Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 43 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Se înfiinţeazã agenţiile regionale de protecţie a mediului, denumite în continuare şi A.R.P.M., instituţii publice cu personalitate juridicã, finanţate de la bugetul de stat. (2) A.R.P.M. se organizeazã în subordinea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului şi au statutul de servicii publice deconcentrate. ART. 2 A.R.P.M. se înfiinţeazã în scopul de a conduce şi sprijini elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare regionalã din punct de vedere al protecţiei mediului, de a realiza planificarea de mediu la nivelul fiecãrei regiuni de dezvoltare, de a emite acte de reglementare în domeniul protecţiei mediului, de a furniza asistenţa de specialitate şi de a elabora, revizui şi gestiona proiecte şi programe pentru protecţia mediului la nivel regional finanţate din fonduri interne sau externe. ART. 3 (1) A.R.P.M. se înfiinţeazã în fiecare regiune de dezvoltare stabilitã potrivit prevederilor <>Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionalã în România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) A.R.P.M. sunt: a) A.R.P.M. Bacãu pentru Regiunea 1 - Nord-Est; b) A.R.P.M. Galaţi pentru Regiunea 2 - Sud-Est; c) A.R.P.M. Piteşti pentru Regiunea 3 - Sud-Muntenia; d) A.R.P.M. Craiova pentru Regiunea 4 - Sud-Vest; e) A.R.P.M. Timişoara pentru Regiunea 5 - Vest; f) A.R.P.M. Cluj-Napoca pentru Regiunea 6 - Nord-Vest; g) A.R.P.M. Sibiu pentru Regiunea 7 - Centru; h) A.R.P.M. Bucureşti pentru Regiunea 8 - Bucureşti-Ilfov. CAP. II Atribuţii şi responsabilitãţi ART. 4 A.R.P.M. au urmãtoarele atribuţii: I. În domeniul elaborãrii şi implementãrii politicilor regionale de protecţie a mediului: a) transpun legislaţia şi politicile naţionale de mediu în politici regionale pe termen mediu prin stabilirea şi ierarhizarea obiectivelor pentru protecţia mediului şi îmbunãtãţirea calitãţii acestuia la nivelul regiunii de dezvoltare în care se constituie, cu consultarea agenţiilor de protecţie a mediului judeţene din cadrul regiunii de dezvoltare; b) coordoneazã agenţiile de protecţie a mediului judeţene din cadrul regiunii de dezvoltare în vederea stabilirii şi ierarhizãrii obiectivelor pentru protecţia mediului şi îmbunãtãţirea calitãţii acestuia la nivel judeţean, în conformitate cu politicile regionale de mediu; c) elaboreazã planuri regionale pentru activitatea proprie în vederea îndeplinirii obiectivelor prioritare prevãzute la lit. a) şi a responsabilitãţilor proprii de reglementare, inclusiv pentru activitãţile de monitorizare şi control al conformãrii, în colaborare cu agenţiile de protecţie a mediului judeţene, cu Garda Naţionalã de Mediu şi cu celelalte autoritãţi competente; planurile se elaboreazã pentru o perioadã de 3 ani şi se evalueazã şi se actualizeazã anual; d) monitorizeazã îndeplinirea obiectivelor prevãzute la lit. a)-c) şi realizeazã rapoarte anuale pe care le transmit autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului. II. În domeniul planificãrii de mediu: a) elaboreazã şi implementeazã planurile regionale de acţiune pentru protecţia mediului în colaborare cu Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului şi agenţiile de protecţie a mediului judeţene, cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunãrii", cu direcţiile bazinale, cu autoritãţile administraţiei publice locale şi serviciile descentralizate ale altor ministere, precum şi cu agenţii economici şi societatea civilã; b) elaboreazã planurile regionale de gestionare a deşeurilor, planurile şi programele de gestionare a calitãţii aerului înconjurãtor în cooperare cu agenţiile de protecţie a mediului judeţene, precum şi cu celelalte autoritãţi competente şi le supun avizãrii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului; c) colaboreazã şi furnizeazã asistenţã de specialitate agenţiilor pentru dezvoltare regionalã cu privire la elaborarea planurilor de dezvoltare regionalã, a raportului de mediu aferent şi la identificarea şi ierarhizarea mãsurilor şi proiectelor, reprezentând în acest scop autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului în grupurile de lucru, constituite pe criterii tematice, precum şi în întâlnirile în plen ale Comitetului regional pentru elaborarea Planului de dezvoltare regionalã; d) realizeazã selecţia şi ierarhizarea proiectelor de mediu incluse în Planul naţional pentru dezvoltare regionalã, în colaborare cu agenţiile pentru dezvoltare regionalã; e) elaboreazã propuneri de proiecte şi programe în domeniul protecţiei mediului în cadrul regiunii de dezvoltare şi revizuiesc propunerile de proiecte şi programe elaborate de alte organisme, în vederea atragerii de fonduri interne şi externe; gestioneazã propriile proiecte ce obţin finanţare; f) participã în programe şi proiecte internaţionale. III. În domeniul furnizãrii de asistenţã tehnicã de specialitate şi servicii de laborator: a) acordã asistenţã de specialitate agenţiilor de protecţie a mediului judeţene în îndeplinirea atribuţiilor acestora prevãzute de legislaţia în vigoare; b) asigurã servicii de laborator pentru agenţiile de protecţie a mediului judeţene, potrivit SR EN ISO/CEI 17025 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercãri şi etalonãri" sau unui standard echivalent, şi pentru alte autoritãţi sau instituţii publice în cadrul respectivei regiuni de dezvoltare; c) verificã rezultatele analizelor efectuate şi tehnicile utilizate de laboratoarele agenţiilor de protecţie a mediului judeţene din cadrul respectivei regiuni de dezvoltare; d) coordoneazã procedurile de colectare şi raportare a datelor la nivelul fiecãrei regiuni de dezvoltare şi furnizeazã datele obţinute la nivel regional cãtre Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului; e) sprijinã Garda Naţionalã de Mediu în activitãţile de control şi furnizeazã servicii de laborator şi datele necesare desfãşurãrii acestor activitãţi; f) exercitã funcţii economice şi financiare la nivel de regiune şi furnizeazã asistenţã cãtre agenţiile de protecţie a mediului judeţene din cadrul regiunii de dezvoltare respective cu privire la gestiunea eficientã a bugetului şi a proiectelor cu finanţare externã şi la evaluarea costurilor conformãrii cu cerinţele legislaţiei de mediu; g) evalueazã necesitãţile de instruire şi pregãtire a personalului agenţiilor de protecţie a mediului judeţene din cadrul respectivei regiuni de dezvoltare şi organizeazã activitãţi pentru instruirea şi pregãtirea acestuia; h) furnizeazã asistenţã şi suport tehnic agenţiilor de protecţie a mediului judeţene în domeniul conservãrii habitatelor naturale, a florei şi faunei sãlbatice şi în domeniul aplicãrii regimului substanţelor chimice periculoase; i) acordã asistenţã autoritãţilor competente în procesul de aprobare a planurilor de management pentru ariile protejate cuprinse în Reţeaua internaţionalã de arii protejate NATURA 2000; j) acordã sprijin în probleme juridice agenţiilor de protecţie a mediului judeţene în vederea aplicãrii legislaţiei privind protecţia mediului; k) organizeazã şi gestioneazã accesul agenţiilor de protecţie a mediului judeţene din cadrul regiunii de dezvoltare respective, precum şi al agenţiilor de protecţie a mediului din celelalte regiuni de dezvoltare la date şi informaţii necesare desfãşurãrii activitãţii, precum şi schimbul de astfel de date şi informaţii între aceste autoritãţi. IV. În domeniul activitãţilor de reglementare: a) emit acordul/acordul integrat de mediu şi autorizaţia/autorizaţia integratã de mediu pentru proiectele şi activitãţile care intrã în sfera de competenţã a A.R.P.M., potrivit legislaţiei în vigoare; b) participã la realizarea evaluãrii de mediu pentru planurile şi programele regionale; furnizeazã asistenţã agenţiilor de protecţie a mediului judeţene în domeniul evaluãrii de mediu pentru planuri şi programe la nivel judeţean; c) analizeazã calitatea raportului de mediu elaborat de alte autoritãţi sau instituţii şi emit avizul de mediu, potrivit legislaţiei în materie; d) asigurã controlul conformãrii cu condiţiile prevãzute de autorizaţia/autorizaţia integratã de mediu, în colaborare cu agenţiile de protecţie a mediului judeţene şi Garda Naţionalã de Mediu, şi iau mãsurile prevãzute de lege în acest sens. V. În domeniul colaborãrii cu celelalte autoritãţi publice de protecţie a mediului, cu alte autoritãţi şi instituţii publice şi cu societatea civilã: a) colaboreazã cu autoritãţile sau instituţiile publice, cu agenţii economici şi societatea civilã în scopul asigurãrii protecţiei mediului potrivit legislaţiei în vigoare; b) participã la întâlnirile organizate de Agenţia Naţionalã pentru Protecţia Mediului şi la întâlnirile organizate între A.R.P.M., cu scopul de a dezvolta mijloace şi strategii comune pentru îndeplinirea atribuţiilor, sisteme comune pentru gestionarea datelor şi pentru schimbul de date şi de a contribui la aplicarea uniformã a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului; c) furnizeazã autoritãţilor şi instituţiilor publice informaţii cu privire la dispoziţiile legale în vigoare privind protecţia mediului; d) elaboreazã rapoarte anuale privind starea mediului în regiunea de dezvoltare respectivã pe baza rapoartelor întocmite la nivel judeţean de agenţiile de protecţie a mediului judeţene şi le transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului în vederea întocmirii raportului anual privind starea mediului; e) asigurã accesul publicului la informaţia de mediu şi participarea acestuia la luarea deciziilor de mediu la nivelul regiunii de dezvoltare respective, potrivit legislaţiei în vigoare; f) colecteazã şi organizeazã datele şi informaţiile de mediu la nivel de regiune şi le pun la dispoziţie celorlalte autoritãţi şi instituţii publice şi societãţii civile, potrivit legislaţiei în vigoare; g) colaboreazã cu direcţiile regionale de statisticã în vederea întocmirii statisticilor de mediu la nivel regional. CAP. III Structura organizatoricã şi conducerea A.R.P.M. ART. 5 (1) Conducerea A.R.P.M. este asiguratã de un director executiv, numit prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, la propunerea secretarului de stat pentru protecţia mediului. (2) Directorul executiv al A.R.P.M. coordoneazã procesul de cooperare cu agenţiile de protecţie a mediului judeţene din cadrul aceleiaşi regiuni de dezvoltare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin prezenta hotãrâre. ART. 6 (1) Structura organizatoricã, statul de funcţii şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a A.R.P.M. se aprobã prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. (2) Structura organizatoricã a A.R.P.M. asigurã coordonarea, prin compartimente de specialitate, a activitãţilor de protecţie a mediului atât la nivelul regiunii de dezvoltare, cât şi la nivelul judeţului în care se constituie. (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare se supune actualizãrii periodic pentru a reflecta modificãrile survenite în Planul de dezvoltare instituţionalã a A.R.P.M. prevãzut la art. 7. (4) Prin decizie a directorului executiv, în cadrul structurii organizatorice se pot organiza colective temporare, în condiţiile legii. ART. 7 (1) Planul de dezvoltare instituţionalã determinã obiectivele pe termen scurt şi mediu şi atribuţiile detaliate ale A.R.P.M., precum şi metodologia, etapele de timp şi resursele necesare realizãrii atribuţiilor şi atingerii obiectivelor regionale ale A.R.P.M. (2) Planul de dezvoltare instituţionalã se aprobã prin ordin al ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, cu avizul secretarului de stat pentru protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. Planul de dezvoltare instituţionalã se actualizeazã cel puţin o datã la 3 ani. ART. 8 (1) Conducerea A.R.P.M. evalueazã necesarul de resurse pentru îndeplinirea atribuţiilor şi obiectivelor A.R.P.M., elaborând un plan de dezvoltare strategicã pentru o perioadã de 3 ani. (2) Planul de dezvoltare strategicã se actualizeazã anual, iar concluziile evaluãrii stau la baza solicitãrii alocãrii resurselor corespunzãtoare de cãtre autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului. (3) Planul de dezvoltare strategicã este parte integrantã din regulamentul de organizare şi funcţionare a A.R.P.M. ART. 9 Personalul de conducere şi de execuţie din cadrul A.R.P.M. are calitatea de funcţionar public şi personal contractual, dupã caz, potrivit legii, în limita posturilor stabilite prin prezenta hotãrâre şi a bugetului aprobat. ART. 10 (1) Numãrul maxim de posturi alocate celor 8 A.R.P.M. în scopul îndeplinirii atribuţiilor prevãzute la art. 4 este de 192, la nivelul anului 2006. (2) Numãrul de posturi alocate A.R.P.M., la data înfiinţãrii acestora, este de 88. (3) Creşterea numãrului de posturi, pânã în anul 2006, se va asigura prin suplimentarea numãrului maxim de posturi aprobat pentru Ministerul Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului, prin legile bugetare anuale. CAP. IV Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 11 (1) Agenţiile de protecţie a mediului judeţene cu sediul în judeţele în care se constiutuie A.R.P.M., potrivit art. 3, se reorganizeazã şi trec în structura A.R.P.M. (2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, numãrul agenţiilor de protecţie a mediului judeţene se reduce la 34. (3) Unitãţile judeţene de protecţie a mediului reorganizate în structura A.R.P.M. îndeplinesc atribuţiile prevãzute de legislaţia în vigoare pentru autoritãţile publice teritoriale pentru protecţia mediului la nivelul judeţului în care se constituie sau al municipiului Bucureşti. ART. 12 (1) Personalul din cadrul agenţiilor de protecţie a mediului judeţene reorganizate potrivit art. 11 se preia prin transfer în cadrul A.R.P.M. (2) Posturile şi fondurile aferente personalului care se transferã se asigurã prin preluarea numãrului de posturi şi a alocaţiei bugetare corespunzãtoare de la agenţiile de protecţie a mediului, potrivit <>art. 50 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare. ART. 13 Patrimoniul agenţiilor de protecţie a mediului judeţene prevãzute la art. 11 se preia de cãtre A.R.P.M. pe bazã de protocol de predare-primire în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri. ART. 14 Punctul 8 al capitolului I "Instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat" din cadrul anexei nr. 4 la <>Hotãrârea Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pãdurilor, Apelor şi Mediului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 9 iulie 2003, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "8. - Agenţii regionale pentru protecţia mediului şi agenţii judeţene pentru protecţia mediului - servicii publice deconcentrate." PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemneazã:
────────────────
p. Ministrul agriculturii,
pãdurilor, apelor şi mediului,
Petre Daea,
secretar de stat
Ministrul administraţiei
şi internelor,
Ioan Rus
Ministrul delegat
pentru administraţia publicã,
Gabriel Oprea
Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei,
Elena Dumitru
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu
Bucureşti, 23 decembrie 2003.
Nr. 1.626.
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.