Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 9 noiembrie 2004 definitiva la 30 martie 2005, in Cauza Croitoriu impotriva Romaniei
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a II-a PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 16 mai 2006
STRASBOURG
(Cererea nr. 54.400/00)
În Cauza Croitoriu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), reunitã într-o camerã formatã din domnii: J.-P. Costa, preşedinte, A. B. Baka, L. Loucaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamna A. Mularoni, judecãtori, şi domnul T. L. Early, grefier adjunct de secţie,
dupã ce a deliberat în secret în data de 19 octombrie 2004,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, ce a fost adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o Cerere (nr. 54.400/00) împotriva României, depusã la Curte în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia) de cãtre un cetãţean român, domnul Viorel T. Croitoriu (reclamantul), la data de 3 iulie 1999.
2. Guvernul României (Guvernul) a fost reprezentat iniţial de cãtre doamna C.I. Tarcea, cãreia i-au urmat domnul B. Aurescu, subsecretar de stat, şi doamna R. Rizoiu, agenţi.
3. La data de 22 octombrie 2002, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului.
4. La data de 13 noiembrie 2003, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. 3 din Convenţie, Curtea a hotãrât sã analizeze fondul cauzei în acelaşi timp cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a nãscut în 1929 şi locuieşte în Bucureşti.
6. La data de 26 septembrie 1991, comisia localã din Pãtrãuţi pentru aplicarea <>Legii nr. 18/1991 (comisia localã) a emis o adeverinţã reclamantului, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al acestuia asupra unui teren în suprafaţã de 1.500 mp.
7. În 1993, comisia judeţeanã Suceava pentru aplicarea <>Legii nr. 18/1991 (comisia judeţeanã) a emis titluri de proprietate pe numele vecinilor reclamantului pentru mai multe suprafeţe de teren care intraserã în proprietatea statului în 1944.
8. În 1993, reclamantul a introdus o acţiune la Judecãtoria Suceava, prin care a solicitat restituirea terenului mai sus menţionat, pe care îl moştenise înainte de colectivizare. La data de 9 iunie 1993, instanţa a dispus restituirea unei pãrţi din terenul revendicat, în suprafaţã de 3.087 mp, în zona cunoscutã sub numele de "Acasã". Ambele pãrţi în litigiu au formulat apel împotriva acestei sentinţe. La data de 25 februarie 1994, Tribunalul Municipiului Bucureşti a desfiinţat hotãrârea şi a remis cauza Judecãtoriei Suceava. La data de 13 martie 1995, Judecãtoria Suceava a dispus aceeaşi restituire parţialã cãtre reclamant. Nu s-a formulat recurs, drept care decizia a rãmas definitivã.
9. La data de 9 noiembrie 1993, reclamantul introdusese o acţiune la Tribunalul Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea comisiei locale sã punã în executare Hotãrârea din 9 iunie 1993 şi Adeverinţa din 26 septembrie 1991. De asemenea, reclamantul a mai cerut despãgubiri pentru profitul rezultat din cultivarea terenului de cãtre terţi.
10. La data de 25 ianuarie 1996, Tribunalul Municipiului Bucureşti a obligat comisia localã sã-l punã în posesie pe reclamant cu privire la cele douã suprafeţe de teren (3.087 mp şi 1.500 mp) conform dispozitivului Sentinţei definitive din 13 martie 1995 şi Adeverinţei din 26 septembrie 1991. Prin aceeaşi sentinţã, Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins capãtul de cerere al reclamantului referitor la profitul rezultat din cultivare, deoarece dovezile aduse au fost insuficiente pentru a se putea face o evaluare. Nu s-a formulat recurs, drept care sentinţa a rãmas definitivã.
11. La data de 29 mai 1998, ca urmare a plângerilor reclamantului referitoare la neexecutarea hotãrârii de mai sus, prefectul judeţului Suceava l-a informat pe reclamant cã, atât timp cât existã un titlu de proprietate valabil asupra terenului în discuţie (emis în favoarea vecinilor reclamantului) şi care nu a fost anulat, hotãrârea nu poate fi executatã. Prefectul a propus ca reclamantul sã introducã o acţiune în acest scop la instanţa competentã.
12. La data de 16 martie 1999, reclamantul a introdus o acţiune prin care a solicitat instanţei anularea titlului de proprietate emis la data de 24 mai 1993 în favoarea lui H.M., unul dintre vecini.
13. Într-o hotãrâre din data de 28 iunie 1999, pronunţatã de Judecãtoria Suceava, menţinutã prin Decizia irevocabilã din 24 aprilie 2001, pronunţatã de Curtea de Apel Suceava, acţiunea a fost respinsã pe motiv cã reclamantul nu a fãcut dovada dreptului sãu de proprietate asupra terenului în litigiu.
14. În 2000, reclamantul a introdus o acţiune la Judecãtoria Suceava pentru a obliga comisia localã sã execute Hotãrârea din 13 martie 1995. La data de 15 mai 2001, Judecãtoria Suceava a respins acţiunea, constatând existenţa autoritãţii de lucru judecat a Sentinţei Tribunalului Municipiului Bucureşti din 25 ianuarie 1996.
15. Din probele administrate de pãrţi reiese cã hotãrârile din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996 nu au fost încã executate.
II. Dreptul intern pertinent
16. Dreptul intern pertinent şi jurisprudenţa instanţelor interne în materie sunt precizate în Cauza Sabin Popescu împotriva României (nr. 48.102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004)*1).
---------
*1) Nota traducãtorului: Hotãrârea Sabin Popescu împotriva României a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005.
ÎN DREPT
I. Pretinsa încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie
17. Reclamantul s-a plâns cã dreptul sãu la un proces echitabil a fost încãlcat de autoritãţi prin neexecutarea hotãrârilor definitive din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996. El şi-a întemeiat cererea pe art. 6 alin. 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale, de cãtre o instanţã ..., care va hotãrî asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]."
A. Admisibilitatea
18. În primul rând, Curtea observã faptul cã pretinsa încãlcare a dreptului de acces la instanţã reprezintã o situaţie continuã ce persistã pânã la executarea respectivei hotãrâri (a se vedea hotãrârea din Cauza Sabin Popescu, citatã mai sus, § 50). Prin urmare, termenul de 6 luni nu începe sã curgã mai înainte de încetarea situaţiei continue ce a dat naştere pretinsei încãlcãri.
1. Excepţia preliminarã a Guvernului bazatã pe neepuizarea cãilor de atac interne
19. Guvernul a afirmat cã reclamantul nu a epuizat cãile de atac interne în materie prin faptul cã nu a introdus o acţiune împotriva tuturor vecinilor, prin care sã solicite anularea titlurilor de proprietate ce le-au fost emise în 1993. Guvernul a afirmat cã o asemenea acţiune este o condiţie preliminarã pentru ca autoritãţile sã poatã pune în executare hotãrârile în favoarea reclamantului. Unica acţiune pe care acesta a introdus-o a fost respinsã din cauzã cã nu a prezentat dovezi în favoarea sa. Drept care Guvernul a concluzionat cã statul nu poate fi considerat responsabil pentru lipsa de acţiune a reclamantului.
20. Reclamantul a contestat acest argument.
21. Curtea observã cã a mai respins o excepţie similarã ridicatã de Guvernul pârât, deoarece un asemenea remediu nu conduce în mod direct la repararea pretinsei încãlcãri, iar obligaţia de a executa hotãrârile iniţiale a revenit autoritãţilor, nu reclamantului (hotãrârea din Cauza Sabin Popescu, citatã mai sus, §§ 56-60).
22. Curtea nu vede nici un motiv sã ajungã la o altã concluzie în cauza de faţã. Într-adevãr, ca şi în Cauza Sabin Popescu, plângerea reclamantului se referã la neexecutarea hotãrârilor irevocabile pronunţate în favoarea sa. Acţiunea prin care s-a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise pe numele terţilor este o problemã separatã de cea a neexecutãrii şi nu reprezintã un remediu care sã conducã direct la executarea hotãrârilor respective.
23. În consecinţã, excepţia preliminarã a Guvernului trebuie respinsã.
2. Dacã plângerea este în mod evident neîntemeiatã
24. Curtea observã cã aceastã plângere nu este în mod evident neîntemeiatã în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea reţine cã plângerea nu este inadmisibilã pe nici un alt temei. Drept care trebuie declaratã ca admisibilã.
B. Fondul cauzei
25. Guvernul a repetat cã autoritãţile nu puteau fi considerate responsabile pentru neexecutarea hotãrârilor pronunţate în favoarea reclamantului, de vreme ce executarea depindea de iniţiativa reclamantului, şi anume de introducerea unei acţiuni prin care sã solicite anularea titlurilor de proprietate emise pe numele terţilor.
26. Reclamantul a arãtat cã era obligaţia autoritãţilor naţionale sã anuleze titlurile şi sã-i permitã sã intre în posesia terenurilor conform hotãrârilor irevocabile.
27. Curtea menţioneazã cã, în conformitate cu jurisprudenţa sa, executarea unei hotãrâri pronunţate de orice instanţã trebuie privitã ca o parte integrantã a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie, şi cã dreptul de acces la instanţã ar fi iluzoriu dacã sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotãrâre definitivã şi irevocabilã sã rãmânã fãrã efect în detrimentul uneia dintre pãrţi (vezi Hornsby împotriva Greciei, Hotãrârea din 19 martie 1997, rapoartele hotãrârilor şi deciziilor 1997-II, p. 510-511, § 40; Hotãrârea Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00 din 7 mai 2002, §§ 34-35; Jasiuniene împotriva Lituaniei nr. 41.510/98, § 27, din 6 martie 2003 şi Sabin Popescu, citatã mai sus, § 64).
28. Curtea reţine cã în cauza de faţã, deşi autoritãţile aveau obligaţia de a executa hotãrârile din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996 prin restituirea terenului respectiv reclamantului, hotãrârile menţionate mai sus au rãmas neexecutate pânã în prezent (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Cu toate acestea, ele sunt încã valabile, având în vedere cã nu s-a iniţiat nici o procedurã, în baza legislaţiei române, pentru modificarea sau anularea lor de cãtre instanţele naţionale.
29. Consideraţiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curţii sã concluzioneze cã, prin neluarea mãsurilor necesare pentru a respecta hotãrârile din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996, autoritãţile române au lipsit dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţie de orice efect util.
30. Prin urmare, a fost încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenţie.
II. Pretinsa încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
31. Reclamantul s-a plâns de o încãlcare a dreptului sãu de proprietate asupra terenurilor, ca o consecinţã a neexecutãrii hotãrârilor definitive din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996. El a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
32. Guvernul a contestat acest argument. În opinia sa, doar hotãrârile definitive nu puteau constitui o bazã suficientã pentru a transfera titlul. Pentru a avea acest efect, ele ar fi trebuit sã fie însoţite de o hotãrâre care sã anuleze titlurile de proprietate emise pe numele terţilor.
33. Curtea reţine cã acest capãt de cerere este legat de cel analizat mai sus şi trebuie, de asemenea, declarat admisibil.
34. Pe fond, Curtea menţioneazã cã o "creanţã" poate constitui un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie dacã este suficient de certã pentru a fi exigibilã (a se vedea hotãrârea în Cauza Jasiuniene citatã mai sus, § 44 şi Rafinãriile Greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, Hotãrârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 84, § 59). În cauza de faţã s-a constatat deja faptul cã autoritãţile aveau obligaţia sã restituie reclamantului anumite suprafeţe de teren (a se vedea paragraful 28 de mai sus) conform hotãrârilor definitive din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996. Prin urmare, reclamantul are creanţe exigibile ce rezultã din acestea.
35. În acest context, Curtea a reţinut anterior cã, dacã autoritãţile au recunoscut dreptul reclamantului, el nu înceteazã a fi o victimã a pretinsei încãlcãri pânã când autoritãţile naţionale nu au oferit un remediu efectiv în aceastã privinţã (a se vedea, printre alte autoritãţi, hotãrârea în Cauza Brumãrescu împotriva României din 28 octombrie 1999 [MC], nr. 28.342/95, § 50, ECHR 1999-VII).
36. Curtea considerã cã neexecutarea hotãrârilor din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996 constituie o ingerinţã în dreptul de proprietate a reclamantului în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
37. Prin nerespectarea hotãrârilor definitive, autoritãţile l-au lãsat pe reclamant într-o stare de incertitudine în ceea ce priveşte reintrarea în posesia proprietãţii sale şi, din anul 1995, l-au împiedicat sã se bucure efectiv de bunurile sale. Guvernul nu a oferit o justificare plauzibilã pentru ingerinţã, care ar putea fi pertinentã din punctul de vedere al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
38. În consecinţã, Curtea considerã cã în cauza de faţã a fost încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotãrârilor definitive din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996.
III. Alte pretinse încãlcãri ale Convenţiei
39. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenţie şi al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, de inechitatea procedurilor în privinţa despãgubirii pentru profitul nerealizat rezultat din cultivarea terenului în litigiu şi a despãgubirii pentru casa demolatã care ar fi existat pe acel teren. El a considerat cã Judecãtoria Suceava, respingând printr-o hotãrâre definitivã, la data de 15 mai 2001, o nouã acţiune prin care a solicitat obligarea comisiei locale sã execute Hotãrârea din 13 martie 1995, i-a încãlcat dreptul la un proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 alin. 1 din Convenţie. În sfârşit, el a considerat cã rezultatul procedurilor judiciare referitoare la cererea sa de despãgubire şi refuzul autoritãţilor de a executa hotãrârile definitive pronunţate în favoarea sa i-au încãlcat drepturile prevãzute de art. 13 şi 17 din Convenţie.
40. Curtea a examinat restul capetelor de cerere ale reclamantului, aşa cum au fost ele formulate. Cu toate acestea, ţinând cont de întregul material aflat la dispoziţia sa şi în mãsura în care obiectul plângerii intrã în competenţa sa, Curtea considerã cã nu poate sesiza nici o încãlcare a drepturilor şi libertãţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. Rezultã cã aceastã parte a cererii trebuie respinsã ca vãdit neîntemeiatã, conform art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
IV. Aplicarea art. 41 din Convenţie
41. Art. 41 din Convenţie prevede urmãtoarele:
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciul
42. Reclamantul a solicitat executarea hotãrârilor definitive pronunţate în favoarea sa. În plus, el a cerut 60.000 euro drept daune materiale pentru demolarea unei case (a se vedea paragraful 39 de mai sus) şi 15.000 euro pentru valoarea recoltelor pe care le-ar fi putut obţine prin cultivarea terenului pe care autoritãţile nu i l-au restituit. Mai mult, el a cerut 100.000 euro drept daune morale pentru faptul cã le-a fost imposibil, lui şi mamei lui, sã foloseascã terenul în urma evacuãrii din casã şi de pe teren. Ulterior, reclamantul a mãrit suma solicitatã la 300.000 euro, considerând cã aceastã sumã este mai potrivitã pentru suferinţa pe care au îndurat-o de la data exproprierii pânã în prezent.
43. Guvernul a afirmat cã reclamantului nu i se pot acorda nici un fel de daune materiale sau morale pentru casa demolatã, având în vedere cã nu are legãturã cu neexecutarea hotãrârilor definitive prin care s-a dispus restituirea terenurilor reclamantului. Prin urmare, Guvernul a considerat despãgubirile cerute, în valoare de 60.000 euro şi 100.000 euro, ca fiind nejustificate.
44. De asemenea, Guvernul a afirmat cã, dupã pãrerea sa, Curtea nu s-a pronunţat în favoarea acordãrii unor despãgubiri pentru lipsa de folosinţã, drept care cererea privind acordarea sumei de 15.000 euro ar trebui, de asemenea, respinsã. Guvernul a citat Cauza Papamichalopoulos şi alţii împotriva Greciei [Hotãrârea din 30 octombrie 1995 (fostul art. 50), seria A nr. 330-B, p. 60-61, §§ 38-39], şi Anghelescu împotriva României (nr. 29.411/95, §§ 75-77, 9 aprilie 2002).
45. În mãsura în care reclamantul a solicitat punerea în executare a hotãrârilor definitive pronunţate în favoarea sa, Curtea reitereazã cã hotãrârea prin care constatã o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor la aceasta impune statului pârât obligaţia legalã nu numai de a plãti celor interesaţi sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilã, ci şi de a stabili mãsurile generale şi/sau individuale, dacã este cazul, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, ce trebuie adoptate în ordinea juridicã internã pentru a pune capãt încãlcãrii constatate de Curte şi pentru a asigura toate remediile adecvate astfel încât sã restabileascã, pe cât posibil, situaţia existentã anterior încãlcãrii (a se vedea Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei [MC], nr. 48.787/99, § 487, 8 iulie 2004, şi Scozzari şi Giunta împotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 şi 41.963/98, §§ 249-250, ECHR 2000-VIII). În cauza de faţã se va adopta o abordare similarã.
46. În ceea ce priveşte despãgubirea cerutã de reclamant, Curtea reitereazã faptul cã a constatat încãlcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie datoritã neexecutãrii hotãrârilor definitive prin care autoritãţile au fost obligate sã restituie reclamantului anumite suprafeţe de teren. Prin urmare, nu pot fi luate în considerare decât daunele materiale şi morale ce au o legãturã cauzalã cu aceastã încãlcare.
47. Curtea considerã cã reclamantul trebuie sã fi suferit un prejudiciu material din cauza faptului cã hotãrârile din 13 martie 1995 şi 25 ianuarie 1996 nu au fost executate pânã în prezent, precum şi stres şi frustrare ca urmare a neexecutãrii acestora, cu atât mai mult cu cât are o vârstã înaintatã.
48. Statuând în echitate, conform dispoziţiilor art. 41 din Convenţie, Curtea acordã reclamantului suma de 5.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale.
B. Cheltuieli de judecatã
49. Reclamantul a solicitat, de asemenea, suma de 10.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã suportate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii.
50. Guvernul a fost de acord sã restituie acele cheltuieli de judecatã pe care reclamantul le poate dovedi ca efectiv suportate.
51. Conform art. 60 alin. 2 din Regulamentul Curţii, reclamantul trebuie sã transmitã pretenţiile sale, cuantificate şi însoţite de documentele doveditoare aferente, fãrã de care Camera poate respinge cererea în tot sau în parte.
52. Deoarece reclamantul nu a transmis aceste informaţii, Curtea decide sã nu acorde nici o sumã cu titlu de cheltuieli de judecatã (a se vedea Amihalachioie împotriva Moldovei, nr. 60.115/00, § 48, 20 aprilie 2004).
C. Dobânda moratorie
53. Curtea considerã potrivit ca dobânda moratorie sã se bazeze pe rata marginalã de împrumut a Bãncii Centrale Europene, la care sã se adauge trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declarã capetele de cerere formulate în temeiul art. 6 alin. 1 din Convenţie şi al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, referitoare la neexecutarea hotãrârilor definitive pronunţate în favoarea reclamantului, ca admisibile, iar restul cererii ca inadmisibilã;
2. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care aceastã hotãrâre rãmâne definitivã, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, suma de 5.000 (cinci mii) euro cu titlu de daune materiale şi morale, ce va fi convertitã în moneda naţionalã a statului pârât la rata de schimb valabilã la data plãţii, plus orice impozit ce ar putea fi datorat;
b) cã de la expirarea celor 3 luni menţionate mai sus şi pânã la data plãţii, la suma de mai sus se va plãti o dobândã simplã, la o ratã egalã cu rata marginalã de împrumut a Bãncii Centrale Europene din perioada de întârziere plus trei puncte procentuale;
5. respinge restul capetelor de cerere ale reclamantului pentru satisfacţie echitabilã.
Redactatã în limba englezã şi comunicatã în scris la data de 9 noiembrie 2004, conform art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
J.-P. Costa,
preşedinte
T.L. Early,
grefier adjunct
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
