Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. ART. 1 Se aprobã transmiterea unei pãrţi dintr-un imobil, proprietate publicã a statului, situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din administrarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Şanse Inspectoratul Teritorial de Muncã Suceava în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava. ART. 2 Predarea-preluarea pãrţii de imobil ce se transmite potrivit art. 1 se face pe bazã de protocol încheiat între cele douã pãrţi, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncã Suceava şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemneazã: -------------- p. Ministrul muncii, familiei şi egalitãţii de şanse, Valer Bindea, secretar de stat Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 24 septembrie 2008. Nr. 1.179. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale pãrţii de imobil, proprietate publicã a statului, care se transmite din administrarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Şanse - Inspectoratul Teritorial de Muncã Suceava în administrarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava
┌─────────────────┬───────────────────┬─────────────────────┬─────────────────┐
│Adresa imobilului│ Persoana juridicã │ Persoana juridicã │Caracteristicile │
│care se transmite│ de la care se │ la care se │ tehnice ale │
│ │ transmite │ transmite │ imobilului │
├─────────────────┼───────────────────┼─────────────────────┼─────────────────┤
│Municipiul │Ministerul Muncii, │Ministerul Internelor│- Etaj 4, în │
│Câmpulung │Familiei şi │şi Reformei │suprafaţã de │
│Moldovenesc, Str.│Egalitãţii de Şanse│Administrative - │222,2 mp; │
│Sirenei nr. 2, │- Inspectoratul │Inspectoratul de │- Teren în cotã │
│judeţul Suceava │Teritorial │Jandarmi Judeţean │indivizã, pe care│
│- cod 8.29.06 │de Muncã Suceava │Suceava │este construit │
│- nr. MFP: │ │ │imobilul preluat │
│152075 (parţial) │ │ │în administrare, │
│ │ │ │în suprafaţã de │
│ │ │ │286 mp │
└─────────────────┴───────────────────┴─────────────────────┴─────────────────┘
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.