Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 7 octombrie 2008 in Cauza Barb impotriva Romaniei
În Cauza Barb împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 septembrie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 5.945/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Ioan Barb (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 21 martie 2001, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamantul, cãruia i-a fost admisã acordarea asistenţei judiciare din oficiu, este reprezentat de doamna Diana-Olivia Cãlinescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. Reclamantul, ziarist de profesie, invocã o încãlcare a dreptului sãu la libertatea de exprimare ca urmare a condamnãrii sale penale pentru un articol publicat. 4. La 7 noiembrie 2005, preşedintele Secţiei a treia a decis sã comunice cererea Guvernului. Astfel cum permite art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei 5. Reclamantul s-a nãscut în anul 1960 şi locuieşte în Cãlan.
A. Originea cauzei 6. La data de 25 noiembrie 1999, reclamantul, ziarist de profesie, a publicat într-un ziar naţional un articol intitulat "O familie hunedoreanã dã o ţeapã de 300.000.000 lei", cu subtitlul "Preşedintele Forumului German, P.D., a promis, fãrã bazã legalã, 700 de locuri de muncã în Germania; 700 de persoane au fost pãcãlite pânã acum". 7. În acest articol, reclamantul arãta cã P.D. promisese locuri de muncã în Germania, dar cã, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, acesta nu avea "(...) nicio bazã legalã pentru a recruta forţã de muncã pentru Germania. Oamenii cãrora le-a promis slujbe nu vor putea pleca niciodatã dacã nu sunt selectaţi de partea germanã (...) (...) pentru a fi valabil în Germania, un contrat de muncã trebuie sã aibã ştampila MMPS [Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din România], precum şi pe cea a Centralei de Mediere [din Bonn]. (...) Aşadar, cursanţii sãi au aruncat banii pe fereastrã şi s-au ales doar cu promisiuni imposibil de onorat. Poate cã P.D. aşteaptã ca Parlamentul sã voteze proiectul de lege privind protecţia cetãţenilor români care lucreazã în strãinãtate. Proiectul a fost finalizat (...), dar se pare cã nu figureazã printre prioritãţile parlamentarilor noştri. Deocamdatã, s-a constatat cã P.D. nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru susţinerea cursurilor, el neavând nici mãcar atestat de predare a limbii germane. Din nefericire, nu a încãlcat nicio lege scrisã, ci doar a exploatat credibilitatea sa şi disperarea celor care doreau sã munceascã, deci nu va putea fi tras la rãspundere." 8. Reclamantul a mai arãtat cã P.D. informase circa 700 de persoane interesate cã trebuie sã urmeze un curs de limba germanã şi de pregãtire profesionalã. P.D. şi soţia sa asigurau cursuri de limba germanã cu platã şi, prin intermediul societãţii sale, P.D. organiza cursurile de pregãtire profesionalã. Reclamantul estima cã P.D. încasase astfel aproximativ 300.000.000 de lei româneşti (ROL) ca urmare a acestor cursuri.
B. Cercetarea penalã împotriva lui P.D. 9. La 28 ianuarie 2000, poliţia a efectuat o anchetã cu privire la cursurile de limbã [germanã] şi de pregãtire profesionalã organizate de P.D. Astfel, ancheta stabilise cã P.D. ar fi promis unui numãr de 71 de persoane care au participat la cursurile de limbã şi de pregãtire profesionalã cã va interveni pe lângã funcţionarii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în schimbul unei contribuţii de 50 mãrci germane (DEM) de persoanã, în scopul de a obţine în cel mai scurt timp ştampila ministerului pe contractele lor de muncã în Germania. Anchetatorii estimau cã faptele de mai sus puteau constitui infracţiunea de trafic de influenţã şi, prin urmare, au trimis dosarul la parchet. 10. La 20 aprilie 2000, poliţia a trimis un nou dosar la parchet, care cuprindea o anchetã pentru fapte similare pretins a fi fost comise de cãtre P.D. 11. La 21 iulie 2000, parchetul a emis o rezoluţie de neîncepere a urmãririi penale, considerând cã faptele comise nu constituiau infracţiunea de trafic de influenţã. Totuşi, s-a considerat cã ancheta trebuia continuatã pentru a se stabili dacã faptele respective puteau constitui infracţiunea de înşelãciune şi a trimis dosarul la poliţie. 12. La 12 ianuarie 2001, poliţia a finalizat ancheta şi a propus parchetului pronunţarea unei soluţii de neîncepere a urmãririi penale pentru infracţiunea de înşelãciune. 13. Prin Rezoluţia din 7 martie 2001, parchetul de pe lângã Judecãtoria Deva a confirmat propunerea organelor de poliţie.
C. Condamnarea penalã a reclamantului pentru insultã 14. Prin Sentinţa din 14 iulie 2000, Judecãtoria Deva l-a declarat pe reclamant vinovat de sãvârşirea infracţiunilor de insultã şi de calomnie şi l-a condamnat la o amendã penalã de 10.000.000 ROL, cu suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, şi la plata de daune-interese reprezentând repararea prejudiciului moral în cuantum de 75.000.000 ROL. Instanţa a arãtat cã reclamantul publicase articolul menţionat mai sus, în care afirma cã P.D. pãcãlise 700 de persoane, promiţându-le cã vor avea contracte de muncã în Germania. De asemenea, s-a apreciat cã P.D. a fost de bunã-credinţã când a organizat cursurile cu acordul organelor administrative de specialitate şi în baza consimţãmântului participanţilor. Instanţa a concluzionat cã reclamantul a comis infracţiunile de insultã şi de calomnie împotriva lui P.D. 15. Prin Decizia din 26 septembrie 2000, tribunalul a admis parţial recursul reclamantului: a casat parţial sentinţa, l-a achitat pe reclamant pentru infracţiunea de calomnie, însã a confirmat condamnarea sa la plata unei amenzi penale, redusã la 500.000 ROL, fãrã suspendare, pentru sãvârşirea infracţiunii de insultã. Tribunalul a respins cererile lui P.D. formulate pe laturã civilã. 16. Tribunalul a reţinut urmãtoarele: "În articol, [reclamantul] a arãtat cã partea civilã P.D., în calitatea sa de preşedinte al Forumului German, a luat legãtura cu diferite instituţii din ţarã şi din Germania şi societãţi comerciale care se ocupã cu plasarea forţei de muncã în vederea angajãrii românilor la lucru în Germania. În acest sens, fiind necesarã cunoaşterea limbii germane, acesta a deschis (...) cursuri de iniţiere în aceastã limbã [germanã], percepând taxe (...), iar valuta [DEM] a fost datã de cursanţi, fãrã însã a le fi fost solicitatã de [P. D.]. (...) [P. D.] a luat legãtura cu reprezentanţi din Germania pentru a facilita ocuparea de cãtre români a unor locuri de muncã în strãinãtate, însã n-a avut bazã legislativã necesarã (...), sperând cã pânã la terminarea cursurilor situaţia se va rezolva. Rezultã deci cã [P. D.] a acţionat cu bunã-credinţã. În articol sunt inserate douã capitole, unul intitulat "700 de persoane au fost pãcãlite pânã acum", în care [reclamantul] a fãcut un calcul din care rezultã cã [P. D.] a beneficiat de pe urma acestora de circa 300.000.000 lei [ROL], în realitate fiind doar 244 de cursanţi. Titlul şi conţinutul articolului (...), coroborate cu celelalte probe existente în dosarul de fond sau depuse în recurs, constituie infracţiunea de insultã (...). Pentru existenţa infracţiunii de calomnie, este necesarã afirmarea sau imputarea în public, trebuie sã se facã cu privire la o faptã determinatã şi privind o anumitã persoanã. Or, din actele dosarului reiese cã tocmai fapta determinatã şi persoana anume lipsesc, fiind vorba de o "familie hunedoreanã". În aceastã situaţie, faptele [reclamantului] (...) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de insultã, prevãzutã de articolul 205 din Codul Penal, text de lege în baza cãruia va rãmâne condamnat." 17. Condamnarea reclamantului pentru infracţiunea de insultã a fost înscrisã în cazierul judiciar. 18. La 6 martie 2001, reclamantul a plãtit amenda penalã.
II. Dreptul intern pertinent 19. Articolele relevante din Codul penal erau astfel redactate la data evenimentelor din cauza de faţã: ARTICOLUL 205 "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocurã, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 2 ani sau cu amendã (...)" Acest articol a fost modificat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2002 , în sensul cã insulta nu mai este pedepsitã decât cu amendã. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului a fost publicatã la data de 27 mai 2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351. ARTICOLUL 206 "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoanã, care, dacã ar fi adevãratã, ar expune acea persoanã la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendã." ARTICOLUL 207 "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insultã sau calomnie." 20. Articolele relevante din Codul civil prevãd urmãtoarele: ARTICOLUL 998 "Orice faptã a omului, care cauzeazã altuia prejudiciu, obligã pe acela din a cãrui greşealã s-a ocazionat, a-l repara." ARTICOLUL 999 "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa."
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 10 din Convenţie 21. Reclamantul se plânge de faptul cã, prin condamnarea sa la plata unei amenzi penale pentru insultã, i-a încãlcat în mod nejustificat libertatea de exprimare, garantatã de art. 10 din Convenţie, care prevede urmãtoarele: "1. Orice persoanã are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fãrã amestecul autoritãţilor publice şi fãrã a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedicã Statele sã supunã societãţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertãţi ce comportã îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democraticã, pentru securitatea naţionalã, integritatea teritorialã sau siguranţa publicã, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
A. Asupra admisibilitãţii 22. Curtea constatã cã cererea nu este vãdit neîntemeiatã în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea observã cã nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, cererea trebuie declaratã admisibilã.
B. Asupra fondului 1. Argumentele pãrţilor 23. Guvernul nu contestã cã aceastã condamnare a reclamantului constituie o ingerinţã, însã considerã cã aceasta era prevãzutã de lege, urmãrea scopul legitim al protecţiei reputaţiei altora şi era necesarã într-o societate democraticã. Cu privire la acest ultim aspect, evidenţiazã cã reclamantul a fãcut afirmaţii grave împotriva unui simplu particular care beneficiazã, conform jurisprudenţei Curţii, de o protecţie mai mare a vieţii sale private. 24. În plus, Guvernul considerã cã afirmaţiile reclamantului nu aveau o bazã factualã suficientã şi cã partea interesatã nu a acţionat cu bunã-credinţã. Pe de altã parte, atrage atenţia asupra faptului cã cercetarea penalã pornitã împotriva lui P.D. se referea la fapte diferite de cele din articolul litigios. 25. În fine, acesta considerã cã, folosind cuvinte precum "jaf" şi "a pãcãlit" cu privire la P.D., reclamantul a depãşit doza de exagerare permisã, dând dovadã de o lipsã de eticã profesionalã. 26. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta obiecteazã cã ingerinţa pe care a suferit-o era prevãzutã de lege în sensul jurisprudenţei constante a Curţii, în mãsura în care instanţele interne nu au explicat prin ce anume faptele comise, analizate în lumina comportamentului sãu, constituiau infracţiunile pentru care a fost condamnat. 27. În opinia sa, P.D. era o persoanã publicã: era preşedintele secţiei locale a unui partid politic reprezentat atât în Parlament, cât şi în instituţiile locale şi era cunoscut şi pe plan local în calitatea sa de pastor. Aşadar, limitele acceptabile ale unei critici care îl vizeazã pe P.D. trebuie sã fie mai largi, incluzând şi o anumitã dozã de exagerare. 28. De asemenea, reclamantul susţine cã a fãcut cercetãri amãnunţite asupra subiectului înainte de publicarea articolului şi cã a fost de bunã-credinţã, cuvintele sale înscriindu-se în etica profesionalã care se impune unui ziarist. 29. În fine, reclamantul argumenteazã cã o amendã similarã cu a sa a fost consideratã de Curte ca fiind severã în Cauza Sabou şi Pîrcãlab împotriva României, nr. 46.572/99, §§ 17 şi 42, 28 septembrie 2004. 2. Aprecierea Curţii 30. Curtea doreşte sã reaminteascã principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenţa sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou şi Pîrcãlab, menţionatã mai sus, §§ 33-36; Cumpãnã şi Mazãre împotriva României [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, 93, 98-99 CEDO 2004-XI; Nikula împotriva Finlandei, nr. 31.611/96, §§ 44-46, CEDO 2002-II; Boldea împotriva României, nr. 19.997/02, §§ 44-47, 54-55, CEDO 2007-... (extrase); şi Guja împotriva Moldovei [MC], nr. 14.277/04, § 69-78, CEDO 2008-...). 31. În speţã, Curtea constatã în primul rând cã existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei controverse între pãrţi. În continuare, reaminteşte cã a constatat deja cã textele pe care s-au întemeiat instanţele interne constituie o "lege" în sensul jurisprudenţei Curţii (Sabou şi Pîrcãlab, citatã anterior, § 37) şi constatã cã aceasta urmãrea un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei altor persoane. 32. În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea observã cã instanţele interne l-au condamnat pe reclamant pe laturã penalã, apreciind cã, prin intermediul articolului sãu, a adus atingere onoarei lui P.D. Prin urmare, rãmâne de analizat dacã motivele invocate de autoritãţile naţionale pentru a justifica condamnarea erau pertinente şi suficiente (Boldea, citatã anterior, §§ 53-54). 33. Curtea constatã cã articolul litigios aborda subiecte de interes general şi deosebit de actuale pentru societatea româneascã, şi anume şomajul, posibilitãţile de a gãsi un loc de muncã în strãinãtate şi pretinsa corupţie din administraţie. Aceasta mai observã cã afirmaţiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viaţa privatã a lui P.D., ci la acţiunile sale în domeniile menţionate mai sus (Sabou şi Pîrcãlab, §§ 38-39; şi Nikula, § 51, hotãrâri menţionate mai sus). Pe de altã parte, constatã cã activitãţile lui P.D. criticate de reclamant şi care au dus la condamnarea sa vizeazã strict aceste subiecte de interes general. 34. În plus, indiferent cã afirmaţiile reclamantului reprezintã imputãri ale unor fapte sau judecãţi de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de bazã factualã suficientã, lãsând la o parte greşeala privind numãrul participanţilor la cursurile organizate de P.D. (Boldea, citatã anterior, §§ 54-55). Or, aceastã eroare în sine nu poate duce la concluzia cã reclamantul a acţionat cu rea-credinţã. În plus, instanţele interne nu au reţinut niciodatã reaua-credinţã a reclamantului în aceastã privinţã. Pe de altã parte, Curtea observã cã instanţele nu au analizat elementele subiective ale infracţiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce acţiunile reclamantului constituiau una sau ambele infracţiuni menţionate, mulţumindu-se sã stabileascã faptele şi sã tragã direct concluzia vinovãţiei sale. 35. Curtea mai constatã cã termenii folosiţi de reclamant în articolul sãu nu au fost consideraţi de partea lezatã sau de instanţele interne ca vãdit ofensatori (Mamere împotriva Franţei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006-...). 36. Pentru aceste motive, Curtea apreciazã cã atitudinea reclamantului analizatã global demonstreazã cã a acţionat cu bunã-credinţã şi cã afirmaţiile sale se înscriu în doza de exagerare şi de provocare acceptabilã (vezi Prager şi Oberschlick împotriva Austriei, Hotãrârea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38; şi, per a contrario, Cumpãnã şi Mazãre, citatã anterior, § 104; Stângu şi Scutelnicu împotriva României, Hotãrârea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51; Ivanciuc împotriva României (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; şi Titei împotriva României (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006). 37. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã soluţia de condamnare a reclamantului a fost disproporţionatã faţã de scopul legitim urmãrit şi cã autoritãţile naţionale nu au oferit motive pertinente şi suficiente pentru a o justifica. Prin urmare, ingerinţa suferitã de reclamant nu poate fi consideratã "necesarã într-o societate democraticã". În consecinţã, a avut loc încãlcarea art. 10.
II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 38. Conform art. 41 din Convenţie, "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu 39. Din perspectiva art. 46 din Convenţie, reclamantul solicitã redeschiderea procesului sãu, achitarea sa şi rectificarea cazierului sãu judiciar. Or, Curtea observã cã aceste cereri se referã la executarea acestei hotãrâri, care intrã în competenţa Comitetului de Miniştri. 40. Reclamantul mai solicitã, din perspectiva art. 41, suma de 19,88 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, reprezentând valoarea în euro a amenzii penale, şi 5.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit. 41. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul nu contestã valoarea amenzii plãtite de reclamant şi considerã cã o constatare a încãlcãrii ar fi suficientã pentru a acoperi prejudiciul moral. 42. Curtea apreciazã oportun sã îi acorde reclamantului 19,88 EUR cu titlu de daune materiale şi 1.000 EUR cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecatã 43. Reclamantul mai solicitã şi suma de 2.631 EUR pentru cheltuielile angajate în faţa Curţii, reprezentând onorarii de avocat, sumã care sã fie plãtitã direct avocatului sãu. Au fost depuse la dosar o copie a contractului de asistenţã încheiat de reclamant şi apãrãtorul sãu, precum şi o prezentare detaliatã a activitãţii avocatului. 44. Guvernul nu se opune acordãrii cãtre reclamant a unei sume care sã corespundã cu cheltuielile necesare şi observã cã avocatul a trimis pretenţiile reclamantului, fãcând trimitere la o altã cerere, şi cã a fost nevoie ca Guvernul sã verifice documentele din cele douã dosare pentru a deduce cã observaţiile se refereau într-adevãr la dosarul de faţã. 45. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea îi alocã avocatului reclamantului, pentru procedura de la Strasbourg, suma de 2.631 EUR, mai puţin 850 EUR care i-au fost deja plãtiţi de Consiliul Europei pentru asistenţa judiciarã, adicã în total 1.781 EUR.
C. Dobânzi moratorii 46. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 10 din Convenţie; 3. hotãrãşte: a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie: (i) 19,88 EUR (nouãsprezece euro şi optzeci şi opt cenţi), sumã care va fi convertitã în moneda statului pârât, pentru daunele materiale, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; (ii) 1.000 EUR (una mie euro), sumã care va fi convertitã în moneda statului pârât, pentru daunele morale, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; b) ca statul pârât sã îi plãteascã avocatului reclamantului suma de 1.781 EUR (una mie şapte sute optzeci şi unu euro) pentru cheltuieli de judecatã; c) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 octombrie 2008, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, preşedinte
Santiago Quesada, grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
