Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 14 din 25 februarie 2011  cu privire la comunicarea Comisiei catre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European, Comitetul Regiunilor si Banca Europeana de Investitii referitoare la concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economica, sociala si teritoriala: viitorul politicii de coeziune - COM (2010) 642 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 14 din 25 februarie 2011 cu privire la comunicarea Comisiei catre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European, Comitetul Regiunilor si Banca Europeana de Investitii referitoare la concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economica, sociala si teritoriala: viitorul politicii de coeziune - COM (2010) 642 final

EMITENT: SENATUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2011

    Având în vedere Raportul Comisiei pentru administraţie publicã, organizarea teritoriului şi protecţia mediului nr. XXX/452 din 16 februarie 2011 şi Raportul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancarã şi piaţã de capital nr. XXII/117 din 16 februarie 2011,
    în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicatã, şi ale Protocolului nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeanã şi a Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin <>Legea nr. 13/2008,

    Senatul adoptã prezenta hotãrâre.

    ART. 1
    Poziţia preliminarã a Senatului privind aspectecheie ale viitorului politicii de coeziune post 2013 este urmãtoarea:
    a) considerã cã politica de coeziune oferã unele dintre cele mai vizibile beneficii pentru cetãţenii UE şi este un instrument esenţial pentru atingerea obiectivelor fundamentale ale UE;
    b) considerã cã politica de coeziune este o "politicã de dezvoltare pentru Europa" care va contribui decisiv la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020;
    c) susţine poziţia preliminarã a Guvernului României privind viitorul politicii de coeziune şi demersurile iniţiate de România în acest domeniu;
    d) sprijinã puternic menţinerea unei ponderi importante a politicii de coeziune în cadrul bugetului comunitar post 2013;
    e) subliniazã cã, în vederea reducerii disparitãţilor socioeconomice şi teritoriale în cadrul UE, ţãrile şi regiunile cel mai puţin dezvoltate trebuie sã fie principalele beneficiare ale politicii de coeziune;
    f) este în favoarea unei mai mari concentrãri tematice a intervenţiilor finanţate din politica de coeziune, în strânsã legãturã cu Strategia Europa 2020, statele membre şi regiunile trebuind însã sã aibã posibilitatea de a selecta prioritãţi şi domenii de intervenţie în funcţie de condiţiile şi provocãrile socioeconomice şi teritoriale specifice. Ţãrile şi regiunile cel mai puţin dezvoltate trebuie sã aibã la dispoziţie o gamã mult mai diversificatã de intervenţii, inclusiv în domenii care pot fi mai puţin corelate cu agenda Europa 2020;
    g) apreciazã cã, din punct de vedere al domeniilor de intervenţie, prioritare pentru România sunt: investiţiile în infrastructura de transport de interes european, naţional şi regional, inclusiv îmbunãtãţirea conectivitãţii între polii de creştere naţionali şi regionali; investiţiile majore în infrastructura de mediu; creşterea eficienţei energetice şi utilizarea de surse regenerabile de energie şi de tehnologii mai ecologice; dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere prin promovarea cercetãrii, dezvoltãrii tehnologice şi inovãrii, precum şi prin încurajarea utilizãrii la scarã largã a tehnologiilor informaţiei şi a mijloacelor moderne de comunicare; dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivitãţii acestuia; dezvoltarea infrastructurii de sãnãtate; consolidarea capacitãţii administrative;
    h) susţine menţinerea actualei configuraţii a politicii de coeziune, bazatã pe cele 3 obiective (convergenţã, competitivitate regionalã şi ocupare şi cooperare teritorialã europeanã) care trebuie sã se sprijine reciproc printr-o complementaritate sporitã şi menţinerea obiectivului convergenţã în centrul politicii de coeziune;
    i) sprijinã consolidarea dimensiunii strategice a obiectivului cooperare teritorialã europeanã şi creşterea eficienţei utilizãrii fondurilor alocate;
    j) susţine elaborarea de cãtre Comisia Europeanã, în parteneriat cu statele membre, a unui Cadru strategic comun pentru Fondul european de dezvoltare regionalã, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã şi Fondul european pentru pescuit care sã stabileascã liniile directoare pentru implementarea acestor instrumente ale bugetului comunitar. Aceasta nu trebuie însã sã afecteze cheia de alocare financiarã pe cele 3 politici vizate (politica de coeziune, politica agricolã comunã şi politica pentru pescuit şi afaceri maritime) şi nici specificitatea şi valoarea adãugatã a intervenţiilor fiecãrui fond;
    k) este în favoarea propunerilor Comisiei Europene privind uniformizarea într-o mai mare mãsurã a regulilor de implementare a fondurilor comunitare între diversele politici, precum şi extinderea utilizãrii metodelor simplificate de decontare a cheltuielilor. Acest proces presupune totuşi o analizã atentã a oportunitãţii impunerii unor reguli şi practici utilizate pentru unele instrumente financiare comunitare şi la nivelul altor politici ale cãror specificitãţi solicitã o abordare diferitã;
    l) apreciazã cã Fondul social european (FSE), componentã esenţialã a politicii de coeziune, va conduce la o coeziune socialã efectivã şi la realizarea unor progrese substanţiale în vederea atingerii ţintelor Strategiei Europa 2020. Prioritãţile FSE trebuie sã se bazeze pe obiectivele politice conţinute în "Orientãrile integrate Europa 2020", însã intensitatea sprijinului trebuie sã fie diferenţiatã între state şi regiuni în concordanţã cu situaţia socioeconomicã şi cu ţintele asumate pentru Strategia Europa 2020;
    m) este în favoarea menţinerii abordãrii bazate pe elaborarea şi negocierea cu Comisia Europeanã a unor documente strategice de referinţã aşa cum este cazul Contractului partenerial de dezvoltare şi investiţii, propus pentru politica de coeziune;
    n) susţine îmbunãtãţirea mecanismelor decizionale aferente politicii de coeziune la nivel comunitar şi naţional şi aplicarea principiului parteneriatului în toate etapele planificãrii şi implementãrii intervenţiilor finanţate în cadrul acestei politici;
    o) respinge posibilitatea revizuirii alocãrilor naţionale şi regionale în funcţie de "capacitatea de absorbţie", aceasta nereprezentând un criteriu obiectiv şi cuantificabil. Mai mult decât atât, o astfel de abordare ar avea un efect contrar asupra eforturilor regiunilor mai puţin dezvoltate de a reduce decalajele semnificative de ordin economic, social şi teritorial;
    p) se pronunţã în favoarea motivãrii statelor membre pentru valorificarea fondurilor comunitare gestionate, prin mecanisme de stimulare echitabile, în vederea promovãrii abordãrii bazate pe orientarea spre rezultate;
    q) nu este în favoarea stabilirii unor condiţionalitãţi negative suplimentare pentru fondurile structurale şi de coeziune, având în vedere cã reglementãrile actuale furnizeazã suficiente pârghii pentru ca obiectivele fondurilor şi ale programelor sã fie puse în aplicare în mod corespunzãtor. Noua politicã de coeziune nu trebuie sã includã condiţionalitãţi ce nu au legãturã directã cu implementarea intervenţiilor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune;
    r) apreciazã cã stabilirea unui sistem de rezerve de performanţã poate fi un instrument adecvat de stimulare a performanţelor statelor membre şi regiunilor;
    s) subliniazã necesitatea menţinerii rolului predominant al abordãrii pe bazã de grant în implementarea intervenţiilor cofinanţate din fonduri comunitare, în special în regiunile mai puţin dezvoltate ale UE;
    ş) considerã necesarã, cu privire la procedura de audit, simplificarea realã şi eficace a regulilor de management şi control, în vederea maximizãrii impactului resurselor financiare investite şi a reducerii poverii administrative. Referitor la obiectivul cooperare teritorialã europeanã în particular, considerã cã se impune simplificarea substanţialã a regulilor de implementare şi control, cu luarea în considerare a contextului complex în care acest tip de intervenţii se deruleazã;
    t) considerã cã în ceea ce priveşte disciplina financiarã, menţinerea exigenţelor actuale contribuie la realizarea şi punerea în aplicare a obiectivelor fondurilor şi programelor;
    ţ) subliniazã importanţa consolidãrii dimensiunii urbane a politicii de coeziune, în paralel cu promovarea, împreunã cu politica agricolã comunã, a unor legãturi urban-rural mai strânse şi mai coerente;
    u) considerã cã politica de coeziune trebuie sã susţinã elaborarea şi implementarea de strategii macroregionale, precum Strategia UE pentru regiunea Dunãrii;
    v) considerã cã, referitor la conceperea unei categorii intermediare de regiuni pentru a susţine regiunile pentru care procesul de reducere a decalajului nu s-a încheiat încã, sunt necesare mai multe informaţii pentru a determina impactul unei astfel de propuneri prin prisma numãrului de regiuni vizate şi a nivelului alocãrilor aferente;
    w) sprijinã stabilirea unui regim de finanţare specific pentru regiunile-capitalã care în viitoarea perioadã de programare nu se vor mai încadra în obiectivul convergenţã.
    ART. 2
    Opinia Senatului, cuprinsã în prezenta hotãrâre, se transmite cãtre instituţiile europene şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Aceastã hotãrâre a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 23 februarie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

                   PREŞEDINTELE SENATULUI
                     MIRCEA-DAN GEOANĂ

    Bucureşti, 25 februarie 2011.
    Nr. 14.

                                   ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016