Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.084 din 8 iulie 2004  pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de admitere la programele de formare specializata in administratia publica, pentru anul 2004    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.084 din 8 iulie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea concursului de admitere la programele de formare specializata in administratia publica, pentru anul 2004

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 19 iulie 2004

În temeiul art. 108 din Constituţie, republicatã, şi al <>art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 106/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ARTICOL UNIC
Se aprobã Regulamentul privind organizarea şi desfãşurarea concursului de admitere la programele de formare specializatã în administraţia publicã, pentru anul 2004, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


────────────────

Ministru de stat,
ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Sãniuţã

Ministrul delegat
pentru administraţia publicã,
Gabriel Oprea

Ministrul educaţiei şi cercetãrii,
Alexandru Athanasiu

p. Ministrul finanţelor publice,
Maria Manolescu,
secretar de stat


Bucureşti, 8 iulie 2004.
Nr. 1.084.

ANEXĂ

REGULAMENT
privind organizarea şi desfãşurarea concursului de admitere la
programele de formare specializatã în administraţia publicã,
pentru anul 2004

CAP. I
Principii generale

ART. 1
Institutul Naţional de Administraţie organizeazã programe de formare specializatã cu durata de un an şi 2 ani, în condiţiile legislaţiei în domeniu, dupã cum urmeazã:
a) Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat înalţilor funcţionari publici;
b) Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat funcţionarilor publici de conducere;
c) Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat tinerilor funcţionari publici;
d) Programul de formare specializatã, cu durata de 2 ani, destinat tinerilor absolvenţi ai învãţãmântului superior.
ART. 2
(1) Pentru organizarea şi desfãşurarea concursului de admitere la programele menţionate la art. 1 lit. a) şi b) se constituie: comisia de organizare, comisia de admitere, comisia de contestaţii.
(2) Comisiile prevãzute la alin. (1) sunt numite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea directorului general al Institutului Naţional de Administraţie.
(3) O persoanã nu poate face parte din mai multe comisii.
ART. 3
(1) Comisia de organizare este compusã din:
a) comisia centralã, organizatã la nivelul Institutului Naţional de Administraţie;
b) comisiile teritoriale, organizate la nivelul centrelor regionale de formare continuã pentru administraţia publicã localã, denumite în continuare centre regionale, din Cãlãraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Timişoara.
(2) Din comisiile prevãzute la alin. (1) fac parte, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai Institutului Naţional de Administraţie şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3) Institutul Naţional de Administraţie asigurã logistica comisiei centrale, iar centrele regionale asigurã logistica comisiilor teritoriale.
ART. 4
(1) Taxa de înscriere, tarifele de şcolarizare şi modalitãţile privind plata acestora, pentru programele prevãzute la art. 1 lit. a) şi b), se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea Institutului Naţional de Administraţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfãşurãrii concursului.
(2) Taxele de înscriere şi tarifele de şcolarizare menţionate la alin. (1) se plãtesc de cãtre autoritãţile sau instituţiile în cadrul cãrora funcţionarii publici îşi desfãşoarã activitatea, pe baza contractului de şcolarizare încheiat de instituţia respectivã cu Institutul Naţional de Administraţie.

CAP. II
Programe de formare specializatã în administraţia publicã

SECŢIUNEA 1
Programul de formare specializatã, cu duratã de un an, destinat înalţilor funcţionari publici

ART. 5
La concursul pentru programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat înalţilor funcţionari publici, pot participa persoanele care ocupã o funcţie din categoria corespunzãtoare înalţilor funcţionari publici, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 6
(1) Cifra de şcolarizare pentru acest program este de maximum 100 de locuri.
(2) Calendarul de desfãşurare a concursului este prevãzut la lit. a) din anexa care face parte integrantã din prezentul regulament.

SECŢIUNEA a 2-a
Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat funcţionarilor publici de conducere

ART. 7
(1) Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat înalţilor funcţionari publici, se organizeazã de Institutul Naţional de Administraţie în parteneriat cu instituţiile de învãţãmânt superior, acreditate în condiţiile legii.
(2) La concursul pentru acest program pot participa persoane care ocupã funcţii publice de conducere, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 8
(1) Cifra de şcolarizare pentru acest program este de maximum 950 de locuri.
(2) Calendarul de desfãşurare a concursului este prevãzut la lit. b) din anexã.
ART. 9
Repartizarea candidaţilor admişi pentru a studia la Institutul Naţional de Administraţie şi la celelalte instituţii de învãţãmânt superior partenere se face de cãtre comisia de organizare, pe baza rezultatului obţinut la concurs, în funcţie de opţiunile candidaţilor şi de numãrul de locuri scoase la concurs.
ART. 10
(1) Candidaţii declaraţi admişi şi repartizaţi la Institutul Naţional de Administraţie se înmatriculeazã prin ordin al directorului general al institutului.
(2) Candidaţii declaraţi admişi şi repartizaţi la instituţiile de învãţãmânt superior partenere se înmatriculeazã de cãtre acestea.

SECŢIUNEA a 3-a
Programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat tinerilor funcţionari publici

ART. 11
(1) La concursul pentru programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat tinerilor funcţionari publici, se pot înscrie funcţionari publici în vârstã de pânã la 33 de ani inclusiv, având o experienţã de pânã la 7 ani inclusiv, şi absolvenţi de învãţãmânt superior cu diplomã de licenţã sau echivalentã.
(2) Candidaţii trebuie sã aibã minimum 12 luni de experienţã în administraţia publicã şi un nivel avansat în cunoaşterea unei limbi de circulaţie europeanã.
(3) Cifra de şcolarizare pentru acest program este de maximum 100 de locuri.
(4) Nu pot candida la acest program persoanele care lucreazã în urmãtoarele organizaţii şi proiecte:
a) proiectele PHARE finanţate de Uniunea Europeanã în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor;
b) Unitatea Centralã pentru Reformã în Administraţia Publicã;
c) ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene în România, inclusiv Delegaţia Comisiei Europene în România;
d) contractanţii şi subcontractanţii care implementeazã proiectul PHARE împreunã cu care se organizeazã programul sau oricare altã organizaţie deţinutã ori controlatã de aceste organizaţii.
ART. 12
(1) Înscrierea şi selecţia candidaţilor la programul prevãzut la art. 11 alin. (1) se realizeazã de cãtre o comisie de specialitate, formatã din reprezentanţii consorţiului câştigãtor al proiectului PHARE "Crearea unui corp profesionist de manageri în administraţia publicã" şi reprezentanţi desemnaţi de Institutul Naţional de Administraţie ca observatori.
(2) Pentru a se înscrie la acest concurs candidaţii trebuie sã trimitã formularul de înscriere completat, însoţit de documentele solicitate, la adresa menţionatã în acesta.
(3) Formularul prevãzut la alin. (2) este pus la dispoziţie candidaţilor de cãtre proiectul PHARE, la adresele web "www.yps.ro" şi "www.ina.gov.ro".
(4) Concursul de admitere pentru acest program prevede urmãtoarele probe:
a) selectarea dosarelor;
b) test de limbã strãinã;
c) lucrare scrisã;
d) interviu.
(5) Concursul se desfãşoarã la sediul Institutului Naţional de Administraţie din Bucureşti şi la sediile centrelor regionale din localitãţile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b).
(6) Calendarul de desfãşurare a concursului se va publica de cãtre comisia de specialitate prevãzutã la alin. (1) cu cel puţin 15 zile înainte de data desfãşurãrii primei probe.
ART. 13
Candidaţii declaraţi admişi vor fi înmatriculaţi în anul I la Institutul Naţional de Administraţie, prin ordin al directorului general al institutului.

SECŢIUNEA a 4-a
Programul de formare specializatã, cu durata de 2 ani, destinat tinerilor absolvenţi ai învãţãmântului superior

ART. 14
(1) La concursul pentru programul de formare specializatã, cu durata de 2 ani, destinat tinerilor absolvenţi ai învãţãmântului superior, se pot înscrie absolvenţi de învãţãmânt superior cu diplomã de licenţã sau echivalentã, în vârstã de pânã la 30 de ani.
(2) Candidaţii trebuie sã aibã un nivel avansat în cunoaşterea unei limbi de circulaţie europeanã.
(3) Cifra de şcolarizare pentru acest program este de maximum 90 de locuri.
ART. 15
Prevederile art. 11 alin. (4), ale art. 12 şi 13 se aplicã în mod corespunzãtor şi pentru aceastã categorie de candidaţi.

CAP. III
Admiterea la programele de formare specializatã în administraţia publicã pentru înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere

SECŢIUNEA 1
Admiterea la concurs

ART. 16
(1) Înscrierile pentru programele prevãzute la art. 1 lit. a) şi b) se fac la sediul Institutului Naţional de Administraţie din Bucureşti, precum şi la sediile centrelor regionale.
(2) Înscrierea la concursul de admitere se face pe baza unui dosar care trebuie sã conţinã urmãtoarele documente, prezentate în original şi în copie:
a) cerere-tip de înscriere;
b) dosarul profesional al candidatului, avizat de cãtre instituţie, respectiv formularele A-E, H şi I prevãzute în anexa nr. 1 la Hotãrârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici, actualizate şi certificate de autoritatea sau de instituţia publicã în care îşi desfãşoarã activitatea funcţionarul public;
c) o adresã din partea autoritãţii sau instituţiei în cadrul cãreia candidatul îşi desfãşoarã activitatea, atestând luarea la cunoştinţã din partea instituţiei şi acceptul acesteia de a îi permite sã participe la programul de formare specializatã pe toatã durata acestuia şi, respectiv, de a achita taxa de şcolarizare;
d) copie de pe diploma de licenţã sau de pe diploma echivalentã acesteia;
e) copie de pe certificatul de naştere;
f) copie de pe certificatul de cãsãtorie, dacã este cazul;
g) 4 fotografii tip paşaport;
h) chitanţa de platã a taxei de înscriere;
i) o scrisoare de intenţie, prin care candidatul prezintã motivele pentru care doreşte sã participe la programul de formare specializatã.
ART. 17
Candidaţilor înscrişi li se elibereazã legitimaţii de concurs. Pe parcursul desfãşurãrii concursului candidaţii vor avea asupra lor actul de identitate şi legitimaţia de concurs.
ART. 18
Comisia de organizare afişeazã, cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii concursului, listele nominale ale candidaţilor înscrişi, repartizaţi pe sãli în ordine alfabeticã, şi programul desfãşurãrii probelor.
ART. 19
Candidaţii au obligaţia de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afişate şi de a sesiza imediat comisia de organizare cu privire la eventualele neconcordanţe cu datele precizate în cererea de înscriere. Orice modificãri pe listele afişate se fac numai înaintea începerii concursului.

SECŢIUNEA a 2-a
Probele de concurs

ART. 20
(1) Comisia de admitere selecteazã toate dosarele de înscriere pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
(2) Nu pot fi selectate dosarele de înscriere dacã:
a) nu cuprind actele prevãzute la art. 16 alin. (2);
b) candidaţii nu ocupã o funcţie publicã corespunzãtoare înalţilor funcţionari publici sau funcţionarilor publici de conducere, dupã caz, în condiţiile legii.
ART. 21
(1) Concursul de admitere la programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat înalţilor funcţionari publici, se organizeazã numai la sediul Institutului Naţional de Administraţie şi constã în:
a) selectarea dosarelor;
b) interviu.
(2) Rezultatele selectãrii dosarelor de înscriere se afişeazã cu menţiunea "admis" sau "respins".
(3) Sunt declaraţi admişi la program candidaţii care au promovat probele prevãzute la alin. (1).
ART. 22
(1) Concursul de admitere la programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat funcţionarilor publici de conducere, constã în:
a) selectarea dosarelor;
b) proba scrisã.
(2) Rezultatele selectãrii dosarelor de înscriere se afişeazã, cu menţiunea "admis" sau "respins", la sediul Institutului Naţional de Administraţie şi la centrele regionale, dupã caz.
(3) Proba scrisã constã în rezolvarea unui test-grilã care evalueazã capacitãţile manageriale, precum şi cunoştinţele de bazã privind administraţia publicã.
(4) Sunt declaraţi admişi la acest program candidaţii care au promovat probele prevãzute la alin. (1).
ART. 23
(1) Proba scrisã se desfãşoarã simultan, atât la sediul Institutului Naţional de Administraţie din Bucureşti, cât şi la sediile centrelor regionale.
(2) Elaborarea testelor-grilã pentru proba scrisã şi corectarea lucrãrilor candidaţilor sunt de competenţa comisiei de admitere.
ART. 24
(1) Comisia de admitere va alcãtui 5 seturi diferite de teste-grilã cu grad de dificultate echivalent.
(2) Seturile de teste-grilã sunt semnate de toţi membrii comisiei de admitere, se închid în plicuri sigilate şi se transmit comisiilor teritoriale în ziua anterioarã concursului.
ART. 25
(1) Proba scrisã se desfãşoarã în sãli care pot sã asigure aşezarea candidaţilor la distanţã corespunzãtoare, pãstrându-se un loc liber între aceştia.
(2) Este interzisã introducerea în sãli a oricãror aparate şi dispozitive electronice, precum şi a materialelor bibliografice care ar putea influenţa desfãşurarea concursului.
ART. 26
(1) Repartizarea membrilor comisiei de organizare pe sãli se stabileşte, dupã caz, de cãtre preşedintele comisiei centrale sau teritoriale, cu douã ore înainte de începerea probei.
(2) Pentru fiecare salã se repartizeazã câte un responsabil şi un numãr de membri, în funcţie de numãrul candidaţilor din sala respectivã.
(3) Comisia de organizare este responsabilã de modul în care se deruleazã probele de concurs, începând cu accesul candidaţilor în sãli, derularea propriu-zisã şi predarea lucrãrilor comisiei de admitere.
ART. 27
(1) Accesul candidaţilor în sãli este permis numai cu maximum o orã înainte de începerea probei, conform listelor afişate, sub supravegherea responsabilului de salã.
(2) Candidaţii au obligaţia de a prezenta la intrare actul de identitate (carte de identitate, buletin de identitate sau paşaport) şi legitimaţia de concurs. Acestea vor rãmâne pe masa candidatului pe toatã durata probei, pentru a putea fi efectuate verificãri suplimentare.
(3) Responsabilul de salã noteazã într-un catalog candidaţii prezenţi şi absenţi.
(4) Candidaţii care nu vor fi în salã în momentul comunicãrii testelor-grilã pierd dreptul de a susţine proba de concurs.
(5) Candidaţii nu au voie sã pãrãseascã sala de concurs şi sã revinã. În cazuri de forţã majorã, responsabilul de salã va desemna un membru al comisiei de organizare care va însoţi candidatul pânã la grupurile sanitare şi îl va conduce înapoi în salã.
(6) Proba scrisã se deruleazã pe o duratã ce nu poate depãşi 3 ore.
(7) Dupã terminarea probei scrise comisia de organizare a concursului afişeazã baremurile de corectare la sediul Institutului Naţional de Administraţie şi al centrelor regionale, dupã caz, şi pe site-ul web al institutului.

SECŢIUNEA a 3-a
Evaluarea concursului

ART. 28
Corectarea testelor-grilã se face de cãtre comisia de admitere, prin intermediul unui sistem automat de scanare.
ART. 29
Proba scrisã se noteazã cu puncte de la 1 la 100. Punctajul minim pentru promovarea acestei probe este de 50 de puncte.
ART. 30
Rezultatele concursului de admitere se afişeazã la sediul Institutului Naţional de Administraţie şi la sediul centrelor regionale, dupã caz, şi se publicã pe site-ul web al institutului.
ART. 31
Candidaţii declaraţi respinşi pot contesta punctajul obţinut la proba scrisã, sesizând comisia de contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor.
ART. 32
(1) Rezultatele contestaţiilor se stabilesc în termen de 24 de ore de la depunerea lor şi se afişeazã la sediul Institutului Naţional de Administraţie şi al centrelor regionale, dupã caz, precum şi pe site-ul web al institutului.
(2) Dupã rezolvarea contestaţiilor, rezultatele concursului de admitere rãmân definitive.


ANEXĂ

CALENDARUL
de desfãşurare a concursului de admitere - 2004

a) Pentru programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat înalţilor funcţionari publici





──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Etapa Perioada
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Înscrierea candidaţilor 16 august - 30 septembrie 2004
2. Selectarea dosarelor 4 octombrie - 6 octombrie 2004
3. Afişarea rezultatelor dupã selectarea
dosarelor 7 octombrie 2004
4. Interviul 11 octombrie - 20 octombrie 2004
5. Afişarea rezultatelor interviului 25 octombrie 2004
6. Depunerea contestaţiilor 26 octombrie 2004
7. Afişarea rezultatelor la contestaţii 27 octombrie 2004
8. Afişarea rezultatelor finale 28 octombrie 2004
9. Deschiderea programului 8 noiembrie 2004
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



b) Pentru programul de formare specializatã, cu durata de un an, destinat funcţionarilor publici de conducere



──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Etapa Perioada
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Înscrierea candidaţilor 16 august - 17 septembrie 2004
2. Selectarea dosarelor 20 septembrie - 23 septembrie 2004
3. Afişarea rezultatelor dupã selectarea
dosarelor 24 septembrie 2004
4. Proba scrisã 27 septembrie 2004
5. Afişarea rezultatelor probei scrise 29 septembrie 2004
6. Depunerea contestaţiilor 30 septembrie 2004
7. Afişarea rezultatelor la contestaţii 4 octombrie 2004
8. Afişarea rezultatelor finale şi
a repartizãrii 5 octombrie 2004
9. Deschiderea programului 18 octombrie 2004
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



________________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016