Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.669 din 14 octombrie 2004  privind aprobarea Normelor metodologice pentru inchirierea bunurilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, aflate in administrarea zonelor libere    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.669 din 14 octombrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru inchirierea bunurilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, aflate in administrarea zonelor libere

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.008 din 2 noiembrie 2004

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi ale <>art. II alin. (2) din Legea nr. 244/2004 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Se aprobã Normele metodologice pentru închirierea bunurilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea zonelor libere, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 2
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri îşi înceteazã aplicabilitatea Ordinul ministrului lucrãrilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 712 din 7 mai 2001 pentru aprobarea metodologiei de închiriere de terenuri şi construcţii din zonele libere, nepublicat.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


────────────────
Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Miron Tudor Mitrea

Ministru de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Sãniuţã

Ministrul delegat pentru administraţia publicã,
Gheorghe Emacu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucureşti, 14 octombrie 2004.
Nr. 1.669.

ANEXĂ

NORME METODOLOGICE
pentru închirierea bunurilor proprietate publicã sau privatã
a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale,
aflate în administrarea zonelor libere

ART. 1
Închirierea bunurilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea zonelor libere, se desfãşoarã pe bazã de licitaţie publicã.
ART. 2
(1) Închirierea se face în baza unui contract prin care administraţia zonei libere, în calitate de locator, transmite operatorului, în calitate de locatar, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, în schimbul unei chirii, care se constituie venit propriu al administraţiei.
(2) În sensul prezentelor norme metodologice, prin obiect al închirierii se înţelege bunul proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflat în administrarea zonelor libere, cum sunt birourile, platformele, magaziile, halele, terenurile, utilajele şi altele asemenea.
(3) Poate deveni locatar orice persoanã fizicã sau juridicã, românã ori strãinã, în condiţiile legii.
(4) Plata chiriei aferente contractului de închiriere se face în valutã liber convertibilã acceptatã de Banca Naţionalã a României.
ART. 3
Licitaţiile publice în vederea închirierii bunurilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea zonelor libere, se organizeazã de cãtre administraţiile zonelor libere.
ART. 4
Administraţia zonei libere publicã un anunţ în presa internã şi prin intermediul altor mijloace de comunicare, cu cel puţin 15 zile lucrãtoare înainte de data stabilitã pentru desfãşurarea licitaţiei de închiriere, anunţ care va cuprinde informaţii cu privire la obiectul închirierii, data, ora şi locul desfãşurãrii ei.
ART. 5
(1) Administraţia zonei libere stabileşte tariful minim de începere a licitaţiei de închiriere, contravaloarea documentaţiei de licitaţie şi a taxei de participare. Toate acestea se aprobã de cãtre consiliul de administraţie al administraţiei zonei libere.
(2) Conţinutul documentaţiei de licitaţie de închiriere se aprobã de cãtre consiliul de administraţie al administraţiei zonei libere.
ART. 6
Valoarea garanţiei de participare la licitaţia de închiriere va fi de minimum 5% din tariful minim de începere a licitaţiei. În cazul în care un solicitant doreşte sã participe la licitaţie pentru mai mult de un bun, va depune fie câte o garanţie de 5% din valoarea fiecãrui bun în parte, fie o singurã garanţie de 5% din valoarea totalã a bunurilor pe care doreşte sã le închirieze.
ART. 7
În cazul în care un ofertant urmeazã sã liciteze pentru mai multe bunuri, achitã o singurã taxã de participare la licitaţia de închiriere şi contravaloarea documentaţiilor de licitaţie pentru fiecare bun în parte.
ART. 8
(1) Garanţia de participare la licitaţia de închiriere se restituie în cazul necâştigãrii licitaţiei de închiriere, în termen de 5 zile lucrãtoare de la data încheierii licitaţiei de închiriere.
(2) În cazul câştigãrii licitaţiei de închiriere, aceastã garanţie se majoreazã la valoarea unei chirii lunare, devenind astfel garanţie de bunã execuţie contractualã, care se poate constitui sub una dintre urmãtoarele forme:
a) scrisoare de garanţie bancarã valabilã pe toatã durata contractului de închiriere;
b) depozit bancar în contul locatorului.
ART. 9
Începând cu ziua apariţiei anunţului în presa internã şi efectuarea publicitãţii prin intermediul altor mijloace de comunicare, administraţia zonei libere pune la dispoziţia solicitanţilor, contra cost, documentaţia licitaţiei de închiriere, respectiv:
a) formularul cererii de participare la licitaţie;
b) regulamentul de organizare şi funcţionare al zonei libere;
c) regulamentul privind desfãşurarea activitãţilor din zona liberã;
d) caietul de sarcini al închirierii, ale cãrui elemente componente sunt prevãzute în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice;
e) contractul-cadru de închiriere, care trebuie sã conţinã cel puţin elementele componente prevãzute în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice;
f) planul de amplasare a bunului ce va fi închiriat;
g) criteriile de evaluare;
h) formularul ofertei financiare şi tariful minim pentru începerea licitaţiei;
i) precizãri referitoare la taxa de participare şi valoarea garanţiei de participare la licitaţia de închiriere, precum şi alte instrucţiuni pe care administraţia zonei libere le considerã necesare.
ART. 10
(1) Cu cel puţin douã zile lucrãtoare înainte de data desfãşurãrii licitaţiei, solicitanţii depun, la sediul administraţiei zonei libere, cererile de participare, care vor cuprinde:
a) numele/denumirea solicitantului;
b) adresa/sediul;
c) bunul solicitat pentru închiriere;
d) activitãţile ce urmeazã a fi desfãşurate de cãtre locatar;
e) categoria mãrfurilor (în cazul depozitãrii acestora pe spaţiul închiriat) sau tipul bunului supus închirierii;
f) durata închirierii (minimum o lunã, maximum 5 ani).
(2) În acelaşi timp cu cererile de participare se vor depune şi ofertele tehnice, întocmite în baza condiţiilor prevãzute în caietul de sarcini al închirierii.
ART. 11
Componenţa comisiei de licitaţie se aprobã prin decizie a directorului general al fiecãrei administraţii a zonei libere şi este urmãtoarea: 3 membri şi un secretar.
ART. 12
(1) Cu douã zile lucrãtoare înaintea datei licitaţiei de închiriere, comisia de licitaţie analizeazã cererile de participare, ofertele tehnice depuse, documentele de platã şi selecteazã solicitanţii pe baza criteriilor de evaluare.
(2) La evaluarea ofertei se au în vedere, în principal, urmãtoarele criterii de evaluare:
a) specificul activitãţii prevãzute a se desfãşura în zona liberã;
b) ponderea investiţiei strãine în totalul investiţiei (dacã este cazul);
c) numãrul locurilor de muncã nou-create;
d) situaţia financiarã, în cazul persoanelor juridice;
e) oferta financiarã;
f) alte criterii specifice stabilite de fiecare administraţie a zonei libere.
(3) Criteriile de evaluare şi ponderea acestora se aprobã de cãtre consiliul de administraţie al zonei libere.
ART. 13
(1) Licitaţia de închiriere se desfãşoarã la data, ora şi locul menţionate în anunţul de licitaţie. Orice modificare a acestora trebuie comunicatã în prealabil celor interesaţi.
(2) La licitaţia de închiriere pot participa ofertanţii, în nume propriu, sau reprezentanţii împuterniciţi ai acestora.
ART. 14
(1) La data anunţatã pentru începerea licitaţiei de închiriere ofertanţii selectaţi prezintã comisiei de licitaţie oferta financiarã, în plic sigilat.
(2) În urma desfãşurãrii licitaţiei de închiriere, dupã deschiderea ofertelor financiare, se întocmesc un procesverbal semnat de membrii comisiei de licitaţie, de secretarul comisiei de licitaţie şi de cãtre ofertanţii sau reprezentanţii acestora, prezenţi la şedinţa de deschidere a ofertelor, precum şi o hotãrâre de adjudecare ce se va comunica ofertanţilor.
ART. 15
(1) Contestaţiile ofertanţilor declaraţi necâştigãtori se depun, în termen de 24 de ore de la data comunicãrii hotãrârii de adjudecare a licitaţiei de închiriere, la sediul administraţiei zonei libere.
(2) Comisia de licitaţie analizeazã contestaţiile în termen de 48 de ore de la data primirii acestora şi rãspunde în scris contestatarilor.
(3) Dupã finalizarea acestei proceduri comisia de licitaţie va întocmi un proces-verbal de validare a licitaţiei, prin care vor fi invitaţi ofertanţii câştigãtori la semnarea contractului de închiriere.
ART. 16
Contractul de închiriere se semneazã în maximum 5 zile lucrãtoare de la data validãrii licitaţiei de închiriere. În cazul nesemnãrii contractului de închiriere din vina exclusivã a ofertantului desemnat câştigãtor, administraţia zonei libere negociazã cu ofertantul clasat pe locul urmãtor.
ART. 17
În cazul în care existã un singur ofertant care îndeplineşte condiţiile prevãzute în caietul de sarcini, se poate trece la negocierea şi semnarea contractului de închiriere cu acest ofertant.
ART. 18
(1) În situaţia în care câştigãtorul licitaţiei de închiriere este o persoanã fizicã, aceasta se poate asocia/constitui persoanã juridicã, în condiţiile legii, în termen de 3 pânã la 30 de zile de la adjudecarea licitaţiei, în funcţie de durata închirierii.
(2) În situaţia în care câştigãtorul licitaţiei de închiriere este o persoanã juridicã strãinã ce provine dintr-un stat care nu este membru U.E. şi nu aparţine Spaţiului Economic European, aceasta poate sã deschidã o filialã sau o sucursalã ori un alt sediu secundar pe teritoriul României, în condiţiile legii, în termen de 3 pânã la 30 de zile de la adjudecarea licitaţiei, în funcţie de durata închirierii.
ART. 19
Dupã semnarea contractului de închiriere locatarul este obligat ca, în termen de 5 zile bancare de la data semnãrii contractului, sã depunã garanţia de bunã execuţie contractualã.

ANEXA 1
────────
la normele metodologice
────────────────────────

ELEMENTE COMPONENTE ALE CAIETULUI DE SARCINI AL ÎNCHIRIERII

Caietul de sarcini ce se elaboreazã în vederea închirierii unui bun proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, aflat în administrarea zonelor libere, trebuie sã cuprindã date referitoare la:
a) obiectul închirierii;
b) activitãţile considerate adecvate bunului ce se închiriazã;
c) graficul desfãşurãrii licitaţiei de închiriere;
d) durata închirierii;
e) elemente de preţ şi termene de platã;
f) categoriile de bunuri care la expirarea închirierii revin locatorului şi locatarului;
g) rãspunderea locatarului pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de caietul de sarcini;
h) cauze de încetare a închirierii, altele decât ajungerea la termen;
i) alte obligaţii în raport cu obiectul închirierii, cum ar fi: primirea, depozitarea, scoaterea, manipularea mãrfurilor, exploatarea bunului închiriat, condiţii de utilizare a dispozitivului feroviar, condiţii de eliberare a licenţelor de lucru şi a permiselor de acces, sancţiuni în conformitate cu legislaţia în vigoare etc.

ANEXA 2
────────
la normele metodologice
────────────────────────

ELEMENTE COMPONENTE ALE CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE

1. Contractul-cadru de închiriere va cuprinde urmãtoarele capitole:
Capitolul I - Pãrţile contractante;
Capitolul II - Obiectul contractului;
Capitolul III - Durata închirierii;
Capitolul IV - Valoarea chiriei;
Capitolul V - Condiţii şi termene de platã;
Capitolul VI - Garanţii;
Capitolul VII - Drepturile şi obligaţiile pãrţilor;
Capitolul VIII - Încetarea contractului;
Capitolul IX - Forţa majorã;
Capitolul X - Litigii;
Capitolul XI - Rezilierea/încetarea contractului;
Capitolul XII - Alte termene şi condiţii.
2. Prin contractul de închiriere se convin clauze care sã asigure exploatarea bunului închiriat potrivit specificului acestuia.
________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016