Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.249 din 12 decembrie 2012 pentru aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Statelor Unite ale Americii privind desfasurarea ofiterilor de securitate la bordul aeronavelor, semnat la Bucuresti la 3 mai 2010
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 22 decembrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind desfăşurarea ofiţerilor de securitate la bordul aeronavelor, semnat la Bucureşti la 3 mai 2010.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlăţean
Directorul Serviciului Român de Informaţii,
George-Cristian Maior
Ministrul administraţiei şi internelor,
Mircea Duşa
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Ovidiu Ioan Silaghi
Bucureşti, 12 decembrie 2012.
Nr. 1.249.
MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE
între Guvernul României şi Guvernul
Statelor Unite ale Americii privind desfăşurarea
ofiţerilor de securitate la bordul aeronavelor
Acest memorandum de înţelegere (MI) reprezintă intenţia Guvernului României şi a Guvernului Statelor Unite ale Americii (participanţi) privind desfăşurarea ofiţerilor de securitate ai României şi ai Statelor Unite ale Americii la bordul aeronavelor participante în cadrul serviciilor aeriene combinate, aparţinând unui operator care a primit certificatul de operator aerian (COA) de la unul dintre participanţi şi care efectuează zboruri de pe, spre sau între teritoriile statelor participanţilor.
SECŢIUNEA 1
Domeniul de aplicare şi definiţii
1. Prin acest MI se urmăreşte consolidarea securităţii serviciilor aeriene combinate de pe, spre sau între teritoriile statelor participanţilor prin reglementarea plasării ofiţerilor de securitate la bordul aeronavelor angajate în astfel de zboruri.
2. În vederea aplicării acestui MI:
a) Prin ofiţer de securitate se înţelege persoana angajată, pregătită şi acreditată de guvernul statului trimiţător la standarde acceptabile pentru statul de primire, care călătoreşte la bordul unei aeronave cu scopul asigurării securităţii aeronavei respective, a pasagerilor şi a personalului navigant.
b) Prin stat trimiţător se înţelege statul participantului care plasează un ofiţer de securitate la bordul unei aeronave aparţinând unui operator care a primit COA de la statul în cauză.
c) Prin stat de primire se înţelege statul celuilalt participant în cadrul acestui MI.
d) Prin servicii aeriene combinate se înţelege zboruri comerciale de tip charter şi servicii de transport aerian regulate care asigură transportul persoanelor şi al mărfurilor.
e) Prin stat terţ se înţelege un stat care nu este participant la acest MI.
f) Prin certificat de operator aerian se înţelege certificatul prin care operatorul este autorizat să efectueze operaţiuni de transport aerian în scop comercial.
SECŢIUNEA a 2-a
Domeniul de aplicare
1. Acest MI se aplică aeronavelor angajate în servicii aeriene combinate efectuate de un operator care a primit COA de la unul dintre participanţi, pe rute între teritoriile statelor participanţilor.
2. Acest MI se aplică, de asemenea, aeronavelor folosite de un operator care a primit COA de la unul dintre participanţi, care prestează servicii aeriene combinate între teritoriul statului unuia dintre participanţi şi cel al unui stat terţ şi care sunt deviate spre teritoriul statului celuilalt participant.
3. Acest MI se aplică, de asemenea, aeronavelor folosite de un operator care a primit COA de la unul dintre participanţi şi care prestează servicii aeriene combinate între teritoriul statului celuilalt participant şi cel al unui stat terţ.
SECŢIUNEA a 3-a
Îndatoririle statului trimiţător
1. Cu privire la zborurile între teritoriul statului trimiţător şi cel al statului de primire, participanţii înţeleg ca statul trimiţător să îndeplinească următoarele:
a) anterior decolării unui avion în care se află ofiţerii săi de securitate, să se asigure că toţi ofiţerii de securitate au documentele necesare de călătorie;
b) anterior decolării unui avion în care se află ofiţerii săi de securitate, să instruiască ofiţerii săi de securitate ca la aterizare să declare toate armele şi echipamentul similar autorităţilor corespunzătoare ale statului de primire şi să se supună cerinţelor vamale şi altor legi aplicabile ale statului de primire;
c) cu cel puţin 30 de zile înainte de data decolării unui avion în care se află ofiţerii săi de securitate, să informeze în scris statul de primire cu privire la identitatea ofiţerilor de securitate aflaţi la bordul aeronavei şi la tipul şi numărul armelor şi ale echipamentelor similare aflate în posesia acestora;
d) în situaţia unui pericol iminent sau a unor împrejurări urgente care presupun desfăşurarea ofiţerilor de securitate într-un termen mai mic decât preavizul de 30 de zile necesar informării scrise a statului de primire, să informeze în cel mai scurt timp posibil, dar anterior decolării programate a aeronavei spre statul de primire, cu privire la identitatea ofiţerilor de securitate aflaţi la bordul aeronavei şi la tipul şi numărul armelor şi ale echipamentelor similare aflate în posesia acestora;
e) în cazul unui incident la bordul aeronavei, să informeze statul de primire de îndată ce ia cunoştinţă despre incident; şi
f) în cazul unui incident la bordul aeronavei în urma căruia presupuşii făptuitori sunt reţinuţi sau arestaţi şi nu sunt returnaţi în statul trimiţător, să instruiască ofiţerii de securitate să îi predea la aterizare statului de primire.
2. Cu privire la zborurile între teritoriul statului de primire şi al unui stat terţ, participanţii înţeleg ca statul trimiţător să îndeplinească următoarele:
a) anterior decolării unei aeronave la bordul căreia se află ofiţerii săi de securitate, să se asigure că toţi ofiţerii de securitate au documentele necesare de călătorie;
b) cu cel puţin 30 de zile înainte de data decolării unui avion în care se află ofiţerii săi de securitate, să informeze în scris statul de primire cu privire la identitatea ofiţerilor de securitate aflaţi la bordul aeronavei şi la tipul şi numărul armelor şi ale echipamentelor similare aflate în posesia acestora;
c) în situaţia unui pericol iminent sau a unor împrejurări urgente care presupun desfăşurarea ofiţerilor de securitate într-un termen mai mic decât preavizul de 30 de zile necesar informării scrise a statului de primire, să informeze în cel mai scurt timp posibil, dar anterior decolării programate a aeronavei spre statul de primire, cu privire la identitatea ofiţerilor de securitate aflaţi la bordul aeronavei şi la tipul şi numărul armelor şi ale echipamentelor similare aflate în posesia acestora;
d) în cazul unui incident la bordul aeronavei, să informeze statul de primire de îndată ce ia cunoştinţă despre incident; şi
e) în cazul unui incident la bordul aeronavei în urma căruia presupuşii făptuitori sunt reţinuţi sau arestaţi şi nu sunt reîntorşi în statul trimiţător, să instruiască ofiţerii de securitate să îi predea la aterizare statului de primire.
SECŢIUNEA a 4-a
Îndatoririle statului de primire
Statul de primire trebuie:
1. să faciliteze, în conformitate cu legislaţia sa, admiterea pe şi plecarea de pe teritoriul său ale ofiţerilor de securitate ai statului trimiţător;
2. să permită, în conformitate cu legislaţia sa, intrarea pe şi ieşirea de pe teritoriul său ale armelor şi ale echipamentului similar aparţinând ofiţerilor de securitate ai statului trimiţător; şi
3. să preia la aterizare, în conformitate cu legislaţia sa şi cu prevederile acestui acord, orice persoană sau persoane deţinute ori arestate în timpul zborului aflată/e în custodia ofiţerilor de securitate ai statului trimiţător.
SECŢIUNEA a 5-a
Proceduri operaţionale
1. Participanţii vor decide în scris cu privire la proceduri operaţionale reciproc acceptabile, care vor completa acest MI.
2. Aceste proceduri operaţionale vor respecta prevederile prezentului MI.
3. Niciunul dintre participanţi nu va divulga unui terţ conţinutul procedurilor operaţionale fără consimţământul celuilalt participant, cu excepţia cazurilor reglementate legal. În situaţia în care oricare dintre participanţi ia cunoştinţă despre divulgarea certă sau presupusă, autorizată ori neautorizată, a procedurilor operaţionale, participanţii înţeleg ca participantul care a luat cunoştinţă despre divulgare să notifice imediat celuilalt participant acest lucru.
SECŢIUNEA a 6-a
Respectarea de către ofiţerii de securitate a legislaţiei statului trimiţător
Participanţii înţeleg că ofiţerii de securitate care cad sub incidenţa acestui MI îşi exercită autoritatea în conformitate cu legislaţia statului trimiţător când acţionează pe teritoriul statului trimiţător şi de la momentul în care uşile exterioare ale aeronavei sunt închise ca urmare a îmbarcării până la momentul deschiderii acestora în vederea debarcării.
SECŢIUNEA a 7-a
Supravegherea ofiţerilor de securitate
Participanţii înţeleg că statul trimiţător supraveghează activitatea ofiţerilor săi de securitate pe perioada şederii acestora în statul trimiţător şi de la momentul în care uşile exterioare ale aeronavei sunt închise ca urmare a îmbarcării până la momentul deschiderii acestora în vederea debarcării.
SECŢIUNEA a 8-a
Relaţia cu alte documente internaţionale
Nicio prevedere a acestui MI nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor rezultate din acorduri bilaterale sau multilaterale la care participanţii sau statele lor sunt părţi, ca de altfel nici poziţiei participanţilor sau a statelor acestora în cadrul negocierilor prezente ori viitoare între aceştia.
SECŢIUNEA a 9-a
Clauze finale
1. Acest MI este încheiat pe o perioadă nedeterminată.
2. Acest MI îşi produce efectele de la data primirii ultimei notificări diplomatice prin care participanţii confirmă obţinerea aprobărilor necesare în acest sens şi se va aplica până la denunţarea acestuia în conformitate cu prevederile acestei secţiuni.
3. Orice neînţelegere rezultată din interpretarea sau aplicarea acestui MI va fi soluţionată prin consultări între participanţi.
4. Orice participant poate denunţa acest MI. Participanţii îşi vor notifica în scris cu cel puţin 90 de zile în avans intenţia de denunţare.
Semnat în două exemplare, în limbile română şi engleză, la Bucureşti, la data de 3 mai 2010, toate textele fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României
George-Cristian Maior,
director
Serviciul Român de Informaţii
Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii
Richard H. Stein,
consilier executiv
Serviciul Federal al Ofiţerilor de Securitate
Departamentul pentru Securitate Internă
Administraţia de Securitate a Transporturilor
Proceduri operaţionale
Informaţii care trebuie incluse în notificarea scrisă a plasării ofiţerilor de securitate, în conformitate cu secţiunea 5 a acestui MI:
a) data şi ora misiunii, inclusiv durata planificată a şederii; informaţii privind zborul (inclusiv numărul zborului şi referinţele temporale);
b) numărul ofiţerilor de securitate trimişi într-o misiune;
c) numele complete ale ofiţerilor de securitate, cu indicarea numelui şefului misiunii;
d) numerele paşapoartelor;
e) tipul de arme, fabricaţia şi numerele de serie;
f) tipul şi cantitatea de muniţie; şi
g) detalii cu privire la orice alt echipament necesar misiunii care se va afla la bordul aeronavei, precum staţii de emisie-recepţie sau cătuşe.
Lista birourilor naţionale de coordonare
Punct de contact pentru România:
Biroul central de contact pentru plasarea ofiţerilor de securitate:
Numele autorităţii: Serviciul Român de Informaţii/Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă
Cod poştal:
Adresă: bd. Theodor Pallady nr. 287, sectorul 3, Bucureşti
Tel: 0040 21 402 35 98
Fax: 0040 21 345 10 66
E-mail: ipct@dcti.ro
Punctul de contact pentru Statele Unite ale Americii:
Biroul central de contact pentru plasarea ofiţerilor de securitate:
Numele autorităţii: Mission Operations Center/Duty Watch Officer
Cod poştal:
Adresă:
Tel: 001 703 563 3566 / 001 703 487 3100
Fax: 001 703 487 3034 / 001 703 487 3305
E-mail: MOC@secureskies.net
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: