Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul dispoziţiilor <>art. 23 lit. b), f), g) şi h) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 313/2005 , conform <>Hotãrârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, având în vedere prevederile art. 55 alin. (12) şi (14), art. 111-114 şi ale <>art. 128 lit. g) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza hotãrârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 22 ianuarie 2008, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite urmãtoarea hotãrâre: ART. 1 Se aprobã <>Norma nr. 4/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţã în sistemul pensiilor administrate privat, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Prezenta hotãrâre şi norma menţionatã la art. 1 se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro). ART. 3 Departamentul autorizare-reglementare împreunã cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmãri ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotãrâri. Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea Bucureşti, 12 februarie 2008. Nr. 10. ANEXĂ <>NORMA Nr. 4/2008 privind obligaţiile de raportare şi transparenţã în sistemul pensiilor administrate privat Având în vedere prevederile art. 55 alin. (12) şi (14), art. 111-114 şi ale <>art. 128 lit. g) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul dispoziţiilor <>art. 23 lit. b), f), g) şi h) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 313/2005 , Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumitã în continuare Comisie, emite prezenta normã. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezenta normã reglementeazã obligaţiile de raportare şi transmitere de informaţii ale administratorilor de fonduri de pensii administrate privat, ale depozitarilor activelor fondurilor de pensii administrate privat, precum şi ale agenţilor de marketing persoane juridice, care desfãşoarã activitate de marketing al fondurilor de pensii administrate privat, denumite în continuare entitãţi raportoare. ART. 2 (1) Vor transmite raportãri şi informaţii cãtre Comisie şi cãtre participanţii la fondurile de pensii administrate privat administratorii care îşi desfãşoarã activitatea în sistemul de pensii administrate privat reglementat, supravegheat şi controlat de Comisie, precum şi cei care au fost autorizaţi, avizaţi sau supuşi unei proceduri similare în vederea funcţionãrii ca administratori de scheme de pensii administrate privat într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European şi care administreazã fonduri de pensii administrate privat cu participanţi din România. (2) Vor transmite raportãri şi informaţii cãtre Comisie depozitarii care au fost avizaţi de Comisie în vederea desfãşurãrii activitãţii de depozitare a activelor fondurilor de pensii administrate privat, precum şi cei care au fost autorizaţi, avizaţi sau supuşi unei proceduri similare într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, pentru fondurile de pensii administrate privat autorizate în România. (3) Vor transmite raportãri şi informaţii cãtre Comisie agenţii de marketing persoane juridice, brokeri de pensii sau intermediari, care au fost autorizaţi/avizaţi de cãtre Comisie sã desfãşoare activitate de marketing al fondurilor de pensii administrate privat. ART. 3 Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normã au semnificaţia prevãzutã la <>art. 2 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. CAP. II Obligaţiile entitãţilor raportoare ART. 4 (1) Entitãţile raportoare trebuie sã respecte, pe toatã durata funcţionãrii, obligaţiile de raportare şi transmitere de informaţii cãtre Comisie şi cãtre participant, dupã caz, stabilite prin legislaţia în vigoare şi prin prezenta normã. (2) La solicitarea Comisiei şi în termenele stabilite de aceasta, entitãţile raportoare vor transmite orice informaţii şi documente privind activitatea lor. ART. 5 Informaţiile transmise de cãtre entitãţile raportoare trebuie sã fie reale, corecte şi complete. ART. 6 (1) Administratorul va transmite Comisiei toate informaţiile stabilite prin legislaţia în vigoare şi prin prezenta normã, în format electronic, sub semnãtura electronicã a reprezentantului legal. (2) Depozitarul va transmite Comisiei toate informaţiile stabilite prin legislaţia în vigoare şi prin prezenta normã, în format electronic, sub semnãtura electronicã a persoanei cu funcţie de conducere din cadrul structurii organizatorice a depozitarului, mandatatã sã reprezinte depozitarul în relaţia cu Comisia. (3) Agentul de marketing persoanã juridicã, broker de pensii sau intermediar, va transmite Comisiei toate informaţiile stabilite prin legislaţia în vigoare şi prin prezenta normã, în format electronic, sub semnãtura electronicã a reprezentantului legal. (4) La solicitarea Comisiei, entitãţile raportoare vor transmite informaţiile prevãzute la alin. (1), (2) şi (3) pe suport hârtie, cu ştampila şi sub semnãtura reprezentantului legal, respectiv a persoanei mandatate sã reprezinte depozitarul în relaţia cu Comisia. ART. 7 Comisia poate solicita administratorului sau depozitarului orice documente pe care le considerã necesare în legãturã cu terţii, în situaţia în care administratorul sau depozitarul transferã atribuţii acestora. ART. 8 Toate informaţiile vor fi transmise în limba românã. CAP. III Informaţii privind activitatea entitãţilor raportoare ART. 9 Administratorul va transmite Comisiei anual, pentru activitatea proprie şi pentru fondul de pensii administrat privat, raportãrile contabile al cãror conţinut este întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele Comisiei privind reglementãrile contabile aplicabile entitãţilor reglementate, autorizate, supravegheate şi controlate de Comisie. ART. 10 Administratorul va transmite Comisiei semestrial, pentru activitatea proprie şi pentru fondul de pensii administrat privat, raportãrile contabile prevãzute de normele Comisiei privind sistemul de raportare contabilã la 30 iunie a entitãţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisie. ART. 11 Raportãrile contabile anuale şi semestriale depuse la Comisie vor fi însoţite de dovada depunerii la Ministerul Economiei şi Finanţelor, dupã caz. ART. 12 Administratorul va transmite Comisiei trimestrial, în cel mult 10 zile lucrãtoare de la data încheierii trimestrul, valoarea ratei de rentabilitate a fondului de pensii administrat privat, întocmitã în conformitate cu anexa nr. 5. ART. 13 (1) Administratorul va transmite Comisiei lunar, pânã la data de 25 a lunii urmãtoare, pentru activitatea proprie de administrare a fondului de pensii administrat privat: a) balanţa de verificare analiticã, cod 14-6-30/a, întocmitã în conformitate cu <>Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu Nomenclatorul din 14 decembrie 2004, emis de cãtre Ministerul Finanţelor Publice; b) situaţia privind taxa de funcţionare prevãzutã în anexa nr. 9; c) situaţia privind comisioanele plãtite agenţilor de marketing persoane juridice, brokeri de pensii sau intermediari, prevãzutã în anexa nr. 7. (2) Administratorul va transmite Comisiei lunar, pânã la data de 25 a lunii urmãtoare, pentru fondul de pensii administrat privat: a) balanţa de verificare analiticã cod 14-6-30/a, întocmitã în conformitate cu <>Legea nr. 82/1991 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cu Nomenclatorul din 14 decembrie 2004, emis de cãtre Ministerul Finanţelor Publice, având soldurile lunare ale conturilor de venituri şi cheltuieli închise; b) situaţia detaliatã a investiţiilor, întocmitã conform anexei nr. 4; c) informaţii despre participanţii la fondul de pensii administrat privat, conform anexei nr. 1 - secţiunile A şi C. (3) Administratorul va transmite Comisiei, pânã în ultima zi lucrãtoare a fiecãrui an, calculul provizionului tehnic valabil pentru anul urmãtor. (4) Depozitarul va transmite Comisiei, în prima zi lucrãtoare a fiecãrei luni, valoarea provizionului tehnic existent. Evaluarea provizionului tehnic se va face pe baza aceloraşi principii care stau la baza evaluãrii activului net al fondului de pensii. (5) Depozitarul va transmite Comisiei lunar, pânã la data de 25 a lunii urmãtoare, situaţia privind taxa de funcţionare prevãzutã în anexa nr. 10. (6) Agenţii de marketing persoane juridice, brokeri de pensii sau intermediari, vor transmite Comisiei lunar, pânã la data de 25 a lunii urmãtoare, situaţia privind taxa de funcţionare prevãzutã în anexa nr. 8. ART. 14 (1) Administratorul transmite sãptãmânal Comisiei informaţii despre participanţii la fondul de pensii administrat privat, conform anexei nr. 1 - secţiunea B, în a doua zi lucrãtoare a sãptãmânii urmãtoare celei pentru care se face raportarea. (2) Administratorul transmite sãptãmânal Comisiei situaţia activelor şi a obligaţiilor fondului de pensii administrat privat, întocmitã conform anexei nr. 2, pentru fiecare zi lucrãtoare a sãptãmânii, în a doua zi lucrãtoare a sãptãmânii urmãtoare celei pentru care se face raportarea. ART. 15 (1) Administratorul va transmite zilnic Comisiei informaţii despre valoarea activului total, valoarea activului net, valoarea unitarã a activului net şi numãrul de unitãţi de fond, conform anexei nr. 3. (2) Informaţiile prevãzute la alin. (1) se transmit în ziua lucrãtoare urmãtoare celei pentru care se face raportarea. ART. 16 (1) Depozitarul va transmite zilnic Comisiei informaţii despre valoarea activului total, valoarea activului net, valoarea unitarã a activului net şi numãrul de unitãţi de fond, conform anexei nr. 3. (2) Informaţiile prevãzute la alin. (1) se transmit în ziua lucrãtoare urmãtoare celei pentru care se face raportarea. ART. 17 (1) Administratorul va comunica Comisiei numele şi prenumele, funcţia şi datele de contact pentru persoana/persoanele desemnatã/desemnate cu: a) transmiterea cãtre Comisie a raportãrilor prevãzute de legislaţia în vigoare şi de prezenta normã; b) responsabilitãţi privind activitatea operaţionalã, de investiţii, de audit intern şi de contabilitate; c) responsabilitãţi în aplicarea prevederilor <>Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spãlãrii banilor, precum şi pentru instituirea unor mãsuri de prevenire şi combatere a finanţãrii actelor de terorism, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) Agenţii de marketing persoane juridice vor comunica Comisiei numele şi prenumele, funcţia şi datele de contact pentru persoana/persoanele desemnatã/desemnate cu transmiterea cãtre Comisie a raportãrilor prevãzute de legislaţia în vigoare şi de prezenta normã. (3) Orice decizie de modificare a informaţiilor prevãzute la alin. (1) şi (2) va fi comunicatã Comisiei cu cel puţin 5 zile lucrãtoare înainte de data punerii în aplicare a acesteia sau, dupã caz, în vederea avizãrii. CAP. IV Obligaţii de informare cãtre participanţi ART. 18 (1) Administratorul transmite în scris, gratuit, fiecãrui participant, la ultima adresã de corespondenţã comunicatã, informaţiile prevãzute în anexa nr. 11, pânã la data de 15 aprilie a fiecãrui an. (2) La cererea participanţilor sau a beneficiarilor acestora, administratorul pune la dispoziţia acestora, în mod gratuit, informaţiile prevãzute la <>art. 113 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (3) Cuantumul tarifului pentru informaţiile prevãzute la <>art. 113 alin. (5) din Legea nr. 411/2004 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu poate depãşi costul efectiv al punerii la dispoziţie a informaţiilor. ART. 19 (1) Administratorul trebuie sã publice pe pagina proprie de web raportãrile anuale şi semestriale prevãzute la art. 11, în termen de 5 zile de la transmiterea lor la Comisie. (2) Administratorul trebuie sã publice trimestrial pe pagina proprie de web valoarea ratei de rentabilitate a fondului de pensii administrat privat, în termen de 5 zile calendaristice de la transmiterea acesteia la Comisie. (3) Pentru fondul de pensii administrat privat, administratorul trebuie sã publice lunar pe pagina proprie de web situaţia detaliatã a investiţiilor prevãzutã în anexa nr. 4, în termen de 5 zile calendaristice de la transmiterea acesteia la Comisie. (4) Pentru fondul de pensii administrat privat, administratorul trebuie sã publice sãptãmânal pe pagina proprie de web, în fiecare zi de marţi pânã la ora 15,00, elementele prevãzute în anexa nr. 3, respectiv: valoarea activului total, valoarea activului net, valoarea unitarã a activului net şi numãrul de unitãţi de fond, precum şi numãrul de participanţi pentru ultima zi lucrãtoare a sãptãmânii încheiate. CAP. V Dispoziţii finale ART. 20 Administratorul va asigura Comisiei accesul la sistemul informatic de gestiune a operaţiunilor fondului de pensii în locaţia administratorului. ART. 21 (1) Entitãţile raportoare, dupã caz, vor fi responsabile pentru prejudiciile create prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasã a obligaţiilor lor de raportare şi transparenţã. (2) Transmiterea raportãrilor cãtre Comisie se va efectua pânã la ora 15,00 a zilei de raportare. ART. 22 Nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în prezenta normã se sancţioneazã în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, respectiv art. 16, art. 81 alin. (1) lit. c), art. 127 alin. (1), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (1) lit. c), f) şi g), art. 141 alin. (2)-(11), <>art. 142 şi 143 din Legea nr. 411/2004 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 23 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantã din prezenta normã. ANEXA 1 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
Secţiunea A - Registrul participanţilor la data de .....
────┬──────────┬──────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────┐
Nr. │Numele şi │ CNP │ Numãrul şi data │Numãrul de unitãţi│Valoarea activului│
crt.│prenumele │ │actului individual│ de fond │ net personal │
│ │ │ de aderare │ │ │
────┼──────────┼──────┼──────────────────┼──────────────────┼──────────────────┤

────┴──────────┴──────┴──────────────────┴──────────────────┴──────────────────┘
Secţiunea B - Raportare privind participanţii la data de ......
┌────────────────────────┬──────────┬─────────────┬─────────┬───────┬──────────┐
│Participanţi │Numãrul de│Contribuţiile│Valoarea │Numãrul│Penalitãţi│
│ │partici- │ nete │activului│ de │ transfer │
│ │ panţi │ │ net │unitãţi│ │
│ │ │ │ │de fond│ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- contributori │ │ │ │ │ - │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- nou-intraţi │ │ │ │ │ - │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- transferaţi în fond │ │ │ │ │ - │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- cu contribuţii │ │ │ │ │ │
│ suspendate │ │ │ │ │ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│ TOTAL: │ │ │ │ │ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- transferaţi din fond │ │ │ │ │ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- deces │ │ │ │ │ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│- invaliditate │ │ │ │ │ │
├────────────────────────┼──────────┼─────────────┼─────────┼───────┼──────────┤
│TOTAL: │ │ │ │ │ │
└────────────────────────┴──────────┴─────────────┴─────────┴───────┴──────────┘
Secţiunea C - Structurã pe grupe de vârstã şi sex la data de ......
┌────────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────┐
│ Participanţi │ Bãrbaţi │ Femei │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│pânã la 19 ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 20-24 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 25-29 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 30-34 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 35-39 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 40-44 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 45-49 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 50-54 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 55-59 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│între 60-64 de ani │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
│peste 65 de ani │ │ │
└────────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────┘
ANEXA 2 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
Situaţia activelor şi obligaţiilor la data de ......
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Data raportãrii │
├───┬──────────────────────────────────────────┬───────┬────────┬─────────────┤
│Nr.│ │ Suma │Valoarea│ Ponderea │
│crt│ Denumirea elementului │plasatã│ actu- │ valorii │
│ │ │- lei -│alizatã │actualizate │
│ │ │ │- lei - │ în total │
│ │ │ │ │ active │
│ │ │ │ │ - % - │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│I. │Total active │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1. │Valori mobiliare şi instrumente ale pieţei│ │ │ │
│ │monetare, din care: │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.1│valori mobiliare şi instrumente ale pieţei│ │ │ │
│ │monetare admise sau tranzacţionate pe o │ │ │ │
│ │piaţã reglementatã din România, din │ │ │ │
│ │care: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni tranzacţionate │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni netranzacţionate în ultimele │ │ │ │
│ │ 30 de zile │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã localã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã centralã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni corporative tranzacţionate │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- drepturi de preferinţã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- alte valori mobiliare, instrumente ale │ │ │ │
│ │ pieţei monetare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.2│valori mobiliare şi instrumente ale pieţei│ │ │ │
│ │monetare admise sau tranzacţionate pe │ │ │ │
│ │o piaţã reglementatã dintr-un stat │ │ │ │
│ │membru, din care: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni tranzacţionate │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni netranzacţionate în ultimele 30 │ │ │ │
│ │ de zile │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã localã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã centralã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni corporative tranzacţionate │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- drepturi de preferinţã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- alte valori mobiliare, instrumente ale │ │ │ │
│ │ pieţei monetare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.3│valori mobiliare şi instrumente ale pieţei│ │ │ │
│ │monetare admise la cota oficialã a unei │ │ │ │
│ │burse dintr-un stat nemembru sau pe o │ │ │ │
│ │altã piaţã reglementatã dintr-un stat │ │ │ │
│ │nemembru, care opereazã în mod │ │ │ │
│ │regulat şi este recunoscutã şi deschisã │ │ │ │
│ │publicului, aprobatã de Comisie, din │ │ │ │
│ │care: │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- acţiuni netranzacţionate în ultimele │ │ │ │
│ │ 30 de zile │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã localã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni emise de cãtre │ │ │ │
│ │ administraţia publicã centralã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- obligaţiuni corporative tranzacţionate │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- drepturi de preferinţã │ │ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- alte valori mobiliare, instrumente ale │ │ │ │
│ │ pieţei monetare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.4│Valori mobiliare nou-emise │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 2.│Depozite bancare, din care: │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│2.1│- depozite bancare constituite la │ │ │ │
│ │ instituţii de credit din România │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│2.2│- depozite bancare constituite la │ │ │ │
│ │ instituţii de credit dintr-un stat membru│ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│2.3│- depozite bancare constituite la insti- │ │ │ │
│ │tuţii de credit dintr-un stat nemembru │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│3. │Instrumente financiare derivate │ │ │ │
│ │tranzacţionate pe o piaţã reglementatã, │ │ │ │
│ │din care: │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│3.1│- din România │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│3.2│- dintr-un stat membru │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│3.3│- dintr-un stat nemembru │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 4.│Cont curent │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 5.│Titluri de participare la OPCVM*1)/AOPC*2)│ │ │ │
│ │tranzacţionate pe o piaţã reglementatã │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│5.1│- din România │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│5.2│- dintr-un stat membru │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│5.3│- dintr-un stat nemembru │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 6.│Alte active │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│6.1│sume în tranzit, din care: │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- bancar │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ │- la intermediari │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│6.2│sume în curs de rezolvare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│II.│Total obligaţii │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 1.│Comision de administrare, din care: │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.1│- din contribuţii brute │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│1.2│- din activ net │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 2.│Comision de depozitare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 3.│Comision de tranzacţionare │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 4.│Comision bancar │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 5.│Taxa de audit │ │ │ │
├───┼──────────────────────────────────────────┼───────┼────────┼─────────────┤
│ 6.│Alte obligaţii*3) │ │ │ │
└───┴──────────────────────────────────────────┴───────┴────────┴─────────────┘
------------- *1) Organism de plasament colectiv în valori mobiliare. *2) Alte organisme de plasament colectiv. *3) Informaţii detaliate. ANEXA 3 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
SITUAŢIA*1)
valorii activului net la data de ......
┌───────────────────────────────────┬──────────────┬────────────────┬──────────┐
│ Denumirea elementului │ Data curentã │Data precedentã │Diferenţe │
│ ├──────────────┼────────────────┼─────┬────┤
│ │ zz-ll- │ zz-ll- │ % │lei │
├───────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼─────┼────┤
│Valoare activ total │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼─────┼────┤
│Valoare activ net │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼─────┼────┤
│Valoarea unitarã a activului net*2)│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────┼─────┼────┤
│Numãr de unitãţi de fond*3) │ │ │ │ │
└───────────────────────────────────┴──────────────┴────────────────┴─────┴────┘
----------- *1) Valorile se calculeazã în fiecare zi lucrãtoare, folosind informaţiile disponibile la ora 18,00 din ziua lucrãtoare anterioarã efectuãrii calcului, ora României, şi sunt valabile pentru ziua lucrãtoare anterioarã efectuãrii calculului. *2) Valorile se calculeazã cu 4 zecimale. *3) Valorile se calculeazã cu 6 zecimale. ANEXA 4 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
SITUAŢIA
detaliatã a investiţiilor la data de ......
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 1 Valori mobiliare tranzacţionate pe o piaţã reglementatã │
──────┬───────┬────┬───────┬────────┬────────┬─────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┤
Ţarã/ │Emitent│ISIN│Simbol │ Data │Numãr de│Preţ │Valoare│ Preţ │Valoare│Pondere│Pondere│
simbol│ │ │acţiune│ultimei │acţiuni │mediu│achi- │ de │totalã │ în │ în │
piaţã │ │ │ │şedinţe │deţinute│pon- │ziţie │piaţã/ │ │capi- │activul│
│ │ │ │în care │ │derat│ │acţiune│ │talul │total │
│ │ │ │s-a │ │ de │ │la data│ │social │ al │
│ │ │ │tranzac-│ │achi-│ │rapor- │ │ al │fon- │
│ │ │ │ţionat │ │ziţie│ │tãrii │ │emiten-│dului │
│ │ │ │acţiunea│ │ │ │ │ │tului │ │
──────┼───────┼────┼───────┼────────┼────────┼─────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ lei │ % │ % │

Total │ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ │x │
──────┴───────┴────┴───────┴────────┴────────┴─────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 2 Acţiuni netranzacţionate în ultimele 30 de zile │

Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ │ x │
──────┴───────┴────┴───────┴────────┴────────┴─────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 3 Valori mobiliare nou-emise │
──────┬───────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬────────┬─────────┬───────┬───────┤
Ţarã/ │Emitent│Simbol/│Numãr │Data │Data │Valoare │Crestere│Dobandã │Valoare│Pondere│
simbol│ │serie │ de │achizi-│scaden-│nominalã/│zilnicã │cumulatã/│actua- │ în │
piaţã │ │instru-│titluri│ţiei │ţei │titlu │ │instru- │lizatã │activul│
│ │ment │ │ │ │ │ │ ment │ │total │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ al │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │fondului
──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ lei │ % │
──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
──────┼───────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┼───────┤
Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
──────┴───────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴────────┴─────────┴───────┴───────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 4 Drepturi de preferinţã │
───────┬───────┬────┬───────┬────────┬────────┬───────┬────────┬───────────┬───────────────┤
Ţarã/ │Emitent│ISIN│Simbol │ Data │Numãr de│Valoare│ Valoare│Valoare │ Pondere │
simbol│ │ │emitent│ultimei │drepturi│nomi- │ unitarã│actualizatã│ in activul │
piaţã │ │ │ │şedinţe │deţinute│nalã │ │ totalã │ total al │
│ │ │ │în care │ │ │ │ │ fondului │
│ │ │ │s-a │ │ │ │ │ │
│ │ │ │tranzac-│ │ │ │ │ │
│ │ │ │ţionat │ │ │ │ │ │
───────┼───────┼────┼───────┼────────┼────────┼───────┼────────┼───────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ % │

Total │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
───────┴───────┴────┴───────┴────────┴────────┴───────┴────────┴───────────┴───────────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 5 Obligaţiuni sau alte titluri de creanţã tranzacţionabile emise sau │
garantate de cãtre stat ori de autoritãţi ale administraţiei publice │
centrale/locale │
──────┬─────┬──────┬──────┬───────┬───────┬─────┬────────┬────────┬───────┬───────┬────────┤
Ţarã/ │Denu-│Seria │Simbol│Numãr │Data │Data │Valoare │Creştere│Dobandã│Valoare│Pondere │
simbol│mire │ şi │ │ de │început│sca- │nominalã│zilnicã │cumu- │actua- │ în │
piaţã │ │numar.│ │titluri│cupon │denţã│ pentru │ │latã │lizatã │activul │
│ │emisi-│ │ │ │cupon│perioada│ │ │ │total al│
│ │unii │ │ │ │ │cupon │ │ │ │fondului│
──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei│ lei │ % │
──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼──────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
──────┴─────┴──────┴──────┴───────┴───────┴─────┴────────┴────────┴───────┴───────┴────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 6 Instrumente financiare cu venit fix │
──────┬─────┬──────┬───────┬───────┬─────┬────────┬────────┬───────┬───────┬──────┬────────┤
Ţarã/ │Emi- │Simbol│Numãr │Data │Data │Valoare │Creştere│Dobandã│Valoare│Garan-│ Pondere│
simbol│tent │ │ de │început│sca- │nominalã│zilnicã │cumu- │actua- │ ţie │ în │
piaţã │ │ │titluri│cupon │denţã│ pentru │ │latã │lizatã │ │ activul│
│ │ │ │ │cupon│perioada│ │ │ │ │total al│
│ │ │ │ │ │cupon │ │ │ │ │fondului│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼──────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ lei │ lei │ % │
──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼──────┼────────┤
──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼──────┼────────┤
──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼──────┼────────┤
──────┼─────┼──────┼───────┼───────┼─────┼────────┼────────┼───────┼───────┼──────┼────────┤
Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
──────┴─────┴──────┴───────┴───────┴─────┴────────┴────────┴───────┴───────┴──────┴────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 7 Alte valori mobiliare şi instrumente ale pieţei monetare │
──────┬─────┬────┬──────┬───────┬───┬──────┬────┬────────┬────────┬───────┬───────┬────────┤
Ţarã/ │Denu-│Emi-│Simbol│Data │Nu-│Data │Data│Valoare │Creştere│Dobandã│Valoare│Pondere │
simbol│mire │tent│/serie│ultimei│mãr│achi- │sca-│nominalã│zilnicã │cumu- │actua- │ în │
piaţã │ │ │instru│şedinţe│ │ziţiei│den-│/instru-│ │latã/ │lizatã │activul │
│ │ │ment │în care│ │ │ţei │ment │ │instru-│ │total al│
│ │ │ │ s-a │ │ │ │ │ │ment │ │fondului│
│ │ │ │tranzac│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ ţionat│ │ │ │ │ │ │ │ │
──────┼─────┼────┼──────┼───────┼───┼──────┼────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ lei │ % │
──────┼─────┼────┼──────┼───────┼───┼──────┼────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼────┼──────┼───────┼───┼──────┼────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼────┼──────┼───────┼───┼──────┼────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼────┼──────┼───────┼───┼──────┼────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
──────┴─────┴────┴──────┴───────┴───┴──────┴────┴────────┴────────┴───────┴───────┴────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 8 Depozite bancare │
──────┬─────┬───────┬──────┬───────┬─────┬──────┬────────┬────────┬───────┬───────┬────────┤
Ţarã/ │Denu-│Numarul│Rata │Data │Data │Simbol│Valoare │Dobânda │Dobandã│Valoare│Pondere │
simbol│mire │şi data│dobân-│consti-│achi-│monedã│iniţialã│zilnicã │cumu- │actua- │ în │
piaţã │bancã│con- │zii │tuirii │ziţi-│ │echi- │echiva- │latã │lizatã │activul │
│ │tractu-│ │ │ei │ │valent │lent │echiva-│echiva-│total al│
│ │lui │ │ │ │ │ │ │lent │lent │fondului│
──────┼─────┼───────┼──────┼───────┼─────┼──────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ lei │ % │
──────┼─────┼───────┼──────┼───────┼─────┼──────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼───────┼──────┼───────┼─────┼──────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼───────┼──────┼───────┼─────┼──────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
──────┼─────┼───────┼──────┼───────┼─────┼──────┼────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤
Total│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
──────┴─────┴───────┴──────┴───────┴─────┴──────┴────────┴────────┴───────┴───────┴────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 9 Instrumente financiare derivate negociate pe o piaţã reglementatã │
────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────────┬────────┬───────────┬───────────┤
Ţarã/ │ Contract│ Numãr │ Tip │Scadenţã│ Preţ │ │ Valoare │ Pondere │
simbol │ │contacte│contract│ │ vânzare/ │Cotare │ marjã │ în │
piaţã │ │ │ │ │ cumpãrare │ │ │ activul │
│ │ │ │ │ │ │ │ total al │
│ │ │ │ │ │ │ │ fondului │
────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────────┼────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ lei │ lei │ lei │ % │

Total │ │ │ │ │ │ │ x │ x │
────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────────┴────────┴───────────┴───────────┘
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
Tabelul 10 Titluri de participare la OPCVM/AOPC │
────────┬─────────┬────────┬─────────┬──────────┬───────────┬─────────────┬────────────────┤
Ţarã/ │ Emitent │ Numãr │ Data │ Valoare │ Valoare │ Valoare │ Pondere │
simbol │ │ de │achizi- │ de │ totalã │ actualizatã │ în │
piaţã │ │unitãţi │ ţiei │achiziţie/│ de │ │ activul │
│ │de fond │ │ unitate │ achiziţie │ │ total al │
│ │ │ │ de fond │ │ │ fondului │
────────┼─────────┼────────┼─────────┼──────────┼───────────┼─────────────┼────────────────┤
│ │ │ │ lei │ lei │ lei │ % │

Total │ │ │ │ │ │ x │ x │
────────┴─────────┴────────┴─────────┴──────────┴───────────┴─────────────┴────────────────┘
ANEXA 5 -------la normã-------- Administrator de fond ................... Cod administrator ....................... Fond de pensii .......................... Cod fond ................................ Data de raportare ....................... RATA DE RENTABILITATE a fondului de pensii Modul de calcul al ratei de rentabilitate a fondului de pensii se efectueazã conform urmãtoarei formule:
fx
(VUAN)
fx zy
R = ln[ ────────────],
R =
fx
(VUAN)
z0
unde:
fx
R = rata de rentabilitate a fondului x;
R
fx
(VUAN) = valoarea unitãţii fondului x în ziua y;
zy
fx
(VUAN) = valoarea unitãţii fondului x în ziua 0;
z0
ziua y = ultima zi lucrãtoare a perioadei de calcul;
ziua 0 = ultima zi lucrãtoare ce precedã perioada de calcul.
ANEXA 6 -------la normã-------- Administrator de fond ................... Cod administrator ....................... Fond de pensii .......................... Cod fond ................................ Data de raportare ....................... RAPORT ACTUARIAL ANUAL Perioada pentru care se efectueazã evaluarea .................................. 1. Certificat actuarial care va cuprinde opinia actuarului cu privire la respectarea prevederilor legale în vigoare şi a principiilor actuariale, în ceea ce priveşte calculul provizionului tehnic, precum şi la adecvarea nivelului dobânzilor, provizionului tehnic şi al capitalurilor 2. Descrierea tehnicã a tuturor produselor oferite prin prospectul schemei de pensii 3. Descrierea modului de calcul al provizionului tehnic, respectiv modificãrile provizioanelor survenite în anul respectiv, schimbãrile survenite în riscurile acoperite, conform prevederilor legale în vigoare 4. Prezentarea dobânzilor tehnice garantate şi adecvarea lor în conformitate cu politica investiţionalã a fondului 5. Prezentarea tabelelor de mortalitate/morbiditate, precum şi a datelor/tabelelor statistice utilizate în calculul provizionului tehnic pentru respectivul fond de pensii 6. Structura pe tip de active a programului investiţional, randamente investiţionale, structura costurilor 7. Descrierea modului de calcul al beneficiilor obţinute din investirea activelor admise sã acopere provizionul tehnic şi modul în care acestea sunt utilizate, precum şi a tipurilor de active utilizate în acoperirea provizionului tehnic, ponderea asociatã, gradul lor de dispersie şi randamentul investiţional obţinut în perioada analizatã 8. Analiza gradului de adecvare a capitalului Întocmit .............. ANEXA 7 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
SITUAŢIA
privind comisionul plãtit agenţilor de
marketing persoane juridice în luna .......
- lei -
┌──────────────────────┬──────────────────┬──────────┬─────────────────────────┬───────────┐
│Denumirea agentului de│Codul agentului de│Comisionul│Comisionul plãtit aferent│Observaţii │
│marketing persoanã │ marketing │cumulat*1)│ lunii de raportare │ │
│ juridicã │ persoanã juridicã│ │ │ │
├──────────────────────┼──────────────────┼──────────┼─────────────────────────┼───────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │

│ TOTAL: │ │ │ │ - │
└──────────────────────┴──────────────────┴──────────┴─────────────────────────┴───────────┘
--------- *1) Comision plãtit de la începutul anului, inclusiv cel aferent lunii pentru care se face raportarea. ANEXA 8 -------la normã--------
Agent de marketing persoanã juridicã .................
Cod agent de marketing................................
Fond de pensii .......................................
Cod fond .............................................
Data de raportare ....................................
SITUAŢIA
privind taxa de funcţionare a agenţilor de marketing
al fondurilor de pensii administrate privat în luna .......
- lei -
┌────────────┬────────┬───────────┬──────────┬───────────┬──────────┬─────────────────┬────┐
│ Denumirea │ Codul │Veniturile │Veniturile│ Taxa de │Documentul│ Taxa de │ │
│administra- │adminis-│cumulate*1)│aferente │funcţionare│ de │ funcţionare │Ob- │
│ torului │tratoru-│ │lunii de │datoratã │platã/data│cumulatã de la │ser │
│ │lui │ │raportare │aferentã │ │începutul anului,│va- │
│ │ │ │ │lunii de │ │ inclusiv cea │ţii │
│ │ │ │ │raportare │ │ aferentã lunii │ │
│ │ │ │ │ │ │pentru care se │ │
│ │ │ │ │ │ │face raportarea │ │
├────────────┼────────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼─────────────────┼────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │

│TOTAL: │ │ │ │ - │ │ │ │
└────────────┴────────┴───────────┴──────────┴───────────┴──────────┴─────────────────┴────┘
----------- *1) Venituri cumulate de la începutul anului, inclusiv cel aferent lunii pentru care se face raportarea. ANEXA 9 -------la normã--------
Administrator de fond ...................
Cod administrator .......................
Fond de pensii ..........................
Cod fond ................................
Data de raportare .......................
SITUAŢIA
privind taxa de funcţionare în luna .......
┌───────────┬──────────┬────────────┬────────────┬───────────┬───────────┬───────────┬─────┐
│ Total │Valoarea │Comision de │Comision de │Taxã de │ Taxã de │ Taxã de │Docu-│
│contribuţii│activului │administrare│administrare│funcţionare│funcţionare│funcţionare│men- │
│ brute │net din │încasat din │încasat din │datoratã │ datoratã │ datoratã │tul │
│încasate │ultima zi │contribuţii │activul net │ din │ din │ │de │
│ │lucrãtoare│ │ │contribuţii│activul net│ │platã│
│ │a lunii │ │ │ │ │ │/data│
│ │precedente│ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 = 4+5 │ 7 │
├───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┤
├───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┤
├───────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼───────────┼───────────┼─────┤
└───────────┴──────────┴────────────┴────────────┴───────────┴───────────┴───────────┴─────┘
ANEXA 10 --------la normã--------
Depozitar ....................................
Cod depozitar ................................
Fond de pensii administrat privat ............
Cod fond .....................................
Data de raportare ............................
SITUAŢIA
privind taxa de funcţionare în luna .............
┌─────────────────────────────┬──────────────────────┬────────────────────┬────────────────┐
│ Denumirea administratorului │ Venitul brut realizat│ Taxa de funcţionare│ Documentul de │
│ │ │ datoratã │ platã/data │
├─────────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────┼────────────────┤
├─────────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────┼────────────────┤
└─────────────────────────────┴──────────────────────┴────────────────────┴────────────────┘
ANEXA 11 --------la normã-------- INFORMARE ANUALĂ CĂTRE PARTICIPANT - conţinut minim- I. Informaţii privind activul personal al participantului ..... în anul ..... a) Denumirea fondului de pensii administrat privat şi codul de înscriere în Registrul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) b) Denumirea administratorului şi codul de înscriere în Registrul CSSPP c) Denumirea depozitarului şi codul de înscriere în Registrul CSSPP d) Denumirea auditorului şi codul de înscriere în Registrul CSSPP e) Numãrul şi data actului de aderare semnat de participant f) Prezentare în formã tabelarã a evoluţiei activului personal al participantului
┌────────────┬───────────┬───────┬───────────┬────────┬────────┬───────┬─────────┬─────────┐
│ Luna │Contribuţia│Contri-│Contribuţia│Valoarea│Numãrul │Numãrul│Valoarea │ Activul │
│ │datoratã │buţia │convertitã │unitãţii│ de │ de │unitãţii │personal │
│ │conform │plãtitã│în unitãţi │de fond │unitãţi │unitãţi│de fond │în ultima│
│ │actului │ │ de fond │la data │de fond │de fond│în ultima│ zi a │
│ │de aderare │ │ │conver- │alocate/│cumulat│ zi a │ lunii │
│ │ │ │ │tirii │ lunã │ │ lunii │ │
│ │ │ │ │contri- │ │ │ │ │
│ │ │ │ │buţiei │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│Decembrie │ │ │ │ │ │ │ │ │
│anul │ │ │ │ │ │ │ │ │
│precedent*) │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│Ianuarie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│Februarie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│....... │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│....... │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────┼───────────┼───────┼───────────┼────────┼────────┼───────┼─────────┼─────────┤
│Decembrie │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────────────┴───────────┴───────┴───────────┴────────┴────────┴───────┴─────────┴─────────┘
---------- *) Se va completa, dacã este cazul. II. Informaţii privind situaţia fondului de pensii administrat privat ..... la data de 31 decembrie 20 ..... A. Elemente de bilanţ mii lei Active imobilizate financiare ...................... Active circulante ...................... Active totale ...................... Capitaluri proprii ...................... Datorii totale ...................... Pasive totale ...................... B. Elemente ale situaţiei veniturilor şi cheltuielilor mii lei Venituri din activitatea curentã ...................... Cheltuieli din activitatea curentã ...................... Profitul/Pierderea din activitatea curentã ...................... Venituri din activitatea extraordinarã ...................... Cheltuieli din activitatea extraordinarã ...................... Profitul/Pierderea din activitatea extraordinarã ...................... Venituri totale ...................... Cheltuieli totale ...................... Profitul/Pierderea exerciţiului financiar ...................... III. Informaţii privind situaţia administratorului .... la data de 31 decembrie 20 ....... A. Numele şi prenumele/denumirea acţionarilor care deţin mai mult de 5% din totalul acţiunilor administratorului şi procentul deţinut de aceştia din totalul acţiunilor B. Numele şi prenumele administratorilor, directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere sau ai directoratului. C. Elemente de bilanţ: mii lei Active imobilizate - total ...................... Active circulante - total ...................... Active totale ...................... Provizioane - total Capital social ....................... Capitaluri proprii ....................... Datorii - total ....................... Pasive totale ....................... D. Elemente ale contului de profit/pierdere mii lei Cifra de afaceri ....................... Venituri din exploatare ....................... Cheltuieli de exploatare ....................... Profitul/Pierderea din exploatare ....................... Venituri financiare ....................... Cheltuieli financiare ....................... Profitul/Pierderea financiarã ....................... Profitul/Pierderea din activitatea curentã ....................... Venituri extraordinare ....................... Cheltuieli extraordinare ....................... Profitul/Pierderea din activitatea extraordinarã ....................... Venituri totale ....................... Cheltuieli totale ....................... Profit/Pierdere netã a exerciţiului financiar ....................... --------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.