Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 19.372/06)
În Cauza Silimon şi Gross împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la 17 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURĂ
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 19.372/06) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni germani, doamna Herta Margareta Silimon şi domnul Gerhard Albert Gross (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 24 aprilie 2006 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi prin domnul E.J. Prediger, avocat din Braşov. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul R.H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 12 decembrie 2006, Curtea a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, ea a hotãrât sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
4. Guvernul german, invitat la data de 18 decembrie 2006 sã prezinte observaţii scrise, nu şi-a manifestat dorinţa de a-şi exercita acest drept (art. 36 § 1 din Convenţie şi 44 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanţii s-au nãscut în anul 1926 şi, respectiv, 1934 şi locuiesc la Munchen şi, respectiv, Gempen.
6. Prin douã hotãrâri, din 27 august 1981, respectiv 8 iulie 1989, invocând <>Decretul nr. 223/1974 , statul român a confiscat casa situatã în Braşov, str. Retezat nr. 8, compusã din douã apartamente. În momentul confiscãrii, reclamanta era proprietara apartamentului nr. 2 şi a unei cote-pãrţi de douã treimi din apartamentul nr. 1, iar reclamantul deţinea o cotã-parte de o treime din acest apartament.
7. Prin contractul de vânzare-cumpãrare din 15 iulie 1997, încheiat în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , Societatea Comercialã RIAL - S.R.L. (S.C. RIAL), care administra bunurile ce aparţineau statului, a vândut respectiva casã soţilor M., care o ocupau în baza unui contract de închiriere.
8. La data de 19 septembrie 2001, în temeiul <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (<>Legea nr. 10/2001 ), reclamanţii au solicitat din partea S.C. RIAL restituirea casei menţionate mai sus.
9. La o datã neprecizatã, reclamanţii au dat în judecatã S.C. RIAL, Primãria Braşov şi soţii M. în faţa Judecãtoriei Braşov. Ei au solicitat instanţei sã constate ilegalitatea confiscãrii bunului lor, cu motivarea cã <>Decretul nr. 223/1974 încãlca prevederile Constituţiei în vigoare la data respectivã. Arãtând cã <>Legea nr. 112/1995 interzicea vânzarea mai multor apartamente unei singure persoane, cã imobilul în litigiu era compus din douã apartamente şi cã, în momentul vânzãrii, soţii M. au fost de reacredinţã, reclamanţii au solicitat instanţei sã constate şi nulitatea absolutã a contractului de vânzare-cumpãrare din 15 iulie 1997. Ei au solicitat, de asemenea, instanţei sã dispunã radierea din cartea funciarã a dreptului de proprietate al soţilor M.
10. Prin sentinţa din data de 15 decembrie 2003, Judecãtoria Braşov a admis parţial acţiunea reclamanţilor. Ea a statuat cã însuşirea de cãtre stat a imobilului în litigiu a fost ilegalã şi a constatat lipsa unui titlu valabil al statului asupra bunului în litigiu. În schimb, în temeiul <>art. 46 din Legea nr. 10/2001 , judecãtoria a respins cererea de constatare a nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare mai sus menţionat, motivat prin aceea cã <>Legea nr. 112/1995 nu interzicea vânzarea cãtre chiriaşi a mai mult de un apartament şi cã, în momentul vânzãrii, cumpãrãtorii au fost de bunã-credinţã. De asemenea, instanţa a respins cererea de radiere din cartea funciarã a dreptului de proprietate al soţilor M.
11. Reclamanţii au formulat apel împotriva acestei sentinţe, plângându-se de faptul cã instanţa de fond a statuat în mod nedrept cã soţii M. au fost de bunã-credinţã în momentul vânzãrii.
12. Prin decizia din data de 19 mai 2004, Curtea de Apel Braşov a respins apelul reclamanţilor ca neîntemeiat. Ea a statuat cã soţii M. au cumpãrat imobilul în litigiu pe baza menţiunilor din cartea funciarã, în care statul era înscris ca proprietar, şi cã buna lor credinţã nu putea fi, aşadar, înlãturatã. Completul de judecatã era compus din judecãtorii D.R. şi A.P.
13. Reclamanţii au formulat recurs împotriva deciziei menţionate mai sus, susţinând cã instanţele de fond şi apel au fãcut o greşitã aplicare a legii atunci când au constatat buna-credinţã a soţilor M. Conform legii în vigoare la data la care Curtea de Apel Braşov a pronunţat aceastã decizie, competenţa de soluţionare a recursului reclamanţilor revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
14. În urma modificãrilor aduse Codului de procedurã civilã prin <>Legea nr. 219/2005 , Curtea de Apel Braşov a devenit competentã sã statueze asupra recursului formulat de reclamanţi împotriva deciziei din 19 mai 2004, pronunţatã de aceeaşi instanţã.
15. Prin decizia din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Braşov a respins recursul reclamanţilor, statuând cã aceştia nu au reuşit sã rãstoarne prezumţia de bunã-credinţã care era în favoarea soţilor M. Completul de judecatã era compus din judecãtorii D.M.C., G.B. şi R.P.
16. La cererea reclamanţilor, procedura administrativã începutã la data de 19 septembrie 2001 în temeiul <>Legii nr. 10/2001 a fost suspendatã în aşteptarea unei hotãrâri definitive a instanţelor în litigiul în contradictoriu cu soţii M.
II. Dreptul şi practica internã pertinente
17. Prevederile legale şi jurisprudenţa internã relevante sunt descrise în cauzele Brumãrescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Strãin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) şi Pãdurar împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
18. <>Legea nr. 10/2001 a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despãgubire, permiţându-le beneficiarilor sã aleagã între o compensaţie sub formã de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formã de despãgubire pecuniarã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului care nu poate fi restituit în naturã în momentul acordãrii sumei.
19. Prevederile relevante din <>Legea nr. 10/2001 (republicatã), astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 247/2005 , sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...) în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (...)"
ARTICOLUL 10
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzãtoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în naturã, se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. (...)"
ARTICOLUL 20
"(1) Persoanele care au primit despãgubiri în condiţiile <>Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în naturã, cu obligaţia returnãrii sumei reprezentând despãgubirea primitã, actualizatã cu indicele inflaţiei, dacã imobilul nu a fost vândut pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului. (...)"
20. <>Art. 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , care sunt, de asemenea, relevante în cauza de faţã, prevãd urmãtoarele:
ARTICOLUL 13
"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despãgubirilor care se acordã potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-ministru Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor (...)"
ARTICOLUL 16
"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare (...) se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonãrii stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data adoptãrii deciziilor/dispoziţiilor sau, dupã caz, a ordinelor (...).
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) (...) Societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordate titlurile de despãgubire.
(7) În baza raportului de evaluare, Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. (...)"
21. Funcţionarea societãţii pe acţiuni "Proprietatea" este descrisã în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
22. <>Legea nr. 247/2005 a fost modificatã ultima oarã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007.
Conform art. 18^1 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia Centralã a decis acordarea de despãgubiri a cãror valoare nu depãşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiuni la Fondul "Proprietatea" şi acordarea unor despãgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 RON, aceştia pot solicita despãgubiri pecuniare în valoare de 500.000 RON, acordându-li-se acţiuni la Fondul "Proprietatea" pentru diferenţã.
Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei de urgenţã, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţã, Guvernul va trebui sã stabileascã regulile de desemnare a societãţii de administrare a Fondului "Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
23. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, reclamanţii se plâng de faptul cã au suferit o încãlcare a dreptului lor la respectarea bunurilor, din cauza hotãrârilor instanţelor interne, care, deşi au constatat ilegalitatea naţionalizãrii şi lipsa de titlu valabil al statului asupra casei în litigiu, au confirmat vânzarea ei de cãtre stat. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie prevede:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
24. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, ea observã cã nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate şi, prin urmare, îl declarã admisibil.
B. Asupra fondului
25. Guvernul apreciazã cã reclamanţii ar fi putut obţine o despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , ceea ce respectã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. El considerã cã, în situaţii complexe cum este cea de faţã, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţãri, autoritãţile naţionale trebuie sã beneficieze de o putere discreţionarã nu numai pentru a alege mãsurile menite sã garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practicã. El aratã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , stabileşte principiul acordãrii de despãgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a Comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelereazã procedura de restituire sau de despãgubire. Aceastã lege prevede cã, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilitã prin expertizã. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin <>Legea nr. 247/2005 asigurã o despãgubire efectivã, ce respectã cerinţele Convenţiei.
26. Guvernul considerã cã, în orice caz, o eventualã întârziere în acordarea unei despãgubiri, în contextul unei despãgubiri neplafonate, nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii persoanelor şi cerinţele interesului general şi nu obligã reclamanţii sã suporte o povarã excesivã.
27. Reclamanţii contestã argumentele Guvernului. Ei reamintesc cã instanţele interne au constatat ilegalitatea confiscãrii bunului lor, confirmând în acelaşi timp vânzarea bunului respectiv chiriaşilor. Ei subliniazã cã aceastã soluţie i-a împiedicat sã recupereze posesia bunului lor.
28. În ceea ce priveşte posibilitatea de a obţine o despãgubire în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 , reclamanţii contestã caracterul real şi efectiv al sistemului de compensaţie implementat prin legile mai sus menţionate, subliniind cã "Proprietatea" nu este încã funcţional.
29. Curtea observã cã reclamanţii au obţinut o hotãrâre definitivã ce constatã ilegalitatea însuşirii de cãtre stat a bunului lor şi faptul cã acesta nu era proprietarul bunului în momentul vânzãrii sale. În ciuda acestei constatãri, instanţele interne au refuzat sã constate nulitatea absolutã a vânzãrii bunului, cu motivarea cã reclamanţii nu au reuşit sã rãstoarne prezumţia de bunã-credinţã care era în favoarea cumpãrãtorilor (paragraful 14 de mai sus).
30. Ţinând cont de constatarea instanţelor interne, necombãtutã de pãrţi, Curtea apreciazã cã, în speţã, reclamanţii sunt titularii unui bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Gabriel împotriva României, nr. 35.951/02, § 25, 8 martie 2007; Florescu împotriva României, nr. 41.857/02, § 27, 8 martie 2007).
31. Curtea a analizat în repetate rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cazului de faţã şi a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Gabriel, menţionatã mai sus, §§ 27-32).
32. Dupã ce a analizat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considerã cã Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sã poatã duce la o altã concluzie în cazul de faţã. Curtea reafirmã în special cã, în contextul legislativ român ce reglementeazã acţiunile în revendicare imobiliarã şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de cãtre stat a bunului altcuiva cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al acestei persoane, reprezintã o privare de acel bun. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Strãin, menţionatã mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
33. Cu toate cã Guvernul aratã cã reclamanţii au dreptul sã obţinã titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare ("Proprietatea") în baza <>Legii nr. 10/2001 , la valoarea bunului stabilitã prin expertizã, Curtea îşi reitereazã constatarea anterioarã, conform cãreia "Proprietatea" nu funcţioneazã în prezent într-un mod susceptibil sã ducã la acordarea efectivã a unei despãgubiri reclamanţilor (vezi, printre altele, cauzele Radu, menţionatã mai sus, §§ 32-34, Gabriel, menţionatã mai sus, § 21, şi Sãvulescu împotriva României, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie 2007). În plus, nici <>Legea nr. 10/2001 şi nici <>Legea nr. 247/2005 , care o modificã, nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despãgubirii de cãtre persoanele care, le fel ca reclamanţii, au fost lipsite de bunurile lor (Porţeanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 34, 16 februarie 2006, şi Florescu, menţionatã mai sus, § 32).
34. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra casei în litigiu, combinatã cu lipsa de despãgubire de mai mult de 2 ani, i-a fãcut sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Prin urmare, în speţã a avut loc încãlcarea acestui articol.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
35. Reclamanţii susţin o încãlcare a dreptului la judecarea cauzei de cãtre o instanţã imparţialã din cauza faptului cã instanţa - Curtea de Apel Braşov - a fost pusã în situaţia de a statua atât asupra apelului, cât şi asupra recursului pe care aceştia le-au formulat în cadrul acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a contractului de vânzare-cumpãrare din 15 iulie 1997. Ei invocã în acest sens art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în pãrţile sale relevante:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. (...)"
36. Curtea observã cã situaţia contestatã de reclamanţi este rezultatul modificãrii regulilor de competenţã a instanţelor, aduse prin <>Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 . Aceasta apreciazã cã faptul cã Curtea de Apel Braşov a statuat în ceea ce priveşte douã cãi de atac în aceeaşi procedurã nu ridicã probleme în sensul art. 6 § 1 din Convenţie, în mãsura în care completele de judecatã au fost diferite (Diennet împotriva Franţei, hotãrârea din 26 septembrie 1995, seria A nr. 325-A, p. 16, § 38; Parohia Greco-catolicã Ticvaniul Mare împotriva României, (dec.), nr. 2.534/02, 24 octombrie 2006).
37. Rezultã cã acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
38. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciul material
39. În ceea ce priveşte prejudiciul material, reclamanţii solicitã, cu titlu principal, restituirea casei vândute de stat unor terţi. În cazul în care statul nu o poate restitui, aceştia solicitã o sumã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului care, conform raportului de expertizã depus la Curte, se ridicã la 220.000 EUR.
40. Guvernul contestã evaluarea valorii bunului, efectuatã de expertul desemnat de reclamanţi. În acest sens, el subliniazã cã aceastã sumã ţine cont nu numai de valoarea casei vândute de stat, ci şi de valoarea unui teren în suprafaţã de 524,48 mp, aferent casei în discuţie şi care nu face obiectul prezentei cauze.
Conform raportului de expertizã trimis de Guvern, valoarea casei se ridicã la 112.058 EUR.
41. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzãrii de cãtre stat a casei situate în Braşov, str. Retezat nr. 8, cãtre terţi de bunãcredinţã, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire. Curtea mai observã cã vânzarea în discuţie nu avea ca obiect terenul aferent acestui imobil.
42. Curtea apreciazã cã, în circumstanţele speţei, retrocedarea casei în litigiu i-ar repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încãlcate.
43. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã retrocedare în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte ca acesta sã le plãteascã reclamanţilor, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã cu valoarea actualã a casei.
44. Ţinând cont de informaţiile de care dispune despre preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea estimeazã valoarea comercialã actualã a bunului la 120.000 EUR.
45. Prin urmare, statuând în echitate, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea le alocã reclamanţilor suma de 120.000 EUR.
b) Prejudiciul moral
46. Reclamanţii mai solicitã suma de 100.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţa înduratã de la confiscarea ilegalã a bunului lor.
47. Guvernul considerã cã aceastã sumã este excesivã şi susţine cã o constatare a încãlcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ar constitui, în sine, o reparaţie suficientã a prejudiciului moral pretins.
48. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au putut sã le provoace reclamanţilor o stare de incertitudine şi suferinţe ce nu pot fi compensate prin constatarea încãlcãrii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Ea apreciazã cã suma de 4.000 EUR reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit de reclamanţi.
B. Cheltuieli de judecatã
49. Reclamanţii nu au formulat nicio cerere în acest sens.
50. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care le-a solicitat. Prin urmare, în speţã, Curtea nu le acordã reclamanţilor nicio sumã în acest sens.
C. Dobânzi moratorii
51. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie reclamanţilor casa situatã în Braşov, str. Retezat nr. 8, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, 120.000 EUR (o sutã douãzeci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, suma de 4.000 EUR (patru mii euro) cu titlu de daune morale;
d) ca, la sumele menţionate mai sus, sã se adauge orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
