Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.314 din 27 noiembrie 2008 pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005
EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 11 decembrie 2008
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicatã, şi ale <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicatã, cu modificãrile ulterioare,
având în vedere dispoziţiile <>art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 , republicatã, cu modificãrile ulterioare,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotãrãşte:
ART. I
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin <>Hotãrârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. Dupã articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 14^1. - Consiliul Superior al Magistraturii editeazã trimestrial revista oficialã «Justiţia în actualitate», care se comunicã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, celorlalte instanţe de judecatã şi parchetelor de pe lângã acestea, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri."
2. La articolul 21, punctul 6 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"6. iau mãsuri pentru soluţionarea sesizãrilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzãtoare a judecãtorilor şi procurorilor, dupã verificarea acestora de cãtre Inspecţia judiciarã;".
3. La articolul 36^1, alineatele (1) şi (2) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 36^1. - (1) În situaţia prevãzutã la art. 30 alin. (6), dacã existã indicii privind încãlcarea normelor de conduitã reglementate de Codul deontologic al judecãtorilor şi procurorilor, comisia de disciplinã sesizeazã de îndatã, din oficiu, prin aceeaşi rezoluţie, secţia corespunzãtoare a Consiliului. În cursul verificãrii disciplinare, judecãtorul sau procurorul în cauzã are dreptul de a fi ascultat şi de a formula apãrãrile pe care le considerã necesare.
(2) De asemenea, Inspecţia judiciarã sesizeazã de îndatã secţia corespunzãtoare a Consiliului, dacã, din verificarea efectuatã potrivit art. 21 pct. 6, rezultã indicii privind încãlcarea normelor de conduitã reglementate de Codul deontologic al judecãtorilor şi procurorilor. În cursul verificãrii, judecãtorul sau procurorul în cauzã are dreptul de a fi ascultat şi de a formula apãrãrile pe care le considerã necesare."
4. La articolul 36^2, alineatele (1) şi (2) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 36^2. - (1) La soluţionarea sesizãrii comisiei de disciplinã nu pot participa membrii acesteia. Membrii secţiei Consiliului delibereazã în secret asupra sesizãrii comisiei de disciplinã sau, dupã caz, a Inspecţiei judiciare.
(2) Dacã sesizarea comisiei de disciplinã sau, dupã caz, a Inspecţiei judiciare este întemeiatã, secţia constatã, prin hotãrâre, încãlcarea normelor de conduitã reglementate de Codul deontologic al judecãtorilor şi procurorilor."
5. La articolul 42, dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
"(5) Selecţionarea inspectorilor din cadrul Inspecţiei judiciare în condiţiile prevãzute la alin. (4) se face cu asigurarea reprezentativitãţii, în sensul luãrii în considerare atât a zonei geografice, cât şi a numãrului judecãtorilor şi procurorilor din zona respectivã."
6. La articolul 43, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
"(3) Atribuţiile specifice funcţiei nu pot fi exercitate de inspectori la instanţele de la care sunt detaşaţi."
7. La articolul 44, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
"(3) Dispoziţiile art. 43 alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor."
ART. II
Prezenta hotãrâre se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele
Consiliului Superior al Magistraturii,
judecãtor Lidia Bãrbulescu
Bucureşti, 27 noiembrie 2008.
Nr. 1.314.
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: