Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Se înfiinţeazã Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, denumit în continuare Institut, instituţie publicã cu personalitate juridicã, aflatã în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru.
(2) Institutul funcţioneazã pe o perioadã de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade.
(3) Institutul are sediul în municipiul Bucureşti, într-un imobil ce va fi asigurat cu titlu gratuit de Guvernul României.
ART. 2
Institutul are ca scop investigarea şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încãlcãrilor drepturilor omului pe întreaga duratã a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor îndreptãţite sã ia mãsuri în aceste cazuri.
ART. 3
Pentru realizarea scopului prevãzut la art. 2 Institutul are urmãtoarele atribuţii principale:
a) analizeazã din punct de vedere instituţional regimul comunist, sistemul de putere în cadrul acestui regim;
b) evidenţiazã natura relaţiilor dintre activul de partid şi fosta Securitate, dintre aceasta şi celelalte verigi ale sistemului represiv din România;
c) descrie modul de organizare şi de funcţionare al acestor instituţii în administrarea actului de poliţie politicã;
d) prezintã activiştii de partid, ofiţerii şi magistraţii care lucrau în cadrul aparatului de represiune;
e) identificã abuzurile şi crimele sãvârşite, ordonate sau inspirate de cãtre persoanele care au ocupat funcţiile prevãzute la lit. d);
f) adunã date, documente şi mãrturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertãţile omului în anii regimului comunist şi pe baza acestora sesizeazã organele de cercetare penalã, indiferent de timpul şi de circumstanţele în care acestea s-au petrecut;
g) identificã responsabilii aparatului de decizie din domeniul propagandei comuniste, responsabilii pentru actele administrative şi deciziile economice care au generat manifestãri ale represiunii în viaţa socialã şi culturalã, de la cartelarea hranei zilnice pânã la limitarea accesului la informaţie, artã şi culturã, prin acte de cenzurã;
h) aduce la cunoştinţa opiniei publice crimele, abuzurile, instigãrile la crime în numele "luptei de clasã", sãvârşite de persoanele care au ocupat funcţiile prevãzute la lit. d).
ART. 4
Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevãzute la art. 3 Institutul urmãreşte:
a) alcãtuirea unui sistem clasificat al tipurilor de crime, abuzuri şi încãlcãri ale drepturilor omului pe întreaga perioadã a regimului comunist şi stabilirea responsabilitãţilor decizionale şi de execuţie pentru fiecare dintre acestea;
b) crearea unei baze de date care sã cuprindã numele foştilor activişti de partid din nomenclaturã, numele cadrelor fostei Securitãţi, numele foştilor ofiţeri de armatã, miliţieni şi magistraţi care au participat la acţiuni de poliţie politicã;
c) identificarea acelor legi, decrete, hotãrâri ale Consiliului de Miniştri, decizii ministeriale, regulamente interne şi alte prevederi, secrete sau nesecrete, care au stat la baza organizãrii şi funcţionãrii aparatului represiv;
d) publicarea unor rapoarte trimestriale şi a unui raport final anual, care vor sintetiza rezultatele investigaţiilor întreprinse.
ART. 5
(1) Numãrul maxim de posturi al Institutului este de 25.
(2) Personalul Institutului este angajat şi salarizat conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.
(3) Organizarea şi funcţionarea Institutului se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin decizie a primului-ministru în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
ART. 6
(1) Institutul este condus de un consiliu, alcãtuit din 11 personalitãţi ale societãţii civile, numite prin decizie a primului-ministru în termen de o lunã de la adoptarea prezentei hotãrâri.
(2) Rolul consiliului este de a stabili obiectivele generale de activitate ale Institutului şi de a aviza rapoartele acestuia.
(3) Consiliul funcţioneazã dupã principiul egalitãţii membrilor sãi. În termen de 5 zile de la constituire, aceştia aleg comitetul director, format din preşedinte şi 2 membri.
(4) Comitetul director conduce activitatea curentã a Institutului.
(5) Preşedintele este ordonator terţiar de credite şi reprezintã instituţia în raporturile cu terţe persoane fizice şi juridice.
ART. 7
(1) Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţeazã din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Veniturile proprii necesare realizãrii activitãţilor specifice se pot realiza din:
a) editarea şi vânzarea de cãrţi, publicaţii, lucrãri şi studii de specialitate;
b) cofinanţãri de programe şi proiecte;
c) realizarea şi valorificarea de studii şi proiecte, precum şi efectuarea de prestãri de servicii;
d) exploatarea bunurilor pe care Institutul le are în administrare;
e) sponsorizãri şi donaţii, în condiţiile legii;
f) alte activitãţi specifice realizate de cãtre Institut, inclusiv din încheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.
ART. 8
(1) În anul 2006 finanţarea cheltuielilor necesare organizãrii şi funcţionãrii Institutului se asigurã de la bugetul de stat.
(2) Se autorizeazã Ministerul Finanţelor Publice sã introducã, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificãrile corespunzãtoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2006.
ART. 9
Pentru realizarea activitãţilor specifice Institutul are în dotare un numãr de douã autoturisme, cu un consum mediu normat de carburanţi de 300 litri/lunã/autovehicul.
ART. 10
Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
p. Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Dan Petrescu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu
Bucureşti, 21 decembrie 2005.
Nr. 1.724.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: