Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.115 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea unor modificari si completari in inventarul bunurilor din domeniul public al statului aflate in administrarea Ministerului Apararii Nationale
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 24 decembrie 2013
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniului public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.
ART. 2
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a constatării unor suprafeţe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru şi intabularea în cartea funciară.
ART. 3
Se aprobă actualizarea adreselor unde sunt situate bunurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a adăugării cărţilor funciare aferente după intabulare.
ART. 4
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
---------
*) Anexele nr. 1-3 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Viceprim-ministru,
Gabriel Oprea
Ministrul apărării naţionale,
Mircea Duşa
Viceprim-ministru,
ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul delegat pentru buget,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 18 decembrie 2013.
Nr. 1.115.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: