Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE nr. 1.014 din 26 octombrie 2000 pentru aprobarea Strategiei nationale de privatizare pentru anul 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale <>art. 4^1 alin. (2) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ART. 1 Se aproba Strategia nationala de privatizare pentru anul 2000, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ART. 2 Agenţia Nationala pentru Dezvoltare Regionala, Ministerul Industriei şi Comerţului, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Funcţiei Publice, Agenţia Nationala pentru Comunicaţii şi Informatica, Agenţia Nationala pentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare, Autoritatea Nationala pentru Turism, Ministerul Sãnãtãţii, Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Culturii, precum şi Fondul Proprietãţii de Stat vor aduce la îndeplinire Strategia nationala de privatizare pentru anul 2000.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneazã: --------------- p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala, Kerekes Gabor
Ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiarã, Mircea Ciumara
Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes
Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietãţii de Stat, Radu Sarbu
ANEXA 1
Strategia nationala de privatizare pentru anul 2000
CAP. 1 Obiectivele procesului de privatizare
Principalele obiective privind procesul de privatizare şi restructurare a societãţilor comerciale pentru anul 2000 sunt: ● accelerarea procesului de privatizare şi finalizarea, în linii mari, a acestuia, prin oferirea la vânzare a acţiunilor deţinute de stat la toate societãţile comerciale privatizabile rãmase în portofoliul Fondului Proprietãţii de Stat, precum şi la unele societãţi comerciale din portofoliul altor instituţii publice implicate; ● urmãrirea cu prioritate a materializarii tranzacţiilor, prin scurtarea termenelor şi creşterea numãrului de tranzacţii realizate, fata de considerente cum sunt: recuperarea integrala a datoriilor acumulate de societatea privatizata, asumarea de angajamente investitionale şi de pãstrare a locurilor de munca de cãtre noul proprietar; ● finalizarea privatizãrii efective a societãţilor comerciale incluse în Programul PSAL; ● restructurarea şi privatizarea acelor pãrţi din utilitatile publice care nu constituie monopol natural, care produc mari pierderi în economie şi consuma subvenţii de la buget; ● accelerarea restructurãrii şi privatizãrii bãncilor cu capital de stat şi privatizarea tuturor societãţilor comerciale de asigurare-reasigurare; ● creşterea ponderii societãţilor comerciale mari în numãrul total al societãţilor comerciale privatizate şi, implicit, a ponderii capitalului social vândut fata de capitalul social total deţinut de stat la societãţile comerciale. Pentru realizarea acestor obiective se vor avea în vedere urmãtoarele mãsuri: ● diversificarea surselor de finanţare, prin emisiunea de obligaţiuni convertibile în acţiuni ale marilor companii privatizabile; ● utilizarea tuturor metodelor de privatizare prevãzute de cadrul legislativ actual, cu preponderenta a celor care accelereaza procesul de privatizare şi asigura condiţii transparente de desfãşurare a competitiei dintre potentialii investitori; ● promovarea privatizãrii prin agenţi de privatizare, precum şi intermedierea vânzãrilor de acţiuni ale societãţilor comerciale de cãtre bãnci internaţionale de investiţii; ● divizarea unor societãţi comerciale mari pe structura activelor existente şi privatizarea rapida a societãţilor comerciale mici şi mijlocii rezultate; ● sporirea atractivitatii ofertei de acţiuni prin restructurarea financiarã a activitãţii, inclusiv prin reesalonarea datoriilor restante ale societãţilor comerciale; ● încurajarea preocuparilor investitionale ale noilor proprietari, în vederea relansarii rapide a respectivelor societãţi comerciale şi realizãrii protecţiei mediului înconjurãtor, în cazul în care activitatea desfasurata de aceste societãţi comerciale are impact asupra mediului; ● închiderea operationala, totalã sau parţialã, a agenţilor economici pentru care nu au fost identificate sanse reale de redresare economico-financiarã ori de privatizare; ● asigurarea unui cadru modern şi eficient de informare, promovare, dezvoltare şi concretizare a relaţiilor cu potentialii investitori, persoane fizice sau juridice, romane sau strãine; ● urmãrirea respectãrii prevederilor contractelor de reprezentare în adunãrile generale ale actionarilor şi ale contractelor de administrare, în vederea intaririi rãspunderii personale a reprezentanţilor statului şi a administratorilor selectaţi prin concurs de oferte; ● analiza evoluţiei postprivatizare a societãţilor comerciale, pentru determinarea performantelor acestora comparativ cu situaţia anterioarã privatizãrii; ● urmãrirea respectãrii obligaţiilor asumate de cumpãrãtori prin contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni încheiate cu instituţiile publice implicate în procesul de privatizare.
CAP. 2 Cadrul institutional şi legislativ
2.1. Cadrul institutional Competentele şi atribuţiile în legatura cu procesul de privatizare aparţin Guvernului, Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala şi instituţiilor publice implicate, dupã cum urmeazã: ● Guvernul României asigura înfãptuirea politicii de privatizare, coordoneazã şi controleazã activitatea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare. ● Agenţia Nationala pentru Dezvoltare Regionala, instituţie în subordinea Guvernului, este responsabilã cu promovarea strategiei naţionale de privatizare, cu elaborarea proiectelor de acte normative în domeniu şi cu monitorizarea derulãrii şi finalizarii procesului de privatizare. ● Instituţiile publice implicate, respectiv Fondul Proprietãţii de Stat, ministerele de resort şi autoritãţile administraţiei publice locale, realizeazã întregul proces de privatizare. În acest scop instituţia publica implicata: - exercita toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar a statului sau a autoritãţilor administraţiei publice locale; - ia toate mãsurile necesare pentru realizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale. Totodatã instituţiile publice implicate au dreptul sa contracteze cu persoane fizice sau juridice, romane ori strãine, servicii de asistenta de specialitate în domeniul privatizãrii, restructurãrii şi lichidãrii.
2.2. Cadrul legislativ 2.2.1. Reglementãri generale <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 450/1999 , constituie cadrul legal general pentru privatizarea societãţilor comerciale. Totodatã, prin <>Ordinul ministrului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului nr. 709/1999 este prevãzut conţinutul avizului de mediu pentru privatizare, emis de autoritatea competenta. În aplicarea acestor reglementãri procesul de privatizare este realizat prin implicarea atât a Fondului Proprietãţii de Stat, cat şi a altor instituţii publice (ministere de resort, autoritãţi ale administraţiei publice locale), fiind totodatã posibila şi utilizarea unor agenţi de privatizare mandatati în acest scop. 2.2.2. Reglementãri specifice Pentru privatizarea societãţilor comerciale din unele domenii de activitate se utilizeazã şi reglementãri specifice, dupã cum urmeazã: ● În cazul societãţilor bancare privatizarea se deruleazã potrivit prevederilor <>Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societãţilor comerciale bancare la care statul este acţionar, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ● Privatizarea societãţilor comerciale din turism se desfãşoarã în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, iar responsabilitatea în derularea acestui proces revine Autoritãţii Naţionale pentru Turism, Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala şi Fondului Proprietãţii de Stat. ● În vederea privatizãrii societãţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa s-au emis <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societãţilor comerciale care deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 97/2000 , care stabilesc ca privatizarea acestor societãţi comerciale se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în colaborare cu Fondul Proprietãţii de Stat. ● În cazul utilizãrii metodelor specifice pieţei de capital, precum şi a ofertei publice de vânzare se aplica dispoziţiile <>Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, precum şi reglementãrile emise de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Bursa de Valori Bucureşti şi Asociaţia Nationala a Societãţilor de Valori Mobiliare. ● Pentru societãţile comerciale care au obligaţii bugetare restante se aplica prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu completãrile ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 269/1999 , potrivit cãrora acţiunile deţinute de stat se transfera pe o perioada determinata de la Fondul Proprietãţii de Stat la Ministerul Finanţelor, în vederea stingerii creanţelor bugetare restante, prin toate modalitãţile prevãzute de lege. ● Prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 374/1999 privind asigurarea condiţiilor de implementare a prevederilor Programului pentru ajustarea sectorului privat (PSAL) şi a Programului de dezvoltare institutionala a sectorului privat (PIBL), cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au fost stabilite patru domenii majore pentru accelerarea procesului de restructurare şi privatizare, şi anume: restructurarea sectorului bancar, privatizarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, îmbunãtãţirea mediului de afaceri şi atenuarea costurilor sociale ale reformei. ● Privatizarea-restructurarea a 64 de societãţi comerciale mari, în conformitate cu prevederile Programului PSAL, se desfãşoarã cu respectarea dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 40/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentatã de Ministerul Finanţelor, şi Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind proiectul de dezvoltare institutionala a sectorului privat, în valoare de 25 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington D.C. la 17 iunie 1999. 2.2.3. Reglementãri conexe În rezolvarea unor aspecte legate de procesul de privatizare se aplica şi alte reglementãri, dintre care cele mai importante sunt: - <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã; - <>Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societãţile de leasing, republicatã; - <>Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã; - <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socialã a persoanelor ale cãror contracte individuale de munca vor fi desfãcute ca urmare a concedierilor colective, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - <>Hotãrârea Guvernului nr. 978/1999 privind unele mãsuri pentru implementarea Programului de restructurare a întreprinderilor şi de reconversie profesionalã (RICOP), în baza Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeanã referitor la Programul PHARE 1999, partea I, pentru restructurare a întreprinderilor şi de reconversie profesionalã (RICOP) RO9904, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999; - <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 241/1998 , cu modificãrile ulterioare; - <>Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor; - <>Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzãtorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. 2.2.4. Metode şi tehnici de privatizare Vânzarea acţiunilor societãţilor comerciale, deţinute de stat şi de autoritãţile administraţiei publice locale, cãtre persoane fizice şi/sau juridice, romane sau strãine, se va face prin toate metodele reglementate de prevederile legale în vigoare (oferta publica şi alte metode specifice pieţei de capital, negociere, licitaţie cu strigare sau în plic, certificate de depozit emise de bãnci de investiţii pe piata de capital internationala sau orice combinatie a acestora), promovandu-se cu prioritate metodele de privatizare rapide, competitive şi transparente - licitaţia cu strigare şi metodele de vânzare specifice pieţei de capital. Vânzarea acţiunilor societãţilor comerciale cãtre asociaţiile salariaţilor se face prin metoda negocierii sau a licitaţiei, cu posibilitatea utilizãrii modalitãţilor de plata prevãzute de legislaţie. De asemenea, se au în vedere posibilitatea conversiei datoriilor societãţilor comerciale în acţiuni sau reesalonarea acestora, potrivit legii, precum şi conversia datoriei publice în acţiuni. Transferul dreptului de proprietate asupra activelor deţinute de societãţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar ori asupra celor deţinute de regiile autonome se face prin vânzare cu plata integrala, în rate sau prin leasing imobiliar cu clauza irevocabilã de vânzare.
CAP. 3 Politici sectoriale de dezvoltare, restructurare şi privatizare
3.1. Politici de restructurare în vederea privatizãrii Pentru realizarea obiectivelor politicilor sectoriale de privatizare este necesarã restructurarea activitãţii unor societãţi comerciale, restructurare ce are ca obiectiv fundamental transformarea şi adaptarea lor la nevoile pieţei, precum şi la cerinţele dezvoltãrii regionale. Restructurarea activitãţii societãţilor comerciale se realizeazã, în principal, prin: ● selectarea activitãţilor de producţie viabile şi monitorizarea rezultatelor economico-financiare, în scopul luãrii de mãsuri în termene reale, pentru adaptarea la condiţiile pieţei, şi creşterii activitãţii la privatizare. Aceasta mãsura va conduce la restructurarea de fond a societãţilor comerciale prin: - concentrarea ca centre de profit a activitãţilor pentru care exista piata şi, implicit, posibilitatea realizãrii de profit; - separarea activitãţilor neviabile, închiderea operationala şi conservarea temporarã a activelor aferente; - desprinderea şi privatizarea activitãţilor auxiliare şi/sau nespecifice; - vânzarea de active; - reducerea capacitãţilor de producţie la nivelul volumului producţiei care poate fi absorbitã de piata, în condiţii de rentabilitate; - restructurarea financiarã; ● divizarea în mai multe societãţi comerciale, în cazul existenţei unor activitãţi de producţie distincte; ● fuziunea cu o alta societate comercialã de profil similar, pentru creşterea sau întãrirea poziţiei pe piata interna şi/sau externa, realizatã în paralel cu mãsurile de restructurare de fond specifice; ● comasarea, prin preluarea unor activitãţi desprinse de la alte societãţi comerciale, atunci când acestea au legatura tehnologicã, de natura sa conducã la reducerea costurilor şi la creşterea veniturilor. Procesul de restructurare poate fi urmat, dupã caz, de urmãtoarele proceduri: - reorganizare judiciarã; - lichidare voluntara; - încetare (totalã sau parţialã) a activitãţii unor societãţi comerciale în condiţiile legilor speciale; - faliment. Principalele obiective avute în vedere, cu prioritate, pe termen scurt, privesc stoparea declinului producţiei industriale, creşterea competitivitatii şi asigurarea condiţiilor de relansare economicã, impunând urmãtoarele mãsuri: ● continuarea restructurãrii societãţilor comerciale cu probleme financiare critice, precum şi reorganizarea societãţilor comerciale rezultate prin transformarea regiilor autonome; ● susţinerea rentabilizarii activitãţii societãţilor comerciale prin adoptarea de mãsuri care se referã la: - elaborarea de strategii şi programe de restructurare/dezvoltare sectoriale; - analiza eficientei activelor societãţilor comerciale şi, dupã caz, închiderea operationala a activelor generatoare de pierderi şi scoaterea acestora la vânzare; - aplicarea programului RICOP, cu finanţare externa, pentru un numãr de circa 70 de societãţi comerciale, cu efecte active şi pasive asupra personalului disponibilizat; - continuarea acţiunii de reducere a pierderilor în economie prin monitorizarea societãţilor comerciale cu pierderi şi, respectiv, a modului de implementare a mãsurilor de restructurare/privatizare/lichidare; - participarea la programe PSAL prin colaborare cu agenţii de privatizare. În vederea implementarii politicilor de privatizare sectoriala, activitatea de restructurare a societãţilor comerciale în anul 2000 va viza, în principal: ● promovarea mãsurilor de retehnologizare, modernizare şi dezvoltare a activitãţii economice, prin finalizarea investiţiilor în curs şi începerea de noi investiţii; ● analizarea şi identificarea componentelor de producţie neperformante sau care se afla în conservare, în vederea vânzãrii activelor acestora; ● divizarea asimetrica în turism. Politicile de privatizare sectoriala vor avea în vedere concluziile analizei privind posibilitãţile de redresare economico-financiarã a societãţilor comerciale, rezultatele aplicãrii programelor de restructurare, precum şi interesul potenţialilor investitori.
3.2. Politici de restructurare/privatizare a unor societãţi comerciale cuprinse în programe speciale
A. Restructurarea/privatizarea unor societãţi comerciale cuprinse în Programul PSAL Prezentarea cadrului general al Acordului PSAL Guvernul României a încheiat în luna iunie 1999 un acord de împrumut cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.) pentru aplicarea Programului de ajustare a sectorului privat (PSAL), program care cuprinde obiective majore privind privatizarea societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizarea bãncilor, piata titlurilor şi obligaţiunilor de stat, reforma în sectorul utilitãţilor, îmbunãtãţirea mediului de afaceri şi atenuarea implicatiilor sociale aferente. Pentru asigurarea cadrului de implementare a obiectivelor PSAL Guvernul României a încheiat cu B.I.R.D. un acord de împrumut, care finanţeazã Programul de dezvoltare institutionala a sectorului privat (PIBL).
A.1. Încheierea contractelor de consultanţa cu bãnci de investiţii, în vederea privatizãrii a 3 societãţi comerciale mari Datoritã situaţiei conjuncturale actuale pe plan internaţional, pentru privatizarea unor societãţi comerciale cu dimensiunile operationale ale Combinatului siderurgic "Sidex" şi ale platformei de aluminiu de la Slatina, formatã din ALRO şi ALPROM, s-a considerat necesarã mandatarea unor bãnci internaţionale de investiţii. Obiectivele principale ce trebuie atinse de cãtre acestea sunt: ● atragerea unui investitor strategic, cu sau fãrã investitor(i) suplimentar(i) de portofoliu, pentru a asigura societãţii comerciale un proprietar puternic, orientat comercial, care sa ofere un management performant, tehnologie moderna, investiţii şi acces la pieţele de capital; ● maximizarea valorii acţiunilor deţinute de stat. În proiectul SIDEX, datoritã complexitatii societãţii comerciale s-a apreciat ca pregãtirea pentru privatizare nu poate fi realizatã de banca de investiţii doar dintr-o poziţie exterioarã, fãrã implicarea în procesul zilnic de management. Guvernul României a aprobat deschiderea tuturor ofertelor tehnice a cãror valabilitate a fost prelungitã de cãtre consultant, la cererea Bãncii Mondiale. În cazul ALRO şi ALPROM consultantul va studia opţiunea de fuziune a celor doua societãţi comerciale din perspectiva unor potenţiali investitori şi a cerinţelor acestora, astfel încât procesul de privatizare sa se încheie prin cea mai buna tranzacţie posibila.
A.2. Încheierea contractelor de consultanţa cu bãnci de investiţii, pentru componenta PSAL "Privatizarea a 5 societãţi comerciale mari" Se vor avea în vedere, în principal, urmãtoarele: ● atragerea unui investitor strategic care sa asigure societãţii comerciale un management orientat pe criteriile economiei de piata, tehnologie moderna, investiţii şi acces la pieţele de capital; ● încheierea vânzãrii acţiunilor pe baza etapelor preliminare şi maximizarea veniturilor din vânzare.
A.3. Încheierea contractelor de consultanţa cu agenţi de privatizare, pentru componenta PSAL "Privatizarea a 50 de societãţi comerciale cu capital de stat, împãrţite în pachete" Se vor urmãri cu precãdere: ● atragerea de investitori strategici, împreunã cu sau fãrã investitori de portofoliu, asigurarea cu proprietari puternici, bine orientati comercial, care sa furnizeze un management performant, tehnologie moderna, investiţii, mãsuri de protecţie a mediului şi protecţie socialã, precum şi acces la pieţele de capital; ● maximizarea valorii acţiunilor vândute.
A.4. Încheierea contractelor de consultanţa cu agenţi de privatizare, pentru componenta PSAL "Restructurarea/lichidarea a 5 societãţi comerciale cu capital de stat" Obiectivul principal consta în stoparea pierderilor şi redresarea economico-financiarã a 5 mari societãţi comerciale cu dificultãţi financiare, prin restructurare, privatizarea activitãţilor rentabile şi lichidarea celor nerentabile.
B. Restructurarea/privatizarea unor societãţi comerciale cu finanţare PHARE Prin Memorandumul de finanţare, semnat la 24 decembrie 1998 de Comisia Europeanã şi Guvernul României, au fost alocate fonduri nerambursabile PHARE, în cadrul Programului Catch-up Facility 1998, în vederea realizãrii reformei sectorului financiar în România.
B.1. Restructurarea şi privatizarea cu finanţare PHARE a sectorului bancar Atât în cazul Bãncii Comerciale Romane, cat şi în cazul Bãncii Agricole consultantul financiar îşi desfãşoarã activitatea în doua etape: ● etapa I: pregãtirea privatizãrii bãncii, etapa în care consultantul îşi desfãşoarã acţiunea de "due diligence", inclusiv o analiza a aspectelor legale, operationale şi organizationale ale activitãţii bãncii, precum şi o analiza detaliatã a portofoliului bãncii, evaluarea acesteia, pentru a determina o valoare de piata, pregãtirea studiului de fezabilitate, inclusiv o descriere a alternativelor de privatizare, respectiv recomandarea metodei optime de privatizare; ● etapa a II-a: privatizarea bãncii, etapa în care consultantul pregãteşte toate documentele de licitaţie şi, ulterior, documentele de vânzare, memorandumul de informare, va acorda asistenta tehnica comisiei de privatizare în selectarea investitorului, negocierea şi încheierea contractului de vânzare-cumpãrare cu investitorul selectat. Strategia de privatizare pentru fiecare societate bancarã se aproba prin hotãrâre a Guvernului.
B.2. Privatizarea cu finanţare PHARE a societãţilor din sectorul asigurãrilor de stat Prin acelaşi memorandum de finanţare a fost alocata o suma din fonduri PHARE pentru asistenta tehnica, în vederea pregãtirii pentru privatizarea societãţilor din asigurãri (ASIROM - S.A., ASTRA - S.A.). Obiectivele pentru acest sector prevãd: ● transferul de management cãtre actionarii din domeniul privat, la fiecare dintre societãţile de asigurãri menţionate; ● implementarea mãsurilor de pregãtire pentru o privatizare rapida şi de succes. În vederea realizãrii obiectivelor specifice a fost stabilit urmãtorul program: ● evaluarea situaţiei actuale a celor doua societãţi de asigurãri, astfel încât sa poatã fi pregatita documentaţia pentru desfãşurarea procesului de privatizare; ● în acest sens se vor întocmi pentru ASIROM - S.A. şi ASTRA - S.A. situaţii financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (I.A.S.).; ● pregãtirea documentaţiei de privatizare şi vânzarea şi/sau transferul cãtre investitori strategici a/al acţiunilor deţinute de Fondul Proprietãţii de Stat la societãţile din domeniul asigurãrilor. Strategia şi metodele de privatizare pentru fiecare dintre aceste societãţi se aproba de Consiliul de administraţie al Fondului Proprietãţii de Stat.
3.3. Obiectivele politicilor sectoriale de dezvoltare şi privatizare
A. Industrie a) Sectorul construcţiilor de maşini Societãţile comerciale din industria construcţiilor de maşini întrunesc, în marea lor majoritate, toate condiţiile pentru a fi privatizate în cursul anului 2000. Metodele de privatizare folosite sunt corelate cu dimensiunea şi importanta activitãţii desfãşurate de fiecare societate comercialã. Astfel, societãţile comerciale mari vor fi privatizate prin negociere, iar la cele care vor fi declarate prin hotãrâre a Guvernului ca fiind de interes strategic se poate pãstra, dupã caz, acţiunea nominativã de control al statului, în vederea protejãrii intereselor de stat sau pentru diminuarea efectelor rezultate în urma creãrii unui monopol privat în anumite sectoare considerate vitale pentru economie. Metoda oferã avantajul implicarii sporite a potenţialilor investitori în: - procesul investitional al societãţilor comerciale, inclusiv în domeniul asigurãrii îndeplinirii cerinţelor legate de protecţia mediului înconjurãtor; - pãstrarea obiectului de activitate; - protecţia forţei de munca; - reesalonarea, potrivit legii, a datoriilor cãtre creditorii bugetari. Pachetele reziduale de acţiuni vor fi vândute prin intermediul metodelor specifice pieţelor de capital sau prin licitaţie. În situaţiile în care vânzarea acţiunilor societãţilor comerciale nu a înregistrat succes, pachetele de acţiuni fiind oferite chiar de mai multe ori la vânzare, se vor avea în vedere şi alte acţiuni, ca mãsuri de preprivatizare, ca de exemplu: - vânzarea de active; - divizarea; - asocieri sau fuziuni; - reorganizarea prin crearea de centre de profit, pentru desprinderea activitãţilor nerentabile. Derularea procesului de privatizare a majoritãţii societãţilor comerciale din acest domeniu de activitate este influentata şi de necesitatea realizãrii bilanţurilor de mediu de nivel superior, în vederea obţinerii avizului de mediu pentru privatizare, emis de autoritatea de mediu competenta.
b) Sectorul chimiei şi petrochimiei În cursul anului 2000 se oferã spre vânzare pachetele majoritare de acţiuni la societãţile comerciale a cãror privatizare nu s-a finalizat (deşi au fost oferite de mai multe ori la vânzare), pachetele de acţiuni reziduale, pachetele de acţiuni aferente valorii terenurilor pentru care a fost obţinut dreptul de proprietate dupã încheierea contractului de vânzare-cumpãrare de acţiuni sau la care au fost aplicate şi finalizate programe de restructurare. Privatizarea Societãţii Comerciale "Oil Terminal" - S.A. Constanta şi a Societãţii Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiesti va fi initiata dupã definirea cotei-pãrţi din capitalul social, care aparţine domeniului public.
c) Sectorul siderurgiei şi metalurgiei În acest domeniu se preconizeaza lansarea spre vânzare, pentru toate societãţile comerciale din portofoliul Fondului Proprietãţii de Stat, atât a pachetelor majoritare de acţiuni, cat şi a pachetelor reziduale deţinute. Procesul de privatizare pentru societãţile comerciale cu o valoare ridicatã a capitalului social, unele cu semnificatie strategica în dezvoltarea economicã a tarii, se va realiza cu asistenta bãncilor internaţionale de investiţii, respectiv prin intermediul agenţilor de privatizare. La societãţile comerciale definite conform cadrului legal ca strategice se va putea pãstra, dupã caz, acţiunea nominativã de control al statului.
d) Sectorul petrol şi gaze Pentru societãţile naţionale din domeniu se au în vedere urmãtoarele: În scopul pregãtirii pentru privatizare a Societãţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A. se întreprind acţiuni de restructurare ce vizeazã: - transformarea sucursalelor de servicii în societãţi comerciale; - finalizarea acţiunii de restrangere a activitãţii în sectoarele în care au fost identificate pierderi mari, utilizãri nejudicioase a capacitãţilor de producţie, prelucrare, transport şi depozitare; - consolidarea şi intensificarea activitãţii internaţionale a societãţii naţionale, prin cotarea la burse internaţionale, investiţii în strãinãtate, concesionari de terenuri pentru exploatare în ţãrile bogate în petrol, colaborãri cu firme corespondente din alte tari. Pentru realizarea programului de privatizare se va acţiona urmãrindu-se: - continuarea etapei I a procesului de privatizare a Societãţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A. prin majorarea capitalului social cu pana la 35% din capitalul majorat; - demararea etapei a II-a a procesului de privatizare cotarea acţiunilor societãţii naţionale la burse internaţionale; - pregãtirea acţiunii de vânzare cãtre salariaţii proprii a unui pachet de acţiuni de pana la 10% din valoarea totalã a capitalului social. Reorganizarea Societãţii Naţionale a Gazelor Naturale "Romgaz" - S.A. Medias prevede divizarea acesteia în: - Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., cu sediul în Medias; - Societatea Comercialã de Explorare şi Producţie a Gazelor Naturale "Exprogaz" - S.A., cu sediul în Medias; - doua societãţi comerciale de distribuţie a gazelor naturale: "Distrigaz-Nord", cu sediul în Targu Mures, şi "Distrigaz-Sud", cu sediul în Bucureşti; - Societatea Nationala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale "Depogaz" - S.A., cu sediul în Ploiesti. Ulterior se va trece la demararea procesului de privatizare.
e) Sectorul energiei electrice şi termice Restructurarea în sectorul energiei electrice şi termice se realizeazã în baza unui program ce se desfãşoarã în 4 etape, dupã cum urmeazã: - etapa I - pregãtirea condiţiilor necesare în vederea continuãrii programului de restructurare; - etapa a II-a - reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate - S.A.; - etapa a III-a - consolidarea entitatilor nou-create şi a relaţiilor dintre ele; - etapa a IV-a - iniţierea procesului de privatizare în domeniul producţiei şi distribuţiei de energie electrica.
f) Sectorul minier În scopul reabilitãrii producţiei miniere, în baza <>Legii minelor nr. 61/1998 , în anul 2000 urmeazã sa se accelereze procesul de închidere a minelor fãrã sanse de viabilitate. Concomitent cu desfãşurarea procesului de închidere a minelor neviabile se continua procesul de restructurare la unitãţile de producţie viabile în prezent sau cu posibilitãţi de ameliorare a performantelor economice prin eforturi investitionale. În sectorul extractiv carbonifer se reia acţiunea de înfiinţare a unor holdinguri între termocentralele pe cãrbune şi carierele şi minele care le furnizeazã carbunele energetic. Totodatã se încurajeazã colaborarea dintre minele viabile din cadrul companiilor miniere şi investitorii strãini interesaţi, prin crearea de joint venture. În vederea pregãtirii pentru privatizare a Societãţii Naţionale a Sarii "Salrom" - S.A. se vor stabili nivelul tehnic, potenţialul economic şi necesarul investitional, pentru realizarea programelor de protecţie a mediului.
g) Alte sectoare Pentru Societatea Nationala "Plafar" - S.A. se preconizeaza privatizarea acesteia în cursul anului 2000, fiind în pregãtire elaborarea studiului de evaluare a societãţii naţionale şi a fiecãrei sucursale.
B. Agricultura şi alimentaţie a) Politici de dezvoltare În scopul dezvoltãrii societãţilor din agricultura şi industria alimentara principalele obiective avute în vedere sunt: ● rentabilizarea sectoarelor din domeniu, în corelare cu politicile de piata; ● redimensionarea şi restructurarea capacitãţilor de producţie la un optim necesar, în vederea diminuãrii pierderilor şi eficientizarii activitãţii; ● derularea concomitenta a proceselor de privatizare a societãţilor comerciale şi de concesionare a terenurilor, în vederea asigurãrii exploatãrii eficiente a capacitãţilor şi a terenurilor agricole; ● concesionarea terenurilor agricole şi a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, în vederea creşterii eficientei exploatãrii acestora.
b) Politici de privatizare În acest domeniu procesul de privatizare are în vedere: 1. Privatizarea societãţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, prin vânzare de acţiuni şi de active, concomitent cu concesionarea terenurilor agricole, prin utilizarea urmãtoarelor metode: - licitaţie cu strigare sau în plic; - negociere directa cu preselecţie. Aceste metode trebuie coroborate cu cele doua proceduri de concesionare, şi anume: - licitaţia cu plic închis, atunci când investitorul interesat de concesionarea de terenuri nu intenţioneazã sa cumpere şi acţiuni de la societãţile comerciale care deţin în administrare aceste terenuri; - negocierea directa cu preselecţie, dacã investitorul interesat conditioneaza cumpãrarea de terenuri de cumpãrarea de acţiuni ale societãţii comerciale în exploatarea cãreia se afla aceste terenuri. În situtia în care nici una dintre metodele prevãzute anterior nu poate fi aplicatã datoritã dificultãţilor economice şi inexistentei cererilor de cumpãrare şi concesionare, se va proceda la vânzarea de active. Totodatã se are în vedere acordarea unor facilitãţi pentru salariaţii şi asociaţiile acestora, constituite conform prevederilor legale în vigoare, şi anume: dreptul de cumpãrare preferentiala, reduceri fata de preţul de oferta, plata în rate. În cazul societãţilor de mare importanta, care deţin suprafeţe de teren ce reprezintã un procent semnificativ din suprafeţele agricole, se utilizeazã metoda negocierii cu investitori strategici. 2. Privatizarea managementului pe baza de contract la societãţile comerciale la care se impune o asemenea procedura. 3. În sectorul serviciilor de mecanizare şi transport, la unitãţile de tip "Agromec", "Agroservice", "Servagromec" şi "Agrotransport" privatizarea se realizeazã prin vânzarea de acţiuni. 4. În cazul celor 5 societãţi comerciale neprivatizate sau trecute în procedura de lichidare, având ca obiect de activitate creşterea porcinelor şi pasarilor, societãţi cu mari probleme economico-financiare, procesul de restructurare şi privatizare se va finaliza în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia celor deţinãtoare de teren agricol. Astfel, treptat, în funcţie de dificultãţile economice şi de cererile existente din partea potenţialilor investitori, se vor aplica urmãtoarele metode de privatizare: - vânzarea întregului pachet de acţiuni ale societãţii; - divizarea şi apoi vânzarea acţiunilor societãţilor nouinfiintate în urma divizãrii; - vânzarea activelor, începând cu cele neutilizate sau a cãror utilizare nu asigura venituri peste cheltuielile efectuate, cu menţinerea lor în exploatare; - lichidarea, ca ultima varianta, în cazul în care nu se poate aplica una dintre soluţiile prevãzute mai sus pentru privatizare. Excepţie fac cele 3 societãţi comerciale neprivatizate de creştere a porcinelor şi a pasarilor, care deţin material biologic şi pentru care se au în vedere continuarea activitãţii de selecţie şi hibridare şi dupã privatizare, precum şi privatizarea managementului. 5. În sectorul de depozitare şi de comercializare a cerealelor se procedeazã şi la vânzarea de active, pentru cele 11 societãţi comerciale neprivatizate, urmãrindu-se desfiinţarea structurilor de tip monopol regional sau zonal. 6. În cazul societãţilor naţionale rezultate prin reorganizarea regiilor autonome se au în vedere stabilirea şi ocrotirea activitãţilor de interes naţional, caracterizate prin administrarea patrimoniului public al statului şi efectuarea în exclusivitate a unor acţiuni de cercetare fundamentalã şi aplicativa în domeniu, astfel: La Societatea Nationala "Tutunul Romanesc" - S.A. s-a ales un consortiu pentru întocmirea auditului financiar, în vederea evaluãrii şi stabilirii metodei optime de privatizare, prin: - vânzarea de acţiuni cãtre un investitor strategic, în scopul conservãrii producţiei autohtone de tutun, concomitent cu rentabilizarea fabricilor de fermentare a tutunului, în vederea finanţãrii de cãtre acesta a reluarii procesului de producţie a tutunului ca materie prima (finanţarea inputurilor necesare procesului de producţie); - vânzarea de acţiuni, concomitent cu majorarea capitalului social. Totodatã se urmãreşte menţinerea sau chiar creşterea segmentului de piata deţinut de mãrcile româneşti de tutun. La Societatea Nationala "Cai de Rasa" - S.A., care are un numãr de 9 sucursale fãrã personalitate juridicã (5 herghelii şi 4 centre de cabaline), se preconizeaza vânzarea activelor neprofitabile care nu pot fi gestionate eficient. Pentru Societatea Comercialã de Cercetare-Dezvoltare Ruralã "Ceder" - S.A. Cristian, judeţul Sibiu, se preconizeaza reorganizarea prin divizare, cu acţionar Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în Societatea Nationala "Institutul de Montanologie şi Dezvoltare Ruralã" şi în doua societãţi comerciale care vor intra în procesul de privatizare prin vânzare de acţiuni. Societatea Nationala "Institutul Pasteur" - S.A., care dispune de 8 subunitati fãrã personalitate juridicã (6 sucursale teritoriale şi doua ferme biobaza), urmeazã sa fie privatizata prin vânzarea pachetului de acţiuni cãtre un investitor strategic, cu menţinerea acţiunii nominative de control al statului. Se va urmãri totodatã gãsirea unor segmente noi de piata interna şi externa. Societatea Nationala a Produselor Agricole - S.A., care a fost restructurata, urmeazã sa fie privatizata prin vânzare de acţiuni. Procesul de privatizare a companiilor şi societãţilor naţionale care deţin o parte din patrimoniul genetic naţional, pentru a asigura cadrul care sa permitã implicarea statului în susţinerea şi protejarea acestuia, va avea în vedere pãstrarea acţiunii nominative de control al statului.
C. Comunicaţii şi informatica a) Politici de dezvoltare Politicile promovate în acest domeniu vor avea în vedere: ● aplicarea de programe de restructurare pentru crearea unor structuri flexibile, adaptate mediului economic extern, capabile sa acţioneze şi sa reactioneze rapid la evolutiile din acest domeniu de activitate; ● sporirea interesului potenţialilor investitori şi creşterea valorii de piata a acţiunilor societãţilor/companiilor naţionale şi ale societãţilor comerciale; ● realizarea de investiţii pe baza unor programe de retehnologizare; ● dezvoltarea sectoarelor care oferã servicii noi, adresate utilizatorilor persoane juridice sau fizice; ● restrangerea monopolului din domeniu; ● menţinerea nivelului de ocupare a forţei de munca şi creşterea nivelului pregãtirii profesionale a acesteia.
b) Politici de privatizare În cazul companiilor/societãţilor naţionale şi al societãţilor comerciale din domeniu se au în vedere urmãtoarele: Politicile de privatizare a societãţilor cu profil de informatica vizeazã, în principal, introducerea unor clauze ferme în contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni, privind: - pãstrarea de cãtre stat a acţiunii nominative de control al statului la unele societãţi comerciale de interes strategic; - menţinerea domeniului de activitate pentru o perioada de minimum 5 ani de la data încheierii contractului, prin asigurarea unei ponderi a activitãţii de baza în cifra de afaceri de cel puţin 51%; - protejarea personalului calificat în domeniu, prin asigurarea perfecţionãrii pregãtirii profesionale şi prin creşterea gradului de ocupare a forţei de munca specializate (creşterea numãrului personalului specializat în domeniu fata de cel existent la data vânzãrii), pentru o perioada de minimum 5 ani de la data încheierii contractului; - mãsuri de protecţie socialã în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare; - alte clauze legate de specificul activitãţii desfãşurate de fiecare societate. Pentru Compania Nationala "Posta Romana" - S.A. se preconizeaza: ● În prima etapa, restructurarea acesteia, având ca termen 30 septembrie 2000, prin urmãtoarele acţiuni: - crearea a 6 unitãţi strategice de afaceri şi a 7 unitãţi strategice de servicii; - dezvoltarea şi pregãtirea interna a unitãţilor rezultate, pentru creşterea valoricã a acestora şi ocuparea unei poziţii cat mai favorabile pe piata româneascã; - pregãtirea imaginii pe piata externa (self-marketing). ● În a doua etapa se vor organiza licitaţii pentru selectarea unor consultanţi de specialitate şi se vor elabora documentele aferente acţiunii de privatizare. Se preconizeaza sa se opteze pentru una dintre urmãtoarele metode de privatizare: - oferta publica (cu investitori de portofoliu); - vânzarea acţiunilor cãtre un investitor strategic; - varianta combinata - oferta publica pe piata interna sau externa şi emisiunea de certificate de depozit globale. La Societatea Nationala de Radiocomunicatii - S.A. se considera ca fiind cea mai adecvatã soluţie privatizarea cu un investitor strategic, pe baza consultantei oferite de un consortiu condus de o banca de investiţii, dar nu este exclusa nici aplicarea unei alte metode, care va fi stabilitã împreunã cu consultantul. Se intenţioneazã ca procesul de privatizare sa fie realizat în urmãtoarele etape: ● derularea activitãţii de cooperare cu consultantul, pentru elaborarea documentelor şi organizarea licitaţiei internaţionale pentru selectarea unui investitor strategic, cu termen de finalizare 31 iunie 2000; ● încheierea procesului de privatizare şi semnarea contractului cu investitorul strategic pana la data de 30 septembrie 2000. Regia Autonomã "Inspectoratul General al Comunicaţiilor" va continua realizarea programului de reforma în urmãtoarele direcţii principale: - restructurarea sectorului, prin separarea activitãţii de elaborare a politicii de telecomunicaţii de activitatea de reglementare; - transformarea acestei instituţii în autoritate independenta de reglementare în domeniul telecomunicatiilor, inclusiv pentru gestionarea spectrului radioelectric; - dezvoltarea resurselor şi a infrastructurii autoritãţii rezultate prin procesul de transformare menţionat mai sus, printr-un program cu finanţare externa de la Banca Mondialã.
D. Cercetare-dezvoltare a) Politici de dezvoltare Politicile promovate în acest domeniu sunt grupate în doua direcţii principale: ● corelarea prioritatilor şi a obiectivelor susţinute prin programele naţionale de cercetare-dezvoltare şi de stimulare a inovarii cu cerinţele politicilor de dezvoltare economicã şi socialã; ● continuarea procesului de reforma structuralã şi funcţionalã a sistemului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în scopul îmbunãtãţirii performantelor şi a eficientei acestuia. Prioritãţile în domeniu vor fi în concordanta cu urmãtoarele obiective strategice majore: - creşterea capacitãţii sistemului naţional de cercetaredezvoltare de a genera, de a difuza şi de a transfera spre economie şi societate rezultate, cunoştinţe şi informaţii ştiinţifice şi tehnologice avansate; - amplificarea activitãţilor şi serviciilor ştiinţifice şi tehnologice în toate sectoarele economice şi sociale şi orientarea lor spre stimularea şi satisfacerea cererii; - formarea şi dezvoltarea personalului şi a instituţiilor specializate, pentru activitãţi şi servicii ştiinţifice şi tehnologice; - stimularea dezvoltãrii şi valorificãrii potenţialului tehnologic şi de inovare în plan local şi regional; - implicarea activitãţii de cercetare ştiinţificã, dezvoltare tehnologicã şi inovare în procesul de reforma şi restructurare economicã; - integrarea internationala a activitãţilor şi serviciilor ştiinţifice şi tehnologice; - pãstrarea şi dezvoltarea profilului de cercetare-dezvoltare al respectivelor societãţi comerciale dupã privatizare.
b) Politici de privatizare Pentru realizarea privatizãrii este necesarã restructurarea unor societãţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare, care se va realiza, în principal, prin: - divizarea unor societãţi comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare în mai multe societãţi concurentiale sau diferit specializate, în vederea separarii activitãţilor profitabile (cu sectoare de piata); - fuziunea, asocierea (prin diferite forme, inclusiv holding) dintre societãţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare şi societãţile comerciale din ramura respectiva, care sunt beneficiare ale ofertei de cercetare-dezvoltare; - majorarea capitalului social prin aport extern, în scopul creşterii potenţialului economic; - formarea de incubatoare de afaceri în societãţile comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare de cãtre cercetãtori şi specialişti angajaţi în respectivele societãţi comerciale, în scopul valorificãrii rezultatelor de cercetare-dezvoltare. Privatizarea societãţilor comerciale cu profil de cercetare-dezvoltare se efectueazã potrivit protocolului încheiat între Fondul Proprietãţii de Stat, Agenţia Nationala pentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare şi Agenţia Nationala pentru Dezvoltare Regionala.
E. Producţia de apãrare a) Politici de dezvoltare În acest domeniu principalele obiective avute în vedere sunt: ● dimensionarea capacitãţilor de producţie specialã, în conformitate cu necesitãţile reale de inzestrare, actuale şi de perspectiva, ale forţelor sistemului naţional de apãrare, la pace şi la rãzboi; ● scoaterea din Inventarul general al patrimoniului sectorului producţiei de apãrare, în scopul conversiei la producţia civilã sau al valorificãrii, a capacitãţilor care nu au sarcini la mobilizare; ● conservarea sau modificarea temporarã a obiectului de activitate pentru unele capacitãţi din sectorul producţiei de apãrare, cu sarcini la mobilizare şi neutilizate pe timp de pace, din lipsa de comenzi; ● promovarea cooperãrii industriale cu firme strãine de prestigiu din ţãrile membre NATO, precum şi din alte state dezvoltate, care au ca scop modernizarea sau fabricarea în România a unor complexe de tehnica militarã pentru toate categoriile de forte ale armatei, pentru castigarea unor noi pieţe sau pentru crearea premiselor de desfacere a acestor produse pe pieţe deja cucerite de aceste firme; ● realizarea unei asocieri între Regia Autonomã "Arsenalul Armatei" şi Regia Autonomã "Romtehnica". ● Regia Autonomã "Arsenalul Armatei", Regia Autonomã "Rami-Dacia" şi Regia Autonomã "Rasirom" îşi menţin statutul de regii autonome sub coordonarea ministerului de resort. Restructurarea lor se efectueazã la propunerea ministerelor de resort, conform programelor aprobate de Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii prin hotãrâre a Guvernului.
b) Politici de privatizare Privatizarea societãţilor comerciale care au capacitãţi de producţie în sectorul producţiei de apãrare se va face numai cu avizul Comisiei de Coordonare a Producţiei de Apãrare. La unitãţile din sectorul producţiei de apãrare se va avea în vedere ca în contractele de privatizare sa fie incluse, printre altele, clauze privind: - pastrare acţiunii nominative de control al statului la societãţile comerciale de interes strategic, declarate astfel prin hotãrâre a Guvernului; - realizarea cu prioritate a comenzilor necesare apãrãrii naţionale, în timp de pace şi de rãzboi; - pãstrarea secretului privind producţia, asimilarea, livrãrile la intern şi la export ale produselor speciale, documentaţia tehnica şi tehnologicã a produselor militare, potrivit prevederilor legislaţiei romane; - realizarea sarcinilor ce revin societãţii comerciale potrivit Planului de mobilizare a economiei naţionale; - pãstrarea profilului de fabricaţie pentru capacitatea de producţie specialã; - asigurarea functionarii şi întreţinerii utilajelor aferente capacitãţilor speciale, cuprinse în Inventarul general al patrimoniului sectorului producţiei de apãrare, şi menţinerea acestora la un nivel tehnic comparabil cu cel al fabricantilor traditionali din domeniu. Pentru societãţile naţionale/comerciale din domeniu se au în vedere: În procesul de privatizare a unitãţilor de producţie pentru apãrare din cadrul Societãţii Naţionale "Romarm" - S.A. trebuie sa se ia în considerare urmãtoarele aspecte: - unitãţile acesteia sunt constituite din sectoare de producţie, militarã şi civilã, deservite centralizat cu utilitãţi şi alte activitãţi auxiliare (întreţinere, S.D.V. etc.), într-o conceptie unitarã; - unitãţile societãţii naţionale au un caracter strategic şi trebuie pãstrat controlul statului asupra unitãţilor reprezentative, ale cãror capabilitati acoperã majoritatea produselor necesare în sistemul naţional de apãrare; - dintre unitãţile cu acelaşi profil se vor menţine cele cu utilajele cele mai moderne, cu cea mai inalta specializare a forţei de munca, cu cel mai înalt grad de integritate a produselor şi ale cãror capacitãţi pot fi separate de producţia civilã. În aceste condiţii, la privatizarea Societãţii Naţionale "Romarm" - S.A. se vor avea în vedere urmãtoarele: - la unitãţile strategice, vânzarea acţiunilor, cu pãstrarea acţiunii nominative de control al statului; - vânzarea de mijloace fixe din cadrul unitãţilor strategice o data cu scoatarea în afarã industriei de apãrare a fabricaţiei de subansambluri şi componente ce pot fi executate pe utilaje şi prin tehnologii duale; externalizarea acestora din sectorul producţiei de apãrare se va efectua dupã actualizarea nomenclatorului şi cantitãţilor de produse necesare pentru situaţia de mobilizare. Fondurile rezultate din acţiunile de vânzare de mijloace fixe vor fi folosite cu prioritate pentru acţiunile de modernizare şi investiţii, aferente producţiei de apãrare şi, în secundar, pentru conversia capacitãţilor de producţie militarã în producţie civilã. În vederea privatizãrii societãţilor comerciale "Uzina Mecanicã" Ramnicu Valcea - S.A. şi "Uzina Mecanicã" Marsa - S.A. urmeazã sa se realizeze dezafectarea capacitãţilor de producţie militarã şi conversia acestora cãtre producţia civilã, numai pentru acele capacitãţi care nu au prevãzute sarcini la mobilizare. Capacitatile care au sarcini la mobilizare vor fi conservate.
F. Transporturi a) Politici de dezvoltare Obiectivele principale ale politicii din domeniu sunt urmãtoarele: ● continuarea restructurãrii sistemului naţional de transport; ● asigurarea legãturilor localitãţilor din ţara şi ale zonelor izolate la reţelele de transport, în condiţii de deplasare sigure şi civilizate, atât în trafic intern, cat şi în trafic internaţional; ● afirmarea României ca ţara de tranzit, prin punerea în valoare a poziţiei sale geografice, a bazei materiale şi a serviciilor de transport. Principalele acţiuni preconizate pentru realizarea acestor obiective sunt: - alinierea la standardele tehnice ale Uniunii Europene a infrastructurilor, echipamentelor şi mijloacelor de transport; - continuarea lucrãrilor de reabilitare şi modernizare a drumurilor naţionale, a infrastructurii feroviare, portuare şi a cãilor de navigaţie, precum şi a celei de transport aerian; - modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de urmãrire şi supraveghere a traficului naval şi aerian; - continuarea lucrãrilor de modernizare a punctelor de trecere a frontierei, a terminalelor de containere şi cereale şi a terminalului de mãrfuri Arad; - creşterea eficientei şi calitãţii serviciilor în transportul feroviar şi rutier public de pasageri, concomitent cu asigurarea unei protecţii sociale active; - modernizarea şi completarea instalaţiilor de siguranta a circulaţiei şi a parcului de rame la metrou; - ecologizarea sistemelor de transport.
b) Politici de privatizare În acest domeniu vor continua şi se vor intensifica acţiunile de pregãtire pentru privatizarea companiilor/ societãţilor naţionale prin vânzarea unor active neperformante sau nerentabile. Astfel, în etapa premergãtoare privatizãrii acestora se va avea în vedere creşterea gradului de atractivitate şi competitivitate a companiilor/societãţilor naţionale pe plan naţional şi internaţional. În acest sens se urmãresc dezvoltarea şi realizarea unui grad ridicat de compatibilitate cu sistemele de transport din Uniunea Europeanã, prin alocarea investiţiilor, cu prioritate, la societãţile cu un grad ridicat de atractivitate. Ţinându-se seama de caracterul strategic al companiilor/societãţilor naţionale se va urmãri privatizarea acestora pe baza unor strategii punctuale, prin intermediul unor agenţi de privatizare. De asemenea, la acest tip de societãţi se are în vedere pãstrarea acţiunii nominative de control al statului, acolo unde este cazul, în scopul protejãrii intereselor de stat sau al diminuãrii efectelor instalãrii unui monopol privat. În acest an va începe procesul de privatizare a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Romane "Tarom" - S.A., cuprinsã în lista celor 64 de societãţi comerciale incluse în Programul PSAL cu Banca Mondialã, printr-un agent de privatizare. În sectorul de transport feroviar se va iniţia procesul de privatizare a Societãţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R.-Marfa" - S.A. în vederea creşterii competitivitatii acestei societãţi pe piata internationala de transport feroviar, în perspectiva liberalizarii accesului pe infrastructura în Europa. Totodatã prin înfiinţarea a 8 societãţi comerciale regionale de transport feroviar de cãlãtori s-au creat premisele pentru apariţia de transportatori feroviari privati, care vor concura pentru obţinerea dreptului de operare pe infrastructura feroviara, în funcţie de calitatea serviciilor oferite şi de nivelul subventiei solicitate, cu efecte benefice pentru piata de transport de cãlãtori. Ca metode de privatizare se are în vedere vânzarea integrala a pachetelor de acţiuni deţinute de stat, prin negociere, licitaţie, sau vânzarea acţiunilor pe piata de capital, nationala ori internationala, bursiera sau extrabursierã, dupã caz.
G. Turism a) Politici de dezvoltare Pentru dezvoltarea turismului în România în anul 2000 se vor urmãri, în principal: ● diversificarea politicii de promovare a turismului, practicarea unei politici agresive de recucerire a pieţelor pierdute şi de cucerire a unor noi pieţe; ● creşterea nivelului calitativ al forţei de munca din turism (calificare, specializare, perfecţionare la nivelul standardelor europene); ● promovarea şi susţinerea investiţiilor, acordarea de facilitãţi, stimulente, cofinantari etc.; ● finalizarea procesului de privatizare a societãţilor comerciale turistice.
b) Politici de privatizare Privatizarea societãţilor comerciale mari din turism se realizeazã utilizându-se ca metode de privatizare negocierea, licitaţia cu strigare sau metodele combinate, urmãrindu-se atragerea investitorilor strategici recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional. În acest scop se va acţiona pentru: ● vânzarea pachetelor de acţiuni deţinute de Fondul Proprietãţii de Stat la societãţile comerciale mari din turism, conform acordului încheiat între Fondul Proprietãţii de Stat, Autoritatea Nationala pentru Turism şi Agenţia Nationala pentru Dezvoltare Regionala; ● creşterea atractivitatii pachetului de acţiuni oferit spre vânzare la unele societãţi comerciale mari, prin divizarea asimetrica, cu acordul Autoritãţii Naţionale pentru Turism, al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala şi al Societãţii de Investiţii Financiare Transilvania. Procesul de divizare va urmãri separarea celor doua forme de proprietate, de stat şi privatã; ● privatizarea societãţilor comerciale cu profil balnear, cu pãstrarea functionalitatii bazei de tratament şi a structurilor de cazare şi de alimentaţie aferente; ● vânzarea activelor societãţilor comerciale din turism, cu prioritate a activelor nerentabile sau închise operational, precum şi a celor grevate de contracte de locatie de gestiune, închiriere sau asociere în participaţiune, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
H. Sãnãtate a) Politici de dezvoltare Principalele obiective ale reformei din domeniul sãnãtãţii sunt: ● stabilirea unui cadru legal care sa reflecte toate schimbãrile din sistem; ● îmbunãtãţirea eficientei şi a calitãţii serviciilor medicale, prin restructurarea şi reorientarea lor, pentru a rãspunde necesitãţilor de îngrijire ale populaţiei; ● organizarea unor servicii medicale integrate; ● creşterea rolului medicinei preventive şi a promovãrii sãnãtãţii; ● asigurarea unei finantari durabile şi echitabile a sistemului sanitar, pentru a rãspunde dezideratelor privind eficienta, echitabilitatea şi acoperirea nevoilor de sãnãtate ale populaţiei.
b) Politici de privatizare Se au în vedere urmãtoarele obiective: ● continuarea şi finalizarea acţiunii de atribuire în folosinta gratuita (comodat) a cabinetelor medicale şi a bunurilor existente în dotarea lor, ca prima etapa a procesului de privatizare a acestora; ● promovarea unor acte normative care sa vizeze trecerea, din domeniul public al statului în proprietatea privatã a acestuia, a terenurilor şi clãdirilor în care îşi desfãşoarã activitatea spitalele, policlinicile şi altele asemenea, în vederea privatizãrii lor ulterioare.
I. Societãţi comerciale din subordinea sau de sub autoritatea consiliilor locale ori judeţene
a) Politici de dezvoltare Principalele politici ale procesului de restructurare şi dezvoltare a serviciilor de gospodãrie comunalã vizeazã: ● înfiinţarea Autoritãţii naţionale de reglementãri în domeniul serviciilor publice de gospodãrie comunalã; ● finalizarea procesului de reorganizare a regiilor autonome în societãţi comerciale; ● încheierea de contracte de concesiune, pentru serviciile publice şi/sau bunurile din domeniul public şi/sau privat al unitãţilor administrativ-teritoriale, între autoritãţile administraţiei publice locale şi prestatorii serviciilor de gospodãrie comunalã; ● atragerea capitalului privat, autohton sau strãin, prin acordarea unor facilitãţi specifice cum ar fi: - garantarea unui termen rezonabil de recuperare a investiţiilor; - garantarea practicãrii unor tarife şi preţuri reale, în conformitate cu principiile economiei de piata; ● creşterea gradului de participare a autoritãţilor administraţiei publice locale la finanţarea lucrãrilor de investiţii, prin: - oferirea prin contractele de concesiune cãtre investitori a unor garanţii patrimoniale sau contractuale; - emiterea de obligaţiuni municipale; - instituirea unor taxe locale destinate reabilitãrii şi modernizãrii acestor servicii; ● înfiinţarea unei bãnci specializate de credit local, care sa finanteze lucrãri de dezvoltare, modernizare şi reabilitare în domeniul acestor servicii; ● reabilitarea şi modernizarea infrastructurii serviciilor publice de gospodãrie comunalã; ● dezvoltarea regionala a serviciilor publice de gospodãrie comunalã, prin: - realizarea unor reţele de utilitãţi (alimentare cu apa potabilã, canalizare, alimentare cu gaze naturale) care sa deserveasca mai multe localitãţi grupate într-o zona geograficã definitã; - realizarea unor depozite ecologice de deşeuri şi/sau a unor instalaţii de prelucrare a acestora, pentru un grup de localitãţi.
b) Politici de privatizare Procesul de restructurare şi privatizare a serviciilor publice se desfãşoarã avându-se în vedere principiile autonomiei locale şi descentralizãrii serviciilor publice, dar şi responsabilitatea autoritãţilor administraţiei publice locale în soluţionarea, în interesul comunitãţilor locale pe care le reprezintã, a problemelor publice. Privatizarea societãţilor comerciale de gospodãrie comunalã se face prin vânzarea de acţiuni sau prin vânzarea de active. Avându-se în vedere rãspunderile care revin autoritãţilor administraţiei publice locale privind funcţionarea serviciilor publice de gospodãrie comunalã, este necesarã pãstrarea unor posibilitãţi de coordonare şi control al acestor servicii, dupã privatizarea lor. În acest sens autoritãţile administraţiei publice locale pot acţiona pe doua cai: - în contractele de concesiune a serviciilor publice privite ca activitãţi se vor include clauze specifice cuprinse în caietele de sarcini aferente acestor activitãţi, precum şi baremurile minime, cantitative şi calitative, pe care trebuie sa le îndeplineascã respectivele servicii publice, furnizate de agenţii economici concesionari ai acestor servicii; - la societãţile comerciale pe care le au în portofoliu, de la caz la caz, pot sa îşi pãstreze un pachet de control din acţiunile societãţii supuse procesului de privatizare.
J. Ape, pãduri şi protecţia mediului a) Politici de dezvoltare Acţiunile întreprinse pentru aceste domenii specifice urmãresc: ● protejarea mediului în sensul prevederilor Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicatã; ● dezvoltarea activitãţilor de gospodãrire a apei şi a celor implicate în asigurarea calitãţii acesteia; ● gestionarea durabila atât a pãdurilor retrocedate, cat şi a celor care se vor înapoia foştilor proprietari, persoane fizice sau juridice; ● modernizarea mijloacelor tehnice pentru crearea fondului de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice şi a procedurilor de prelucrare a acestora; ● optimizarea procedurilor de control al calitãţii datelor; ● dezvoltarea activitãţilor de supraveghere prin teledetectie; ● asigurarea standardului tehnologic al reţelei naţionale de observaţii şi mãsurãtori meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice la nivel european şi punerea de acord cu practicile Organizaţiei Meteorologice Mondiale; ● modernizarea sistemului de telecomunicaţii între staţiile meteorologice şi centrele meteorologice regionale; ● realizarea unor programe performanţe de prezentare a prognozelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice.
b) Politici de privatizare Compania Nationala "Apele Romane" - S.A. preconizeaza pentru anul 2000 vânzarea activelor nerentabile şi concesionarea activitãţilor neprofitabile. De asemenea, se externalizeaza activitãţile şi serviciile nespecifice şi se pregãtesc, în vederea privatizãrii, staţiile de tratare şi de pompare a apei, instalaţiile de transport, balastierele, bazele de producţie şi secţiile de mecanizare.
K. Comerţ a) Politici de dezvoltare Principalele obiective de dezvoltare a sectorului, cu impact direct asupra dezvoltãrii reţelei comerciale, sunt: ● promovarea noului sistem de marketing şi distribuţie pentru produse hortiviticole şi alimentare "Piata de Gros Bucureşti" şi multiplicarea acestuia la nivel naţional în cele 9 zone selectate pe baza studiului elaborat de Centrul Roman de Comerţ Exterior; ● promovarea unor forme moderne de comerţ (cash and carry, comerţ asociat, comerţ integrat, comerţ electronic etc.); ● susţinerea generalizarii sistemului EAN de codificare a produselor; ● susţinerea creşterii gradului de dotare a reţelei comerciale, conform tehnicilor şi tehnologiilor existente în Uniunea Europeanã; ● creşterea gradului de formare şi pregãtire profesionalã a comercianţilor; ● finalizarea procesului de privatizare.
b) Politici de privatizare Vânzarea pachetelor de acţiuni, reprezentând peste 50% din capitalul societãţilor comerciale mari, se realizeazã prin urmãtoarele metode: ● negociere; ● licitaţie cu strigare; ● metode combinate. Vor fi oferite la vânzare actiunile tuturor societãţilor comerciale cu profil de comerţ, aflate în portofoliul Fondului Proprietãţii de Stat. În cazul societãţilor comerciale cu numãr mare de active în patrimoniu şi cu grad redus de atractivitate se va proceda la divizarea acestora, urmatã de scoaterea la vânzare a pachetelor de acţiuni aferente societãţilor comerciale nou-constituite. Procesul de divizare are ca obiect creşterea atractivitatii ofertei de vânzare. Divizarea se va face pe baza studiilor de fezabilitate elaborate de experţi neutri, abilitaţi, cu respectarea principiilor de funcţionalitate, a formei de administrare (administrare directa, locatie de gestiune, închiriere, asociere în participaţiune), a profilului de activitate şi cu luarea în considerare a litigiilor de natura patrimonialã în curs sau în perspectiva (active revendicabile).
L. Cultura Compania Nationala a Imprimeriilor "Coresi" - S.A. va proceda la desprinderea, prin restructurare, a unor sucursale, în vederea pregãtirii pentru privatizare a acestora, astfel: ● Imprimeria "Oltenia" - Craiova şi Imprimeria "Bacovia" - Bacau, pana la data de 30 iunie 2000; ● Imprimeria "Ardealul" - Cluj-Napoca şi Imprimeria "De Vest" - Oradea, pana la sfârşitul acestui an.
M. Educaţie nationala a) Politici de dezvoltare În continuarea acţiunilor din anii precedenti, în anul 2000 se va încheia reforma din învãţãmântul romanesc, prin: ● structurarea curricularei noi; ● organizarea moderna a cercetãrii ştiinţifice; ● ameliorarea infrastructurii; ● informatizarea la nivelul ţãrilor europene; ● descentralizarea şi crearea autonomiei instituţionale a unitãţilor de învãţãmânt; ● trecerea la forme avansate de cooperare internationala; ● reforma managementului şcolar şi academic; ● consolidarea statutului social al elevului, studentului şi educatorului.
b) Politici de privatizare În acest domeniu se preconizeaza transformarea Regiei Autonome "Editura Didactica şi Pedagogica" în societate nationala, urmând sa se initieze procesul de privatizare a acesteia, utilizându-se metoda negocierii. La societãţile comerciale care se vor privatiza se are în vedere diminuarea cotei de acţiuni deţinute de stat, corespunzãtor valorii activelor aferente bazei materiale necesare în procesul de instruire şi educare, care a fost abuziv cuprinsã în capitalul social al acestor societãţi comerciale.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email