încã 30 de zile dupã examenul de bacalaureat sau de licenta, susţinut în prima sesiune oficialã dupã absolvire;
b) pentru bursierii de la forma fãrã frecventa:
- bursa cu durata de o luna, la începutul şi la sfârşitul activitãţii academice;
- bursa cu durata de o luna, pentru fiecare examen (laborator, referat etc.) fixat în planul de activitate al bursierului - pentru doctoranzi;
- bursa pe intreaga perioada a sesiunilor oficiale de examene (la care se prezintã) - pentru studenţi;
- cazare gratuita în internate sau cãmine studenţeşti;
- asistenta medicalã conform reglementãrilor interne din fiecare stat prevãzute pentru studenţii proprii;
- transport cu 50% reducere în vacante, de la locul de studiu pana la locul de frontiera şi retur;
- reducere pe mijloacele de transport în comun în condiţiile stabilite pentru elevii şi studenţii proprii.
ART. 18
Copiii bursierilor celor doua pãrţi pot fi primiţi fãrã taxe de şcolarizare în crese, grãdiniţe, şcoli generale sau licee.
ART. 19
Cele doua pãrţi vor acorda în anul de învãţãmânt 1999/2000 locuri gratuite în taberele de odihna pentru elevi sau studenţi, organizate în timpul vacantelor, sau pentru participarea în taberele de pregãtire pentru olimpiade.
România va acorda 1.000 de locuri în tabere de odihna (700 pentru elevi şi 300 pentru studenţi).
Republica Moldova va acorda 200 de locuri în tabere de odihna (100 pentru elevi şi 100 pentru studenţi).
ART. 20
Cele doua pãrţi vor colabora pentru a invita elevi şi studenţi din România şi, respectiv, din Republica Moldova sa participe la olimpiadele şi concursurile organizate pe teritoriul celuilalt stat.
ART. 21
Pãrţile vor sprijini crearea şi funcţionarea Consiliului comun al rectorilor din România şi Republica Moldova. Consiliul comun al rectorilor se va întruni de 4 ori pe an, alternativ în România şi, respectiv, în Republica Moldova.
ART. 22
Pentru acţiunile prevãzute la art. 7, 8, 9, 13, 15 şi 21 partea primitoare va suporta cheltuielile legate de cazare, diurna (masa) şi transport intern, iar partea trimitatoare, cheltuielile legate de transportul internaţional.
În cazul acţiunilor iniţiate de una dintre pãrţi, partea respectiva va suporta toate cheltuielile legate de întreţinere şi cazare, precum şi pe cele legate de transportul internaţional.
ART. 23
Pentru realizarea schimburilor prevãzute în prezentul protocol Ministerul Educaţiei Naţionale din România va colabora direct cu Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, inclusiv în problemele legate de instituţiile de învãţãmânt coordonate în Republica Moldova de alte ministere (instituţii cu profil militar, artistic, agricol, de medicina etc.).
ART. 24
Prezentul protocol nu este limitativ şi nu exclude realizarea altor acţiuni de colaborare în domeniul învãţãmântului şi cercetãrii ştiinţifice universitare.
ART. 25
Prezentul protocol a fost încheiat în doua exemplare originale, ambele având aceeaşi valoare, şi va intra în vigoare dupã notificarea de cãtre fiecare parte a îndeplinirii formelor interne de aprobare.
Semnat la Cluj-Napoca la 6 mai 1999.

Ministrul educaţiei naţionale din România,
Andrei Marga

Ministrul educaţiei şi ştiinţei
din Republica Moldova,
Anatol Gremalschi

ANEXA 1


CONDIŢII DE PRIMIRE LA STUDII

I. Învãţãmânt preuniversitar

Primirea elevilor la studii se face la începutul anului şcolar, dar nu mai târziu de 15 zile de la începerea cursurilor.
Elevii care nu promoveazã clasa, cu excepţia celor care repeta anul din motive medicale, nu pot beneficia de repetarea anului ca bursieri. Ei pot repeta anul de studii, fãrã plata taxelor şcolare, în baza unor documente întocmite la notariat, care sa ateste cine le asigura cheltuielile de întreţinere (persoane particulare, sponsori sau pãrinţii elevilor în cauza).
Dupã promovarea anului de studii repetat în condiţiile prevãzute mai sus ei pot beneficia în continuare de bursa, începând cu anul şcolar imediat urmãtor, pana la încheierea normalã a studiilor.
Elevii absolvenţi ai clasei a VIII-a, cu examen de capacitate, şcolarizaţi în România, bursieri ai statului roman sau pe cont propriu nevalutar, pot fi înscrişi în clasa a IX-a fãrã examen de admitere, în afarã locurilor prevãzute în planul de şcolarizare pentru elevii proprii.
Selecţia bursierilor se va face conform prevederilor art. 13 din prezentul protocol. Absolvenţii clasei a IX-a din Republica Moldova vor fi primiţi la studii în clasa a IX-a în România pe baza rezultatelor obţinute la examenele de limba romana, istorie şi la încã o disciplina, în funcţie de profilul clasei.
Elevii care solicita sa fie şcolarizaţi în România şi, respectiv, în Republica Moldova, vor fi admişi la studii în urma efectuãrii unui examen medical riguros pentru a se evita situaţii limita.
Transferul de la o instituţie de învãţãmânt la alta se face dupã încheierea anului şcolar sau în primele doua sãptãmâni dupã începerea anului şcolar respectiv, conform reglementãrilor interne din România şi, respectiv, din Republica Moldova.
Elevilor care urmeazã sa fie şcolarizaţi în România şi, respectiv, în Republica Moldova li se vor aduce la cunostinta normele şcolare pe care trebuie sa le respecte, condiţiile de cazare, masa şi cuantumul bursei.
La solicitarea unor tineri din România şi, respectiv, din Republica Moldova, pãrţile pot aproba studii fãrã plata taxelor şcolare. Familiile sau alte persoane care îşi oferã sprijinul pentru şcolarizarea elevilor pot face acest lucru pe baza unei declaraţii autentificate la notariat, prin care se angajeazã sa asigure întreţinerea şi sa rãspundã de viata şi de educaţia elevului pe intreaga perioada de şcolarizare, document ce va constitui condiţia esenţialã de primire la studii pe cont propriu nevalutar.

II. Învãţãmânt superior

Selecţia candidaţilor pentru studii se face conform prevederilor art. 13 din prezentul protocol. Candidaţii selecţionaţi de comisia mixtã pentru studii universitare complete în România vor fi admişi în anul pregatitor sau într-un an de studii corespunzãtor studiilor efectuate anterior.
Absolvenţii liceelor din România, cetãţeni ai Republicii Moldova, vor depune cerere de opţiune pentru înscriere în învãţãmântul superior romanesc la Ministerul Educaţiei Naţionale din România prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Dosarele vor fi analizate de comisia mixtã prevãzutã la art. 13 din prezentul protocol, în limita locurilor stabilite de comun acord de cele doua pãrţi.
Studenţii selecţionaţi ca bursieri, care au început studiile în instituţiile de învãţãmânt superior de stat în statul trimiţãtor, sunt înscrişi în statul primitor într-un an de studii stabilit prin compararea planurilor de învãţãmânt şi prin susţinerea examenelor de diferenţa ce rezulta din aceasta comparare.
În timpul anului universitar nu se admit transferãri; cererile de transfer vor fi analizate dupã încheierea situaţiei şcolare anuale. Decizia finala este luatã de comun acord de instituţiile de învãţãmânt superior implicate din cele doua state, în conformitate cu reglementãrile în vigoare în fiecare stat. Nu se admite schimbarea profilului.
Studenţii care repeta un an de studii nu pot beneficia de bursa în acel an. Ei pot repeta anul de studii respectiv pe cont propriu nevalutar, în baza unui document întocmit la notariat, care sa ateste cine le asigura cheltuielile de întreţinere (persoane particulare sau sponsori).
Dupã promovarea anului de studii repetat aceştia pot beneficia de bursa, începând cu anul universitar imediat urmãtor, pana la încheierea normalã a studiilor.
Prelungirea scolaritatii din motive medicale nu este consideratã repetentie şi permite continuarea acordãrii bursei o singura data într-un ciclu academic.
Listele nominale cuprinzând bursierii din Republica Moldova propuşi pentru anul de învãţãmânt 1999/2000 vor fi înaintate partii primitoare pana la data de 1 septembrie 1999. Listele cuprinzând studenţii romani selecţionaţi pentru anul I de studii vor fi transmise Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pana la data de 25 septembrie 1999. Candidaţii admişi la studii în Republica Moldova sau în România vor fi înmatriculaţi pana la data de 15 octombrie 1999. Selecţia candidaţilor pentru studii în România, respectiv în Republica Moldova, se face conform regulamentului elaborat de comisia mixtã.
Studenţii şi doctoranzii celor doua state pot urma în paralel cursurile unei alte facultãţi numai pe cont propriu nevalutar, cu condiţia absolvirii ultimului an de studii cu cel puţin media 8,00, pentru studenţi, iar pentru doctoranzi, cu condiţia îndeplinirii sarcinilor prevãzute în planul de studii pana în momentul solicitãrii.
Primirea la studii pe cont propriu nevalutar se face cu avizul celor doua ministere şi în baza unui document întocmit la notariat, care sa ateste cine le asigura cheltuielile de întreţinere (persoane particulare sau sponsori).
Ţinerii înmatriculaţi la studii ca bursieri sau pe cont propriu nevalutar vor beneficia, pe baza de reciprocitate, de scutire de taxe (de înscriere, pentru restante etc.).
Bursele oferite de Guvernul României sunt pentru toate domeniile de activitate. Repartizarea burselor respective pe diverse ministere se face de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, care este semnatar al prezentului protocol, în baza ofertelor instituţiilor de învãţãmânt superior din România, în domeniile de interes pentru partea trimitatoare.
De asemenea, bursele oferite de Guvernul Republicii Moldova sunt pentru toate domeniile de activitate. Repartizarea burselor se face de partea romana, în baza ofertelor instituţiilor de învãţãmânt superior din Republica Moldova, dar în domenii de interes pentru partea trimitatoare.

III. Acte necesare pentru înscrierea la studii a elevilor şi studenţilor:

1. certificat medical (inclusiv testul SIDA);
2. copie legalizatã, tradusa în limba romana (dacã este cazul) pe de certificatul de naştere;
3. foaie matricola (copie tradusa în limba romana şi legalizatã la notariat) - pentru elevi;
4. diploma de bacalaureat sau echivalenta, în original - pentru studenţi;
5. situaţia şcolarã (tradusa în limba romana, dacã este cazul, şi legalizatã la notariat) pentru studenţii care vin începând cu anul al doilea de studii;
6. diploma de licenta (sau echivalenta) în original şi în copie, tradusa în limba romana, dacã este cazul, şi legalizatã la notariat (pentru învãţãmântul postuniversitar);
7. 3 (trei) fotografii de mãrimea 3/4.

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016