Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 1.008 din 17 octombrie 2012 pentru aprobarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Algeriene Democratice si Populare, semnat la Bucuresti la 22 noiembrie 2011, de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul Republicii Algeriene Democratice si Populare privind crearea Comisiei mixte romano-algeriene de cooperare economica, stiintifica si tehnica, semnat la Alger la 13 martie 1972
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 724 din 25 octombrie 2012
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2011, de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Alger la 13 martie 1972, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 696 din 16 iunie 1972.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
─────────────────
Ministrul economiei,
comerţului şi mediului de afaceri,
Daniel Chiţoiu
p. Ministrul afacerilor externe,
Luminiţa Teodora Odobescu,
secretar de stat
Bucureşti, 17 octombrie 2012.
Nr. 1.008.
PROTOCOL
între Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice
şi Populare de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii
Socialiste România şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi
Populare privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare
economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Alger la 13 martie 1972
Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare (denumite în continuare părţi contractante),
ţinând cont de excelentele relaţii economice tradiţionale dintre România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară,
în dorinţa de a consolida şi de a întări cooperarea economică ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană,
luând în considerare obligaţiile ce revin României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene în ceea ce priveşte armonizarea cu legislaţia comunitară a acordurilor internaţionale,
întrucât anumite adaptări ale cadrului juridic bilateral în domeniul economic, cu precădere a Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Alger la 13 martie 1972, sunt favorabile pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor economice pe baze juridice solide,
au convenit asupra celor ce urmează:
ART. I
Părţile contractante convin ca Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Alger la 13 martie 1972, să fie amendat după cum urmează:
i) se elimină expresia "schimburile comerciale" din preambulul Acordului;
ii) alineatul a) al articolului 2 este amendat şi are următorul conţinut: "Să examineze în mod regulat aplicarea acordurilor încheiate sau care vor fi încheiate în domeniile cooperării economice, ştiinţifice şi tehnice;";
iii) alineatul b) al articolului 2 este amendat şi are următorul conţinut: "Să caute toate posibilităţile noi, susceptibile a întări cooperarea economică, ştiinţifică şi tehnică între cele două state;".
ART. II
Părţile contractante convin ca relaţiile economice dintre România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară să continue în baza Acordului de cooperare economică şi tehnică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare, semnat la Alger la 13 ianuarie 2003, şi a Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare privind crearea Comisiei mixte româno-algeriene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Alger la 13 martie 1972, amendat conform articolului I al prezentului protocol.
ART. III
Prezentul protocol intră în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile contractante se informează reciproc, pe cale diplomatică, asupra îndeplinirii procedurilor juridiceinterne necesare intrării sale în vigoare.
Semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2011, în două exemplare originale, în limbile română, arabă şi franceză, toate textele fiind egal autentice. În cazul unei divergenţe de interpretare, textul în limba franceză va prevala.
Pentru Guvernul României,
Teodor Baconschi,
ministrul afacerilor externe
Pentru Guvernul Republicii
Algeriene Democratice şi Populare,
Mourad Medelci,
ministrul afacerilor externe
______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: