Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul <>art. 108 din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. I Normele metodologice de aplicare a <>Legii nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 44/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: A. Titlul II "Impozitul pe profit" 1. Punctul 50 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "50. Cota de 5% reprezentând rezerva prevãzutã la art. 22 alin. (1) lit. a) din codul fiscal se aplicã asupra diferenţei dintre totalul veniturilor, din care se scad veniturile neimpozabile, şi totalul cheltuielilor, din care se scad cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, înregistrate în contabilitate. Rezerva se calculeazã cumulat de la începutul anului şi este deductibilã la calculul profitului impozabil trimestrial sau anual, dupã caz. În veniturile neimpozabile care se scad la determinarea bazei de calcul pentru rezervã sunt incluse veniturile prevãzute la art. 20 din Codul fiscal, cu excepţia celor prevãzute la lit. c). Rezervele astfel constituite se completeazã sau se diminueazã în funcţie de nivelul profitului contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se efectueazã şi în funcţie de nivelul capitalului social subscris şi vãrsat sau al patrimoniului. În situaţia în care, ca urmare a efectuãrii unor operaţiuni de reorganizare, prevãzute de lege, rezerva legalã a persoanei juridice beneficiare depãşeşte a cincea parte din capitalul social sau din patrimoniul social, dupã caz, diminuarea rezervei legale, la nivelul prevãzut de lege, nu este obligatorie." 2. Dupã punctul 93^2 se introduce un nou punct, punctul 93^3, cu urmãtorul cuprins: "93^3. Când o persoanã juridicã rezidentã în România realizeazã profituri dintr-un stat strãin prin intermediul unui sediu permanent care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, pot fi impuse în celãlalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodã de evitare a dublei impuneri "metoda scutirii", profiturile vor fi scutite de impozit pe profit în România. Aceste profituri sunt scutite de impozit pe profit dacã se prezintã documentul justificativ eliberat de autoritatea competentã a statului strãin, care atestã impozitul plãtit în strãinãtate. În scopul aplicãrii «metodei scutirii», pentru determinarea profitului impozabil la nivelul persoanei juridice române, veniturile şi cheltuielile înregistrate prin intermediul sediului permanent reprezintã venituri neimpozabile, respectiv cheltuieli nedeductibile." 3. Dupã punctul 99^1 se introduc trei noi puncte, punctele 99^2-99^4, cu urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: (15) Contribuabilii care, pânã la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim au obligaţia de a declara şi de a plãti impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipatã, dupã caz, aferente trimestrului III al anului 2010, pânã la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de 30 septembrie 2010. (16) Contribuabilii care, pânã la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplicã urmãtoarele reguli: a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010: - determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective şi efectuarea comparaţiei cu impozitul minim anual, prevãzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzãtor pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin împãrţirea impozitului minim anual la 12 şi înmulţirea cu numãrul de luni aferent perioadei respective, în vederea stabilirii impozitului pe profit datorat; - stabilirea impozitului pe profit datorat; - prin excepţie de la prevederile alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1), depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010 şi plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, pânã la data de 25 februarie 2011; b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010: - contribuabilii depun declaraţia privind impozitul pe profit şi plãtesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1). (17) În aplicarea prevederilor alin. (16), determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit se efectueazã urmãrindu-se metodologia de calcul prevãzutã de titlul II «Impozitul pe profit» în mod corespunzãtor pentru cele douã perioade, luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate. (18) Pierderea fiscalã înregistratã în cele douã perioade aferente anului 2010 se recupereazã potrivit prevederilor art. 26, perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010 fiind consideratã an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi. Norme metodologice: 99^2. În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (16) şi (17) din Codul fiscal, contribuabilii obligaţi la plata trimestrialã a impozitului pe profit depun declaraţia privind impozitul pe profit pentru cele douã perioade ale anului 2010 numai dacã, pânã la data de 1 octombrie 2010, au datorat impozit minim cel puţin într-un trimestru. Contribuabilii care, în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, ca urmare a efectuãrii comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim, au datorat, în cele 3 trimestre, impozit pe profit depun declaraţia privind impozitul pe profit pentru întreg anul 2010. Pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (16) şi (17) din Codul fiscal, contribuabilii prevãzuţi la art. 34 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din codul fiscal calculeazã în Registrul de evidenţã fiscalã impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, în vederea efectuãrii comparaţiei cu impozitul minim recalculat în mod corespunzãtor pentru aceastã perioadã. În cazul în care, în urma efectuãrii comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, impozitul minim este mai mare decât impozitul pe profit, aceşti contribuabili depun declaraţia privind impozitul pe profit pentru cele douã perioade ale anului 2010. În cazul în care, în urma efectuãrii comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, impozitul minim este mai mic decât impozitul pe profit, aceşti contribuabili depun declaraţia privind impozitul pe profit pentru întreg anul 2010. Contribuabilii care depun declaraţia privind impozitul pe profit pentru cele douã perioade ale anului 2010 vor avea în vedere urmãtoarele: a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin excepţie de la prevederile art. 34 alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1) din Codul fiscal, depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit şi plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii se efectueazã pânã la data de 25 februarie 2011; b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010, contribuabilii depun declaraţia privind impozitul pe profit şi plãtesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor art. 34 alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv: - pânã la data de 25 februarie 2011, contribuabilii care definitiveazã perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010 pânã la aceastã datã, situaţie în care, pentru trimestrul IV, prin declaraţia 100 nu se declarã impozitul pe profit; - pânã la data de 25 aprilie 2011, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. (10) din Codul fiscal, respectiv, pentru trimestrul IV, prin declaraţia 100 se declarã impozitul pe profit la nivelului impozitului calculat şi evidenţiat pentru trimestrul III 2010. 99^3. În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (16) şi (17) din Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil aferent perioadei 1 ianuarie-30 septembrie 2010, respectiv 1 octombrie-31 decembrie 2010, se vor avea în vedere urmãtoarele: a) cheltuielile deductibile limitat se stabilesc în funcţie de baza de calcul corespunzãtoare, aferentã fiecãrei perioade, sumele deductibile determinate pentru fiecare perioadã fiind definitive; b) pentru aplicarea prevederilor titlului VI «Taxa pe valoarea adãugatã» referitoare la colectarea taxei aferente depãşirii plafonului pentru cheltuielile de protocol, taxa colectatã se calculeazã asupra depãşirii plafonului aferent fiecãrei perioade, prin însumarea acestora; c) pentru determinarea limitei fiscale a cheltuielilor prevãzute la art. 21 alin. (3) lit. j) şi k) şi la art. 21 alin. (4) lit. s) din Codul fiscal, în situaţia în care limita de 400 euro, 250 euro, respectiv 4.000 euro nu este depãşitã în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010 limitele respective se vor determina ca diferenţã între 400 euro, 250 euro, respectiv 4.000 euro şi limitele pânã la care cheltuielile respective au fost deduse în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010; d) provizioanele fiscale se deduc la calculul profitului impozabil în fiecare perioadã dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 22 din Codul fiscal; e) limita de deducere a rezervei legale se stabileşte în funcţie de baza de calcul corespunzãtoare, aferentã fiecãrei perioade, sumele deductibile determinate pentru fiecare perioadã fiind definitive; f) gradul de îndatorare potrivit prevederilor art. 23 din codul fiscal se determinã luând în calcul capitalul împrumutat şi capitalul propriu aferente fiecãrei perioade, astfel: - pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, gradul de îndatorare se determinã ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul acestei perioade; - pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010, gradul de îndatorare se determinã ca raport între capitalul împrumutat şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul şi sfârşitul acestei perioade; g) în aplicarea prevederilor art. 31 din Codul fiscal, veniturile şi cheltuielile realizate în anul 2010 de o persoanã juridicã românã prin intermediul unui sediu permanent situat într-un stat strãin se vor lua în calcul la determinarea profitului impozabil aferent perioadei 1 octombrie-31 decembrie 2010, prin înscrierea veniturilor şi cheltuielilor la rd. 11, respectiv rd. 12 în declaraţia privind impozitul pe profit aferentã acestei perioade; h) în aplicarea prevederilor art. 19^2 din Codul fiscal, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010, profitul investit în aceastã perioadã reprezintã soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, din care se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea. Scutirea de impozit pe profit aferentã investiţiilor realizate se acordã în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010. 99^4. În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (18) din Codul fiscal, pierderea fiscalã aferentã perioadei 1 ianuarie-30 septembrie 2010 se recupereazã din profiturile impozabile obţinute în urmãtorii 7 ani consecutivi, potrivit art. 26 din Codul fiscal, perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010 fiind consideratã primul an de recuperare a pierderii fiscale. Pierderea fiscalã aferentã perioadei 1 octombrie-31 decembrie 2010 se recupereazã potrivit art. 26, respectiv art. 32 din Codul fiscal, din profiturile obţinute în urmãtorii 7 ani consecutivi, respectiv 5 ani consecutivi în cazul pierderilor realizate prin intermediul unui sediu permanent situat într-un stat strãin. Pierderea fiscalã înregistratã în anii anteriori anului 2010 se recupereazã potrivit prevederilor art. 26, respectiv art. 32 din Codul fiscal, anul 2010 fiind considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 ani, respectiv 7 ani consecutivi." 4. Punctul 100^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "100^2. În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, pentru dividendele distribuite şi neplãtite pânã la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plãteşte pânã la data de 25 ianuarie a anului urmãtor. Pentru dividendele distribuite şi plãtite pânã la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plãteşte pânã la data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare celei în care se plãteşte dividendul. Intrã sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) din codul fiscal şi dividendele distribuite şi plãtite dupã data de 1 ianuarie 2007, chiar dacã acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în mãsura în care beneficiarul îndeplineşte aceste condiţii. În sensul prevederilor art. 36 alin. (4) din Codul fiscal, condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în vedere o perioadã de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plãţii dividendelor. În situaţia în care la data plãţii dividendului pentru care a fost reţinut şi plãtit impozitul pe dividende, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (3) din Codul fiscal, persoana juridicã românã beneficiarã îndeplineşte condiţiile stabilite prin prevederile art. 36 alin. (4) din Codul fiscal, persoana juridicã românã care plãteşte dividendul poate solicita restituirea impozitului, în condiţiile prevãzute de Codul de procedurã fiscalã." B. Titlul III "Impozitul pe venit" 1. Dupã punctul 7^1 se introduce un nou punct, punctul 7^2, cu urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: [...] g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare, precum şi altele decât cele definite la cap. VIII^1; Norme metodologice: 7^2. În înţelesul Codului fiscal nu sunt cuprinse în bunurile mobile din patrimoniul personal deşeurile valorificate prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlã şi altele asemenea, veniturile realizate fiind supuse impunerii potrivit prevederilor cap. IX «Venituri din alte surse»." 2. Punctul 23^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "23^2. Persoanele fizice care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui numãr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal urmãtor calificã aceste venituri în categoria venituri din activitãţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net anual pentru aceastã categorie, determinat pe baza contabilitãţii în partidã simplã. Aplicarea acestei reglementãri se efectueazã potrivit prevederilor ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã." 3. La punctul 36, ultimul paragraf se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "36. [...] În cazul reorganizãrii activitãţii independente în timpul anului, venitul net/pierderea se determinã separat pentru fiecare perioadã în care activitatea independentã a fost desfãşuratã de contribuabil într-o formã de organizare prevãzutã de lege. Venitul net anual/Pierderea anualã se determinã prin însumarea venitului net/pierderii înregistrat/înregistrate în toate perioadele fiscale din anul fiscal în care a avut loc reorganizarea. Venitul net anual/Pierderea anualã se înscrie în declaraţia privind venitul realizat. Pierderea fiscalã înregistratã în anul în care a avut loc reorganizarea se reporteazã şi se compenseazã potrivit regulilor de reportare prevãzute la art. 80 din Codul fiscal." 4. Punctul 42 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit Art. 49. - (1) În cazul contribuabililor care realizeazã venituri comerciale definite la art. 46 alin. (2), venitul net anual se determinã pe baza normelor de venit de la locul desfãşurãrii activitãţii. (2) Direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale au urmãtoarele obligaţii: - stabilirea nomenclatorului, conform Clasificãrii activitãţilor din economia naţionalã - CAEN, aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificãrile ulterioare, pentru care venitul net se determinã pe bazã de norme de venit; - stabilirea nivelului normelor de venit; - publicarea acestora, anual, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmeazã a se aplica. (2^1) Norma de venit pentru fiecare activitate independentã desfãşuratã de contribuabil care genereazã venit comercial nu poate fi mai micã decât salariul de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Prevederile prezentului alineat se aplicã şi în cazul în care activitatea se desfãşoarã în cadrul unei asocieri fãrã personalitate juridicã, norma de venit fiind stabilitã pentru fiecare membru asociat. (3) La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulţirea cu 12 a salariului de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã reprezintã venitul net anual înainte de aplicarea criteriilor. Criteriile pentru stabilirea normelor de venit de cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale şi a municipiului Bucureşti sunt cele prevãzute în normele metodologice. (4) În cazul în care un contribuabil desfãşoarã o activitate independentã, care genereazã venituri comerciale, pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentã acelei activitãţi se corecteazã astfel încât sã reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfãşuratã activitatea respectivã. (5) Dacã un contribuabil desfãşoarã douã sau mai multe activitãţi care genereazã venituri comerciale, venitul net din aceste activitãţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzãtoare fiecãrei activitãţi. (6) În cazul în care un contribuabil desfãşoarã o activitate desemnatã conform alin. (2) şi o altã activitate independentã, venitul net anual se determinã pe baza contabilitãţii în partidã simplã, conform art. 48. (7) Abrogat. (8) Contribuabilii care desfãşoarã activitãţi pentru care venitul net se determinã pe bazã de norme de venit nu au obligaţia sã organizeze şi sã conducã contabilitate în partidã simplã pentru activitatea respectivã. Norme metodologice: 42. În sensul art. 49 din Codul fiscal, pentru contribuabilii care realizeazã venituri comerciale şi desfãşoarã activitãţi cuprinse în nomenclatorul stabilit de direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, venitul net se determinã pe bazã de norme anuale de venit. Pentru determinarea venitului net anual se aplicã criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit. La stabilirea normelor anuale de venit de cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale şi a municipiului Bucureşti vor fi consultate consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dupã caz. Prin ordin al ministrului finanţelor publice se vor stabili activitãţile din Clasificarea activitãţilor din economia naţionalã - CAEN, actualizatã prin <>ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statisticã nr. 337/2007, care genereazã venituri comerciale în sensul art. 49 din Codul fiscal, care stau la baza elaborãrii nomenclatorului de cãtre direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale şi a municipiului Bucureşti. În situaţia în care un contribuabil desfãşoarã aceeaşi activitate în douã sau mai multe locuri diferite pentru care venitul net se determinã pe baza normelor anuale de venit, stabilirea venitului net anual se efectueazã prin însumarea nivelului normelor de venit, corectate potrivit criteriilor specifice de la fiecare loc de desfãşurare a activitãţii. În cazul în care un contribuabil desfãşoarã mai multe activitãţi pentru care venitul net se determinã pe baza normelor de venit, stabilirea venitului net anual se efectueazã prin însumarea nivelului normelor de venit de la locul desfãşurãrii fiecãrei activitãţi, corectate potrivit criteriilor specifice." 5. Punctul 42^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "42^2. Norma anualã de venit pentru fiecare activitate de la locul desfãşurãrii acesteia nu poate fi mai micã decât salariul de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12." 6. Dupã punctul 42^2 se introduce un nou punct, punctul 42^3, cu urmãtorul cuprins: "42^3. În cazul în care activitatea se desfãşoarã în cadrul unei asocieri fãrã personalitate juridicã, norma anualã de venit corespunzãtoare fiecãrui asociat din cadrul asocierii nu poate fi mai micã decât salariul de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Pentru determinarea venitului net anual al fiecãrui membru asociat se aplicã criteriile specifice de corecţie asupra normei de venit." 7. La punctul 43, dupã a şaptea liniuţã se introduc cinci noi liniuţe, cu urmãtorul cuprins: "- caracterul sezonier al unor activitãţi; - durata concediului legal de odihnã; - desfãşurarea activitãţii cu salariaţi; - contribuţia fiecãrui asociat în cazul activitãţii desfãşurate în cadrul unei asocieri; - informaţiile cuprinse în declaraţia informativã depusã în scop de TVA potrivit prevederilor art. 156^3 din Codul fiscal." 8. Punctul 49 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "49. Contribuabilii care în cursul anului fiscal îşi completeazã obiectul de activitate cu o altã activitate care nu este cuprinsã în nomenclator vor fi impuşi în sistem real de la data respectivã, venitul net anual urmând sã fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentã perioadei de impunere pe bazã de normã de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilã." 9. La punctul 53, dupã primul paragraf se introduc douã noi paragrafe, cu urmãtorul cuprins: "În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectualã se includ în venitul brut atât veniturile în bani, cât şi echivalentul în lei al veniturilor în naturã. Evaluarea veniturilor în naturã se face la preţul pieţei sau la preţul stabilit prin expertizã tehnicã, la locul şi la data primirii acestora." 10. Punctul 64^1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Reţinerea la sursã a impozitului reprezentând plãţi anticipate pentru unele venituri din activitãţi independente Art. 52. - (1) Plãtitorii urmãtoarelor venituri au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursã, reprezentând plãţi anticipate, din veniturile plãtite: a) venituri din drepturi de proprietate intelectualã; b) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; c) venituri din activitãţi desfãşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial; d) venituri din activitãţi desfãşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil; e) venituri din activitatea de expertizã contabilã şi tehnicã, judiciarã şi extrajudiciarã; e^1) venitul obţinut de o persoanã fizicã dintr-o asociere cu o persoanã juridicã contribuabil, potrivit titlului IV^1, care nu genereazã o persoanã juridicã; f) abrogatã. (2) Impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte dupã cum urmeazã: a) în cazul veniturilor prevãzute la alin. (1) lit. a)-e), aplicând o cotã de impunere de 10% la venitul brut. a^1) în cazul veniturilor prevãzute la alin. (1) lit. e^1), aplicând cota de impunere prevãzutã pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere; b) abrogatã. (3) Impozitul ce trebuie reţinut se vireazã la bugetul de stat pânã la data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare celei în care a fost plãtit venitul, cu excepţia impozitului aferent veniturilor prevãzute la alin. (1) lit. e^1), pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlului IV^1. (4) Abrogat. Norme metodologice: 64^1. Contribuabilii care realizeazã venituri din activitãţi independente pentru care venitul net anual este stabilit în sistem real şi pentru care plãtitorii de venituri au obligaţia reţinerii la sursã a impozitului reprezentând plãţi anticipate în conformitate cu art. 52 din codul fiscal determinã venitul net anual pe baza contabilitãţii în partidã simplã. Fac excepţie de la determinarea venitului net anual pe baza contabilitãţii în partidã simplã contribuabilii care realizeazã venituri prevãzute la art. 52 alin. (1) lit. a)-e) din codul fiscal care au optat pentru impunerea veniturilor potrivit prevederilor art. 52^1 din Codul fiscal." 11. Dupã punctul 64^1 se introduce un nou punct, punctul 64^2, cu urmãtorul cuprins: "64^2. Pentru contribuabilii care desfãşoarã o activitate care genereazã venituri comerciale pentru care venitul net anual este stabilit pe baza normelor de venit, aceasta fiind prevãzutã la art. 52 alin. (1) din Codul fiscal, plãtitorii de venituri nu au obligaţia reţinerii la sursã a impozitului reprezentând plãţi anticipate potrivit art. 52 din Codul fiscal, cu condiţia prezentãrii de cãtre contribuabilii respectivi a copiei formularului 260 «Decizie de impunere pentru plãţi anticipate cu titlu de impozit»." 12. Punctul 66^1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "66^1. Persoanele fizice care realizeazã venituri din drepturi de proprietate intelectualã, din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, precum şi din activitãţi desfãşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, a contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil şi de expertizã contabilã şi tehnicã, judiciarã şi extrajudiciarã, au dreptul sã opteze pentru impunerea venitului brut cu cota de 16%, impozitul fiind final, potrivit art. 52^1 din Codul fiscal." 13. Punctul 81 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "81. Plafonul stabilit pentru cadourile oferite de angajatori copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, Zilei de 1 iunie, Crãciunului şi a sãrbãtorilor similare ale altor culte religioase se aplicã pentru fiecare copil minor al fiecãrui angajat, precum şi pentru cadourile oferite angajatelor cu ocazia Zilei de 8 martie, în ceea ce priveşte atât darurile constând în bunuri, cât şi cele constând în bani, în cazul tuturor angajatorilor de forţã de muncã." 14. Punctul 87^1 se abrogã. 15. Punctul 135^1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "135^1. Reprezintã venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinãtor legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, şi care sunt efectuate de cealaltã parte contractantã. În termen de 30 de zile de la finalizarea investiţiilor, partea care a efectuat investiţia este obligatã sã comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinãtor legal valoarea investiţiei. Proprietarul, uzufructuarul sau alt deţinãtor legal are obligaţia sã declare la organul fiscal competent valoarea investiţiei, în declaraţia privind venitul realizat." 16. Punctul 144^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "144^2. Plata anticipatã aferentã fiecãrui trimestru se determinã ca diferenţã între impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului pânã la sfârşitul trimestrului pentru care se face calculul şi impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului pânã la sfârşitul trimestrului anterior. Impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului, luat în calcul la stabilirea plãţii anticipate, se determinã aplicându-se cota de impozit de 16% asupra diferenţei pozitive dintre totalul câştigurilor şi pierderilor înregistrate pânã la sfârşitul trimestrului." 17. Punctul 151^1 se abrogã. 18. La punctul 152, liniuţa a treia se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "- veniturile obţinute de persoanele fizice din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlã şi altele asemenea;". 19. Dupã punctul 153 se introduce un nou punct, punctul 153^1, cu urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Stabilirea venitului net anual impozabil Art. 80. - (1) Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursã din categoriile de venituri menţionate la art. 41 lit. a), c) şi f) prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate. [...] Norme metodologice: 153^1. Venitul net anual impozabil/Câştigul net anual impozabil se determinã de organul fiscal competent." 20. La punctul 161, dupã primul paragraf se introduce un nou paragraf, cu urmãtorul cuprins: "Contribuabilii care determinã venitul net pe bazã de norme de venit, iar prin efectul legii trec în anul urmãtor la sistemul real de impunere au obligaţia depunerii unei declaraţii referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, pânã la data de 15 mai a anului de impunere." 21. Punctul 168 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Stabilirea plãţilor anticipate de impozit Art. 82. [...] (2) Plãţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursã de venit, luându-se ca bazã de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, dupã caz, prin emiterea unei decizii care se comunicã contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate dupã expirarea termenelor de platã prevãzute la alin. (3), contribuabilii au obligaţia efectuãrii plãţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de platã al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plãţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizeazã pe termenele de platã urmãtoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plãţi anticipate, venitul net aferent perioadei pânã la sfârşitul anului urmând sã fie supus impozitãrii, potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Plãţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendã, se stabilesc de organul fiscal astfel: a) pe baza contractului încheiat între pãrţi; sau b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidã simplã, potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintã echivalentul în lei al unei sume în valutã, determinarea venitului anual estimat se efectueazã pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţionalã a României, din ziua precedentã celei în care se efectueazã impunerea. (3) Plãţile anticipate se efectueazã în 4 rate egale, pânã la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectueazã potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Contribuabilii care determinã venitul net din activitãţi agricole, potrivit art. 72 şi 73, datoreazã plãţi anticipate cãtre bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în douã rate egale, astfel: 50% din impozit pânã la data de 1 septembrie inclusiv şi 50% din impozit pânã la data de 15 noiembrie inclusiv. [...] (5) Pentru stabilirea plãţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bazã de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusã o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent, sau venitul net din declaraţia privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, dupã caz. La stabilirea plãţilor anticipate se utilizeazã cota de impozit de 16% prevãzutã la art. 43 alin. (1) [...] Norme metodologice: 168. Sumele reprezentând plãţi anticipate se achitã în 4 rate egale, pânã la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie, cu excepţia veniturilor din activitãţi agricole, pentru care sumele reprezentând plãţi anticipate se achitã pânã la 1 septembrie şi 15 noiembrie. Pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sub forma arendei, plata impozitului se efectueazã potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat." 22. Punctele 175-178 se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Declaraţia privind venitul realizat Art. 83. - (1) Contribuabilii care realizeazã, individual sau într-o formã de asociere, venituri din activitãţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activitãţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pânã la data de 15 mai inclusiv a anului urmãtor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completeazã pentru fiecare sursã şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formã de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuitã din asociere. (1^1) Declaraţia privind venitul realizat se completeazã şi pentru contribuabilii prevãzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plãţile anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin modificãri ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82 alin. (7). (2) Declaraţia privind venitul realizat se completeazã şi se depune la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal pânã la data de 15 mai inclusiv a anului urmãtor celui de realizare a câştigului net anual/pierderii nete anuale, generat/generatã de: a) transferuri de titluri de valoare, altele decât pãrţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societãţilor închise; b) operaţiuni de vânzare-cumpãrare de valutã la termen, pe bazã de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen. [...] (3) Nu se depun declaraţii privind venitul realizat pentru urmãtoarele categorii de venituri: a) venituri nete determinate pe bazã de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plãţi anticipate, conform legii; b) venituri din activitãţi menţionate la art. 52 alin. (1) lit. a)-e), a cãror impunere este finalã potrivit prevederilor art. 52^1; c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevãzute la art. 63 alin. (2), a cãror impunere este finalã, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plãţi anticipate, conform legii; d) venituri sub formã de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevãzuţi la art. 60; e) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevãzute la alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a cãror impunere este finalã; f) venituri din pensii; g) venituri din activitãţi agricole, a cãror impunere este finalã potrivit prevederilor art. 74 alin. (4); h) venituri din transferul proprietãţilor imobiliare; i) venituri din alte surse. Norme metodologice: 175. Declaraţiile privind venitul realizat sunt documentele prin care contribuabilii declarã veniturile şi cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizãrii veniturilor, pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare sursã, în vederea stabilirii de cãtre organul fiscal a plãţilor anticipate. 176. Declaraţiile privind venitul realizat se depun de contribuabilii care realizeazã, individual sau dintr-o formã de asociere, venituri din activitãţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi venituri din activitãţi agricole pentru care venitul net se determinã în sistem real. Fac excepţie de la depunerea declaraţiei privind venitul realizat contribuabilii prevãzuţi la art. 63 alin. (2) din codul fiscal şi cei care obţin venituri potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a)-e) din codul fiscal şi care au optat pentru impunerea veniturilor potrivit prevederilor art. 52^1 din Codul fiscal, pentru care impozitul reţinut este final. Declaraţiile privind venitul realizat se depun, în intervalul 1 ianuarie-15 mai inclusiv al anului urmãtor celui de realizare a venitului, la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie. Pentru veniturile realizate dintr-o formã de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuit/distribuitã din asociere. 177. Contribuabilii care realizeazã venituri din strãinãtate impozabile în România au obligaţia sã declare în România veniturile respective pânã la data de 15 mai inclusiv a anului urmãtor celui de realizare a venitului. 178. Contribuabilii care înceteazã sã mai aibã domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în a cãrui razã teritorialã îşi au domiciliul fiscal o declaraţie privind venitul realizat. Declaraţiile vor cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România." 23. Punctul 181^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "181^2. Organul fiscal competent stabileşte venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil şi impozitul anual datorat pe baza declaraţiei privind venitul realizat şi emite decizia de impunere la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã." 24. Dupã punctul 181^2 se introduce un nou punct, punctul 181^3, cu urmãtorul cuprins: "181^3. Decizia de impunere anualã se emite de organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie." 25. Punctul 186 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "186. Asociaţia, prin asociatul desemnat, depune, pânã la data de 15 martie a anului urmãtor, la organul fiscal la care asociaţia este înregistratã în evidenţa fiscalã o declaraţie anualã care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizatã pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat. O copie de pe declaraţie se transmite de cãtre asociatul desemnat fiecãrui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei în declaraţia privind venitul realizat". 26. Punctul 201^1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "201^1. Persoanele fizice nerezidente care realizeazã venituri din România şi cãrora le revin potrivit prezentului titlu obligaţii privind declararea acestora depun declaraţiile privind venitul realizat la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie." 27. Punctul 202 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Venituri obţinute din strãinãtate Art. 90. - (1) Persoanele fizice prevãzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cele care îndeplinesc condiţia prevãzutã la art. 40 alin. (2) datoreazã impozit pentru veniturile obţinute din strãinãtate. (2) Veniturile realizate din strãinãtate se supun impozitãrii prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate dupã regulile proprii fiecãrei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia. (3) Contribuabilii care obţin venituri din strãinãtate conform alin. (1) au obligaţia sã le declare, potrivit declaraţiei specifice, pânã la data de 15 mai a anului urmãtor celui de realizare a venitului. (4) Abrogat. (5) Abrogat. (6) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã. (7) Diferenţele de impozit rãmase de achitat, conform deciziei de impunere anualã, se plãtesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicãrii deciziei de impunere, perioadã pentru care nu se calculeazã şi nu se datoreazã sumele stabilite potrivit reglementãrilor în materie privind colectarea creanţelor bugetare. Norme metodologice: 202. Contribuabilii care obţin venituri din strãinãtate potrivit art. 90 alin. (1) din codul fiscal au obligaţia declarãrii acestora. Pentru veniturile din pensii şi sume asimilate acestora, obţinute din strãinãtate, pentru care România are drept de impunere, contribuabilii au obligaţia sã completeze şi sã depunã declaraţia privind venitul realizat. Impozitul datorat în România se determinã prin aplicarea cotei de impunere asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunarã neimpozabilã, stabilitã potrivit prevederilor art. 69 din Codul fiscal, calculatã la nivelul anului. Suma lunarã neimpozabilã se acordã pentru fiecare sursã de venit din pensii." 28. Punctul 207 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "207. Calcularea creditului fiscal extern se face de cãtre organul fiscal competent, separat pe fiecare sursã de venit. În situaţia în care contribuabilul în cauzã obţine venituri din strãinãtate din mai multe state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii prevãzute mai sus, pentru fiecare sursã de venit şi pe fiecare ţarã." 29. Punctul 208 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "208. În cazul veniturilor prevãzute la art. 41 lit. b), d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal extern se acordã pentru fiecare venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile din statul cu care România are încheiatã convenţie de evitare a dublei impuneri, a cãror impunere în România este finalã, se va acorda astfel: a) în situaţia în care în strãinãtate cota de impozit este mai mare decât cea prevãzutã în titlul III din codul fiscal pentru un venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit calculat, aplicându-se cota prevãzutã în acest titlu; b) în situaţia în care cota de impozit este mai micã în strãinãtate decât cota de impozit pentru un venit similar din România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului plãtit în strãinãtate, iar impozitul anual rãmas de achitat în România se calculeazã ca diferenţã între impozitul pe venit calculat aplicându-se cota de impozit prevãzutã la titlul III din codul fiscal şi impozitul pe venit plãtit în strãinãtate pentru venitul realizat în strãinãtate. Pentru veniturile prevãzute la art. 41 lit. b), d), e), g) şi h) din Codul fiscal, creditul fiscal se acordã potrivit prevederilor pct. 205." 30. Dupã punctul 209^1 se introduce un nou punct, punctul 209^2, cu urmãtorul cuprins: "209^2. Persoanele fizice prevãzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cele prevãzute la art. 40 alin. (2) din codul fiscal care realizeazã un venit şi care, potrivit prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat pot fi impuse în celãlalt stat, iar respectiva convenţie prevede ca metodã de evitare a dublei impuneri "metoda scutirii", respectivul venit va fi scutit de impozit în România. Acest venit se declarã în România, dar este scutit de impozit dacã se anexeazã documentul justificativ eliberat de autoritatea competentã a statului strãin, care atestã impozitul plãtit în strãinãtate." 31. Punctul 210 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "210. La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul anexeazã la declaraţia privind venitul realizat documentele justificative privind venitul realizat şi impozitul plãtit, eliberate de autoritatea competentã din ţara în care s-a obţinut venitul şi cu care România are încheiatã convenţie de evitare a dublei impuneri. Aceste documente sunt utilizate pentru aplicarea metodelor de evitare a dublei impuneri prevãzute în convenţiile de evitare a dublei impuneri." 32. Punctul 211 se abrogã. C. Titlul IV^1 "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor" - Dupã titlul IV se introduce un nou titlu, titlul IV^1 "Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor", cu urmãtorul cuprins: "TITLUL IV^1 Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor Codul fiscal: Definiţia microîntreprinderii Art. 112^1. - În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoanã juridicã românã care îndeplineşte cumulativ urmãtoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) realizeazã venituri, altele decât cele prevãzute la art. 112^2 alin. (6); b) are de la 1 pânã la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depãşit echivalentul în lei a 100.000 euro; d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul şi autoritãţile locale. Norme metodologice: 1. Pentru încadrarea în condiţia prevãzutã la art. 112^1 lit. a) din Codul fiscal, persoana juridicã românã nu trebuie sã înregistreze venituri din activitãţile prevãzute la art. 112^2 alin. (6) din Codul fiscal. Încadrarea în categoria veniturilor din consultanţã şi management se efectueazã prin analiza contractelor încheiate şi a altor documente care justificã natura veniturilor. 2. Numãrul de salariaţi reprezintã numãrul de persoane angajate cu contract individual de muncã, potrivit dispoziţiilor Codului muncii, indiferent de durata timpului de muncã, înscrise lunar în statele de platã şi/sau în registrul general de evidenţã a salariaţilor. 3. La analiza îndeplinirii condiţiei privind numãrul de salariaţi se numãrã şi contractele de muncã suspendate, potrivit legii. Pentru persoanele juridice care au un singur salariat care demisioneazã în cursul unei luni, precum şi în situaţia în care raportul de muncã înceteazã ca urmare a pensionãrii sau desfacerii contractului individual de muncã în urma sãvârşirii unor acte care, potrivit legii, sunt sancţionate inclusiv prin acest mod, condiţia prevãzutã la art. 112^1 lit. b) din codul fiscal se considerã îndeplinitã dacã în cursul lunii urmãtoare este angajat un alt salariat. 4. Pentru încadrarea în condiţia privind nivelul veniturilor realizate în anul precedent, se vor lua în calcul aceleaşi venituri care constituie baza impozabilã prevãzutã la art. 112^7 din Codul fiscal, iar cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea aceluiaşi exerciţiu financiar. Codul fiscal: Opţiunea de a plãti impozit pe veniturile microîntreprinderii Art. 112^2. - (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este opţional. (2) Microîntreprinderile plãtitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal urmãtor, dacã îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 112^1 şi dacã nu au mai fost plãtitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor prezentului titlu. (3) Pentru anul 2011, persoanele juridice române pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu dacã îndeplinesc, la data de 31 decembrie 2010, condiţiile prevãzute la art. 112^1. (4) O persoanã juridicã românã care este nou-înfiinţatã poate opta sã plãteascã impozit pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu primul an fiscal, dacã condiţia prevãzutã la art. 112^1 lit. d) este îndeplinitã la data înregistrãrii la registrul comerţului şi condiţia prevãzutã la art. 112^1 lit. b) este îndeplinitã în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrãrii. (5) Microîntreprinderile nu mai aplicã acest sistem de impunere începând cu anul fiscal urmãtor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevãzute la art. 112^1. (6) Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care: a) desfãşoarã activitãţi în domeniul bancar; b) desfãşoarã activitãţi în domeniile asigurãrilor şi reasigurãrilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfãşoarã activitãţi de intermediere în aceste domenii; c) desfãşoarã activitãţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului; d) au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoanã juridicã cu peste 250 de angajaţi. (7) Microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal urmãtor. Opţiunea se exercitã pânã la data de 31 ianuarie a anului fiscal urmãtor celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Norme metodologice: 5. Persoana juridicã românã nou-înfiinţatã care a optat pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit art. 112^2 alin. (4) din Codul fiscal, şi care nu a angajat în termenul de 60 de zile de la data eliberãrii certificatului de înregistrare este plãtitoare de impozit pe profit de la data înregistrãrii acesteia la registrul comerţului. Persoanele juridice române pentru care perioada de inactivitate temporarã/nedesfãşurare a activitãţii înceteazã în cursul anului pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu anul urmãtor celui în care perioada de inactivitate temporarã/nedesfãşurare a activitãţii înceteazã, dacã la data de 31 decembrie a anului respectiv îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 112^1 şi art. 112^2 alin. (2) din Codul fiscal. 6. Persoanele juridice care nu pot opta pentru acest sistem de impunere sunt: a) persoanele juridice care se organizeazã şi funcţioneazã potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul bancar (societãţile comerciale bancare, casele de schimb valutar, societãţile de credit ipotecar, cooperativele de credit etc.); b) persoanele juridice care se organizeazã şi funcţioneazã potrivit legilor speciale de organizare şi funcţionare din domeniul asigurãrilor (de exemplu, societãţile de asigurare-reasigurare), al pieţei de capital (de exemplu, burse de valori sau de mãrfuri, societãţile de servicii de investiţii financiare, societãţile de registru, societãţile de depozitare), cu excepţia persoanelor juridice care desfãşoarã activitãţi de intermediere în aceste domenii (brokerii şi agenţii de asigurare); c) persoanele juridice care desfãşoarã activitãţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului. 7. Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep sã desfãşoare activitãţi de natura celor prevãzute la art. 112^2 alin. (6) din codul fiscal datoreazã impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate începând cu trimestrul respectiv. 8. În ceea ce priveşte încadrarea în condiţia privind capitalul social, nu poate fi microîntreprindere persoana juridicã românã care are capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoanã juridicã cu peste 250 de angajaţi. Codul fiscal: Anul fiscal Art. 112^4. - (1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. (2) În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţeazã sau îşi înceteazã existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridicã a existat. Norme metodologice: 9. În cazul înfiinţãrii unei microîntreprinderi într-un an fiscal, perioada impozabilã începe: a) de la data înregistrãrii acesteia la registrul comerţului, dacã are aceastã obligaţie; b) de la data înregistrãrii acesteia în registrul ţinut de instanţele judecãtoreşti competente, dacã are aceastã obligaţie; c) de la data încheierii sau, dupã caz, a punerii în aplicare a contractelor de asociere, în cazul asocierilor care nu dau naştere unei noi persoane juridice. 10. Perioada impozabilã a unei microîntreprinderi se încheie, în cazul divizãrilor sau al fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanei juridice prin dizolvare fãrã lichidare, la una dintre urmãtoarele date: a) la data înregistrãrii în registrul comerţului/registrul ţinut de instanţele judecãtoreşti competente a noii societãţi sau a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau a mai multor societãţi noi; b) la data înregistrãrii hotãrârii ultimei adunãri generale care a aprobat operaţiunea sau de la altã datã stabilitã prin acordul pãrţilor, în cazul în care se stipuleazã cã operaţiunea va avea efect la o altã datã, potrivit legii; c) la data stabilitã potrivit legii, în alte cazuri decât cele menţionate la lit. a) şi b). Perioada impozabilã a microîntreprinderii se încheie, în cazul dizolvãrii urmate de lichidare, la data depunerii situaţiilor financiare la registrul unde a fost înregistratã, potrivit legii, înfiinţarea persoanei juridice respective. Codul fiscal: Impunerea microîntreprinderilor care realizeazã venituri mai mari de 100.000 euro Art. 112^6. - Prin excepţie de la prevederile alin. (5) al art. 112^2 şi de la prevederile art. 112^8 alin. (2) şi (3), dacã în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizeazã venituri mai mari de 100.000 euro, aceasta va plãti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, fãrã posibilitatea de a mai beneficia pentru perioada urmãtoare de prevederile prezentului titlu. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectueazã începând cu trimestrul în care s-a depãşit limita prevãzutã în acest articol. Impozitul pe profit datorat reprezintã diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal pânã la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv. Norme metodologice: 11. În situaţia în care, în cursul anului fiscal, o microîntreprindere realizeazã venituri mai mari de 100.000 euro, contribuabilul va înştiinţa organul fiscal cu privire la modificarea tipului de impozit datorat prin depunerea unei declaraţii de menţiuni, potrivit Codului de procedurã fiscalã. 12. Veniturile luate în calcul la stabilirea limitei de 100.000 euro sunt aceleaşi cu cele care constituie baza impozabilã prevãzutã la art. 112^7 din Codul fiscal. 13. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel de la închiderea exerciţiului financiar precedent. Codul fiscal: Baza impozabilã Art. 112^7. - (1) Baza impozabilã a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursã, din care se scad: a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse; b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie; c) veniturile din producţia de imobilizãri corporale şi necorporale; d) veniturile din subvenţii de exploatare; e) veniturile din provizioane şi ajustãri pentru depreciere sau pierdere de valoare; f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalitãţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; g) veniturile realizate din despãgubiri, de la societãţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii. (2) În cazul în care o microîntreprindere achiziţioneazã case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilã, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit legii. Norme metodologice: 14. Baza impozabilã asupra cãreia se aplicã cota de 3% este reprezentatã de totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a «Conturi de venituri», cu excepţia celor înregistrate în: - Veniturile aferente costurilor stocurilor de produse; - Veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie; - Veniturile din producţia de imobilizãri corporale şi necorporale; - Veniturile din subvenţii de exploatare; - Veniturile din provizioane şi ajustãri pentru depreciere sau pierdere de valoare; - Veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalitãţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil; - Veniturile realizate din despãgubiri, de la societãţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii. 15. Microîntreprinderile care îşi înceteazã existenţa în urma unei operaţiuni de reorganizare sau de lichidare, potrivit legii, şi care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost şi plãtitoare de impozit pe profit, la calculul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, nu includ în baza impozabilã: rezervele constituite din profitul net, rezervele constituite din diferenţe de curs favorabil aferente capitalului social în devize sau disponibilului în devize, precum şi sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finanţare, potrivit legii, care au fost constituite în perioada în care au fost plãtitoare de impozit pe profit. Microîntreprinderile care îşi înceteazã existenţa în urma unei operaţiuni de reorganizare sau de lichidare, potrivit legii, şi care pe parcursul perioadei de funcţionare au fost şi plãtitoare de impozit pe profit includ în baza impozabilã şi rezervele reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care au fost plãtitoare de impozit pe profit. 16. În cazul în care se achiziţioneazã case de marcat, din baza impozabilã se scade valoarea caselor de marcat, în conformitate cu documentul justificativ, în luna punerii în funcţiune. Punerea în funcţiune se face potrivit prevederilor legale." D. Titlul V "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor strãine înfiinţate în România" 1. La punctul 2, dupã alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alineatele (12)-(14), cu urmãtorul cuprins: "(12) Sumele plãtite operatorilor de sateliţi de cãtre societãţile de radio sau televiziune ori de cãtre alţi clienţi, în baza unor contracte care permit utilizarea capacitãţii de a transmite în mai multe zone geografice, nu reprezintã redevenţã dacã nu este transferatã nicio tehnologie legatã de satelit şi dacã clientul nu se aflã în posesia satelitului când realizeazã transmisiile, ci are numai acces la capacitatea de transmisie a acestuia. În situaţia în care proprietarul satelitului închiriazã satelitul unei alte pãrţi, suma plãtitã de operatorul de satelit proprietarului este consideratã ca reprezentând închirierea unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific. În mod similar sumele plãtite pentru închirierea sau achiziţionarea capacitãţii unor cabluri pentru transmiterea energiei sau pentru comunicaţii ori a unor conducte pentru transportul gazului sau petrolului reprezintã redevenţã. (13) Sumele plãtite de un operator de reţea de telecomunicaţii cãtre un alt operator, în baza unor acorduri clasice de roaming, nu reprezintã redevenţe dacã nu este utilizatã sau transferatã o tehnologie secretã. Sumele plãtite în cadrul acestui tip de contract nu pot fi interpretate ca fiind sume plãtite pentru utilizarea unui echipament comercial, industrial sau ştiinţific, dacã nu este utilizat efectiv un echipament. Aceste sume reprezintã o taxã pentru utilizarea serviciilor de telecomunicaţii furnizate de operatorul de reţea din strãinãtate. În mod similar sumele plãtite pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza frecvenţele radio nu reprezintã redevenţe. (14) Sumele plãtite pentru difuzarea unor filme la cinematograf sau prin televiziune reprezintã redevenţã." 2. La punctul 9^5, dupã litera b) se introduce o nouã literã, litera c), cu urmãtorul cuprins: "c) Prin platã a unui venit se înţelege îndeplinirea obligaţiei de a pune fonduri la dispoziţia creditorului în maniera stabilitã prin contract sau prin alte înţelegeri convenite între pãrţi care conduc la stingerea obligaţiilor contractuale." 3. La punctul 9^6, literele a) şi d) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "9^6. a) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul valorilor mobiliare în cazul societãţilor închise şi din transferul pãrţilor sociale, certificatul de rezidenţã fiscalã sau documentul prevãzut la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţã fiscalã sau a documentului prevãzut la pct. 13 alin. (1), legalizatã şi tradusã de organul autorizat din România, se va depune şi la societatea ale cãrei valori mobiliare/pãrţi sociale sunt transferate. Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri din transferul titlurilor de valoare, altele decât pãrţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societãţilor închise, certificatul de rezidenţã fiscalã sau documentul prevãzut la pct. 13 alin. (1) se depune la reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţã fiscalã sau a documentului prevãzut la pct. 13 alin. (1), legalizatã şi tradusã de organul autorizat din România, se va anexa la declaraţia de impunere, respectiv la declaraţia de venit. Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare obţinute de o persoanã juridicã nerezidentã, atunci când acest câştig este generat de transferul titlurilor de participare, certificatul de rezidenţã fiscalã sau documentul prevãzut la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a certificatului de rezidenţã fiscalã sau a documentului prevãzut la pct. 13 alin. (1), legalizatã şi tradusã de organul autorizat din România, se va depune şi la societatea ale cãrei titluri de participare sunt transferate. .............................................................. d) În cazul în care transferul oricãror titluri de valoare deţinute de o persoanã fizicã nerezidentã se realizeazã printr-un intermediar, obligaţia de calcul şi virare a impozitului pe câştigul din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii declarative revin beneficiarului nerezident al câştigului sau reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar pentru cazurile prevãzute astfel în titlul III din Codul fiscal. În acest caz, intermediarul va îndeplini obligaţiile ce îi revin potrivit art. 66 alin. (6) din Codul fiscal, iar beneficiarul nerezident al câştigului sau reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat va depune declaraţia de impunere, respectiv declaraţia de venit, va îndeplini obligaţiile fiscale şi va anexa la declaraţia de impunere/de venit o copie a certificatului de rezidenţã fiscalã sau a documentului prevãzut la pct. 13 alin. (1), legalizat şi tradus de organul autorizat din România. În situaţiile prevãzute în mod expres în titlul III din Codul fiscal, când intermediarul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozitul pe câştigul din transferul oricãror titluri de valoare, acesta are obligaţia de a pãstra certificatul de rezidenţã fiscalã al beneficiarului venitului, precum şi de a îndeplini celelalte obligaţii declarative. În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricãror titluri de valoare este o persoanã fizicã nerezidentã, iar transferul acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de pãstrare a certificatului de rezidenţã fiscalã al beneficiarului câştigului revin, dupã caz, reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar." 4. La punctul 12, alineatul (10) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "(10) Prevederile Acordului încheiat între Comunitatea Europeanã şi Confederaţia Elveţianã de stabilire a unor mãsuri echivalente cu cele prevãzute de Directiva 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plãţilor de dobânzi se aplicã de la data aderãrii la Uniunea Europeanã." 5. La punctul 12, dupã alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu urmãtorul cuprins: "(11) În situaţia în care pentru acelaşi venit sunt cote diferite de impunere în legislaţia internã, legislaţia comunitarã sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplicã cota de impozit mai favorabilã, dacã beneficiarul venitului face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiatã convenţie de evitare a dublei impuneri şi, dupã caz, îndeplineşte condiţia de beneficiar al legislaţiei Uniunii Europene." E. Titlul VI "Taxa pe valoarea adãugatã" 1. La punctul 3 alineatul (8), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "b) livrarea de cãtre organismele de cult religios a urmãtoarelor obiecte: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, cruci, crucifixe, cruciuliţe şi medalioane cu imagini religioase specifice cultului, obiecte de colportaj religios, calendare religioase, produse necesare exercitãrii activitãţii de cult religios, precum tãmâia, lumânãrile, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri." 2. Punctul 6 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Livrarea de bunuri Art. 128. - (1) Este consideratã livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. (2) Se considerã cã o persoanã impozabilã, care acţioneazã în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însãşi, în condiţiile stabilite prin norme. (3) Urmãtoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrãri de bunuri, în sensul alin. (1): a) predarea efectivã a bunurilor cãtre o altã persoanã, ca urmare a unui contract care prevede cã plata se efectueazã în rate sau a oricãrui alt tip de contract care prevede cã proprietatea este atribuitã cel mai târziu în momentul plãţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing; b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executãrii silite; c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevãzute de legislaţia referitoare la proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despãgubiri. (4) Sunt asimilate livrãrilor de bunuri efectuate cu platã urmãtoarele operaţiuni: a) preluarea de cãtre o persoanã impozabilã a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de cãtre aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legãturã cu activitatea economicã desfãşuratã, dacã taxa aferentã bunurilor respective sau pãrţilor lor componente a fost dedusã total sau parţial; b) preluarea de cãtre o persoanã impozabilã a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de cãtre aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacã taxa aferentã bunurilor respective sau pãrţilor lor componente a fost dedusã total sau parţial; c) preluarea de cãtre o persoanã impozabilã de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de cãtre aceasta, altele decât bunurile de capital prevãzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacã taxa aferentã bunurilor respective a fost dedusã total sau parţial la data achiziţiei; d) bunurile constatate lipsã din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a)-c). (5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile cãtre asociaţii sau acţionarii sãi, inclusiv o distribuire de bunuri legatã de lichidarea sau de dizolvarea fãrã lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevãzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuatã cu platã, dacã taxa aferentã bunurilor respective sau pãrţilor lor componente a fost dedusã total sau parţial. (6) În cazul a douã sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separatã a bunului, chiar dacã bunul este transportat direct beneficiarului final. (7) Transferul tuturor activelor sau al unei pãrţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, dupã caz, şi de pasive, indiferent dacã este realizat ca urmare a vânzãrii sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în naturã la capitalul unei societãţi, nu constituie livrare de bunuri dacã primitorul activelor este o persoanã impozabilã. Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevãzutã de lege. (8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1): a) bunurile distruse ca urmare a unor calamitãţi naturale sau a unor cauze de forţã majorã, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevãzute prin norme; b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme; c) perisabilitãţile, în limitele prevãzute prin lege; d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne; e) acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamã sau în scopul stimulãrii vânzãrilor sau, mai general, în scopuri legate de desfãşurarea activitãţii economice, în condiţiile stabilite prin norme; f) acordarea de bunuri de micã valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, în condiţiile stabilite prin norme. (9) Livrarea intracomunitarã reprezintã o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de cãtre furnizor sau de persoana cãtre care se efectueazã livrarea ori de altã persoanã în contul acestora. (10) Este asimilat cu livrarea intracomunitarã cu platã transferul de cãtre o persoanã impozabilã de bunuri aparţinând activitãţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevãzute la alin. (12). (11) Transferul prevãzut la alin. (10) reprezintã expedierea sau transportul oricãror bunuri mobile corporale din România cãtre alt stat membru, de persoana impozabilã sau de altã persoanã în contul sãu, pentru a fi utilizate în scopul desfãşurãrii activitãţii sale economice. (12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintã expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilã sau de altã persoanã în contul sãu, pentru a fi utilizat în scopul uneia din urmãtoarele operaţiuni: a) livrarea bunului respectiv realizatã de persoana impozabilã pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevãzute la art. 132 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţã; b) livrarea bunului respectiv, realizatã de persoana impozabilã pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevãzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrãrile cu instalare sau asamblare, efectuate de cãtre furnizor sau în numele acestuia; c) livrarea bunului respectiv, realizatã de persoana impozabilã la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunitãţii, în condiţiile prevãzute la art. 132 alin. (1) lit. d); d) livrarea bunului respectiv, realizatã de persoana impozabilã, în condiţiile prevãzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrãrile intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrãrile la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrãrile destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO; e) livrarea de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, livrarea de electricitate, livrarea de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire sau de rãcire, în conformitate cu condiţiile prevãzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrãrii acestor bunuri; f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implicã lucrãri asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se terminã expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, dupã prelucrare, sã fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseserã expediate sau transportate iniţial; g) utilizarea temporarã a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestãrii de servicii în statul membru de destinaţie, de cãtre persoana impozabilã stabilitã în România; h) utilizarea temporarã a bunului respectiv, pentru o perioadã care nu depãşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizãrii temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporarã cu scutire integralã de drepturi de import. (13) În cazul în care nu mai este îndeplinitã una din condiţiile prevãzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se considerã efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinitã. (14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce mãsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) - (13). Norme metodologice: 6. (1) În sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, preluarea de bunuri produse de cãtre o persoanã impozabilã pentru a fi folosite în cursul desfãşurãrii activitãţii sale economice sau pentru continuarea acesteia nu se considerã ca fiind o livrare de bunuri, cu excepţia operaţiunilor prevãzute la art. 128 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplicã şi prestãrilor de servicii. (2) Valorificarea produselor scoase din rezerva de mobilizare constituie livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal. (3) În sensul art. 128 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilã care acţioneazã în calitate de comisionar, primind facturi pe numele sãu de la comitentul vânzãtor sau, dupã caz, de la furnizor şi emiţând facturi pe numele sãu cãtre comitentul cumpãrãtor ori, dupã caz, cãtre client, se considerã cã acţioneazã în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punctul de vedere al taxei cumpãrãtor şi revânzãtor al bunurilor, indiferent dacã acţioneazã în contul vânzãtorului sau al cumpãrãtorului, respectiv se considerã cã furnizorul ori, dupã caz, comitentul vânzãtor face o livrare de bunuri cãtre comisionar şi, la rândul sãu, comisionarul face o altã livrare de bunuri cãtre comitentul cumpãrãtor sau, dupã caz, cãtre client. Dacã, potrivit contractului, comisionarul acţioneazã în numele şi în contul comitentului ca mandatar, dar primeşte şi/sau emite facturi pe numele sãu, acest fapt îl transformã în cumpãrãtor revânzãtor din punctul de vedere al taxei. (4) Prevederile alin. (3) se aplicã sub denumirea de structurã de comisionar în cazurile prevãzute la pct. 19 alin. (4). (5) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, casarea activelor corporale fixe de natura bunurilor de capital prevãzute la art. 149 din codul fiscal nu constituie livrare de bunuri. Se aplicã prevederile art. 149 din codul fiscal pentru activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate, dacã la achiziţia sau, dupã caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia acestora taxa a fost dedusã total ori parţial şi dacã urmãtoarele operaţiuni au intervenit în legãturã cu un bun de capital dupã data aderãrii: achiziţia sau, dupã caz, fabricarea, construcţia, prima utilizare dupã modernizare ori transformare. (6) În cazul contractelor de leasing financiar având ca obiect bunuri mobile corporale, care se reziliazã, se considerã cã bunurile sunt lipsã din gestiunea locatorului/finanţatorului, în sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, la expirarea termenului-limitã prevãzut în contract pentru restituirea bunului de cãtre utilizator, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data rezilierii contractului. Baza de impozitare a livrãrii cãtre sine se determinã potrivit prevederilor pct. 18 alin. (4). În cazul în care locatorul/finanţatorul reintrã în posesia bunurilor, aceasta are dreptul sã anuleze livrarea cãtre sine efectuatã conform primei teze a prezentului alineat. (7) Pierderile tehnologice stabilite potrivit legii sau, dupã caz, stabilite de persoana impozabilã în norma proprie de consum nu intrã sub incidenţa prevederilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Deducerea taxei pentru achiziţiile de bunuri utilizate în activitãţi economice care dau naştere la pierderi tehnologice se realizeazã pe baza prevederilor generale ale art. 145 alin. (2) sau, dupã caz, ale art. 147 din Codul fiscal. Pierderile care depãşesc normele de consum sunt asimilate livrãrilor de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Atunci când norma de consum este stabilitã de persoana impozabilã, organul de inspecţie fiscalã poate modifica coeficientul stabilit în scopul aplicãrii art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, dacã sunt indicii obiective cã pierderea tehnologicã a fost supradimensionatã. (8) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executãrii silite se considerã livrare de bunuri numai dacã debitorul executat silit este o persoanã impozabilã. (9) Transferul de active prevãzut la art. 128 alin. (7) din codul fiscal este un transfer universal de bunuri şi/sau servicii, acestea nemaifiind tratate individual, ci ca un tot unitar la persoana impozabilã cedentã, indiferent dacã este un transfer total sau parţial de active. Se considerã transfer parţial de active, în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei pãrţi din activele investite într-o anumitã ramurã a activitãţii economice, dacã acestea constituie din punct de vedere tehnic o structurã independentã, capabilã sã efectueze activitãţi economice separate, indiferent dacã este realizat ca urmare a vânzãrii sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în naturã la capitalul unei societãţi. De asemenea, se considerã cã transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrãinate, ci realocate altor ramuri ale activitãţii aflate în uzul cedentului. Simplul transfer al unor active nu garanteazã posibilitatea continuãrii unei activitãţi economice în orice situaţie. Pentru ca o operaţiune sã poatã fi consideratã transfer de active, în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, primitorul activelor trebuie sã intenţioneze sã desfãşoare activitatea economicã sau partea din activitatea economicã care i-a fost transferatã, şi nu sã lichideze imediat activitatea respectivã şi, dupã caz, sã vândã eventualele stocuri. Primitorul activelor are obligaţia sã transmitã cedentului o declaraţie pe propria rãspundere din care sã rezulte îndeplinirea acestei condiţii. Pentru calificarea unei activitãţi ca transfer de active nu este relevant dacã primitorul activelor este autorizat pentru desfãşurarea activitãţii care i-a fost transferatã sau dacã are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost pronunţatã Hotãrârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-497/01 - Zita Modes. (10) Persoana impozabilã care este beneficiarul transferului prevãzut la alin. (9) este consideratã ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacã este înregistratã în scopuri de taxã sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv cele privind livrãrile cãtre sine prevãzute la art. 128 alin. (4) din Codul fiscal, ajustãrile deducerii prevãzute la art. 148 şi 149 din Codul fiscal. Dacã beneficiarul transferului este o persoanã impozabilã care nu este înregistratã în scopuri de TVA conform art. 153 din codul fiscal şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, va trebui sã plãteascã la bugetul de stat suma rezultatã ca urmare a ajustãrilor conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul fiscal, dupã caz, şi sã depunã în acest sens declaraţia prevãzutã la art. 156^3 alin. (8) din Codul fiscal. Momentul de referinţã pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, nu este data transferului, ci data obţinerii bunului de cãtre cedent, conform art. 149 sau 161 din Codul fiscal, dupã caz. Cedentul va trebui sã transmitã cesionarului o copie de pe registrul bunurilor de capital, dacã acestea sunt obţinute dupã data aderãrii. Aplicarea regimului de taxare pentru transferul de active de cãtre persoanele impozabile nu va fi sancţionatã de organele de inspecţie fiscalã, în sensul anulãrii dreptului de deducere a taxei la beneficiar, dacã operaţiunile în cauzã sunt taxabile prin efectul legii sau prin opţiune, cu excepţia situaţiei în care se constatã cã tranzacţia a fost taxatã în scopuri fiscale. (11) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal: a) prin cauze de forţã majorã se înţelege: 1. incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau alte rapoarte oficiale; 2. rãzboi, rãzboi civil, acte de terorism; 3. orice alte evenimente pentru care se poate invoca forţa majorã; b) prin bunuri pierdute se înţelege bunurile dispãrute în urma unor calamitãţi naturale, cum ar fi inundaţiile, alunecãrile de teren, sau a unor cauze de forţã majorã; c) prin bunuri furate se înţelege bunurile lipsã din gestiune, neimputabile, pentru care persoana impozabilã poate prezenta dovada constatãrii furtului de cãtre organele de poliţie, care este acceptatã la despãgubire de societãţile de asigurãri. (12) În sensul art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, nu se considerã livrare de bunuri cu platã bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacã sunt îndeplinite în mod cumulativ urmãtoarele condiţii: a) bunurile nu sunt imputabile; b) degradarea calitativã a bunurilor se datoreazã unor cauze obiective dovedite cu documente. Sunt incluse în aceastã categorie şi produsele accizabile pentru care autoritatea competentã a emis decizie de aprobare a distrugerii în cadrul antrepozitului fiscal; c) se face dovada cã bunurile au fost distruse. (13) Prevederile art. 148 şi 149 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere, nu se aplicã în situaţiile în care, conform art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, nu se considerã cã are loc o livrare de bunuri cu platã. (14) În sensul art. 128 alin. (8) lit. e) din Codul fiscal: a) se cuprind în categoria bunurilor acordate în mod gratuit în scopul stimulãrii vânzãrilor bunurile care sunt produse de persoana impozabilã în vederea vânzãrii sau sunt comercializate în mod obişnuit de cãtre persoana impozabilã, acordate în mod gratuit clientului, numai în mãsura în care sunt bunuri de acelaşi fel ca şi cele care sunt sau au fost livrate clientului. Atunci când bunurile acordate gratuit în vederea stimulãrii vânzãrilor nu sunt produse de persoana impozabilã şi/sau nu sunt bunuri comercializate în mod obişnuit de persoana impozabilã şi/sau nu sunt de acelaşi fel ca şi cele care sunt sau au fost livrate clientului, acordarea gratuitã a acestora nu va fi consideratã livrare de bunuri dacã: 1. se poate face dovada obiectivã a faptului cã acestea pot fi utilizate de cãtre client în legãturã cu bunurile/serviciile pe care le-a achiziţionat de la respectiva persoanã impozabilã; sau 2. bunurile/serviciile sunt furnizate cãtre consumatorul final şi valoarea bunurilor acordate gratuit este mai micã decât valoarea bunurilor/serviciilor furnizate clientului; b) bunurile acordate în scop de reclamã cuprind, fãrã a se limita la acestea, bunurile oferite în mod gratuit ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor, pentru demonstraţii la punctele de vânzare; c) bunurile acordate în mod gratuit pentru scopuri legate de desfãşurarea activitãţii economice a persoanei impozabile cuprind bunurile oferite cu titlu gratuit, altele decât cele prevãzute la lit. a) sau b), pentru care persoana impozabilã poate face dovada cã sunt strâns legate de desfãşurarea activitãţii sale economice. În aceastã categorie se cuprind, fãrã a se limita la acestea, bunurile pe care persoana impozabilã le acordã gratuit angajaţilor sãi şi care sunt legate de desfãşurarea în condiţii optime a activitãţii economice, cum sunt, de exemplu: masa caldã pentru mineri, echipamentul de protecţie şi uniformele de lucru, pentru contravaloarea care nu este suportatã de angajaţi, materiale igienico-sanitare în vederea prevenirii îmbolnãvirilor. Nu se încadreazã în aceastã categorie orice gratuitãţi acordate propriilor angajaţi sau altor persoane, dacã nu existã nicio legãturã cu desfãşurarea în condiţii optime a activitãţii economice, cum sunt: cotele gratuite de energie electricã acordate persoanelor pensionate din sectorul energiei electrice, abonamentele de transport acordate gratuit pentru diverse categorii de persoane şi altele de aceeaşi naturã. (15) În sensul art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal: a) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrãri de bunuri dacã valoarea totalã a bunurilor acordate gratuit în cursul unui an calendaristic este sub plafonul în care aceste cheltuieli sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, astfel cum este stabilit la titlul II din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplicã şi în cazul microîntreprinderilor sau al persoanelor impozabile care nu trebuie sã depunã situaţii financiare anuale conform prevederilor legale; b) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrãri de bunuri dacã valoarea totalã în cursul unui an calendaristic se încadreazã în limita a 3 la mie din cifra de afaceri determinatã potrivit art. 152 alin. (2) din Codul fiscal. (16) Încadrarea în plafoanele prevãzute la alin. (15) se determinã pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. În cazul persoanelor impozabile care nu sunt obligate sã depunã situaţii financiare anuale conform prevederilor legale, încadrarea în plafoanele prevãzute la alin. (15) se determinã pe baza datelor raportate prin declaraţiile privind veniturile realizate. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizãrile, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevãzute prin legi, acordate în numerar, precum şi bunurile pentru care taxa nu a fost dedusã. Depãşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu platã şi se colecteazã taxa, dacã s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor care depãşesc plafoanele. Taxa colectatã aferentã depãşirii se calculeazã şi se include în decontul întocmit pentru perioada fiscalã în care persoana impozabilã a depus sau trebuie sã depunã situaţiile financiare anuale sau, dupã caz, declaraţiile privind veniturile realizate, respectiv în anul urmãtor celui în care au fost efectuate cheltuielile. (17) În sensul art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, transferul este o operaţiune asimilatã unei livrãri intracomunitare cu platã de bunuri, fiind obligatoriu sã fie respectate toate condiţiile şi regulile aferente livrãrilor intracomunitare, inclusiv cele referitoare la scutirea de taxã. Caracteristic acestei operaţiuni este faptul cã în momentul expedierii bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru, acestea nu fac obiectul unei livrãri în sensul art. 128 alin. (1) din codul fiscal şi, pe cale de consecinţã, aceeaşi persoanã impozabilã care declarã transferul în statul membru unde începe transportul bunurilor va declara şi achiziţia intracomunitarã asimilatã în statul membru în care aceasta are loc. Exemple de transferuri: transportul în alt stat membru de bunuri importate în România, efectuat de persoana care a realizat importul, în lipsa unei tranzacţii în momentul expedierii, transportul/expedierea de bunuri mobile corporale din România în alt stat membru în vederea constituirii unui stoc care urmeazã a fi vândut în respectivul stat membru, transportul de bunuri în alt stat membru în vederea încorporãrii într-un bun imobil în respectivul stat membru de cãtre persoana impozabilã, precum şi alte operaţiuni care iniţial au constituit nontransferuri, dar ulterior au devenit transferuri. (18) Nontransferul cuprinde şi expedierea sau transportul de produse accizabile din România în alt stat membru, de cãtre persoana impozabilã sau de altã persoanã în contul sãu, în vederea efectuãrii unei vânzãri la distanţã cãtre persoane neimpozabile din acel stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile. (19) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetã sau pe un alt purtãtor de date, însoţitã de licenţã obişnuitã care interzice copierea şi distribuirea acestora şi care permite doar instalarea lor pe un anumit numãr de staţii de lucru, care este egal cu numãrul de dischete sau de alte suporturi purtãtoare de date furnizate, constituie livrare de bunuri conform art. 128 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintã orice software produs ca un bun de folosinţã generalã care conţine date preînregistrate, este comercializat ca atare şi, dupã instalare şi eventual o perioadã scurtã de training, poate fi utilizat în mod independent de cãtre clienţi în formatul standard pentru aceleaşi aplicaţii şi funcţii. (20) Procesarea fotografiilor digitale constituie livrare de bunuri conform art. 128 din Codul fiscal, atunci când fotografiile tipãrite sunt predate clientului." 3. Punctul 7 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Prestarea de servicii Art. 129. - (1) Se considerã prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definitã la art. 128. (2) Atunci când o persoanã impozabilã care acţioneazã în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se considerã cã a primit şi a prestat ea însãşi serviciile respective. (3) Prestãrile de servicii cuprind operaţiuni cum sunt: a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing; b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacã acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mãrcilor comerciale şi a altor drepturi similare; c) angajamentul de a nu desfãşura o activitate economicã, de a nu concura cu altã persoanã sau de a tolera o acţiune ori o situaţie; d) prestãrile de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autoritãţi publice sau potrivit legii; e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţioneazã în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. (4) Sunt asimilate prestãrii de servicii efectuate cu platã urmãtoarele: a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activitãţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de cãtre personalul acesteia ori pentru a fi puse la dispoziţie în vederea utilizãrii în mod gratuit altor persoane, pentru alte scopuri decât desfãşurarea activitãţii sale economice, dacã taxa pentru bunurile respective a fost dedusã total sau parţial; b) serviciile prestate în mod gratuit de cãtre o persoanã impozabilã pentru uzul propriu sau al personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfãşurarea activitãţii sale economice. (5) Nu constituie prestare de servicii efectuatã cu platã în sensul alin. (4), fãrã a se limita la acestea, operaţiuni precum: a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activitãţii economice a persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, în condiţiile stabilite prin norme; b) serviciile care fac parte din activitatea economicã a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamã sau în scopul stimulãrii vânzãrilor; c) serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de cãtre persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. (6) Abrogat. (7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplicã în mod corespunzãtor şi prestãrilor de servicii. Norme metodologice: 7. (1) În sensul art. 129 alin. (1) din Codul fiscal, atunci când nu existã un contract de comision sau intermediere între pãrţi şi nu se refactureazã cheltuielile conform pct. 19 alin. (4), dar pentru aceeaşi prestare de servicii intervin mai multe persoane impozabile care acţioneazã în nume propriu, prin tranzacţii succesive, se considerã cã fiecare persoanã a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se considerã o prestare separatã şi se impoziteazã distinct, chiar dacã serviciul respectiv este prestat direct cãtre beneficiarul final. (2) Normele metodologice prevãzute la pct. 6 alin. (3) şi (4) se aplicã în mod corespunzãtor şi pentru prestãrile de servicii prevãzute la art. 129 alin. (2) din Codul fiscal. (3) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este consideratã prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasing, dacã locatorul/finanţatorul transferã locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintã o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se considerã a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatorul/finanţatorul transferã locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, situaţie în care valoarea de transfer va cuprinde şi suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenţã, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odatã cu rata de leasing. Dacã transferul dreptului de proprietate asupra bunului cãtre locatar/utilizator se realizeazã înainte de derularea a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, se considerã cã nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului. Dacã în cursul derulãrii unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbã locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerându-se cã persoana care preia contractul de leasing continuã persoana cedentului. Operaţiunea este consideratã în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa. (4) Este consideratã prestare de servicii, conform art. 129 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuatã de o persoanã care acţioneazã în numele şi în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme, intermediarul care acţioneazã în numele şi în contul altei persoane este persoana care acţioneazã în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediazã livrãri de bunuri sau prestãri de servicii, furnizorul/prestatorul efectueazã livrarea de bunuri/prestarea de servicii cãtre beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectueazã o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura de comision care reprezintã contravaloarea serviciului de intermediere prestat cãtre mandant, respectiv cãtre beneficiar sau, dupã caz, cãtre furnizor/prestator. (5) Emiterea de cãtre mandatar a unei facturi în numele sãu cãtre cumpãrãtor, pentru livrarea de bunuri intermediatã, este suficientã pentru a-l transforma în cumpãrãtor revânzãtor din punctul de vedere al taxei pe valoarea adãugatã, astfel cum este prevãzut la pct. 6 alin. (3). De asemenea, mandatarul devine din punctul de vedere al taxei pe valoarea adãugatã un cumpãrãtor revânzãtor, dacã primeşte de la vânzãtor o facturã întocmitã pe numele sãu. (6) Prevederile alin. (5) sunt aplicabile şi în cazul în care mandatarul intermediazã o prestare de servicii. (7) Prevederile pct. 6 alin. (14)-(16) se aplicã corespunzãtor şi pentru operaţiunile prevãzute la art. 129 alin. (5) lit. a) şi b) din Codul fiscal. (8) În sensul art. 129 alin. (5) din Codul fiscal, utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activitãţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau serviciile prestate în mod gratuit de cãtre persoana impozabilã pentru uzul propriu sunt asimilate unei prestãri de servicii cu platã numai în situaţia în care sunt destinate pentru alte scopuri decât desfãşurarea activitãţii sale economice. De exemplu, o societate comercialã care produce frigidere pe care le pune la dispoziţia grãdiniţei de copii organizate în cadrul societãţii comerciale se considerã cã utilizeazã în folosul propriu bunurile respective, pentru alte scopuri decât desfãşurarea activitãţii sale economice. (9) Prevederile pct. 6 alin. (9) şi (10) se vor aplica corespunzãtor şi pentru prevederile art. 129 alin. (7) din Codul fiscal. (10) Transferul cu platã al unui sportiv de la un club sportiv la un alt club sportiv este considerat o prestare de servicii cu platã în sensul art. 129 din Codul fiscal. Sumele plãtite drept compensaţie pentru încetarea contractului sau drept penalitãţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevãzute de pãrţile contractante nu sunt considerate prestãri de servicii efectuate cu platã. (11) În sensul art. 129 din Codul fiscal, sunt considerate prestãri de servicii urmãtoarele: a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altã reţea electronicã şi care este în principal automatizatã, necesitând intervenţie umanã minimã, fiind un serviciu furnizat pe cale electronicã, conform art. 125^1 alin. (1) pct. 26 din Codul fiscal; b) furnizarea de licenţe în cadrul unui contract de licenţã privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse staţii de lucru, împreunã cu furnizarea de programe software standard pe dischetã sau pe un alt purtãtor de date, conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal. c) furnizarea de programe informatice software personalizate, chiar şi în cazul în care programul software este furnizat pe dischetã sau pe un alt purtãtor de date. Programul software personalizat reprezintã orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienţilor, conform cerinţelor exprimate de aceştia." 4. Punctele 10 şi 11 se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Locul livrãrii de bunuri Art. 132. - (1) Se considerã a fi locul livrãrii de bunuri: a) locul unde se gãsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpãrãtor sau de un terţ. Dacã locul livrãrii, stabilit conform prezentei prevederi, se situeazã în afara teritoriului comunitar, locul livrãrii realizate de cãtre importator şi locul oricãrei livrãri ulterioare se considerã în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se considerã a fi transportate sau expediate din statul membru de import; b) locul unde se efectueazã instalarea sau montajul, de cãtre furnizor sau de cãtre altã persoanã în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalãri sau unui montaj; c) locul unde se gãsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpãrãtorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate; d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrãrile de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuatã în interiorul Comunitãţii, dacã: 1. partea transportului de pasageri efectuatã în interiorul Comunitãţii reprezintã partea transportului, efectuatã fãrã nicio oprire în afara Comunitãţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri; 2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintã primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunitãţii, eventual dupã o oprire în afara Comunitãţii; 3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintã ultimul punct de debarcare prevãzut în interiorul Comunitãţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunitãţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunitãţii; e) în cazul livrãrii de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, al livrãrii de energie electricã ori al livrãrii de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire cãtre un comerciant persoanã impozabilã, locul livrãrii se considerã a fi locul în care acel comerciant persoanã impozabilã îşi are sediul activitãţii economice sau un sediu fix pentru care se livreazã bunurile ori, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuitã. Comerciantul persoanã impozabilã reprezintã persoana impozabilã a cãrei activitate principalã, în ceea ce priveşte cumpãrãrile de gaz, de energie electricã şi de energie termicã sau agent frigorific, o reprezintã revânzarea de astfel de produse şi al cãrei consum propriu de astfel de produse este neglijabil; f) în cazul livrãrii de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, al livrãrii de energie electricã ori al livrãrii de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire, în situaţia în care unei astfel de livrãri nu i se aplicã lit. e), locul livrãrii reprezintã locul în care cumpãrãtorul utilizeazã şi consumã efectiv bunurile. Atunci când cumpãrãtorul nu consumã efectiv gazul, energia electricã, energia termicã sau agentul frigorific ori le consumã doar parţial, se considerã cã bunurile în cauzã neconsumate au fost utilizate şi consumate în locul în care cumpãrãtorul îşi are sediul activitãţii economice sau un sediu fix pentru care se livreazã bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se considerã cã acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuitã. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzãri la distanţã care se efectueazã dintr-un stat membru spre România, locul livrãrii se considerã în România dacã livrarea este efectuatã cãtre un cumpãrãtor persoanã impozabilã sau persoanã juridicã neimpozabilã, care beneficiazã de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau cãtre orice altã persoanã neimpozabilã şi dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii: a) valoarea totalã a vânzãrilor la distanţã al cãror transport sau expediere în România se realizeazã de cãtre un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumitã vânzare la distanţã, inclusiv valoarea respectivei vânzãri la distanţã, sau în anul calendaristic precedent, depãşeşte plafonul pentru vânzãri la distanţã de 35.000 euro, al cãrui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportã bunurile pentru considerarea vânzãrilor sale la distanţã, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România ca având loc în România. (3) Locul livrãrii este întotdeauna în România, în cazul vânzãrilor la distanţã de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru cãtre persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fãrã sã se aplice plafonul prevãzut la alin. (2) lit. a). (4) Derogarea prevãzutã la alin. (2) nu se aplicã vânzãrilor la distanţã efectuate din alt stat membru în România: a) de mijloace de transport noi; b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia; c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevãzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artã, obiectele de colecţie şi antichitãţile, astfel cum sunt definite la art. 152^2 alin. (1); d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, de energie electricã, de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire; e) de produse accizabile, livrate cãtre persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile. (5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrãrii pentru vânzãrile la distanţã efectuate din România cãtre alt stat membru se considerã în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuatã cãtre o persoanã care nu îi comunicã furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele condiţii: a) valoarea totalã a vânzãrilor la distanţã, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România cãtre un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumitã vânzare la distanţã, inclusiv valoarea respectivei vânzãri la distanţã, sau în anul calendaristic precedent, depãşeşte plafonul pentru vânzãri la distanţã, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adãugatã din statul membru respectiv, astfel de vânzãri având locul livrãrii în statul respectiv; sau b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzãrilor sale la distanţã, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercitã în condiţiile stabilite prin norme şi se aplicã tuturor vânzãrilor la distanţã, efectuate cãtre respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercitã opţiunea şi în urmãtorii doi ani calendaristici. (6) În cazul vânzãrilor la distanţã de produse accizabile efectuate din România cãtre persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrãrii este întotdeauna în celãlalt stat membru. (7) Derogarea prevãzutã la alin. (5) nu se aplicã vânzãrilor la distanţã efectuate din România cãtre un alt stat membru: a) de mijloace de transport noi; b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altã persoanã în numele acestuia; c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artã, obiecte de colecţie şi antichitãţi, prevãzut la art. 152^2; d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, de energie electricã, de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire; e) de produse accizabile, livrate cãtre persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile. (8) În aplicarea alin. (2)-(7), atunci când o vânzare la distanţã presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de cãtre furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediazã sau se transportã în vederea livrãrii acestora cãtre client, se va considera cã bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectueazã importul. Norme metodologice: 10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpãrãtor sau de un terţ care acţioneazã în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacã transportul este în sarcina furnizorului sau a cumpãrãtorului. Terţa persoanã care realizeazã transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpãrãtorului este transportatorul sau orice altã persoanã care intervine în numele şi în contul furnizorului ori al cumpãrãtorului în realizarea serviciului de transport. (2) Prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din codul fiscal nu se aplicã în situaţia în care cumpãrãtorul a optat pentru calitatea de importator al bunurilor conform prevederilor pct. 59 alin. (1) lit. b). (3) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrãrii este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpãrãtorului, în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care, deşi sunt livrate, între vânzãtor şi cumpãrãtor nu existã relaţie de transport. Exemplu: o persoanã impozabilã A stabilitã în România livreazã bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altã persoanã, care cumpãrã bunurile de la B. În primul caz persoana obligatã sã realizeze transportul este A sau B. Pe relaţia A-B se considerã o livrare cu transport, iar pe relaţia B-C se considerã o livrare fãrã transport. În al doilea caz, dacã persoana obligatã sã realizeze transportul este C, pe relaţia A-B se considerã o livrare fãrã transport, locul livrãrii fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B-C se considerã o livrare cu transport, locul livrãrii fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A, unde se aflã bunurile atunci când începe transportul. 11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de euro pentru vânzãrile la distanţã se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţionalã a României la data aderãrii şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare, când cifra sutelor este egalã cu sau mai mare decât 5, şi prin reducere, când cifra sutelor este mai micã decât 5, prin urmare plafonul este de 118.000 lei. (2) În cazul în care vânzãrile la distanţã efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depãşesc plafonul prevãzut la alin. (1), se considerã cã toate vânzãrile la distanţã efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rãmasã din anul calendaristic în care s-a depãşit plafonul şi pentru anul calendaristic urmãtor. Persoana obligatã la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie sã se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, la depãşirea plafonului calculat conform alin. (4) şi (5). Înregistrarea rãmâne valabilã pânã la data de 31 decembrie a anului calendaristic urmãtor celui în care furnizorul a depãşit plafonul pentru vânzãri la distanţã în România, cu excepţia situaţiei prevãzute la alin. (3). (3) În cazul în care plafonul prevãzut la alin. (1) este depãşit şi în anul calendaristic urmãtor, se aplicã prevederile alin. (2) referitoare la locul acestor vânzãri. (4) La calculul plafonului prevãzut la alin. (1) se iau în considerare: a) valoarea tuturor vânzãrilor la distanţã efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România, inclusiv valoarea vânzãrilor de bunuri care au fost livrate dintr-un teritoriu terţ şi care sunt considerate cã au fost livrate în România din statul membru de import, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal; b) valoarea vânzãrii la distanţã ce conduce la depãşirea plafonului. (5) La calculul plafonului prevãzut la alin. (1) nu se iau în considerare: a) valoarea vânzãrilor la distanţã de bunuri accizabile; b) valoarea oricãrei livrãri intracomunitare de mijloace de transport noi; c) valoarea oricãrei livrãri de bunuri cu instalare sau montare, efectuatã în România de cãtre furnizor sau de altã persoanã în numele acestuia, conform art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal; d) valoarea oricãrei livrãri efectuate de furnizor în statul membru de plecare în cadrul tranzacţiei supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artã, obiecte de colecţie şi antichitãţi, prevãzute la art. 152^2 din Codul fiscal; e) valoarea oricãrei livrãri de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, de energie electricã, de energie termicã sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire, conform art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal. (6) Furnizorul unei vânzãri la distanţã în România poate opta în statul membru în care este stabilit sã schimbe locul livrãrii în România pentru toate vânzãrile sale la distanţã din acel stat membru în România. Opţiunea se comunicã şi organelor fiscale competente din România printr-o scrisoare recomandatã în care furnizorul va specifica data de la care intenţioneazã sã aplice opţiunea. Persoana obligatã la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie sã se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, înainte de prima livrare care va fi realizatã ulterior exprimãrii opţiunii. Înregistrarea ca urmare a opţiunii rãmâne valabilã pânã la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic urmãtor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevãzute la alin. (7). (7) Dacã plafonul prevãzut la alin. (1) este depãşit în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevãzut la alin. (6), se aplicã prevederile alin. (2)-(5) în privinţa locului pentru vânzãrile la distanţã în România. (8) Vânzarea la distanţã are loc într-un stat membru, altul decât România, conform art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, dacã valoarea totalã a vânzãrilor la distanţã efectuate de furnizorul din România depãşeşte plafonul vânzãrilor la distanţã stabilit de statul membru de destinaţie, care poate sã difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru România, sau în cazul în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea prevãzutã la alin. (6). Plafonul pentru vânzãri la distanţã se calculeazã pe fiecare an calendaristic. În sensul art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunicã furnizorului din România un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA sunt persoanele care beneficiazã în statul lor membru de derogarea prevãzutã la art. 3 alin. (2) din Directiva 112, al cãrei echivalent în codul fiscal este art. 126 alin. (4). (9) În cazul în care furnizorul depãşeşte plafonul pentru vânzãri la distanţã stabilit de statul membru de destinaţie, se considerã cã toate vânzãrile la distanţã efectuate de furnizorul din România în statul membru de destinaţie au loc în acel stat membru pentru perioada rãmasã din anul calendaristic în care s-a depãşit plafonul şi pentru anul calendaristic urmãtor. Dacã se depãşeşte plafonul şi în anul urmãtor, se aplicã aceleaşi reguli referitoare la locul acestor vânzãri. Furnizorii trebuie sã comunice printr-o scrisoare recomandatã transmisã cãtre organul fiscal competent din România, în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii în alt stat membru, pentru vânzãri la distanţã ca urmare a depãşirii plafonului pentru vânzãri la distanţã din alt stat membru, locul acestor livrãri nemaifiind în România, ci în statul membru în care s-a depãşit plafonul. (10) La calculul plafonului pentru vânzãri la distanţã realizate de furnizori din România în alt stat membru se iau în considerare: a) valoarea tuturor vânzãrilor la distanţã efectuate de un furnizor din România cãtre un anumit stat membru, inclusiv valoarea vânzãrilor de bunuri expediate dintr-un teritoriu terţ şi importate în România, care se considerã cã au fost expediate din România, în condiţiile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal; b) valoarea vânzãrii care conduce la depãşirea plafonului în celãlalt stat membru. (11) La calculul plafonului pentru vânzãri la distanţã realizate de furnizori din România în alt stat membru nu se iau în considerare: a) valoarea vânzãrilor la distanţã de bunuri accizabile; b) valoarea oricãrei livrãri intracomunitare de mijloace de transport noi; c) valoarea livrãrilor de bunuri cu instalare, efectuate în alt stat membru de cãtre furnizor sau de altã persoanã în numele acestuia; d) valoarea oricãrei livrãri efectuate de un furnizor din România în cadrul unei tranzacţii supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artã, obiecte de colecţie şi antichitãţi, conform art. 152^2 din Codul fiscal; e) valoarea oricãrei livrãri de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau prin orice reţea conectatã la un astfel de sistem, de energie electricã, de energie termicã sau agent frigorific, prin intermediul reţelelor de încãlzire ori de rãcire. (12) Furnizorul poate opta sã schimbe locul livrãrii într-un alt stat membru pentru toate vânzãrile sale la distanţã efectuate din România cãtre acel stat membru. Opţiunea se comunicã printr-o scrisoare recomandatã transmisã cãtre organul fiscal competent din România şi se exercitã de la data trimiterii scrisorii recomandate, rãmânând valabilã pânã la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic urmãtor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevãzute la alin. (13). (13) Dacã plafonul pentru vânzãri la distanţã realizate de furnizori din România în alt stat membru este depãşit şi în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevãzut la alin. (12), se aplicã prevederile alin. (9)-(11) pentru locul vânzãrilor la distanţã în celãlalt stat membru." 5. Punctele 13-15^1 se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Locul prestãrii de servicii Art. 133. - (1) În vederea aplicãrii regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor: a) o persoanã impozabilã care desfãşoarã şi activitãţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 126 alin. (1)-(4) este consideratã persoanã impozabilã pentru toate serviciile care i-au fost prestate; b) o persoanã juridicã neimpozabilã care este înregistratã în scopuri de TVA este consideratã persoanã impozabilã. (2) Locul de prestare a serviciilor cãtre o persoanã impozabilã care acţioneazã ca atare este locul unde respectiva persoanã care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activitãţii sale economice. Dacã serviciile sunt furnizate cãtre un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activitãţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se aflã respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilã care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã. (3) Locul de prestare a serviciilor cãtre o persoanã neimpozabilã este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activitãţii sale economice. Dacã serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilã şi-a stabilit sediul activitãţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se aflã respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru urmãtoarele prestãri de servicii, locul prestãrii este considerat a fi: a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestãrile de servicii efectuate în legãturã cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similarã, precum tabere de vacanţã sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregãtire şi coordonare a lucrãrilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societãţile care asigurã supravegherea pe şantier; b) locul unde se efectueazã transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de cãlãtori; c) abrogatã; d) locul prestãrii efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei pãrţi a unei operaţiuni de transport de cãlãtori efectuate în cadrul Comunitãţii; e) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuã a mijlocului de transport pe o perioadã de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadã de maximum 90 de zile; f) locul de plecare a transportului de cãlãtori, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei pãrţi a unei operaţiuni de transport de cãlãtori efectuatã în Comunitate. Parte a unei operaţiuni de transport de cãlãtori efectuatã în Comunitate înseamnã acea parte a operaţiunii efectuate, fãrã escalã în afara Comunitãţii, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de cãlãtori. Punctul de plecare a unui transport de cãlãtori înseamnã primul punct stabilit pentru îmbarcarea cãlãtorilor în interiorul Comunitãţii, dacã este cazul, dupã o oprire în afara Comunitãţii. Punctul de sosire a unui transport de cãlãtori înseamnã ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunitãţii a cãlãtorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacã este cazul înaintea unei opriri în afara Comunitãţii. În cazul unei cãlãtorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separatã. (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul urmãtoarelor servicii este considerat a fi: a) locul în care este efectuatã operaţiunea principalã în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţioneazã în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoanã neimpozabilã; b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, cãtre persoane neimpozabile; c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate cãtre persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cãrui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a douã state membre diferite. Loc de plecare înseamnã locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se gãsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnã locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri; d) locul în care se presteazã efectiv serviciile cãtre persoane neimpozabile, în cazul urmãtoarelor: 1. servicii constând în activitãţi accesorii transportului, precum încãrcarea, descãrcarea, manipularea şi servicii similare acestora; 2. servicii constând în lucrãri asupra bunurilor mobile corporale; 3. evaluãri ale bunurilor mobile corporale; e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã, dacã respectivul beneficiar este o persoanã neimpozabilã care este stabilitã sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în afara Comunitãţii, în cazul urmãtoarelor servicii: 1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport; 2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport; 3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mãrcilor comerciale şi a altor drepturi similare; 4. serviciile de publicitate; 5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii; 6. operaţiunile de naturã financiar-bancarã şi de asigurãri, inclusiv reasigurãri, cu excepţia închirierii de seifuri; 7. punerea la dispoziţie de personal; 8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunitãţii sau la o reţea conectatã la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electricã ori la reţelele de încãlzire sau de rãcire, transportul şi distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestãri de servicii legate direct de acestea; 9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice naturã, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondialã de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de cãtre o persoanã care îşi are stabilit sediul activitãţii economice în afara Comunitãţii sau care are un sediu fix în afara Comunitãţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activitãţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în afara Comunitãţii, cãtre o persoanã neimpozabilã care este stabilitã, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în Comunitate, se considerã cã locul prestãrii este în România, dacã serviciile au fost efectiv utilizate în România; 10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de cãtre o persoanã care îşi are stabilit sediul activitãţii sale economice în afara Comunitãţii sau care are un sediu fix în afara Comunitãţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activitãţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în afara Comunitãţii, cãtre o persoanã neimpozabilã care este stabilitã, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în Comunitate, se considerã cã locul prestãrii este în România, dacã serviciile au fost efectiv utilizate în România; 11. serviciile furnizate pe cale electronicã. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronicã, prestate de o persoanã care îşi are sediul activitãţii economice în afara Comunitãţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunitãţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activitãţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în afara Comunitãţii, cãtre o persoanã neimpozabilã care este stabilitã, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în România, se considerã cã locul prestãrii este în România; 12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activitãţi economice sau a unui drept prevãzut la prezenta literã; f) locul în care activitãţile se desfãşoarã efectiv, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activitãţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau de activitãţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activitãţi, prestate cãtre persoane neimpozabile. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât cele de închiriere pe termen scurt, şi pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se considerã cã locul prestãrii este: a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoanã impozabilã care îşi are sediul activitãţii economice sau care are un sediu fix în afara Comunitãţii, de la care serviciile sunt prestate, cãtre un beneficiar persoanã neimpozabilã care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în România, dacã utilizarea şi exploatarea efectivã a serviciilor au loc în România; b) în afara Comunitãţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoanã impozabilã care are sediul activitãţii economice sau un sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, cãtre un beneficiar persoanã neimpozabilã care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuitã în afara Comunitãţii, dacã utilizarea şi exploatarea efectivã a serviciilor au loc în afara Comunitãţii. (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), locul urmãtoarelor servicii este considerat a fi: a) în România, pentru serviciile constând în activitãţi accesorii transportului, precum încãrcarea, descãrcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrãri asupra bunurilor mobile corporale şi evaluãri ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate cãtre o persoanã impozabilã nestabilitã pe teritoriul Comunitãţii, dacã utilizarea şi exploatarea efectivã a serviciilor au loc în România; b) locul în care evenimentele se desfãşoarã efectiv, pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile. (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunitãţii, când aceste servicii sunt prestate cãtre o persoanã impozabilã stabilitã în România, locul prestãrii se considerã a fi în afara Comunitãţii, dacã utilizarea şi exploatarea efectivã a serviciilor au loc în afara Comunitãţii. În aplicarea prezentului alineat serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunitãţii sunt serviciile de transport al cãrui punct de plecare şi punct de sosire se aflã în afara Comunitãţii, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunitãţii. Norme metodologice 13. (1) Pentru stabilirea locului prestãrii serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoanã impozabilã, astfel cum este aceasta definitã din punctul de vedere al taxei pe valoarea adãugatã. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul cã persoana impozabilã realizeazã operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã sau cã aceasta aplicã regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţeazã modul în care regulile care guverneazã locul prestãrii se aplicã atunci când persoana impozabilã presteazã sau primeşte servicii. Regulile prevãzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din codul fiscal se aplicã numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra în niciuna dintre excepţiile prevãzute la art. 133 alin. (4)-(8) din Codul fiscal. Dacã serviciile pot fi încadrate în una dintre excepţiile prevãzute la art. 133 alin. (4)-(8), întotdeauna excepţia prevaleazã, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3). (2) Locul de prestare a serviciilor cãtre o persoanã juridicã neimpozabilã se determinã conform art. 133 alin. (3)-(6) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoanã este deja înregistratã în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153^1 sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În aceastã situaţie, locul prestãrii serviciilor cãtre persoana juridicã neimpozabilã se determinã, ca regulã generalã, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. (3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţã şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie sã fie suficiente pentru a efectua regulat prestãri de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil sã primeascã şi sã utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix cãtre care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. (4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizeazã servicii care intrã sub incidenţa art. 133 alin. (2) din codul fiscal cãtre: a) o persoanã impozabilã care are sediul activitãţii economice în afara României, dar este stabilitã în România prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera cã locul prestãrii serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activitãţii sale economice sau, dupã caz, un sediu fix situat în alt stat, dacã beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra cã aceste servicii au fost prestate cãtre sediul activitãţii sale economice sau cãtre un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu cãtre sediul/sediile fix/fixe din România; b) o persoanã impozabilã care are sediul activitãţii economice în România, dar este stabilitã în afara României prin sediu/sedii fix/fixe, se va considera cã locul prestãrii serviciilor este sediul fix cãtre care serviciile sunt prestate, dacã beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra cã aceste servicii nu au fost prestate cãtre sediul activitãţii economice din România, ci cãtre sediul/sediile fix/fixe din afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate sã le prezinte pentru a demonstra cã serviciile sunt în fapt prestate cãtre sediul activitãţii sale economice sau cãtre un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandã care identificã sediul care primeşte serviciile, faptul cã sediul respectiv este entitatea care plãteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor cãtre care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestãrii. (5) În cazul serviciilor care intrã sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoanã impozabilã nestabilitã în România cãtre o persoanã impozabilã care are sediul activitãţii economice în România, se considerã cã locul prestãrii nu este în România, dacã beneficiarul poate face dovada cã serviciul este prestat cãtre un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate sã le prezinte pentru a demonstra cã serviciile sunt în fapt prestate cãtre un sediu fix sunt cele menţionate la alin. (4). (6) Un contract global reprezintã un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate cãtre o persoanã impozabilã. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmeazã sã fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activitãţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de cãtre un sediu fix şi acest sediu fix suportã costurile respectivelor servicii, locul prestãrii acestora este locul în care se aflã respectivul sediu fix. (7) Serviciile pentru care se aplicã prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România cãtre beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunitãţii, se numesc prestãri de servicii intracomunitare şi se declarã în declaraţia recapitulativã, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, dacã nu beneficiazã de o scutire de taxã. Persoanele impozabile care presteazã astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie sã îndeplineascã obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevãzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal. (8) Serviciile prevãzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România cãtre beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunitãţii sau, dupã caz, prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunitãţii cãtre beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmeazã aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestãrii şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implicã obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativã, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent dacã sunt taxabile sau dacã beneficiazã de scutire de taxã, şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevãzute la art. 153 şi 153^1 din Codul fiscal. (9) În cazul serviciilor pentru care se aplicã prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoanã impozabilã stabilitã în alt stat membru şi serviciul este prestat cãtre sediul activitãţii economice sau un sediu fix aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie sã facã dovada cã beneficiarul este o persoanã impozabilã şi cã este stabilit în Comunitate. Se considerã cã aceastã condiţie este îndeplinitã atunci când beneficiarul comunicã prestatorului o adresã a sediului activitãţii economice sau, dupã caz, a unui sediu fix din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autoritãţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se considerã cã prestatorul a acţionat de bunã-credinţã în ceea ce priveşte stabilirea faptului cã beneficiarul sãu este o persoanã impozabilã atunci când a obţinut confirmarea validitãţii codului de TVA atribuit beneficiarului sãu de autoritãţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacã beneficiarul care este stabilit în alt stat membru decât România nu comunicã un cod valabil de TVA şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validitãţii codului de TVA al clientului sãu, se va considera cã prestarea de servicii este realizatã cãtre o persoanã neimpozabilã, aplicându-se celelalte reguli prevãzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de cãtre prestator beneficiarul comunicã un cod valabil de TVA atribuit de autoritãţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera cã operaţiunea nu este impozabilã în România, fiind impozabilã la locul unde este stabilit beneficiarul, dacã beneficiarul poate face dovada cã avea calitatea de persoanã impozabilã în momentul în care taxa a devenit exigibilã. Dovada constã într-o confirmare oficialã a autoritãţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderãrii locului prestãrii serviciului, prestatorul aplicã prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completeazã cu prevederile alin. (4). (10) În cazul serviciilor pentru care se aplicã prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoanã impozabilã stabilitã în România cãtre un beneficiar persoanã impozabilã stabilit în alt stat membru, care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacã serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datoritã naturii serviciilor prestate se prezumã cã acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ceea ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacã din aceastã declaraţie reiese cã beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor, se considerã cã prestatorul a acţionat cu bunã-credinţã în ceea ce priveşte determinarea locului prestãrii serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de platã a taxei. Atunci când serviciul urmeazã a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activitãţii economice sau integral în scopuri personale ori pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratatã ca fiind realizatã în relaţia cu o persoanã neimpozabilã. În ceea ce priveşte utilizarea fiecãrui serviciu pentru stabilirea locului prestãrii, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestãrii serviciului. Orice modificare subsecventã a uzului serviciului respectiv de cãtre beneficiar în sensul acestui alineat nu va avea consecinţe în ceea ce priveşte stabilirea locului prestãrii, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege. (11) Serviciile pentru care se aplicã prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoanã impozabilã stabilitã în România cãtre un beneficiar persoanã neimpozabilã care nu este stabilit pe teritoriul Comunitãţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate cãtre persoane impozabile stabilite în afara Comunitãţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii este suficient ca prestatorul sã facã dovada cã beneficiarul, indiferent de statutul sãu, este stabilit în afara Comunitãţii. Aceastã condiţie se considerã îndeplinitã atunci când clientul comunicã prestatorului adresa sediului activitãţii economice sau a sediului fix ori, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunitãţii. Prestatorul trebuie sã verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente. (12) Pentru alte servicii decât cele prevãzute la alin. (11), prestate de o persoanã impozabilã stabilitã în România cãtre o persoanã impozabilã stabilitã în afara Comunitãţii şi care intrã sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestãrii nu este considerat a fi în România, dacã prestatorul poate face dovada cã beneficiarul este o persoanã impozabilã şi cã este stabilit în afara Comunitãţii. În acest scop prestatorul trebuie sã obţinã suficiente dovezi de la clientul sãu care sã demonstreze cã este o persoanã impozabilã. Aceste dovezi pot consta în codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţãri terţe care aplicã TVA sau un alt cod de înregistrare similar care identificã persoana impozabilã, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante, cum sunt materiale printate de pe un website care confirmã statutul de persoanã impozabilã al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscalã din ţara beneficiarului care confirmã cã acesta este o persoanã impozabilã, formularul de comandã al beneficiarului care conţine adresa sediului activitãţii economice şi codul de înregistrare comercialã sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care sã rezulte cã acesta efectueazã o activitate economicã. Dacã prestatorul nu poate face dovada cã beneficiarul este o persoanã impozabilã, se va considera cã prestarea de servicii este realizatã cãtre o persoanã neimpozabilã, aplicându-se celelalte reguli prevãzute de art. 133 din Codul fiscal, în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completeazã cu prevederile alin. (4). (13) Serviciile pentru care se aplicã prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, de care beneficiazã persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoanã impozabilã care nu este stabilit în România, au locul prestãrii în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevãzute la art. 140 din codul fiscal sau, dupã caz, scutirile de TVA prevãzute la art. 141, 143, 144 sau 144^1 din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoanã impozabilã stabilitã în alt stat membru, beneficiarul persoanã impozabilã stabilitã în România realizeazã o achiziţie intracomunitarã de servicii care se declarã în declaraţia recapitulativã prevãzutã la art. 156^4 din Codul fiscal, dacã serviciul nu este scutit de taxã. În situaţia în care beneficiarul persoanã impozabilã stabilitã în România nu este înregistrat în scopuri de taxã, trebuie sã îndeplineascã obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevãzute la art. 153 sau 153^1 din Codul fiscal. (14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, lucrãrile efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de naturã intelectualã sau ştiinţificã, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintã examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legãturã directã cu bunurile asupra cãrora au fost realizate lucrãri ori evaluãri, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrãri de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectueazã lucrãri şi evaluãri ale bunurilor mobile corporale de origine comunitarã, persoana care primeşte bunurile în vederea realizãrii lucrãrilor trebuie sã înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevãzut la pct. 79. Beneficiarul persoanã impozabilã stabilit în România, care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrãri sau evaluãri într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevãzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestãrii acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) lit. a) din Codul fiscal. (15) Tipãrirea cãrţilor sau a altor tipãrituri poate fi consideratã fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel: a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cãrţi sau a altei tipãrituri se limiteazã la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetã sau pe alt suport, iar tipografia se obligã sã tipãreascã sau, dupã caz, sã şi editeze cartea sau altã tipãriturã, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizãrii cãrţii sau altei tipãrituri, se considerã cã tipografia realizeazã o livrare de bunuri cãtre clientul sãu, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrãrii bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal; b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cãrţi sau a altei tipãrituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetã sau pe alt suport, precum şi hârtia necesarã realizãrii acestora şi/sau, dupã caz, alte materiale care servesc la realizarea cãrţii/tipãriturii, se considerã cã tipografia realizeazã o prestare de servicii cãtre clientul sãu, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestãrii serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, dupã caz, art. 133 alin. (5) lit. d) sau alin. (7) lit. a) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului. (16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de serã efectuat cu platã de cãtre o persoanã impozabilã reprezintã o prestare de servicii, pentru care locul prestãrii se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2) sau, dupã caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacã locul prestãrii pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevãzute la art. 141 din codul fiscal nu poate fi aplicatã. (17) În sensul art. 133 alin. (5) lit. f) din Codul fiscal, conceptul «activitãţi» include şi evenimentele la care se face referire în art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal. 14. (1) Serviciile prevãzute la art. 133 alin. (4) din codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevãzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestãrii. Aceste servicii nu se declarã în declaraţia recapitulativã menţionatã la art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplicã prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxã, care sunt specifice prestãrilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii. (2) Serviciile efectuate în legãturã directã cu un bun imobil au locul prestãrii la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângã serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legãturã cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum: a) lucrãrile de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curãţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectueazã în legãturã cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor; b) studiile şi activitãţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregãtirea şi coordonarea unei activitãţi prevãzute la lit. a); c) activitãţile de evaluare a unui bun imobil; d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare; e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor; f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor; g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing al bunurilor imobile; h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor; i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţã pentru cãi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, de exemplu poduri şi tuneluri; j) serviciile de naturã juridicã în legãturã cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atât timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile; k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpãrare a unui bun imobil, chiar dacã acestea reprezintã servicii distincte de cele menţionate la lit. j). (3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar tranzacţia finalã ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadreazã totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. (4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din codul fiscal atunci când prestarea acestora are loc în legãturã cu diferite aspecte referitoare la contracte care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de naturã juridicã şi care nu sunt specifice transferului proprietãţii unui bun imobil. (5) Pentru a determina dacã prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intrã sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz. 14^1. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestãrii pentru serviciile ce constau în transportul, de cãlãtori este locul în care se efectueazã transportul, în funcţie de distanţele parcurse. (2) Transporturile naţionale de cãlãtori sunt transporturi care au locul prestãrii în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României. (3) Transporturile internaţionale de cãlãtori sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţãrii, fie ambele puncte sunt situate în afara ţãrii. Locul prestãrii serviciilor de transport internaţional de cãlãtori este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţãrii, denumitã traseu naţional. (4) Pentru transportul internaţional de cãlãtori, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire a transportului de cãlãtori, determinatã dupã cum urmeazã: a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare a pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în strãinãtate; b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din strãinãtate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României; c) pentru transportul care tranziteazã România, fãrã a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre strãinãtate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în strãinãtate; d) în cazurile prevãzute la lit. a)-c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţãrii, cãlãtorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se considerã a fi transport naţional. (5) Facturile sau alte documente specifice pentru transportul internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, prestat cãtre persoane neimpozabile, precum şi pentru transportul internaţional de cãlãtori se emit pentru parcursul integral, fãrã a fi necesarã separarea contravalorii traseului naţional şi a celui internaţional. Orice scutire de taxã pentru servicii de transport, prevãzutã de art. 143 sau 144 din Codul fiscal, se acordã pentru parcursul efectuat în interiorul ţãrii, în timp ce distanţa parcursã în afara ţãrii se considerã cã nu are locul prestãrii în România şi nu se datoreazã taxa. Persoana care efectueazã servicii de transport internaţional de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, cãtre persoane neimpozabile şi/sau servicii de transport internaţional de cãlãtori beneficiazã de dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor de bunuri şi/sau servicii şi pentru partea din transport care nu are locul prestãrii în România, în baza art. 145 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal. 14^2. În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activitãţi în care predominã serviciile, iar furnizarea de hranã şi/sau de bãuturi este doar o componentã. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hranã preparatã sau nepreparatã şi/sau bãuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care sã permitã consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activitãţi, desfãşurate însã în afara locaţiei prestatorului. 14^3. (1) În scopul aplicãrii prevederilor art. 133 alin. (2), (3), alin. (4) lit. e) şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane ori de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfãşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Aceastã categorie cuprinde bunuri precum: a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol; b) navele motorizate şi nemotorizate; c) aeronavele motorizate şi nemotorizate; d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate; e) tractoarele şi alte vehicule agricole; f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apãrare civilã; g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cãrucioarelor pentru invalizi. (2) Conform art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1.777/2005 al Consiliului din 17 octombrie 2005 de stabilire a mãsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adãugatã, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintã mijloace de transport. (3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport. (4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizãrii continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între pãrţile implicate. Totuşi, organele fiscale competente pot stabili prin orice element de fapt sau de drept durata realã a posesiei şi utilizãrii continue a mijlocului de transport. (5) În situaţia în care douã sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de douã zile sau mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacã al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. (6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecãruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor urmãtoare, în sensul aplicãrii prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se calificã drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluatã retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege. (7) În situaţia în care un contract pe termen scurt, în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, face obiectul unei prelungiri care are ca efect depãşirea termenului de 30, respectiv 90 de zile, este necesarã o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datoreazã unor circumstanţe independente de voinţa pãrţilor, datorate unor cauze de forţã majorã. (8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi pãrţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrãrii sau neîncadrãrii în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacã nu se dovedeşte o încãlcare a legii. (9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se aflã mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport. (10) Acordarea de cãtre o persoanã impozabilã care deţine vagoane de tren a dreptului de utilizare a acestora reprezintã, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adãugatã, o prestare de servicii asimilatã închirierii de mijloace de transport, locul prestãrii fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplicã şi pentru acordarea de cãtre întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încaseazã taxa stabilitã prin Regulamentul pentru folosirea reciprocã a vagoanelor de marfã în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţionalã a Cãilor Ferate. 14^4. (1) Locul prestãrii este locul de plecare a transportului de cãlãtori, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei pãrţi a unei operaţiuni de transport de cãlãtori efectuatã în Comunitate, astfel cum este prevãzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevãzute la pct. 14^2. (2) Pentru a identifica partea transportului de cãlãtori efectuatã în interiorul Comunitãţii, mijlocul de transport este decisiv, şi nu cãlãtoria individualã a fiecãrui pasager. Prin urmare, se considerã cã se efectueazã o singurã parte de transport de cãlãtori în interiorul Comunitãţii, chiar şi atunci când existã opriri în afara Comunitãţii, în situaţia în care cãlãtoria este efectuatã cu un singur mijloc de transport. (3) O cãlãtorie efectuatã cu aeronave, cãreia i s-a atribuit un singur numãr de zbor şi care implicã escale în interiorul Comunitãţii, se considerã ca reprezentând o singurã parte de transport de cãlãtori efectuatã în Comunitate. Pentru cãlãtoriile cu trenul, în vederea identificãrii pãrţii unice a transportului de cãlãtori în interiorul Comunitãţii, itinerarul este decisiv. (4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcã sau debarcã în/din mijlocul de transport nu au relevanţã în stabilirea pãrţii unei operaţiuni de transport efectuate în interiorul Comunitãţii. (5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei pãrţi a unei operaţiuni de transport care nu este consideratã a fi efectuatã în Comunitate, dar totuşi este efectuatã pe teritoriul unui stat membru, intrã sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are locul la locul prestãrii efective. 15. (1) Locul serviciilor prestate cãtre persoane neimpozabile se determinã în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, dacã nu se aplicã excepţiile prevãzute la art. 133 alin. (4)-(6) din Codul fiscal. (2) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (6) din Codul fiscal, un mijloc de transport se considerã cã este efectiv exploatat şi utilizat pe teritoriul României dacã mijlocul de transport este utilizat în principal în România. Se considerã cã mijlocul de transport este efectiv utilizat şi exploatat în afara Comunitãţii, dacã mijlocul de transport este utilizat în principal în afara Comunitãţii. Dovada faptului cã mijlocul de transport este utilizat în principal în România sau în afara Comunitãţii constã în declaraţia pe propria rãspundere datã de beneficiar. Pentru încadrarea corectã a mijloacelor de transport se vor aplica prevederile pct. 14^3. 15^1. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) lit. a) din Codul fiscal: a) serviciile constând în activitãţi accesorii transportului, precum încãrcarea, descãrcarea, manipularea şi servicii similare acestora, se considerã a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacã sunt prestate pe teritoriul României; b) serviciile constând în lucrãri asupra bunurilor mobile corporale şi evaluãri ale bunurilor mobile corporale se considerã a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacã sunt efectuate pe teritoriul României; c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al cãror punct de plecare şi punct de sosire se aflã pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României. (2) Dacã locul prestãrii serviciilor conform art. 133 alin. (7) lit. a) din codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxã prevãzute la art. 140 din codul fiscal sau, dupã caz, scutirile de taxã prevãzute la art. 141, 143, 144, 144^1 şi 152 din Codul fiscal. (3) Prevederile art. 133 alin. (7) lit. a) din codul fiscal nu se aplicã în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoanã impozabilã care are sediul activitãţii economice în afara Comunitãţii, dar comunicã prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate cãtre care sunt prestate serviciile. Se considerã cã prestatorul a acţionat de bunã-credinţã în ceea ce priveşte determinarea faptului cã beneficiarul este o persoanã impozabilã atunci când a obţinut confirmarea validitãţii codului de TVA atribuit beneficiarului de autoritãţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. (4) În sensul art. 133 alin. (7) lit. b) din Codul fiscal: a) acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare cuprinde servicii constând în acordarea dreptului de intrare la un eveniment, în schimbul unui bilet sau al unei taxe. Numai serviciile care au drept caracteristicã esenţialã garantarea unui astfel de drept de intrare sunt privite ca acces la un eveniment; b) conceptul de acces la un eveniment cuprinde urmãtoarele servicii, fãrã a se limita la acestea: 1. acordarea dreptului de intrare la spectacole, piese de teatru, reprezentaţii de circ, parcuri de distracţii, concerte, târguri, expoziţii şi alte evenimente similare, inclusiv pe bazã de abonamente; 2. acordarea dreptului de intrare la evenimente sportive, precum meciuri sau competiţii, inclusiv pe bazã de abonamente; 3. acordarea dreptului de intrare la evenimente educaţionale sau ştiinţifice, precum conferinţe sau seminare, altele decât cele prevãzute la lit. c) pct.1; c) conceptul de acces la un eveniment nu cuprinde operaţiuni precum: 1. participarea la conferinţe şi seminare pentru care accesul este acordat/permis numai pe baza înregistrãrii în prealabil a participanţilor; 2. utilizarea unor facilitãţi precum cele oferite de o salã de gimnasticã sau alte facilitãţi similare, în schimbul unei cotizaţii de membru; d) serviciile auxiliare legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau la alte evenimente similare, prestate unei persoane impozabile, cuprind numai serviciile furnizate separat persoanei care participã la un astfel de eveniment, în schimbul plãţii unei sume de bani fãcute de respectiva persoanã, în legãturã cu accesul la respectivul eveniment. Aceste servicii includ în special utilizarea vestiarului sau a instalaţiilor sanitare şi nu includ serviciile de intermediere în vânzarea biletelor." 6. Punctul 16^1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Exigibilitatea pentru livrãri de bunuri şi prestãri de servicii Art. 134^2. - (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine: a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator; b) la data la care se încaseazã avansul, pentru plãţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adãugatã aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintã plata parţialã sau integralã a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuatã înainte de data livrãrii sau prestãrii acestora; c) la data extragerii numerarului, pentru livrãrile de bunuri sau prestãrile de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare. (3) Taxa este exigibilã la data la care intervine oricare dintre evenimentele menţionate la art. 138. Totuşi, regimul de impozitare, cotele aplicabile şi cursul de schimb valutar sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bazã care a generat aceste evenimente. Norme metodologice: 16^1. (1) Prevederile art. 134^2 alin. (2) lit. a) din codul fiscal se aplicã în situaţia în care facturile totale ori parţiale pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii au fost emise înaintea faptului generator de taxã şi includ şi situaţia în care sunt emise facturi pentru avansuri înainte de încasarea acestora. (2) În aplicarea art. 134^2 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul în care intervin evenimentele prevãzute la art. 138 din Codul fiscal, ulterior datei de 1 iulie 2010, cota aplicabilã pentru ajustarea bazei de impozitare este cota operaţiunii de bazã care a generat aceste evenimente. Pentru operaţiunile a cãror bazã impozabilã este determinatã în valutã, cursul de schimb valutar utilizat pentru ajustarea bazei de impozitare este acelaşi ca şi al operaţiunii de bazã care a generat aceste evenimente, respectiv cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adãugatã pentru operaţiunea de bazã. Totuşi, în cazul în care nu se poate determina operaţiunea de bazã care a generat aceste evenimente, se va aplica cota de TVA în vigoare la data la care a intervenit evenimentul şi, corespunzãtor, şi cursul de schimb valutar de la aceastã datã, în cazul operaţiunilor pentru care baza de impozitare este determinatã în valutã. (3) În cazul în care intervin evenimentele prevãzute la art. 138 din Codul fiscal, ulterior datei de 1 iulie 2010, pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, cota aplicabilã pentru ajustarea bazei de impozitare este cota în vigoare la data la care a intervenit exigibilitatea taxei pentru achiziţia intracomunitarã potrivit art. 135 din Codul fiscal. În situaţia în care nu se poate determina achiziţia intracomunitarã care a generat aceste evenimente, se va aplica cota de TVA în vigoare la data la care a intervenit evenimentul. Exemplu: Societatea A din România a primit o facturã pentru un avans la o achiziţie intracomunitarã de bunuri în sumã de 1.000 euro, emisã la data de 12 mai 2010. Taxa aferentã achiziţiei intracomunitare s-a determinat pe baza cursului de schimb în vigoare la data de 12 mai 2010, respectiv 4,18 lei/euro, aplicându-se cota de TVA de 19%, astfel: 1.000 euro x 4,18 lei/euro x 19% = 794,2 lei. În luna iulie, societatea primeşte factura emisã la data de 16 iulie 2010 pentru diferenţa pânã la valoarea integralã a bunurilor care sunt achiziţionate intracomunitar, în sumã de 5.000 euro, valoarea integralã a bunurilor fiind de 6.000 euro. Taxa aferentã achiziţiei intracomunitare s-a determinat pe baza cursului de schimb în vigoare la data de 16 iulie 2010, respectiv 4,26 lei/euro, aplicându-se cota de TVA de 24%, astfel: 5.000 euro x 4,26 lei/euro x 24% = 5.112 lei. La data de 5 august 2010, furnizorul extern emite un credit-note prin care acordã o reducere de preţ de 10% aferentã livrãrii intracomunitare care a generat achiziţia intracomunitarã de bunuri la societatea A din România. Societatea A are obligaţia sã ajusteze baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare cu sumele calculate astfel: 1.000 euro x 10% x 4,18 lei/euro x 19% = 79,42 lei 5.000 euro x 10% x 4,26 lei/euro x 24% = 511,2 lei." 7. Punctul 16^2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Exigibilitatea pentru livrãri intracomunitare de bunuri, scutite de taxã Art. 134^3. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 134^2, în cazul unei livrãri intracomunitare de bunuri, scutite de taxã conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a intervenit faptul generator. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine la emiterea facturii prevãzute la art. 155 alin. (1) sau, dupã caz, la emiterea autofacturii prevãzute la art. 155 alin. (4), dacã factura sau autofactura este emisã înainte de a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a intervenit faptul generator. Norme metodologice: 16^2. (1) În sensul art. 134^3 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul livrãrilor intracomunitare de bunuri scutite de taxã, exigibilitatea intervine la data emiterii unei facturi înainte de a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a intervenit faptul generator, indiferent dacã factura a fost emisã pentru încasarea unui avans sau pentru contravaloarea integralã ori parţialã a livrãrii. (2) Exigibilitatea determinã perioada fiscalã în care livrarea intracomunitarã scutitã se înregistreazã în decontul de taxã pe valoarea adãugatã prevãzut la art. 156^2 din codul fiscal şi în declaraţia recapitulativã prevãzutã la art. 156^4 din Codul fiscal." 8. Punctul 17 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Codul fiscal: Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri Art. 135. - (1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrãri de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia. (2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a intervenit faptul generator. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevãzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1) sau, dupã caz, la data emiterii autofacturii prevãzute la art. 155 alin. (4), dacã factura sau autofactura este emisã înainte de cea de-a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a intervenit faptul generator. Norme metodologice: 17. Existã o relaţie clarã între faptul generator în cazul unei livrãri intracomunitare de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrãrii de bunuri. Pentru a evita orice neconcordanţã între livrãrile intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativã pentru astfel de livrãri, în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativã pentru achiziţii intracomunitare, prevãzutã la art. 156^4 din Codul fiscal, în România, momentul exigibilitãţii a fost stabilit fie în a 15-a zi a lunii urmãtoare celei în care a avut loc faptul generator, fie la data facturii pentru contravaloarea totalã sau parţialã, atât pentru livrãrile intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile intracomunitare. Exemplul 1. Factura pentru livrarea intracomunitarã este emisã în luna urmãtoare celei în care se efectueazã livrarea
Alt stat România
Livrare intracomunitarã Achiziţie intracomunitarã
scutitã de TVA supusã TVA şi taxabilã
Data livrãrii: 25.01.2010
Data facturii: 12.02.2010
Faptul generator: 25.01.2010 Faptul generator: 25.01.2010
Exigibilitatea: 12.02.2010 Exigibilitatea: 12.02.2010
Livrarea este inclusã în Achiziţia intracomunitarã se
declaraţia recapitulativã şi evidenţiazã în declaraţia
decontul de TVA aferente recapitulativã şi decontul de
lunii februarie 2010. TVA aferente lunii februarie
2010.
Alt stat România
Livrare intracomunitarã Achiziţie intracomunitarã
scutitã de TVA supusã TVA şi taxabilã
Data livrãrii: 25.01.2010
Data facturii: 29.01.2010
Faptul generator: 25.01.2010 Faptul generator: 25.01.2010
Exigibilitatea: 29.01.2010 Exigibilitatea: 29.01.2010
Livrarea este inclusã în Achiziţia intracomunitarã
declaraţia recapitulativã este inclusã în declaraţia
aferentã lunii ianuarie şi se recapitulativã aferentã lunii
evidenţiazã în decontul de ianuarie şi se evidenţiazã în
TVA din luna ianuarie 2010. decontul de TVA din luna
ianuarie 2010."
┌─────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬───────────────┐
│Nr. │ Suma │ Suma │ Suma │ Suma │ CAS datoratã │
│crt. │câştigurilor│câştigurilor│câştigurilor│câştigurilor│pentru asigurat│
│asiguraţi│ realizate │realizate în│realizate în│realizate în│ (lei) │
│ │ lei) │ condiţii │ condiţii │ condiţii │ │
│ │ │ normale de │deosebite de│speciale de │ │
│ │ │ muncã │ muncã │ muncã │ │
│ │ │ (lei) │ (lei) │ (lei) │ │
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────────┤
│ 1 │ 1.000│ 1.000│ 0│ 0│ 105│
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────────┤
│ 2 │ 1.500│ 750│ 525│ 225│ 158│
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────────┤
│ 3 │ 25.000│ 13.750│ 11.250│ 0│ 2.625│
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────────┤
│ 4 │ 28.000│ 0│ 0│ 28.000│ 2.940│
├─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────────┤
│ Total │ 55.500│ 15.500│ 11.775│ 28.225│ 5.828│
└─────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴───────────────┘
┌────┬───────────────────────┬───────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │Numãrul ţigaretelor│Preţul de vânzare│
│crt.│Denumirea sortimentului│ conţinute într-un │ cu amãnuntul │
│ │ │ pachet │ (lei/pachet) │
├────┼───────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │
├────┼───────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼───────────────────┼─────────────────┤
│ │ │ │ │
└────┴───────────────────────┴───────────────────┴─────────────────┘
┌────┬─────────────┬──────────┬────────────┬──────┬──────┬────────────────┐
│Nr. │ Denumirea │Preţul de │ Cantitatea │Acciza│Acciza│Cursul de schimb│
│crt.│sortimentului│vânzare cu│ eliberatã │(lei) │(euro)│ lei/euro**) │
│ │ │ amãnuntul│ pentru │ │ │ │
│ │ │declarat*)│ consum │ │ │ │
│ │ │ │(mii bucãţi)│ │ │ │
├────┼─────────────┼──────────┼────────────┼──────┼──────┼────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼─────────────┼──────────┼────────────┼──────┼──────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼──────────┼────────────┼──────┼──────┼────────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────────┼──────────┼────────────┼──────┼──────┼────────────────┤
│ │ TOTAL │ │ │ │ │ │
└────┴─────────────┴──────────┴────────────┴──────┴──────┴────────────────┘
┌────┬───────────────────────┬────────────────────┬──────┬──────┬──────────┐
│Nr. │ │Cantitatea eliberatã│Acciza│Acciza│Cursul de │
│crt.│Denumirea sortimentului│ pentru consum │ (lei)│(euro)│ schimb │
│ │ │ (kg) │ │ │lei/euro*)│
├────┼───────────────────────┼────────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────┼───────────────────────┼────────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼────────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────────────┼────────────────────┼──────┼──────┼──────────┤
│ │ TOTAL │ │ │ │ │
└────┴───────────────────────┴────────────────────┴──────┴──────┴──────────┘
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
