Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 125 din 9 martie 1992 (*republicata*)  privind infiintarea regiilor autonome ale aeroporturilor din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 125 din 9 martie 1992 (*republicata*) privind infiintarea regiilor autonome ale aeroporturilor din Romania

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 11 mai 1994

------------
    *) Republicată în temeiul art. II din Hotărîrea Guvernului nr. 23 din 17 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 2 martie 1994, dîndu-se articolelor şi punctelor o nouă numerotare.
    Hotărîrea Guvernului nr. 125/1992 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 2 aprilie 1992.

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    (1) Se înfiinţează regiile autonome ale aeroporturilor din România, cu denumirile, sediile şi patrimoniile prevăzute în anexa nr. 1, prin divizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Aeroporturilor din România - ANAROM".
    (2) Regiile autonome ale aeroporturilor din România, regii de interes naţional cu specific deosebit, funcţionează pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară. Cheltuielile de administrare şi întreţinere care depăşesc veniturile se suporta de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare anuale, sub forma de subvenţii.
    ART. 2
    Regiile autonome nou-înfiinţate sînt persoane juridice şi îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentelor de organizare şi funcţionare prevăzute în anexele nr. 2.1. - 2.17. **).
    ART. 3
    (1) Patrimoniile iniţiale ***) ale regiilor autonome nou-înfiinţate sînt cele prevăzute în anexa nr. 1, conform datelor din bilanţul contabil la 31.XII.1991, ca rezultat al divizării patrimoniului Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Aeroporturilor din România - ANAROM".
    (2) Regiile autonome nou-înfiinţate îşi vor definitiva patrimoniile pe baza reevaluării acestora în condiţiile prevăzute de lege, activitate care se va finaliza pînă la data de 31.III.1992.
    ART. 4
    (1) Regiile autonome ale aeroporturilor din România au ca obiect de activitate administrarea şi exploatarea bazelor aeroportuare proprii, deservirea la sol a aeronavelor şi pasagerilor, asigurarea securităţii tuturor activităţilor aeroportuare şi a mijloacelor tehnice din dotare.
    (2) Regiile autonome nou-înfiinţate asigura dezvoltarea, modernizarea şi reînnoirea pistelor, căilor de rulare şi platformelor, echipamentelor, instalaţiilor, construcţiilor şi celorlalte mijloace din dotare, întreţinerea şi reparaţiile acestora, precum şi introducerea tehnologiilor moderne de deservire aeroportuara.
    ART. 5
    (1) Regiile autonome nou-înfiinţate realizează cooperarea în domeniul lor de activitate cu organele similare din statele cu care se întreţin relaţii aviatice civile şi cu organizaţiile internaţionale specializate în acest domeniu, în baza reglementărilor emise de Ministerul Transporturilor şi Organizaţia Internaţionala a Aviaţiei Civile (O.A.C.I.).
    (2) Pentru realizarea activităţii proprii, aceste regii autonome pot încheia contracte de import-export şi de asigurare de asistenta tehnica sau servicii cu partenerii din ţara sau străinătate.
    ART. 6
    (1) Regiile autonome nou-înfiinţate vor prelua, în completare, în patrimoniu, lucrările de investiţii în curs de executare.
    (2) Pentru modernizarea Aeroportului Bucureşti - Otopeni, Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Bucureşti - Otopeni" se va substitui "Administraţiei Naţionale a Aeroporturilor din România - ANAROM" în toate documentele încheiate de aceasta ca urmare a licitaţiei din 6.VI.1991.
    ART. 7
    Elaborarea şi aprobarea normelor şi normativelor, a reglementărilor şi instrucţiunilor de serviciu pentru protecţia navigaţiei aeriene, exploatarea, întreţinerea şi repararea bazei tehnice aeroportuare, construcţiilor şi celorlalte mijloace din dotare sînt de competenta regiilor autonome nou-înfiinţate.
    ART. 8
    (1) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Aeroporturilor din România - ANAROM" se desfiinţează pe data aprobării prezentei hotărîri.
    (2) Personalul care trece la noile unităţi înfiinţate, ca urmare a aplicării prezentei hotărîri, se considera transferat în interesul serviciului.
    (3) Personalul transferat în interesul serviciului şi trecut în funcţii cu niveluri de salarizare mai mici, precum şi personalul rămas disponibil, ca urmare a aplicării prezentei hotărîri, beneficiază de salariul de baza avut şi de sporul de vechime timp de 3 luni de la data aprobării prezentei hotărîri.
    ART. 9
    (1) Pentru salarizarea personalului regiilor autonome nou-înfiinţate se aplica prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 439/1991 cu modificările ulterioare şi ale Hotărîrii Guvernului nr. 22/1992 cu modificările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la atribuţiile, funcţiile şi salarizarea personalului din aparatul propriu al Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Aeroporturilor din România - ANAROM", care se abroga.
    (2) Salarizarea personalului fiecărei regii autonome nou-înfiinţate se face corespunzător marimilor de organizare ale unităţilor Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Aeroporturilor din România - ANAROM", existente la data aplicării prezentei hotărîri.
    ART. 10
    Anexele nr. 1 şi 2.1. - 2.17. fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
    ART. 11
    Hotărîrea Guvernului nr. 1338/1990, precum şi orice alte prevederi contrare prezentei hotărîri se abroga.
--------------------------------
    **) Anexele nr. 2.1. - 2.17. se comunica unităţilor interesate. Regulamentul-cadru al regiilor autonome înfiinţate conform art. 1 este cuprins în anexa nr. 2.
    ***) A se vedea art. IV din Hotărîrea Guvernului nr. 731/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 27 noiembrie 1992, modificată prin Hotărîrea Guvernului nr. 84/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993.


    ANEXA 1

                          DENUMIREA, SEDIUL SI PATRIMONIUL
    regiilor autonome care se înfiinţează prin divizarea Regiei Autonome
       "Administraţia Naţională a Aeroporturilor din România - ANAROM"

-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Denumirea Sediul Patrimo- Patrimo-
crt. niul iniţial niul ree-
                                                         - mii lei - valuat la
                                                                      data de
                                                                     31.03.1994
                                                                    - mii lei -
-------------------------------------------------------------------------------
 1. Regia Autonomă "Aeroportul Arad" str. Bodrogului, 87.732 799.742
                                       Arad, judeţul Arad

 2. Regia Autonomă "Aeroportul Bacău" str. Aeroportului 61.984 126.858
                                       nr. 1, Bacău, judeţul
                                       Bacău

 3. Regia Autonomă "Aeroportul Baia comuna Tăuţii-Maghe- 84.670 1.154.422
    Mare" rus, judeţul Mara-
                                       mureş

 4. Regia Autonomă "Aeroportul sos. Bucureşti-Plo- 158.577 1.278.785
    Bucureşti-Băneasa" iesti nr. 40, sector
                                       1, Bucureşti

 5. Regia Autonomă "Aeroportul Cluj - str. Traian Vuia nr. 117.360 321.760
    Napoca" 149, Cluj-Napoca, ju-
                                       detul Cluj

 6. Regia Autonomă "Aeroportul Caran- str. Aeroportului nr. 25.426 71.151
    sebeş" 1, Caransebeş, jude-
                                       tul Caras-Severin

 7. Regia Autonomă "Aeroportul sos. Craiova-Bucureşti 15.572 72.149
    Craiova" km. 7, Craiova, ju-
                                       detul Dolj

 8. Regia Autonomă "Aeroportul Inter- sos. Tudor Vladimi- 289.884 890.500
    naţional Constanta - Mihail rescu nr. 4, comuna
    Kogălniceanu" Mihail Kogălniceanu,
                                       judeţul Constanta

 9. Regia Autonomă "Aeroportul Iaşi" Iaşi, judeţul Iaşi 70.122 555.456

10. Regia Autonomă "Aeroportul Oradea" calea Aradului km. 6, 68.909 678.819
                                       Oradea, judeţul Bihor

11. Regia Autonomă "Aeroportul Inter- sos. Bucureşti-Plo- 904.096*)18.025.207
    naţional Bucureşti-Otopeni" iesti km. 16,5 sector
                                       1, Bucureşti

12. Regia Autonomă "Aeroportul Satu sos. Satu-Mare-Zalău 90.217 500.982
    Mare" km. 9,5 judeţul Satu
                                       Mare

13. Regia Autonomă "Aeroportul Sibiu" sos. Alba Iulia nr. 60.499 354.963
                                       73, Sibiu, judeţul
                                       Sibiu

14. Regia Autonomă "Aeroportul Suceava"comuna Salcea, jude- 76.351 386.186
                                       tul Suceava

15. Regia Autonomă "Aeroportul Inter- b-dul Revoluţiei nr. 306.895 3.355.785
    naţional Timişoara" 3-5, Timişoara, jude-
                                       tul Timiş

16. Regia Autonomă "Aeroportul Tîrgu comuna Vidrasau, ju- 107.429 468.109
    Mureş" detul Mureş

17. Regia Autonomă "Aeroportul Tulcea" sos Tulcea-Constanţa 48.482 2.398.550
                                       km. 15, judeţul Tulcea
-------------------------------------------------------------------------------
   *) Include patrimoniul aferent Bazei de deservire tehnica şi reparaţii
   aeroportuare în valoare de 118.610 mii lei şi patrimoniul aferent aparatului
   propriu al Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Aeroporturilor din
   România - ANAROM", în valoare de 225 mii lei.



    ANEXA 2

                REGULAMENT
     de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome "Aeroportul ............... "

    I. Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Regia Autonomă "Aeroportul ................ " este regie de interes naţional cu specific deosebit, persoana juridică română funcţionînd pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară. Cheltuielile de administrare şi întreţinere care depăşesc veniturile se suporta de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare anuale, sub forma de subvenţii. Cheltuielile de capital se asigură integral de la bugetul de stat.
    (2) Regia autonomă se organizează şi îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.
    ART. 2
    Sediul Regiei Autonome "Aeroportul .................. " este în ......... .

    II. Obiectul de activitate

    ART. 3
    (1) Regia autonomă are ca obiect de activitate: administrarea şi exploata- rea bazei aeroportuare proprii, deservirea la sol a aeronavelor şi a pasageri- lor, asigurarea securităţii tuturor activităţilor aeroportuare şi a mijloacelor tehnice din dotare.
    (2) Regia asigura dezvoltarea, modernizarea şi reînnoirea pistelor, căilor de rulare şi platformelor, echipamentelor, instalaţiilor, construcţiilor şi celorlalte mijloace din dotare, întreţinerea şi reparaţiile acestora, precum şi introducerea tehnologiilor moderne de deservire aeroportuara.
    ART. 4
    Pentru realizarea obiectului de activitate, regia autonomă are următoarele atribuţii principale:
    a) ÎIn domeniul tehnic:
    1. asigura exploatarea şi întreţinerea mijloacelor tehnice proprii de producţie a navigaţiei aeriene, meteorologice şi de telecomunicaţii necesare dirijării traficului aerian, precum şi a mijloacelor tehnice de deservire aeroportuara, în concordanta cu standardele internaţionale, în vederea satisfacerii cerinţelor de transporturi aeriene interne şi internaţionale de interes public, precum şi pentru asigurarea necesităţilor de apărare a tarii;
    2. elaborează, aprobă şi aplica norme tehnice proprii adaptate la specificul dotării, pentru exploatarea şi întreţinerea infrastructurii, a mijloacelor de protecţie a navigaţiei aeriene, mecano-energetice, de transport şi deservire aeroportuara;
    3. aplica reglementările internaţionale ale Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.) privind utilizarea frecventelor mijloacelor de protecţie a navigaţiei aeriene;
    4. elaborează studii şi execută programe proprii sau în cooperare cu parteneri din ţară sau din străinătate pentru modernizarea dotării tehnice de asigurare a protecţiei navigaţiei aeriene, a mijloacelor de transport şi de deservire aeroportuara;
    5. asigură executarea lucrărilor de revizie şi reparaţie a instalaţiilor şi echipamentelor aeroportuare;
    6. organizează şi tine evidenta de cadastru a tehnicii aeroportuare, precum şi a dotărilor destinate controlului şi dirijării zborurilor;
    7. asigură dotarea cu instalaţii aeroportuare proprii, precum şi exploatarea acestora în vederea realizării activităţilor de trafic aerian şi de deservire aeroportuara, în deplina securitate;
    8. analizează şi se pronunţa asupra proiectelor de construcţii-montaj elaborate pentru zonele cu servituţi aeronautice ale regiei, în vederea avizării acestora de către autoritatea aeronautică română;
    9. asigură semnalizarea şi balizarea tuturor construcţiilor existente în zona sa de trafic aerian, potrivit reglementărilor internaţionale recunoscute de România;
    10. organizează, îndrumă şi controlează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor, potrivit reglementărilor aeronautice, concomitent cu instruirea şi atestarea pe posturi a pompierilor civili;
    11. asigură controlul desfăşurării proceselor tehnologice specifice, al respectării instrucţiunilor de serviciu şi ia măsuri în vederea realizării protecţiei umane, a instalaţiilor şi a mediului înconjurător;
    12. elaborează şi propune spre promovare proiecte de acte normative referitoare la aprobarea investiţiilor şi exproprierilor terenurilor necesare pentru realizarea acestora;
    13. asigură, prin mijloace proprii, realizarea activităţilor de proiectare, executare şi punere în funcţiune a unor dotări noi;
    14. organizează şi desfăşoară activităţi de cooperare economică şi tehnica cu firme din ţara şi din străinătate în domeniul sau în activitate, potrivit normelor interne şi internaţionale în vigoare;
    15. ia măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de import şi de aprovizionare tehnico-materială a aeroportului;
    16. ia măsuri pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate, cu aport intern sau extern, a personalului regiei. Atesta calificarea personalului pentru meserii specifice deservirii activităţilor aeroportuare, cu excepţia acelor meserii pentru care normele în vigoare, interne sau internaţionale, prevăd alte condiţii de atestare.
    b) În domeniul operaţional:
    1. asigură aplicarea reglementărilor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionala, potrivit anexelor la Convenţia de la Chicago privind aviaţia civilă internaţionala, precum şi a celorlalte reglementări aeronautice interne şi internaţionale, pe linia activităţii aeroportuare;
    2. asigură facilităţile de infrastructura, protecţia navigaţiei aeriene şi mecano-energetice necesare desfăşurării în condiţii de siguranţa a transporturilor aeriene de pasageri şi mărfuri, executate de transportatori interni şi externi;
    3. asigură datele de informare aeronautica interna şi internaţionala cu privire la starea şi funcţionarea unităţilor şi a mijloacelor din activitatea aeroportuara;
    4. asigură aplicarea, la nivelul aeroportului, a programului naţional de securitate a aviaţiei civile, colaborind cu forţele militare şi civile destinate acestui scop;
    5. coordonează şi controlează întocmirea şi calitatea documentelor de mobilizare, verifică modul de înştiinţare şi scoatere a personalului şi mijloacelor de alarma în situaţii deosebite;
    6. participă la planurile de acţiune privind alarmarea, căutarea şi salvarea aeronavelor aflate în dificultate;
    7. asigura spaţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor pe aeroport, acordind prioritate celor destinate confortului pasagerilor şi fluiditatii traficului aerian;
    8. organizează şi executa controlul tehnic periodic şi omologarea terenurilor şi instalaţiilor aeronautice, în vederea emiterii certificatelor de exploatare şi a prelungirii duratelor lor de valabilitate;
    9. asigura condiţiile necesare pentru efectuarea controlului medical al personalului aeronautic şi aeroportuar, pentru siguranţa zborurilor, potrivit reglementărilor speciale în acest domeniu, precum şi pentru asistenta medicală de urgenta a publicului în aerogara şi pe aeroport, ca şi respectarea normelor igienico-sanitare în spaţiile aeroportuare destinate activităţii publice;
    10. asigură transportul personalului propriu la şi de la locul de munca, cu suportarea de către acesta a contravalorii unui abonament lunar asimilat regiilor de transport local pentru liniile preorasenesti. Diferenţa dintre valoarea costurilor efective lunare şi valoarea abonamentului se va suporta de către aeroporturi în cadrul alocaţiei bugetare repartizate;
    11. asigură respectarea disciplinei muncii în desfăşurarea proceselor de producţie şi prestaţii aeroportuare, respectarea atribuţiilor de serviciu şi a prevederilor legale de către întregul personal, în baza statutului personalului;
    12. organizează activitatea de management din structura regiei, inclusiv dezvoltarea aplicatiilor informatice, în vederea asigurării rapide a tuturor informaţiilor necesare luării deciziilor tehnico-economice şi organizatorice;
    13. în cadrul obiectului sau de activitate îşi poate diversifica serviciile, în scopul creşterii veniturilor şi satisfacerii cererii serviciilor aeroportuare.
    c) În domeniul economico-financiar:
    1. realizează programarea şi executarea activităţii economico-financiare, întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil, urmăreşte executarea acestora, conform legislaţiei în vigoare;
    2. asigura finanţarea programului de dezvoltare a aeroportului privind realizarea obiectivelor, urmărind avizarea legală a documentaţiei tehnice de execuţie;
    3. pregăteşte elementele necesare şi fundamentează cheltuielile de administraţie şi exploatare aeroportuara, pentru stabilirea, conform legii, a tarifelor în lei şi în valuta aplicate prestaţiilor efectuate;
    4. închiriază spaţiile comerciale din aeroport, în condiţiile legislaţiei în vigoare;
    5. identifică şi exploatează toate sursele de venituri pentru eficientizarea activităţii pe care o desfăşoară;
    6. efectuează, în condiţiile legii, operaţiuni de comerţ exterior în domeniul sau de activitate, prin compartimente proprii specializate de import, marketing şi conjunctura;
    7. se poate afilia la organe şi organisme internaţionale din domeniul aeroporturilor, în condiţiile stabilite de lege.

    III. Patrimoniul regiei *)
--------------
   *) A se vedea anexa 1.

    ART. 5
    (1) Patrimoniul iniţial al Regiei Autonome "Aeroportul ............... " este de ............. mii lei, conform datelor din bilanţul contabil la 31.XII.1991.
    (2) Regia autonomă îşi va definitiva patrimoniul pe baza reevaluarii acestuia, în condiţiile prevăzute de lege, pînă la 31.III.1992.

    IV. Structura organizatorică a regiei

    ART. 6
    Structura organizatorică şi funcţională a regiei, relaţiile în cadrul acesteia şi cu terţii, în domeniile sale de activitate, se stabilesc de către consiliul de administraţie, în conformitate cu normele legale în vigoare.

    V. Organele de conducere ale regiei

    ART. 7
    Conducerea regiei se asigură de către:
    a) consiliul de administraţie;
    b) director.
    ART. 8
    Consiliul de administraţie este numit prin ordin al ministrului transporturilor şi este alcătuit dinαminimum 7 persoane, din a cărui componenta fac parte obligatoriu:
    - directorul regiei;
    - reprezentantul Ministerului Transporturilor;
    - reprezentantul Departamentului Administraţiei Publice Locale, atunci cînd este cazul;
    - reprezentantul Ministerului Finanţelor;
    - reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale;
    - alte persoane numite dintre inginerii, juriştii, economiştii şi tehnicienii specializaţi în domeniul de activitate al regiei.
    ART. 9
    Consiliul de administraţie - aproba structura organizatorică şi funcţională a regiei;
    - aproba programele de servicii aeroportuare;
    - aproba, potrivit competentelor stabilite prin lege, investiţiile ce urmează a fi realizate din fondurile proprii ale regiei şi propune realizarea unor investiţii de amploare, cu respectarea normelor legale în vigoare;
    - aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al regiei;
    - aprobă înstrăinarea bunurilor imobile aparţinînd regiei, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare;
    - răspunde de administrarea legală şi eficienţă a întregului patrimoniu;
    - aprobă elementele de fundamentare a cheltuielilor de administrare şi exploatare aeroportuara, în vederea stabilirii, potrivit legii, a taxelor şi tarifelor prestatiilor efectuate;
    - aprobă măsurile privind respectarea dispoziţiilor legale în domeniul protecţiei mediului înconjurăător;
    - elaborează şi aprobă statutul personalului regiei;
    - aprobă, potrivit legii, sistemul de salarizare a personalului regiei, statul de funcţii şi structura de personal, corespunzător necesităţilor activităţii, în limita alocaţiei bugetare stabilite cu aceasta destinaţie;
    - aprobă şi alte măsuri, cu excepţia celor date, potrivit legii, în competenţa altor organe.
    ART. 10
    Consiliul de administraţie se întruneşte în şedinţe ordinare o dată pe lună sau ori de cîte ori este nevoie, la cererea preşedintelui sau a unei treimi din membrii săi.
    ART. 11
    Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare. Activitatea acestora se va compensa material, conform înţelegerii pe bază de contract.
    ART. 12
    În prima lună a fiecărui an, consiliul de administraţie prezintă Ministerului Transporturilor un raport asupra activităţii desfăşurate de regie în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.
    ART. 13
    Directorul regiei autonome este numit de consiliul de administraţie, cu avizul ministrului transporturilor.
    ART. 14
    Directorul regiei autonome conduce activitatea curentă a acesteia şi o reprezintă în relaţiile cu organele statului, precum şi cu persoanele fizice şi juridice.
    ART. 15
    Directorul angajează şi concediază personalul regiei.
    Atribuţiile şi răspunderile sale vor fi incluse în regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului de administraţie al regiei.

    VI. Relaţii comerciale

    ART. 16
    Taxele şi tarifele în lei şi în valută pentru prestaţiile aeroportuare efectuate se stabilesc de catre regie în conformitate cu reglementările interne şi internaţionale din domeniul aviaţiei civile. După aprobare, în condiţiile legii, taxele şi tarifele se publică în Monitorul Oficial al Romaniei **).
--------------
   **) A se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 10/1993, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 23 august 1993.

    ART. 17
    Efectuarea prestărilor de servicii şi asigurarea facilităţilor aeroportuare se stabilesc pe bază de contracte cu beneficiarii.
    ART. 18
    Regia autonomă poate, în conformitate cu legea, să realizeze lucrări de investiţii, pe bază de licitaţie publică, cu parteneri din ţară sau din străinatate.

    VII. Controlul activităţii economico-financiare

    ART. 19
    Gestiunea regiei autonome este controlată de organele sale de specialitate, precum şi de alte organe stabilite prin lege.

    VIII. Dispoziţii referitoare la personal

    ART. 20
    (1) În termen de 90 de zile de la data înfiinţării regiei va fi elaborat statutul personalului, care se aprobă de către consiliul de administraţie.
    (2) Statutul va cuprinde, potrivit reglementarilor în vigoare, norme obligatorii privind condiţiile de angajare, promovare şi autorizare pe funcţii, precum şi îndatoririle salariaţilor, regimul sancţiunilor, alte norme specifice referitoare la protecţia socială a personalului.
    (3) Personalul regiei beneficiază de celelalte facilităţi aprobate prin normele legale în vigoare.
    ART. 21
    (1) Personalul regiei care, în desfăşurarea activităţii curente, intră în relaţii directe cu publicul este obligat să poarte uniformă.
    (2) Locurile de muncă, categoriile de personal şi modul de plată a uniformelor se stabilesc, potrivit legii, de către consiliul de administraţie al regiei.

    IX. Dispoziţii finale

    ART. 22
    Regia autonomă are obligaţia de a respecta şi răspunde de aplicarea prevederilor legale în vigoare, a reglementarilor aeronautice interne şi internaţionale.
    ART. 23
    Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale.

                            ---------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016