Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Legii serviciilor publice de gospodãrie comunalã nr. 326/2001 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã transmiterea cu titlu gratuit a unor active cu caracter social, inclusiv terenurile aferente, situate în municipiul Motru, judeţul Gorj, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din patrimoniul Societãţii Comerciale "Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apã" - S.A. Motru în domeniul public al municipiului Motru şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Motru, judeţul Gorj. ART. 2 Predarea-preluarea activelor prevãzute la art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între pãrţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, la valoarea înscrisã în contabilitate la data transmiterii. ART. 3 Capitalul social al Societãţii Comerciale "Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apã" - S.A. Motru se va diminua cu valoarea corespunzãtoare activelor transmise potrivit art. 1. ART. 4 Personalul aferent derulãrii activitãţii bunurilor transmise potrivit art. 1 va fi preluat, în condiţiile legii, de cãtre Consiliul Local al Municipiului Motru, judeţul Gorj, şi beneficiazã de drepturile prevãzute de legislaţia în vigoare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: --------------- p. Ministrul economiei şi comerţului, Iuliu Winkler, ministru delegat pentru comerţ Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu p. Ministrul finanţelor publice, Claudiu Doltu, secretar de stat Bucureşti, 3 noiembrie 2005. Nr. 1.346. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE a activelor cu caracter social care se transmit cu titlu gratuit din patrimoniul Societãţii Comerciale "Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apã" - S.A. Motru în domeniul public al Municipiului Motru, judeţul Gorj
┌────────────────────────────────┬────────────┬────────────────┬───────────────┐
│ │ │ Persoana │ Persoana │
│Denumirea activelor │ │ juridica │ juridica │
│Caracteristici tehnice │ Adresa │de la care se │la care se │
│ │ │ transmit │ transmit │
│ │ │ activele │ activele │
└────────────────────────────────┴────────────┴────────────────┴───────────────┘
1. Conducte de transport si Municipiul Societatea Municipiul
distributie Motru Comerciala Motru Consiliul
- L = 90,5 km Judetul Gorj "Uzina de agent Local al
- Suprafata = 45250 mp Termic si Municipiului
- Diametrul = F50 'f7 F500 Alimentare cu Motru Judetul
2. Conducte de aductiune Apa" - S.A. Gorj
- L = 19,8 km Motru
- Suprafata = 5940 mp
- Diametrul = F300'f7F800
3. Puturi forate
- 24 bucati
- Diametrul = F250'f7F400
- Adâncime = 160'f7215 m
- Suprafata ocupata = 16 mp/buc
4. Pompe sumersibile
- 50 bucaţi
- Debit = 22'f746 mc
- H=26'f7150 m
5. Pompe centrifuge
- 25 bucati
- Debit = 20'f7500 mc
- H = 20'f7150 m
6. Bazin din beton
- 10 bucati
- Capacitate = 50'f75000 mc
7. Tablou electric
- 4 bucati
- 15 kw
8. Transformator
5 bucati din care:
- 2 bucati 615 KVA-20/0.4
- 2 bucati 160 KVA-20/0.4
- 1 bucata 160 KVA-6/0.4
9. Recipient clor
- 2 bucati
- 800 litri
10. Bascula semiautomata
- 1 bucata
- 2000 kg
11. Contori apa rece
- 52 bucati
DN 40'f7DN 500
12. Clãdiri staţii pompare/repompare
- Constructii = P, P+1
- Suprafata construita = 511 mp
- Suprafata desfãşurata = 649 mp
- Suprafata ocupata = 466,85 mp
13. Staţie Trafo
- 1 bucata
- putere 400 KVA
suprafata ocupata = 117,23 mp
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.