Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.172 din 2 octombrie 2003  pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave civile si de stat in spatiul aerian national    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.172 din 2 octombrie 2003 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave civile si de stat in spatiul aerian national

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 724 din 16 octombrie 2003
În temeiul art. 107 din Constituţie,

Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.

ART. 1
(1) Orice activitate de zbor în spaţiul aerian naţional necesita o autorizare.
(2) Prezenta hotãrâre stabileşte procedura de autorizare a zborurilor aeronavelor civile şi de stat în spaţiul aerian naţional.
(3) Prevederile prezentei hotãrâri se aplica tuturor persoanelor fizice şi juridice care efectueazã operaţiuni aeriene cu aeronave civile şi de stat în spaţiul aerian naţional, indiferent de cetãţenia, respectiv de naţionalitatea acestor persoane şi indiferent de categoria de aeronava utilizata.
ART. 2
(1) În sensul prezentei hotãrâri, termenii utilizaţi au urmãtorul înţeles:
a) operator al aeronavei - persoana fizica sau juridicã care efectueazã operaţiuni aeriene cu o aeronava civilã sau de stat; în cazul operaţiunilor aeriene civile de aviatie generalã, operator al aeronavei este considerat pilotul aflat la comanda aeronavei; în cazul operaţiunilor aeriene civile de lucru aerian sau de transport aerian public, operator al aeronavei este consideratã persoana deţinãtoare a autorizaţiei sau certificatului de operator aerian care sta la baza efectuãrii operaţiunii respective;
b) zone dens populate - zonele cu ansambluri de clãdiri situate în localitãţi, precum şi orice terenuri pe care se aduna un numãr mare de persoane în scop recreational sau pentru participarea la diverse manifestatii în aer liber;
c) forta majorã - eveniment imprevizibil şi inevitabil care genereazã imposibilitatea temporarã sau definitiva de executare a unui zbor în conformitate cu autorizarea acordatã;
d) ruta ATS publicatã - ruta publicatã în AIP - România, definitã conform anexei nr. 2 la Convenţia privind aviaţia civilã internationala, semnatã la Chicago la 7 decembrie 1944, şi pe care se asigura servicii de control al traficului aerian.
(2) Termenii spaţiu aerian naţional şi operaţiuni aeriene civile au înţelesul din <>Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicatã.
ART. 3
(1) Un zbor cu o aeronava civilã în spaţiul aerian naţional este autorizat dacã pentru zborul respectiv s-a solicitat şi s-a obţinut o aprobare de zbor emisã de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, direct sau prin organisme tehnice cãrora li se deleagã competente în acest sens.
(2) Procedura de solicitare şi de acordare de cãtre Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a aprobãrii de zbor pentru executarea zborurilor cu aeronave civile în spaţiul aerian naţional este prevãzutã în anexa nr. 1.
ART. 4
(1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 urmãtoarele categorii de zboruri:
a) zborurile interne şi internaţionale executate cu aeronave civile înmatriculate în România, care nu se încadreazã în categoria zborurilor tehnice;
b) zborurile internaţionale executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, care tranziteaza spaţiul aerian naţional fãrã escala comercialã, care nu transporta trupe, tehnica de lupta, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase sau care nu se încadreazã în categoria zborurilor tehnice;
c) zborurile interne şi internaţionale cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, cu aterizare pe şi decolare de pe teritoriul României, încadrate în categoria operaţiunilor aeriene civile de aviatie generalã.
(2) Categoriile de zboruri prevãzute la alin. (1) se considera autorizate dacã pentru acestea s-a depus un plan de zbor pe o ruta ATS publicatã, iar aeronavele utilizate sunt asigurate pentru daune produse terţilor la sol.
(3) Aeronavele utilizate în zborurile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi c), precum şi aeronavele prevãzute la lit. b), care efectueazã escale tehnice pe teritoriul României, vor avea la bord copii legalizate ale documentelor de asigurare pentru daune produse terţilor la sol, care vor fi prezentate, la cerere, în cazul efectuãrii unui control la aeronava de cãtre autoritãţile competente.
ART. 5
(1) Fac, de asemenea, excepţie de la prevederile art. 3 zborurile interne şi internaţionale executate cu aeronave civile înmatriculate sau identificate în România, operate parţial ori în totalitate în afarã rutelor ATS publicate, care se considera autorizate dacã pentru respectivele zboruri operatorul aeronavei, direct sau prin intermediar, a efectuat o planificare confirmatã de cãtre Ministerul Apãrãrii Naţionale/Statul Major al Forţelor Aeriene.
(2) În excepţia prevãzutã la alin. (1) nu sunt incluse zborurile tehnice executate cu aeronave civile, pentru care este necesarã obţinerea unei aprobãri de zbor în conformitate cu prevederile art. 3.
ART. 6
(1) În plus fata de cerinţele prevãzute la art. 3-5, urmãtoarele categorii de zboruri pot fi efectuate în spaţiul aerian naţional numai în condiţiile obţinerii unui aviz prealabil sau a autorizãrii din partea Ministerului Apãrãrii Naţionale, acordate conform procedurii din anexa nr. 2:
a) zborurile pentru transportul trupelor, tehnicii de lupta, armamentului, muniţiilor, explozivilor, materialelor radioactive şi al altor materiale periculoase, executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat;
b) zborurile specifice activitãţilor de filmare, de fotografiere aerianã sau determinãri topogeodezice, executate cu aeronave civile înmatriculate în România ori în alt stat;
c) zborurile deasupra municipiului Bucureşti la înãlţimi mai mici de 3.000 m, executate cu aeronave civile înmatriculate în România sau în alt stat, cu excepţia zborurilor executate în limita zonei de aerodrom (CTR) Baneasa şi a zborurilor de îndepãrtare dupã decolare şi de apropiere pentru aterizare pe Aeroportul Internaţional Bucureşti - Baneasa, care urmeazã sa fie efectuate sau au fost efectuate pe rute ATS publicate.
(2) Zborurile cu aeronave civile în zona de frontiera pot fi executate numai dupã informarea corespunzãtoare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontiera, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 7
(1) Zborurile cu aeronave de stat în spaţiul aerian naţional se considera autorizate, dacã:
a) pentru aeronavele de stat româneşti - a fost depus un plan de zbor sau s-a efectuat o planificare de zbor la Ministerul Apãrãrii Naţionale;
b) pentru aeronavele de stat strãine - a fost obţinutã o autorizare de survol din partea Ministerului Apãrãrii Naţionale.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) zborurile cu aeronave de stat româneşti pentru transportul trupelor, tehnicii de lupta, armamentului, muniţiilor, explozivilor, materialelor radioactive şi al altor materiale periculoase, zborurile specifice activitãţilor de filmare, de fotografiere aerianã sau determinãri topogeodezice, precum şi zborurile deasupra municipiului Bucureşti la înãlţimi mai mici de 3.000 m, care pot fi executate numai în condiţiile obţinerii unei autorizari de survol din partea Ministerului Apãrãrii Naţionale.
(3) Procedura de solicitare şi de acordare de cãtre Ministerul Apãrãrii Naţionale a autorizarilor de survol/avizelor prealabile pentru efectuarea zborurilor cu aeronave civile sau de stat în spaţiul aerian naţional este prevãzutã în anexa nr. 2.
ART. 8
(1) Planificarile prevãzute la art. 5 alin. (1) şi la art. 7 alin. (1) lit. a) se comunica de cãtre operatorul aeronavei, direct sau prin intermediar, Ministerului Apãrãrii Naţionale/Statul Major al Forţelor Aeriene, în fiecare zi pana la ora 20,00, pentru zborurile din ziua urmãtoare.
(2) În cazuri neprevãzute comunicarea planificarii se poate face cu cel puţin o ora înainte de ora prevãzutã pentru decolare sau de intrare în spaţiul aerian naţional, dacã decolarea se face de pe un aerodrom situat în alt stat.
(3) Pentru zborurile din categoriile urgente medicale, intervenţii în zone calamitate şi operaţiuni de cãutare-salvare se admite comunicarea planificarii imediat dupã decolare (în maximum 5 minute).
(4) Comunicarea planificarilor de zbor va cuprinde tipul aeronavei (numãrul şi tipul aeronavelor în cazul zborului în formatie), scopul zborului, traiectul sau zona de zbor, nivelul (înãlţimea) de zbor, ora decolarii şi a aterizarii (ora primei decolari şi a ultimei aterizari în cazul zborurilor în zona).
(5) Zborurile planificate nu vor putea fi executate decât dupã primirea confirmãrii din partea Ministerului Apãrãrii Naţionale/Statul Major al Forţelor Aeriene. În cazul în care, o data cu confirmarea, se comunica eventuale modificãri aduse unor elemente tehnice de execuţie, zborurile vor fi executate potrivit comunicãrii.
(6) Confirmarea prevãzutã la alin. (5) va fi data cu cel puţin 45 de minute înainte de ora prevãzutã pentru decolare.
(7) Modificarea planificarilor de zbor va putea fi facuta de cãtre operatorul aeronavei numai cu acordul Ministerului Apãrãrii Naţionale/Statul Major al Forţelor Aeriene.
ART. 9
(1) Aeronavele civile care executa zboruri internaţionale spre/dinspre România sunt obligate sa efectueze prima aterizare pe teritoriul României şi ultima decolare de pe teritoriul României numai pe aerodromuri deschise traficului internaţional, autorizate conform reglementãrilor în vigoare.
(2) Dacã, din cauze de forta majorã sau din alte motive întemeiate, aterizarea şi decolarea prevãzute la alin. (1) nu pot fi executate pe unul dintre aerodromurile deschise traficului internaţional, controlul pentru trecerea frontierei se efectueazã la locul de aterizare sau de decolare, conform prevederilor legale.
(3) Aeronavele civile care efectueazã zboruri interne sunt obligate sa decoleze şi sa aterizeze numai pe aerodromuri autorizate conform reglementãrilor în vigoare, cu respectarea restrictiilor şi limitarilor tehnice şi operationale ale aeronavelor, stabilite potrivit reglementãrilor aplicabile.
(4) Lista aerodromurilor autorizate se publica de cãtre Regia Autonomã "Autoritatea Aeronautica Civilã Romana" în Publicaţia de informare aeronautica a României (AIP - România).
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), aeronavele civile care executa zboruri interne, încadrate în categoria operaţiunilor aeriene civile de lucru aerian sau aviatie generalã, pot ateriza pe şi, respectiv, pot decola de pe terenuri, altele decât aerodromurile autorizate, care îndeplinesc cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sunt stabilite cu avizul organului administraţiei publice locale pe a cãrui raza se afla terenul respectiv;
b) satisfac cerinţele minime stabilite de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru astfel de terenuri, prin reglementãri specifice.
(6) Cererea pentru obţinerea avizului prevãzut la alin. (5) lit. a) se adreseazã organului administraţiei publice locale al localitãţii pe a carei raza se gãseşte terenul respectiv, de cãtre operatorul aeronavei, cu cel puţin 7 zile înainte de data prevãzutã pentru începerea activitãţii de zbor. Cererea va conţine informaţii privind terenul ales pentru operare, tipul aeronavei, înãlţimea de zbor, zilele şi intervalul orar de operare, precum şi o declaraţie de asumare de cãtre operatorul aeronavei a responsabilitãţii pentru eventualele daune cauzate ca urmare a activitãţii de zbor.
(7) În cazul în care operatorul aeronavei solicita desfãşurarea de operaţiuni aeriene civile pe terenuri amplasate la mai puţin de 500 de metri de obiective ale organelor de stat cu atribuţii referitoare la siguranta nationala, la acordarea avizului prevãzut la alin. (5) lit. a), organul administraţiei publice locale are obligaţia de a solicita acordul conducatorului obiectivului respectiv.
(8) Organele administraţiei publice locale informeazã Regia Autonomã "Autoritatea Aeronautica Civilã Romana" cu privire la amplasamentul terenurilor stabilite conform alin. (5) şi perioada pentru care a fost acordat avizul în scopul utilizãrii acestora pentru activitãţi de zbor, în termen de 48 de ore de la acordarea avizului.
(9) Rãspunderea pentru desfãşurarea activitãţii de zbor pe terenurile prevãzute la alin. (5), cu respectarea reglementãrilor aeronautice în vigoare privind siguranta, precum şi rãspunderea în cazul producerii de daune ca urmare a activitãţii de zbor desfãşurate pe astfel de terenuri revin în totalitate operatorului aeronavei.
ART. 10
Pot ateriza pe şi, respectiv, pot decola de pe alte terenuri decât cele prevãzute la art. 9, cu respectarea procedurilor aplicabile în astfel de situaţii:
a) aeronavele civile aflate în situaţii de forta majorã;
b) aeronavele civile nepropulsate de un organ motor;
c) aeronavele civile care executa zboruri din categoriile urgente medicale, intervenţii în zone calamitate şi operaţiuni de cãutare-salvare;
d) aeronavele civile care aterizeaza din dispoziţia Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sau a Ministerului Apãrãrii Naţionale.
ART. 11
Aprobãrile de zbor, autorizãrile de survol şi avizele prevãzute în prezenta hotãrâre pot fi acordate, iar planificarea poate fi efectuatã pentru fiecare zbor, pentru o serie de zboruri sau pentru perioade determinate de timp.
ART. 12
(1) Operatorul unei aeronave care intenţioneazã sa execute un zbor în spaţiul aerian naţional este obligat ca înainte de începerea acestuia sa se informeze cu privire la cerinţele, limitarile şi restricţiile aplicabile zborului respectiv, prevãzute în Publicaţia de informare aeronautica a României (AIP - România), în circularele de informare aeronautica şi în avizele pentru navigatori (NOTAM), şi este direct rãspunzãtor de respectarea acestora.
(2) Operatorul aeronavei este obligat sa respecte cu stricteţe ruta/traiectul sau zona de zbor pentru care a primit aprobare de zbor, autorizare de survol ori aviz sau pentru care şi-a fãcut planificarea, conform prevederilor prezentei hotãrâri, precum şi conditionarile, restricţiile sau limitarile care i-au fost impuse la acordarea aprobãrii de zbor, autorizãrii de survol sau avizului respectiv ori la confimarea planificarii.
ART. 13
(1) Zborurile deasupra zonelor dens populate sunt interzise:
a) aeronavelor civile monomotor, la înãlţimi mai mici de 300 de metri;
b) aeronavelor civile care, conform legislaţiei şi reglementãrilor în vigoare, sunt exceptate de la obligativitatea deţinerii unui certificat de navigabilitate.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) zborurile din categoriile urgente medicale, intervenţii în zone calamitate şi operaţiuni de cãutare-salvare.
ART. 14
Prevederile prezentei hotãrâri nu exonereaza operatorul unei aeronave care a obţinut o aprobare de zbor, autorizare de survol sau aviz ori care a efectuat planificarea zborului de obligaţia de a respecta şi a îndeplini condiţiile impuse prin alte reglementãri naţionale în vigoare, aplicabile zborului respectiv.
ART. 15
Aeronavelor civile înmatriculate în alt stat, pentru care statul de înmatriculare a transferat statului roman anumite obligaţii şi funcţii, conform art. 83 bis din Convenţia privind aviaţia civilã internationala, semnatã la Chicago la 7 decembrie 1944, la care România a aderat prin <>Decretul nr. 194 din 24 aprilie 1965 , şi care sunt incluse în certificatul sau în autorizaţia unui operator aerian roman, li se va aplica aceeaşi procedura de autorizare ca şi aeronavelor înmatriculate în România.
ART. 16
Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
a) executarea unui zbor în spaţiul aerian naţional, parţial sau în totalitate în afarã rutelor ATS publicate, cu o aeronava civilã înmatriculatã în România, fãrã efectuarea planificarii conform prevederilor art. 8;
b) executarea unui zbor în spaţiul aerian naţional, în afarã rutelor ATS publicate, cu o aeronava civilã înmatriculatã în alt stat, fãrã deţinerea unei aprobãri de zbor acordate conform prevederilor art. 3;
c) aterizarea unei aeronave civile pe alt aerodrom sau teren decât cele stabilite la art. 9, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 10;
d) executarea unui zbor în spaţiul aerian naţional cu o aeronava civilã motorizata, pentru care nu s-a încheiat un contract de asigurare pentru pagube produse terţilor la sol, în condiţiile stabilite de legislaţia şi de reglementãrile în vigoare;
e) executarea zborurilor de cãtre aeronavele civile în spaţiul aerian naţional cu încãlcarea prevederilor art. 12 alin. (2), cu excepţia cazurilor în care încãlcarea s-a datorat unor cauze de forta majorã sau a avut loc la solicitarea unitãţilor de trafic aerian;
f) executarea zborurilor în spaţiul aerian naţional cu încãlcarea prevederilor art. 13, cu excepţia cazurilor în care încãlcarea s-a datorat unor cauze de forta majorã.
ART. 17
(1) Contravenţiile prevãzute la art. 16 lit. a), b), e) şi f) se sancţioneazã cu amenda de la 75.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevãzute la art. 16 lit. c) şi d), cu amenda de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei.
(2) Sancţiunile prevãzute la alin. (1) se aplica operatorului aeronavei.
(3) Constatarea faptelor contravenţionale şi aplicarea amenzilor se fac, cu respectarea dispoziţiilor legale, de cãtre persoanele desemnate de Regia Autonomã "Autoritatea Aeronautica Civilã Romana".
ART. 18
Contravenţiilor prevãzute la <>art. 16 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , cu modificãrile ulterioare.
ART. 19
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 20
(1) Prezenta hotãrâre intra în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri art. 16-35 şi <>art. 70-78 din Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 793/1974 privind aprobarea Regimului de zbor în spaţiul aerian al României, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 98 din 11 iulie 1974, cu modificãrile ulterioare, se abroga.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

Contrasemneazã:
---------------
p. Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Traian Panait,
secretar de stat

p. Ministrul apãrãrii naţionale,
Sorin Encutescu,
secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,
Ioan Rus

p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat

Bucureşti, 2 octombrie 2003.
Nr. 1.172.


ANEXA 1

PROCEDURA

de solicitare şi de acordare de cãtre Ministerul
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a aprobãrii de zbor pentru
executarea zborurilor cu aeronave civile în spaţiul aerian naţional

A. Zboruri încadrate în categoria operaţiuni de transport aerian public, efectuate prin curse regulate, executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, pe rute ATS publicate având punctul de origine şi/sau de destinaţie pe teritoriul României

ART. 1
Aprobarea de zbor pentru executarea zborurilor prevãzute la lit. A se acorda de cãtre Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, denumit în continuare MTCT, în urma constatãrii îndeplinirii de cãtre operatorul aeronavelor respective a cerinţelor conţinute în acordurile aeriene bilaterale sau multilaterale încheiate de statul roman.
ART. 2
(1) Cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor prevãzute la art. 1 se transmite la MTCT, la termenul prevãzut în acordul aerian în baza cãruia operatorul aeronavei a fost desemnat sa efectueze curse aeriene regulate spre/dinspre România, şi va conţine toate informaţiile menţionate în respectivul acord, inclusiv date privind programul de zbor şi aeronavele care urmeazã sa fie utilizate.
(2) Cererea va fi însoţitã de copii de pe certificatul de operator aerian (AOC) şi de pe licenta de transport (dupã caz), deţinute de operatorul respectiv, precum şi de pe contractele de asigurare încheiate pentru aeronavele care urmeazã sa fie utilizate.
ART. 3
(1) În cazul în care operatorul aeronavei provine dintr-un stat care nu a încheiat un acord aerian cu România, cererea pentru acordarea aprobãrii de zbor se transmite la MTCT cu cel puţin 60 de zile înainte de data prevãzutã pentru începerea operarii.
(2) Cererea prevãzutã la alin. (1) va cuprinde cel puţin urmãtoarele informaţii şi documente: certificatul de operator aerian şi anexele la acesta, licenta de transport (dupã caz), tipul aeronavelor şi însemnele de înmatriculare ale acestora, certificatele acustice ale aeronavelor, copia certificatului de asigurare pentru aeronava, pasageri, bagaje şi terţi, programul de operare.
ART. 4
Înainte de solicitarea aprobãrii de zbor, operatorul aeronavei are obligaţia de a solicita şi a obţine de la aeroporturile implicate sloturile de aterizare/decolare.
ART. 5
Aprobãrile de zbor acordate operatorilor aeronavelor civile înmatriculate în alt stat pentru efectuarea curselor aeriene regulate pe rute având punctul de origine şi/sau de destinaţie pe teritoriul României vor fi comunicate de MTCT aeroporturilor implicate, Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautica Civilã Romana", denumita în continuare A.A.C.R., şi Regiei Autonome "Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
ART. 6
Dupã obţinerea aprobãrii de zbor din partea MTCT, operatorul aeronavei înmatriculate în alt stat va depune planul de zbor în formatul, conţinutul şi condiţiile prevãzute de standardele internaţionale aplicabile.
ART. 7
(1) Orice modificare survenitã în graficul de operare a curselor regulate, dupã obţinerea aprobãrii de zbor, respectiv introducerea unor zboruri adiţionale, schimbarea justificatã a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificatã de operatorul aeronavei la A.A.C.R. cu cel puţin doua zile înainte de data prevãzutã pentru introducerea modificãrii.
(2) Aprobarea va fi consideratã ca fiind acordatã dacã nu se primeşte nici un rãspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevãzutã pentru începerea zborului. Orice aprobare acordatã se comunica MTCT, aeroporturilor implicate şi Regiei Autonome "Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA de cãtre A.A.C.R.
B. Zboruri încadrate în categoria operaţiuni de transport aerian public, efectuate prin curse neregulate, executate cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, pe rute ATS publicate având punctul de origine şi/sau de destinaţie pe teritoriul României, precum şi zboruri încadrate în categoria operaţiuni de lucru aerian executate cu aeronave înmatriculate în alt stat în spaţiul aerian al României, pe rute ATS publicate
ART. 8
(1) Aprobarea de zbor pentru executarea zborurilor prevãzute la lit. B se acorda în numele MTCT de cãtre A.A.C.R., cu respectarea prevederilor acordurilor internaţionale la care statul roman este parte.
(2) Dreptul de a executa zboruri încadrate în categoria operaţiuni de transport aerian public, efectuate prin curse neregulate spre/dinspre România, este în mod normal acordat operatorilor aeronavelor din cele doua tari interesate, respectiv ţara de origine şi de destinaţie a traficului. Operatorii din state terţe pot primi aprobarea sa efectueze astfel de zboruri în mãsura în care nici un operator roman, autorizat corespunzãtor, nu poate sa furnizeze capacitatea solicitatã, iar autoritatea aeronautica a respectivului stat terţ confirma acordarea de drepturi de trafic similare pentru operatorii romani, pe baza de reciprocitate.
ART. 9
(1) În cazul în care acordurile internaţionale la care statul roman este parte nu prevãd altfel, cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor prevãzute la art. 8 alin. (1) se transmite la A.A.C.R., dupã cum urmeazã:
a) în cazul unei serii de cel mult 3 zboruri într-un interval de 14 zile, cu cel puţin doua zile lucrãtoare înainte de data primului zbor;
b) în cazul seriilor de 4 sau mai multe zboruri într-un interval de 14 zile, cu cel puţin 7 zile lucrãtoare înainte de data primului zbor.
(2) Cererea trebuie sa conţinã toate informaţiile şi documentele specificate în formularul-tip prevãzut în anexa la prezenta procedura.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul zborurilor din categoria urgente medicale, operaţiuni de cãutare-salvare sau intervenţii în zone calamitate, cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor se poate transmite cu cel puţin 30 de minute înainte de decolarea aeronavei.
ART. 10
Înainte de solicitarea aprobãrii de zbor, operatorul aeronavei are obligaţia de a solicita şi a obţine de la aeroporturile implicate sloturile de aterizare/decolare.
ART. 11
Aprobãrile de zbor acordate operatorilor aeronavelor înmatriculate în alt stat pentru executarea zborurilor încadrate în categoria operaţiunilor de transport aerian public efectuate prin curse neregulate sau de lucru aerian, în spaţiul aerian naţional, pe rute ATS publicate, vor fi comunicate de A.A.C.R. aeroporturilor implicate şi Regiei Autonome "Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
ART. 12
Dupã obţinerea aprobãrii de zbor, operatorul aeronavei va depune planul de zbor în formatul, conţinutul şi condiţiile prevãzute de standardele internaţionale aplicabile.
ART. 13
(1) Orice modificare survenitã în graficul de operare a zborurilor, dupã obţinerea aprobãrii de zbor, respectiv introducerea unor zboruri adiţionale, schimbarea justificatã a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificatã la A.A.C.R. de operatorul aeronavei cu cel puţin doua zile înainte de data prevãzutã pentru introducerea modificãrii.
(2) Aprobarea va fi consideratã ca fiind acordatã dacã nu se primeşte nici un rãspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevãzutã pentru începerea zborului. Orice aprobare acordatã se comunica de cãtre A.A.C.R. aeroporturilor implicate şi Regiei Autonome "Administraţia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA.
C. Zboruri tehnice ale aeronavelor civile
ART. 14
(1) Zborul tehnic cu o aeronava civilã înmatriculatã sau identificata în România poate fi efectuat în spaţiul aerian naţional doar în condiţiile în care pentru respectivul zbor a fost emisã o aprobare de zbor de cãtre organismul tehnic cãruia i s-a delegat competenta de cãtre MTCT, prin reglementãri specifice, în domeniul certificãrii tehnice sau al autorizãrii aeronavei respective.
(2) Cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor se transmite la organismul tehnic prevãzut la alin. (1) cu cel puţin 24 de ore înainte de începerea zborului.
(3) În cazul zborurilor tehnice cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor se transmite la A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de începerea zborului şi va avea anexatã autorizaţia care sa ateste navigabilitatea aeronavei, emisã de autoritatea competenta a statului de înmatriculare a aeronavei.
(4) Ministerul Apãrãrii Naţionale, denumit în continuare M.Ap.N., va fi informat, în regim de prioritate, cu privire la orice aprobare de zbor acordatã pentru efectuarea zborurilor tehnice cu aeronave civile în afarã rutelor ATS publicate.
D. Zboruri în spaţiul aerian naţional cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, care transporta trupe, tehnica de lupta, armament, munitie, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase, executate cu sau fãrã aterizare pe teritoriul României
ART. 15
(1) Zborurile prevãzute la lit. D pot fi executate numai dupã obţinerea unei aprobãri de zbor din partea MTCT. Aceste categorii de zboruri necesita şi obţinerea unui aviz din partea M.Ap.N.
(2) Cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor şi a avizului, prevãzute la alin. (1), se transmite la A.A.C.R. cu cel puţin 10 zile lucrãtoare înainte de data zborului şi va trebui sa conţinã toate informaţiile şi documentele specificate în formularul-tip prevãzut în anexa la prezenta procedura.
(3) În cazul transportului de materiale periculoase, cererea va conţine şi informaţii referitoare la natura încãrcãturii, conform editiei curente a documentului Doc 9284 al Organizaţiei pentru Aviaţia Civilã Internationala. De asemenea, operatorul aeronavei va transmite şi o copie a certificatului emis de autoritatea competenta a statului de provenienta, care sa ateste dreptul operatorului de a transporta materiale periculoase.
(4) În cazul transportului de materiale radioactive, operatorul aeronavei va transmite la A.A.C.R. şi o copie de pe autorizaţia emisã de Comisia Nationala pentru Controlul Activitãţilor Nucleare.
E. Zboruri în spaţiul aerian naţional cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, executate parţial sau în totalitate în afarã rutelor ATS publicate
ART. 16
Aprobarea de zbor pentru executarea zborurilor prevãzute la lit. E se acorda de cãtre A.A.C.R., cu respectarea prevederilor acordurilor internaţionale la care statul roman este parte.
ART. 17
(1) În cazul în care acordurile internaţionale la care statul roman este parte nu prevãd altfel, cererea pentru obţinerea aprobãrii se transmite la A.A.C.R. de cãtre operatorul aeronavei, direct sau prin intermediar, cu cel puţin doua zile lucrãtoare înainte de data propusã pentru începerea activitãţii de zbor în spaţiul aerian naţional. Cererea pentru obţinerea aprobãrii în cazul zborurilor din categoria urgente medicale, operaţiuni de cãutare-salvare şi intervenţii în zone calamitate se poate adresa cu cel puţin 30 de minute înainte de decolare.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), urmãtoarele categorii de zboruri necesita un aviz prealabil din partea M.Ap.N., iar cererea pentru obţinerea aprobãrii de zbor şi a avizului M.Ap.N. se depune la A.A.C.R. la termenele şi cu respectarea procedurii prevãzute în anexa nr. 2 la hotãrâre:
- zborurile specifice activitãţilor de filmare, de fotografiere aerianã sau determinãri topogeodezice;
- zborurile deasupra municipiului Bucureşti, la înãlţimi mai mici de 3.000 m.
(3) Cererea prevãzutã la alin. (1) şi (2) va cuprinde:
a) numele, adresa (inclusiv telefon, fax sau e-mail) unde poate fi contactat operatorul aeronavei;
b) tipul, naţionalitatea şi însemnele de înmatriculare ale aeronavei care urmeazã sa fie utilizata, precum şi copia documentului de navigabilitate deţinut de aceasta;
c) indicativul de apel radio, precum şi echipamentele şi semnalele de identificare de la bord;
d) detalii cu privire la scopul zborului, inclusiv datele de operare, locul/zona de operare sau ruta, înãlţimea de zbor, intervalul de operare, punctele de intrare/ieşire în/din spaţiul aerian al României (dacã este cazul), aerodromul autorizat sau terenul de decolare/aterizare;
e) copia avizului din partea organului administraţiei publice locale, în cazul în care activitatea de zbor se desfãşoarã pe alte terenuri decât aerodromurile autorizate;
f) copie de pe certificatul de asigurare pentru pasageri şi daune produse terţilor, încheiat cu respectarea prevederilor legale.
(4) A.A.C.R. poate solicita şi prezentarea altor documente pe care le considera relevante pentru acordarea aprobãrii.
(5) Cererea privind acordarea aprobãrii de zbor va fi luatã în considerare numai dupã primirea tuturor informaţiilor şi documentelor prevãzute la alin. (3).
ART. 18
Dupã primirea aprobãrii de zbor, operatorul aeronavei are obligaţia de a transmite o copie a acesteia aerodromurilor de origine şi/sau de destinaţie, dupã caz.
ART. 19
(1) A.A.C.R. informeazã M.Ap.N., în regim de prioritate, cu privire la orice aprobare acordatã pentru efectuarea zborurilor cu aeronave civile înmatriculate în alt stat, în afarã rutelor ATS publicate.
(2) În termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentei hotãrâri, A.A.C.R. şi M.Ap.N. vor stabili o procedura pentru transmiterea operativã a informaţiilor prevãzute la alin. (1), precum şi a celor referitoare la planificarile confirmate de M.Ap.N. pentru zborurile executate în spaţiul aerian naţional, în afarã rutelor ATS publicate, cu aeronave civile înmatriculate în România.


ANEXA 2

PROCEDURA
de solicitare şi de acordare de cãtre Ministerul
Apãrãrii Naţionale a autorizarilor de survol/avizelor
prealabile pentru efectuarea zborurilor cu aeronave civile sau
de stat în spaţiul aerian naţional

I. Procedura generalã
ART. 1
Ministerul Apãrãrii Naţionale, denumit în continuare M.Ap.N., prin Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice, acorda autorizarea de survol pentru efectuarea urmãtoarelor tipuri de activitãţi aeronautice în spaţiul aerian naţional:
a) survolul municipiului Bucureşti sub înãlţimea de 3.000 m de cãtre aeronave de stat sau civile înmatriculate în România ori în alt stat;
b) survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în România sau în alt stat, cu sau fãrã aterizare pe aeroporturi din România, şi care transporta trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
c) survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în alt stat, cu sau fãrã aterizare pe aeroporturi din România, şi fãrã transport de trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
d) zboruri de fotografiere aerianã, filmari aeriene, determinãri topogeodezice, executate cu aeronave de stat înmatriculate în România sau în alt stat;
e) zboruri executate cu aeronave de stat sau civile înmatriculate în alt stat, care aterizeaza/decoleaza pe/de pe aerodromuri militare.
ART. 2
M.Ap.N., prin Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice, acorda avizul prealabil pentru efectuarea urmãtoarelor tipuri de activitãţi aeronautice în spaţiul aerian naţional:
a) survolul teritoriului României de cãtre aeronave civile înmatriculate în alt stat, cu sau fãrã aterizare pe aeroporturi din România, şi care transporta trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
b) zboruri de fotografiere aerianã, filmari aeriene, determinãri topogeodezice, executate cu aeronave civile înmatriculate în România sau în alt stat.
ART. 3
M.Ap.N., prin Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice, obţine autorizari de survol ale altor state pentru aeronavele de stat înmatriculate în România, care executa misiuni internaţionale.
ART. 4
(1) Cererile pentru acordarea autorizãrii de survol prevãzute la art. 1 se adreseazã în urmãtoarele termene:
a) 7 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru survolul municipiului Bucureşti sub înãlţimea de 3.000 m de cãtre aeronavele de stat sau civile înmatriculate în România sau în alt stat, care nu executa misiuni de urgenta;
b) 10 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în România sau în alt stat, cu sau fãrã aterizare pe aeroporturi din România, şi care transporta trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
c) 3 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în alt stat, fãrã aterizare pe aeroporturi din România şi fãrã transport de trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
d) 5 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în alt stat, cu aterizare pe aeroporturi din România şi fãrã transport de trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase; la acest termen de adresare se adauga doua zile lucrãtoare pentru solicitarile de acces pe platformele de parcare militare ale bazelor aeriene;
e) 10 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru zboruri de fotografiere aerianã, filmari aeriene, determinãri topogeodezice, executate cu aeronave de stat înmatriculate în România sau în alt stat; cererea va fi însoţitã de avizele prevãzute de actele normative în vigoare;
f) doua ore înainte de ora de decolare, pentru survolul teritoriului României de cãtre aeronave de stat înmatriculate în alt stat, care executa misiuni din categoria urgente medicale, intervenţii în zone calamitate sau operaţiuni de cãutare şi salvare.
(2) Cererile pentru obţinerea avizului prevãzut la art. 2 se adreseazã la termenele urmãtoare:
a) 10 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru survolul teritoriului României de cãtre aeronave civile înmatriculate în alt stat, cu sau fãrã aterizare pe aeroporturi din România, şi care transporta trupe, armament, muniţii, explozivi, materiale radioactive şi alte materiale periculoase;
b) 10 zile lucrãtoare înainte de data estimatã de decolare, pentru zboruri de fotografiere aerianã, filmari aeriene, determinãri topogeodezice, executate cu aeronave civile înmatriculate în România sau în alt stat; cererea va fi însoţitã de avizele prevãzute de actele normative în vigoare.
(3) Cererile pentru obţinerea avizului M.Ap.N. în vederea executãrii zborurilor prevãzute la art. 2 cu aeronave înmatriculate în alt stat se adreseazã prin A.A.C.R.
(4) Cererile de obţinere a autorizarilor de survol pentru aeronave de stat înmatriculate în România, care urmeazã sa execute zboruri internaţionale, se înainteazã cãtre M.Ap.N. - Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice în termenele stabilite de fiecare stat survolat. M.Ap.N. înainteazã solicitarile de survol pe cale diplomaticã, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.
II. Excepţii de la procedura generalã
ART. 5
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 lit. a), survolul municipiului Bucureşti sub înãlţimea de 3.000 m de cãtre aeronavele civile sau de stat, înmatriculate în România ori în alt stat, care executa misiuni din categoria urgente medicale, cu aterizare pe platformele de aterizare ale instituţiilor medicale, se poate executa numai în baza informãrii, cu cel puţin 30 de minute înainte de decolare, a M.Ap.N. - Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice cu privire la tipul de aeronava, indicativul radio, traiectul de zbor, ora estimatã de aterizare şi locul aterizarii, conform planului de zbor depus şi autorizat la M.Ap.N. - Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice; aceasta excepţie este valabilã numai pentru operatorii aerieni civili autorizaţi sa execute serviciul de ambulanta aerianã în România şi pentru aeronavele de stat desemnate sa execute acest tip de misiuni.
(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 lit. a), zborurile executate în limita zonei de aerodrom (CTR) Baneasa, precum şi pe rutele standard de apropiere în vederea aterizarii sau de îndepãrtare dupã decolare (STAR/SID) nu necesita autorizarea de survol sau, dupã caz, avizul prealabil al M.Ap.N. şi se executa în condiţiile stipulate în Publicaţia de informare aeronautica a României (AIP - România), în circularele de informare aeronautica şi în avizele pentru navigatori (NOTAM).
(3) Prin excepţie de la prevederile art. 1 lit. c), se considera autorizare de survol acceptarea de cãtre M.Ap.N. a planului de zbor depus pentru aeronavele militare ale statelor semnatare ale unor acorduri încheiate în acest sens cu statul roman.
(4) Procedura instituitã la alin. (3) intra în vigoare dupã extinderea echipamentelor SITCEN la M.Ap.N.
III. Dispoziţii finale
ART. 6
(1) Operatorii aeronavelor sau intermediarii acestora vor inainta cãtre Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice din cadrul M.Ap.N., concomitent cu cererea de acordare a autorizãrii de survol sau, dupã caz, a avizului prealabil, copiile avizelor necesare executãrii misiunii ori, dupã caz, copiile documentelor aprobatorii de executare a activitãţilor respective.
(2) Cererile pentru acordarea autorizãrii de survol sau, dupã caz, a avizului prealabil, adresate M.Ap.N. - Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice de cãtre operatorii aeronavelor, direct ori prin intermediar, implica în ambele cazuri rãspunderea cu privire la corectitudinea informaţiilor cuprinse în cereri.
(3) Operatorii aeronavelor de stat vor întocmi cererile pentru obţinerea autorizãrii de survol în conformitate cu formularul-tip prezentat în anexa la prezenta procedura. În cazul zborurilor cu aeronave de stat strãine, cererile se vor transmite pe canal diplomatic.
(4) Orice modificare survenitã în graficul de operare a zborurilor aeronavelor de stat strãine care nu executa misiuni de urgenta, dupã obţinerea aprobãrii, respectiv introducerea unor zboruri adiţionale, schimbarea justificatã a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificatã la M.Ap.N. - Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice cu cel puţin 48 de ore înainte de data de operare.
ART. 7
Secţia survol, relaţii şi reglementãri aeronautice din cadrul M.Ap.N. transmite solicitanţilor autorizarea acordatã şi informeazã instituţiile cu atribuţii în organizarea, conducerea şi controlul activitãţilor aeronautice în spaţiul aerian al României.
ART. 8
În cazul zborurilor cu aeronave de stat strãine, solicitarile de scutire de la plata tarifelor de navigaţie terminala şi aeroportuare, în condiţiile legii, se adreseazã Sectiei survol, relaţii şi reglementãri aeronautice din cadrul M.Ap.N., care va întreprinde demersurile necesare în acest sens.
ART. 9
Activitatea de procesare şi de emitere a autorizarilor de survol se asimileazã activitãţilor aeronautice de prestare de servicii de trafic aerian, cu toate obligaţiile şi drepturile ce decurg din aceasta.



ANEXA


la anexa nr. 1
--------------

FORMULARUL TIP AL CERERII PENTRU ACORDAREA
APROBĂRII DE ZBOR DE CĂTRE REGIA AUTONOMĂ AUTORITATEA
AERONAUTICA CIVILĂ ROMANA

- APPLICATION FORM -

1. Numele, adresa, naţionalitatea operatorului aerian şi numãrul de
telefon/fax (Name, address, nationality of the air operator and
telephone/fax number)
.................................................................
2. Indicativul OACI de trei litere al operatorului aerian (ICAO three
letter designator of the air operator) ...........................
Indicativul radio (Radio call sign) ..............................
3. Tipul, însemnele de înmatriculare ale aeronavei/aeronavelor (Type and
registration marks of the aircraft) ..............................
4. Informaţii cu privire la certificatul acustic (Information regarding
Noise Certificate)
..................................................................
5. Capacitatea aeronavelor (pasageri şi/sau cargo) (Passenger and/or cargo
capacity of the aircraft) ........................................
6. Punctul de intrare/ieşire FIR LRBB şi ora (UTC), ruta de urmat pe
teritoriul României (Entry/Exit points FIR LRBB and UTC time, route to
be followed over the Romanian territory)
..................................................................
7. Aeroportul de origine şi/sau ultimul aeroport de plecare înainte de
intrarea în spaţiul aerian al României şi ora de decolare (UTC) (Airport
of origin and/or last airport of departure before entering the Romanian
air space and UTC time of departure)
8. Aeroportul din România şi ora de sosire/plecare (UTC) (Airport în România
and UTC time of arrival/departure) ...............................
9. Aeroportul de destinaţie şi/sau primul aeroport de aterizare dupã
ieşirea din spaţiul aerian al României şi ora de aterizare (UTG)
(Airport of destination and/or first airport of arrival after leaving
the Romanian air space and UTC time of arrival)
..................................................................
10. Data şi/sau perioada de operare şi ziua de operare (Date and/or period
and day of operation) ............................................
11. Date cu privire la tipul (categoria) zborului/zborurilor sau scopul
zborurilor (Information regarding type/category of intended flights or
purpose of flights)
12. Numãrul de pasageri şi/sau natura şi cantitatea încãrcãturii (tur/retur)
(Number of passengers and/or nature and amount of cargo to be taken on
or put down)
13. Tehnica militarã, armament şi/sau alte materiale militare, aparatura
fotografica şi/sau senzori de înregistrare la bord (Arms, ammunition
and any other military supplies, taking photos, making films equipment
or electromagnetic recorders on board)
14. Locul de imbarcare/debarcare şi/sau încãrcare/descãrcare a pasagerilor
şi/sau încãrcãturii (Place of embarkation/disembarkcation of passengers
and/or cargo, as the case may be)
15. Numele şi adresa afretatorului şi copie dupã contractul charter sau
alt document similar (comanda charter, AWB., etc.), copie dupã
contractul de închiriere, dacã aeronava/aeronavele sunt închiriate
(Name, address and business of charterer, copy of charter contract
signed by the airline and the charterer or of a similar document,
such as charter order, AWB, etc., copy of aircraft lease agreement,
if applicable) ................................................
16. Numele şi adresa agenţiei de turism sau a tour operatorului din România
(Name and address of the Romanian travel agent or of the Romanian
tour operator)
..................................................................
17. Numele şi adresa expeditorului şi beneficiarului încãrcãturii (Name
and address of the consignor and consignee of the cargo)
.................................................................
18. Dovada existenţei politelor de asigurare pentru pasageri şi bunuri,
precum şi pentru daune cauzate terţilor (Certificate showing passenger
and baggage accident insurance and third-party legal liability insurance)
...............................................................




ANEXA


la anexa nr. 2
--------------

FORMULARUL TIP AL CERERII PENTRU ACORDAREA
AUTORIZĂRII DE SURVOL DE CĂTRE
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

CERERE PENTRU APROBARE DIPLOMATICĂ DE ZBOR

- REQUEST FOR DIPLOMATIC CLEARANCE -

1. Ţara (Country): ......................................................
2. Naţionalitatea aeronavei (Nationality of aircraft):...................
3. Operatorul aerian (Air Operator):.....................................
4. Nr. şi tipul aeronavei (Number and Type of the aircraft): ...........
5. Nr. înmatriculare (Registration Number): .............................
6. Indicativ radio (Callsign): ..........................................
7. Echipaj: nume comandant, nr. şi grade (Crew: captain, number and ranks):
......................................................................
8. Data zborului (Date of Flight): ......................................
9. Aeroport de decolare, data şi ora UTC (Origin Airfield, date and
time UTC): ...........................................................
10. Punctul de intrare în România, data şi ora UTC (Entry Point into
Romanian Airspace, date and time UTC): ...............................
11. Ruta de zbor în România (Flight Route into Romanian Airspace):
......................................................................
12. Aeroport de aterizare în România, data şi ora UTC: (Landing Airfield
în România, date and time UTC): ......................................
13. Punctul de ieşire din România, data şi ora UTC: (Exit Point from
Romanian Airspace, date and time UTC): ...............................
14. Aeroport de destinaţie, data şi ora UTC (Destination Airfield, date
and time UTC): ......................................................
15. Scopul zborului (Purpose of Flight): .................................
16. pasageri VIP: nivelul de reprezentare (VIP pax.: officials level):
......................................................................
17. pasageri: numãr, tip (militari, civili) (Pax: number, type (troops,
civilians): ..........................................................
18. cargo: natura încãrcãturii, cantitatea (cargo: type, amount): ........
19. Organizatorul (Freighter): ...........................................
20. Beneficiarul (Beneficiary): ..........................................
21. Armament, munitie, materiale periculoase şi echipament foto/video la
bord: (Fixed armaments, ammo, dangerous goods and air photo/video
equipment on board): .................................................
22. Solicitãri (Facilities Requested):
a) alimentare (Refuel): .......................
b) paza aeronava (Aircraft Guards): ...........
c) scutiri de taxe (Free Charges): ............
d) parcare în baza militarã (Parking on Military Air Base):
...................................
e) alte solicitãri (other requests):.............


23. Semnatura şi ştampila Data solicitãrii
(Signature and stamp) (Date of Application)


---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016