Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.143 din 27 noiembrie 2012 privind ocuparea in anul 2012 a unui numar de 172 de posturi vacante necesare functionarii serviciilor sociale din judetele Neamt, Mures, Iasi si Braila
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 3 decembrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă ocuparea, prin concurs sau examen, în anul 2012 a unui număr de 172 de posturi vacante de personal necesare funcţionării serviciilor sociale din cadrul consiliilor locale/judeţene care fac obiectul indicatorilor de rezultat din cadrul proiectelor finanţate din fondurile comunitare nerambursabile postaderare din judeţele Neamţ, Mureş, Iaşi şi Brăila, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal, după cum urmează:
a) 38 de posturi vacante pentru Consiliul Judeţean Neamţ, în vederea asigurării serviciilor sociale de specialitate persoanelor cu handicap, prin intermediul centrelor de îngrijire şi asistenţă aflate în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ;
b) 69 de posturi vacante la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Luduş din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş;
c) 7 posturi vacante pentru Consiliul Local al Comunei Fântânele, judeţul Iaşi, în vederea asigurării serviciilor sociale de specialitate prin intermediul Centrului de asistenţă copii după programul şcolar în comuna Fântânele, judeţul Iaşi;
d) 58 de posturi vacante pentru Centrul de Asistenţă Paleativă "Sfânta Maria" Brăila din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brăila, judeţul Brăila.
ART. 2
Ocuparea posturilor vacante prevăzute la art. 1 se face, potrivit legii, pe răspunderea ordonatorilor principali de credite.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul administraţiei şi internelor,
Mircea Duşa
p. Ministrul
delegat pentru administraţie,
Constantin Cătălin Chiper,
secretar de stat
Ministrul muncii,
familiei şi protecţiei sociale,
Mariana Câmpeanu
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Florin Georgescu
Bucureşti, 27 noiembrie 2012.
Nr. 1.143.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: