Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.607 din 30 septembrie 2004 pentru infiintarea Centrului roman de informare si documentare in domeniul de activitate al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica - OCDE si a Punctului de informare si documentare OCDE la Bucuresti
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 12 octombrie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al <>art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, precum şi al <>art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
Se aprobã înfiinţarea Centrului român de informare şi documentare în domeniul de activitate al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã - OCDE şi a Punctului de informare şi documentare OCDE.
ART. 2
Centrul român de informare şi documentare în domeniul de activitate al OCDE are sediul în municipiul Bucureşti, în cadrul Institutului de Economie Naţionalã al Academiei Române, iar Punctul de informare şi documentare OCDE funcţioneazã în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
ART. 3
Finanţarea Centrului român de informare şi documentare în domeniul de activitate al OCDE şi a Punctului de informare şi documentare OCDE, prevãzute la art. 1, se asigurã prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe, la capitolul 51.01 "Autoritãţi Publice", cu suma de 2.027.000 mii lei, din care 851.000 mii lei la titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii" şi 1.176.000 mii lei la titlul 70 "Cheltuieli de capital", din Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului prevãzut în bugetul de stat pe anul 2004.
ART. 4
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat sã introducã modificãrile corespunzãtoare în structura bugetului de stat, în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004.
ART. 5
Ministerul Afacerilor Externe rãspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotãrâri.
ART. 6
Sumele rãmase neutilizate se restituie la bugetul de stat în vederea reîntregirii Fondului de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, pânã la data de 10 decembrie 2004.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoanã
Preşedintele Academiei Române,
Eugen Simion
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 30 septembrie 2004.
Nr. 1.607.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: