Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 7 octombrie 2008 in Cauza Grigoras impotriva Romaniei
HOTĂ?RÂRE din 7 octombrie 2008 în Cauza Grigoraş împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANà A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 28 ianuarie 2010 (Cererea nr. 19.188/03) În Cauza Grigoraş împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 septembrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: PROCEDURA 1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 19.188/03) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni români, domnul Tiberiu Cristian Grigoraş şi doamna Anca Grigoraş (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 26 mai 2003, în temeiul <>art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de domnul Bogdan-Nicolae Bulai şi de doamna Daniela-Anca Deteşeanu, 2 avocaţi din Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu. 3. La data de 27 februarie 2006, preşedintele Secţiei a treia a hotãrât sã îi comunice Guvernului cererea. De asemenea, preşedintele a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei (art. 29 § 3). ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 4. Reclamanţii s-au nãscut în anul 1956 şi locuiesc în Bad Neuenahr. 5. La data de 28 septembrie 1989, apartamentul 14 din str. Turda nr. 108, municipiul Bucureşti, proprietatea reclamanţilor, a fost confiscat de stat în baza <>Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri, cu plata unei compensaţii, ca urmare a hotãrârii lor de a pãrãsi ţara. Din dosarul respectiv rezultã cã reclamanţii au primit suma de 131.538 lei româneşti cu titlu de compensaţie. 6. La data de 14 noiembrie 1996, societatea R.V., o societate deţinutã de stat şi responsabilã cu administrarea proprietãţilor statului, a vândut apartamentul cãtre chiriaşii care îl ocupau la data respectivã, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. 7. La data de 29 noiembrie 1996, Tribunalul Bucureşti, printr-o hotãrâre definitivã, a admis o acţiune formulatã de reclamanţi, a anulat confiscarea, declarând-o ilegalã, şi a dispus restitutio in integrum. 8. La data de 5 septembrie 1997, Consiliul Municipiului Bucureşti a dispus restitutio in integrum a apartamentului, iar la data de 15 septembrie 1997 a informat societatea R.V. despre acest lucru. 9. La data de 14 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, printr-o decizie definitivã, a respins acţiunea formulatã de consiliul municipal, la care s-au alãturat şi reclamanţii, îndreptatã împotriva societãţii R.V. şi a foştilor chiriaşi ai apartamentului, având ca obiect constatarea nulitãţii vânzãrii. Instanţa a considerat cã vânzarea respectase prevederile <>Legii nr. 112/1995 şi cã fusese efectuatã cu bunã-credinţã. De asemenea, instanţa a declarat cã reclamanţii vor primi o despãgubire conform <>Legii nr. 10/2001 . 10. În datele de 25 iulie şi 14 noiembrie 2001, reclamanţii au cerut restituirea în naturã a apartamentului în baza <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pânã în prezent, aceştia nu au primit niciun rãspuns. 11. La data de 27 februarie 2003, Curtea Supremã de Justiţie a respins o cerere (recurs în anulare) introdusã de procurorul general, la solicitarea reclamanţilor, pentru casarea hotãrârii din 14 mai 2001, cu motivarea cã era contrarã prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi principiului securitãţii raporturilor juridice. Instanţa a considerat cã vânzarea fusese realizatã cu bunã-credinţã şi a observat cã principiul securitãţii raporturilor juridice nu fusese încãlcat, deoarece vânzarea a precedat hotãrârea definitivã prin care s-a dispus restitutio in integrum şi, chiar mai mult, foştii chiriaşi nu fuseserã pãrţi în procedura respectivã, astfel încât hotãrârea definitivã respectivã nu le era opozabilã. II. Dreptul intern pertinent 12. Prevederile legale şi jurisprudenţa relevante sunt descrise în hotãrârile Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, §§ 31-33, CEDO 1999-VII), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, §§ 19-26, CEDO 2005-VII), Pãduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008). ÎN DREPT I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 13. Reclamanţii susţin cã vânzarea de cãtre stat a apartamentului 14 unei terţe persoane a constituit o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." A. Asupra admisibilitãţii 14. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil. B. Asupra fondului 15. Guvernul a reiterat argumentele arãtate anterior în cauze similare. În mod special, acesta a considerat cã reclamanţii au primit deja o sumã considerabilã de bani cu titlu de compensaţie în momentul naţionalizãrii, şi anume echivalentul a 8.815 dolari americani (USD). 16. Reclamanţii se opun acestor argumente. De asemenea, ei au susţinut cã suma primitã cu titlu de compensaţie nu a fost echitabilã şi corectã. 17. Curtea reitereazã faptul cã, în conformitate cu jurisprudenţa sa, vânzarea bunurilor altora de cãtre stat, chiar înainte de soluţionarea definitivã de cãtre instanţe a problemei proprietãţii, este consideratã a fi o privare de bunuri. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Strãin şi alţii, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59, şi Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 35, 16 februarie 2006). 18. Dupã ce a analizat toate elementele aflate în posesia sa, Curtea apreciazã cã Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument convingãtor care sã poatã duce la o altã concluzie în cauza de faţã. Vânzarea de cãtre stat a bunului reclamanţilor îi împiedicã încã sã îşi exercite dreptul de proprietate confirmat printr-o hotãrâre definitivã. Curtea considerã cã o astfel de situaţie echivaleazã cu o privare de facto de bunuri şi observã cã dureazã de mai mult de 12 ani, în lipsa unei despãgubiri care sã reflecte valoarea de piaţã a bunului lor (vezi, mutatis mutandis, Konnerth împotriva României, nr. 21.118/02, § 76 in fine, 12 octombrie 2006). În acest sens, Curtea observã cã reclamanţii au primit echivalentul a 8.815 USD la data naţionalizãrii. 19. De asemenea, Curtea reitereazã faptul cã, la data evenimentelor, legea românã nu prevedea niciun mijloc efectiv capabil sã le ofere reclamanţilor o despãgubire pentru aceastã privare de bunuri (vezi Strãin şi alţii, menţionatã mai sus, §§ 23, 26-27, 55-56; Porteanu împotriva României, menţionatã mai sus, §§ 23-24 şi 34-35). Mai mult, Curtea observã cã, pânã în prezent, Guvernul nu a demonstrat cã sistemul de despãgubiri înfiinţat în iulie 2005 prin <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente le-ar permite beneficiarilor acestei legi sã obţinã despãgubiri care sã reflecte valoarea de piaţã a bunurilor de care au fost lipsiţi, conform unei proceduri şi unui program previzibile. 20. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului lor, combinatã cu lipsa de despãgubire care sã reflecte valoarea de piaţã a bunului lor, i-a fãcut pe reclamanţi sã sufere o povarã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie 21. Reclamanţii susţin cã neexecutarea hotãrârii definitive din 29 noiembrie 1996 pronunţatã de Tribunalul Bucureşti i-a lipsit de dreptul la un proces echitabil. Ei invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)." A. Asupra admisibilitãţii 22. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil. B. Asupra fondului 23. Ţinând cont de constatãrile menţionate în paragrafele de mai sus (17-20), Curtea considerã cã nu este nevoie sã mai analizeze dacã, în speţã, a avut loc o încãlcare a art. 6 § 1 (vezi Pais împotriva României, nr. 4.738/04, § 39, 21 decembrie 2006, şi, mutatis mutandis, Zangh∞ împotriva Italiei, hotãrârea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, § 23; Laino împotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, § 25, CEDO 1999-I, şi Biserica Catolicã din Chania împotriva Greciei, hotãrârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-VIII, § 50). III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 24. Conform art. 41 din Convenţie: "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 25. Reclamanţii solicitã restituirea apartamentului 14, drept cea mai adecvatã modalitate prin care statul sã le repare prejudiciul. În caz de nerestituire, aceştia solicitã o sumã echivalentã cu valoarea actualã a proprietãţii lor, care, conform raportului de expertizã pe care l-au înaintat Curţii, se ridicã la 62.500 euro (EUR). De asemenea, aceştia solicitã suma de 7.000 EUR drept daune morale. 26. Guvernul considerã, în conformitate cu propriul sãu raport de expertizã, cã valoarea de piaţã a apartamentului 14 este de 35.896 EUR. De asemenea, acesta considerã cã o eventualã constatare a încãlcãrii ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientã a oricãrui prejudiciu moral pe care reclamanţii susţin cã l-au suferit. În orice caz, Guvernul considerã cã suma solicitatã în acest sens este excesivã. 27. Curtea reitereazã cã o hotãrâre prin care constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã, faţã de Convenţie, de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele. În cazul în care dreptul intern nu permite decât o înlãturare parţialã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie îi conferã Curţii puterea de a acorda o despãgubire pãrţii lezate prin actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatatã o încãlcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, Curtea dispune de o anumitã marjã de apreciere, dupã cum atestã adjectivul "echitabilã" şi expresia "dacã este cazul". 28. Printre elementele pe care le ia în considerare Curtea atunci când evalueazã despãgubirea se numãrã prejudiciul material, adicã pierderile efectiv suferite ca urmare directã a pretinsei încãlcãri, şi prejudiciul moral, adicã reparaţia pentru neliniştea, disconfortul şi incertitudinea cauzate de încãlcare, precum şi alte pierderi nepatrimoniale (vezi, printre altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 29. În circumstanţele speţei, Curtea considerã cã restituirea proprietãţii în discuţie (apartamentul 14), astfel cum a fost dispusã prin hotãrârea rãmasã definitivã din 29 noiembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, i-ar repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã nu ar fi avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. 30. În lipsa unei astfel de restituiri de cãtre statul pârât, Curtea hotãrãşte ca statul pârât sã le plãteascã reclamanţilor, ca daune materiale, o sumã care sã ţinã cont de valoarea actualã a proprietãţii şi de compensaţia pe care reclamanţii au primit-o deja (vezi paragraful 5 de mai sus). Ţinând cont de informaţiile aflate la dispoziţia sa cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã, de rapoartele de expertizã prezentate de pãrţi şi de suma de bani primitã de cãtre reclamanţi la data naţionalizãrii, Curtea le acordã suma de 36.000 EUR, drept daune materiale. 31. Curtea considerã cã grava ingerinţã în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor nu ar putea fi compensatã în mod adecvat prin simpla constatare a încãlcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea le acordã împreunã suma de 4.000 EUR, drept daune morale. B. Cheltuieli de judecatã 32. Reclamanţii mai solicitã şi suma de 9.438 EUR pentru cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii, defalcate dupã cum urmeazã: 3.000 EUR pentru onorariile avocaţiale aferente procedurii în faţa Curţii, 3.639,15 EUR pentru deplasãrile din Germania în România în timpul procedurii, 144 EUR pentru raportul de expertizã şi restul, detaliat într-un tabel, pentru diferite cheltuieli (onorarii avocaţiale în procedurile interne, onorarii notariale, taxe de timbru, traduceri). Aceştia au prezentat facturi referitoare la onorariile avocaţiale, onorariile expertului, taxele de timbru şi deplasãri. 33. Guvernul contestã pretenţiile reclamanţilor şi considerã cã sunt excesive. 34. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã cã este rezonabil sã acorde suma de 2.500 EUR, cu toate cheltuielile incluse. C. Dobânzi moratorii 35. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA 1. declarã cererea admisibilã; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie; 3. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze pe fond plângerea prin prisma art. 6 § 1 din Convenţie; 4. hotãrãşte a) ca statul pârât sã le restituie reclamanţilor apartamentul 14, situat în str. Turda nr. 108, municipiul Bucureşti, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie; b) ca, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 36.000 EUR (treizeci şi şase mii euro), plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; c) ca, în orice caz, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 4.000 EUR (patru mii euro) drept daune morale şi suma de 2.500 EUR (douã mii cinci sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; d) ca sumele menţionate mai sus sã fie convertite în moneda naţionalã a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii; e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest. Întocmitã în limba englezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 octombrie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii. Josep Casadevall, preşedinte Santiago Quesada, grefier --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
