Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.498 din 19 noiembrie 2008 privind formatul si conditiile de eliberare a cartilor de identitate speciale pentru membrii fortelor armate straine stationate pe teritoriul Romaniei
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 13 alin. (4) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfãşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate strãine pe teritoriul României,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Pe timpul staţionãrii în România, pe o perioadã mai mare de 60 de zile, membrilor forţelor armate strãine li se elibereazã cãrţi de identitate speciale, care fac dovada calitãţii menţionate în faţa autoritãţilor române.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mãsura în care tratatele la care România este parte nu dispun altfel.
ART. 2
Cartea de identitate specialã cuprinde:
a) numele de familie;
b) prenumele;
c) data şi locul naşterii;
d) cetãţenia;
e) gradul;
f) funcţia;
g) comandamentul/structura;
h) perioada de valabilitate;
i) data eliberãrii;
j) seria, compusã din douã litere, şi numãrul, compus din 6 cifre;
k) fotografia;
l) elemente de securizare.
ART. 3
(1) Confecţionarea şi eliberarea cãrţii de identitate speciale se fac prin grija Secretariatul tehnic permanent al Comisiei interministeriale pentru legãtura cu forţele armate strãine, prevãzut la <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfãşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate strãine pe teritoriul României, denumit în continuare Secretariat, în termen de 15 zile de la sosirea forţei armate strãine în România.
(2) În vederea respectãrii termenului prevãzut la alin. (1), structurile Ministerului Apãrãrii, organizatoare ale activitãţilor de cooperare cu forţele armate strãine, transmit Secretariatului, în termen de 2 zile de la sosirea forţelor armate strãine în România, solicitarea de confecţionare şi eliberare a cãrţilor de identitate speciale.
(3) La solicitarea prevãzutã la alin. (2) se anexeazã tabelul cu datele necesare pentru eliberarea cãrţilor de identitate speciale, precum şi fotografiile necesare.
(4) În termen de 3 zile de la pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea cãrţii de identitate speciale sau în cazul în care intervin modificãri în ceea ce priveşte datele personale de identificare, se solicitã de cãtre structurile prevãzute la alin. (2) eliberarea unei noi cãrţi de identitate speciale. În cazul furtului, solicitarea de eliberare a unei noi cãrţi de identitate speciale este însoţitã şi de dovada eliberatã de unitatea de poliţie unde a fost reclamat furtul.
ART. 4
(1) Secretariatul organizeazã evidenţa cãrţilor de identitate speciale pe bazã de registre.
(2) Secretariatul comunicã Oficiului Român pentru Imigrãri datele personale ale membrilor forţei armate strãine pentru care se elibereazã cãrţile speciale de identitate, precum şi perioada de valabilitate a acestora.
(3) Se excepteazã de la prevederile alin. (2) situaţiile în care cãrţile speciale de identitate se elibereazã membrilor forţelor care sunt scutiţi de la aplicarea reglementãrilor referitoare la înregistrarea şi controlul strãinilor, în baza unor tratate internaţionale la care România este parte.
(4) Atribuţiile structurilor Ministerului Apãrãrii pentru îndeplinirea prevederilor prezentei hotãrâri, modul de organizare a evidenţei cãrţilor de identitate speciale, forma cãrţii de identitate speciale, modelele registrelor de evidenţã a solicitãrilor şi a tabelelor prin care se comunicã datele necesare eliberãrii cãrţilor de identitate speciale, situaţiile şi modurile de anulare şi distrugere a acestora, precum şi alte aspecte necesare se stabilesc prin ordin al ministrului apãrãrii, emis în termen de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
ART. 5
(1) Cheltuielile determinate de confecţionarea şi distrugerea cãrţilor de identitate speciale se asigurã din bugetul aprobat Ministerului Apãrãrii.
(2) Cheltuielile determinate de eliberarea unei noi cãrţi de identitate speciale, ca urmare a pierderii, deteriorãrii sau distrugerii, se suportã de membrii forţei armate strãine, conform normelor stabilite prin ordinul ministrului apãrãrii prevãzut la art. 4 alin. (4).
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul apãrãrii,
Teodor Viorel Meleşcanu
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei
şi finanţelor,
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
Bucureşti, 19 noiembrie 2008.
Nr. 1.498.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: