Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE nr. 1.546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare si restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ARTICOL UNIC Se aprobã Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE
Contrasemneazã: --------------- Ministrul culturii şi cultelor, Rãzvan Theodorescu
Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tãnãsescu
Bucureşti, 18 decembrie 2003. Nr. 1.546.
ANEXĂ
NORME de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 Prezentele Norme de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, denumite în continuare norme, reglementeazã condiţiile de efectuare a operaţiunilor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile. ART. 2 În înţelesul prezentelor norme, urmãtorii termeni reprezintã: a) conservarea preventivã - un ansamblu de activitãţi cu caracter permanent, având ca scop contracararea acţiunii tuturor factorilor care intervin în mecanismul proceselor de deteriorare sau de distrugere a bunurilor culturale mobile, care pot fi efectuate de un conservator acreditat; b) conservarea curativã - un ansamblu de mãsuri menite sã contracareze efectele degradãrilor fizice, chimice şi biologice asupra bunurilor culturale mobile, care pot fi efectuate numai de un restaurator acreditat; c) restaurarea - o intervenţie competentã cu mijloace adecvate asupra unui bun cultural mobil, cu scopul de a stopa procesele de deteriorare, de a pãstra cât mai mult posibil din original şi din semnificaţia iniţialã a obiectului asupra cãruia se intervine.
CAP. II Conservarea bunurilor culturale mobile clasate
ART. 3 Valorificarea expoziţionalã, temporarã sau permanentã, a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se face numai în spaţii corespunzãtoare. Oricare ar fi motivele invocate, nu se admite amplasarea, chiar pentru perioade scurte, a unor bunuri culturale mobile în spaţii care nu corespund condiţiilor prevãzute de prezentele norme. ART. 4 Se considerã corespunzãtor spaţiul care îndeplineşte urmãtoarele condiţii: a) este salubru; b) are stabilitate microclimaticã: ● umiditatea relativã, denumitã în continuare U.R., trebuie sã fie cuprinsã în general între 50-65%. Pentru obiecte foarte sensibile, pentru care din anamnezã se cunoaşte cã şi-au creat un echilibru la alte valori ale U.R., se vor crea condiţii în consecinţã (eventual locale); ● temperatura nu trebuie sã depãşeascã 22°C, urmãrindu-se permanent corelarea acesteia cu U.R.; c) pentru un spaţiu nou construit, renovat sau restaurat, trebuie sã treacã cel puţin 3-6 luni de la terminarea lucrãrilor, timp necesar pentru asigurarea stabilizãrii microclimatului interior; d) nivelul iluminãrii bunurilor de naturã organicã, reglat în funcţie de gradul lor de sensibilitate la degradarea fotochimicã, sã nu depãşeascã nivelul maxim admis de lucşi x ore anual. În general se recomandã urmãtoarele valori ale iluminãrii: 50-80 lucşi pentru cãrţi, documente, miniaturi, acuarele, graficã, textile, lemn pictat, os, fildeş, specimene de istorie naturalã, 150-200 lucşi pentru picturi şi obiecte din lemn, iar componenta UV emisã de sursele de iluminat nu trebuie sã depãşeascã 75 æW/lm (microwatt/lumen); e) este lipsit de noxe provenite din pulberi sau gaze nocive; f) instalaţiile de iluminat, încãlzire, apã şi canal sunt în bunã stare, au fost temeinic verificate şi funcţioneazã în mod corespunzãtor; g) asigurã securitatea bunurilor expuse; h) îndeplineşte totalitatea condiţiilor impuse de reglementãrile în vigoare privind prevenirea şi combaterea incendiilor. ART. 5 Expunerea bunurilor culturale mobile este condiţionatã de starea lor de conservare. Se interzice expunerea bunurilor care nu sunt în stare bunã de conservare sau prezintã aspecte de degradare evolutivã. ART. 6 Folosirea bunurilor culturale mobile în activitatea expoziţionalã se face cu stricta respectare a cerinţelor de conservare. Pentru aceasta organizatorii expoziţiilor trebuie sã respecte urmãtoarele prevederi: a) proiectarea prealabilã a oricãrei expoziţii; proiectul trebuie sã indice locul obiectelor în sala de expoziţie, poziţia şi tehnica concretã în care acestea vor fi etalate; elaborarea proiectului trebuie sã se facã în echipã cu structurã multidisciplinarã (muzeograf, arhitect, conservator, restaurator); b) la alegerea soluţiilor de etalare se interzic: tensionarea obiectelor (pe cât posibil, acestea trebuie aşezate în poziţii de repaus), faldarea, împãturirea, agãţarea punctiformã, baterea în cuie, folosirea benzilor adezive, lipirea documentelor şi a lucrãrilor de graficã artisticã, plasarea obiectelor în imediata apropiere a surselor de iluminat, încãlzit, deasupra elemenţilor de calorifer; c) etalarea obiectelor în sãlile de expoziţie trebuie fãcutã numai în momentul în care s-au terminat lucrãrile de pregãtire a spaţiilor, inclusiv montarea mijloacelor de etalare: vitrine, panouri, postamente; d) dupã ce au fost conservate sau restaurate, obiectele se pregãtesc pentru etalare în spaţii speciale de tranzit, de unde sunt aduse pe rând în sãli şi montate în locurile indicate în proiect. Se interzic: aducerea obiectelor în sãli cu mult timp înainte de etalare, întinderea lor pe pardosealã, precum şi cãutarea variantei optime de expunere. ART. 7 Obiectele susceptibile degradãrii de orice naturã se protejeazã prin asigurarea condiţiilor care sã previnã acţiunea tuturor factorilor de risc. Ele vor fi etalate în casete neutre din punct de vedere chimic, din materiale securizate, care în cazul spargerii sã nu degradeze mecanic obiectul expus. ART. 8 Protejarea obiectelor din expunerea liberã (picturi, piese de mobilier, sculpturã) împotriva atingerii acestora de cãtre vizitatori se poate realiza prin montarea unor elemente de distanţare. ART. 9 Operaţiunile de mânuire, transport şi etalare a exponatelor se supravegheazã de cãtre conservator. Şeful secţiei, respectiv comisarul expoziţiei, rãspunde, în condiţiile legii, de asigurarea condiţiilor necesare pentru ca amenajarea expoziţiei sã se desfãşoare potrivit cerinţelor conservãrii ştiinţifice. ART. 10 Deţinãtorii de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia sã asigure supravegherea spaţiilor expoziţionale pentru prevenirea sustragerii sau distrugerii bunurilor expuse. În acest scop deţinãtorii de bunuri culturale mobile vor elabora norme şi atribuţii interne, adaptate de la caz la caz, în care se vor prevedea mãsuri privind supravegherea, regimul de gestionare şi administrare a bunurilor şi spaţiilor aferente. ART. 11 Depozitarea bunurilor culturale mobile se face în spaţii corespunzãtoare în scopul asigurãrii condiţiilor optime de conservare. Organizarea depozitului trebuie precedatã de alegerea spaţiului şi de determinarea calitãţii acestuia. Spaţiul de depozitare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã fie salubru şi stabil din punct de vedere al microclimatului. Valorile U.R. trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute pentru expunere. Clãdirea trebuie sã beneficieze de o bunã izolare termicã, condiţie a unei temperaturi constante. Orice temperaturã cuprinsã între 1-18°C este acceptatã, cu condiţia stabilitãţii sale, iar U.R. sã se încadreze în limitele optime prevãzute pentru obiectele depozitate; b) proiectul şi amenajarea depozitelor sã fie avizate de un conservator acreditat, conform prevederilor legale în vigoare. ART. 12 Amplasarea sau aşezarea bunurilor culturale mobile se face separat, potrivit naturii materialelor, tipului morfologic şi formatului sau dimensiunii tip, conform principiului tipodimensionãrii, luându-se inclusiv mãsuri de prevenire a efectelor provocate de seisme. ART. 13 Organizarea depozitului implicã parcurgerea obligatorie a urmãtoarelor etape: a) codificarea încãperilor; b) efectuarea inventarului; c) etichetarea obiectelor; d) mãsurarea obiectelor; e) stabilirea tipurilor morfologice; f) stabilirea formatelor; g) stabilirea modului de aşezare a obiectelor prin elaborarea modelului grafic şi matematic al modulelor de depozitare; h) calcularea necesarului de spaţiu şi proiectarea acestuia; i) proiectarea mobilierului de depozit; j) elaborarea catalogului topografic şi a celorlalte forme de organizare a informaţiei de orice naturã privind regãsirea obiectului. ART. 14 (1) Mobilierul din spaţiile de depozitare trebuie sã rãspundã urmãtoarelor cerinţe generale: a) sã fie funcţional, sã asigure cele mai bune condiţii de protejare, aşezare, acces şi mânuire a obiectelor; b) sã fie adaptat parametrilor fizici, morfologici şi dimensionali ai obiectelor; c) sã fie simplu şi confecţionat din materiale compatibile cu bunurile culturale mobile care urmeazã sã fie depozitate. (2) În acelaşi timp cu proiectarea mobilierului trebuie sã se conceapã şi mijloacele şi dispozitivele de acces şi mânuire a bunurilor culturale mobile plasate în partea superioarã a modulelor de depozitare. ART. 15 Introducerea bunurilor culturale mobile într-un spaţiu de depozitare este condiţionatã de: a) uscarea completã a spaţiului nou construit, renovat sau restaurat; b) curãţarea, dezinfectarea şi dezinsectizarea generalã a spaţiului şi a modulelor de depozitare (în anumite cazuri chiar deratizarea spaţiilor); c) dezinfectarea, dezinsectizarea şi conservarea obiectelor prin curãţãri, consolidãri, deplieri, întinderi; d) plasarea obiectelor în spaţii închise - cutii, dulapuri, ori de câte ori este posibil; dacã se opteazã pentru expunerea liberã, acestea trebuie protejate împotriva depunerilor de impuritãţi, în special de praf. ART. 16 (1) Depozitarea bunurilor culturale mobile trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã asigure stabilitatea necesarã, precum şi o stare de repaus complet; b) accesul la oricare dintre obiectele plasate în acelaşi micromodul sã nu afecteze starea acestora; c) la obiectele aşezate unele lângã altele nu se admit suprapuneri decât în cazul textilelor plate, uşoare (2-3 piese), documentelor şi operelor grafice (cel mult 10 piese, separate cu materiale neutre); d) cartonul sau hârtia folositã pentru confecţionarea paspartuurilor, plicurilor, cutiilor, pentru depozitarea graficii, documentelor, clişeelor trebuie sã fie neutrã (pH 7,00); e) pictura pe pânzã se depoziteazã în poziţie verticalã pe montanţi; dacã montanţii sunt mobili, se vor lua mãsuri pentru prevenirea trepidaţiilor şi a şocurilor mecanice; f) dacã picturile sunt depozitate pe rafturi compartimentate, nu se depoziteazã în acelaşi compartiment douã sau mai multe lucrãri, iar lãţimea compartimentului trebuie sã fie mai mare decât lãţimea lucrãrii care se introduce, astfel încât aceasta sã stea uşor înclinatã (10-15°); g) picturile pe lemn se depoziteazã în poziţie orizontalã, pe blaturi mobile; h) documentele volante se introduc în plicuri din hârtie transparentã, iar plicurile, câte 10-12, în cutii din carton neacid; i) cãrţile din fondul vechi şi rar, legate în piele sau cu ferecãturã metalicã, se aşazã, de asemenea, separat, în poziţie orizontalã; j) studierea, cercetarea, fotografierea şi filmarea bunurilor culturale mobile depozitate se efectueazã, sub supravegherea gestionarului-conservator, într-un spaţiu anume amenajat. (2) Se interzic: a) depozitarea obiectelor pe pardosealã (chiar temporar), rezemarea obiectelor de sursele de încãlzire, de piese de mobilier sau de alte corpuri din spaţiul respectiv; b) depozitarea clişeelor şi a fotografiilor în incinta atelierului foto sau în spaţii umede; c) folosirea spaţiului de depozitare pentru alte activitãţi; d) introducerea şi depozitarea altor obiecte (materiale strãine de specificul muzeului), precum şi consumul şi pãstrarea alimentelor în incinta depozitului de bunuri culturale mobile. ART. 17 Accesul în depozitele de obiecte muzeale se face în baza prevederilor regulamentelor de ordine interioarã stabilite de fiecare instituţie şi a prezentelor norme. ART. 18 Pentru realizarea evidenţei operative a mişcãrii bunurilor culturale mobile şi pentru o corectã analizã cauzalã a modificãrilor stãrii acestora, se introduce la fiecare depozit un registru de evidenţã, în care se consemneazã: natura activitãţii în care este implicat obiectul (filmare, fotografiere, expunere, cercetare), durata, perioada, condiţiile de microclimat ale noului spaţiu, cine îl ia în primire sub semnãturã. ART. 19 Deţinãtorii de bunuri culturale mobile sunt obligaţi sã instruiascã temeinic personalul care, prin atribuţii, vine în contact cu acestea, le mânuieşte în spaţiile de expunere, depozitare sau de tranzit. ART. 20 (1) Pe timpul mânuirii, ambalãrii şi transportãrii bunurilor culturale mobile se va avea în vedere ca toate operaţiunile de mânuire şi transport intern sã se facã sub supravegherea conservatorului colecţiei/secţiei/ muzeului. (2) În timpul manipulãrii bunurilor culturale mobile se interzic: a) mânuirea obiectelor cu mâinile neprotejate (fãrã mãnuşi) şi fãrã echipament de lucru adecvat (halat); b) târârea obiectelor; c) aşezarea lor direct pe pardosealã, sprijinirea de piese de mobilier, calorifere, sobe, uşi, ferestre, pereţi; d) atingerea feţei/spatelui picturilor; e) mânuirea sculpturilor şi a pieselor de mobilier prin apucarea, presarea sau tensionarea protuberanţelor/ proeminenţelor; f) transportarea cu acelaşi mijloc (cãrucior, cutie, coş) a obiectelor cu structuri şi mãrimi diferite; g) mişcarea obiectelor mari şi grele fãrã a dispune de echipe de lucru corespunzãtoare specificului operaţiunii; h) transportarea mai multor obiecte în acelaşi timp de cãtre o singurã persoanã; i) mişcarea obiectelor în alte încãperi, fãrã examinarea prealabilã a stãrii lor de conservare; j) coborârea obiectelor mari (ca masã sau volum) aflate la o anumitã înãlţime în dulapuri, pe rafturi, postamente, folosindu-se mijloace improvizate şi fãrã stabilitate bunã. ART. 21 (1) Itinerarea bunurilor culturale mobile necesare organizãrii expoziţiilor în ţarã sau peste hotare se realizeazã în conformitate cu prevederile prezentelor norme. (2) Instituţia care organizeazã expoziţia încheie un protocol/contract cu deţinãtorul de la care împrumutã bunurile culturale mobile, în cadrul cãruia se stabilesc condiţiile împrumutului. (3) Protocolul/contractul prevãzut la alin. (2) trebuie sã cuprindã prevederi referitoare la: a) durata, locul şi scopul acţiunii; b) parametrii microclimatici care trebuie asiguraţi pe tot parcursul itinerãrii, respectiv transport, depozitare şi expunere; c) mãsurile necesare pentru securitatea obiectelor pe toatã durata împrumutului, respectiv sisteme şi instalaţii antifurt, antiincendiu şi pentru prevenirea efectelor provocate de seisme; d) numele şi calitatea persoanei care asigurã ambalarea şi transportul, precum şi atribuţiile şi responsabilitãţile acesteia; e) numele şi calitatea persoanei care însoţeşte transportul, precum şi atribuţiile şi responsabilitãţile acesteia; f) numele şi calitatea persoanei care semneazã pentru primire, precum şi atribuţiile şi responsabilitãţile acesteia; g) locul de depozitare şi protejare a ambalajelor; h) obligativitatea informãrii unitãţii organizatoare şi a deţinãtorului asupra oricãrui incident sau accident privind obiectele împrumutate şi asupra eventualelor modificãri în starea de conservare a obiectelor, cu precizarea cauzelor care le-au generat; i) alte prevederi menite sã asigure protecţia corespunzãtoare a bunurilor. (4) Cu cel puţin 6 luni înaintea deschiderii unei expoziţii, unitatea organizatoare întocmeşte lista bunurilor culturale mobile propuse pentru expunere, solicitându-se laboratoarelor de profil autorizate examinarea stãrii lor de conservare. (5) Specialiştii nominalizeazã bunurile culturale mobile a cãror stare de conservare face imposibilã expunerea lor şi pe cele care pot fi expuse, dar asupra cãrora trebuie intervenit în prealabil, indicând şi durata operaţiunilor respective. (6) Obligaţia de a ambala bunurile culturale mobile în tranzit se stabileşte prin protocol/contract între pãrţile interesate, precizându-se cine asigurã aceastã operaţiune. (7) Examinarea bunurilor culturale mobile, ambalarea şi însoţirea transportului se asigurã de cãtre personalul autorizat/curier, stabilit prin protocol/contract. (8) Bunurile culturale mobile se transportã numai cu servicii specializate şi însoţite de un conservator sau restaurator, iar, dupã caz, şi de personalul de pazã. ART. 22 Pentru fiecare bun cultural mobil împrumutat şi itinerat se întocmeşte documentaţia stãrii de conservare, dupã cum urmeazã: a) fişa de conservare, care va cuprinde descrierea exactã a stãrii de conservare a obiectului, recomandãri speciale de expunere, ambalare, mânuire, transport. Dacã expoziţia se itinereazã în strãinãtate, fişa de conservare trebuie sã aibã un duplicat într-o limbã de circulaţie internaţionalã; b) fotografii de ansamblu ale obiectului, cu dimensiuni de 18/24 cm, şi fotografii de detaliu, dupã caz. ART. 23 (1) Ambalarea se realizeazã în raport cu particularitãţile morfologice şi cu proprietãţile fizico-mecanice ale bunurilor culturale mobile implicate, trebuind sã asigure protecţia deplinã a obiectelor împotriva urmãtorilor factori de risc: a) variaţii microclimatice, în special fluctuaţii ale U.R.; b) pãtrunderea lichidelor şi a gazelor nocive; c) şocuri şi trepidaţii; d) degradãri mecanice. (2) Materialele folosite trebuie sã fie compatibile cu proprietãţile fizico-chimice ale bunurilor culturale mobile. (3) Se va asigura stabilitatea bunului cultural mobil în interiorul containerului şi a acestuia în mijlocul de transport. ART. 24 (1) Filmarea/fotografierea cu scop comercial sau documentar a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, aflate în proprietatea publicã a statului, poate fi executatã numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare şi cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi cu respectarea <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (2) În acest scop deţinãtorul va înainta o cerere însoţitã de o copie a contractului întocmit cu solicitantul, prin care se solicitã aprobarea pentru fotografierea/filmarea bunurilor culturale mobile. (3) Deţinãtorul bunului (bunurilor) cultural mobil cãruia i s-a solicitat fotografierea studiazã oportunitatea solicitãrii, examineazã starea de conservare a bunului (bunurilor) respectiv, precum şi implicaţiile efectelor filmãrii/fotografierii asupra acestuia şi îşi exprimã acordul în scris cu privire la filmare/fotografiere pentru fiecare caz în parte. (4) Cererea se trimite spre aprobare direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care îi va comunica deţinãtorului hotãrârea. (5) Deţinãtorul instruieşte echipa de filmare/fotografiere asupra condiţiilor în care aceasta are acces în instituţie şi la bunurile culturale mobile, asupra regulilor generale de securitate care trebuie respectate privind zonele de acces şi folosirea instalaţiilor, precum şi asupra altor condiţii menite sã previnã degradarea obiectelor ca urmare a prezenţei şi activitãţii echipei de filmare/fotografiere. (6) Filmarea/fotografierea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se face în prezenţa conservatorului colecţiei/secţiei/muzeului, care va decide asupra condiţiilor optime de lucru pentru a nu se produce deteriorãri. (7) Nu se aprobã filmarea/fotografierea bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil în urmãtoarele cazuri: a) dacã se apreciazã cã acţiunea pentru care se solicitã aprobarea are un caracter minor în raport cu valoarea obiectului; b) obiectul nu este în stare bunã de conservare, cu excepţia fotografiilor necesare activitãţii de conservare-restaurare; c) existã replici de valoare egalã sau apropiatã care pot substitui originalul, fãrã ca prin aceasta sã se diminueze calitatea reproducerii; d) fototecile muzeale, arhiva de imagini sau alte instituţii posedã clişee utilizabile potrivit scopului urmãrit; e) nu se acceptã filmarea/fotografierea bunurilor din materiale organice care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil dacã acestea au mai fost filmate/fotografiate pe parcursul unui an. (8) Persoanele care executã operaţiuni de filmare/ fotografiere a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil sunt obligate sã utilizeze tehnici adecvate în conformitate cu recomandãrile privind condiţiile de protejare a bunului care urmeazã sã fie filmat/fotografiat. (9) Filmarea/fotografierea se va consemna, pentru fiecare obiect în parte, în registrul de mişcare a obiectelor din colecţia respectivã.
CAP. III Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
ART. 25 Selectarea bunurilor culturale mobile şi includerea lor în lista bunurilor propuse pentru restaurare se face în funcţie de starea de conservare, valoarea patrimonialã şi cerinţele valorificãrii expoziţionale. ART. 26 (1) Înainte de restaurare, bunul cultural mobil este cercetat din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în laboratorul de investigaţii, în vederea stabilirii deteriorãrilor, cauzelor, factorilor de deteriorare şi a metodologiei de restaurare. Corelarea rezultatelor şi raportarea acestora la evoluţia tehnologiilor trebuie sã conducã şi la rezolvarea unor probleme de datare şi autentificare. (2) Analizele trebuie sã se efectueze, pe cât este posibil, prin metode nedistructive sau microdistructive care nu afecteazã integritatea bunului cultural mobil. (3) Dupã finalizarea cercetãrii, bunul cultural mobil se trimite, împreunã cu documentaţia, la laboratorul de restaurare pentru stabilirea metodologiei de restaurare. Restauratorul întocmeşte dosarul de restaurare pe care îl prezintã, împreunã cu bunul cultural mobil, comisiei de restaurare. ART. 27 (1) Comisia de restaurare, stabilitã de cãtre conducãtorul instituţiei, se compune din personal de specialitate acreditat conform legii şi factori de decizie (directorul instituţiei, membri ai consiliului ştiinţific, şeful laboratorului de restaurare). (2) Comisia de restaurare analizeazã, avizeazã şi aprobã metodologia de restaurare şi asigurã recepţia finalã a lucrãrilor. (3) Hotãrârile comisiei de restaurare sunt obligatorii. Prin aprobarea datã, comisia de restaurare rãspunde solidar cu restauratorul, în condiţiile legii, în ceea ce priveşte corectitudinea diagnosticului şi a metodologiei de restaurare. ART. 28 Responsabilitatea aplicãrii corecte a metodologiei aprobate revine în totalitate restauratorului. ART. 29 (1) Pe timpul efectuãrii lucrãrilor de restaurare se interzic: a) modificarea metodologiei de restaurare aprobate; b) întreruperea metodologiei de lucru în mod arbitrar. (2) Modificãrile metodologiei de restaurare sunt permise numai cu aprobarea comisiei de restaurare. ART. 30 Toate intervenţiile la care este supus bunul cultural mobil se consemneazã în documentaţia de restaurare, care cuprinde: a) fişa de evidenţã; b) fişa de conservare; c) documentaţia restaurãrilor anterioare; d) documentaţia de investigaţii; e) documentaţia foto; f) metodologia de restaurare; g) procesul-verbal al comisiei de restaurare; h) jurnalul de restaurare. ART. 31 Restaurarea bunurilor culturale mobile se efectueazã numai de cãtre restauratori acreditaţi conform legii, în cadrul organizat al laboratoarelor şi atelierelor de profil acreditate potrivit legii. ART. 32 În cursul procesului de restaurare se vor avea în vedere urmãtoarele principii: a) pãstrarea în totalitate a pãrţilor originale din obiect. Nici o intervenţie nu trebuie sã înlãture, sã diminueze, sã falsifice pãrţi ale obiectului (Primum non nocere); b) folosirea unor materiale similare celor originale sau, dacã nu este posibil, acestea sã aibã proprietãţi fizico-mecanice cât mai apropiate celor originale (Compatibilitatea materialelor); c) utilizarea unor materiale, substanţe etc. care au fost experimentate, testate în condiţii controlate, suficient de riguroase pentru a fi concludente în determinarea incompatibilitãţilor şi efectelor secundare; d) folosirea unor materiale, substanţe reversibile etc. care pot fi îndepãrtate ulterior, fãrã a afecta starea obiectului. Materialele nereversibile se vor folosi numai în situaţii limitã în care utilizarea lor ar constitui singura modalitate de salvare a obiectului; e) toate intervenţiile asupra obiectului, din punctul de vedere al naturii, poziţionãrii, completãrii zonelor lacunare etc., sã se poatã observa fie prin examinare directã, fie prin intermediul documentaţiei din dosarul de restaurare (Lizibilitatea intervenţiilor); f) nu se vor face completãri dacã lipseşte mai mult de 50% din original (Restaurarea se opreşte unde începe ipoteza); g) urmãrirea evoluţiei stãrii obiectului restaurat prin efectuarea de controale periodice. ART. 33 Actul de restaurare nu-şi propune sã creeze un bun cultural mobil nou. El urmãreşte sã aducã bunul cultural mobil la o stare, la un aspect care sã transmitã cât mai complet funcţia originalã a acestuia. ART. 34 Protecţia şi securitatea bunurilor culturale mobile pe toatã durata restaurãrii revin în sarcina atelierului sau a laboratorului de restaurare, potrivit legii. ART. 35 Este interzisã scoaterea bunurilor culturale mobile din atelierul sau laboratorul de restaurare fãrã acordul scris al deţinãtorului.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
