Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 8.727/03)
În Cauza Stanca Popescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 iunie 2009,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 8.727/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Stanca Popescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 8 decembrie 2000, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 18 martie 2008, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Aşa cum permite art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a mai hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a nãscut în anul 1921 şi locuieşte în Bârla, judeţul Argeş.
A. Acţiunea în revendicare împotriva vecinilor reclamantei
1. Procedura soluţionatã prin Sentinţa din 28 octombrie 1996 a Judecãtoriei Costeşti
5. La data de 6 septembrie 1994, reclamanta a sesizat Judecãtoria Piteşti cu o acţiune în revendicare împotriva a 2 vecini, doamna P.F. şi domnul P.A., pentru a i se restitui un teren ce fusese ocupat abuziv de pârâţi. S-a realizat o expertizã de cãtre expertul Z.D., care a întocmit un raport conform cãruia persoanele în discuţie ocupau o parcelã din terenul reclamantei. Raportul de expertizã a fost depus la dosar la data de 7 iunie 1995. La data de 4 octombrie 1995, pârâţii au formulat obiecţii la raportul de expertizã, considerând cã expertul nu luase în considerare planurile ce însoţeau procesele-verbale de punere în posesie a pãrţilor în litigiu. Aşadar, instanţa a dispus ca expertul sã prezinte un supliment la raportul de expertizã.
6. La data de 24 aprilie 1996, Judecãtoria Piteşti a constatat cã Judecãtoria Costeşti (judecãtoria) era instanţa competentã din punct de vedere teritorial şi, prin urmare, a trimis cauza acestei instanţe.
7. Prin Sentinţa din data de 28 octombrie 1996, judecãtoria a admis acţiunea şi i-a obligat pe P.F. şi P.A. sã îi restituie reclamantei un teren în suprafaţã de 166 mý, astfel cum a fost stabilit în raportul de expertizã trimis de expertul Z.D. Prin aceeaşi sentinţã, instanţa a dispus ca pârâţii sã îi plãteascã reclamantei cheltuielile de judecatã.
8. P.A. a introdus apel, susţinând cã nu ocupase terenul reclamantei şi cã, dupã pãrerea sa, din raportul de expertizã şi din planul întocmit de expert reieşea cã era vorba de douã proprietãţi diferite.
9. Prin Decizia din data de 26 mai 1997, Tribunalul Argeş (tribunalul) a respins apelul lui P.A., reţinând cã din raportul de expertizã reieşea în mod clar cã acesta ocupa terenul reclamantei. Aceastã decizie a rãmas definitivã prin nerecurare.
2. Demersurile în vederea executãrii silite a Sentinţei din data de 28 octombrie 1996
10. La data de 3 septembrie 1997, reclamanta a solicitat judecãtoriei punerea în executare a Sentinţei din data de 28 octombrie 1996. În aceeaşi zi, instanţa i-a admis cererea şi a dispus executarea silitã a sentinţei respective. Prin urmare, a fost deschis un dosar de executare.
11. La data de 10 septembrie 1997, executorul judecãtoresc însãrcinat cu executarea le-a cerut vecinilor reclamantei sã îi restituie acesteia terenul şi sã îi plãteascã cheltuielile de judecatã stabilite prin sentinţa în discuţie, şi aceasta în termen de o zi.
12. La data de 12 septembrie 1997, P.A. a consemnat la casa de economii şi consemnaţiuni, la dispoziţia reclamantei, suma datoratã pentru cheltuielile de judecatã. Executorul a întocmit în aceeaşi zi un proces-verbal care atesta aceastã platã.
13. Dintr-o adresã nedatatã, redactatã de executor şi depusã la dosarul de executare, reiese cã la data de 22 ianuarie 1998 reclamanta îi ceruse sã îi oblige pe vecinii sãi sã mute un gard care era amplasat pe terenul în discuţie. Executorul i-a reamintit cu aceastã ocazie cã Sentinţa din 28 octombrie 1996 nu cuprindea o astfel de obligaţie în sarcina vecinilor. În consecinţã, partea interesatã a refuzat sã fie pusã în posesie dacã gardul nu avea sã fie mutat. Executorul i-a sugerat apoi sã sesizeze instanţele cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face referitoare la mutarea gardului respectiv.
14. Reclamanta nu contestã faptele reţinute de expert în aceastã adresã.
15. La data de 16 februarie 1998, aceasta a sesizat judecãtoria cu acţiunea sugeratã de executor (paragraful 36 de mai jos).
16. La data de 18 decembrie 1998, în urma unei noi cereri a reclamantei, executorul i-a somat pe vecini sã îi restituie terenul.
17. La data de 14 ianuarie 1999, reclamanta a solicitat judecãtoriei continuarea executãrii silite.
18. În urma mai multor plângeri ale reclamantei împotriva executorului, la data de 1 martie 1999, tribunalul a informat-o cã acesta din urmã era obligat sã respecte dispozitivul sentinţei în cauzã. Prin urmare, în mãsura în care partea interesatã înţelegea sã solicite şi mutarea gardului amplasat pe terenul sãu, ea trebuia sã obţinã o altã hotãrâre judecãtoreascã definitivã în acest sens.
19. Prin Adresa din data de 25 martie 1999, Curtea de Apel Piteşti (curtea de apel) a informat-o pe reclamantã despre faptul cã cererea sa referitoare la schimbarea executorului nu era justificatã. Prin aceeaşi adresã, curtea de apel a insistat asupra faptului cã executorul judecãtoresc nu putea proceda la mutarea gardului, având în vedere cã sentinţa ce trebuia executatã nu prevedea o asemenea obligaţie.
20. La data de 11 aprilie 1999, P.A. a introdus la judecãtorie o contestaţie la executare şi a solicitat suspendarea executãrii pânã la analizarea contestaţiei sale. Acesta arãta cã o a doua procedurã între pãrţi era pendinte.
21. La data de 28 iunie 1999, P.A. a solicitat instanţei sã suspende analizarea contestaţiei sale, pe motivul cã soluţia celei de-a doua proceduri putea avea o influenţã asupra soluţiei ce avea sã fie adoptatã în procedura referitoare la contestaţie. În aceeaşi zi, cererea sa a fost admisã, iar analizarea contestaţiei a fost suspendatã.
22. La data de 4 septembrie 2000, judecãtoria a constatat perimarea contestaţiei.
23. La data de 13 octombrie 2000, reclamanta a solicitat instanţei sã continue executarea silitã. Ea arãta cã executarea fusese, desigur, suspendatã temporar din cauza contestaţiei formulate de pârâţi, însã între timp contestaţia respectivã se perimase.
24. La data de 1 iunie 2005, reclamanta i-a trimis un memoriu Preşedintelui României, solicitându-i asistenţa în vederea soluţionãrii problemelor pe care le avea cu vecinii sãi. Din afirmaţiile reclamantei, care nu a furnizat o copie a acestui memoriu, reiese cã prin acesta ea solicita atât executarea Sentinţei din data de 28 octombrie 1996, cât şi executarea Sentinţei din data de 12 iunie 2001 (paragraful 39 de mai jos). Administraţia Prezidenţialã a trimis memoriul la prefecturã, care, la data de 7 iulie 2005, a invitat Primãria Costeşti sã analizeze situaţia reclamantei. Conform afirmaţiilor reclamantei, primãria i-a recomandat sã se adreseze unui executor judecãtoresc.
3. Cererea de revizuire a Sentinţei din 28 octombrie 1996
25. La o datã neprecizatã, vecinii reclamantei au sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Costeşti (parchetul) cu o plângere penalã îndreptatã împotriva expertului Z.D., pe care îl acuzau cã ar fi comis infracţiunea de mãrturie mincinoasã în raportul de expertizã pe care îl redactase. La data de 8 august 2001, parchetul a dispus neînceperea urmãririi penale pe motivul cã termenul de prescripţie a rãspunderii penale expirase. Soluţia le-a fost comunicatã vecinilor reclamantei la data de 15 august 2001.
26. La data de 17 septembrie 2001, P.A. şi moştenitorii lui P.F. (paragraful 36 de mai jos) au sesizat judecãtoria cu o cerere de revizuire a Sentinţei din 28 octombrie 1996, întemeiatã pe art. 322 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, pe motivul cã expertul menţionat mai sus a comis infracţiunea de mãrturie mincinoasã.
27. Expertul V.C. a întocmit un raport de expertizã în care constata cã P.A. şi P.F. nu ocupaserã nicio parte din terenul reclamantei. Expertul a constatat cã existau diferenţe între dimensiunile terenului, aşa cum au fost reţinute de expertul Z.D., şi propriile sale mãsurãtori; de asemenea, a observat cã aceste diferenţe se datorau faptului cã primul expert nu ţinuse cont de dimensiunile înscrise în planurile ce însoţeau procesele-verbale de punere în posesie a pãrţilor în litigiu; V.C. a considerat în plus cã el folosise aparate de mãsurare şi de calcul mai performante decât Z.D.
28. La data de 26 noiembrie 2001, reclamanta a recuzat-o pe judecãtoarea M.B. pe motiv cã aceasta pronunţase şi Sentinţa din data de 12 iunie 2001. Aceastã cerere a fost respinsã la data de 11 decembrie 2001 de cãtre judecãtoarea A.D. pe motiv cã revizuirea se referea la Sentinţa din data de 28 octombrie 1996, care nu fusese pronunţatã de judecãtoarea M.B.
29. La data de 29 ianuarie 2002, expertul Z.D. a invocat tardivitatea cererii de revizuire, considerând cã termenul prevãzut de lege în acest sens începea sã curgã de la data la care fusese comisã infracţiunea de mãrturie mincinoasã. La rândul sãu, reclamanta a considerat cã cererea de revizuire era tardivã. Printr-o încheiere de şedinţã pronunţatã în aceeaşi zi, instanţa a respins excepţia, reţinând pe baza unei interpretãri gramaticale a prevederii legale respective cã acest termen nu începea sã curgã decât de la data la care s-au cunoscut circumstanţele care fãceau imposibilã constatarea infracţiunii pe cale penalã, şi nu începând de la data la care fusese comisã infracţiunea. Încheierea de şedinţã cuprindea urmãtoarele în partea sa relevantã:
"Dacã am admite ipoteza invocatã de [Z. D.], textul legii ar rãmâne fãrã obiect.
Pe de altã parte, dacã facem o interpretare gramaticalã a prevederii în discuţie, putem constata cã pronumele demonstrativ "acestea", folosit la plural, înlocuieşte substantivul "circumstanţele", şi nu substantivul "infracţiunea"."
30. Prin Sentinţa din data de 23 iulie 2002, judecãtoria a reţinut cã expertul comisese infracţiunea de mãrturie mincinoasã, a admis cererea de revizuire şi a respins acţiunea în revendicare. Instanţa a constatat în primul rând cã la data de 8 august 2001 fusese dispusã neînceperea urmãririi penale cu privire la expertul Z.D. pe motiv de prescripţie şi cã aceastã soluţie le fusese comunicatã vecinilor reclamantei la data de 15 august 2001. Apoi instanţa a statuat, în temeiul art. 322 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, cã expertul Z.D. comisese infracţiunea de mãrturie mincinoasã, în mãsura în care nu luase corect în considerare dimensiunile terenului; în plus, intenţia ca element subiectiv al infracţiunii era doveditã prin neconcordanţa dintre situaţia realã, aşa cum era prezentatã în expertiza realizatã de expertul V.C., şi cea descrisã în expertiza iniţialã. Prin aceeaşi sentinţã, instanţa i-a condamnat pe expertul Z.D. şi pe reclamantã la plata cheltuielilor de judecatã ale vecinilor.
31. Aceastã sentinţã, pronunţatã de judecãtoarea M.B., a fost menţinutã prin Decizia din 21 februarie 2003 a tribunalului, care a respins apelul reclamantei şi pe cel al expertului Z.D. Confirmând temeinicia sentinţei în ceea ce priveşte motivele deja reţinute, tribunalul a constatat în plus cã linia de delimitare dintre cele douã proprietãţi, aşa cum fusese propusã de primul expert, trecea pe sub casa şi grajdul vecinilor reclamantei.
32. Recursurile formulate de aceasta şi de expertul Z.D. au fost, de asemenea, respinse prin Decizia din data de 30 iunie 2003 a curţii de apel. Reclamanta şi Z.D. au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecatã suportate de vecini cu ocazia celor douã cãi de atac. În ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de mãrturie mincinoasã, curtea de apel a statuat cã judecãtoria administrase probe relevante în temeiul cãrora se stabiliserã corect faptele; în plus, ţinând cont de faptul cã Z.D., în calitatea sa de expert, se deplasase la faţa locului şi identificase terenurile pãrţilor în litigiu, acesta nu putea pretinde cã nu avusese cunoştinţã de faptul cã linia de delimitare pe care o propusese trecea pe sub construcţiile vecinilor.
33. Prin Încheierea de şedinţã din 7 aprilie 2006, judecãtoria a admis cererea vecinilor şi a încuviinţat executarea silitã împotriva reclamantei în vederea recuperãrii cheltuielilor de judecatã din recurs.
34. La data de 28 aprilie 2006, executorul judecãtoresc a dispus o poprire asupra pensiei reclamantei.
35. Din probele aflate la dosar nu rezultã cã reclamanta ar fi formulat o contestaţie împotriva deciziei executorului judecãtoresc.
B. Acţiunea având ca obiect obligarea vecinilor la mutarea gardului şi tãierea copacilor
1. Procedura soluţionatã prin Sentinţa din data de 12 iunie 2001 a judecãtoriei
36. La data de 16 februarie 1998, reclamanta a sesizat judecãtoria cu o acţiune împotriva lui P.A. pentru a-l obliga sã deplaseze un gard şi sã taie copacii aflaţi pe terenul sãu. La o datã neprecizatã, moştenitorii lui P.F., decedatã între timp, au cerut sã intervinã în cauzã, solicitând respingerea acţiunii.
37. Prin Sentinţa din data de 18 octombrie 1999, judecãtoria a respins acţiunea.
38. Prin Decizia din data de 28 iunie 2000, tribunalul a admis apelul reclamantei şi a trimis dosarul la judecãtorie pentru rejudecare. Tribunalul a reţinut cã judecãtoria ignorase prevederile Sentinţei din 28 octombrie 1996, deşi aceasta dobândise autoritate de lucru judecat. Prin Decizia din data de 24 ianuarie 2001, curtea de apel a respins recursul lui P.A. împotriva Deciziei din 28 iunie 2000.
39. Sesizatã cu o nouã analizã a cauzei, judecãtoria a pronunţat sentinţa la data de 12 iunie 2001, admiţând acţiunea. Astfel, i-a obligat pe vecinii reclamantei sã mute gardul, deoarece se afla pe terenul sãu, şi sã taie mai mulţi copaci din acelaşi motiv. Sentinţa a fost pronunţatã de judecãtoarea M.B. care s-a întemeiat pe raportul pe care îl trimisese expertul Z.D. în cadrul acţiunii în revendicare.
40. Aceastã sentinţã a fost confirmatã prin deciziile din 29 aprilie 2002 a tribunalului şi din 30 octombrie 2002 a curţii de apel, care au respins apelul şi, respectiv, recursul lui P.A., ultima decizie rãmânând definitivã.
2. Cererea de revizuire a Sentinţei din 12 iunie 2001
41. La data de 28 iulie 2003, vecinii reclamantei au sesizat judecãtoria cu o cerere de revizuire a Sentinţei din 12 iunie 2001, întemeiatã pe art. 322 pct. 5 din Codul de procedurã civilã. Aceştia arãtau cã Sentinţa din 28 octombrie 1996, pronunţatã în favoarea reclamantei, fusese anulatã.
42. Prin Sentinţa din data de 21 ianuarie 2004, judecãtoria a admis cererea de revizuire şi, în baza revizuirii fãcute, a respins acţiunea reclamantei.
43. Prin Decizia din data de 7 iunie 2004, curtea de apel a admis apelul reclamantei şi a trimis dosarul la tribunal, considerând cã acesta este competent pentru a examina cererea de revizuire.
44. Prin Decizia din data de 2 februarie 2005, tribunalul a respins cererea de revizuire ca tardivã, considerând cã termenul de o lunã prevãzut de art. 324 pct. 4 din Codul de procedurã civilã începea sã curgã de la data la care partea luase cunoştinţã de anularea deciziei, adicã de la data de 21 februarie 2003, datã la care Sentinţa din 23 iulie 2002 ce anula Sentinţa din 28 octombrie 1996 a rãmas definitivã.
45. Decizia din data de 2 februarie 2005 a fost confirmatã prin Decizia rãmasã definitivã din 28 aprilie 2005 a curţii de apel, care a respins recursul vecinilor.
3. Demersurile în vederea executãrii Sentinţei din data de 12 iunie 2001
46. La data de 31 mai 2007, reclamanta a solicitat judecãtoriei sã dispunã ca Sentinţa din data de 12 iunie 2001 sã fie învestitã cu formulã executorie.
47. Prin Încheierea de şedinţã din data de 1 iunie 2007, judecãtoria a respins cererea, reţinând cã dreptul de a solicita executarea silitã era prescris, în mãsura în care termenul de prescripţie aplicabil în speţã era cel prevãzut de art. 405 din Codul de procedurã civilã, adicã 3 ani. Instanţa a reţinut şi cã introducerea unei cereri de revizuire împotriva Sentinţei din 12 iunie 2001 nu suspendase cursul prescripţiei.
48. Reclamanta a formulat un recurs, considerând cã judecãtoria îi respinsese pe nedrept cererea ca prescrisã, chiar dacã obiectul litigiului era un bun imobil.
49. Prin Decizia din data de 18 ianuarie 2008, tribunalul judeţean a respins recursul. Acesta a apreciat cã trebuia reţinut ca punct de plecare al prescripţiei de 3 ani data la care Sentinţa din 12 iunie 2001 a fost confirmatã definitiv, şi anume data de 30 octombrie 2002 (paragraful 40 de mai sus). Tribunalul a înlãturat argumentul reclamantei referitor la obiectul litigiului, constatând cã din Sentinţa din 12 iunie 2001 reieşea cã acţiunea se referea la mutarea unui gard şi tãierea unor copaci şi apreciind, prin urmare, cã nu era vorba de o acţiune realã imobiliarã.
C. Plângerile penale formulate de reclamantã
1. Plângerea penalã împotriva judecãtoarei M.B.
50. La o datã neprecizatã, reclamanta a sesizat parchetul de pe lângã curtea de apel cu o plângere penalã împotriva judecãtoarei M.B. Dosarul nu aduce informaţii cu privire la conţinutul acestei plângeri.
51. La data de 18 noiembrie 2002, parchetul a dispus neînceperea urmãririi penale, reţinând cã problemele ridicate de reclamantã nu erau de naturã penalã şi cã, în orice caz, ea avea posibilitatea sã conteste Sentinţa din 23 iulie 2002 conform cãilor legale de atac.
2. Plângerea penalã împotriva expertului V.C.
52. În cursul anului 2002, reclamanta a sesizat parchetul cu o plângere penalã împotriva expertului V.C., pe care îl acuza cã ar fi comis infracţiunea de mãrturie mincinoasã prin menţiunile pe care le fãcuse în raportul sãu de expertizã (paragraful 27 de mai sus).
53. La data de 17 ianuarie 2003, parchetul a dispus neînceperea urmãririi penale, apreciind cã faptele reproşate expertului nu erau incriminate de legea penalã.
54. La data de 23 iunie 2004, reclamanta a sesizat judecãtoria cu o contestaţie împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale.
55. Prin Sentinţa din data de 28 septembrie 2004, instanţa a respins contestaţia.
56. La data de 14 februarie 2005, tribunalul a admis recursul reclamantei şi a trimis cauza la judecãtorie spre rejudecare pentru încãlcarea normelor de procedurã.
57. Prin Sentinţa din data de 21 septembrie 2005, judecãtoria a respins contestaţia ca neîntemeiatã, reţinând cã simplul fapt cã în speţã existau divergenţe între mai multe rapoarte de expertizã nu era de naturã sã ducã la concluzia existenţei infracţiunii de mãrturie mincinoasã din partea unuia dintre experţii respectivi.
58. Aceastã sentinţã a fost confirmatã prin Decizia din data de 16 ianuarie 2006 a tribunalului, care a respins recursul reclamantei.
3. Plângerea penalã împotriva vecinilor
59. Prin Scrisoarea din data de 7 mai 2007, reclamanta a informat grefa Curţii cã cele douã sentinţe ce îi erau favorabile nu fuseserã executate pânã în prezent şi cã vecinii sãi construiserã un nou gard, ocupându-i astfel o suprafaţã şi mai mare din terenul ce constituie curtea sa. Ulterior, prin scrisorile sale din 8 august 2007 şi 19 decembrie 2007, reclamanta i-a precizat grefei cã sesizase Parchetul de pe lângã judecãtorie cu o plângere penalã împotriva vecinilor pentru tulburare de posesie.
II. Dreptul intern pertinent
60. Prevederile din Codul de procedurã civilã referitoare la revizuirea unei hotãrâri judecãtoreşti au urmãtorul conţinut în pãrţile lor relevante în speţã:
ARTICOLUL 322
"Revizuirea unei hotãrâri rãmase definitivã în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotãrâri date de o instanţã de recurs (...) se poate cere în urmãtoarele cazuri: (...)
4. dacã un judecãtor, martor sau expert, care a luat parte la judecatã, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricinã (...). În cazul în care (...) constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi (...) asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate.
5. (...) dacã s-a desfiinţat sau s-a modificat hotãrârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere."
ARTICOLUL 323
"Cererea de revizuire se îndreaptã la instanţa care a dat hotãrârea rãmasã definitivã şi a cãrei revizuire se cere."
ARTICOLUL 324
"Termenul de revizuire este de o lunã şi se va socoti: (...)
3. în cazurile prevãzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat la cunoştinţã de hotãrârea instanţei penale de condamnare a judecãtorului, martorului sau expertului (...). În lipsa unei astfel de hotãrâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţã de împrejurãrile pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotãrâre penalã, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.
4. în cazurile prevãzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care [...] partea a luat cunoştinţã de hotãrârea desfiinţatã sau modificatã pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere."
61. Articolul 405 din Codul de procedurã civilã reglementeazã termenul de prescripţie pentru dreptul de a cere executarea silitã. Acest articol are urmãtorul conţinut:
"Dreptul de a cere executarea silitã se prescrie în termen de 3 ani, dacã legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.
Termenul de prescripţie începe sã curgã de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silitã.
Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie."
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie, din cauza neexecutãrii sentinţelor din 28 octombrie 1996 şi 12 iunie 2001
62. Reclamanta se plânge de neexecutarea sentinţelor rãmase definitive din 28 octombrie 1996 şi 12 iunie 2001 ale judecãtoriei. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele, în pãrţile sale relevante:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
1. Argumentele pãrţilor
a) Guvernul
63. În ceea ce priveşte Sentinţa din 28 octombrie 1996, Guvernul afirmã cã în urma desfiinţãrii sale la data de 23 iulie 2002, executarea nu mai era posibilã, din lipsã de titlu executoriu. În ceea ce priveşte perioada cuprinsã între 3 septembrie 1997 şi 23 iulie 2002, acesta considerã cã a existat o imposibilitate obiectivã de executare. Guvernul observã în acest sens cã sentinţa din 28 octombrie 1996 nu dispunea decât ca vecinii reclamantei sã îi restituie terenul. Deoarece reclamanta nu formulase niciun capãt de cerere referitor la mutarea gardului în aceastã procedurã, deşi era la curent, sentinţa pronunţatã nu a fãcut nicio trimitere la acest lucru. Prin urmare, executorul judecãtoresc, obligat sã execute hotãrârea judecãtoreascã exact în forma în care a fost pronunţatã, nu putea dispune înlãturarea gardului fãrã sã aducã atingere dreptului de proprietate al vecinilor. Guvernul concluzioneazã cã, având în vedere circumstanţele, era necesarã o nouã acţiune în justiţie, ceea ce reclamanta a şi fãcut, de altfel.
64. În ceea ce priveşte Sentinţa din 12 iunie 2001, Guvernul observã cã o cerere a pãrţii interesate având ca obiect învestirea sentinţei respective cu formulã executorie constituie o condiţie prealabilã necesarã executãrii sale. Or, reclamanta nu a prezentat o astfel de cerere decât la data de 31 mai 2007. Cererea a fost respinsã pe motivul cã termenul prevãzut de lege pentru a cere executarea silitã expirase. În aceste condiţii, Guvernul considerã cã statul nu poate fi considerat rãspunzãtor de lipsa de diligenţã a reclamantei, care a omis sã utilizeze, în termenul prevãzut de lege, mijloacele aflate la dispoziţia sa în vederea obţinerii executãrii silite a hotãrârii în discuţie.
b) Reclamanta
65. Reclamanta reaminteşte faptul cã a solicitat la data de 3 septembrie 1997 executarea silitã a Sentinţei din 28 octombrie 1996 şi cã a formulat ulterior mai multe plângeri împotriva executorului judecãtoresc. Ea recunoaşte cã a primit plata cheltuielilor de judecatã stabilite prin aceastã sentinţã, însã insistã asupra faptului cã terenul nu i-a fost restituit. Partea interesatã precizeazã şi cã la data de 1 martie 1999 tribunalul îi adusese la cunoştinţã faptul cã trebuia sã obţinã o altã hotãrâre judecãtoreascã cu privire la mutarea gardului.
66. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului conform cãruia Sentinţa din 28 octombrie 1996 nu mai putea fi executatã în urma desfiinţãrii sale, reclamanta susţine, pe de o parte, cã aceastã desfiinţare era ilegalã şi, pe de altã parte, cã sentinţa în discuţie fusese perfect valabilã între data de 26 mai 1997, datã la care a rãmas definitivã, şi data de 21 februarie 2003, data desfiinţãrii sale, adicã timp de circa 6 ani. Or, în aceastã perioadã de timp autoritãţile nu au asistat-o în executarea silitã a sentinţei respective, deşi ea prezentase o cerere în acest sens încã din anul 1997.
67. În ceea ce priveşte Sentinţa din data de 12 iunie 2001, reclamanta aratã cã a formulat o cerere de executare silitã la data de 31 mai 2007, însã precizeazã cã aceastã cerere fusese precedatã de Adresa din data de 1 iunie 2005 pe care i-o trimisese Preşedintelui României pentru a-i cere ajutorul, acest lucru având loc dupã eşecul demersurilor sale la executorul judecãtoresc cu privire la executarea Sentinţei din 28 octombrie 1996. Reclamanta atrage atenţia asupra faptului cã memoriul sãu i-a fost transmis prefecturii care, la rândul sãu, a invitat primãria la data de 17 iulie 2005 sã îi analizeze situaţia. Conform afirmaţiilor reclamantei, primãria i-a recomandat apoi sã se adreseze unui executor judecãtoresc.
68. Reclamanta considerã, în plus, cã Sentinţa din data de 12 iunie 2001 ţinea de domeniul acţiunilor reale imobiliare, pentru care termenul de prescripţie a executãrii silite era de 10 ani.
2. Aprecierea Curţii
69. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa conform cãreia art. 6 din Convenţie îi garanteazã oricãrei persoane dreptul de acces la justiţie, care are drept consecinţã dreptul la executarea hotãrârilor judecãtoreşti definitive (Hornsby împotriva Greciei, hotãrârea din 19 martie 1997, § 40, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-II). Totuşi, acest drept nu poate obliga un stat sã asigure executarea fiecãrei hotãrâri cu caracter civil, oricare ar fi ea şi oricare ar fi circumstanţele; în schimb, statul are obligaţia de a se dota cu un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive ce îi revin (Ciprova împotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 33.273/03, 22 martie 2005; Topciov împotriva României (dec.), nr. 17.369/02, 15 iunie 2006). Curtea are ca sarcinã exclusivã de a analiza dacã mãsurile adoptate de autoritãţile naţionale au fost adecvate şi suficiente (Ruianu împotriva României, nr. 34.647/97, § 66, 17 iunie 2003).
70. În speţã, în ceea ce priveşte executarea celor douã sentinţe împotriva unor particulari, statul era obligat sã punã la dispoziţia reclamantei un sistem care sã îi permitã sã obţinã executarea respectivã.
71. Curtea apreciazã cã trebuie fãcutã o distincţie între executarea Sentinţei din 28 octombrie 1996 şi cea a Sentinţei din 12 iunie 2001. În ceea ce priveşte prima sentinţã, Curtea nu considerã necesar sã se ocupe de acea parte a sa referitoare la plata cheltuielilor de judecatã, având în vedere cã reclamanta nu insistã asupra acestui lucru (paragraful 65 de mai sus).
a) Asupra executãrii Sentinţei din 28 octombrie 1996
72. În ceea ce priveşte Sentinţa din 28 octombrie 1996, Curtea observã cã autoritãţile au reacţionat în mod corespunzãtor la cererea pãrţii interesate din 3 septembrie 1997. Astfel, s-a deschis un dosar de executare şi executorul judecãtoresc a dispus ca vecinii sã îi restituie terenul reclamantei. În aceastã privinţã, din probele aflate la dosar rezultã cã reclamanta îi solicitase executorului sã îi oblige pe vecinii sãi sã mute un gard amplasat pe terenul sãu. În aceste condiţii, executorul a informat-o cã sentinţa ce trebuia executatã nu impunea o asemenea obligaţie în sarcina vecinilor şi i-a sugerat sã sesizeze în primul rând instanţele cu o astfel de cerere. Pe de altã parte, atât tribunalul, cât şi curtea de apel au confirmat punctul de vedere al executorului judecãtoresc (paragrafele 13, 18 şi 19 de mai sus). În orice caz, reclamanta a acceptat sugestia fãcutã de executor, formulând o acţiune în acest sens încã din data de 16 februarie 1998 (paragraful 15 de mai sus).
73. Având în vedere cã din dosar nu reiese cã reclamanta ar fi formulat, în cadrul procedurii în revendicare soluţionatã prin Sentinţa din 28 octombrie 1996, un capãt de cerere referitor la mutarea gardului, Curtea considerã cã nu era excesiv sã i se cearã sã introducã o acţiune specificã.
74. Curtea apreciazã, aşadar, cã autoritãţile naţionale au informat-o pe reclamantã cu privire la piedicile la executarea silitã doritã de aceasta, precum şi asupra demersurilor pe care trebuia sã le îndeplineascã.
75. Curtea nu poate, aşadar, sã considere cã statul şi-a încãlcat obligaţia ce îi revenea de a o asista pe reclamantã în demersurile sale în vederea executãrii Sentinţei din 28 octombrie 1997.
76. Prin urmare, acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins în temeiul art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
b) Asupra executãrii Sentinţei din 12 iunie 2001
77. În ceea ce priveşte Sentinţa din 12 iunie 2001, Curtea observã împreunã cu Guvernul cã reclamanta a solicitat la data de 31 mai 2007 ca aceastã sentinţã sã fie învestitã cu formulã executorie. Cererea sa a fost respinsã de judecãtorie la data de 1 iunie 2007 pe motivul cã termenul de prescripţie pentru dreptul de a solicita executarea silitã expirase. Soluţia judecãtoriei a fost confirmatã prin Decizia din 18 ianuarie 2008 a tribunalului (paragrafele 46-49 de mai sus). În mãsura în care reclamanta susţine cã în speţã era aplicabil un alt termen de prescripţie, Curtea observã cã partea interesatã a avut posibilitatea sã îşi expunã punctul de vedere şi cã instanţele naţionale şi-au motivat hotãrârile, care nu par sã fie nici vãdit eronate, nici lovite de arbitrar. Având în vedere cã este în primul rând de datoria instanţelor naţionale sã aplice dreptul intern şi sã aprecieze probele (Garcia Ruiz împotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, § 28, CEDO 1999-I), Curtea nu poate aprecia ea însãşi elementele de fapt care au determinat o instanţã naţionalã sã adopte o anume hotãrâre mai degrabã decât o alta, cãci altfel ar deveni o a patra instanţã şi şi-ar încãlca limitele misiunii (vezi, mutatis mutandis, Kemmache împotriva Franţei (nr. 3), 24 noiembrie 1994, § 44, seria A nr. 296-C).
78. În aceste condiţii, Curtea apreciazã cã îi revenea reclamantei sã se foloseascã de mijloacele puse la dispoziţia sa de cãtre legislaţia naţionalã şi sã facã apel, dacã era cazul, la forţa publicã pentru a o asista în executare (Ciprova, menţionatã mai sus). Acest lucru presupune, în opinia Curţii, respectarea de cãtre partea interesatã a procedurii şi a termenelor prevãzute de dreptul intern, ceea ce nu a fost cazul în speţã. În mãsura în care reclamanta susţine cã a solicitat asistenţa Preşedintelui statului în vederea executãrii Sentinţei din 12 iunie 2001, Curtea reţine cã nu era vorba de un demers prevãzut de lege pentru executarea unei hotãrâri judecãtoreşti. Mai mult, aceasta nu distinge niciun motiv pentru a subscrie la afirmaţia reclamantei conform cãreia demersurile la executorul judecãtoresc în vederea executãrii acestei sentinţe erau sortite eşecului.
79. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciazã cã autoritãţile naţionale au asistat-o în mod corespunzãtor pe reclamantã în vederea executãrii Sentinţei din 12 iunie 2001.
80. Prin urmare, şi acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins în temeiul art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza duratei procedurilor
81. Reclamanta se plânge de durata totalã a procedurilor referitoare la revendicarea terenului şi la obligarea vecinilor de a muta gardul, pe care o considerã excesivã. În formularul sãu de cerere trimis grefei la data de 19 septembrie 2001, aceasta se plânge de faptul cã introdusese o acţiune în revendicare în anul 1994 şi cã procedura de executare silitã a sentinţei aferente se afla încã pe rol. În plus, ea considerã cã, din cauza neexecutãrii sentinţei pronunţate în aceastã procedurã, ea a fost obligatã sã introducã o acţiune ce urmãrea obligarea lui P. A. la mutarea gardului sãu, acţiune care nu fusese nici ea soluţionatã la data respectivã. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în pãrţile sale relevante:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
82. Guvernul considerã cã cele douã proceduri erau de o anumitã complexitate şi cã, în speţã, nu au existat perioade lungi de inactivitate imputabile autoritãţilor.
83. La rândul sãu, reclamanta susţine cã durata celor douã proceduri menţionate mai sus este excesivã, având în vedere cã sentinţele din 28 octombrie 1996 şi din 12 iunie 2001 nu au fost executate încã, astfel încât ea nu deţine încã posesia asupra terenului sãu. Ea considerã cã întârzierile în proceduri nu au fost cauzate din vina sa, ci în principal din vina autoritãţilor. Reclamanta considerã cã a fost obligatã sã înceapã cea de-a doua procedurã din cauza neexecutãrii Sentinţei din 28 octombrie 1996.
84. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, aminteşte Curtea, se apreciazã în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând cont de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamanţilor şi de cel al autoritãţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru pãrţile interesate (Frydlender împotriva Franţei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
85. Deşi reclamanta susţine cã durata totalã a procedurilor a fost excesivã, Curtea apreciazã cã este vorba de douã proceduri diferite care, într-o anumitã mãsurã, s-au desfãşurat în paralel şi pe care se cuvine sã le analizeze separat. În mãsura în care reclamanta înţelege sã se plângã şi de durata excesivã a perioadei de executare a celor douã sentinţe, Curtea reaminteşte cã executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de la ce instanţã ar emana ea, trebuie consideratã ca fãcând parte integrantã din "proces", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby, menţionatã mai sus, § 40). Cu toate acestea, în speţã, având în vedere concluziile expuse în paragrafele 76 şi 80 de mai sus, ea considerã cã trebuie ţinut cont numai de durata celor douã proceduri pe fond.
a) Asupra duratei procedurii în revendicare
86. Curtea observã cã aceastã procedurã are douã pãrţi: prima a început la data de 6 septembrie 1994 odatã cu sesizarea Judecãtoriei Costeşti şi s-a încheiat la data de 26 mai 1997 cu decizia Tribunalului Argeş; a doua parte a început la data de 17 septembrie 2001, odatã cu cererea de revizuire a Sentinţei din data de 28 octombrie 1996 şi s-a încheiat la data de 30 iunie 2003 cu Decizia din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
87. Aşadar, procedura a durat în total aproximativ 4 ani şi 6 luni şi a cunoscut douã grade de jurisdicţie în prima parte a sa şi 3 grade de jurisdicţie în cea de-a doua.
88. Ţinând cont de jurisprudenţa sa, Curtea apreciazã cã durata acestei proceduri nu a fost excesivã.
89. Rezultã cã acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins conform art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
b) Asupra duratei procedurii pentru obligarea vecinilor la mutarea gardului şi înlãturarea copacilor
90. Curtea observã cã aceastã procedurã cuprinde douã pãrţi: prima a început la data de 16 februarie 1998, odatã cu sesizarea Judecãtoriei Costeşti, şi s-a încheiat la data de 30 octombrie 2002, prin decizia Curţii de Apel Piteşti; a doua parte a început la data de 28 iulie 2003, odatã cu cererea de revizuire a Sentinţei din 12 iunie 2001, şi s-a încheiat la data de 28 aprilie 2005, cu decizia curţii de apel.
91. Aşadar, procedura a durat în total aproximativ 6 ani şi 5 luni şi a cunoscut 3 grade de jurisdicţie în fiecare parte a sa.
92. Ţinând cont de jurisprudenţa sa, Curtea apreciazã cã nici durata acestei proceduri nu a fost excesivã.
93. Rezultã cã acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins conform art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie din cauza pretinsei încãlcãri a principiului securitãţii raporturilor juridice
94. Reclamanta se plânge de repunerea în discuţie a Sentinţei din 28 octombrie 1996 pe calea revizuirii. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în pãrţile sale relevante:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitãţii
95. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
96. Guvernul insistã asupra faptului cã revizuirea este o cale extraordinarã de atac, diferitã de recursul în anulare, de care Curtea s-a ocupat în Cauza Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). Apoi, acesta observã cã aceastã cauzã este diferitã de Cauza Androne împotriva României (nr. 54.062/00, §§ 47-53, 22 decembrie 2004), în mãsura în care, în speţã, pãrţile pârâte sunt cele care au formulat o cerere de revizuire şi nu procurorul, iar cererea respectivã nu era tardivã. Guvernul observã în acest sens cã respingerea excepţiei de tardivitate a fost motivatã pe larg.
97. Prin urmare, Guvernul considerã cã principiul securitãţii raporturilor juridice nu a fost încãlcat.
98. Reclamanta considerã cã cererea de revizuire era tardivã şi cã admiterea acesteia a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice.
99. Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie sã se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã de cãtre instanţe în mod definitiv oricãrui litigiu sã nu mai fie rejudecatã (Brumãrescu, menţionatã mai sus, § 61), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autoritãţii de lucru judecat, adicã a caracterului definitiv al hotãrârilor judecãtoreşti (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
100. Curtea observã cã, în temeiul art. 322 pct. 4 din Codul de procedurã civilã, o hotãrâre judecãtoreascã definitivã poate face obiectul unei revizuiri în cazul în care expertul care a participat la procedura respectivã a comis o infracţiune în legãturã cu cauza.
101. Aceasta admite împreunã cu Guvernul cã aceastã cauzã este diferitã de Cauza Androne, menţionatã mai sus, din anumite puncte de vedere. Într-adevãr, cererea de revizuire fusese formulatã, în speţã, de vecinii reclamantei, pãrţi în procedura soluţionatã prin Sentinţa din 28 octombrie 1996, spre deosebire de cealaltã cauzã, în care procurorul general a fost cel care a solicitat redeschiderea procedurii. Pe de altã parte, în Cauza Androne cererea de revizuire fusese formulatã tardiv, pe când în cauza de faţã instanţa a respins excepţia de tardivitate printr-o încheiere de şedinţã suficient de motivatã (paragraful 29 de mai sus). Având în vedere cã obligaţia de a interpreta dreptul intern le revine în primul rând instanţelor naţionale, Curtea nu distinge niciun motiv pentru a nu subscrie la argumentele lor în aceastã privinţã.
102. Cu toate acestea, observã Curtea, consecinţa juridicã a admiterii cererii de revizuire a fost respingerea acţiunii în revendicare a reclamantei, iar aceasta la 5 ani de la data la care sentinţa respectivã rãmãsese definitivã.
103. Curtea observã cã admiterea cererii respective a fost motivatã prin faptul cã expertul Z. D. ar fi comis infracţiunea de mãrturie mincinoasã, în mãsura în care acesta nu luase corect în calcul dimensiunile terenului (paragrafele 27 şi 30 de mai sus). Or, trebuie observat faptul cã vecinii reclamantei aveau posibilitatea sã formuleze obiecţiuni la raportul de expertizã (paragraful 5 de mai sus) şi cã dacã P. A. a introdus, desigur, apel împotriva Sentinţei din 28 octombrie 1996, el nu a formulat ulterior un recurs (paragrafele 8 şi 9 de mai sus).
104. Trebuie constatat cã motivele avansate în cadrul procedurii de revizuire şi acceptate de judecãtorie se refereau la modalitatea în care expertul a realizat expertiza. Or, o eventualã eroare a acestuia în delimitarea terenurilor ar fi putut fi reparatã prin intermediul cãilor ordinare de atac, evitând astfel repunerea în discuţie a unei hotãrâri judecãtoreşti definitive (Sergey Petrov împotriva Rusiei, nr. 1.861/05, § 28, 10 mai 2007). Pe de altã parte, în opinia Curţii, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securitãţii raporturilor juridice pe motivul cã ele nu au putut fi corectate prin intermediul cãilor ordinare de atac (Pchenitchny împotriva Rusiei, nr. 30.422/03, § 26, 14 februarie 2008). Or, în speţã, Decizia din 26 mai 1997 a tribunalului, ce confirma Sentinţa din 28 octombrie 1996 a judecãtoriei, a rãmas definitivã prin nerecurare de cãtre vecinii reclamantei.
105. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciazã cã revizuirea nu a constituit, în circumstanţele speciale ale cauzei de faţã, decât o modalitate deghizatã de a provoca redeschiderea unei proceduri soluţionate în mod definitiv, şi aceasta cu privire la aspecte pe care vecinii reclamantei avuseserã posibilitatea sã le aducã în discuţie în cadrul acestei proceduri. Curtea reaminteşte în acest sens cã simplul fapt cã pot exista douã puncte de vedere asupra aceluiaşi subiect nu reprezintã un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze (Riabykh, menţionatã mai sus, § 52). De altfel, judecãtoria a reţinut în Sentinţa sa din 21 septembrie 2005, confirmatã în urma recursului reclamantei, cã faptul cã existã divergenţe între mai multe rapoarte de expertizã nu este de naturã, prin el însuşi, sã constate existenţa infracţiunii de mãrturie mincinoasã din partea unuia dintre experţii respectivi (paragraful 57 de mai sus).
106. Prin urmare, Curtea nu distinge în speţã nicio împrejurare substanţialã şi imperioasã de naturã sã justifice redeschiderea procedurii (a se vedea, a contrario, Protsenko împotriva Rusiei, nr. 13.151/04, §§ 30-34, 31 iulie 2008; Podrugina şi Yedinov împotriva Rusiei (dec.), nr. 39.654/07, 17 februarie 2009).
107. Prin urmare, aceasta apreciazã cã admiterea cererii de revizuire a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1.
108. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie în aceastã privinţã.
IV. Asupra pretinselor încãlcãri ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
109. Reclamanta susţine o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor din cauza admiterii revizuirii împotriva Sentinţei definitive din 28 octombrie 1996, a neexecutãrii sentinţelor din 28 octombrie 1996 şi 12 iunie 2001 şi a duratei procedurilor. Ea citeazã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
110. Guvernul considerã cã în speţã nu a avut loc nicio ingerinţã în dreptul de proprietate al reclamantei.
111. Reclamanta contestã observaţiile Guvernului.
112. Curtea observã cã aceste capete de cerere pe care reclamanta le întemeiazã pe art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt direct legate de capetele sale de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie, care se referã la încãlcarea principiului securitãţii raporturilor juridice, la neexecutarea sentinţelor şi la durata procedurilor. Având în vedere concluziile sale expuse în paragrafele 76, 80, 89, 93 şi 108 de mai sus, Curtea apreciazã cã nu este necesar sã statueze asupra admisibilitãţii şi temeiniciei capetelor de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1.
V. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
113. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se plânge cã cererea de revizuire împotriva Sentinţei din 28 octombrie 1996 a fost admisã de aceeaşi judecãtoare care pronunţase Sentinţa din 12 iunie 2001.
114. Curtea observã cã reclamanta a avut posibilitatea sã recuze aceastã judecãtoare şi cã respingerea cererii sale în acest sens a fost motivatã (paragraful 28 de mai sus).
115. Citând acelaşi articol, partea interesatã se plânge şi de soluţia datã plângerilor sale penale îndreptate împotriva expertului V.C., a judecãtoarei M.B. şi a vecinilor.
116. Or, Convenţia nu garanteazã dreptul la începerea urmãririi penale împotriva unor terţi.
117. Fãrã a invoca vreo prevedere a Convenţiei, reclamanta se plânge şi de faptul cã executorul judecãtoresc a fãcut o poprire pe pensia sa pentru o sumã pe care nu o calculase corect.
118. Curtea reţine în acest sens cã reclamanta nu a formulat nicio obiecţie împotriva deciziei executorului (paragraful 35 de mai sus).
119. Ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã fie sesizatã cu susţinerile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale.
120. Rezultã cã aceastã parte a cererii trebuie respinsã ca vãdit neîntemeiatã, în temeiul art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
VI. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
121. Conform art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
122. Reclamanta solicitã pentru prejudiciul material urmãtoarele sume:
- 397 euro (EUR) pentru "prejudiciul general"; aceastã sumã reprezintã valoarea celor 3 salcâmi tãiaţi de vecini în anul 2007, la care se adaugã lipsa de folosinţã a suprafeţei de teren ocupate de aceştia în ultimii 2 ani şi pe care reclamanta o estimeazã la 500 mý;
- 1.918 EUR pentru "prejudiciul material"; aceastã sumã reprezintã lipsa de folosinţã a terenului în suprafaţã de 166 mý din cauza utilizãrii sale de cãtre vecini, care au plantat pe el pomi fructiferi şi viţã-de-vie, pe care le puteau vinde, obţinând astfel câştiguri.
123. Partea interesatã mai solicitã suma de 12.000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza încãlcãrilor acestor drepturi.
124. Guvernul aratã cã terenul care face obiectul cererii de faţã are o suprafaţã de 166 mý. Acesta furnizeazã o adresã primitã din partea Camerei Notarilor Publici din 18 noiembrie 2008 conform cãreia valoarea minimã a unui metru pãtrat de teren în satul reclamantei este de 2 lei noi româneşti (RON). De asemenea, acesta mai constatã cã, în orice caz, reclamanta nu a solicitat valoarea terenului respectiv.
125. Guvernul considerã cã suma cerutã de partea interesatã pentru lipsa de folosinţã a terenului are un caracter speculativ.
126. De asemenea, acesta considerã cã suma solicitatã ca daune morale este excesivã.
127. În rãspuns, reclamanta susţine cã nu a solicitat valoarea terenului deoarece ea nu doreşte sã îl vândã. Aceasta mai considerã cã Guvernul "doreşte sã [îi] cumpere terenul pentru a-l da apoi vecinilor". Partea interesatã subliniazã cã ea solicitã restituirea terenului.
128. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza încãlcãrii principiului securitãţii raporturilor juridice şi cã a reţinut cã nu este cazul sã statueze asupra admisibilitãţii şi temeiniciei capetelor de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, aceasta respinge cererea de daune materiale a reclamantei. Curtea apreciazã, în schimb, cã partea interesatã a suferit un prejudiciu moral din cauza încãlcãrii constatate. Prin urmare, îi acordã reclamantei suma de 5.000 EUR ca daune morale.
B. Cheltuieli de judecatã
129. Reclamanta solicitã suma de 1.746,55 EUR pentru cheltuielile angajate atât la nivel naţional, cât şi în faţa Curţii. Ea prezintã câteva documente justificative.
130. Guvernul contestã pretenţiile reclamantei.
131. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de documentele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea îi acordã reclamantei suma de 300 EUR, cu toate cheltuielile incluse.
C. Dobânzi moratorii
132. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a principiului securitãţii raporturilor juridice din cauza admiterii cererii de revizuire a Sentinţei din 28 octombrie 1996 (art. 6 § 1 din Convenţie) şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã statueze asupra admisibilitãţii şi temeiniciei capetelor de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, urmãtoarele sume:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 300 EUR (trei sute euro), plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit de cãtre reclamantã, pentru cheltuielile de judecatã;
b) ca sumele menţionate mai sus sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii;
c) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 iulie 2009, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
