Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE din 7 aprilie 2009 definitiva la 7 iulie 2009, in Cauza Branduse impotriva Romaniei
În Cauza Brânduşe împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17 martie 2009, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 6.586/03) îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul Ioan Brânduşe (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 7 ianuarie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. 3. La data de 31 mai 2007, Curtea a declarat cererea admisibilã în parte şi a hotãrât sã îi comunice Guvernului capetele de cerere întemeiate pe art. 3 şi 8 din Convenţie. Aşa cum permite art. 29 § 3 din Convenţie, Curtea a mai stabilit cã se va pronunţa în acelaşi timp asupra admisibilitãţii şi temeiniciei cauzei.
ÎNFAPT
I. Circumstanţele cauzei 4. Reclamantul s-a nãscut în anul 1951. În prezent, el este deţinut în penitenciarul din Arad ca urmare a condamnãrii sale la o pedeapsã cu închisoarea de 10 ani pentru înşelãciune, pedeapsã stabilitã prin hotãrârile din 14 august 2002 şi din 11 noiembrie 2004 ale Curţii de Apel Timişoara. A. Detalii referitoare la condiţiile de detenţie ale reclamantului 1. Versiunea reclamantului 5. În timpul arestului sãu preventiv, reclamantul a fost deţinut la sediul Poliţiei Arad. Era nevoit sã îşi satisfacã unele dintre nevoile sale într-o gãleatã de plastic, care apoi rãmânea în celula pe care o împãrţea cu alţi deţinuţi. Nu avea acces la toaletã decât de douã ori pe zi, la ora 6,00 şi la ora 17,00. Transferat mai târziu în luna aprilie 2002 la penitenciarele din Timişoara şi Arad, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului de detenţie pânã în prezent, reclamantul a fost nevoit sã împartã cu încã alţi 27 de deţinuţi o celulã de circa 38 mý, cu 18 paturi şi o singurã fereastrã. Conform afirmaţiilor reclamantului, la chiuveta din celulã nu curgea niciodatã apã caldã. Ţinuta din penitenciar era o veche îmbrãcãminte militarã, de mai mult de 20 de ani, şi, în penitenciarul Timişoara, administraţia nu i-a oferit nici cearceafuri, nici pãturã. În ceea ce priveşte hrana, aceasta era de proastã calitate: i se serveau în fiecare zi cartofi fierţi şi ceai fãrã zahãr, dar niciodatã carne. 2. Observaţiile Guvernului 6. În timpul detenţiei sale la sediul Poliţiei Arad, în perioada 17 ianuarie-14 februarie 2002, reclamantul a împãrţit o celulã de 6,53 mý, prevãzutã cu 4 paturi, cu unul sau mai mulţi codeţinuţi (maximum 4 în celulã). Guvernul confirmã, în esenţã, afirmaţiile reclamantului cu privire la accesul la toaletele separate de celulã, precizând însã cã pe timpul zilei reclamantul putea solicita sã fie condus la toaletã. Din februarie 2002 şi pânã în prezent, reclamantul a fost deţinut alternativ în penitenciarele Arad şi Timişoara (a petrecut cea mai mare parte a acestei perioade în penitenciarul Arad, în special o mare parte a verilor începând cu anul 2003 şi perioada decembrie 2004-martie 2007). 7. În penitenciarul Arad a împãrţit cu un numãr neprecizat de codeţinuţi celula nr. 161, care avea o suprafaţã de 15,37 mý şi era prevãzutã cu o fereastrã de 1,50 m pe 1,80 m, având 6 paturi, un dulap, 3 noptiere, o masã, un suport TV şi douã bãncuţe metalice. Aerisirea celulei se fãcea prin deschiderea ferestrei. Celula era prevãzutã cu un grup sanitar (toalete, chiuvetã, cadã micã), separat de corpul celulei printr-un hol, iar reclamantul avea acces de douã ori pe sãptãmânã la duşuri cu apã caldã situate pe culoar. În prezent, în celula respectivã sunt 6 deţinuţi. 8. În penitenciarul Timişoara reclamantul a ocupat diferite celule. Guvernul aratã cã, din cauzã cã baza informaticã de date este incompletã, nu dispune de informaţii decât referitor la celulele în care reclamantul a fost deţinut dupã luna noiembrie 2004. Din aceste informaţii reiese cã reclamantul dispunea în general în aceste celule, pe care le împãrţea cu alţi codeţinuţi, de un spaţiu de locuit de circa 1,50 mý pânã în anul 2007 şi de circa 6,25 mý ulterior. Mobilierul din camere era similar cu cel din penitenciarul Arad. La fel erau şi condiţiile de igienã şi de aerisire a celulelor. Conform unei adrese din 4 septembrie 2007 a penitenciarului Timişoara, care face trimitere la reglementãrile în materie, reclamantul a beneficiat de o alimentaţie conformã, precum şi de o orã de plimbare în aer liber, pânã la intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (şi de douã ore dupã aceastã datã). B. Detalii referitoare la fosta groapã de gunoi aflatã în apropierea penitenciarului Arad 1. Funcţionarea gropii de gunoi şi mãsurile autoritãţilor în acest sens 9. Penitenciarul Arad se aflã la aproximativ 20 de metri de fosta groapã de gunoi menajer care, administratã de societatea S., la rândul ei controlatã de Primãria Arad, funcţionase din 1998 pânã în 2003, când administraţia localã a ales un alt loc, situat într-o altã parte a oraşului. Din dosar reiese cã groapa funcţionase fãrã autorizaţiile necesare ale autoritãţilor locale însãrcinate cu protecţia mediului (APE) şi, respectiv, ale sãnãtãţii publice. Pe de altã parte, închiderea fostei gropi în anul 2003 nu a fost urmatã de o refacere a locului respectiv sau de lucrãri de acoperire cu pãmânt a gropii. Întreprinderi şi numeroşi particulari continuã sã arunce gunoaie şi deşeuri acolo. Conform reclamantului, de la fosta groapã vin în celulã muşte, insecte şi chiar pãsãri, ceea ce reprezintã un risc de infecţie, având în vedere şi faptul cã deţinuţii pãstreazã mâncare în celulã, neexistând un frigider. Pe de altã parte, conform reclamantului, apropierea fostei gropi de gunoi este o sursã de mirosuri respingãtoare şi de noxe olfactive. 10. Prin Hotãrârea nr. 76 din 4 aprilie 2002, Primãria Arad a adoptat "o strategie pentru dezvoltarea şi funcţionarea serviciilor de salubritate". Luând notã de vechimea sistemului de depozitare a gunoaielor sub cerul liber şi de riscurile la care se expune populaţia, primãria şi-a propus, printre altele, sã "dezafecteze" aceastã groapã de gunoi cel târziu pânã în 2004. 11. Conform Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 şi Hotãrârii Guvernului nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor, Universitatea Arad a întocmit douã rapoarte de mediu ("bilanţurile I şi II") în lunile iulie şi septembrie 2003 pentru societatea S., care au fost depuse la data de 17 noiembrie 2003 la APE. Conform afirmaţiilor acesteia din urmã, al doilea raport fusese întocmit pentru a obţine autorizaţia APE pentru închiderea gropii de gunoi. Rapoartele au subliniat cã groapa de gunoi "nu avea autorizaţiile necesare" pentru funcţionare şi cã amplasamentul sãu nu respecta distanţa minimã de 1.000 m, prevãzutã în Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienã şi a recomandãrilor privind mediul de viaţã al populaţiei, între groapã şi imobilele cu destinaţia de locuinţã (situate în principal în partea cealaltã şi la o distanţã mai mare decât penitenciarul). O altã neconformitate era lipsa oricãrei amenajãri adecvate, în special cea a unui sistem de colectare a gazului metan produs prin fermentarea gunoaielor. Groapa se întindea pe circa 13 ha şi era încã folositã la data respectivã: era umplutã la 90% din capacitate, adicã un volum de gunoi de 350.000 mc. Rapoartele recomandau organizarea activitãţii de depunere a gunoaielor într-un mod adecvat pentru a evita riscul de incendiu şi emanaţie de mirosuri neplãcute şi pentru a înlãtura şobolanii şi larvele de muşte. Din analizele de aer reieşea cã valorile regulamentare erau depãşite (indicatorul amoniac) chiar şi la temperaturi mai puţin ridicate (14°C), cã aerul din perimetrul gropii era "puternic poluat" şi cã în anotimpurile mai calde poluarea era şi mai crescutã, descompunerea gunoaielor cu emanaţii de amoniac cauzând un puternic disconfort şi disfuncţii pentru locuitorii din cartierele învecinate sau chiar, în cazul în care era vânt, pentru cei situaţi la o distanţã mai mare. Indiferent de soluţia pe care ar fi adoptat-o Primãria Arad (neutralizarea gropii in situ sau mutarea gunoaielor), rapoartele recomandau supravegherea nivelului de poluare. 12. La data de 26 noiembrie 2003 şi 24 februarie 2005, APE i-a solicitat Primãriei Arad sã îşi completeze cererea de închidere a gropii prin furnizarea mai multor documente. În urma rãspunsului insuficient dat de primãrie la data de 18 mai 2005, care se limita la problema finanţãrii, APE a solicitat din nou completarea cererii la data de 22 august 2006. 13. Între timp, în luna februarie 2006, Primãria Arad i-a delegat societãţii S. rãspunderea pentru fosta groapã de gunoi a oraşului. 14. La data de 11 iulie 2006 a izbucnit un incendiu pe care viceprimarul Aradului l-a descris ca fiind "extrem de puternic" şi care s-a extins pe cea mai mare parte a fostei gropi de gunoi din apropierea penitenciarului în care era încarcerat reclamantul la acea datã, incendiu favorizat de emanaţiile de gaz metan rezultate din straturile de gunoi din adâncime. Au fost mobilizate câteva zeci de pompieri timp de 3 zile pentru a stinge incendiul care fãcea sã se ridice nori negri deasupra cartierelor învecinate. Prefectura şi Poliţia Arad au dispus efectuarea unor anchete. Conform afirmaţiilor Guvernului, care se bazeazã pe adresele din septembrie 2007 primite de la penitenciarul Arad şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţã, reclamantul nu a fost afectat de incendiu deoarece vântul suflase în direcţia opusã. 15. Prin Procesul-verbal întocmit la data de 12 iulie 2006, comisarul D. de la autoritatea judeţeanã însãrcinatã sã previnã, sã constate şi sã sancţioneze încãlcãrile reglementãrilor privind protecţia mediului (Garda de mediu, denumitã în continuare GM) a obligat Primãria Arad la plata unei amenzi contravenţionale de 30.000 lei (RON), în temeiul art. 96 alin. (2) pct. 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului (O.U.G. nr. 195/2005). Pasajul relevant din procesul-verbal avea urmãtorul cuprins: "Pe amplasament nu existau niciun fel de mijloace, dotãri, panouri de avertizare care sã informeze publicul privind riscurile generate pentru mediu şi sãnãtatea populaţiei, riscuri create de existenţa acestui obiectiv referitor la care pânã în prezent nu au fost realizate lucrãri de închidere şi de reconstrucţie ecologicã. Informarea publicului trebuia sã fie fãcutã anterior de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale în conformitate cu prevederile art. 96, alin. (2), pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2005." 16. La cererea APE, în luna iulie 2006 Universitatea Arad a efectuat un studiu de fezabilitate pentru închiderea vechii gropi de gunoi. Studiul arãta cã penitenciarul Arad se afla la o distanţã de 18 m la est de groapã şi menţiona cã groapa continua sã fie folositã "fãrã un acord prealabil", având un volum de gunoaie de 462.000 mc pe o suprafaţã de 14 ha. Pe baza analizelor efectuate, studiul arãta cã aerul din perimetrul respectiv era poluat - prin raportare la normele stabilite în anul 1987 -, ceea ce cauza un "disconfort total" pentru locuitorii din aceastã zonã. Având în vedere gradul de poluare, studiul recomanda curãţarea locului şi transferarea gunoiului, pe timp de iarnã, într-un alt loc, care sã respecte cerinţele Hotãrârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor şi ale Ordinului ministrului mediului şi gospodãririi apelor nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor (Hotãrârea nr. 349/2005 şi Ordinul nr. 757/2004), referitoare la depozitarea deşeurilor. Pentru susţinerea acestei propuneri, departamentul tehnic din cadrul Primãriei Arad a indicat prezenţa unei "poluãri puternice", iar primarul a fãcut referire printre altele la lipsa autorizaţiilor necesare şi la încãlcarea Ordinului ministrului sãnãtãţii nr. 536/1997. 17. Prin Decizia din data de 22 august 2006, Consiliul Municipal Arad a aprobat studiul menţionat mai sus, însã la data de 31 octombrie 2006 Ministerul Mediului a considerat cã volumul de gunoi era de aproape 1.000.000 mc şi cã închiderea gropii trebuia, aşadar, sã urmeze procedura prevãzutã de Ordinul nr. 757/2004 menţionat mai sus. În anul 2007 a avut loc o corespondenţã între Primãria Arad şi APE în vederea obţinerii de cãtre prima dintre ele a acordului celei de-a doua cu privire la programul de conformare la cerinţele de protecţia mediului şi la lucrãrile de închidere ce trebuiau efectuate, acord impus de Ordinul nr. 757/2004. Din adresa APE din 26 octombrie 2007 reiese cã acordul referitor la programul descris mai sus a fost dat la data de 18 octombrie 2007, cel referitor la lucrãri fiind în curs de analizã. Programul respectiv prevede, printre altele, ca obligaţie în sarcina Primãriei Arad pentru perioada 2008-2009, ameliorarea calitãţii aerului în perimetrul fostei gropi de gunoi prin lucrãri de reabilitare şi de închidere a perimetrului, inclusiv prin acoperirea gropii cu straturi de pãmânt şi iarbã şi crearea de conducte pentru gazele emanate de groapã. Guvernul nu a furnizat informaţii mai recente cu privire la procedura de autorizare şi stadiul lucrãrilor respective. 18. În Adresa din 29 octombrie 2007 transmisã de Guvern, directorul închisorii Arad menţiona cã fosta groapã de gunoi fusese "dezactivatã" din anul 2000. Conform directorului, tocmai din acest motiv fusese respinsã acţiunea reclamantului întemeiatã pe O.U.G. nr. 56/2003 (paragrafele 22-23 de mai jos), iar deţinuţii nu au fost afectaţi de apropierea gropii, nicio boalã nefiind cauzatã de faptele susţinute. Pe de altã parte, pe baza dosarului medical al reclamantului, un raport medical ce dateazã din august 2007 arãta cã starea de sãnãtate a reclamantului nu fusese afectatã de existenţa gropii de gunoi. 2. Demersurile administrative şi judiciare ale reclamantului 19. La data de 27 aprilie 2004, în urma unei scrisori trimise de reclamant cu privire la efectele nocive ale fostei gropi de gunoi asupra vieţii deţinuţilor, prefectul judeţului Arad a precizat cã o societate italianã avea intenţia sã cumpere acest teren public şi sã îl refacã. Prefectul a concluzionat precizând cã sperã ca acest proiect sã fie dus la îndeplinire şi cã îi doreşte reclamantului sã treacã cu bine peste momentele dificile pe care le trãia. 20. La data de 1 iunie 2004, Primãria Arad a rãspuns la o scrisoare similarã a reclamantului, arãtând cã fosta groapã fusese închisã şi cã nu mai era folositã. Primãria a adãugat cã societatea S. redactase un raport de mediu şi supraveghea în permanenţã aceastã groapã. Pe de altã parte, se afla în studiu un program de neutralizare a gunoaielor menajere, autoritãţile dorind sã obţinã în acest scop o finanţare de la Uniunea Europeanã. 21. La data de 4 aprilie 2005, reclamantul a sesizat Judecãtoria Arad cu o acţiune întemeiatã pe Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate (denumitã în continuare O.U.G. nr. 56/2003), plângându-se în special de condiţiile de igienã din spaţiile de detenţie ale Poliţiei Arad şi din penitenciarul Arad, de lipsa unui frigider şi de faptul cã trebuia sã suporte în acest penitenciar aerul şi mirosurile respingãtoare emanate de fosta groapã de gunoi menajer. 22. Prin Sentinţa din data de 27 ianuarie 2006, Judecãtoria Arad a respins ca nefondatã acţiunea reclamantului, statuând cã "unele aspecte invocate de reclamant nu fac obiectul O.U.G. nr. 56/2003 şi [cã] celelalte aspecte referitoare la o încãlcare a drepturilor sale nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probã". 23. Prin Decizia din data de 24 mai 2006, Tribunalul Arad a respins recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei sus-menţionate, prin care acesta solicita administraţiei penitenciarului sã ia mãsuri de dezinfectare şi neutralizare a fostei gropi de gunoi. Instanţa a statuat cã aspectele prezentate de reclamant nu puteau face obiectul unei analize sub aspectul O.U.G. nr. 56/2003, menţionând însã cã partea interesatã putea eventual sã sesizeze administraţia localã însãrcinatã cu curãţenia oraşului şi cu menţinerea nivelului de confort al populaţiei în ceea ce priveşte mediul înconjurãtor. C. Detalii referitoare la convorbirile telefonice ale reclamantului în închisoare 24. Într-o scrisoare din data de 29 septembrie 2006, reclamantul precizeazã cã un gardian al închisorii se afla lângã el în timpul convorbirilor sale telefonice cu persoane din exteriorul închisorii şi cã era obligat sã îi comunice administraţiei, pentru înregistrare într-un registru, numerele de telefon la care dorea sã sune. II. Dreptul şi practica interne şi internaţionale pertinente A. Prevederile privind supunerea la rele tratamente şi rãspunderea civilã delictualã 25. Prevederile art. 267 şi 267^1 din Codul penal (CP) referitoare la infracţiunile de "supunere la rele tratamente" şi, respectiv, de "torturã" sunt citate în cauzele Iambor împotriva României (nr. 64.536/01, § 130, 24 iunie 2008) şi, respectiv, Velcea împotriva României [(dec.), nr. 60.957/00, 23 iunie 2005]. Prevederile referitoare la rãspunderea civilã delictualã (art. 998-999 din Codul civil) sunt descrise în Hotãrârea Iambor (precitatã, § 142). B. Prevederile referitoare la convorbirile telefonice ale persoanelor private de libertate 26. O.U.G. nr. 56/2003, publicatã şi intratã în vigoare la data de 27 iunie 2003, prevedea la art. 3 cã deţinuţii aveau dreptul sã sesizeze judecãtoria cu o plângere împotriva mãsurilor luate de administraţia penitenciarã cu privire la exercitarea drepturilor lor. Art. 9 prevedea cã deţinuţii aveau dreptul sã utilizeze cabinele telefonice publice instalate în incinta închisorii şi convorbirile telefonice aveau un caracter confidenţial. O.U.G. nr. 56/2003 a fost abrogatã şi înlocuitã de Legea nr. 275/2006, care a intrat în vigoare la data de 20 octombrie 2006 şi conţine dispoziţii similare, prevãzând, de altfel, şi cã convorbirile telefonice ale deţinuţilor se efectueazã "sub supraveghere vizualã". C. Prevederile interne şi internaţionale relevante în materia protecţiei mediului şi, în special, depunerea şi gestionarea deşeurilor 27. Partea esenţialã a prevederilor interne relevante (art. 35 din Constituţia din 1991, Legea nr. 137/1995 şi Ordonanţa Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, care a înlocuit legea sus-menţionatã, precum şi Ordinul ministrului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activitãţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurãtor) este prezentatã în Cauza Tãtar împotriva României (nr. 67.021/01, 27 ianuarie 2009). În acelaşi loc sunt prezentate şi prevederile internaţionale relevante (Declaraţia finalã a Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurãtor, datã la Stockholm la data de 16 iunie 1972; Declaraţia de la Rio asupra mediului înconjurãtor şi dezvoltãrii, din 14 iunie 1992; şi Convenţia internaţionalã privind accesul la informaţie, participarea publicului la procesul decizional şi accesul la justiţie în materie de protecţie a mediului - Convenţia de la Aarhus - din 25 iunie 1998). 28. Art. 5 din Legea nr. 137/1995 sus-menţionatã prevedea cã statul recunoştea oricãrei persoane dreptul la un mediu sãnãtos şi garanta accesul la informaţii referitoare la calitatea mediului şi dreptul de a se adresa autoritãţilor administrative sau judiciare în scopul prevenirii sau reparãrii prejudiciului suferit. Art. 82 din aceeaşi lege prevedea cã încãlcarea prevederilor acestei legi atrãgea rãspunderea civilã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz, iar art. 86 prevedea cã constatarea şi cercetarea infracţiunilor prevãzute de aceastã lege se efectuau din oficiu de cãtre organele de cercetare. 29. Prevederile referitoare la activitãţile de stocare şi gestionare de deşeuri au fãcut obiectul mai multor acte normative. Astfel, Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 81/1994 şi Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 536/1997 referitoare la normele de igienã pentru populaţie prevedeau amplasarea gropilor de gunoi la mai mult de 1.000 m distanţã faţã de cartierele de locuinţe. Pe de altã parte, atât ordinele Ministerului Mediului nr. 437/1991 şi 125/1996, cât şi Legea nr. 137/1995, în vigoare pe durata de funcţionare a gropii de gunoi din Arad, prevedeau obligativitatea unei autorizaţii de mediu pentru desfãşurarea oricãrei activitãţi cu consecinţe asupra mediului, cum ar fi stocarea şi gestionarea deşeurilor. Ordinul nr. 125/1996, care prevedea procedura de obţinere a autorizaţiei de mediu, preciza necesitatea unor studii specifice în cazul activitãţilor care, prin natura, localizarea sau amploarea lor, puteau sã aibã un impact serios asupra mediului înconjurãtor. În orice caz, în cererea de autorizare era necesar ca autoritãţile competente sã fie informate, printre altele, cu privire la cantitatea de emisii poluante, la instalaţiile depoluante utilizate, la distanţa pânã la populaţia eventual afectatã şi la mãsurile luate pentru protecţia acesteia. Se prevedeau mãsuri pentru a asigura în cadrul acestei proceduri de autorizare accesul publicului la informaţiile relevante (a se vedea descrierea din Cauza Tãtar, citatã anterior), în special în cazul în care autoritatea competentã considera necesarã întocmirea, în scopul autorizãrii, a unui "bilanţ de mediu" - raportul în acest sens trebuind sã fie supus dezbaterii publice. În cazul unui refuz de acordare a autorizaţiei de mediu, persoana juridicã în cauzã trebuia sã înceteze activitatea de stocare în locul respectiv. În ceea ce priveşte bilanţul sus-menţionat, art. 10 din Legea nr. 137/1995 prevedea cã acesta era dispus de APE în vederea stabilirii unui "program pentru conformare", în cazul activitãţilor existente ce nu îndeplineau condiţiile necesare pentru a primi autorizaţia de mediu. 30. Pe de altã parte, în materie de stocare şi gestionare a deşeurilor au fost adoptate acte normative specifice: Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor (O.U.G. nr. 78/2000), intratã în vigoare la data de 22 iulie 2000, şi hotãrârile Guvernului nr. 162/2002 şi nr. 349/2005, aceasta din urmã transpunând Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri. O.U.G. nr. 78/2000 prevedea cã autoritãţile competente aveau obligaţia sã autorizeze şi sã controleze procesul "de eliminare a deşeurilor", pentru a evita, printre altele, riscurile pentru sãnãtatea populaţiei şi mirosurile neplãcute (art. 5 § 1). Acestea trebuiau sã ia mãsuri pentru utilizarea unor tehnologii şi instalaţii specifice în vederea eliminãrii deşeurilor şi trebuiau sã întocmeascã planuri pentru gestionarea acestora (art. 6-8). Autoritãţile şi întreprinderile însãrcinate cu eliminarea deşeurilor trebuiau sã obţinã "autorizaţii de mediu" care stabileau tehnicile ce trebuiau folosite şi mãsurile de siguranţã ce trebuiau adoptate (art. 11); pe de altã parte, ele trebuiau sã adopte sisteme de depoluare, sã controleze nivelul de poluare înainte şi dupã închiderea gropii şi sã asigure efectuarea unor lucrãri de "reconstrucţie ecologicã" dupã ce a încetat utilizarea gropii respective (art. 26). Hotãrârea Guvernului nr. 162/2002, precum şi Hotãrârea Guvernului nr. 349/2005 care a înlocuit-o prevedeau proceduri pentru acordarea autorizaţiei de mediu, inclusiv pentru gropile existente la data intrãrii lor în vigoare (pe baza raportului numit "bilanţ II"), procedura pentru supravegherea permanentã a nivelului de poluare, inclusiv a bunei funcţionãri a instalaţiilor şi conductelor pentru captarea şi arderea gazelor emanate de pe urma fermentaţiei deşeurilor, precum şi cea pentru închiderea gropilor neconforme sau aflate la finalul duratei de funcţionare (era necesarã acoperirea gropilor şi întreţinerea conductelor menţionate mai sus). Încãlcarea prevederilor acestor hotãrâri constituia contravenţii, ce trebuiau constatate şi pedepsite de personalul calificat al APE sau al administraţiei centrale ori locale. 31. Metodologia închiderii gropilor de gunoi a fãcut succesiv obiectul unor prevederi detaliate în normative tehnice anexate la Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 1.147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor - construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri şi Ordinul ministrului mediului şi gospodãririi apelor nr. 757/2004. Precizând cã proiectul iniţial de autorizare a unei gropi de gunoi trebuia sã cuprindã un proiect pentru închiderea, supravegherea şi reconstrucţia ecologicã ulterioarã a gropii, aceste normative prezentau obligaţiile şi tehnicile în materie. III. Dispoziţiile şi rapoartele Consiliului Europei 32. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) exprimate în urma vizitelor efectuate în penitenciare din România, precum şi observaţiile sale cu caracter general sunt rezumate în Hotãrârea Bragadireanu împotriva României (nr. 22.088/04, §§ 73-76, 6 decembrie 2007). 33. În ultimul sãu raport publicat la data de 11 decembrie 2008, în urma vizitei sale din luna iunie 2006 în mai multe instituţii penitenciare din România, CPT a precizat urmãtoarele: "§ 70: (...) Comitetul este foarte preocupat de faptul cã lipsa paturilor rãmâne o problemã constantã nu numai în instituţiile vizitate, ci şi la scarã naţionalã, încã de la prima vizitã în România din anul 1995. Este timpul sã fie luate mãsuri de anvergurã pentru a pune definitiv capãt acestei situaţii inacceptabile. CPT face apel la autoritãţile române pentru începerea unei acţiuni prioritare şi decisive pentru ca fiecare deţinut aflat într-o instituţie penitenciarã sã dispunã de un pat. În schimb, Comitetul se aratã mulţumit de faptul cã, la puţin timp de la vizita sa din luna iunie 2006, norma oficialã de spaţiu de locuit per deţinut în celule a fost mãritã de la 6 mc (ceea ce însemna o suprafaţã aproximativã de 2 mý per deţinut) la 4 mý sau 8 mc. CPT le recomandã autoritãţilor române sã ia mãsurile necesare în vederea respectãrii normei de 4 mý de spaţiu de locuit per deţinut în celulele colective ale tuturor instituţiilor penitenciare din România." IV. Alte rapoarte referitoare la condiţiile de detenţie şi la efectele proximitãţii gropii de gunoi 34. Redactat în urma unei vizite din 6 şi 7 iunie 2001 în penitenciarul Arad, raportul organizaţiei neguvernamentale "Asociaţia pentru apãrarea drepturilor omului - comitetul Helsinki" (Apador-CH) arãta, printre altele, cã în aripa veche a penitenciarului, care trebuia în mod normal sã poatã primi 868 de persoane, existau 1,229 deţinuţi şi cã nivelul de hranã era nesatisfãcãtor. Pe de altã parte, raportul menţiona pasivitatea autoritãţilor în faţa problemei foarte grave legate de prezenţa gropii de gunoi a oraşului în imediata apropiere a penitenciarului, de unde emanau mirosuri insuportabile în lunile calde şi care ridicau foarte mult riscul ca personalul şi deţinuţii sã contracteze boli.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 3 din Convenţie 35. Reclamantul se plânge într-o scrisoare din 6 iulie 2004 de condiţiile de detenţie din sediul Poliţiei Arad şi din penitenciarele Timişoara şi Arad, în special de suprapopularea penitenciarelor, de proasta calitate a hranei şi de condiţiile de igienã. Acesta invocã art. 3 din Convenţie, care, în partea relevantã, prevede urmãtoarele: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." 36. Guvernul combate acest argument. A. Asupra admisibilitãţii 37. Guvernul invocã neepuizarea cãilor de atac de cãtre reclamant. Acesta ar fi putut sã sesizeze instanţele cu o acţiune în despãgubiri pe baza prevederilor de drept comun referitoare la rãspunderea civilã delictualã (art. 998-999 din Codul civil) sau sã formuleze o plângere penalã pentru "supunere la rele tratamente" şi "torturã" împotriva persoanelor responsabile (art. 267 şi 267^1 CP). Ca jurisprudenţã internã relevantã, Guvernul depune douã hotãrâri susceptibile de recurs - fãrã a preciza cum s-au finalizat -, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în anul 2007 în cauze referitoare la rãspunderea civilã delictualã în cazul absenţei tratamentului medical în închisoare şi al deţinerii unui învinuit împreunã cu recidivişti. 38. Guvernul mai invocã şi tardivitatea capãtului de cerere al reclamantului în partea referitoare la condiţiile de detenţie din sediul Poliţiei Arad. Se susţine cã, în cazul în care reclamantul nu dispunea de o cale de atac ce trebuia epuizatã, el ar fi trebuit sã sesizeze Curtea în cel mult 6 luni de la data transferului sãu la penitenciarul Arad, în luna februarie 2002. 39. Reclamantul nu a prezentat observaţii cu privire la aceste aspecte. 40. În ceea ce priveşte excepţia ridicatã de Guvern şi întemeiatã pe neepuizarea cãilor de atac, Curtea observã cã acest capãt de cerere al reclamantului se referã la condiţiile de detenţie, în special la suprapopulare. Aceasta aminteşte cã a statuat deja, într-o cauzã recentã referitoare la un capãt de cerere similar şi îndreptatã împotriva României, cã, având în vedere particularitatea acestui capãt de cerere, nu exista nicio cale efectivã pe care sã o epuizeze reclamantul (Petrea împotriva României, nr. 4.792/03, § 37, 29 aprilie 2008). Argumentele Guvernului nu pot duce, în speţã, la o altã concluzie. Curtea observã cã Guvernul nu a arãtat în ce fel ar fi putut cãile de atac invocate sã remedieze problema suprapopulãrii în cauzã şi nu a furnizat hotãrâri definitive relevante în acest sens. În plus, Curtea observã cã reclamantul le-a atras atenţia autoritãţilor cu privire la condiţiile de detenţie (paragraful 21 de mai sus şi, mutatis mutandis, Yakovenko împotriva Ucrainei, nr. 15.825/06, § 76, 25 octombrie 2007, şi Seleznev împotriva Rusiei, nr. 15.591/03, § 33, 26 iunie 2008). 41. În ceea ce priveşte pretinsa tardivitate a capãtului de cerere referitoare la condiţiile de detenţie din sediul Poliţiei Arad, Curtea observã cã a analizat într-o cauzã recentã modul în care trebuie aplicatã regula celor 6 luni în cauzele de acest tip (Seleznev, menţionatã mai sus, § 35). Fãcând trimitere la jurisprudenţa relevantã în materie, aceasta a arãtat cã nu este cazul sã ia în considerare condiţiile de detenţie ca situaţie continuã în mãsura în care capãtul de cerere aferent se referã la un episod, un tratament sau un regim de detenţie specific, legat de o perioadã de detenţie determinatã; dimpotrivã, situaţia este continuã dacã respectivul capãt de cerere se referã la aspecte generale (condiţii de igienã, suprapopulare, temperaturã în celule etc.) şi la condiţii de detenţie rãmase aproximativ aceleaşi, în ciuda transferului reclamantului (Seleznev, menţionatã mai sus, § 36). 42. Spre deosebire de cauza menţionatã mai sus, în speţã, Curtea observã cã, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din sediul Poliţiei Arad, capãtul de cerere, aşa cum a fost prezentat de reclamant, se referã exclusiv la accesul limitat la toalete în perioada menţionatã în cauzã (paragraful 5 de mai sus). Or, trebuie constatat cã dupã transferul sãu din luna februarie 2002 în penitenciarul Arad, problema menţionatã mai sus nu mai exista deoarece reclamantul a fost deţinut în celule prevãzute cu toalete separate şi accesibile în orice moment. Fãrã îndoialã, reclamantul s-a plâns şi de condiţiile de detenţie din penitenciarele Arad şi Timişoara, însã a invocat probleme de ordin general, precum suprapopularea, lipsa apei calde sau calitatea hranei. În condiţiile în care nu este cazul sã se scindeze în mod artificial o perioadã de detenţie continuã în mai multe pãrţi din simplul motiv cã a avut loc un transfer al deţinutului, Curtea apreciazã totuşi cã, în speţã, ţinând seama în special de caracterul punctual şi determinat al aspectului de care se plânge partea interesatã cu privire la sediul Poliţiei Arad, nu se poate considera cã transferul reclamantului din luna februarie 2002 nu a adus o schimbare notabilã în condiţiile de detenţie descrise, pentru a concluziona cã este vorba de o situaţie continuã (a contrario, Seleznev, § 36, şi Sudarkov împotriva Rusiei, nr. 3.130/03, § 40, 10 iulie 2008). 43. Prin urmare, trebuie admisã excepţia invocatã de Guvern şi respinsã aceastã parte a capãtului de cerere a reclamantului ca tardivã, aplicându-se art. 35 §§ 1 şi 4 din Convenţie. 44. În ceea ce priveşte restul capãtului de cerere (condiţiile de detenţie din penitenciarele Arad şi Timişoara), Curtea constatã cã acesta nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea constatã cã aceastã parte a capãtului de cerere nu este lovitã de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, ea trebuie declaratã admisibilã. B. Asupra fondului 45. Guvernul face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie. Referindu-se la descrierea condiţiilor de detenţie pusã la dispoziţie de instituţiile penitenciare în cauzã, Guvernul susţine conformitatea condiţiilor de detenţie ale reclamantului cu cerinţele art. 3 din Convenţie. 46. Reclamantul îşi reitereazã în esenţã alegaţiile. 47. Curtea reaminteşte faptul cã art. 3 din Convenţie impune statului sã se asigure cã orice prizonier este deţinut în condiţii compatibile cu respectarea demnitãţii umane, cã modalitãţile de executare nu supun reclamantul la o suferinţã sau la o încercare de o intensitate care sã depãşeascã nivelul inevitabil de suferinţã inerent detenţiei şi cã, având în vedere cerinţele practice ale detenţiei, sãnãtatea şi confortul prizonierului sunt asigurate într-un mod adecvat (Kudta împotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, §§ 92-94, CEDO 2000-XI). 48. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa referitoare la modul în care, în cauze similare, a fãcut aplicarea principiului affirmanti incumbit probatio atunci când Guvernul este singurul care are acces la informaţiile de naturã sã confirme sau sã infirme afirmaţiile reclamantului. [Khoudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6.847/02, § 113, CEDO 2005-X (extrase), şi Seleznev, menţionatã mai sus, § 41]. În speţã, în ceea ce priveşte alegaţiile de suprapopulare, Guvernul nu a furnizat informaţii nici cu privire la mãrimea celulelor în care a fost deţinut reclamantul în penitenciarul Timişoara înainte de luna noiembrie 2004, nici cu privire la numãrul de codeţinuţi cu care reclamantul a fost nevoit sã împartã celulele penitenciarelor Arad şi Timişoara, cu excepţia celui de-al doilea penitenciar dupã anul 2004. Caracterul incomplet al bazei informatice de date pânã în luna noiembrie 2004 invocatã de Guvern nu poate constitui un motiv suficient în acest sens pentru a înlãtura pur şi simplu alegaţiile reclamantului referitoare la suprapopularea celulelor (paragraful 5 de mai sus). Desigur, reclamantul nu a furnizat detalii cu privire la diferitele celule şi nici, dacã era cazul, declaraţii ale codeţinuţilor pentru a clarifica aceste aspecte; de asemenea, reclamantul nici nu a contrazis informaţiile incomplete prezentate de Guvern referitoare la mãrimea celulelor. Prin urmare, Curtea considerã cã este suficient, în cazul de faţã, sã analizeze acest capãt de cerere ţinând cont, deopotrivã, de alegaţiile necontrazise ale pãrţilor şi, în ceea ce priveşte celula nr. 161 a penitenciarului Arad, de existenţa gradului de ocupare corespunzãtor numãrului de paturi. 49. Curtea constatã cã în celula nr. 161 din penitenciarul Arad, pe care reclamantul a ocupat-o în cea mai mare parte a perioadei sale de detenţie, adicã timp de mai mulţi ani, partea interesatã dispunea de un spaţiu de locuit de circa 2,50 mý; pe de altã parte, aceasta apreciazã cã trebuie luat în considerare faptul cã acest spaţiu era în realitate mai mic din cauza mobilierului prezent. Referitor la penitenciarul Timişoara, atât datele furnizate de reclamant şi necontrazise de Guvern (paragraful 5 de mai sus), cât şi cele prezentate de acesta din urmã pentru perioada de dupã luna noiembrie 2004 aratã cã, înainte de anul 2007, reclamantul dispunea de un spaţiu de aproximativ 1,50-2,00 mý. Pe de altã parte, Curtea observã cã din informaţiile furnizate de Guvern reiese cã, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006, reclamantul avea dreptul la o orã de plimbare în aer liber pe zi (paragraful 6 in fine de mai sus). 50. Curtea aminteşte cã a constatat deja în numeroase cauze încãlcarea art. 3 din Convenţie în principal din cauza lipsei de spaţiu individual suficient (a se vedea, printre altele, Petrea, citatã anterior, §§ 45 şi urm., Seleznev, citatã anterior, §§ 46-47, şi Khoudoyorov, citatã anterior, §§ 104 şi urm.). Curtea admite cã, în speţã, nimic nu indicã faptul cã a existat cu adevãrat intenţia de a-l umili sau de a-l înjosi pe reclamant. Cu toate acestea, lipsa unui astfel de scop nu poate exclude o constatare a încãlcãrii art. 3. Curtea apreciazã cã prin condiţiile de detenţie din cauzã, pe care reclamantul a fost nevoit sã le suporte mai mulţi ani, acesta a fost supus unei încercãri de o intensitate ce depãşeşte nivelul inevitabil de suferinţã inerent detenţiei. 51. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 3 din Convenţie. II. Asupra pretinselor încãlcãri ale art. 8 din Convenţie 52. Reclamantul susţine cã, din cauza apropierii de fosta groapã de gunoi şi din cauza pasivitãţii autoritãţilor faţã de neutralizarea acesteia, a fost obligat sã respire un aer pestilenţial şi a fost supus unui risc real de a contracta boli. În plus, el se plânge de lipsa de confidenţialitate a convorbirilor sale telefonice cu exteriorul, purtate de la posturile telefonice instalate în penitenciarul Arad, din cauza obligaţiei de a comunica toate numerele de telefon pe care dorea sã le apeleze şi din cauza prezenţei gardienilor lângã deţinuţi în timpul acestor convorbiri. Reclamantul invocã în substanţã art. 8 din Convenţie, care prevede urmãtoarele: "1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora." 53. Guvernul contestã aceastã tezã. A. Asupra capãtului de cerere referitor la fosta groapã de gunoi 1. Asupra admisibilitãţii 54. Guvernul invocã neepuizarea cãilor de atac interne. Observând cã partea interesatã a formulat acest capãt de cerere la data de 20 iulie 2004, Guvernul susţine cã reclamantul ar fi putut sã invoce art. 5 şi 82 coroborate din Legea nr. 137/1995, prevederi preluate de O.U.G. nr. 195/2005 care a abrogat legea respectivã, pentru a depune o plângere penalã sau pentru a sesiza instanţele cu o acţiune civilã împotriva persoanelor sau autoritãţilor rãspunzãtoare de pretinsa poluare. Guvernul observã cã, în locul acestor cãi de atac, reclamantul a ales sã formuleze numai câteva cereri adresate autoritãţilor administrative. 55. Reclamantul nu a prezentat observaţii în acest sens. 56. Curtea constatã cã a respins deja o excepţie similarã, referitoare la calea penalã şi calea civilã menţionate mai sus, în Cauza Tãtar împotriva României (dec.) (nr. 67.021/01, 5 iulie 2007). Curtea considerã cã Guvernul nu a furnizat niciun element relevant pentru a o determina sã ajungã la o concluzie contrarã în cauza de faţã. În acest sens, subliniazã cã, potrivit art. 86 din Legea nr. 137/1995, constatarea şi pedepsirea infracţiunilor prevãzute de aceastã lege revenea autoritãţilor competente, care aveau obligaţia sã acţioneze din oficiu, cã reclamantul le-a atras atenţia în mai multe rânduri autoritãţilor locale cu privire la problema fostei gropi şi cã Guvernul nu a oferit niciun exemplu de jurisprudenţã internã pentru a demonstra caracterul efectiv al cãilor de atac invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Tãtar, citatã anterior, §§ 56 şi 63-64). 57. În plus, Curtea observã cã, fiind privat de libertate, reclamantul a sesizat instanţele interne cu o acţiune întemeiatã pe O.U.G. nr. 56/2003 şi care urmãrea, printre altele, obligarea autoritãţilor sã acţioneze având în vedere problemele olfactive legate de existenţa fostei gropi în apropierea penitenciarului. Chiar dacã O.U.G. nr. 56/2003 nu cuprindea prevederi care sã ofere remediu pentru capãtul de cerere formulat de reclamant, trebuie menţionat cã, prin decizia de respingere, rãmasã definitivã, din data de 24 mai 2006, Tribunalul Arad nu l-a direcţionat pe reclamant cãtre cãile de atac invocate de Guvern, ci pur şi simplu a observat cã acesta putea eventual, pentru acest tip de probleme legate de mediu, sã sesizeze administraţia localã - ceea ce acesta a şi fãcut, fãrã rezultat (paragrafele 19-20 şi 23 in fine de mai sus). 58. Având în vedere cele de mai sus, Curtea considerã cã Guvernul nu a demonstrat cu un grad suficient de certitudine existenţa unei cãi de atac care ar fi permis soluţionarea cererii reclamantului. Rezultã cã excepţia Guvernului nu poate fi reţinutã. 59. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De altfel, aceasta constatã cã el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil. 2. Asupra fondului a) Argumentele pãrţilor 60. Guvernul susţine cã disconfortul cauzat reclamantului de groapa de gunoi situatã în apropierea penitenciarului Arad nu a atins un nivel de gravitate suficient pentru a fi luat în calcul în sensul art. 8 din Convenţie. Acesta evidenţiazã faptul cã, în perioada mai 2002-decembrie 2004, reclamantul a fost deţinut alternativ în penitenciarele Arad şi Timişoara (aproape un an în cel din urmã), cã fosta groapã nu mai fusese utilizatã dupã anul 2002 şi cã reclamantul nu a furnizat niciun element care sã poatã dovedi cã starea sa de sãnãtate sau, în general, viaţa sa privatã au fost afectate de existenţa acestei gropi de gunoi. În ceea ce priveşte incendiul din luna iulie 2006, acesta nu a avut decât cel mult un efect redus asupra reclamantului. În ceea ce priveşte obligaţiile ce revin autoritãţilor pentru a proteja dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private, Guvernul considerã cã, spre deosebire de cauzele Giacomelli împotriva Italiei (nr. 59.909/00, 2 noiembrie 2006) şi Guerra şi alţii împotriva Italiei [MC] (nr. 14.967/89, Culegere de hotãrâri şi decizii 1998-I), în speţã administraţia s-a conformat legislaţiei interne şi a luat mãsurile necesare în materie de protecţia mediului. În acest sens, Guvernul face trimitere la Hotãrârea Consiliului Municipal Arad din 4 aprilie 2002, la depunerea la APE a "bilanţului II", precum şi la celelalte demersuri ale autoritãţilor pentru acordarea avizului de mediu din data de 18 octombrie 2007. 61. Reclamantul furnizeazã în principal declaraţia unui codeţinut (F.I.), care menţioneazã cã aerisirea celulelor de cãtre deţinuţi era dificilã din cauza mirosurilor neplãcute emanate de groapa de gunoi din apropierea închisorii Arad şi cã în fiecare varã aveau loc incendii, chiar dacã erau de o intensitate mai micã decât cel din iulie 2006. b) Aprecierea Curţii (i) Principii generale 62. Curtea face trimitere la principiile dezvoltate în jurisprudenţa sa referitoare la încãlcãrile grave de ordin imaterial ale dreptului la respectarea vieţii private şi de familie a unui individ, din cauza noxelor sonore, olfactive sau de alt tip suferite de persoana respectivã la domiciliul sãu, în sensul art. 8 din Convenţie (Hatton şi alţii împotriva Regatului Unit [MC], nr. 36.022/97, §§ 96 şi urm., CEDO 2003-VIII). Aceasta reaminteşte cã într-o cauzã referitoare la decizii şi mãsuri ale autoritãţilor cu incidenţã asupra unor probleme de mediu analiza pe care o poate face Curtea cuprinde douã direcţii. În primul rând, aceasta poate aprecia conţinutul material al deciziei în cauzã pentru a se asigura cã este compatibilã cu art. 8. În al doilea rând, ea poate analiza procesul decizional pentru a verifica dacã interesele individului au fost luate în calcul cum se cuvine (Giacomelli, citatã anterior, § 79). 63. Pe de altã parte, Curtea reaminteşte cã art. 8 nu se limiteazã la a constrânge statul sã se abţinã de la ingerinţe arbitrare din partea puterilor publice: la acest angajament mai degrabã negativ se pot adãuga obligaţii pozitive inerente unei respectãri efective a vieţii private sau de familie (Guerra, citatã anterior, § 58). Statele au înainte de toate, în special în cazul unei activitãţi periculoase, obligaţia pozitivã de a adopta o reglementare adaptatã trãsãturilor specifice respectivei activitãţi, în special la nivelul riscului ce ar putea rezulta de pe urma ei. Aceastã obligaţie trebuie sã reglementeze autorizarea, punerea în funcţiune, exploatarea, securitatea şi controlul activitãţii respective, precum şi sã îi impunã oricãrei persoane cãreia îi revine aceastã obligaţie sã adopte mãsuri de ordin practic capabile sã asigure protecţia efectivã a cetãţenilor a cãror viaţã riscã sã fie expusã pericolelor inerente domeniului în cauzã (vezi, mutatis mutandis, Oneryildiz împotriva Turciei, [MC], nr. 48.939/99, § 90, CEDO 2004-XII). Pe de altã parte, procesul decizional menţionat mai sus trebuie în primul rând sã cuprindã realizarea anchetelor şi studiilor adecvate, astfel încât sã previnã şi sã evalueze dinainte efectele activitãţilor ce pot aduce prejudicii mediului înconjurãtor şi încãlca drepturile indivizilor, şi sã permitã astfel stabilirea unui echilibru just între diferitele interese concurente aflate în joc. Importanţa accesului publicului la concluziile acestor studii, precum şi la informaţii care sã permitã evaluarea pericolului la care este expus este incontestabilã (Giacomelli, citatã anterior, § 83). (ii) Asupra aplicabilitãţii art. 8 în speţã 64. Curtea trebuie sã analizeze dacã este cazul sã aplice principiile sus-menţionate referitoare la art. 8 din Convenţie în cazul de faţã, în care "spaţiul de trãit" al reclamantului este reprezentat de celula în care îşi executã pedeapsa cu închisoarea, şi dacã noxele olfactive pretinse de partea interesatã au atins pragul minim de gravitate pentru ca problema ridicatã sã intre sub incidenţa articolului menţionat mai sus (vezi, mutatis mutandis, Morenr. Gomez împotriva Spaniei, nr. 4.143/02, § 58, CEDO 2004-X). 65. În acest sens, Curtea reaminteşte cã într-o altã cauzã a reţinut aplicabilitatea art. 8, având în vedere incidenţa directã a emisiilor de substanţe nocive asupra dreptului reclamantelor la respectarea vieţii lor private şi de familie (Guerra, citatã anterior, § 60). Pe de altã parte, dupã ce a arãtat cã prejudiciile grave cauzate mediului înconjurãtor pot afecta confortul unei persoane şi o pot împiedica sã se bucure de domiciliul sãu într-un mod care îi afecteazã viaţa privatã şi de familie, fãrã a fi necesar ca prin aceasta sã punã în pericol grav sãnãtatea reclamantului, Curtea a statuat într-o altã cauzã cã art. 8 era aplicabil şi atunci când efectele periculoase ale unei activitãţi la care persoanele în cauzã riscau sã fie expuse au fost determinate în cadrul unei proceduri de evaluare a impactului asupra mediului (Taskin şi alţii împotriva Turciei, nr. 46.117/99, § 113, CEDO 2004-X). 66. În speţã, Curtea observã cã alegaţiile reclamantului cu privire la noxele olfactive puternice pe care a fost nevoit sã le suporte sunt susţinute nu numai de declaraţia codeţinutului sãu, F.I., ci şi de mai multe elemente, printre care studiile de impact asupra mediului, redactate de experţi în anii 2003 şi 2006 la cererea autoritãţilor. Aceste studii confirmã nivelul foarte ridicat de poluare a aerului în perimetrul gropii de gunoi şi "disconfortul total" suferit de locuitorii clãdirilor învecinate, aflate la o depãrtare şi mai mare de groapa de gunoi decât penitenciarul Arad (paragrafele 11 in fine şi 16 de mai sus). Constatãrile fãcute de Primãria Arad şi de organizaţia neguvernamentalã APADOR-CH merg în aceeaşi direcţie (paragrafele 16 in fine şi 34 in fine de mai sus). Pe de altã parte, Curtea constatã cã problema neutralizãrii fostei gropi de gunoi, situatã la câteva zeci de metri de penitenciarul în care reclamantul şi-a petrecut cea mai mare parte a perioadei sale de detenţie, de aproximativ 6 ani pânã în prezent, nu pare sã fi fost încã rezolvatã în mod efectiv (paragraful 17 in fine de mai sus). 67. Reţinând cã starea de sãnãtate a reclamantului nu s-a înrãutãţit din cauza apropierii de fosta groapã de gunoi, Curtea apreciazã totuşi cã acest element nu poate duce, prin el însuşi, la concluzia inaplicabilitãţii art. 8. Într-adevãr, Curtea considerã cã, având în vedere concluziile studiilor menţionate mai sus şi durata în care reclamantul a fost expus noxelor respective, calitatea vieţii şi confortul pãrţii interesate au fost afectate într-un mod care i-a adus atingere vieţii private şi care nu era o simplã consecinţã a regimului privativ de libertate. În acest sens, Curtea constatã cã acest capãt de cerere al reclamantului se referã la aspecte pe care le-a analizat deja din perspectiva art. 8, care depãşesc cadrul condiţiilor de detenţie propriu-zise şi care sunt strict legate de "spaţiul de trãit" de care dispune reclamantul de mai mulţi ani. Aşadar, Curtea apreciazã cã, în speţã, este aplicabil art. 8. (iii) Asupra respectãrii art. 8 din Convenţie 68. Curtea reaminteşte cã, în speţã, reclamantul se plânge de pasivitatea autoritãţilor în tratarea într-un mod adecvat a problemei fostei gropi de gunoi situatã în imediata apropiere a penitenciarului în care este deţinut, pentru a face sã înceteze noxele olfactive pe care este nevoit sã le suporte în celula sa. 69. Indiferent dacã se abordeazã cauza din perspectiva unei obligaţii pozitive în sarcina statului, de a adopta mãsuri rezonabile şi adecvate pentru protejarea drepturilor conferite reclamantului prin paragraful 1 al art. 8, sau din perspectiva unei ingerinţe a unei autoritãţi publice, justificate prin paragraful 2 al acestui articol, principiile aplicabile sunt destul de asemãnãtoare (a se vedea, mutatis mutandis, Lopez Ostra împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, § 51, seria A nr. 303-C, şi Giacomelli, citatã anterior, § 78). 70. Curtea observã încã de la început cã, în speţã, autoritãţile sunt rãspunzãtoare de emanaţiile şi noxele olfactive existente în cauzã, având în vedere controlul societãţii S. de cãtre Primãria Arad, faptul cã transferul de responsabilitate nu a avut loc decât în luna februarie 2006 şi cã, chiar şi dupã aceastã datã, autoritãţile de mediu au stabilit obligaţii direct în sarcina primãriei pentru închiderea gropii de gunoi în discuţie (paragrafele 9, 13 şi 16-17 de mai sus). 71. Curtea constatã cã din dosar rezultã cã groapa de gunoi în discuţie a funcţionat efectiv din 1998 pânã în 2003 şi cã volumul în creştere al gunoaielor acumulate demonstreazã cã a continuat sã fie folositã şi ulterior de cãtre particulari, autoritãţile neadoptând mãsuri pentru închiderea efectivã a locului (paragrafele 11 şi 16 de mai sus). Or, în toatã aceastã perioadã, groapa de gunoi nu a avut autorizaţiile necesare nici pentru funcţionare şi nici pentru închiderea sa. Deşi dispoziţiile în materie prevedeau, chiar înainte de deschiderea gropii de gunoi, necesitatea unei autorizaţii, precum şi respectarea diferitelor cerinţe, autoritãţile locale, nerespectând procedura impusã, au încãlcat mai multe dintre aceste obligaţii (amplasarea gropii de gunoi în imediata apropiere a penitenciarului Arad, lipsa instalaţiilor specifice şi de supraveghere a nivelului de poluare a aerului etc.; paragrafele 11 şi 29-30 de mai sus) din cauzã cã nu au respectat procedura necesarã. 72. Curtea apreciazã cã obţinerea în cele din urmã, de cãtre Primãria Arad, la data de 18 octombrie 2007, a acordului APE pentru programul de conformare la obligaţiile privind protecţia mediului, în aşteptarea autorizaţiei pentru lucrãrile de închidere ce trebuiau efectuate, nu schimbã cu nimic constatarea de mai sus referitoare la nerespectarea obligaţiilor legale în materie. Admiţând chiar cã, în mãsura în care ar fi respectat obligaţia de a obţine o autorizaţie de închidere a gropii de gunoi, autoritãţile locale au respectat, începând cu luna noiembrie 2003, prevederile legale succesive referitoare la închiderea gropilor neconforme, trebuie analizat dacã şi în ce mãsurã, în cadrul procesului decizional în discuţie, drepturile şi interesele reclamantului, care trãia în imediata apropiere a gropii, au fost luate în calcul aşa cum se cuvine (vezi, mutatis mutandis, Giacomelli, menţionatã mai sus, § 84). 73. Curtea observã cã, deşi autoritãţilor competente le revenea obligaţia de a se asigura cã studiile pentru mãsurarea efectelor activitãţii poluante în cauzã au fost efectuate în prealabil pentru a permite astfel stabilirea unui just echilibru între diferitele interese concurente aflate în joc (Hatton şi alţii, citatã anterior, § 128), abia a posteriori, în 2003 şi dupã violentul incendiu din luna iulie 2006, autoritãţile locale au respectat aceastã obligaţie. Or, în ceea ce priveşte efectele gropii respective asupra mediului înconjurãtor şi asupra populaţiei din apropierea ei, aceste studii au concluzionat cã activitatea desfãşuratã era incompatibilã cu cerinţele în materie de protecţia mediului, cã exista o poluare puternicã ce depãşea normele stabilite în 1987 şi cã persoanele care locuiau în apropiere erau obligate sã suporte noxe olfactive puternice (mutatis mutandis, Giacomelli, menţionatã mai sus, § 89). 74. Mai cu seamã, Curtea constatã cã autoritãţile competente au sancţionat explicit Primãria Arad în luna iulie 2006 pentru faptul cã în locul gropii nu exista niciun mijloc de informare şi avertizare a publicului cu privire la riscurile produse asupra mediului şi sãnãtãţii populaţiei din cauza existenţei gropii de gunoi, cu privire la care nu fuseserã realizate lucrãrile de închidere şi reconstrucţie ecologicã (paragraful 15 de mai sus). În acest sens, Curtea observã cã Guvernul nu a indicat ce mãsuri au fost luate de autoritãţi pentru ca deţinuţii din penitenciarul Arad, şi în special reclamantul - care solicitase de la administraţie informaţii cu privire la groapa respectivã -, sã poatã avea acces efectiv la concluziile studiilor menţionate mai sus, precum şi la informaţii care sã permitã evaluarea riscului sanitar la care erau expuşi (a se vedea, mutatis mutandis, Guerra, citatã anterior, § 60). 75. În fine, Curtea observã cã procedurile referitoare la lucrãrile de închidere a fostei gropi din apropierea penitenciarului Arad se aflã încã în curs de desfãşurare şi cã Guvernul nu a furnizat informaţii cu privire la stadiul - nici mãcar la începerea - acestor lucrãri de acoperire şi reabilitare a gropii, lucrãri ce ar fi trebuit sã se finalizeze în anul 2009 (paragraful 17 de mai sus). 76. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneazã cã, deoarece statul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce decurg din articolul 8 din Convenţie, a avut loc încãlcarea dreptului reclamantului la respectarea vieţii sale private, în sensul acestui articol. B. Asupra capãtului de cerere referitor la confidenţialitatea convorbirilor telefonice ale reclamantului 77. Reclamantul se plânge de lipsa de confidenţialitate a convorbirilor sale telefonice cu exteriorul, purtate de la posturile telefonice instalate în penitenciarul Arad, din cauza obligaţiei de a indica toate numerele de telefon pe care dorea sã le apeleze şi din cauza prezenţei gardienilor lângã deţinuţi în timpul acestor convorbiri. În sprijinul acestei alegaţii, el ataşeazã declaraţia unui codeţinut, care afirmã cã a vãzut odatã gardieni în apropierea reclamantului, dacã îşi aminteşte bine, cu ocazia unei conversaţii telefonice care a avut loc în anul 2005 sau 2006. 78. Guvernul invocã neepuizarea cãilor de atac interne de cãtre reclamant, care nu a formulat nicio plângere în faţa instanţelor interne în temeiul O.U.G. nr. 56/2003 sau, dupã anul 2006, în temeiul Legii nr. 275/2006 (paragraful 26 de mai sus). De asemenea, acesta aratã cã aspectele invocate nu au fost dovedite şi nu reprezintã în niciun caz ingerinţe în dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private, deoarece nu se pune problema înregistrãrii convorbirilor sale, ci pur şi simplu de o supraveghere vizualã, fãrã incidenţã asupra dreptului respectiv. 79. Curtea nu considerã necesar sã analizeze excepţia invocatã de Guvern deoarece capãtul de cerere al reclamantului trebuie respins în orice caz ca vãdit nefondat. În acest sens, Curtea constatã cã a respins deja un capãt de cerere similar într-o altã cauzã, în care a constatat cã alegaţiile reclamantului aveau un caracter pur general şi cã nu erau susţinute de nicio probã care sã îi poatã permite sã considere cã aspectele invocate ar putea duce la concluzia cã exista o problemã ce intrã sub incidenţa articolului 8 din Convenţie [Treptow împotriva României (dec.), nr. 30.358/03, 20 mai 2008]. Curtea considerã cã nu existã elemente suficiente pentru a ajunge, în speţã, la o altã concluzie. Rezultã cã acest capãt de cerere este vãdit neîntemeiat şi trebuie respins conform art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie. III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie 80. Conform art. 41 din Convenţie, "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã." A. Prejudiciu 81. Reclamantul solicitã suma de 12.650.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale pe care le-a suferit din cauza încãlcãrilor drepturilor sale garantate de Convenţie, menţionând pe scurt în acest sens, printre altele, aspecte şi capete de cerere ce nu au fãcut obiectul cauzei de faţã sau care au fost respinse ca inadmisibile. 82. În lumina jurisprudenţei relevante a Curţii, Guvernul considerã cã suma solicitatã este excesivã. 83. Reiterând faptul cã a constatat încãlcarea art. 3 şi 8 din Convenţie din cauza condiţiilor de detenţie ale reclamantului şi a încãlcãrii de cãtre stat a obligaţiilor sale de protecţie a dreptului pãrţii interesate la respectarea vieţii sale private, Curtea considerã cã reclamantul a suferit un prejudiciu moral. Ţinând cont de circumstanţele speţei şi statuând în echitate, aşa cum prevede art. 41, aceasta apreciazã cã se cuvine sã îi acorde suma de 8.000 EUR pentru prejudiciul moral. B. Cheltuieli de judecatã 84. Fãrã a prezenta documente justificative, reclamantul solicitã şi suma de 100.000 EUR pentru cheltuielile angajate în procedurile interne, pe care nu le detaliazã, şi încã 100 EUR pentru cheltuielile de corespondenţã cu Curtea. 85. Guvernul se opune acordãrii vreunei sume în acest sens. 86. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care s-a stabilit realitatea acestora, necesitatea şi caracterul rezonabil. Având în vedere cã reclamantul nu a prezentat niciun document justificativ pentru cheltuielile pe care susţine cã le-a angajat, Curtea hotãrãşte sã nu îi aloce nicio sumã în acest sens. C. Dobânzi moratorii 87. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 3 din Convenţie, referitor la condiţiile de detenţie în penitenciarele Arad şi Timişoara, şi pe art. 8 din Convenţie, referitor la fosta groapã de gunoi din apropierea penitenciarului Arad, şi inadmisibilã în rest; 2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 3 din Convenţie; 3. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 8 din Convenţie; 4. hotãrãşte: a) ca statul pârât sã îi plãteascã reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 8.000 EUR (opt mii euro), ce va fi convertitã în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii, ca daune morale, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit; b) ca, începând de la expirarea acestui termen şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale; 5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest. Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 aprilie 2009, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, preşedinte
Santiago Quesada, grefier
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
