Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.779 din 21 octombrie 2004  privind aprobarea Strategiei de dezvoltare durabila a zonei montane    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.779 din 21 octombrie 2004 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare durabila a zonei montane

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.024 din 5 noiembrie 2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 21 din Legea muntelui nr. 347/2004 ,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Se aprobã Strategia de dezvoltare durabilã a zonei montane, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Susţinerea aplicãrii Strategiei de dezvoltare durabilã a zonei montane revine ministerelor care fac parte din Comitetul interministerial pentru zona montanã, potrivit prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 318/2003 privind constituirea şi funcţionarea Comitetului interministerial şi a comitetelor judeţene pentru zona montanã, cu modificãrile ulterioare.
ART. 3
Mãsurile pentru dezvoltarea durabilã a zonei montane, prevãzute în strategia menţionatã la art. 1, vor fi finanţate din fondurile europene alocate sectorului de dezvoltare ruralã, de la bugetul de stat, bugetele locale şi din alte surse, în condiţiile legii.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


────────────────

Ministrul agriculturii,
pãdurilor şi dezvoltãrii rurale,
Petre Daea

Ministru de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Sãniuţã

Ministrul delegat pentru administraţia publicã,
Gheorghe Emacu

p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

Bucureşti, 21 octombrie 2004.
Nr. 1.779.

ANEXĂ

STRATEGIA
de dezvoltare durabilã a zonei montane

CAP. I
Principii privind dezvoltarea durabilã a zonei montane

Dezvoltarea durabilã a zonei montane din România în perspectiva integrãrii europene presupune dezvoltarea şi consolidarea gospodãriilor familiale în ecosisteme echilibrate, specifice.
Locuitorii zonei montane, ca urmare a producţiilor agricole scãzute, nu beneficiazã de resurse financiare suficiente, de inputuri, de infrastructurã adecvatã în gospodãrie, de asistenţã tehnicã şi de pregãtire profesionalã specificã, ceea ce limiteazã calitatea vieţii locuitorilor din acest areal.
Pentru dezvoltarea durabilã a zonei montane dupã modelul european este necesarã o evaluare adecvatã a politicii agricole şi a dezvoltãrii durabile, cu referire la urmãtoarele principii de bazã:
1. pãstrarea sãnãtãţii şi a siguranţei umane din zona montanã; pãstrarea sãnãtãţii animalelor;
2. asigurarea pentru agricultorii montani de venituri care sã le garanteze stabilitatea gospodãriilor;
3. asigurarea stabilitãţii şi viabilitãţii comunitãţilor ruralmontane, cu asigurarea de servicii corespunzãtoare şi crearea unei societãţi rurale atractive;
4. conservarea resurselor naturale, a solului, a apei, a aerului, a diversitãţii biologice şi productivitãţii acestor resurse naturale;
5. protejarea patrimoniului cultural naţional material, imobil şi mobil, a celui imaterial, precum şi a zonelor naturale protejate;
6. valorificarea resurselor naturale disponibile, în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse;
7. încurajarea organizãrii şi funcţionãrii unor exploataţii montane viabile, favorizarea dezvoltãrii durabile aplicate prin profesia agricolã;
8. dezvoltarea politicii de dezvoltare durabilã în diverse sectoare ale activitãţii agricole şi forestiere, în cadrul politicilor parteneriale şi contractuale cu agricultorii, cu colectivitãţile locale, cu fundaţiile şi cu asociaţiile profesionale;
9. satisfacerea într-un mod durabil a cerinţelor comunitãţilor montane locale cu produse alimentare, industriale, precum şi asigurarea necesitãţilor energetice;
10. implementarea de programe pentru sprijinirea zonelor rãmase în urmã ca dezvoltare, eliminarea decalajelor între mediul urban şi rural;
11. mãsuri pentru consolidarea economiei rural-montane, creşterea veniturilor populaţiei şi combaterea sãrãciei.

CAP. II
Obiective strategice pentru dezvoltarea durabilã a zonei montane

Perspectivele dezvoltãrii zonei montane trebuie privite în contextul stabilizãrii populaţiei locale, al identitãţii zonei şi mediului prin care se asigurã o bazã solidã de pornire pentru o evoluţie favorabilã a comunitãţilor montane.
Dezvoltarea durabilã a zonei montane asigurã întãrirea economiei comunitãţilor locale şi a moştenirii culturale.
Obiectivul general priveşte dezvoltarea unei agriculturi montane competitive, bazatã pe cunoaştere şi iniţiativã privatã, capabilã de o evoluţie uniformã pe termen lung, care sã asigure protejarea patrimoniului natural, cultural şi istoric al zonelor rural-montane, precum şi creşterea numãrului locurilor de muncã, a coeziunii economice şi sociale, conform standardelor Uniunii Europene, la nivel naţional, regional şi local.
Principalele obiective ale dezvoltãrii durabile a zonei montane sunt:
1. consolidarea, dezvoltarea şi prosperitatea gospodãriilor familiale prin agriculturã şi alte activitãţi. Dezvoltarea agroturismului, silvoturismului şi ecoturismului montan;
2. dezvoltarea activitãţilor de micã industrie, a serviciilor şi meşteşugurilor tradiţionale bazate pe materii prime locale;
3. oprirea depopulãrii şi susţinerea instalãrii familiilor tinere în zona montanã;
4. aplicarea de mãsuri agro-pedo-ameliorative, respectarea bunelor practici agricole în cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor;
5. dezvoltarea agriculturii şi silviculturii în vederea menţinerii şi creãrii de noi locuri de muncã, generatoare de venituri alternative, prin diversificarea activitãţilor din zona montanã;
6. îmbunãtãţirea prelucrãrii şi valorificãrii superioare a resurselor montane prin creşterea calitãţii şi a valorii adãugate;
7. aplicarea unor practici de management durabil al pãdurilor din etajul montan, ţinând cont de multiplele funcţii ecologice ale acestora;
8. ameliorarea infrastructurilor montane şi reabilitarea obiectivelor turistice;
9. gospodãrirea integratã şi durabilã a bazinelor hidrografice din zona montanã;
10. conservarea, reabilitarea şi utilizarea durabilã a unor ecosisteme afectate, prin promovarea unor tehnologii care sã favorizeze utilizarea durabilã a resurselor naturale, a biodiversitãţii şi a peisajului montan;
11. promovarea tehnologiilor de producţie în vederea asigurãrii stãrii de sãnãtate a populaţiei, a ecosistemelor, folosirea unor surse de energie care sã reducã efectele adverse faţã de biodiversitate şi de peisajul montan;
12. dezvoltarea producţiei ecologice montane; creşterea animalelor din rase ameliorate, cu precãdere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor, în sisteme extensive şi semiintensive de exploatare;
13. promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional material, imobil şi mobil, a celui imaterial, precum şi a zonelor naturale protejate. Educarea colectivitãţilor pentru pãstrarea mediului, conservarea tradiţiilor economice, culturale şi etnografice montane;
14. dezvoltarea învãţãmântului, a formãrii profesionale continue şi a cercetãrii ştiinţifice aplicative pentru mediul rural montan;
15. amenajarea teritorialã în vederea dezvoltãrii durabile a zonei montane, ţinând cont de condiţiile ecologice şi socioeconomice specifice;
16. pãstrarea caracterului tradiţional al arhitecturii, supravegherea zonelor cu valoare naturalã sãlbaticã excepţionalã ce urmeazã a fi transformate în arii protejate, stimularea meseriilor tradiţionale în domeniul tehnicilor de construcţie;
17. dezvoltarea unor politici durabile de transport şi de planificare a infrastructurii, care vor ţine cont de specificul mediului montan, prin luarea în considerare a protejãrii zonelor sensibile, în special a ariilor naturale protejate, a zonelor bogate în biodiversitate şi a zonelor cu importanţã turisticã deosebitã;
18. dezvoltarea şi implementarea unor politici menite sã creascã gradul de conştientizare pentru protecţia mediului, îmbunãtãţirea accesului publicului la informaţii privind dezvoltarea durabilã în zona montanã, prin realizarea fluxului de informaţii şi promovarea de programe de educaţie specifice în domeniu;
19. promovarea unor proiecte-pilot în vederea amenajãrii de gospodãrii montane multifuncţionale;
20. constituirea bãncii de date montane;
21. delimitarea zonei montane pe grade de vulnerabilitate.

CAP. III
Mãsuri pentru implementarea obiectivelor dezvoltãrii durabile a zonei montane

3.1. În domeniul agriculturii
Obţinerea unor randamente ridicate în agricultura montanã şi a dezvoltãrii comunitãţilor rurale impune luarea urmãtoarelor mãsuri adaptate condiţiilor sociale şi pedoclimatice ale zonei:
1. asigurarea integratã a serviciilor necesare populaţiei, realizarea şi modernizarea infrastructurii locale, întocmirea planurilor de amenajare a teritoriului montan cu respectarea specificului acestei zone;
2. dotarea gospodãriilor montane cu maşini şi utilaje pentru producţia vegetalã şi animalã, specifice zonei, prin acordarea de facilitãţi în vederea achiziţionãrii acestora;
3. protecţia mediului montan prin acordarea de "indemnizaţii compensatorii de handicapuri naturale" (ICHN), în concordanţã cu reglementãrile Consiliului Europei (EC);
4. sprijinirea familiilor tinere din zona montanã în vederea organizãrii de gospodãrii viabile;
5. dezvoltarea sectorului zootehnic, cu predilecţie al bovinelor, ovinelor şi caprinelor, prin:
- ameliorarea raselor de animale;
- modernizarea adãposturilor, îmbunãtãţirea condiţiilor de cazare, igienã şi de protecţie a mediului montan, obţinerea de produse animaliere de bunã calitate, ameliorarea calitãţii fânurilor şi a altor categorii de furaje;
- colectarea, procesarea şi valorificarea superioarã a acestor produse;
6. îmbunãtãţirea calitativã a pajiştilor naturale montane prin:
- lucrãri de cartare agrochimicã;
- corectarea aciditãţii solului;
- combaterea eroziunii solului;
- însãmânţãri şi supraînsãmânţãri;
- efectuarea anualã a lucrãrilor de întreţinere, utilizarea îngrãşãmintelor naturale;
7. dezvoltarea pomiculturii şi culturilor de arbuşti fructiferi, a culturilor de plante medicinale şi aromatice, îmbunãtãţirea sistemelor de colectare, procesare şi valorificare;
8. organizarea de gospodãrii-pilot multifuncţionale în domeniul vegetal, zootehnic şi agroturistic;
9. înfiinţarea şi organizarea de forme asociative ale agricultorilor din zona montanã şi sprijinirea funcţionãrii acestora;
10. utilizarea terenurilor cu respectarea bunelor practici agricole.
3.2. În domeniul dezvoltãrii şi diversificãrii activitãţilor economice generatoare de venituri alternative:
1. susţinerea familiilor de agricultori din zona montanã prin acordarea de înlesniri în condiţiile legii, asistenţã tehnicã şi de formare, în vederea construirii şi modernizãrii gospodãriilor pentru practicarea agroturismului;
2. stimularea înfiinţãrii şi dezvoltãrii întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru valorificarea durabilã a resurselor locale, a meşteşugurilor şi artizanatului şi crearea de noi locuri de muncã.
3.3. În domeniul învãţãmântului şi formãrii profesionale în specificul agromontan:
1. sprijinirea organizãrii de şcoli de arte şi meserii cu profil agromontan;
2. elaborarea de manuale, broşuri, pliante şi ghiduri necesare învãţãmântului, formãrii profesionale a producãtorilor agricoli şi procesatorilor, în domeniul agromontan;
3. organizarea în cadrul Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi a unor programe de formare profesionalã a agricultorilor montani, corespunzãtor Planului naţional pentru agriculturã şi dezvoltare ruralã;
4. organizarea de loturi demonstrative în cadrul şcolilor din mediul rural montan şi în gospodãriile populaţiei, cu culturi adaptate condiţiilor pedoclimatice. Înfiinţarea de ateliere meşteşugãreşti;
5. sprijin privind sistemul de gestionare şi implementare a fondurilor structurale;
6. sprijinirea accesului la informaţii şi la programe de promovare; organizarea de instruiri şi schimburi de experienţã;
7. organizarea de manifestãri în vederea valorificãrii patrimoniului cultural şi istoric, prin promovarea şi dezvoltarea artei populare, a meşteşugurilor, artizanatului tradiţiilor etnofolclorice.
3.4. În domeniul cercetãrii montanologice
Cercetarea în domeniul montanologiei are ca obiective:
1. stabilirea şi promovarea de tehnologii agricole specifice în scopul dezvoltãrii durabile a gospodãriilor montane;
2. utilizarea inovaţiilor tehnologice pentru dezvoltarea proceselor de producţie sigure şi economice în condiţiile montane;
3. stabilirea unor sisteme de exploatare şi de asistenţã sanitar-veterinarã în zona montanã, asigurarea de material genetic valoros şi ameliorarea raselor de animale adaptate arealului montan;
4. inventarierea şi evaluarea resurselor naturale, sociale şi economice ale zonei montane.
3.5. În domeniul silviculturii şi protecţiei mediului înconjurãtor:
1. sprijinirea proprietarilor şi/sau a deţinãtorilor de terenuri cu vegetaţie forestierã în vederea gestionãrii durabile a acesteia;
2. sprijinirea înfiinţãrii de asociaţii ale proprietarilor şi/sau ale deţinãtorilor de pãduri;
3. susţinerea programelor de reconstrucţie ecologicã a zonelor afectate;
4. susţinerea programelor de investiţii în infrastructura comunitãţilor locale: alimentãri cu apã potabilã, canalizare, staţii de epurare;
5. sprijinirea dezvoltãrii reţelei montane de arii naturale protejate;
6. acordarea de compensaţii proprietarilor de terenuri din zona montanã, care le administreazã în regim de arie protejatã;
7. protecţia şi gestionarea mediului montan, conservarea florei şi faunei sãlbatice şi a habitatelor acestora.

________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016