Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.266 din 18 decembrie 2012 pentru modificarea Regulamentului de organizare si functionare a Oficiului National al Registrului Comertului si a oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 83/2010
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 28 decembrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 83/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 18 februarie 2010, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 8, preambulul alineatului (2) şi alineatul (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului este ordonator terţiar de credite şi reprezintă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în relaţiile cu terţii, fiind conducătorul şi coordonatorul activităţii specifice prevăzute de lege, iar în această calitate:
............................................................................
(3) În realizarea atribuţiilor sale, directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului poate delega, prin decizie, competenţele ce îi revin, precum şi dreptul de semnătură directorilor generali adjuncţi, directorilor de direcţii, directorilor oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, după caz, în funcţie de specificul activităţii acestora. Atunci când delegarea se referă la operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor care sunt în competenţa sa ca ordonator terţiar de credite, în actul de delegare trebuie specificate limitele şi condiţiile delegării, respectiv atribuţiile persoanelor delegate, subdiviziunile clasificaţiei bugetului aprobat pentru care au fost împuternicite să efectueze aceste operaţiuni şi termenul de valabilitate a împuternicirii. În cazul în care se decide încetarea delegării, actul de încetare a delegării se comunică persoanelor menţionate mai sus."
2. La articolul 18 alineatul (2) litera A punctul II, litera d) va avea următorul cuprins:
"d) avizează din punctul de vedere al legalităţii orice măsură de natură să angajeze răspunderea patrimonială a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în calitate de ordonator terţiar de credite;"
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
--------------
Ministrul justiţiei,
Mona-Maria Pivniceru
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Florin Georgescu
Bucureşti, 18 decembrie 2012.
Nr. 1.266.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: