Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/2004 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviarã - CENAFER, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 (1) Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviarã - CENAFER, denumit în continuare CENAFER, se organizeazã şi funcţioneazã ca instituţie publicã cu personalitate juridicã în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi a centrelor de calificare din structurile regionale ale Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., care se desfiinţeazã. (2) CENAFER are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Griviţei nr. 343, sectorul 1. ART. 2 (1) CENAFER este desemnat ca organismul naţional specializat al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sã asigure formarea-calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesionalã periodicã a personalului care efectueazã activitãţi specifice desfãşurãrii transportului feroviar în condiţii de siguranţã a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar şi are, în acest sens, urmãtoarele atribuţii principale: a) organizarea şi derularea programelor de formare profesionalã - cursuri de calificare a personalului care urmeazã sã efectueze operaţiuni feroviare, pentru funcţii şi meserii specifice transportului feroviar, în conformitate cu reglementãrile naţionale şi internaţionale aplicabile în domeniu; b) organizarea şi derularea programelor de perfecţionare profesionalã, obligatorii pentru confirmarea competenţei personalului care efectueazã operaţiuni feroviare, în conformitate cu reglementãrile naţionale şi internaţionale în domeniu; c) organizarea şi derularea programelor de verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; d) asigurarea condiţiilor pentru derularea programelor de autorizare a personalului cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei, efectuate de Autoritatea Feroviarã Românã - AFER, precum şi participarea în comisiile de autorizare a acestui personal. (2) Activitãţile prevãzute la alin. (1) vizeazã, în principal, funcţiile cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei, prevãzute în lista din anexa nr. 1, listã ce poate fi actualizatã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (3) Metodologiile de organizare şi de derulare a programelor de formare-calificare, perfecţionare, verificare profesionalã periodicã şi instruire profesionalã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare se elaboreazã de CENAFER, se avizeazã de Autoritatea Feroviarã Românã - AFER şi se aprobã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în termen de 60 de zile de la data înscrierii CENAFER la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. (4) CENAFER poate desfãşura şi alte activitãţi stabilite prin hotãrâre a Guvernului. ART. 3 CENAFER va colabora cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii în vederea elaborãrii standardelor ocupaţionale, precum şi la completarea/actualizarea Registrului naţional al calificãrilor profesionale din România, în domeniul de activitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare. ART. 4 Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile CENAFER sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare prevãzut în anexa nr. 2. ART. 5 (1) CENAFER se finanţeazã din venituri proprii, constituite, în principal, din tarifele percepute pentru activitãţile specifice, pe bazã de contract. (2) CENAFER mai poate obţine venituri din desfãşurarea altor activitãţi privind valorificarea unor servicii şi/sau produse din activitãţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, metodologii, lucrãri, proiecte, studii, prognoze, expertize, alte prestãri de servicii, exploatãri ale unor bunuri pe care le au în administrare, pe bazã de tarife stabilite în condiţiile legii. (3) Cheltuielile de investiţii necesare pregãtirii personalului la nivelul cerinţelor europene, care sã asigure integrarea sistemului de transport feroviar al României în sistemul de transport feroviar european se finanţeazã din venituri proprii, din credite externe sau interne, contractate în condiţiile legii, nerambursabile sau rambursabile din fondurile proprii ori din alte surse legal constituite. ART. 6 CENAFER preia toate drepturile şi obligaţiile Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi ale centrelor de calificare din structurile regionale ale Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., denumitã în continuare C.F.R., care decurg din activitatea curentã şi din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, şi se substituie acestora în litigiile aflate în curs de judecatã. ART. 7 (1) Patrimoniul iniţial al CENAFER se constituie prin preluarea activului şi pasivului Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi ale centrelor de calificare din structurile regionale ale C.F.R., conform datelor din situaţia financiarã a acesteia, încheiatã la data de 31 decembrie 2003, potrivit anexelor nr. 3 şi 4. (2) Valoarea patrimoniului aflat în administrarea C.F.R. se diminueazã în mod corespunzãtor. (3) Predarea-preluarea activului şi pasivului prevãzute la alin. (1) se face pe bazã de protocol, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. (4) Bunurile preluate potrivit alin. (1) sunt bunuri proprietate privatã a statului, date în administrarea CENAFER pe toatã durata de existenţã a acestuia, putând fi înstrãinate în condiţiile legii. ART. 8 CENAFER gestioneazã biblioteca tehnicã de specialitate feroviarã - fondul de carte, reviste de specialitate, alte materiale audio şi video -, prin preluarea acestora de la Centrul de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi de la centrele de calificare din structurile regionale ale C.F.R. ART. 9 Structura organizatoricã a CENAFER se aprobã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, la propunerea Consiliului de conducere al CENAFER. ART. 10 (1) Conducerea CENAFER este asiguratã de consiliul de conducere. Consiliul de conducere, denumit în continuare consiliu, este compus din 9 persoane. Preşedintele consiliului este directorul general al CENAFER. (2) Directorul general şi ceilalţi membri ai consiliului sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (3) Salariul directorului general, precum şi indemnizaţiile membrilor consiliului se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. ART. 11 (1) Consiliul are urmãtoarele atribuţii principale: a) aprobã regulamentul propriu de organizare şi funcţionare; b) aprobã regulamentul de ordine interioarã; c) propune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului structura organizatoricã a CENAFER, precum şi modificãrile acesteia; d) aprobã statul de funcţii; e) numeşte şi revocã personalul de conducere şi îi stabileşte salariile; f) asigurã negocierea contractului colectiv de muncã cu reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile legii; g) aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli şi asigurã execuţia acestuia dupã aprobarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; h) aprobã sau propune spre aprobare, dupã caz, investiţiile ce urmeazã a se realiza de cãtre CENAFER, în condiţiile legii; i) propune sau aprobã, dupã caz, modalitãţile de finanţare a dotãrii cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, pe care le poate derula în condiţiile legii; j) propune majorarea sau diminuarea patrimoniului CENAFER, în condiţiile legii; k) stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului tarifele pentru prestaţiile de servicii efectuate; l) analizeazã periodic derularea exerciţiului bugetar şi eficienţa cheltuielilor şi stabileşte mãsuri pentru continuarea activitãţii în condiţii de echilibrare a bugetului; m) aprobã rapoartele periodice ale compartimentelor de control din cadrul CENAFER; n) aprobã închirierea de clãdiri, spaţii, terenuri şi de alte bunuri ale CENAFER; o) stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului închirierea bunurilor proprietate privatã a statului, aflate în administrarea CENAFER, în conformitate cu reglementãrile în vigoare; p) aprobã scoaterea din funcţiune şi valorificarea, în condiţiile legii, a bunurilor din patrimoniul CENAFER; r) aprobã participarea CENAFER ca partener în cadrul unor proiecte internaţionale, în cooperare cu instituţii similare din alte ţãri, în special din Uniunea Europeanã, ca parte a programului de integrare europeanã; s) prezintã anual conducerii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului un raport al activitãţii desfãşurate în perioada expiratã şi programul de activitate pentru anul în curs. (2) Consiliul exercitã orice atribuţii care îi revin din prevederile legale, din regulamentul sãu de organizare şi funcţionare şi din dispoziţiile Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ART. 12 (1) Drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele individuale de muncã ale personalului preluat de la Centrul de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi de la centrele de calificare din structurile regionale ale C.F.R., care se reorganizeazã, existente la data preluãrii personalului respectiv, se transferã la CENAFER. (2) Criteriile de selecţionare a personalului care urmeazã sã fie preluat în condiţiile legii vor ţine seama, în mod prioritar, de competenţa şi de nivelul de calificare profesionalã, de vechimea în activitate şi de natura posturilor necesare realizãrii programelor de instruire specifice personalului feroviar. (3) Personalul CENAFER nu se încadreazã în categoria funcţionarilor publici. (4) Salarizarea personalului CENAFER se stabileşte potrivit reglementãrilor privind salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. (5) Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc de consiliu, pentru personalul de conducere, şi prin contractul colectiv de muncã, pentru personalul de execuţie. (6) Contractul colectiv de muncã va fi negociat şi înregistrat în condiţiile legii la direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socialã în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. (7) Salariaţii CENAFER, precum şi membrii de familie ai acestora beneficiazã, dupã caz, de autorizaţii şi permise de cãlãtorie gratuite pe calea feratã în condiţiile legii. ART. 13 (1) CENAFER întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, care se aprobã de consiliu şi se avizeazã de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (2) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activitãţilor finanţate integral din venituri proprii se reporteazã în anul urmãtor. (3) CENAFER poate realiza şi poate dispune de venituri şi de cheltuieli în valutã, în condiţiile prevãzute de actele normative în vigoare. (4) CENAFER propune Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului modalitãţile de finanţare a dotãrii cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, în lei şi în valutã, rambursabile din veniturile extrabugetare prevãzute în bugetul de venituri şi cheltuieli. ART. 14 Pentru exercitarea atribuţiilor specifice, parcul normat al CENAFER este de 11 autoturisme, cu o normã de consum de combustibil de 350 litri pe autoturism şi pe lunã. Nu se considerã depãşire a consumului normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadreazã în cantitatea de combustibil normatã în raport cu numãrul de autoturisme aprobat pentru CENAFER. ART. 15 CENAFER poate sã încheie contracte sau convenţii cu alte organisme similare, instituţii de învãţãmânt şi cu agenţi economici, din ţarã şi din strãinãtate, în vederea colaborãrii şi cooperãrii pe plan naţional sau internaţional în domeniul sãu de activitate, cu respectarea prevederilor legale. ART. 16 Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 17 Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã orice alte prevederi contrare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemneazã: --------------- Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Miron Tudor Mitrea Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Dan Mircea Popescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tãnãsescu Bucureşti, 7 octombrie 2004. Nr. 1.663. ANEXA 1 LISTA funcţiilor cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei, care se formeazã-calificã, perfecţioneazã şi verificã profesional periodic la CENAFER
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Funcţia
crt. (meseria)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Acar
2. Mecanic drezinã pantograf
3. Conducãtor tren ajutor, conducãtor tren macara
4. Conductor tren, şef tren
5. Dispecer circulaţie M
6. Dispecer energetic feroviar
7. Dispecer energetic feroviar şef
8. Electromecanic SCB, IFTE (întreţinere LC), TTR
9. Frânar
10. Impiegat de mişcare, şef turã mişcare
11. Macaragiu tren ajutor, macaragiu tren intervenţie
12. Magaziner tranzit, magaziner comercial
13. Maistru lucrãri artã, sudura cãii
14. Maistru linii, maistru artã (în activitatea de construcţii CF)
15. Manevrant vagoane
16. Maşinist lucrãri cale şi L.A.
17. Mecanic locomotivã-automotor, mecanic ajutor locomotivã-automotor
18. Mecanic maşini grele de cale, mecanic ajutor maşini grele de cale
19. Mecanic maşini grele sudura cãii, mecanic ajutor maşini grele sudura
cãii
20. Montator I (SCB, TTR, IFTE)
21. Operator circulaţie M (din regulatorul de trafic)
22. Pãzitor barierã
23. Picher
24. Responsabil SC
25. Revizor ace
26. Revizor cale, revizor puncte periculoase, revizor cale şi puncte
periculoase
27. Revizor tehnic vagoane
28. Sudor întreţinere cale şi aparate cale
29. Şef district (linii, SCB, TTR, LC, poduri, exploatare utilaje)
30. Şef echipã întreţinere lucrãri artã, şef echipã întreţinere cale
31. Şef manevrã, inclusiv din exploatarea instalaţiei WSSB
32. Şef staţie, şef staţie adjunct, şef staţie rezervã
33. Şef staţie, şef staţie adjunct, şef staţie rezervã numai
activitatea operatorilor de transport feroviar
34. Şef turã regulator M
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 2 REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviarã - CENAFER CAP. I Prevederi generale ART. 1 (1) Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviarã - CENAFER, denumit în continuare CENAFER, funcţioneazã în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi este organismul naţional desemnat sã asigure, în principal, formarea-calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesionalã periodicã a personalului care efectueazã activitãţi specifice desfãşurãrii transportului feroviar în condiţii de siguranţã a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar. (2) Activitãţile prevãzute la alin. (1) vizeazã, în principal, funcţiile cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei, prevãzute în lista din anexa nr. 1 la hotãrâre, listã ce poate fi actualizatã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (3) CENAFER poate asigura, la cerere, şi instruirea profesionalã a personalului care efectueazã activitãţi specifice desfãşurãrii transportului feroviar. ART. 2 CENAFER gestioneazã biblioteca tehnicã de specialitate feroviarã - fondul de carte, reviste de specialitate, alte materiale audio şi video -, prin preluarea acestora de la Centrul de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi de la centrele de calificare din structurile regionale ale C.F.R. ART. 3 (1) CENAFER este instituţie publicã cu personalitate juridicã, finanţatã din venituri proprii, constituite, în principal, din tarifele percepute pentru activitãţile specifice, pe bazã de contract. (2) CENAFER mai poate obţine venituri din desfãşurarea altor activitãţi privind valorificarea unor servicii şi/sau produse din activitãţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, metodologii, lucrãri, proiecte, studii, prognoze, expertize, alte prestãri de servicii, exploatãri ale unor bunuri pe care le au în administrare, pe bazã de tarife stabilite în condiţiile legii. (3) Cheltuielile de investiţii necesare pregãtirii personalului la nivelul cerinţelor europene, care sã asigure integrarea sistemului de transport feroviar al României în sistemul de transport feroviar european se finanţeazã din venituri proprii, din credite externe sau interne, contractate în condiţiile legii, nerambursabile sau rambursabile, din fondurile proprii ori din alte surse legal constituite. (4) CENAFER are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Griviţei nr. 343, sectorul 1. (5) În cadrul CENAFER se asigurã şi reprezentare în teritoriu prin 7 subunitãţi în municipiile Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. CAP. II Atribuţii ART. 4 Obiectul de activitate al CENAFER este, în principal, formarea-calificarea, ridicarea nivelului de pregãtire profesionalã şi verificarea profesionalã periodicã a personalului care efectueazã activitãţi specifice desfãşurãrii transportului feroviar în condiţii de siguranţã a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, denumite în continuare operaţiuni feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar. ART. 5 (1) Pentru realizarea obiectului sãu de activitate, CENAFER are urmãtoarele atribuţii principale, pe care le realizeazã în conformitate cu legislaţia în vigoare: a) organizarea şi derularea programelor de formare profesionalã - cursuri de calificare a personalului care urmeazã sã efectueze operaţiuni feroviare, pentru funcţii şi meserii specifice transportului feroviar, în conformitate cu reglementãrile naţionale şi internaţionale în domeniu; b) organizarea şi derularea programelor de perfecţionare profesionalã, obligatorii pentru confirmarea competenţei personalului care efectueazã operaţiuni feroviare, în conformitate cu reglementãrile naţionale şi internaţionale în domeniu; c) organizarea şi derularea programelor de verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; d) asigurarea condiţiilor pentru derularea programelor de autorizare a personalului cu responsabilitãţi în siguranţa circulaţiei efectuate de cãtre Autoritatea Feroviarã Românã - AFER, precum şi participarea în comisiile de autorizare a acestui personal; e) organizarea şi derularea de programe de instruire profesionalã a personalului care efectueazã activitãţi specifice desfãşurãrii transportului feroviar - actualizarea/reîmprospãtarea cunoştinţelor profesionale, dobândirea de noi cunoştinţe profesionale în situaţia apariţiei de noi instalaţii, material rulant, tehnici sau tehnologii; f) elaborarea de metodologii, programe, tematici, materiale documentare etc., necesare activitãţii de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; g) efectuarea de analize şi elaborarea de studii privind îmbunãtãţirea conţinutului şi creşterea eficienţei activitãţii de formare-calificare, perfecţionare şi verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; h) documentarea şi cercetarea ştiinţificã, efectuarea de lucrãri, proiecte, studii, expertize, prognoze, baze de date, în domeniul sãu de activitate, pentru necesitãţi proprii sau pentru terţi, pe bazã de contract; i) consultanţã de specialitate, pe bazã de contract, prin acordarea de asistenţã tehnicã şi consultanţã metodologicã, respectiv punerea la dispoziţie de metodologii, documentaţii, aplicaţii, tematici, programe, planuri de lecţii şi materiale de instruire tipãrite, pe suport magnetic sau audiovizuale; j) organizarea şi derularea de cursuri, seminarii, simpozioane, reuniuni, schimburi de experienţã, expoziţii sau alte acţiuni pe teme de specialitate, inclusiv pentru introducerea unor noi tehnici, metodologii, programe etc., de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; k) participarea, în nume propriu sau prin delegare de competenţe date de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, la lucrãrile organismelor internaţionale sau regionale din domeniul transporturilor feroviare, la care România este parte, pe probleme de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; l) ducerea la îndeplinire a unor obligaţii ce revin statului din convenţiile şi acordurile internaţionale, referitoare la formarea-calificarea şi perfecţionarea personalului care efectueazã operaţiuni feroviare, la care România este parte; m) propunerea de norme, normative, reglementãri specifice privind formarea-calificarea, perfecţionarea sau verificarea profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare şi introducerea acestora în circuitul de avizare/aprobare, conform reglementãrilor specifice în vigoare; n) colaborarea cu alte instituţii ale statului în vederea elaborãrii standardelor ocupaţionale, precum şi la completarea/actualizarea Registrului naţional al calificãrilor profesionale din România, în domeniul sãu de activitate; o) organizarea controlului propriu privind modul de realizare a activitãţii de formare-calificare, perfecţionare şi verificare profesionalã periodicã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; p) realizarea şi perfecţionarea permanentã a mijloacelor tehnico-didactice necesare formãrii-calificãrii, perfecţionãrii şi verificãrii profesionale periodice a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare; r) elaborarea, traducerea, multiplicarea, tipãrirea, difuzarea de materiale şi comercializarea de publicaţii şi lucrãri proprii, specifice transportului feroviar; s) eliberarea de documente specifice care sã ateste absolvirea cursului de calificare, perfecţionare sau a examenului de verificare profesionalã periodicã; t) organizarea evidenţelor privind personalul care a fost format-calificat, perfecţionat şi verificat profesional periodic; u) gestionarea şi conservarea fondului de carte şi de revistã din biblioteca de specialitate, precum şi a fondului documentar al bibliotecii tehnice şi a patrimoniului audiovizual, preluate de la C.F.R.; v) administrarea terenurilor şi a altor bunuri proprietate privatã a statului, care i-au fost încredinţate spre administrare; x) urmãrirea realizãrii obiectivelor de investiţii, aprobate cu finanţare de la bugetul de stat, al cãror beneficiar este CENAFER; întocmirea de rapoarte pe care le transmite ordonatorului de credite; y) editarea unei reviste de specialitate şi a Buletinului de Informare Tehnicã ("Material de Informare Documentarã - Cale Feratã" - MID). (2) CENAFER poate exercita şi alte activitãţi specifice domeniului sãu de activitate, în condiţiile legii. ART. 6 Metodologiile de organizare şi de derulare a programelor de formare-calificare, perfecţionare, verificare profesionalã periodicã şi instruire profesionalã a personalului care efectueazã operaţiuni feroviare se elaboreazã de CENAFER, se avizeazã de Autoritatea Feroviarã Românã - AFER şi se aprobã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în termen de 60 de zile de la data înscrierii CENAFER la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. CAP. III Patrimoniul ART. 7 (1) Patrimoniul CENAFER se constituie prin preluarea patrimoniului Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi al centrelor de calificare din structurile regionale ale C.F.R., pe baza datelor din situaţia financiarã de la data de 31 decembrie 2003, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) Bunurile din patrimoniul CENAFER sunt bunuri proprietate privatã a statului, date în administrarea CENAFER pe toatã durata de existenţã a acestuia, putând fi înstrãinate în condiţiile legii. CAP. IV Structura organizatoricã ART. 8 (1) Structura organizatoricã a CENAFER se aprobã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, la propunerea Consiliului de conducere al CENAFER. (2) CENAFER are asiguratã reprezentare în teritoriu prin urmãtoarele subunitãţi: a) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Craiova; b) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Timişoara; c) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Cluj; d) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Braşov; e) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Iaşi; f) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Galaţi; g) Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Constanţa. CAP. V Organele de conducere ART. 9 (1) Conducerea CENAFER este asiguratã de consiliul de conducere. Consiliul de conducere, denumit în continuare consiliu, este compus din 9 persoane. Preşedintele consiliului este directorul general al CENAFER. (2) Directorul general şi ceilalţi membri ai consiliului se numesc şi se revocã prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. (3) Din consiliu vor face parte, în mod obligatoriu, specialişti ai Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ART. 10 Salariul directorului general, precum şi indemnizaţiile membrilor consiliului se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. ART. 11 Consiliul îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare. ART. 12 (1) Consiliul are urmãtoarele atribuţii principale: a) aprobã regulamentul propriu de organizare şi funcţionare; b) aprobã regulamentul de ordine interioarã; c) propune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului structura organizatoricã a CENAFER, precum şi modificãrile acesteia; d) aprobã statul de funcţii; e) numeşte şi revocã personalul de conducere şi îi stabileşte salariile; f) asigurã negocierea contractului colectiv de muncã cu reprezentanţii salariaţilor, în condiţiile legii; g) aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli şi asigurã execuţia acestuia dupã aprobarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; h) aprobã sau propune spre aprobare, dupã caz, investiţiile ce urmeazã a se realiza de cãtre CENAFER, în condiţiile legii; i) propune sau aprobã, dupã caz, modalitãţile de finanţare a dotãrii cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, pe care le poate derula în condiţiile legii; j) propune majorarea sau diminuarea patrimoniului CENAFER, în condiţiile legii; k) stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului tarifele pentru prestaţiile de servicii efectuate; l) analizeazã periodic derularea exerciţiului bugetar şi eficienţa cheltuielilor şi stabileşte mãsuri pentru continuarea activitãţii în condiţiile de echilibrare a bugetului; m) aprobã rapoartele periodice ale compartimentelor de control din cadrul CENAFER; n) aprobã închirierea de clãdiri, spaţii, terenuri şi de alte bunuri ale CENAFER; o) stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului închirierea bunurilor proprietate privatã a statului, aflate în administrarea CENAFER, în conformitate cu reglementãrile în vigoare; p) aprobã scoaterea din funcţiune şi valorificarea, în condiţiile legii, a bunurilor din patrimoniul CENAFER; r) aprobã participarea CENAFER ca partener în cadrul unor proiecte internaţionale, în cooperare cu instituţii similare din alte ţãri, în special din Uniunea Europeanã, ca parte a programului de integrare europeanã; s) prezintã anual conducerii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului un raport al activitãţii desfãşurate în perioada expiratã şi programul de activitate pentru anul în curs. (2) Consiliul exercitã orice atribuţii care îi revin din prevederile legale, din regulamentul sãu de organizare şi funcţionare şi din dispoziţiile Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ART. 13 Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul poate atrage în activitatea de analizã consilieri şi consultanţi din diferite sectoare, urmând ca activitatea acestora sã fie remuneratã în condiţiile legii. ART. 14 (1) Consiliul se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor sãi. (2) Şedinţa este condusã de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cãtre un membru al consiliului, delegat în scris de cãtre preşedinte. (3) Şedinţele consiliului se desfãşoarã în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu din numãrul membrilor consiliului. (4) Hotãrârile consiliului se iau cu majoritatea voturilor membrilor acestuia. (5) Consiliul este asistat de un secretar, numit dintre angajaţii CENAFER. Pentru aceastã activitate secretarul primeşte o indemnizaţie stabilitã de consiliu. ART. 15 (1) Directorul general are urmãtoarele atribuţii principale: a) asigurã conducerea operativã a CENAFER; b) propune numirea şi, dupã caz, revocarea personalului de conducere din cadrul CENAFER; c) angajeazã şi, dupã caz, concediazã personalul de execuţie din cadrul CENAFER, în condiţiile legii; d) reprezintã CENAFER în relaţiile cu terţii şi semneazã actele ce o angajeazã faţã de aceştia, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliu şi ale celor conferite de legislaţia în vigoare; e) încheie contractul colectiv de muncã al CENAFER, în condiţiile legii; f) încheie contractele individuale de muncã şi dispune mãsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea acestora, cu respectarea legislaţiei în vigoare; g) este ordonator de credite în condiţiile prevãzute de lege; h) exercitã orice atribuţii care îi revin din regulamentul de organizare şi funcţionare şi din hotãrârile consiliului, precum şi din prevederile legale în vigoare. (2) În exercitarea atribuţiilor sale directorul general emite decizii. CAP. VI Bugetul de venituri şi cheltuieli ART. 16 (1) CENAFER întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, care se aprobã de consiliu şi se avizeazã de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (2) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale activitãţilor finanţate integral din venituri proprii se reporteazã în anul urmãtor şi se folosesc cu aceeaşi destinaţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) CENAFER poate realiza şi poate dispune de venituri şi de cheltuieli în lei şi în valutã, în condiţiile prevãzute de actele normative în vigoare. CAP. VII Personalul ART. 17 (1) Personalul de instruire al CENAFER are calitatea de instructor şi asigurã instruirea teoreticã şi practicã. (2) Instructorii care asigurã instruirea teoreticã trebuie sã fie absolvenţi ai învãţãmântului superior de lungã sau scurtã duratã, cu diplomã, şi sã aibã experienţã în domeniul de referinţã. Instructorii care asigurã instruirea practicã trebuie sã fie atestaţi în conformitate cu reglementãrile în vigoare. (3) Pentru desfãşurarea procesului de instruire şi perfecţionare profesionalã, CENAFER poate folosi, în condiţiile legii, cadre didactice universitare, precum şi alţi specialişti români şi strãini. ART. 18 Salarizarea personalului CENAFER se stabileşte potrivit reglementãrilor privind salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. ART. 19 (1) Personalul CENAFER este supus prevederilor regulamentului de ordine interioarã al CENAFER şi celorlalte prevederi legale în domeniu. (2) Criteriile şi condiţiile pentru încadrarea şi promovarea personalului se stabilesc prin contractul colectiv de muncã, cu respectarea prevederilor legale pentru instituţiile publice. (3) Atribuţiile şi responsabilitãţile individuale ale personalului CENAFER se stabilesc prin fişa postului şi se aprobã de directorul general. Fişa postului este anexã la contractul individual de muncã şi se semneazã de salariat şi de şeful ierarhic al acestuia. (4) Personalul CENAFER nu se încadreazã în categoria funcţionarilor publici. ANEXA 3 DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor imobile - proprietate privatã a statului din patrimoniul Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., care se preiau în administrare de cãtre CENAFER A. Imobile aflate în administrarea Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Codul Valoarea
crt. Denumirea de Adresa de inventar
clasi- (lei)
ficare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Centrul de Perfecţionare şi Calificare 2121 Bucureşti, Calea Griviţei nr. 343, 311.167.451
a Personalului C.F.R. Bucureşti sectorul 1
2. Centrul de Perfecţionare şi Calificare 2121 Bucureşti, Calea Griviţei nr. 193B, 1.405.770.568
a Personalului C.F.R. Bucureşti sectorul 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Imobile aflate în administrarea centrelor de calificare regionale ale C.F.R.
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Codul Valoarea
crt. Denumirea de Adresa de inventar
clasi- (lei)
ficare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Centrul de Calificare a Personalului C.F.R. 1.6.2 Craiova, str. Brazda lui Novac 95.841.339
Craiova nr. 2B, judeţul Dolj
2. Clãdire pentru şcoli aparţinând Centrului 1.6.2 Timişoara, str. I.H. Rãdulescu 1.548.372
de Calificare a Personalului C.F.R. nr. 1, judeţul Timiş
Timişoara
3. Clãdire pentru cantinã aparţinând Centrului 1.6.4 Timişoara, str. I.H. Rãdulescu 300.216.185
de Calificare a Personalului C.F.R. Timişoara nr. 1, judeţul Timiş
4. Clãdire pentru şcoli aparţinând Centrului 1.6.2 Timişoara, str. I.H. Rãdulescu 269.727.360
de Calificare a Personalului C.F.R. Timişoara nr. 1, judeţul Timiş
5. Centrul de Calificare a Personalului 1.6.4 Cluj-Napoca, str. Decebal 412.548.916
C.F.R. Cluj nr. 85, judeţul Cluj
6. Clãdire-cãmin aparţinând Centrului 1-00100 Braşov, str. Fundãtura 35.115.698
de Calificare a Personalului C.F.R. Braşov Hãrmanului nr. 12,
judeţul Braşov
7. Staţie-poligon aparţinând Centrului 1-00100 Braşov, str. Fundãtura 40.393.000
de Calificare a Personalului C.F.R. Braşov Hãrmanului nr. 12,
judeţul Braşov
8. Clãdire corp C aparţinând Centrului 1-00102 Braşov, str. Fundãtura 53.007.273
de Calificare a Personalului C.F.R. Braşov Hãrmanului nr. 12,
judeţul Braşov
9. Clãdire-cãmin aparţinând Centrului 1-00103 Braşov, str. Fundãtura 27.600.000
de Calificare a Personalului C.F.R. Braşov Hãrmanului nr. 12,
judeţul Braşov
10. Clãdire-cãmin aparţinând Centrului 1.4 Iaşi, str. Nicolae Iorga 2.090.700
de Calificare a Personalului C.F.R. Iaşi nr. 2, judeţul Iaşi
11. Clãdire centralã termicã aparţinând Centrului 1.1 Iaşi, str. Nicolae Iorga 179.700
de Calificare a Personalului C.F.R. Iaşi nr. 2, judeţul Iaşi
12. Centrul de Calificare a Personalului - Galaţi, bd. George Coşbuc -
C.F.R. Galaţi nr. 225, judeţul Galaţi
13. Centrul de Calificare a Personalului 1.3.1 A Constanţa, str. Bucegi nr. 2, 196.962.274
C.F.R. Constanţa judeţul Constanţa
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 4 DATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor - proprietate privatã a statului din patrimoniul Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., care se preiau în administrare de cãtre CENAFER A. Bunuri aflate în administrarea Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Valoarea totalã
crt. Denumirea bunurilor U.M. Cantitatea de inventar (lei)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Instalaţii tehnice, mijloace de transport 3.149.167.559
2. Mobilier şi alte active 640.284.127
3. Total mijloace fixe 3.789.451.686
4. Obiecte de inventar în depozit şi în folosinţã 1.353.579.671
5. Brevete, concesiuni alte drepturi (licenţe software) 27.455.211
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Bunuri aflate în administrarea centrelor de calificare regionale
ale C.F.R.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Valoarea
crt. Denumirea bunurilor Codul de inventar
de Adresa (lei)
clasi-
ficare
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 26.425.715
Craiova
2. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 634.007.191
Timişoara
3. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 570.551.572
Cluj
4. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 686.992.509
Braşov
5. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 709.011.238
Iaşi
6. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 157.444.591
Galaţi
7. Bunuri aparţinând Centrului de Calificare C.F.R. 28.802.246
Constanţa
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.