Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 17 din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilã, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã Statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: --------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu Bucureşti, 8 decembrie 2005. Nr. 1.579. ANEXĂ STATUTUL personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul statut reglementeazã selecţionarea, promovarea şi facilitarea participãrii personalului voluntar, în spiritul solidaritãţii civice, la acţiunile organizate de autoritãţile administraţiei publice locale în cadrul serviciilor de urgenţã voluntare, precum şi drepturile şi obligaţiile acestuia. ART. 2 (1) În sensul prezentului statut, prin voluntariat se înţelege activitatea de interes public desfãşuratã benevol de persoane fizice în serviciile publice de urgenţã voluntare, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncã. (2) Beneficiar al voluntariatului este comunitatea în folosul cãreia se desfãşoarã activitatea de voluntariat, reprezentatã de consiliul local care a constituit, potrivit legii, serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţã, denumit în continuare serviciu de urgenţã voluntar. (3) Consiliul local în subordinea cãruia funcţioneazã serviciul de urgenţã voluntar încheie contract de voluntariat cu fiecare persoanã selecţionatã, în condiţiile prezentului statut. ART. 3 Principiile care stau la baza exercitãrii voluntariatului în seriviciile de urgenţã sunt: a) implicarea activã a voluntarului în viaţa comunitãţii; b) selecţionarea voluntarilor, fãrã discriminãri, pe baza egalitãţii de şanse; c) participarea ca voluntar numai pe baza consimţãmântului scris, exprimat prin semnarea contractului de voluntariat; d) încadrarea şi promovarea voluntarului conform pregãtirii şi, respectiv, rezultatelor obţinute în cadrul serviciului de urgenţã voluntar; e) asumarea liber consimţitã de cãtre voluntar a suportãrii riscurilor pe care le presupune activitatea în serviciul de urgenţã voluntar. CAP. II Condiţii de încadrare a personalului voluntar ART. 4 (1) Persoana care solicitã sã se încadreze ca voluntar în serviciile de urgenţã voluntare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã aibã domiciliul în unitatea administrativ-teritorialã reprezentatã de consiliul local al municipiului, oraşului/sectorului sau comunei, beneficiar al voluntariatului; b) sã aibã vârsta cuprinsã între 18 ani şi 50 de ani; c) sã fie apt din punct de vedere medical; d) sã posede documentele care sã îi ateste pregãtirea în specializarea pentru care încheie contractul de voluntariat; e) sã nu fi fost condamnat pentru sãvârşirea de infracţiuni cu intenţie; f) sã nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul de urgenţã voluntar în condiţiile art. 10 lit. c). (2) La încheierea contractului de voluntariat au prioritate persoanele care: a) au satisfãcut serviciul militar în termen sau cu termen redus, în specialitãţile: pompieri, protecţie civilã, geniu, transmisiuni, chimie, medicinã, marinã; b) au absolvit cursurile specifice adaptãrii la misiuni şi la executarea acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţã/dezastre. (3) Promovarea personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare se face pe baza criteriilor de performanţã stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, potrivit legii. CAP. III Contractul de voluntariat ART. 5 (1) Voluntariatul se desfãşoarã pe baza unui contract, încheiat în formã scrisã, sub sancţiunea nulitãţii absolute, între voluntar şi beneficiarul voluntariatului, în condiţiile libertãţii contractuale a pãrţilor şi cu respectarea dispoziţiilor prezentului statut. (2) Contractul de voluntariat se încheie în douã exemplare originale, dintre care unul se înmâneazã voluntarului, iar cel de-al doilea se pãstreazã în evidenţa beneficiarului voluntariatului. (3) Contractul de voluntariat se încheie pe perioadã de 5 ani şi se reînnoieşte tacit dacã nici una dintre pãrţi nu îşi exprimã în scris intenţia de denunţare a contractului cu 15 zile înainte de expirarea termenului pe care a fost încheiat. (4) Primul contract de voluntariat cuprinde o perioadã de probã de 3-6 luni, inclusã în durata totalã a acestuia, care se finalizeazã prin teste şi verificãri practice. În perioada de probã pãrţile pot rezilia contractul din proprie iniţiativã. (5) Contractul cu persoanele care nu promoveazã testele şi verificãrile prevãzute la alin. (4) se reziliazã de plin drept. (6) Modelul contractului de voluntariat este prezentat în anexa nr. 1. ART. 6 (1) Beneficiarul voluntariatului are obligaţia sã informeze semestrial instituţiile şi operatorii economici ai cãror salariaţi fac parte din serviciul de urgenţã voluntar despre programul şi activitãţile de pregãtire ale acestora. (2) Instituţiile şi operatorii economici vor facilita salariaţilor prevãzuţi la alin. (1) participarea la activitãţile de pregãtire şi de intervenţie ale serviciului de urgenţã voluntar. CAP. IV Drepturi şi obligaţii SECŢIUNEA 1 Drepturi ART. 7 Principalele drepturi de care beneficiazã voluntarul din serviciile de urgenţã voluntare sunt: a) participarea activã la elaborarea şi derularea programelor în domeniul situaţiilor de urgenţã; b) încadrarea în serviciu pe funcţii corespunzãtoare pregãtirii sale profesionale; c) asigurarea de cãtre beneficiarul voluntariatului a desfãşurãrii activitãţilor în condiţiile legale de protecţie a muncii, în funcţie de natura şi de caracteristicile activitãţii respective; d) asigurarea, de cãtre beneficiarul voluntariatului, în condiţiile legii, împotriva riscurilor de accident şi de boalã ce decurg din natura activitãţii, cu plata primelor de asigurare de cãtre beneficiarul voluntariatului; în lipsa asigurãrii sau în cazul neplãţii primelor de asigurare, costul prestaţiilor medicale se suportã integral de cãtre beneficiarul voluntariatului; e) eliberarea de cãtre beneficiarul voluntariatului a unui certificat nominal care sã ateste calitatea de voluntar în serviciul de urgenţã voluntar, conform modelului prezentat în anexa nr. 2; f) rambursarea de cãtre beneficiarul voluntariatului, în condiţiile convenite în contract, potrivit prezentului statut, a cheltuielilor efectuate de personalul voluntar pentru realizarea activitãţii de intervenţie; g) durata timpului de lucru stabilitã în condiţiile prezentului statut şi cu respectarea duratei timpului de muncã prevãzut de art. 108 şi urmãtoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã nu afecteze sãnãtatea şi resursele psihofizice ale voluntarului; h) pãstrarea locului de muncã şi a drepturilor salariale la instituţia/operatorul economic la care este angajat, pe perioada în care participã la intervenţii, cursuri de pregãtire sau concursuri profesionale; i) control medical anual, asigurat gratuit de consiliul local care a înfiinţat serviciul de urgenţã voluntar; j) gratuitãţi pe mijloacele de transport în comun, aflate sub autoritatea beneficiarului voluntariatului şi/sau în baza contractelor încheiate de acesta cu societãţile private; k) uniformã, echipament de protecţie, aparaturã şi mijloace de înştiinţare, asigurate gratuit de beneficiarul voluntariatului; l) despãgubirea corespunzãtoare, de cãtre beneficiarul voluntariatului, în cazul în care pe timpul intervenţiei i s-a degradat îmbrãcãmintea ori alte bunuri personale; m) exonerarea de rãspunderea materialã pentru daunele produse pe timpul acţiunilor de intervenţie executate cu respectarea procedurilor specifice; n) dreptul la antidot adecvat naturii mediului de lucru pe timpul intervenţiei, asigurat de beneficiarul voluntariatului sau de beneficiarul intervenţiei; o) hranã gratuitã, în echivalentul a cel puţin 2.000 de calorii/zi, în cazul operaţiunilor de peste 4 ore, asiguratã de beneficiarul voluntariatului sau de beneficiarul intervenţiei; p) drepturi de deplasare, cazare şi diurnã pe timpul cât se aflã la cursuri de pregãtire şi concursuri profesionale organizate în afara localitãţii în care funcţioneazã serviciul de urgenţã voluntar, acordate de beneficiarul voluntariatului, conform legii; q) compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenţii şi la celelalte activitãţi prevãzute în programul serviciului de urgenţã voluntar; cuantumul orar al compensaţiei acordate voluntarului se stabileşte şi se achitã de consiliul local, diferenţiat pe categorii de funcţii, şi nu poate fi mai mic decât cuantumul orar calculat la valoarea salariului lunar minim pe economie. SECŢIUNEA a 2-a Obligaţii ART. 8 (1) Principalele obligaţii ale voluntarului din serviciul de urgenţã voluntar sunt urmãtoarele: a) sã respecte cu stricteţe clauzele contractului de voluntariat; b) sã îndeplineascã sarcinile primite şi atribuţiile stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de beneficiarul voluntariatului; c) sã pãstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activitãţii de voluntariat; d) sã respecte timpul de prezentare în caz de alertã la locul stabilit de beneficiarul voluntariatului; e) sã participe la cursurile de instruire organizate sau stabilite de beneficiarul voluntariatului; f) sã utilizeze în condiţii de eficienţã, eficacitate şi economicitate bunurile aflate în folosinţa serviciului de urgenţã voluntar şi sã acţioneze pentru pãstrarea mijloacelor tehnice din dotarea acestuia în perfectã stare de funcţionare; g) sã sesizeze organele în drept despre neregulile din domeniul de activitate constatate în sectorul de competenţã; h) sã fie respectuos, cuviincios şi corect în relaţiile cu personalul serviciului de urgenţã voluntar şi sã dovedeascã solicitudine şi respect faţã de orice persoanã; i) sã acorde sprijin colegilor pe timpul executãrii misiunilor şi intervenţiilor; j) sã fie disciplinat şi sã dovedeascã probitate profesionalã şi moralã în întreaga activitate; k) prin întregul sãu comportament sã se arate demn de consideraţia şi încrederea impuse de statutul de voluntar; l) sã îşi probeze calitatea de voluntar, în exercitarea atribuţiilor specifice, cu legitimaţia eliberatã de beneficiarul voluntariatului, al cãrei model este prezentat în anexa nr. 3. (2) Personalul voluntar din serviciile de urgenţã voluntare are obligaţia sã poarte uniformã, echipament de protecţie şi însemne distinctive, ale cãror descriere, condiţii de acordare şi folosire se stabilesc prin regulamentul elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, aprobat prin hotãrâre a Guvernului şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. SECŢIUNEA a 3-a Recompense şi sancţiuni ART. 9 Pentru acte de eroism, curaj şi devotament în executarea unor misiuni, precum şi pentru merite deosebite în îndeplinirea îndatoririlor ce îi revin, personalului voluntar i se pot acorda urmãtoarele recompense morale şi materiale: a) mulţumiri verbale şi scrise; b) scrisori de mulţumire personale sau adresate instituţiei ori operatorului economic care are calitatea de angajator în raport cu voluntarul; c) evidenţierea în mass-media locale şi centrale a acţiunilor întreprinse de voluntar; d) citarea prin ordin de zi al inspectorului şef al inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţã sau al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţã; e) acordarea, în condiţiile legii, de titluri onorifice, decoraţii şi premii în obiecte sau bani. ART. 10 Pentru abateri de la regulile de disciplinã, neîndeplinirea îndatoririlor sau a condiţiilor contractuale personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare i se pot aplica urmãtoarele sancţiuni: a) avertisment; b) suspendarea dreptului de a activa în cadrul serviciului de urgenţã voluntar, precum şi a drepturilor aferente, pe o perioadã cuprinsã între 1 şi 6 luni, în funcţie de gravitatea abaterii; c) rezilierea contractului. CAP. V Încetarea contractului de voluntariat ART. 11 (1) Contractul de voluntariat înceteazã de drept când voluntarul împlineşte vârsta de 55 de ani, nu mai îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 4 alin. (1) lit. a), c) şi e), precum şi în caz de deces. (2) O prelungire a contractului menţionat la alin. (1) cu un an, reînnoibilã de maximum 4 ori, poate fi acordatã voluntarului, în baza solicitãrii scrise a acestuia, însoţitã de certificatul medical care sã ateste starea de sãnãtate. (3) Dupã încetarea contractului de voluntariat, voluntarul poate îndeplini funcţii onorifice şi/sau activitãţi de consultanţã în cadrul serviciului de urgenţã voluntar. ART. 12 Dacã pe parcursul executãrii contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa pãrţilor, o situaţie de naturã sã îngreuneze executarea obligaţiilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacã situaţia face imposibilã executarea în continuare a contractului, acesta este reziliat de plin drept. ART. 13 Renegocierea contractului de voluntariat se face la cererea scrisã a uneia dintre pãrţi, formulatã în termen de 15 zile de la data la care a intervenit situaţia prevãzutã la art. 12. ART. 14 Denunţarea unilateralã a contractului de voluntariat are loc din iniţiativa voluntarului sau a beneficiarului voluntariatului, cu un preaviz de 15 zile, cu obligaţia prezentãrii motivelor. ART. 15 Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de voluntariat sunt de competenţa instanţelor judecãtoreşti, dacã pãrţile la contract nu le pot rezolva pe cale amiabilã. CAP. VI Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 16 Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului din serviciul de urgenţã voluntar nu se poate face prin reprezentare. ART. 17 Rãspunderea pentru neexecutarea sau pentru executarea necorespunzãtoare a contractului de voluntariat este supusã regulilor prevãzute de Codul civil. ART. 18 Activitatea de voluntar într-un serviciu de urgenţã voluntar este incompatibilã cu exercitarea funcţiilor de primar, viceprimar, secretar al primãriei şi consilier local. ART. 19 Şeful serviciului de urgenţã voluntar ţine, pentru întregul personal voluntar, un dosar individual care cuprinde toate documentele referitoare la contractul de voluntariat, încadrare, avize, renegocierea şi încetarea activitãţii, situaţia medicalã, precum şi recompensele şi sancţiunile. ART. 20 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezentul statut. ANEXA 1 la statut ROMÂNIA JUDEŢUL/MUNICIPIUL BUCUREŞTI ....................... Consiliul Local al ................................ CONTRACT DE VOLUNTARIAT nr. ............, încheiat astãzi .................. A. Pãrţile contractului 1. Beneficiarul contractului: Consiliul Local al ....................., cu sediul în ..................., reprezentat prin domnul/doamna .............................., în calitate de ...................... 2. Voluntar: domnul/doamna ........................, fiul/fiica lui .................... şi al/a ................., nãscut/nãscutã în anul ......, luna ..........., ziua ...., în comuna/oraşul ................... judeţul ............, domiciliat/domiciliatã în str. ..................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., localitatea .................., judeţul ................., posesor/posesoare al/a buletinului/cãrţii de identitate seria ..... nr. .............., eliberat/eliberatã de ........................ la data de .................., cod numeric personal ........................., absolvent al/absolventã a ......................., de profesie ................., cu o vechime de ........., angajat/angajatã la .................... B. Obiectul contractului: prestarea de activitãţi în domeniul situaţiilor de urgenţã, conform Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare C. Durata contractului: 5 ani, cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare D. Zona de desfãşurare a activitãţii: a) în zona de competenţã a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţã; b) pe teritoriul localitãţilor învecinate, în baza contractelor de intervenţie încheiate între consiliile locale. E. Atribuţiile postului: cele prevãzute în fişa postului, anexã la contractul de voluntariat F. Condiţii de activitate: activitatea se desfãşoarã în conformitate cu legislaţia în vigoare, conform condiţiilor specifice. G. Durata activitãţii: activitatea este nenormatã. H. Drepturile şi obligaţiile pãrţilor privind securitatea şi sãnãtatea în muncã: a) asigurarea în caz de accident şi de boalã, ce pot interveni în timpul activitãţilor desfãşurate, încheiatã de consiliul local beneficiar al voluntariatului, în condiţiile legii; b) echipament individual de protecţie; c) materiale igienico-sanitare; d) supliment alimentar; e) alte drepturi: .......................................................................... I. Alte clauze: a) perioada de preaviz este de 15 zile; b) alte clauze: .......................................................................... J. Drepturi şi obligaţii generale ale pãrţilor 1. Voluntarul 1.1. Drepturi: a) sã fie repartizat pe un post conform pregãtirii; b) sã beneficieze de mãsuri de securitate şi sãnãtate a muncii; c) sã beneficieze de formare profesionalã; d) sã beneficieze de compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii, conform Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare; e) sã beneficieze de reducere din impozitul local pe perioada: 1. ............................, cu ........................... %; 2. ............................, cu ........................... %; 3. ............................, cu ........................... %; f) sã beneficieze de scutire pentru urmãtoarele taxe locale: ..........................................................................; g) sã beneficieze de gratuitãţi pe mijloacele de transport în comun din localitate, aparţinând unitãţilor din subordinea consiliului local; h) sã beneficieze de scutire de urmãtoarele servicii în folosul comunitãţii: ...............................................................; i) alte drepturi: .......................................................................... 1.2. Obligaţii: a) îndeplinirea atribuţiilor conform fişei postului; b) respectarea disciplinei în timpul activitãţilor; c) respectarea mãsurilor de securitate şi sãnãtate a muncii; d) pãstrarea secretului de serviciu; e) portul în mod corespunzãtor al uniformei şi utilizarea, potrivit prescripţiilor tehnice specifice, a tehnicii de intervenţie, a echipamentului de protecţie, a aparaturii şi mijloacelor de înştiinţare; f) participarea la cursurile de pregãtire, organizate de consiliul local beneficiar al voluntariatului ori de alte autoritãţi ale administraţiei publice centrale sau locale, dupã caz; g) alte obligaţii: .......................................................................... 2. Beneficiarul voluntariatului 2.1. Drepturi: a) sã dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru voluntar; b) sã exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; c) sã constate sãvârşirea abaterilor disciplinare şi sã aplice sancţiunile corespunzãtoare, potrivit legii; d) alte drepturi: ........................................................................... 2.2. Obligaţii: a) sã acorde voluntarului toate drepturile ce decurg din contractul de voluntariat; b) sã asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice pentru desfãşurarea activitãţilor specifice; c) sã informeze voluntarul asupra condiţiilor şi relaţiilor de muncã ce privesc desfãşurarea activitãţilor specifice; d) sã elibereze, la cerere, documente care atestã calitatea voluntarului; e) sã asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale voluntarului; f) alte obligaţii: ............................................................................ K. Dispoziţii finale 1. Prevederile prezentului contract de voluntariat se completeazã cu dispoziţiile Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţã voluntare. 2. În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordoneazã conducerii beneficiarului voluntariatului cu care a încheiat contractul. 3. Modificarea contractului de voluntariat se poate face la cererea scrisã a uneia dintre pãrţi, formulatã în termen de 15 zile de la data la care a intervenit situaţia de naturã a duce la modificãrile contractuale. 4. Prezentul contract individual de voluntariat s-a încheiat în douã exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Beneficiarul voluntariatului, Voluntar, ......................... ........................ Prezentul contract se prelungeşte, conform prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 1.579/2005 , astfel: 1. .......................................................................... 2. .......................................................................... 3. .......................................................................... Organizaţie gazdã, Voluntar, .............................. ........................ Pe data de ................... prezentul contract înceteazã în temeiul art. ..... din ............, în urma îndeplinirii procedurii legale. Beneficiarul voluntariatului, ............................. ANEXA 2 la statut
┌────────────────────┐┌────────────────────────────────────────────────────────┐
│ROMÂNIA ││ │
│JUDEŢUL/MUNICIPIUL ││ROMÂNIA │
│BUCUREŞTI ........ ││JUDEŢUL/MUNICIPIUL BUCUREŞTI ............. │
│Consiliul Local ││Consiliul Local al ....................... │
│al ........ ││ │
│ ││ ┌────────┐│
│ CERTIFICAT NOMINAL ││ │ ││
│ DE VOLUNTAR ││ │ LOC ││
│ Seria ... nr..... ││ CERIFICAT NOMINAL DE VOLUNTAR │ FOTO ││
│ ││ (model) │ ││
│ Domnul/doamna..... ││ └────────┘│
│CNP......, nãscut(ã)││ Domnul/doamna..................., CNP ............., │
│în anul... luna ....││ nãscut(ã) în anul.... luna......... ziua...., în loca- │
│ziua... în localita-││ litatea.......... judeţul/sectorul......... fiul/fiica │
│tea ....... judeţul/││ lui......... şi a ........., a activat în perioada ....│
│sector...... fiul/ ││ în cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de ur- │
│fiica lui ...... şi ││ genţã organizat în subordinea Consiliului Local al │
│a ........ a activat││ ..........., în funţia de ........ │
│în perioada ....... ││ Prezentul certificat se elibereazã în conformitate │
│în cadrul serviciu- ││ cu HG nr. ..../2005. │
│lui voluntar pentru ││ │
│situaţii de urgenţã ││ │
│organizat în subor- ││ │
│dinea Consiliului ││ Primar, Secretar, │
│Local al ....... în ││ │
│funcţia de ........ ││ L.S. │
│ Prezentul certifi- ││ │
│cat se elibereazã în││ │
│conf. cu HG nr..... ││ │
│/2005. ││ │
│ ││ │
│ Secretarul unitãţii││ │
│administrative teri-││ │
│toriale ........... ││ │
│ L.S. ││ Nr. ........ Data eliberãrii: │
│ Semnãtura titula- ││ anul ....... luna ........ ziua ..... │
│ rului......... ││ │
│Nr. înregistrare... ││ │
│Data eliberãrii ....││ │
│Întocmit de ....... ││ │
│ ││ │
└────────────────────┘└────────────────────────────────────────────────────────┘
ANEXA 3 la statut ROMÂNIA JUDEŢUL/MUNICIPIUL BUCUREŞTI .................. Consiliul Local al ............................ Nr. ............ din ...................
┌───────────┐
│ │
│ LOC │
│ FOTO │
LEGITIMAŢIE DE VOLUNTAR │ │
(model) │ │
└───────────┘
Domnul/Doamna ....................., voluntar în serviciul de urgenţã voluntar .....(denumirea serviciului)......, este abilitat/abilitatã sã controleze respectarea prevederilor legale pentru prevenirea tipurilor de risc specifice şi sã intervinã în situaţii de urgenţã în sectorul de competenţã.
Primar,
..................
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.