Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂ?RÂRE din 7 februarie 2008
în Cauza Societatea Comercialã "Sefer" - S.A. împotriva României
EMITENT: CURTEA EUROPEANÃ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 18 ianuarie 2010
(Cererea nr. 27.784/04)
În Cauza Societatea Comercialã "Sefer" - S.A. împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 27.784/04) îndreptatã împotriva României, prin care o societate comercialã românã, Societatea Comercialã "Sefer" - S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 7 iunie 2004 în temeiul <>art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de domnul S. Movilã, administratorul sãu. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul R. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 12 decembrie 2006, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile <>art. 29 § 3 din Convenţie , aceasta a hotãrât sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Societatea reclamantã este o societate comercialã românã înfiinţatã în anul 1997, având sediul social în localitatea Brazi.
5. La data de 26 iunie 1997, la o adunare generalã extraordinarã a acţionarilor societãţii "Petrobrazi" - S.A. (societatea P.), sucursalã a Societãţii Naţionale a Petrolului (Petrom), s-a hotãrât transferul unei pãrţi din bunurile acestei societãţi, printre care un teren în suprafaţã de 2.562 m² şi construcţiile aflate pe acest teren, în patrimoniul reclamantei, societate înfiinţatã în anul 1997 prin sciziunea societãţii P. Prin procesul-verbal întocmit la data de 4 septembrie 1997 s-a constatat transferul în discuţie. În anul 1998, societatea reclamantã a fost privatizatã.
6. Prin Sentinţa din data de 30 aprilie 2002, camera însãrcinatã cu registrul funciar a Judecãtoriei Ploieşti a admis acţiunea reclamantei prin care se solicita înscrierea în registrul funciar a dreptului sãu de proprietate asupra terenului în suprafaţã de 2.562 m² şi asupra construcţiilor aferente.
7. La apelul societãţii P., prin Decizia din data de 16 octombrie 2002, Tribunalul Prahova a modificat în parte sentinţa menţionatã mai sus în sensul cã a respins acţiunea reclamantei cu privire la o parcelã de 35,45 m² din terenul în litigiu şi din construcţia aflatã pe aceastã parcelã. Instanţa s-a bazat în special pe un titlu de proprietate al societãţii P. din 5 ianuarie 2001 şi pe o adresã a biroului administrativ de cadastru şi cartografie din Prahova din 21 iunie 2002, care aprecia cã parcela în discuţie nu fãcea parte din terenul la care era îndreptãţitã reclamanta. Aceastã parcelã era cunoscutã sub numele de "pavilion - intrare principalã a barierei de pe drumul dintre Ploieşti şi Brazi".
8. Prin Decizia definitivã din data de 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul formulat de reclamantã şi a confirmat temeinicia Sentinţei din 30 aprilie 2002. Dupã ce a comparat titlurile de proprietate ale celor douã societãţi asupra parcelei în litigiu, Curtea de Apel Ploieşti a statuat cã din probele aflate la dosar, din procesele-verbale din 26 iunie şi 4 septembrie 1997 şi din documentele anexate reieşea cã titlul reclamantei prevala faţã de cel din anul 2001 furnizat de societatea P. Curtea de Apel Ploieşti a mai adãugat cã societatea P. nu ceruse şi nu furnizase un document cadastral pentru a dovedi cã parcela în litigiu nu fãcuse obiectul transferului de patrimoniu hotãrât la data de 26 iunie 1997.
9. În urma recursului în anulare formulat de procurorul general al României în temeiul <>art. 330 alin. 2 din Codul de procedurã civilã , prin Decizia din data de 16 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat Decizia din data de 23 aprilie 2003 menţionatã mai sus şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte parcela în litigiu în suprafaţã de 35,45 m² şi construcţia aferentã. Admiţând argumentele procurorului general întemeiate pe <>art. 10 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate române şi reorganizarea Societãţii Naţionale a Cãilor Ferate Române şi pe <>art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cã parcela şi construcţia aferentã aflate în litigiu fãceau parte din infrastructura feroviarã ce aparţinea domeniului public al statului. Prin urmare, acestea nu puteau face obiectul unei înscrieri în registrul funciar ca proprietate a reclamantei. În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat cã din dosar, în special din Adresa biroului administrativ de cadastru şi cartografie Prahova din 21 iunie 2002 reieşea cã parcela în discuţie nu fãcea parte din terenul în suprafaţã de 2.562 m² cu privire la care reclamanta solicita înscrierea dreptului sãu de proprietate.
10. Prin Decizia din 12 decembrie 2006, Tribunalul Prahova a respins cererea în revizuire a reclamantei împotriva Deciziei din data de 16 octombrie 2002 ca neîntemeiatã, pe motivul cã nu erau îndeplinite condiţiile prevãzute de lege.
II. Dreptul intern pertinent
A. Codul de procedurã civilã
11. Articolele relevante din <>Codul de procedurã civilã prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 330
"Procurorul general, din oficiu sau la cererea Ministrului Justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
1. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti;
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond, ori aceastã hotãrâre este vãdit netemeinicã (...)."
ARTICOLUL 330^1
"În cazurile prevãzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã."
12. Aceste articole, astfel cum erau redactate la data evenimentelor, au fost abrogate prin <>art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã.
B. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe cãile ferate române şi reorganizarea Societãţii Naţionale a Cãilor Ferate Române
13. Articolul 10 din ordonanţã, astfel cum era redactat la data Deciziei din 16 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, descrie elementele ce compun infrastructura feroviarã publicã, şi anume cãile ferate şi trenurile aferente, construcţiile destinate protejãrii şi supravegherii traficului feroviar, precum şi alte instalaţii aferente infrastructurii în discuţie. Acest articol prevede cã o hotãrâre a guvernului trebuie sã precizeze concret elementele infrastructurii feroviare publice, celelalte elemente aparţinând societãţilor însãrcinate cu gestionarea infrastructurii feroviare.
C. <>Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia
14. Articolul 3 din aceastã lege prevede cã domeniul public al statului, al judeţelor şi al municipiilor este constituit din bunurile prevãzute la <>art. 135 alin. (4) din Constituţie , din cele care figureazã în anexa la legea în discuţie, precum şi din alte bunuri care, în temeiul legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, conform legii sau hotãrârilor consiliului judeţean, respectiv local.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a <>art. 1 din Protocolul nr. 1
15. Reclamanta denunţã o încãlcare a dreptului sãu la respectarea bunurilor sale din cauza anulãrii Deciziei definitive din 23 aprilie 2003 de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general şi invocã art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
16. Guvernul susţine cã reclamanta nu avea un "bun" în sensul jurisprudenţei Curţii (Kopecky împotriva Slovaciei [GC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004, şi Broniowski împotriva Poloniei [GC], nr. 31.443/96, § 129, 22 iunie 2004). Acesta aratã cã Hotãrârea din 16 decembrie 2003, admiţând recursul în anulare, nu a lipsit-o de bunul sãu, deoarece aceasta preciza, pe de o parte, cã infrastructura feroviarã, inclusiv terenul în litigiu în suprafaţã de 35,45 m², fãcea parte din domeniul public al statului şi, pe de altã parte, cã parcela de 35,45 m² nu fãcea parte din terenul în suprafaţã de 2.562 m² care a fãcut obiectul transferului de proprietate dintre societatea P. şi reclamantã. Pe deasupra, Guvernul considerã cã, în speţã, este aplicabilã jurisprudenţa Curţii privind interpretarea şi aplicarea dreptului intern de cãtre instanţele interne, în lipsa oricãrei urme de arbitrar (Garcia Ruiz împotriva Spaniei [GC], nr. 30.544/96, § 28, 21 ianuarie 1999, Kopp împotriva Elveţiei, nr. 23.224/94, § 59, 25 martie 1998, şi Kopecky, menţionatã mai sus, § 56).
17. Reclamanta se opune argumentelor Guvernului. Ea argumenteazã cã avea un "bun" recunoscut prin Decizia din data de 23 aprilie 2003, a cãrui posesie a pierdut-o în favoarea statului.
18. Curtea reaminteşte cã un reclamant nu poate susţine o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în mãsura în care hotãrârile pe care le incrimineazã se referã la "bunurile" sale, în sensul acestei prevederi. De asemenea, ea constatã cã, în conformitate cu jurisprudenţa constantã a organelor Convenţiei, noţiunea de "bunuri" poate include atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în virtutea cãrora reclamantul poate pretinde cã are cel puţin o "speranţã legitimã" de a obţine exercitarea efectivã a unui drept de proprietate (Kopecky, menţionatã mai sus, § 35).
19. Curtea observã cã dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului în litigiu fusese stabilit prin Decizia rãmasã definitivã din data de 23 aprilie 2003, pronunţatã de Curtea de Apel Ploieşti în favoarea pãrţii interesate. Ea constatã cã dreptul astfel recunoscut nu era revocabil (vezi, a contrario, Blucher împotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 58.580/00, 4 august 2004). Prin urmare, reclamanta era în mod incontestabil titulara unui "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Brumãrescu împotriva României [GC], nr. 28.342/95, § 70, 28 octombrie 1999).
20. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul <>art. 35 § 3 din Convenţie . În plus, ea constatã cã el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
21. Guvernul nu contestã existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale. El considerã cã ingerinţa era justificatã în ceea ce priveşte <>art. 1 din Protocolul nr. 1 , din moment ce ea era prevãzutã de lege la data procesului, urmãrea un scop legitim, şi anume corecta aplicare a legii, şi era proporţionalã, având în vedere suprafaţa foarte redusã a terenului în litigiu şi faptul cã acesta era grevat de construcţiile ce fãceau parte din infrastructura feroviarã.
22. Reclamanta considerã cã privarea sa de libertate nu avea un temei legal şi era disproporţionatã, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezentând o expropriere fãrã despãgubire. De asemenea, reclamanta mai aratã cã transferul bunului în discuţie din patrimoniul sãu în patrimoniul statului i-a impus o sarcinã exorbitantã, în lipsa unei decizii administrative care sã prevadã cã parcela în discuţie aparţine domeniului public şi cã acest transfer nu se putea face fãrã o despãgubire adecvatã.
23. Curtea reaminteşte cã prin Decizia din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, care a confirmat în ultimã instanţã sentinţa din data de 30 aprilie 2002 a Judecãtoriei Ploieşti, reclamantei i s-a recunoscut un drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Ea considerã cã anularea de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei definitive menţionate mai sus a avut ca efect lipsirea reclamantei de bunul sãu, în sensul celei de-a doua fraze din primul alineat al <>articolului 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României, nr. 22.687/03, § 44, 1 decembrie 2005).
24. O lipsire de proprietate în sensul celei de-a doua norme se poate justifica numai dacã demonstrãm în special cã a intervenit pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege. Pe deasupra, orice ingerinţã în exercitarea dreptului de proprietate trebuie sã respecte criteriul de proporţionalitate (Brumãrescu, menţionatã mai sus, §§ 73-74).
25. Presupunând chiar cã ingerinţa în cauzã a intervenit în condiţiile prevãzute de lege, şi anume prevederile <>Codului de procedurã civilã ce reglementeazã recursul în anulare, şi cã aceasta ar fi servit unei cauze de utilitate publicã, Curtea considerã cã, în speţã, ca şi în celelalte cauze similare cu cea de faţã cu care a fost sesizatã, justul echilibru a fost stricat şi cã reclamanta a suportat o sarcinã specialã şi exorbitantã prin lipsirea de bunul ce îi fusese recunoscut prin Hotãrârea rãmasã definitivã din data de 23 aprilie 2003, fãrã sã existe motive substanţiale şi imperioase. Curtea observã cã Guvernul invocã o eroare de drept a instanţelor comune pentru a justifica ingerinţa în dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. În acest sens, ea apreciazã cã faptul cã procurorul general, a cãrui pãrere a fost confirmatã prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut un punct de vedere diferit de cel adoptat de Curtea de Apel Ploieşti la finalul unei proceduri contradictorii şi dupã epuizarea cãilor de atac comune, nu poate justifica privarea unui bun dobândit în legalitate în urma unui litigiu civil soluţionat în mod definitiv (vezi, mutatis mutandis, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionatã mai sus, § 46).
26. Prin urmare, a avut loc încãlcarea <>art. 1 din Protocolul nr. 1 .
II. Asupra aplicãrii <>art. 41 din Convenţie
27. Conform <>art. 41 din Convenţie :
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a <>Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
28. Fãrã a oferi detalii, reclamanta solicitã o reparaţie echitabilã pentru ingerinţa suferitã.
29. Guvernul aratã cã reclamanta a solicitat la modul general acordarea unei reparaţii echitabile, fãrã a-şi exprima în mod explicit cererea în ceea ce priveşte prejudiciul material sau prejudiciul moral. În plus, acesta considerã cã o eventualã hotãrâre de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientã a prejudiciului moral suferit de reclamantã.
30. Curtea constatã cã, în baza art. 60 din Regulamentul sãu, poate respinge în tot sau în parte o cerere de reparaţie echitabilã dacã reclamantul nu a formulat o cerere specificã în acest sens şi dacã nu şi-a formulat pretenţiile, exprimate în cifre şi defalcate pe rubrici şi însoţite de documentele justificative relevante, în termenul acordat pentru prezentarea observaţiilor sale pe fond. Împreunã cu Guvernul, Curtea observã cã reclamanta nu şi-a exprimat cererea în cifre.
31. Ţinând cont de faptul cã reclamanta nu a furnizat elemente care sã îi permitã sã evalueze un eventual prejudiciu material, Curtea considerã cã nu este cazul sã îi aloce nicio sumã în acest sens. În schimb, ea considerã cã reclamanta a suferit un anumit prejudiciu moral. Statuând cu echitate, ea îi acordã suma de 2.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecatã
32. Reclamanta nu solicitã rambursarea cheltuielilor de judecatã suportate în faţa instanţelor interne.
33. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care le-a solicitat. Prin urmare, în speţã, Curtea nu îi acordã reclamantei nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
34. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea <>art. 1 din Protocolul nr. 1 ;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform <>art. 44 § 2 din Convenţie , suma de 2.000 EUR (douã mii euro) ca daune morale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit, sumã ce va fi convertitã în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã, având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 februarie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
