Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1 din 16 martie 2009  privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European din anul 2009    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1 din 16 martie 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European din anul 2009

EMITENT: BIROUL ELECTORAL CENTRAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 20 martie 2009

Având în vedere prevederile <>art. 13^1-14^9 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul art. 14 alin. (8) şi al <>art. 14^1 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Biroul Electoral Central hotãrãşte:

ART. 1
Se aprobã Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2009, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Prezenta hotãrâre se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele
Biroului Electoral Central,
judecãtor Vasile Alixandri

Bucureşti, 16 martie 2009.
Nr. 1.

ANEXĂ

REGULAMENT
de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite
pentru alegerea membrilor din România în
Parlamentul European din anul 2009

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Birourile electorale sunt alcãtuite numai din cetãţeni cu drept de vot. Candidaţii în alegeri, soţul/soţia, rudele şi afinii acestora pânã la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii birourilor electorale exercitã o funcţie ce implicã autoritatea de stat. Exercitarea corectã şi imparţialã a funcţiei de membru al biroului electoral este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii atrage rãspunderea juridicã, civilã sau penalã, dupã caz.
ART. 2
Reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale în birourile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însãrcinãri în afara celor prevãzute de lege.
ART. 3
(1) Reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale în birourile electorale pot fi înlocuiţi la cererea celor care i-au propus, în condiţiile <>art. 13^3 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Biroul electoral din care face parte acesta ia act de înlocuirea reprezentantului.
(2) Calitatea de membru al unui birou electoral înceteazã de drept în condiţiile <>art. 13^3 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 4
(1) Birourile electorale lucreazã legal în prezenţa majoritãţii membrilor care le compun.
(2) Şedinţele birourilor electorale sunt conduse de preşedinţi sau de locţiitorii acestora.
(3) În lipsa preşedintelui biroului electoral, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de locţiitorul sãu.
ART. 5
Prezenţa la şedinţe a membrilor birourilor electorale este obligatorie. În cazuri justificate, preşedinţii birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora sã lipseascã de la şedinţã.
ART. 6
(1) Convocarea membrilor birourilor electorale în şedinţã se face telefonic sau prin orice alt mijloc, de regulã cu cel puţin 6 ore înainte, cu excepţia situaţiilor urgente, când se face de îndatã de cãtre preşedinte.
(2) În convocare se precizeazã ora, motivul, locul de desfãşurare a şedinţei şi se comunicã materialele ce sunt propuse a fi luate în discuţie.
ART. 7
(1) Proiectul ordinii de zi a şedinţei se propune de cãtre preşedinte şi se aprobã cu votul majoritãţii membrilor prezenţi.
(2) Membrii biroului electoral pot face propuneri pentru completarea ordinii de zi sau pentru eliminarea unora dintre problemele înscrise în aceasta.
(3) Propunerile de modificare a ordinii de zi se supun aprobãrii biroului electoral. Dacã acestea sunt aprobate, preşedintele este obligat sã le supunã dezbaterii.
ART. 8
(1) Propunerile se supun dezbaterii biroului electoral în ordinea în care acestea au fost înscrise pe ordinea de zi.
(2) Schimbarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi se poate face numai cu aprobarea membrilor biroului electoral, la propunerea preşedintelui, locţiitorului sau a unuia dintre membri.
ART. 9
(1) Membrii biroului electoral pot participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt, care se acordã numai de cãtre preşedinte.
(2) În luãrile de cuvânt, membrii birourilor electorale se limiteazã strict la problema pusã în discuţie.
(3) Preşedintele poate limita sau retrage cuvântul acordat, în situaţia în care vorbitorul se abate de la subiectul aflat în discuţie. Dacã cel în cauzã nu se supune, preşedintele poate suspenda şedinţa.
ART. 10
(1) În îndeplinirea atribuţiilor prevãzute de <>Legea nr. 33/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi în soluţionarea întâmpinãrilor şi contestaţiilor, birourile electorale adoptã decizii cu votul majoritãţii membrilor prezenţi. Votul se exprimã deschis şi poate fi numai "pentru" sau "împotrivã".
(2) În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotãrâtor.
(3) Deciziile se semneazã de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de membri.
(4) Lipsa semnãturilor unor membri nu influenţeazã valabilitatea deciziei, dacã aceasta a fost adoptatã în condiţiile alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1).
(5) Deciziile se aduc la cunoştinţa publicã prin afişare sau prin orice mijloc de publicitate.
ART. 11
(1) Birourile electorale sunt obligate sã ţinã evidenţa întâmpinãrilor, contestaţiilor şi a altor cereri privind procesul electoral, precum şi a deciziilor şi hotãrârilor adoptate.
(2) Dupã fiecare şedinţã, birourile electorale întocmesc un proces-verbal de şedinţã, care se semneazã de preşedinte şi de persoana care l-a întocmit. Acesta poate fi consultat, la cerere, de cãtre membrii biroului electoral şi nu poate fi fãcut public.
ART. 12
(1) Durata programului zilnic de lucru cu publicul se afişeazã la sediile birourilor electorale şi este respectatã cu stricteţe. Acesta nu poate avea mai puţin de 6 ore şi trebuie fixat între orele 10,00-17,00.
(2) În zilele în care se împlinesc termene privind activitãţi care ţin de competenţa lor, birourile electorale îşi încheie programul de lucru cu publicul la ora 24,00.
(3) În ziua votãrii, birourile electorale asigurã permanenţa.

CAP. II
Dispoziţii speciale

ART. 13
(1) În aplicarea prevederilor <>Legii nr. 33/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi pentru soluţionarea întâmpinãrilor şi a contestaţiilor pe care este competent sã le soluţioneze, Biroul Electoral Central adoptã decizii care sunt obligatorii pentru toate autoritãţile, instituţiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuţii în materie electoralã şi competitorii electorali la care se referã de la data aducerii la cunoştinţa publicã.
(2) Pentru interpretarea unitarã a legii, Biroul Electoral Central adoptã hotãrâri care sunt general obligatorii şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Hotãrârile se semneazã de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de membri. Lipsa semnãturilor unor membri nu influenţeazã valabilitatea hotãrârii, dacã aceasta a fost adoptatã în condiţiile art. 10 alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1).
ART. 14
(1) Biroul Electoral Central are un purtãtor de cuvânt desemnat din rândul membrilor sãi prin votul majoritãţii membrilor prezenţi.
(2) Purtãtorul de cuvânt este singurul membru al Biroului Electoral Central abilitat sã transmitã punctul de vedere oficial al acestuia cãtre mass-media.
ART. 15
Preşedinţii birourilor electorale stabilesc care dintre problemele cu care acestea au fost sesizate sunt de naturã a fi supuse dezbaterii biroului electoral şi rezolvabile prin decizie, respectiv decizie/hotãrâre, în cazul Biroului Electoral Central.
ART. 16
La propunerea Biroului Electoral Central, preşedintele poate desemna unul sau mai mulţi membri pentru întocmirea unor puncte de vedere asupra problemelor în discuţie.
ART. 17
În îndeplinirea atribuţiilor prevãzute de lege, precum şi în soluţionarea întâmpinãrilor şi a contestaţiilor pe care sunt competente sã le soluţioneze, birourile electorale judeţene, biroul electoral pentru secţiile de votare din strãinãtate şi birourile electorale de sector adoptã decizii, care sunt obligatorii în raza de competenţã a acestora pentru toate birourile electorale ale secţiilor de votare, competitorii electorali, autoritãţile şi instituţiile publice la care se referã.
ART. 18
Deciziile adoptate de birourile electorale judeţene, birourile electorale de sector şi biroul electoral pentru secţiile de votare din strãinãtate devin executorii de la datele la care expirã termenele de contestare a acestora.
ART. 19
Birourile electorale ale secţiilor de votare din ţarã nu pot funcţiona cu mai puţin de 5 membri, respectiv preşedinte, locţiitorul acestuia şi 3 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, precum şi ai organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care participã la alegeri. Birourile electorale ale secţiilor de votare din strãinãtate nu pot funcţiona cu mai puţin de 3 membri, respectiv preşedintele şi 2 membri.
ART. 20
Birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din strãinãtate şi birourile electorale ale secţiilor de votare îşi înceteazã activitatea dupã data predãrii cãtre birourile electorale ierarhic superioare a proceselor-verbale de consemnare şi centralizare a rezultatelor votãrii, pe care le-au întocmit, cu condiţia confirmãrii lipsei oricãror erori sau neconcordanţe în acestea.
ART. 21
Biroul Electoral Central îşi înceteazã activitatea în termen de 48 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit prevederilor legale.

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016