Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive şi a Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/2 referitoare la compatibilitatea ajutorului de stat, precum şi înfiinţarea Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului - S.A. Petroşani începând cu data de 1 noiembrie 2012 potrivit reglementărilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2011 privind preluarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a unor creanţe deţinute de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru reglementarea unor dispoziţii referitoare la înfiinţarea unei societăţi comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/2012, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă acordarea ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului - S.A. Petroşani, pentru anul 2013, potrivit Deciziei 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive. ART. 2 (1) Ajutorul de stat în sumă totală de 163.000 mii lei pentru anul 2013, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, se acordă potrivit aprobării Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/2, astfel: a) pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă se acordă ajutor de stat în sumă de 131.048 mii lei, destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. b) pentru unităţile intrate în proces de închidere definitivă, în anul 2013 se acordă ajutor de stat pentru suportarea costurilor excepţionale în sumă de 31.952 mii lei, costuri care nu sunt legate de producţia curentă. (2) Justificarea costurilor excepţionale prevăzute la alin. (1) lit. b) se face în baza unui decont justificativ al cărui model se aprobă prin ordin al ministrului economiei, cu avizul ministrului finanţelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 3 (1) Ministerul Economiei monitorizează nivelul de acordare al ajutorului de stat, astfel încât preţul cărbunelui livrat de unităţile producătoare de cărbune care beneficiază de ajutor să nu fie mai mic decât preţurile cărbunelui de o calitate similară provenit din terţe ţări. (2) Nerespectarea de către Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - S.A. Petroşani a condiţiilor prevăzute prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 1.020/2, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii ajutorului de stat pentru facilitatea închiderii minelor de cărbune necompetitive determină aplicarea de către Ministerul Economiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat, în condiţiile legii. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei, Varujan Vosganian Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Bucureşti, 27 martie 2013. Nr. 126. ANEXĂ Calculul ajutorului de stat destinat acoperirii pierderilor aferente producţiei curente pentru anul 2013
┌──────────────────────┬────────────┬───────────────────┬──────────────────┐
│ Produsul │ Cantitatea │ Subvenţia unitară │ Subvenţie totală │
│ (unitatea) │ (Gcal) │ (lei/UM) │ (mii lei) │
├──────────────────────┼────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ Huilă energetică │ 1.530.760 │ 85,61 │ 131.048 │
├──────────────────────┼────────────┼───────────────────┼──────────────────┤
│ TOTAL: │ 1.530.760 │ 85,61 │ 131.048 │
└──────────────────────┴────────────┴───────────────────┴──────────────────┘
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.