Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicatã, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã Regulamentul de certificare a originii energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Prezenta hotãrâre intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemneazã: --------------- p. Ministrul de stat, ministrul economiei şi comerţului, Iulian Iancu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 2 septembrie 2004. Nr. 1.429. ANEXĂ REGULAMENT de certificare a originii energiei electrice produse din surse regenerabile de energie CAP. I Dispoziţii generale Scop ART. 1 Prezentul regulament stabileşte: a) tipul documentelor necesare acordãrii garanţiilor de origine care certificã originea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie; b) criteriile şi condiţiile de acordare a garanţiilor de origine; c) modul de înregistrare şi de gestionare a informaţiilor referitoare la garanţiile de origine; d) condiţiile de recunoaştere şi retragere a garanţiilor de origine. Domeniul de aplicare ART. 2 Garanţiile de origine se emit de cãtre autoritatea competentã, în vederea: a) monitorizãrii îndeplinirii ţintei naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, denumite în continuare SRE, în consumul naţional brut de energie electricã; b) determinãrii şi evidenţierii ponderii energiei electrice produse din SRE în energia electricã facturatã consumatorilor finali; c) accesului producãtorilor la sistemele de promovare a energiei electrice produse din SRE, în condiţiile legii; d) utilizãrii acestora în cazul importului/exportului de energie electricã produsã din SRE. ART. 3 Prezentul regulament se aplicã: a) producãtorilor de energie electricã din SRE; b) operatorilor de reţea la care sunt racordaţi producãtorii de energie electricã din SRE. Definiţii şi abrevieri ART. 4 Termenii, abrevierile şi expresiile de mai jos se definesc sau au, potrivit prezentului regulament, urmãtoarele semnificaţii: a) autoritate competentã - Autoritatea Naţionalã de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE; b) SRE - surse regenerabile de energie; c) alcool carburant - combustibil lichid obţinut prin distilarea materiei organice fermentate; d) biomasã - fracţiunea biodegradabilã a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din agriculturã, inclusiv substanţe vegetale şi reziduuri de origine animalã, silviculturã şi industrii conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilã a deşeurilor industriale şi comunale, orãşeneşti şi municipale; e) biogaz - combustibil gazos obţinut prin fermentare din materii reziduale organice; f) centralã hibrid - centralã care utilizeazã drept combustibili atât SRE (biomasã), cât şi surse convenţionale de energie; g) energie electricã produsã din SRE - energia electricã produsã în centrale care utilizeazã numai SRE, precum şi proporţia de energie electricã produsã din SRE în centrale hibride; h) furnizor de energie electricã - persoana juridicã, titularã a unei licenţe de furnizare, care asigurã alimentarea cu energie electricã a unuia sau mai multor consumatori, pe baza unui contract de furnizare; i) garanţie de origine - document care: - specificã SRE din care a fost produsã energia electricã, indicând data, locul de producţie şi puterea instalatã a capacitãţii de producere; - permite producãtorilor de energie electricã din SRE sã probeze cã energia electricã pe care o vând este produsã din SRE; j) producãtor de energie electricã - persoana fizicã sau juridicã, titularã a unei licenţe, având ca obiect de activitate producerea energiei electrice, inclusiv în cogenerare; k) recunoaşterea garanţiei de origine - acceptarea cã informaţiile cuprinse în garanţia de origine sunt corecte; l) reţea electricã - ansamblu de linii, inclusiv elemente de susţinere şi protecţie a acestora, staţii electrice şi alte echipamente electroenergetice conectate între ele. Reţeaua electricã poate fi reţea de transport sau reţea de distribuţie; m) surse regenerabile de energie - surse regenerabile de energie nefosile, cum sunt: vântul, soarele, apele geotermale, valurile, mareele, hidroenergia, biomasa, gazul de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, gazul de fermentare a nãmolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogazul. CAP. II Documente de referinţã ART. 5 Prezentul regulament are la bazã prevederile urmãtoarelor acte normative de referinţã: a) <>Legea energiei electrice nr. 318/2003 ; b) <>Hotãrârea Guvernului nr. 443/2003 privind promovarea producţiei de energie electricã din surse regenerabile de energie; c) <>Hotãrârea Guvernului nr. 867/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public; d) <>Hotãrârea Guvernului nr. 540/2004 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice. CAP. III Emiterea garanţiilor de origine Solicitarea emiterii garanţiilor de origine. Documentele necesare ART. 6 (1) Garanţiile de origine se acordã producãtorilor de energie electricã pentru energia electricã produsã din SRE. (2) Solicitarea emiterii garanţiilor de origine pentru energia electricã produsã din SRE este obligatorie. ART. 7 (1) Garanţiile de origine se emit pentru energia electricã produsã din SRE şi livratã în reţelele electrice, într-o anumitã perioadã de timp, pe baza cererilor producãtorilor, care sunt: a) adresate în scris şi în format electronic autoritãţii competente, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentul regulament; b) însoţite de informaţiile cuprinse în anexa nr. 2 la prezentul regulament. (2) În vederea emiterii unei garanţii de origine, autoritatea competentã poate cere solicitantului, dupã caz, informaţii detaliate faţã de cele menţionate la alin. (1). ART. 8 Producãtorii de energie electricã solicitã emiterea de garanţii de origine pentru energia produsã din SRE şi livratã în reţelele electrice, în termen de cel mult 30 de zile de la sfârşitul perioadei pentru care se solicitã garanţii. ART. 9 (1) Autoritatea competentã are acces la instalaţiile producãtorilor de energie electricã din SRE pentru a verifica dacã informaţiile furnizate de aceştia, conform art. 7 alin. (1) lit. b), sunt corecte. (2) Producãtorii de energie electricã din surse regenerabile de energie: a) asigurã accesul la instalaţii al persoanei autorizate de autoritatea competentã; b) furnizeazã persoanei autorizate informaţiile solicitate şi asigurã condiţiile efectuãrii verificãrilor necesare. Emiterea garanţiilor de origine ART. 10 Dupã primirea cererii de emitere a unei garanţii de origine, autoritatea competentã analizeazã documentaţia depusã de solicitant şi, dacã este cazul, solicitã în scris acestuia completarea, corectarea, refacerea documentaţiei depuse şi, dupã caz, clarificãrile necesare. ART. 11 Autoritatea competentã emite o garanţie de origine unui producãtor de energie electricã în baza urmãtoarelor criterii: a) energia electricã este produsã din SRE; b) informaţiile transmise o datã cu cererea de emitere a garanţiei de origine s-au dovedit a fi corecte ca urmare a aplicãrii prevederilor Regulamentului de supraveghere a emiterii garanţiilor de origine, elaborat, conform prevederilor legii, de autoritatea competentã; c) existã sisteme de mãsurare care sã asigure mãsurarea energiei electrice produse din SRE. ART. 12 Autoritatea competentã poate refuza emiterea unei garanţii de origine dacã pentru o anumitã solicitare nu sunt îndeplinite criteriile prevãzute la art. 11. ART. 13 (1) Garanţiile de origine se emit o datã la 6 luni, începând de la data intrãrii în vigoare a prezentului regulament: a) pentru întreaga cantitate de energie electricã produsã din SRE de cãtre un producãtor şi livratã în reţelele electrice, în perioada celor 6 luni; b) cu evidenţierea pe luni a cantitãţilor de energie electricã produse din SRE şi livrate în reţelele electrice de cãtre producãtor. (2) Autoritatea competentã nu emite garanţii de origine unui producãtor de energie electricã din SRE dacã, în decursul celor 6 luni menţionate la alin. (1), nu a livrat în reţelele electrice cel puţin 10 MWh. (3) Frecvenţa emiterii garanţiilor de origine se poate modifica prin ordin al preşedintelui autoritãţii competente. (4) În situaţia în care o garanţie de origine nu a fost retrasã, nu poate fi emisã o altã garanţie de origine care sã facã referire la aceeaşi cantitate de energie electricã şi aceeaşi perioadã. ART. 14 O garanţie de origine conţine informaţiile specificate la pct. 1-6 din anexa nr. 2 la prezentul regulament. ART. 15 (1) Energia electricã produsã într-un grup, din biomasã şi altã sursã convenţionalã (fosilã) de energie, pentru perioada pentru care se emite garanţia de origine, se stabileşte cu ajutorul urmãtoarei relaţii de calcul: Q(SRE) x Pci(SRE) E(SRE) =[ -----------------------------------------] x E, Q(SRE) x Pci(SRE) + Q(conv) x Pci(conv) unde: - E(SRE) - energia electricã produsã din SRE [MWh]; - Q(SRE) - cantitatea din sursa regenerabilã de energie utilizatã [tonã]; - Pci(SRE) - puterea calorificã a sursei regenerabile de energie utilizatã [PJ/tonã]; - E - energia electricã total produsã de grup [MWh]; - Q(conv) - cantitatea din sursa convenţionalã de energie utilizatã [tonã, mii mc]; - Pci(conv) - puterea calorificã a sursei convenţionale de energie utilizatã [PJ/tonã, mii mc]. (2) Ponderea energiei electrice produse din SRE reprezintã valoarea procentualã a E SRE din totalul energiei produse - E. ART. 16 (1) Producãtorul care deţine într-un amplasament capacitãţi de producere a energiei electrice din mai multe surse de energie are obligaţia instalãrii de grupuri de mãsurare separate pentru capacitãţile care produc energie electricã din SRE. (2) În cazul menţionat la alin. (1) operatorul de reţea la care este racordat un producãtor de energie electricã din SRE este obligat sã consemneze separat, în procesul-verbal de citire a contoarelor, valorile înregistrate de grupul de mãsurare pentru capacitatea care produce energie electricã din SRE. ART. 17 (1) Garanţiile de origine se emit în format tipãrit sau electronic, în termen de 10 zile lucrãtoare de la data depunerii documentaţiei complete la sediul autoritãţii competente. (2) Garanţiile de origine sunt valabile un an de la data emiterii. ART. 18 Costurile necesare pentru emiterea garanţiilor de origine sunt suportate de producãtorii de energie electricã care solicitã emiterea acestor garanţii, sub forma unui tarif stabilit anual prin ordin al preşedintelui autoritãţii competente. CAP. IV Registrul unic al garanţiilor de origine Înregistrarea garanţiilor de origine ART. 19 (1) Autoritatea competentã înfiinţeazã şi ţine la zi un registru unic al garanţiilor de origine, care poate fi în format electronic şi care conţine informaţii referitoare la: a) garanţiile de origine care au fost emise; b) garanţiile de origine care au fost retrase. (2) Informaţiile conţinute în Registrul unic al garanţiilor de origine sunt cele prevãzute în anexa nr. 3 la prezentul regulament. ART. 20 Informaţiile conţinute în Registrul unic al garanţiilor de origine: a) pot fi fãcute publice de cãtre autoritatea competentã prin afişarea pe pagina de Internet a acesteia; b) se actualizeazã periodic în concordanţã cu frecvenţa de emitere a garanţiilor de origine. ART. 21 O garanţie de origine se identificã printr-un cod unic, compus din: a) numãrul de ordine care începe de la numãrul unu în fiecare an; b) codul tehnologiei, conform specificaţiilor din anexa nr. 4 la prezentul regulament; c) numãrul licenţei de producere; d) codul tipului de sprijin financiar primit de producãtor, conform specificaţiilor din anexa nr. 5 la prezentul regulament; e) data emiterii (ziua, luna, anul); f) data expirãrii (ziua, luna, anul). Retragerea şi transferarea garanţiilor de origine ART. 22 Autoritatea competentã retrage o garanţie de origine emisã, dacã: a) constatã cã a fost obţinutã pe baza unui comportament fraudulos al producãtorului; b) informaţiile furnizate de producãtor nu sunt corecte; c) a expirat durata de valabilitate. ART. 23 Garanţiile de origine pot fi transferate unui alt producãtor în situaţia preluãrii de cãtre acesta a instalaţiilor de producere a energiei electrice din SRE de la un producãtor ce deţine astfel de garanţii. Transferul se notificã în scris autoritãţii competente pentru a opera modificãrile în Registrul unic al garanţiilor de origine. În caz contrar, autoritatea competentã poate retrage garanţiile de origine în cauzã. CAP. V Recunoaşterea garanţiilor de origine ART. 24 Autoritatea competentã poate: a) recunoaşte, pe bazã de reciprocitate, garanţiile de origine emise de autoritãţile altor state în cazul unor importuri de energie electricã produsã din SRE; b) refuza recunoaşterea unor garanţii de origine emise de autoritãţile altor state în cazul în care se poate dovedi cã informaţiile cu privire la aceste garanţii sunt false. ART. 25 În cazul refuzului recunoaşterii unei garanţii de origine emise de autoritãţile altor state, autoritatea competentã va notifica solicitantului motivul invocat. CAP. VI Dispoziţii finale ART. 26 Autoritatea competentã întocmeşte anual şi face public un raport privind emiterea de garanţii de origine pentru energia electricã produsã din SRE şi livratã în reţelele electrice. ANEXA 1 la regulament Domnule Preşedinte, Subsemnatul, ..........................................., în calitate de (numele şi prenumele)...................................... la Societatea Comercialã .................(director general, administrator unic) (denumirea firmei)............., înregistratã la Oficiul registrului comerţului cu nr. ...........,cu sediul social în ............................................................, (adresa poştalã)telefon/fax nr. ....................... şi contul ..............................,deschis la Banca ..............................................................., (specificaţia/numãrul de cont/rol) (denumirea bãncii comerciale)sucursala ......................................................................, (denumirea/localizarea sucursalei unde este deschis contul societãţii comerciale)titular al licenţei de producere nr. ................ din data de ..............,solicit emiterea garanţiilor de origine pentru energia electricã produsã din surseregenerabile de energie, conform datelor prevãzute în anexa la prezenta cerere(informaţiile din anexa nr. 2). În scopul comunicãrii cu autoritatea competentã, pot fi contactat prin telefon/fax la nr. [nr. de telefon/fax]. Semnãtura ............ ANEXA 2 la regulament INFORMAŢIILE necesar a fi furnizate de un producãtor de energie electricã din SRE pentru obţinerea unei garanţii de origine 1. Denumirea şi adresa producãtorului de energie electricã care solicitã o garanţie de origine 2. SRE din care s-a produs energia electricã, conform celor specificate în anexa nr. 4 3. Data de început şi de sfârşit a perioadei de producere a energiei electrice din SRE, pentru care se solicitã emiterea garanţiilor de origine 4. Locul de producere a energiei electrice şi numele capacitãţii de producere 5. Puterea instalatã a centralei (MW) 6. Cantitatea de energie electricã (MWh) produsã lunar în perioada pentru care se solicitã garanţii de origine 7. Ponderea energiei electrice produse din SRE, dacã aceasta este produsã într-o centralã hibrid (%) 8. Procesul-verbal semnat de operatorul de reţea şi de producãtor, în care se consemneazã energia electricã produsã din SRE şi livratã în reţeaua electricã 9. Informaţii referitoare la tipul de sprijin financiar de care a beneficiat solicitantul, conform specificaţiilor din anexa nr. 5 la regulament. ANEXA 3 la regulament REGISTRUL UNIC al garanţiilor de origine 1. Registrul unic al garanţiilor de origine conţine urmãtoarele informaţii: a) denumirea producãtorului pentru care s-a emis garanţia de origine; b) codul unic al garanţiei de origine; c) informaţiile menţionate la pct. 2-7 din anexa nr. 2 la regulament; d) numãrul şi data emiterii licenţei de producere a producãtorului; e) data emiterii garanţiei de origine; f) autoritatea emitentã; g) tipul sprijinului financiar primit de producãtor, conform specificaţiilor din anexa nr. 5 la regulament; h) alte informaţii pe care autoritatea competentã le considerã utile. 2. Registrul unic al garanţiilor de origine va conţine şi informaţii referitoare la garanţiile de origine retrase, respectiv data retragerii şi motivaţia. ANEXA 4 la regulament
SURSELE
regenerabile de energie şi tehnologiile de producere
┌────────────┬───────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────┐
│ SRE │ Tehnologia │ Tipul │ Codul │
├────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ │ │ onshore │ 01 │
│ Eolianã │ aerogeneratoare ├─────────────────────────┼─────────┤
│ │ │ offshore │ 02 │
├────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ Solarã │ instalaţii fotovoltaice │ │ 03 │
├────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ │ sisteme solar-termale │ │ 04 │
├────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ Hidro │ centrale hidroelectrice │ │ 05 │
├────────────┼───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ Biomasã │ instalaţii care utilizeazã│ │ 06 │
│ │ culturi de plante ener- │ │ │
│ │ getice │ │ 07 │
│ ├───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ │ instalaţii care utilizeazã│ │ 07 │
│ │ deşeuri agricole şi fo- │ │ │
│ │ restiere │ │ │
│ ├───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ │ instalaţii care utilizeazã│ gaz de depozit │ 08 │
│ │ ├─────────────────────────┼─────────┤
│ │ │ gaz de fermentare a │ 09 │
│ │ │ nãmolurilor din insta- │ │
│ │ │ laţiile de epurare a │ │
│ │ │ apelor uzate │ │
│ │ ├─────────────────────────┼─────────┤
│ │ │ biogaz, alcool carburant│ 10 │
│ ├───────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────┤
│ │ instalaţii care utilizeazã│ deşeuri solide menajere │ 11 │
│ │ ├─────────────────────────┼─────────┤
│ │ │ deşeuri industriale │ 12 │
└────────────┴───────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────┘
ANEXA 5 la regulament
CODIFICAREA
informaţiilor privind tipurile de sprijin financiar acordate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tipul sprijinului financiar acordat Codul
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fãrã sprijin financiar 0
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sprijin financiar pentru investiţii 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sprijin financiar pentru exploatarea instalaţiilor 2
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Sprijin financiar pentru investiţii şi pentru
exploatarea instalaţiilor 3
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.