Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.596 din 4 decembrie 2008  privind relocarea refugiatilor in Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.596 din 4 decembrie 2008 privind relocarea refugiatilor in Romania

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 10 decembrie 2008

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 3 alin. (5) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
Prezenta hotãrâre reglementeazã numãrul şi condiţiile de preluare de cãtre România a unor persoane aflate pe teritoriul altor state, care au fost recunoscute ca refugiaţi potrivit Convenţiei privind statutul refugiaţilor, încheiatã la Geneva la 28 iulie 1951, denumitã în continuare Convenţia de la Geneva, şi Protocolului privind statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, denumit în continuare Protocol, la care România a aderat prin <>Legea nr. 46/1991 .
ART. 2
În înţelesul prezentei hotãrâri, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
a) cotã de relocare - numãrul maxim de refugiaţi stabilit de autoritãţile române pentru a fi relocat în România într-o perioadã determinatã;
b) criterii de selecţie - ansamblul de indicatori stabiliţi de autoritãţile române în vederea selectãrii refugiaţilor aflaţi pe teritoriul altor state, care au fost recunoscuţi potrivit Convenţiei de la Geneva, precum şi a candidaţilor propuşi pentru relocare în România de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, denumit în continuare UNHCR;
c) operaţiune de relocare - ansamblul de activitãţi desfãşurate de Oficiul Român pentru Imigrãri, denumit în continuare ORI, în cooperare cu alte autoritãţi, precum şi cu organizaţii internaţionale şi organizaţii neguvernamentale, în vederea selectãrii şi transferãrii în România a refugiaţilor în nevoie de relocare;
d) procedurã de selecţie - ansamblul de activitãţi prin care autoritãţile române determinã în mod individual refugiaţii în nevoie de relocare ce urmeazã sã fie transferaţi în România;
e) procedurã de transfer - ansamblul de activitãţi prin care refugiaţii în nevoie de relocare selectaţi sunt transferaţi în România;
f) refugiat în nevoie de relocare - strãinul aflat pe teritoriul altui stat, care a fost recunoscut ca refugiat potrivit Convenţiei de la Geneva, sau strãinul recunoscut ca refugiat de UNHCR în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. II pct. 2 din Protocol, care nu beneficiazã de protecţie efectivã, nu are posibilitatea integrãrii pe teritoriul statului de azil şi nu are posibilitatea de repatriere voluntarã în condiţii de siguranţã şi demnitate;
g) relocare - procedura de selecţie şi transferare a unor refugiaţi aflaţi în nevoie de relocare în România;
h) selecţie pe bazã de dosare - metoda de selecţie individualã a refugiaţilor în nevoie de relocare pe baza informaţiilor transmise de UNHCR, fãrã intervievarea candidaţilor;
i) selecţie pe bazã de interviu - metoda de selecţie a refugiaţilor în nevoie de relocare pe baza intervievãrii directe şi individuale în statul de azil de cãtre autoritãţile române competente;
j) stat de azil - statul pe teritoriul cãruia se aflã refugiaţii în nevoie de relocare.
ART. 3
România acceptã în perioada 2008 - 2010 un numãr de 120 de refugiaţi în nevoie de relocare, repartizaţi în tranşe anuale de câte 40 de persoane.
ART. 4
(1) Poate fi selectat pentru transferul în România refugiatul în nevoie de relocare care îndeplineşte cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) este recunoscut ca refugiat în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. II pct. 2 din Protocol de cãtre un stat sau de cãtre UNHCR, conform mandatului sãu;
b) nu se bucurã de protecţie efectivã pe teritoriul statului de azil;
c) nu are perspective de integrare în statul de azil;
d) nu are perspective de repatriere voluntarã în statul de origine, în condiţii de siguranţã şi demnitate;
e) nu reprezintã un pericol pentru ordinea publicã sau securitatea naţionalã, sãnãtatea ori morala publicã;
f) prezintã potenţial de integrare în societatea româneascã;
g) îşi manifestã expres acceptul de a fi relocat în România.
(2) Relocarea şi operaţiunile de relocare sunt iniţiate pe baza necesitãţilor identificate de cãtre autoritãţile române sau a nevoilor de relocare comunicate de UNHCR.
(3) Operaţiunile de relocare se stabilesc avându-se în vedere urmãtoarele criterii:
a) evaluarea situaţiei privind integrarea în societate a refugiaţilor aflaţi în România;
b) necesitãţile internaţionale de relocare a refugiaţilor.
ART. 5
(1) În scopul stabilirii statelor în care urmeazã sã fie desfãşurate operaţiuni de relocare, a numãrului de refugiaţi în nevoie de relocare şi a statelor de origine a acestora se constituie Comitetul pentru relocarea refugiaţilor în România, organism cu caracter consultativ, fãrã personalitate juridicã, denumit în continuare Comitet, compus din reprezentanţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi ai Ministerului Afacerilor Externe.
(2) Conducerea Comitetului este asiguratã de directorul general al ORI, care este şi preşedintele acestuia.
(3) Comitetul este alcãtuit din 9 membri, inclusiv preşedintele. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri, fiecare minister reprezentat desemneazã câte 4 membri.
(4) Comitetul se reuneşte în şedinţe bianuale sau, ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la solicitarea preşedintelui.
(5) La reuniunile Comitetului pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autoritãţi publice, instituţii sau organizaţii. Invitaţii nu au drept de vot şi nu pot participa la adoptarea deciziilor.
(6) Secretariatul Comitetului se asigurã de cãtre ORI.
(7) Comitetul îşi desfãşoarã activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare, care se aprobã în prima şedinţa de lucru.
(8) Reuniunile Comitetului sunt legal constituite dacã se desfãşoarã în prezenţa a cel puţin douã treimi din numãrul total al membrilor. Prezenţa preşedintelui este obligatorie.
(9) Deciziile Comitetului se adoptã cu unanimitatea membrilor prezenţi şi trebuie sã stabileascã statul/statele în care urmeazã sã fie desfãşurate operaţiuni de relocare, numãrul de refugiaţi în nevoie de relocare care urmeazã sã fie acceptaţi şi statele de origine a acestora. În situaţia în care nu se ajunge la unanimitate în luarea unei decizii, se propun soluţii alternative, decizia finalã urmând a fi adoptatã în cadrul unei reuniuni a Comitetului, convocatã în termen de 10 zile.
(10) Deciziile prevãzute la alin. (9) se supun aprobãrii ministrului internelor şi reformei administrative şi ministrului afacerilor externe şi se aplicã de cãtre ORI numai dupã obţinerea acestor aprobãri.
ART. 6
(1) Dupã îndeplinirea condiţiei prevãzute la art. 5 alin. (9), ORI poate informa, dupã caz, autoritãţile statului de azil sau UNHCR, Biroul din România, cu privire la decizia adoptatã şi solicitã propuneri privind posibili candidaţi. Informarea trebuie sã cuprindã cel puţin urmãtoarele elemente:
a) condiţiile de selecţie prevãzute la art. 4 alin. (1);
b) statul/statele din care urmeazã sã fie selectaţi refugiaţii în nevoie de relocare;
c) statul/statele de origine a refugiaţilor în nevoie de relocare;
d) numãrul persoanelor care urmeazã sã facã obiectul procedurilor de transfer.
(2) Pentru iniţierea procedurii de relocare, ORI solicitã autoritãţilor statului de azil sau UNHCR întocmirea, pentru fiecare dintre posibilii candidaţi, a unui dosar care trebuie sã cuprindã:
a) datele de identificare ale refugiatului în nevoie de relocare;
b) cererea de relocare în România, semnatã de refugiatul în nevoie de relocare;
c) descrierea situaţiei refugiatului în nevoie de relocare şi a membrilor familiei sale, care trebuie sã cuprindã datele de identificare ale tuturor membrilor familiei, motivele pentru care au fost recunoscuţi ca refugiaţi, situaţia din statul de azil, existenţa unor rude care locuiesc în România sau în alte state europene, precum şi orice alte informaţii relevante;
d) raport medical.
(3) ORI poate solicita autoritãţilor statului de azil sau UNHCR orice alte informaţii suplimentare relevante.
(4) Pe baza dosarelor primite, având în vedere condiţiile prevãzute la art. 4 alin. (1) şi dupã consultarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securitãţii naţionale, ORI realizeazã o preselecţie a refugiaţilor în nevoie de relocare.
(5) Forma şi conţinutul documentelor care compun dosarul prevãzut la alin. (2) se stabilesc de ORI.
ART. 7
(1) Refugiaţii în nevoie de relocare preselectaţi potrivit art. 6 alin. (4) sunt intervievaţi în statele de azil de cãtre ofiţerii ORI.
(2) Interviul prevãzut la alin. (1) are ca scop evaluarea situaţiei refugiaţilor în nevoie de relocare în funcţie de condiţiile prevãzute la art. 4 alin. (1), a potenţialului de integrare în România şi a situaţiei medicale a refugiaţilor. Rezultatul evaluãrii se consemneazã într-un raport individual.
(3) Procedura de selecţie se finalizeazã prin emiterea de cãtre ORI a deciziei de acceptare a refugiaţilor în nevoie de relocare care îndeplinesc criteriile de selecţie. Decizia se poate comunica, dupã caz, statului de azil sau UNHCR.
ART. 8
(1) În cazul în care nu se pot organiza misiuni de selecţie în statul de azil, prin decizie motivatã a directorului general ORI, se poate stabili derularea procedurii de selecţie numai pe baza dosarelor remise de UNHCR şi, dupã caz, a informaţiilor suplimentare transmise de UNHCR.
(2) Dispoziţiile art. 7 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor.
ART. 9
(1) Pentru intrarea pe teritoriul României, refugiaţii în nevoie de relocare menţionaţi în decizia ORI prevãzutã la art. 7 alin. (3) sunt exceptaţi de la regimul obligativitãţii vizelor.
(2) Persoanelor care fac obiectul prezentei hotãrâri li se permite intrarea pe teritoriul României în baza deciziei ORI prevãzute la art. 7 alin. (3) şi a documentelor de cãlãtorie acceptate de statul român.
(3) În aplicarea <>art. 10 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã, persoanelor prevãzute la alin. (1) li se poate permite intrarea pe teritoriul României şi pe baza urmãtoarelor documente de cãlãtorie:
a) certificatul de refugiat emis de UNHCR;
b) documentul de cãlãtorie emis de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii;
c) documentul de cãlãtorie eliberat de ORI, potrivit modelului prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
(4) Documentul de cãlãtorie prevãzut la alin. (3) lit. c) se emite de ORI în baza deciziei ORI prevãzute la art. 7 alin. (3), exclusiv în scopul realizãrii transferului.
(5) Dupã stabilirea detaliilor procedurii de transfer, dar nu mai puţin de 24 de ore pânã la momentul transferului, ORI comunicã Inspectoratului General al Poliţiei de Frontierã urmãtoarele:
a) data şi ora previzionate pentru sosirea în România a refugiaţilor în nevoie de relocare;
b) mijlocul de transport şi punctul de frontierã prin care se intenţioneazã intrarea în România;
c) datele de identitate ale refugiaţilor în nevoie de relocare ce urmeazã a fi transferaţi în România;
d) decizia ORI prevãzutã la art. 7 alin. (3).
ART. 10
În vederea pregãtirii transferului, ORI poate organiza sau contracta pentru refugiaţii în nevoie de relocare selectaţi servicii de orientare culturalã şi consiliere în statele de azil, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 11
(1) Pentru realizarea activitãţilor de selecţie şi transfer, Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentanţele diplomatice şi oficiile consulare, oferã spijin reprezentanţilor ORI aflaţi în statele de azil.
(2) În situaţia în care statul român nu are misiune diplomaticã în statul de azil în care urmeazã sã se deruleze o operaţiune de relocare, Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea ORI, desemneazã un reprezentant care sã se deplaseze în statul de azil împreunã cu ofiţerii ORI.
ART. 12
Dupã intrarea pe teritoriul României, ORI emite hotãrâri prin care persoanelor transferate li se recunoaşte statutul de refugiat în România şi le elibereazã acestora documente, potrivit legii.
ART. 13
Cheltuielile necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei hotãrâri se suportã din bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Oficiul Român pentru Imigrãri, în limita fondurilor bugetare aprobate cu aceastã destinaţie, din fondurile alocate României de Uniunea Europeanã prin Fondul European pentru Refugiaţi, precum şi din alte surse, în condiţiile prevãzute de lege.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
--------------
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat

Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian

Bucureşti, 4 decembrie 2008.
Nr. 1.596.


ANEXĂ


Modelul Documentului de cãlãtorie (Laissez-Passer) pentru transferul
refugiaţilor în vederea relocãrii în România



┌────────┐
DOCUMENT DE CĂLĂTORIE │ │
(LAISSEZ-PASSER) │ Foto │
│ │
└────────┘



Seria documentului:

Prezentul document de cãlãtorie nu poate fi considerat în nicio împrejurare echivalentul unui document de cãlãtorie care sã permitã ieşirea de pe teritoriul României sau echivalentul unui document care sã certifice identitatea persoanei.
Valabil numai pentru transferul din ...........................................*1) în România.
Refugiatul trebuie sã se prezinte la ......................................*2) pânã la ................................*3).
Eliberat de: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Oficiul Român pentru Imigrãri
NUME ......................................................................
PRENUME ...................................................................
LOCUL ŞI DATA NAŞTERII ....................................................
CETĂŢENIE .................................................................
Data eliberãrii ...........................................................

Pentru Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Oficiul Român pentru Imigrãri

..................
(loc semnãturã)
ştampila

Purtãtorul acestui document de cãlãtorie (laissez-passer) a fost identificat de autoritãţi în vederea relocãrii în România ca refugiat.
Acest document este eliberat în temeiul <>art. 9 alin. (3) lit. c) din Hotãrârea Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România.

--------
*1) Statul de azil.
*2) Locul unde refugiatul trebuie sã se prezinte la sosirea în România.
*3) Termenul-limitã pânã la care refugiatul trebuie sã se prezinte la sosirea în România.

-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016