Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al art. 9 alin. (1) şi al <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã transmiterea terenului, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi din concesiunea Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov. ART. 2 Predarea-preluarea terenului transmis potrivit art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. ART. 3 Dupã semnarea protocolului de predare-preluare a terenului, pãrţile interesate îşi vor actualiza în mod corespunzãtor inventarul bunurilor care alcãtuiesc domeniul public al statului. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: --------------- Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Radu Mircea Berceanu p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu Bucureşti, 6 decembrie 2006. Nr. 1.740. ANEXA DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi din concesiunea Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Locul unde Persoana Persoana Caracteristicile Cod de clasificare
este situat juridica de juridica tehnice ale atribuit de
terenul la care se la care se terenului M.F.P.
care se transmite transmite
transmite terenul terenul
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Municipiul Statul ro- Domeniul Teren aflat in Nr. M.F.P. - 147.826
Brasov, man, din public al domeniul public Cod de clasificare -
judetul adminis- munici- al statului, cu 8.10
Brasov trarea piului suprafata de:
Ministe- Brasov, in 142.363,93 mp,
rului administra- din care:
Transpor- rea Consi- - parcela 1
turilor, liului Lo- Triaj=29.093,11 mp
Construc- cal al Mu- - parcela 2
tiilor si nicipiului Triaj=43.409,55 mp
Turismului Brasov, - parcela 3
si din con- judetul Triaj=69.861,27 mp
cesiunea Brasov
Companiei
Nationale
de Cai Fe-
rate
"C.F.R."-S.A.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.